MONOGRAFIA ORAŞULUI BUCUREŞTI

BUCUREŞTI,2014
CUPRINS

PARTEA I (STUDIUL FIZICO-GEOGRAFIC)

I.Date geografice..........................................................................................................2

II.Relieful.....................................................................................................................3

III.Hidrografia..............................................................................................................6

IV.Climatologia............................................................................................................8

V.Solurile......................................................................................................................11

VI.Vegetatia..................................................................................................................13

VII.Fauna......................................................................................................................14

PARTEA A II –A(STUDIUL SOCIO-UMAN)

I.Scurt istoric .............................................................................................................15

II.Populatia si tipuri de asezari.....................................................................................16

III.Industria..................................................................................................................17

IV.Transporturi.............................................................................................................18

V.Comert......................................................................................................................19

VI.Turism......................................................................................................................20

VII.Fenomenul cultural..................................................................................................21

Bibliografie ............................................................................................................23
PARTEA I ( STUDIUL FIZICO – GEOGRAFIC)

I.Date geografice generale

 Poziţia geografică.

“Municipiul Bucuresti este situat în partea de sud a ţării(la întretăierea paralelei 44˚26’
latitudine nordică cu meridianul de 26˚06’ longitudine estică), la o distanţă de 64 km nord de
fluviul Dunăre, la 100 km sud de Carpaţii Orientali, şi 250 km vest de Marea Neagră.

 Aşezare geografică.

Bucureştiul se află în mijlocul Câmpiei Române,mai exact în Câmpia Bucureştiului,care este

subunitate a Câmpiei Vlăsiei.Câmpia Vlăsiei cuprinde partea sudică a Câmpiei Ialomiţei şi
are o poziţie centrală în Câmpia Română,una din cauzele încrucişării aici a mai multor
drumuri şi fixării Capitalei României.

Fig.I Crochiu de hartă

 Limite.

Regiunea Bucureşti este delimitată de judeţele Prahova (N), Ialomiţa (E-NE), Călăraşi (E-
SE), Giurgiu (S-SV) şi Dâmboviţa (V-NV). Municipiul Bucureşti are o suprafaţă de 228 km
pătraţi (0.8 % din suprafaţa României), din care suprafaţa construită este de 70%. Face parte
din Regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov, fiind înconjurat de oraşe şi localităţi din judeţul
Ilfov.” (Tratatul “Geografia României”,vol.V)
II.Relieful

Hipsometria

“Relieful se prezintă sub forma unei câmpii fragmentate de văi,cu terase locale,acoperită cu
depozite loessoide pe care apar numeroase crovuri.În aceasta zonă,câmpia are în general o uşoară
înclinare dinspre nord-vest spre sud-est,altitudinea medie fiind de circa 60 m.Taiată de văi puţin
adânci(Damboviţa şi Colentina),cu lunci largi şi tinere peste care în trecut se întindea vestitul
codru al Vlăsiei,această câmpie,prin resursele sale naturale,a favorizat apariţia şi dezvoltarea
unei importante aşezări urbane”. (“Judeţele României Socialiste,ediţia a II-a,editura
politică,Bucureşti-1972)

Geomorfologia

“Caracteristicile geomorfologice ce definesc regiunea sunt rezultatul acţunii de eroziune,

transport şi depunere a cursului inferior al râului Dâmboviţa care străbate zona mediană a
Bucureştiului pe direcţia aproximativă NV-SE, precum şi a râului Colentina.Solul din centrul
Bucureştiului s-a format şi dezvoltat sub influenţa factorilor naturali şi umani.

La o analiză sumară,particularităţile morfografice şi morfometrice ale reliefului Câmpiei Vlăsiei,

evidenţiază o tematică restrânsă pentru un studiu geomorfologic: înclinarea de 1-3˚ a
interfluviilor spre nord-est;altitudinile absolute(70-90 m) şi relative(20-25 m) reduse; valoarea
scazută(0,01-0,40 m /km2 )a densităţii fragmentarii reliefului;dezvoltarea înceată a proceselor
morfodinamice(îndeosebi în domeniul interfluvial)etc.Cu toate acestea,o analiză mai atentă –
morfocronologică,actuală şi prospectivă – evidenţiază o evoluţie complexă a zonei oraşului
Bucureşti condiţionată de schimbările tectonice şi climatice survnite de-a lungul perioadelor şi
erelor geologice şi îndeosebi în ultimele 2-3 secole – de antropizarea tot mai intensă a cadrului
natural.Aceasta din urmă este legată de folosirea materialelor de construcţii(gropi),amenajarea de
căi de comunicaţie(ramblee,deblee,poduri),dezvoltarea şi sistematizarea Bucureştiului şi a altor
localităţi,obţinerea apei potabile şi industriale(foraje hidrogeologice,canale de aducţiune,
regularizări de cursuri)etc.

Bucureştiul este asezat- după o veche denumire – Câmpia Vlăsiei,la contactul stepei din est cu
zona împadurită din vest ,după cum arată solurile,sau în Câmpia Bucureştiului dupa noua
denumire,subunitate a Câmpiei Române.Punerea problemei,în esenţă raportul om-natură – în
liniile ei generale – este impusă de multiple efecte,mutaţii în structura şi dinamica vetrei
oraşului;inundaşiile,de pe timpul lui C.Brancoveanu,Iordache Kretzulescu,Al.I.Cuza etc.,nu mai
există;multe din belciugele Damboviţei şi Colentinei ca şi Bucurestioara au fost colmatate,iar
unele lacuri se află în faza de baltă sau mlastină;multe lacuri de crovuri au dispărut;fundamentul
unor edificii mai vechi – locuinţe,biserici (ex.Baratiei,Kretzulescu,Slobozia,Sf.Spiridon,Enei etc)
– este mult coborât faţă de poziţia lor topografică initială.În unele cazuri,deşi aparent
nesemnificativă,a crescut adâncimea puţurilor,adică distanţa de la suprafaţa solului până la panza
freatică.
Tipuri de relief

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și
lunci) care se succed de la nord către sud:

Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90–95 m și
densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5–1 km/km2. La contactul cu versantul
Văii Colentina, pantele pot depăși 5˚.

Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată.
La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două
terase joase (de 2–3 m și de 4–6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este
largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost
acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor
insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.

Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă
circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60
m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.

Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10–15
m), iar cel stâng mai coborât (între 4–5 m în amonte și 7–8 m în aval). Terasele sunt dezvolte,
predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în
luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai
păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu
Vodă, Movila Mare).

Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la

nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând
treptele hipsometrice de 70–80 m și 80–90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5–1
km/km2.” (“Judeţele României Socialiste,editia a II-a,editura politică,Bucureşti-1972)
 Fig.II Câmpia Bucureştiului (în centru)

“Evoluţia paleogeografică recentă.Cunoaşte mai multe faze: prima începe cu depunerea

Formaţiunii de Cândeşti,care coborau dinspre Carpaţi până prin arealul de azi al Bucureştiului,
unitatea devenind pentru prima dată aproape uscat.În faza următoare s-a dezvoltat un început nou
de subsidenţă cu o axă est-vest,situată cam la 20-30 km nord de Bucureşti;Formaţiunea de
Cândeşti(formată aici din nisipuri,argile)se scufundă şi peste ea(în partea sudică),s-au depus
Stratele de Frăteşti,fluvio-lacustre,care vin din sud şi coboară spre nord,aflandu-se sub Bucureşti
la 60-160 m adâncime în sud şi la 200-360 m adâncime mai la nord.A urmat o fază lacustră de
reactivare puterică a subsidenţei,când s-a depus complexul marnos;acesta este erodat şi subţire în
sud,dar atinge 200 m grosime în nord.A patra fază este cea fluviatilă,uneori mlăştinoasă,care a
început pe alocuri cu erodarea marnelor şi a continuat cu depunerea Nisipurilor de Mostiştea.”
(Tratatul “Geografia Romaniei”,vol.V)
III. Hidrografia

“Din punct de vedere hidrografic capitala României este amplasată în bazinul inferior al
Argeşului – component al reţelei hidrografice care drenează partea central-estică a Câmpiei
Dunării de Jos. Sub acest aspect , nota dominantă este dată de un complex de unitaţi
acvatice(râuri,lacuri şi ape subterane) a căror alimentare este,în general,alogenă.

Este cunoscut importantul rol pe care îl deţine reţeaua hidrografică în peisajul intens urbanizat şi
industrializat al capitalei.Multiplele avantaje economice şi sociale care decurg din valorificarea
raţională a reţelei hidrografice din Bucureşti se reflectă în starea sanitară a cartierelor riverane,în
microclimatul centrului şi cartierelor limitrofe,în transformarea peisajului edilitar al zonelor
riverane,situaţie care duce în ultima instanţă la imbogaţirea cadrului estetic şi deci la apariţia
unor funcţii noi,cum ar fi acelea de agrement,sport,pescuit si altele.”

Râurile

Colectorul principal al apelor curgatoare din zona Bucureştiului este Argeşul.El izvorăşte din
versantul sudic al Munţilor Făgăraş,de unde primeste numeroşi afluenţi.Aproximativ 46% din
suprafaţa bazinului său hidrografic drenează zona de câmpie.In vecinatatea capitalei Argeşul
primeşte de pe versantul stâng următorii afluenţi: Sabarul(cu Ciorogarla şi Cociocul) cu care
confluează la Izvoarele ,apoi Dambovişa(cu Ilfovul,Colentina cu Pasărea,Calnaul)cu care
confluează la Budeşti. (Ion Pişotă,Constantin Moissiu)

Râul Damboviţa

Debit Vara Debit Iarna Debit de inundație

de la 9,60 m³/s până la 11,3 m³/s de la 8,80 m³/s până la 9,30 m³/s de la 21,4 m³/s până la 35,4 m³/s

Dâmboviţa este cel mai important afluent al Argeşului,având un debit mediu la vărsare de 17
m3/s, influenţat evident şi de deversările de ape uzate menajere,industriale şi pluviale ale
municipiului Bucureşti.Astfel ,debitul Dâmboviţei este suplimentat la Arcuda si Roşu prin trei
apeducte care transferă o parte din apele Argeşului pentru a acoperi necesarul de apă al
municipiului Bucureşti.

De asemenea,principalul afluent al Dâmboviţei în acest sector,Colentina,preia o parte din

debitele Ialomiţei pentru menţinerea amenajărilor lacustre de pe cursul său. În cazul Dâmbovitei,
regimul scurgerii pe teritoriul municipiului Bucuresti a fost complet modificat prin realizarea
Lacului Ciurel si a canalului colector A0.
Fig,III Porţiunea canalizată a râului Dâmboviţa
în Bucureşti
In cadrul perimetrului analizat apele
subterane sunt in stransa legatura cu
caracteristicile morfologice si constitutia
geologica a subsolului.Adancimea la care se
gaseste panza de apa freatica variaza in
functie de caracteristicile reliefului si a
depozitelor acvifere.Spre nord,in lunca
Dambovitei,apele freatice se gasesc intre 0 si
3 m,iar in zona de interfluviu,partea centrala
si de sud a zonei analizate,intre 7 si 30 m .

Panza de apa freatica se afla in baza

depunerilor de loess si loessoide( - 20 m si –
30 m) si din ea se alimenteaza cu apa
potabila platformele industriale si locuintele care nu sunt racordate la reteaua de alimentare.

Complexul acvifer freatic de mică adâncime este localizat în baza depozitelor loessoide şi a
pietrişurilor de Colentina. În cazul stratului acvifer din baza depozitelor loessoide acesta are o
grosime de 5-10 m, dispunând de capacităţi de debitare reduse datorită compoziţiei
granulometrice.

Alimentarea stratului acvifer se face direct din apele pluviale sau din râul Colentina. În cazul
stratelor cantonate în Pietrişurile de Colentina, datorită adâncimilor reduse la care se află, este
recomandabilă utilizarea lor doar în scop industrial. Pietrişurile de Colentina sunt formate din
pietrişuri mărunte cu nisipuri şi sunt întâlnite între 12-19 m şi între 30-38 m.

Complexul acvifer de medie adâncime este situat în nisipurile de Mostiştea şi este prezent între
41-77 m. Capacitatea de debitare variază între 2-8 l/s funcţie de caracteristicile locale.

Resursele de apă din municipiul Bucureşti satisfac doar în parte necesarul populaţiei şi
activităţilor
antropice, deficitul fiind completat din râul Argeş şi din apele subterane din partea sud vestică şi
vestică a oraşului. De altfel, din punct de vedere calitativ, apele de suprafaţă şi apele freatice din
orizonturile superioare nu permit utilizarea pentru consumul populaţiei sau pentru activităţi
economice şi sociale.
IV.Climatologia

Temperaturi medii anuale si lunare,temperaturi extreme

Media anuală a temperaturii în Bucureşti Fig. IV Temperatura medie anuală

este in jur de 10 - 11°C . Cea mai înaltă
temperatură medie anuală s-a înregistrat în
anul 1963, de 13.1° C şi cea mai mică,în
anul 1875, de 8.3° C. Din observaţiile şi
analizele efectuate, rezultă că Bucureştiul
are ani alternativi cu temperaturi joase
(1973, 1977, 1979) şi ridicate (1976, 1978,
1980).
Cea mai friguroasă lună este ianuarie , cu o
medie de - 2.9° C iar cea mai călduroasă este
iulie cu o medie de 22.8° C. În general,
variaţiile de temperatură dintre noapte şi zi
sunt de 34 - 35 ° C, iarna şi de 20 - 30° C,
vara.
Cea mai înaltă temperatură, de 41.1° C a
fost înregistrată în data de 20 august 1945 şi
cea mai joasă temperatură de -30°C, în
ianuarie 1888.

Zona centrala, avand cea mai mare

concentrare de cladiri, strazi inguste, largi
bulevarde si cateva zone verzi, are o
temperatura medie anuala de 11° C, vant sub
2 m/s, umiditatea de 3-6 %, mai mica decat
in alte zone si cea mai lunga perioada de
vegetatie, de 220 zile fara ger, pe an

Zona mediana care cuprinde vechea zona industriala cu mici fabricute, gari (Gara de Nord este
cel mai mare nod feroviar), este definita printr-un grad mare de poluare, zile cu ceata, ploi
abundente, cateva zile insorite, avand o temperatura medie anuala sub 11° C si un volum de
precipitatii de 600 mm pe an.
Noua zona residentiala (Baneasa, Floreasca, Tei, Pantelimon, Balta Alba, Berceni, Drumul
Taberei), are o temperatura medie anuala de 10.5° C, cu vanturi puternice uneori, cu un grad
scazut de poluare comparativ cu centrul, un grad de umiditate in jurul valorii de 77%, cu
frecvente aparitii ale cetii, si un volum de precipitatii sub 550 - 600 mm pe an.
Zona periferica este influentata de constructiile joase (1 - 2 nivele) cu suprafete verzi si mari
zone industriale; aceasta zona urbana este in mare masura expusa vantului, valurilor de caldura si
de frig, dar cu contraste mici, o umiditate ridicata si aer curat. Volumul precipitatiilor este sub
500 mm pe an.
Un fenomen specific climei oraşului Bucureşti îl constituie circulaţia locală de tip briză, care ia
naştere datorită încălzirii diferenţiate a oraşului comparativ cu câmpia limitrofă. O circulaţie
locală a aerului se realizează chiar în cadrul oraşului între părţile însorite (străzi cu astfalt, pieţe)
şi cele umbrite (parcuri, lacuri de agrement), cu condiţia ca timpul să fie calm şi soarele să
strălucească puternic

Circulaţia maselor de aer

Vânturile dominante sunt cele de est şi vest în sudul Municipiului Bucureşti cât şi cele de nord şi
nord-est în partea nordică.
Deşi este aşezat într-o zonă de climă temperată, Bucureştiul este afectat de masele de aer
continental, provenite din zonele învecinate. Curenţii de aer estici dau variaţii excesive de
temperatură, de până la 70°C, între verile călduroase şi iernile geroase.
Estul şi sudul oraşului au toamne lungi şi călduroase, ierni blânde şi primăveri timpurii.
Precipitaţiile
Fig.VI Precipitaţiile medii anuale(prelucrare după
Din datele pluviometrice de la statiile si posturile Neacşa,Popovici,1969)
meteorologice de pe teritoriul Municipiului
Bucuresti rezulta ca media multianuala a
cantitatilor de precipitatii variaza intre 550-593 mm
anual,cele mai mari cantitati producandu-se
deasupra orasului Bucuresti,unde cantitatea de
aerosoli este mai mare ca urmare a industrializarii.

In cursul anului se inregistreaza un maxim de

precipitatii in iunie,cu acelasi regim de variatie
teritoriala,valori mai mari in oras(Bucuresti –
Filaret 86 mm) , si mai reduse spre periferie
(Bucuresti-Baneasa 84 mm,Bucuresti-Afumati 83
mm).

Luna cu cele mai mici cantitati de precipitatii este

februarie cand se produc ceva mai mult de 1/3 din
valoarea maximului pluviometric(Bucuresti-Filaret
33 mm,Bucuresti-Baneasa 32 mm si Bucuresti-
Afumati 31 mm).Cauza acestora o constituie
persistenta tipului anticiclonic de circulatie
atmosferica.

Valori foarte apropiate de cele din luna februarie sunt si in luna martie,fapt ce determina uneori
seceta de la sfarsitul iernii si inceputul primaverii care aduce prejudicii culturilor agricole.

Aportul principal de apa la volumul mediu multianual il dau precipitatiile din sezonul cald al
anului,ca urmare a advectiilor maselor de aer umed ce vin dinspre Oceanul Atlantic,si a
proceselor termo-convective,care produc ploile cu caracter torential insotite uneori si de
grindina.Ploile torentiale se produc mai ales deasupra Bucurestiului,unde convectia termica este
mai puternica.In Bucuresti,in raport cu directia de advectie a maselor de aer cat si cu convectia
termica,precipitatiile se repartizeaza neuniform,producandu-se diferentiat sau numai pe unele
areale

In sezonul rece al anului,datorita frecventei mari a maselor de aer continental-uscat si a slabirii

convectiei termice,cantitatea de apa scade substantial.
V.Solurile

“Solurile prezente pe suprafaţa oraşului Bucureşti se impart in trei grupe: cernoziomuri cambice,
soluri brun-roşcate şi soluri brun-roşcate luvice.

a) Cernoziomurile cambice sunt definite prin doua orizonturi: unul de tip A molic (Am) cu
crome ≤ 2 şi unul de tip B cambic (Bv) avand cel puţin în partea superioară crome < 3,5.
Roca mama pe care s-au format şi au evoluat aceste soluri este constituită în principal din
loessuri, depozite loessoide şi luturi. Cu toate acestea unele cernoziomuri cambice s-au dezvoltat
pe argile, argile marnoase loessoidizate şi chiar pe marne, calcare si gipsuri.

Din punctul de vedere al proceselor pedogenetice cernoziomurilor cambice le este caracteristic

un proces de humificare activă, slab acidă, cu formare de mull tipic. Ele au în general o textură
lutoasă, până la lutoargilosă, cu o valoare a densităţii aparente de 1,19 – 1,41%. Porozitatea
totală este de 46 - 56%, în timp ce indicele de ofilire este de aproximativ 11%. Această grupa de
soluri are pemeabilitate mare, o capacitate de apă în camp de 25 - 30 de procente şi o capacitate
de apă utilă de 13 – 21%.

În orizontul Am prezintă structură grăunţoasă-glomerulară şi structură poliedrică-subangulară

pentru stratul Bv.
Datorită proprietăţilor fizice şi hidrofizice bune, rezervelor mari de humus şi elemente nutritive,
C.c. se folosesc pentru culturi agricole şi se pretează la grâu, porumb, orz, floarea soarelui şi
sfeclă de zahăr. Au reacţii destul de bune la îngraşămintele cu azot şi mai slabe la cele cu fosfor.

b) Solurile brun – roşcate se definesc prin orizontul Bt cu crome ≥ 3,5.

Materialul parental al acestor soluri este reprezentat de loess si depozite loessoide şi doar pe
unele porţiuni izolate se formeaza pe luturi, argile şi sedimente nisipoase.
În acest tip de soluri are loc un proces de bioacumulare relativ activ, dar orizontul ce conţine
humus este mai slab dezvoltat şi mai sarac în nutrimente decat cernoziomurile cambice sau
argiloiluviale. Are o reacţie slab acidă.
Solurile brun – roşcate prezintă o textură diferenţiată pe profil, de la mijlocie (lutoasă) sau
lutoargiloasă în orizontul Ao, pana la fină(argiloasă) sau mijlocie fină in orizontul Bt. Structura
este grăunţoasa medie si mare în primul strat şi columnoid-prismatică bine dezvoltată în cel de-al
doilea.

Densitatea aparentă a acestor soluri are valori mijlocii-mari şi de aceea ele sunt afânate, dar
moderat tasate.
Coeficientul de ofilire este de 10%, capacitatea de apă în câmp are valoarea de 30%, iar
capacitatea de apă utilă este diferenţiată: de la 25% în orizontul superior până la 8% în cel
inferior.
Fertilitatea acestei grupe de soluri este în general bună, datorită activităţii biologice cu
bioacumulare de tip mull, profunde, compacte şi greu permeabile.
Sunt bune îndeosebi pentru cultura de porumb şi mai puţin pentru alte cereale, deoarece
necesitza o agrotehnică adecvată şi cantităţi sporite de îngrăşăminte.
c) Solurile brun – roşcat luviene sunt definite prin prezenţa orizonturilor El şi Bt cu valori şi
crome ≥ 3,5.
Pentru a se forma şi dezvolta aceste soluri necesita un material parental format din loess şi
depozite loessoide. Cu toate acestea se pot forma si pe nisipuri, luturi şi argile.
Procesul biologie prezinta o bioacumulare slabă, iar în ceea ce priveşte conţinutul de humus,
acesta este mai bogat în acizi fulvici decât cel din componenţa solurilor brun – roşcate. ( Tratatul
“Geografia Romaniei”)

Textura este diferenţiată pe profil, asemenea solurilor brun – roşcate. Astfel în Ao textura este
lutoasă, în El lutoasă – nisipolutoasă, iar in Bt textura este lutoargiloasă. Primul orizont prezintă
o structură grăunţoasă, cel mijlociu una poliedrică-subangulară, în timp ce ultimul strat are
structura prismatică – columnid prismatică.

Din faptul ca densitatea aparentă a acestor soluri este scazută rezultă o stare de afânare şi o
porozitate mare a solului. Coeficientul de ofilire este de 16%, capacitatea de apa în câmp are
valoarea de 23%, iar capacitatea de apă utilă este de 17% în Ao şi scade treptat pe profil
ajungând la 9% in Bt. Acestea sunt soluri cu permeabilitate mare şi au o reacţie de pH moderat
acidă.
Solurile brun – roşcate luviale au o fertilitate naturală scazută datorită regimului aerohidric
defectuos caracterizat prin exces sau deficit de umiditate, ca urmare a diferenţelor texturale pe
profil.
Se pretează la culturile de grâu, porumb, leguminoase, oleaginoasse, pomi fructiferi. Sunt
necesare aplicari de îngrăşăminte organice şi minerale, şi de asemenea de amendamente
calcaroase.
VI.Vegetaţia

Teritoriul municipiului Bucureşti se află în zona pădurilor nemorale care era caracterizată prin:
- pădurea de cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto), care ocupa odinioară mare
parte din arealul municipiului Bucureşti;
- pădurea de tip şleau de câmpie alcătuită din stejar pedunculat (Quercus robur), cer
(Quercus cerris), tei (Tilia tomentosa), carpen (Carpinus betulus), jugastru (Acer
campestris) etc., localizată în sectoare din nordul şi estul oraşului.

Zona silvostepei, situată mult mai la est, nu are decât o proiecţie prin elementele care atestă
gradul de antropizare a vegetaţiei naturale iniţiale. Urme ale acestor păduri nu se regăsesc azi,
extinderea în secolele XVII-XIX a suprafeţelor agricole şi apoi a celor construite, contribuind la
îndepărtarea vegetaţiei iniţiale.

În prezent, vegetaţia iniţială a fost înlocuită aproape în totalitate, locul acesteia fiind luat de spaţii
construite, terenuri virane, căi de comunicaţie, spaţii verzi etc. Spaţiile verzi cuprind specii de
plante care s-au adaptat la climatul urban. Astfel, în alcătuirea acestora intră specii caracteristice
zonei silvostepei (Quercus sp., Tilia sp.), cât şi o serie de specii alohtone care s-au adaptat la
climatul urban (stejarul roşu american, frasinul, tuia, pinul, molidul, magnolia etc.)

“Flora este alcătuită în principal de arbori din categoria foioaselor (stejar, fag, castan, tei, salcie
în lunca râurilor), pomi fructiferi (pruni, caişi, meri, peri, cireşi, etc) şi arbuşti (prunul sălbatic,
măceşul, porumbarul, măceşul pitic), flori viu colorate şi bogate (muşeţel, mac, trandafiri,
albăstrele, margarete). În parcurile amenajate din interiorul oraşului pot fi întâlnite şi specii
aclimatizate, care nu sunt specifice câmpiei.

Climatul şi relieful din împrejurimile Bucureştiului sunt foarte potrivite pentru agricultură. Se
cultivă cereale, legume şi pomi fructiferi. Pe lângă acestea se dezvoltă o serie de plante sălbatice,
dăunătoare culturilor şi pe care omul încearcă să le distrugă (buruieni). În păduri cresc o mare
varietate de ciuperci, ferigi şi muşchi.” (Tratatul”Geografia Romaniei”)

Fig.VII Vegetaţia din Bucureşti(plop,cireş,salcie)

VII.Fauna

“Fauna este formată mai ales din animale domestice. Vegetaţia s-a restrâns treptat şi multe din
animalele sălbatice au dispărut (bizonii). În zilele noastre au rămas păsări şi rozătoare mici, ca
veveriţele, în insulele de pădure care mai există.
În culturile de cereale trăiesc păsări, rozătoare şi insecte.
Unele vietăţi s-au adaptat vieţii de oraş. De pildă, rozătoarele, păsările şi insectele sălăşluiesc
acum printre case şi alte clădiri.

S-au dezvoltat specii antropofile, cum sunt: vrabia, cioara, mierla, turturica. Depozitele
necontrolate de deşeuri şi bălţile colmatate cu deşeuri de diferite tipuri reprezintă focare de
înmulţire şi răspândire pentru şobolani, muşte, ţânţari etc.” (C. Drugescu, 1999).

Fig.VIII Fauna
PARTEA A II –A (STUDIUL SOCIO-UMAN)

1.Scurt istoric
“Locuirea pe teritoriul actual al oraşului
Bucureşti, dovedită prin numeroasele obiecte
descoperite în urma cercetărilor arheologice, ca
unelte de piatră şi de os, de bronz şi de fier,
monede daco-romane etc.,conferă originea
străveche a acestei aşezări.
Documentar,Bucureştiul este menţionat pentru
prima dată în hrisovul din 20 septembrie 1459,
ce poartă pecetea domnitorului Vlad Ţepeş.
Dacă între secolele VI şi VII pe actualul
teritoriu al oraşului existau 17 vetre de sate,în
perioada secolelor IX-XI,numărul acestora se
dublează,ajungând la 34.Treptat,apar
elementele care determină intrarea aşezării in
faza de târg.
Ca târg Bucureştiul datează de la sfârştiul
secolului al XIV-lea şi începutul secolului al
XV-lea, când Mircea cel Bătrân a construit aici
o mică cetate de apărare împotriva invaziilor
otomane,dezvoltată pe locul de la Curtea
Veche.Devenit ulterior oraş,la adăpostul cetăţii
de apărare, Bucureştiul apare frecvent,în
secolele XIV şi XV, sub denumirea de Cetatea
Dâmboviţei.În timpul domniei lui Vlad Ţepeş
şi până în 1659, Bucureştiul devine a doua
cetate de scaun,unii domnitori fixandu-şi aici
reşedinţa vremelnic.Oraşul se prezintă ca o
cetate care cuprindea circa 1 500 – 2 000
locuitori.
Din anul 1659, Bucureştiul rămâne singura
Fig.IX Bucureştiul înainte şi în prezent Capitală a Ţării Româneşti.În anul 1859, prin
alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al
Ţării Româneşti, Bucureştiul devine Capitala Principatelor Unite Române,deşi oficial,acest fapt
are loc abia in anul 1862.În sfârşit,în anul 1918, Bucureştiul devine Capitala României.”
(Tratatul “Geografia României”)
2.Populaţia şi tipuri de aşezări

Populaţia

“Conform recensământului din 2008, Bucureştiul avea un număr de 1943981 locuitori, (puţin
mai mult de 9% din populaţia ţării) din care 51% reprezintă populaţia activă.
Din aceasta,18.5% lucrează în ramură industrială,18.6% în comerţ, 12.3% în construcţii, 3.4%
sunt funcţionari publici,5.5%
lucrează în domeniul educaţiei şi
învăţământului, 5.3% în domeniul
sănătăţii, 3,9% în activităţi
financiare, bancare şi de asigurări,
14.2% lucrează în tranzacţii
imobiliare, închirieri şi servicii
prestate întreprinderilor şi 18.3% în
alte domenii”(site-ul Primăriei
Municipiului Bucureşti)

Fig.X Dinamica populaţiei oraşului Bucureşti

Fig. XI Oraşul Bucureşti.Evoluţia numerică a populaţiei (A),

evoluţia teritorială (B)
Aşezările umane
“-Aşezările rurale
În jurul Capitalei se găsesc sate a căror populaţie numără peste 10.000 locuitori ca: Voluntari,
Chitila,Pantelimon,Popeşti-Leordeni.
După populaţia activă,pe principalele activităţi social-economice se remarcă trei tipuri
principale: aşezări rurale cu funcţii industriale şi de servicii şi agricole; aşezări rurale cu funcţii
agricole,industriale şi de servicii; aşezări rurale cu funcţii de servicii,industriale şi agricole.

-Aşezările urbane.
Aici se încadrează municipiul Bucureşti, cel mai mare oraş din ţară, Capitala României.”
(Tratatul “Geografia României”)

XII.Fostele industrii 3.Industria

Municipiul Bucureşti este cel mai

important centru industrial şi de servicii
al României.Tradiţia industrială legată
de morărit,tăbăcărie,textilă etc.,a fost
continuată in perioada interbelică prin
înfiinţarea câtorva întreprinderi
importante din ramurile constructoare de
maşini, textilă, alimentară,chimică etc.În
anul 1938,municipiul Bucureşti
concentra 20% din producţia industrială
a ţării.Sub aspectul
structurii,predominau ramurile industriei
uşoare şi alimentare.

După cel de-Al Doilea Război Mondial

s-a acordat o deosebită atenţie
dezvoltării industriei, astfel încât apar
mari unităţi ca: Fabrica de cabluri şi
materiale electroizolante, Întreprinderea
de prefabricate “Progresul”,
Întreprinderea “Electromontaj”,
“Sintofarm”, Fabrica de ţevi sudate –
IPROFIL, “Electrofar” etc.În
paralel,multe din întreprinderile vechi
sunt modernizate, apar secţii şi unităţi
noi(“Electroaparataj”, “Electronica”,
“Semănătoarea” etc.).
4.Transporturi

“Municipiul Bucureşti este cel mai important nod de cale ferată din ţară,precum şi principalul
centru al transporturilor rutiere şi aeriene.Din Bucureşti se îndreaptă în toate direcţiile o serie de
magistrale feroviare,cum sunt: Bucuresti-Timisoara,Bucuresti-Arad,Bucuresti-Oradea,Bucuresti
Satu Mare,Bucuresti Vicsani,Bucuresti-Iasi,Bucuresti-Galati si Bucuresti-Constanta.
Prin aceste magistrale,capitala este pusa în legatură cu toate judeţele ţării,precum şi cu statele
continentului european.
Reţeaua de transport urban(bulevarde,căi şi şosele)se dispune radiar,întâlnindu-se în cele două
centre geografice(Piaţa Sf.Gheroghe,unde se află kilometrul zero al ţării şi Piaţa Universităţii,
aflate foarte aproape unul de celălalt)
Reţeaua stradală a oraşului are o lungime de peste 1 900 km.Transportul urban de călători se
efectuează cu mijloace variate: tramvaie,autobuze,troleibuze,taximetre,maxi-taxi si metrou.
Metroul bucureştean a intrat în funcţiune cu primul tronson de 8,9 km(între Întreprinderea
Semănătoarea şi Timpuri Noi),la 16.11.1979;cel de-al doilea tronson(Întreprinderea Timpuri Noi
–Şoseaua Mihai Bravu – B-dul Basarabia – Întreprinderea Republica) de 9,3 km in 1981, iar la
19.08.1983 a fost dat în folosinţă tronsonul Eroilor-Industriilor-cartierul Militari, de 7,8 km.
Transporturile aeriene ale municipiului Bucureşti s-au dezvoltat continuu,în strânsă corelaţie
cu dezvoltarea de ansamblu social-economică a Capitalei,pe măsura intensificării legăturilor cu
reţeaua de centre urbane ale ţării.În afară de aeroportul Bucureşti-Băneasa,a fost construit un
aeroport modern,cel mai mare din România, “H.Coandă”-Otopeni.” (Tratatul “Geografia
României”)
Fig.XIII Transportul în Bucureşti
(în faţa Spitalului Colţea )
- 1932, respectiv 2012 -
5.Comerţ

“Orasul Bucuresti a aparut si s-a dezvoltat la intersectia unor importante drumuri comerciale ce
veneau dinspre Europa centrala prin Transilvania si Moldova si se indreptau catre sud,prin
porturile dunarene,spre Orient.Astfel el a devenit inca din secolele trecute un important centru
comercial,care in zilele noastre se dezvolta in mod ascendent.”(Tratatul “Geografia României)

“La inceput, negustorii au desfasurat o activitate mai mult ambulanta, ei fiind cei care alergau
dupa clienti, si nu invers.
Prosperandu-le afacerile, comerciantii norocosi, chiar daca plecau mereu dupa marfa la Lipsca,
Stanbul ori Paris, au deschis in Bucuresti puncte fixe unde isi vindeau produsele. Si astfel
lucrurile s-au schimbat pentru a doua jumatate a secolului al XIX-lea, comertul bucurestean
imbracand doua forme: comertul stabil si comertul ambulant. Comertul stabil presupunea
existenta unei firme si a unui spatiu inchiriat sau particular, unde se putea desfasura activitatea
propriu-zisa de comercializare a diferitelor produse. Comertul ambulant avea ca loc de
manifestare strada, fiind necesara si o autorizatie din partea oficialitatilor pentru a fi practicat.”
(Mihail Iorgulescu, „Istoria comertului“, Editura „Ancora“, Bucuresti, 1926, p. 5.)

O inovaţie a fost apariţia magazinului

universal cu preţuri fixe. Românii, învăţaţi
cu mentalitatea orientală, n-au privit cu ochi
buni apariţia acestui magazin, uimiţi fiind
cum se poate să cumperi ceva fără să te
tocmeşti la preţ. Nu-i dădeau acestui tip de
magazin prea multă vreme de trait. Cu toate
acestea, el a rezistat şi s-a şi perpetuat.
Prăvăliile şi magazinele, în afara faptului că
s-au tot înmulţit, au ajuns să se şi
specializeze într-o anumită măsură. În acest
fel, proprietarii au inceput sa fie numiti fie
dupa locul de unde se aprovizionau ori dupa
cel de provenienta – lipscani, gabroveni,
brasoveni –, fie dupa produsele vandute:
bacani, bijutieri, palarieri, matasari, sticlari.

Fig.XIV Comerţ de vechituri

pe Strada Lipscani în anul1935
6.Turism

“Este în afară de orice îndoială faptul că principala forţă de atracţie turistică a Capitalei o
reprezintă, în primul rând, numeroasele obiective arhitecturale, lăcaşurile de cultură, operele de
artă, monumentele istorice, răspândie pe întregul său teritoriu şi în împrejurimi. Cum prezentarea
lor ar cere un spaţiu de o considerabilă întindere, ne vom opri doar la o parte dintre ele.

Monumentele de arhitectură, dincolo de valoarea lor ca atare, prezintă, de cele mai multe ori,
şi un deosebit interes istoric, marea lor majoritate evocând evenimente de amplă rezonanţă
sedimentate in conştiinţa naţională. O simplă incursiune pe traseul oricăruia din marile bulevarde
din zona centrului tradiţional al oraşului poate fi îndeajuns de revelatoare în această privinţă.
Mărturiile cele mai vechi legate de începuturile afirmării şi ridicării la rang de târg ,apoi de oraş
a Bucureştiului, se păstrează în zona istorică a Palatului Voievodal “Curtea Veche”.
Muzeul Literaturii Române se prezintă ca un veritabil sanctuar al spiritualităţii româneşti.
Muzeul Pompierilor,instalat in Foişorul de Foc,cuprinde exponate privind istoria pazei contra
incendiilor şi tradiţiile de luptă ale pompierilor militari.

PARCURILE SI GRĂDINILE sunt locuri deosebit de căutate de bucureşteni si de oaspeţii

marelui oraş.

Parcul Herăstrău, amenajat în 1936-1939, extins şi transformat în 1951,are 187 ha(inclusiv

lacul)
Grădina Cişmigiu constituie cel mai vechi şi cel mai indrăgit parc amenajat din Capitală.
Grădina Botanică a fost înfiinţată în anul 1860 din iniţiativa dr.Carol Davila.În total ,pe
teritoriul Grădinii Botanice cresc aproximativ 10.000 de specii de plante.
Parcul Libertăţii ocupă o suprafaţă de 36 ha, fiindc conceput in 1903 de arhitectul peisagist
francez Louis Redont.
Parcul Tineretului se desfăşoară la capătul b-dului Dimitrie Cantemir, fiind amenajat pe vechiul
loc al fostei “Văi a plângerii”.
Alte parcuri mai noi: Parcul Drumul Taberei, Parcul Titan, Parcul Plumbuita, Parcul 8 mai,
Parcul “23 August”.

Zone de interes turistic in Bucureşti

Vechiul centru al oraşului este situat pe malul stâng al Dâmboviţei.Aici se află vechiul palat
voievodal,biserica “Curtea Veche” si Hanul lui Manuc.Tot în centrul vechi al oraşului se află si
strada Lipscani, cea mai importantă arteră comerciala a Bucureştiului de altădată.La sud de
vechiul centru se află Piaţa Unirii, dominată de Dealul Mitropoliei,pe care se înalţă Palatul Marii
Adunări Naţionale şi biserica Patriahiei.Spre sud,Parcul Libertăţii,loc de agrement pentru
locuitorii Capitalei,cu monumentul eroilor luptei pentru p’libertatea poporului si a patriei,pentru
socialism.” (“Bucureşti-monografie”,Editura Sport-Turism)
 Fig XV Atracţii turistice

7.Fenomenul cultural

“În afara faptului că Bucureştiul este primul centru economic al ţării,el reprezintă şi cel mai mare
centru al învăţământului şi culturii.
Din punct de vedere etnografic,principalele domenii ale artei populare din Bucureşti –
arhitectura,portul,ţesăturile tradiţionale,ornamentica populară – au aparţinut iniţial regiunii
subcarpatice;Capitala a conservat multă vreme şi a retransmis peste veacuri tradiţii arhitecturale,
un port popular şi obiceiuri specifice Munteniei.

Bucureştiul a fost şi a rămas vatră a culturii româneşti,începând de la formarea limbii literare

unitare care poartă pecetea Munteniei şi ajungând la afirmarea plenară a culturii socialiste.
În literatură,al treilea pătrar al veacului este o perioadă de tranziţie,în care se pregăteşte climatul
de creaţie şi de receptare a marilor clasici din deceniile ce vor urma.

Bucureştiul devine,de asemenea,locul unde artele plastice înregistrează o puternică afirmare, toţi
marii artişti punându-şi talentul în slujba marilor idealuri ale independenţei şi unităţii naţionale.
În 1865,fusese organizată prima expoziţie la Bucureşti cu picturi Aman,Tattarescu si alţii.
Pe aceleaşi coordonate fundamentale se înscrie şi evoluţia vieţii muzicale,favorabilă stimulării
creaţiei orginale.La 1 martie 1890,Filarmonica bucureşteană programa prima lucrare simfonică
româneasca, „Poema română”, de George Enescu.” („Bucureşti –monografie”,Ed. Sport-Turism)

“Cea mai veche instituţie de învăţământ superior din capitală este Universitatea,care şi-a serbat
în 1964 centenarul.
Dintre celelalte institutii de invatamant superior cu vechi traditii se numara Institutul
politehnic,Institutul agronomic,Institutul de medicina si farmacie,Institutul de
arhitectura,Academia de studii economice.”(“Oraşele României”,Vasile Cucu)
 Fig.XVI Universitatea din Bucureşti

În Municipiul Bucureşti se află o serie de imobile aflate în administrarea instituţiilor de cultură

subordonate C.G.M.B. şi intrate în categoria clădirilor monumente istorice şi de arhitectură.

Teatre: C. Nottara, Odeon, Teatrul de Revistă C. Tănase, Teatrul Casino Cabaret, Teatrul
Ţăndărică, Universitatea Populară “Ion I. Dalles”, Evreiesc de Stat.

Muzee: Palatul Şuţu, Colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei, Muzeul Severeanu, Casa Cesianu,
Muzeul Fr. şi Cecilia Storck, Muzeul Gh. Tătărăscu, Muzeul Th. Aman, Muzeul Pr. Dr. Victor
Babeş, Muzeul Cornea Medrea, Muzeul C.C. şi C.I. Nottara, Casa N. Minovici, Observatorul
Astronomic – Amiral Vasile Urseanu, Palatul Voievodal Curtea Veche, Muzeul Prof. Dr. Gh.
Marinescu, Ateliere Creaţie.

Biblioteci metropolitane: Bibliotecile publice situate pe străzile Carol, Colţea şi Popa Soare.
BIBLIOGRAFIE

- Tratatul ”Geografia Romaniei”volumul V,Editura Academiei Romane;

- “Geografia Municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov”Societatea de stiinte geografice din

R.S.Romana”-Filialele Bucuresti si Ilfov,Bucuresti,1977 ;

- “Judetele Romaniei Socialiste”-ed.a 2-a,Editura Politica,Bucuresti,1972;

- “Bucureşti –monografie”,Ed.Sport-Turism,Bucureşti,1985

- Mihail Iorgulescu, „Istoria comertului“, Editura „Ancora“, Bucuresti, 1926

- Vasile Cucu, “Orasele Romaniei” Ed.Stiintifica,Bucuresti,1970

Surse de imagini:

- expoziţia de fotografie de la Muzeul Municipiului Bucureşti ,

- Google Images