Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C 4protectia Liniilor Electrice
C 4protectia Liniilor Electrice
Reţeaua electrică cea mai simplă este reţeaua radială care constă din linii
alimentate de la un singur capăt. În fig 4.1 este reprezentată o porţiune dintr-o reţea
radială în care de la barele staţiei pleacă o serie de linii, având fiecare un singur
consumator la capăt [8].
Protecţia folosită în general în asemenea reţele este cea maximală de curent.
Aceasta acţionează în cazul creşterii peste o anumită valoare a curentului pe linia
protejată.
49
dacă temporizarea rezultată este atât de mare încât perturbă funcţionarea
consumatorilor alimentaţi din alte linii vecine cu cea defectă;
dacă prin valoarea ridicată a temporizării se micşorează eficacitatea
reanclanşării automate sau a anclanşării automate a rezervei pentru
consumatorii alimentaţi de linia respectivă;
dacă fără introducerea unei trepte rapide rezultă pentru protecţiile de
rezervă ale transformatoarelor care alimentează linia (cu tensiune
superioară de 110 kV sau mai mult) timpi de acţionare care depăşesc 3 s.
În cazul unei linii radiale cu mai multe staţii coborâtoare (fig. 4.2), protecţiile
maximale trebuie însă prevăzute cu o temporizare a acţionării. În cazul defectării
liniei DE ar trebui să declanşeze numai întrerupătorul D. Deoarece în asemenea caz
curentul de scurtcircuit trece prin toate porţiunile de linie este evident că numai
criteriul creşterii curentului nu este suficient pentru a asigura o declanşare selectivă
corectă şi este necesară şi temporizarea acţionării.
B C D
A E
50
element de pornire (un releu maximal de curent cu acţionare instantanee) şi un
element de temporizare (un releu de timp care creează temporizarea dorită) care
acţionează numai dacă elementul de pornire este excitat şi îşi menţine contactele
închise (fig.4.4).
Valoarea curentului de pornire al protecţiei maximale se alege, astfel încât
acesta să nu conducă la declanşări nedorite, sub influenţa curentului de sarcină
maxim posibil. Pornindu-se de la acest principiu, formula de alegere a curentului de
pornire al protecţiei maximale cu caracteristică independentă este:
unde : Isarc. max este curentul de sarcină maxim posibil al liniei respective;
krev - coeficientul de revenire al releului (care este subunitar); pentru releele de
curent de regulă krev = 0,85.
ksig – coeficientul de siguranţă, care se alege de 1,15 – 1,25 şi ţine seama de
erorile posibile în funcţionarea releului.
Ţinând seama de valorile de mai sus se obţine:
Protecţie maximală
I temporizată
+ + + +
I I I T
TC
51
exemplu se observă că un defect apărut pe porţiunea BC este eliminat prin
declanşarea întrerupătorului din B în 1,1s. Totodată deasupra caracteristicii din B
trece caracteristica de declanşare din A care acţionează la 1,6s.
Rezultă că dacă dintr-o cauză oarecare refuză să declanşeze întrerupătorul din
B, defectul este deconectat de protecţia întrerupătorului din A, cu o temporizare de
1,6 s. Dacă nici aceasta nu ar funcţiona, ar declanşa întrerupătorul din A1, în 2,1 s.
A1 A B C D
E
t(s)
2,1
1,6
1,1
0,6
0,1
A1 A B C D E
52
4.3.2 Protecţia maximală temporizată cu caracteristică dependentă
ta ta
Ia Ia
Ip Partea Partea Ip Partea Partea Declanşare
dependentă independentă depende indepen- instantanee
a caracteristicii a caracteristicii ntă dentă
a) b)
Fig. 4.6 Caracteristicile de acţionare ale releelor maximale de
inducţie a)- caracteristica limitat – dependentă; b) – caracteristica
releului având şi un contact netemporizat.
Aceste relee sunt mai rar utilizate datorită dificultăţii lor de reglaj.
Soluţia deconectării cât mai rapide cu cât defectele sunt mai apropiate de
surse, constă în folosirea unor protecţii maximale rapide (secţionare de curent).
Această protecţie este realizată tot cu relee maximale cu caracteristică independentă,
53
dar la care curentul de pornire al protecţiei se calculează în funcţie de curentul maxim
de scurtcircuit la un defect în exteriorul zonei protejate.
Din diagrama curenţilor de scurtcircuit pe o linie (fig.4.7), se observă
posibilitatea realizării unei protecţii rapide al cărui curent de acţionare să fie reglat
astfel încât protecţia să nu acţioneze în cazul defectelor situate dincolo de capătul
liniei protejate şi prin aceasta, să nu existe pericolul unei declanşări neselective.
În cazul unei linii de impedanţă ZL, expresia curentului de scurtcircuit
supratranzitoriu într-un punct al liniei în care impedanţa acesteia este αZL, este
(4.3)
unde α [0,1] reflectă poziţia punctului de scurtcircuit pe linie, iar este reactanţa
supratranzitorie a generatorului sincron (GS).
Curentul maxim de scurtcircuit în punctul B (α =1) are forma
(4.4)
A B
GS K
ZL C
L1
Ed, L2
I”sc
Ipp
Ipp
C I”sc max
Zonă protejată
Zonă L
moartă
54
(4.5)
unde
- este coeficientul de siguranţă, egal cu 1,2...1,3 când secţionarea este
realizată cu relee de curent cu caracteristică independentă;
- = 1,4 ÷ 1,5 când secţionarea se realizează cu relee de curent cu
caracteristică dependentă.
- – este curentul de scurtcircuit maxim (valoarea supratranzitorie a
componentei periodice) la un defect trifazat în regim maxim pe sistemul de
bare B dinspre consumator.
Protecţia cu secţionare de curent nu protejează întreaga linie, ci doar o porţiune
a ei cu atât mai mare cu cât coeficientul de siguranţă este mai mic şi cu cât curba
care reprezintă variaţia curentului de scurtcircuit este intersectată de dreapta care
corespunde curentului Ipp este mai aproape de capătul opus al liniei. Se observă că
secţionarea de curent are o zonă moartă în care defectele sunt lichidate de altă
protecţie [5, 8].
În general în practică această protecţie se foloseşte împreună cu o alta, care în
cazul reţelelor simple este o protecţie maximală temporizată cu caracteristică
independentă.
Această a doua protecţie trebuie aleasă astfel încât să se asigure sensibilitatea
necesară conform normelor (1,5 pentru linia proprie şi 1,2 pentru liniile din aval).
Secţionarea de curent are avantajul de a asigura a protecţie simplă, rapidă şi
selectivă a porţiunii liniei dinspre alimentare, prezentând totodată dezavantajul zonei
moarte. Pentru ca protecţia să fie eficace, trebuie ca zona protejată să acopere cel
puţin 30% din lungimea liniei [76].
55
întrucât nu este posibil ca temporizările să crească de la fiecare protecţie spre ambele
surse [13].
Într-adevăr, oriunde s-ar produce un defect, toate protecţiile fiind parcurse de
curentul de scurtcircuit, defectul va fi izolat atât dinspre stânga, cât şi dinspre dreapta
lui, prin acţionarea protecţiilor care au timpii cei mai mici. Deci niciodată defectul nu
va fi izolat selectiv, declanşând întotdeauna numai întrerupătoarele din staţiile B şi D
care au timpii cei mai mici, întrerupând astfel toate staţiile intermediare (fig.4.8b).
A B C D E
t a)
1,6
1,1
0,6
0,1
0,1
0,6
1,1
1,6
b)
t
Fig. 4.8 Protecţia unui sector de reţea alimentat din două părţi:
a) – schema reţelei; b)- diagrama de acţionare a protecţiilor.
În acest sens pentru realizarea selectivităţii, este necesară introducerea unui
criteriu pe baza căruia să se producă declanşarea, în afara celui de curent. Acesta este
sensul în care circulă curentul (sau puterea spre defect). Într-adevăr dacă fiecărei
protecţii maximale i se adaugă un releu direcţional care sesizează sensul puterii care
circulă spre defect şi blochează acţionarea dacă acesta circulă spre barele staţiei,
permiţând acţionarea numai când puterea circulă dinspre bare spre linie, se obţine
selectivitatea dorită. În cazul oricărui defect vor putea declanşa numai
întrerupătoarele prin care puterea circulă spre defect de la bare spre linie.
Se observă că folosirea releelor direcţionale permite realizarea protecţiei unei
linii alimentate de la ambele capete ca şi în cazul reţelelor radiale alimentate de la un
singur capăt, adoptând temporizări în trepte crescătoare spre cele două surse [8].
56
Acest mod de reprezentare se foloseşte întotdeauna pentru reţelele în care
defectele trebuiesc izolate din două sensuri.
Schema de principiu a protecţiei maximale direcţionale a unei linii este
reprezentată în fig.4.9.
După cum se vede pentru ca releul de timp T să fie excitat şi să comande
declanşarea întrerupătorului I, este necesar ca atât curentul să depăşească valoarea
reglată şi deci releul maximal I să-şi închidă contactele, cât şi sensul de scurgere a
puterii de scurtcircuit să fie spre linie, şi deci releul direcţional să-şi închidă
contactele
+
+
I T
57
1 2 (4.6)
P 0
Ir - +/2
/2
Ur TT P0
Zonă de blocare
a) b)
58
iar echipajul mobil tinde să se rotească în sens invers celui anterior şi deci îşi menţine
contactele deschise. Deci condiţia de acţionare a unui releu direcţional este:
59
Cuplu maxim
(sensibilit maximă)
M=0
M=0
Zona de 450
acţionare a
Zona de Ur Ur
blocare a Ur
r releului r
releului
Ir
Ir
a) b)
Fig. 4.11 Diagramele de acţionare ale releelor direcţionale:
a)- unghi intern =00; b)- unghi intern = 450.
60
Aplicând teorema lui Pitagora generalizată la triunghiurile din figura de
mai sus,obţin expresiile mărimilor rezultante, care sunt:
(4.16)
(4.17)
EP
S
P1 P2
*
TC TT
U
I
FCSH FTSH
şi rezultă
cos 0
I
I+U
U -U
I-U
180-
I
a) b)
R
De la 62
S trafo de
T tens.
URS
UR
IKT IKR
rT URS
KR
iR
rR UST
KT
UTR iT iS
UT
KS US
Fig. 4.15b Diagrama vectorială a unei
UST
protecţii direcţionale realizate după
schema de 900.
rS
UTR
IKS
63
În reţelele cu neutrul legat direct la pământ, deteriorarea izolaţiei unei faze faţă
de pământ reprezintă un scurtcircuit monofazat, care are ca efect creşterea curentului
şi scăderea tensiunii pe faza respectivă.
După cum se ştie, curentul de scurtcircuit monofazat este adesea mai mic decât
curenţii de scurtcircuit bifazat şi trifazat, iar protecţia maximală care trebuie reglată la
valori superioare curentului de sarcină poate să nu sesizeze asemenea defecte.
De aceea în cazul liniilor electrice cu neutrul legat direct la pământ se
foloseşte o protecţie specială împotriva defectelor însoţite de puneri la pământ numită
şi protecţie homopolară (fig.4.16).
Protecţia homopolară constă dintr-o protecţie maximală obişnuită (alcătuită
dintr-un releu maximal de curent şi un releu de timp), alimentată de la înfăşurările
secundare ale transformatoarelor de curent legate în paralel ale celor trei faze ale
liniei protejate formând un filtru de curent de secvenţă homopolară (FCSH).
+ +
I T
3I0 -
FCSH
64
Fig. 4.17 Alimentarea protecţiei maximale şi a protecţiei homopolare de la acelaşi TC
Ca şi protecţia împotriva defectelor polifazate, protecţia homopolară poate fi
netemporizată sau temporizată, în care principiul alegerii treptelor de timp este
acelaşi ca şi al protecţiei maximale, timpii de acţionare crescând către sursă, însă
considerând numai elementele legate galvanic de linia protejată, pentru că protecţia
nu acţionează la defecte monofazate în reţelele cuplate magnetic cu linia.
Temporizarea protecţiei maximale homopolare poate rezulta sensibil mai mică decât
a protecţiei maximale de curent a aceleiaşi linii împotriva scurtcircuitelor între faze.
De aceea liniile de 110 kV şi mai mult se prevăd cu protecţii speciale împotriva
scurtcircuitelor monofazate (protecţii de distanţă), protecţia împotriva scurtcircuitelor
monofazate realizată cu relee maximale de curent fiind o protecţie de rezervă.
Protecţia împotriva scurtcircuitelor monofazate pe liniile radiale care nu sunt
prevăzute cu protecţii de distanţă se realizează cu protecţii maximale homopolare
temporizate şi rapide (se mai numesc şi secţionări homopolare).
Curentul de pornire Ipp1 al secţionării homopolare netemporizate se determină
cu o relaţie analogă cu cea pentru secţionarea rapidă împotriva defectelor polifazate.
(4.21)
unde : Ksig = 1,2….1,3. ;
Ipăm calc K = 3I0 calc K este curentul în raport cu care se desensibilizează
protecţia liniei, corespunzător unui defect în K, la capătul opus celui la care
este instalată protecţia, în condiţii care conduc la valoarea maximă a acestui
curent.
Ipăm.calc.K se adoptă cel mai mare dintre curenţii de defect monofazat sau la
scurtcircuit bifazat la pământ, în punctul K.
În cazul scurtcircuitului monofazat [1, 4, 55],
(4.22)
65
În cazul unui scurtcircuit bifazat la pământ [4, 52],
În relaţiile de mai sus X1ech, X2ech, X0ech sunt reactanţele echivalente de secvenţă
directă, inversă şi homopolară obţinute prin transformarea schemelor de secvenţă
directă, inversă şi homopolară ale reţelei considerate, iar U f este tensiunea de fază a
sursei care alimentează defectul. La reţelele electrice X1 = X2.
Se va înlocui în relaţia (4.21) acel curent dintre cei calculaţi cu relaţiile (4.22)
şi (4.23) care dă valoarea cea mai mare.
Dacă linia protejată alimentează transformatoare, trebuie verificată
desensibilizarea curentului de pornire al secţionării în raport cu curentul de şoc de
magnetizare care apare la conectarea transformatoarelor. Dacă secţionarea
homopolară netemporizată nu este direcţionată, trebuie verificată desensibilizarea ei
în raport cu curentul care circulă prin linia protejată în sens invers, la defecte la
pământ pe o linie vecină spre surse. Protecţia homopolară netemporizată trebuie să
acopere minimum 15…20 % din lungimea liniei.
Curentul de pornire Ipp2 al protecţiei homopolare temporizate se
desensibilizează în raport cu curentul de pornire al secţionării homopolare rapide de
pe linia următoare spre consumatori.
Pentru protecţia maximală homopolară, curentul de pornire se determină din
condiţia desensibilizării în raport cu curentul de dezechilibru raportat la primar
Idez staţp al FCSH în cazul regimului staţionar al unui scurtcircuit exterior trifazat, cu o
relaţie de forma
Ipp2 = Ksig Kaper Idez staţ p (4.24)
în care: Ksig = 1.25 ;
Kaper = 1…2 în funcţie de temporizarea protecţiei maximale şi de
prezenţa sau absenţa accelerării acesteia după acţionarea dispozitivului de
RAR.
În practică protecţia se reglează la 40…60 % din valoarea curentului nominal
al liniei protejate.
Temporizarea protecţiei maximale homopolare se stabileşte în trepte
crescătoare dinspre consumatori spre sursă, însă considerând numai elementele legate
galvanic de linia protejată, pentru că protecţia nu acţionează la defecte monofazate în
reţelele cuplate magnetic cu linia. De aceea temporizarea protecţiei maximale
homopolare poate rezulta sensibil mai mică decât a protecţiei maximale de curent a
aceleiaşi linii împotriva scurtcircuitelor între faze.
Protecţia homopolară se foloseşte de asemenea şi în reţelele alimentate din mai
multe părţi sau în cele buclate, dar în asemenea cazuri i se adaugă un element
direcţional, ea devenind protecţie homopolară direcţională. Direcţionarea protecţiei
homopolare face posibilă utilizarea acesteia în orice configuraţie, datorită faptului că
66
elementul direcţional permite acţionarea numai în cazul când sensul puterii este de la
bare spre linie. Acest sens este sesizat de un releu direcţional, a cărui bobină de
curent este parcursă de curentul homopolar, iar bobina de tensiune este alimentată de
la înfăşurările secundare înseriate ale transformatoarelor de tensiune, realizându-se
aşa-numitul montaj în triunghi deschis (sau filtru de tensiune de secvenţă
homopolară) la bornele căruia se culege tensiunea homopolară mărită de trei ori
(3U0).
Schema de principiu este reprezentată în fig.4.18
+ +
I T
67
În comparaţie cu protecţiile maximale direcţionale şi cu secţionările
direcţionale împotriva scurtcircuitelor între faze, secţionările homopolare şi
protecţiile maximale homopolare împotriva scurtcir-cuitelor monofazate au avantajul
că nu prezintă zone moarte, întrucât tensiunea homopolară este cu atât mai mare cu
cât defectul este mai apropiat, deci invers decât în cazul defectelor între faze, când
tensiunea scade cu apropierea faţă de defect (UR = 0, deci /3U0/ = /US + UT / are
valoare maximă)
Sensibilitatea releului direcţional homopolar se verifică cu relaţia
unde :
- U0, I0 - sunt valorile componentelor de secvenţă homopolară la locul de
montare a protecţiei la un defect monofazat în limitele zonei considerate,
apărut într-un regim care conduce la valoarea minimă I0;
- Spr - valoarea puterii de acţionare a releului;
- nTC, nTT – rapoartele de transformare ale TC şi TT care alimentează releul.
Pentru defecte pe linia protejată se prevede
Ksens I 2,
iar pentru defecte pe elementul vecin se prevede
Ksens II 1,5
Datorită simplităţii, rapidităţii, selectivităţii şi absenţelor zonelor moarte,
protecţiile homopolare direcţionale se utilizează ca protecţii de rezervă, în reţelele cu
curenţi mari de punere la pământ de orice configuraţii [8, 13].
68
Protecţia de distanţă este o protecţie care măsoară distanţa dintre locul de
montare a protecţiei şi locul de defect, comandând declanşarea întrerupătorului, deci
întreruperea alimentării defectului cu o temporizare cu atât mai mare cu cât distanţa
până la locul de defect este mai mare. Deci, timpul de acţionare al protecţiei de
distanţă este funcţie de distanţa dintre locul de montare a protecţiei şi locul de defect.
t
t4
Fig.4.20 Caracteristca în trepte a unei
t3
protecţii de distanţă
t2
l
t1
l1 l2 l3 l4
69
rapid de la ambele capete, în restul liniei deconectarea de la unul din capete făcându-
se în treapta a II-a.
De asemenea se mai observă că dacă întrerupătorul sau protecţia refuză să
funcţioneze în cazul unui defect pe linie, declanşează întrerupătorul liniei vecine, la
comanda protecţiei de distanţă cu timpul treptelor a II-a sau a III-a, după locul
scurtcircuitului.
1 6 2 5 3 4
K1 K2
A B C D
3 1,5s
1 2
1s 1s
0,5s
0,5s 0,5s
0,1s 0,1s 0,1s
1,5s 6 5 4
IU
R S TT
l
K 70
Fig. 4.22 Releu de impedanţă de tipul “balanţă electromagnetică”
(4.29)
După cum se vede din figură momentul M U tinde să ţină deschise contactele
releului de impedanţă, iar momentul MI tinde să le închidă. Se observă că închiderea
contactelor şi deci declanşarea întrerupătorului liniei se produce când MI MU.
Rezultă
(4.30)
71
respectiv
ZL
Zr Fig. 4.23 Diagrama de acţionare a
Zona unui releu de impedanţă: Zr-
R
de impedanţa reglată; ZL- impedanţa
acţio- liniei; - unghiul liniei
nare
72
unde : - ZL - este impedanţa pe fază a liniei între locul de instalare a protecţiei şi
punctul K, deci 2ZL reprezintă impedanţa buclei de scurtcircuit prin care circulă
curentul de defect IL;
- zsl – impedanţa specifică a liniei pe unitatea de lungime.
Înlocuind relaţiile (4.26) şi (4.27) în Zr =Ur/Ir se obţine
I iI
73
care sunt greu de evitat total în curent alternativ, dispar şi prin aceasta măsurarea este
mult mai exactă.
Din fig.4.24 se observă că de la bornele rezistenţei R, legată în paralel cu
înfăşurarea secundară a transformatorului de curent, se culege o cădere de tensiune
proporţională cu curentul de defect I. Folosirea căderii de tensiune şi nu direct a
curentului secundar, prezintă avantajul de a se putea efectua comutări în circuitele de
curent.
Releul de curent continuu Z, este un releu polarizat care acţionează închizându-
şi contactul pentru un anumit sens al curentului care-l străbate, şi menţinându-şi
contactul deschis pentru un sens contrar al curentului; curentul care-l străbate este ii-iu
şi va avea deci un sens sau altul după cum ii este mai mare sau mai mic decât iu.
Considerând că curenţii ii şi iu sunt proporţionali cu modulele vectorilor I şi U,
condiţia de acţionare a releului este
≤ respectiv ≤K
Deci şi în acest caz condiţia de acţionare este ca impedanţa măsurată de la
locul de instalare până la defect să fie mai mică decât o valoare dată.
X Ra
Ra
Ea
Caracteristica de
Eb X kRa X defect
IR Zf
Creşterea
IF Zr lui Ra
R R
ITotal = IR + IF
75
Fig.4.26 Caracteristica de defect a unei linii alimentate de la ambele capete cu
export de putere în regim anterior defectului
De notat că sursa de curent din B este presupusă a fi mult mai mare decât sursa
din A, deoarece ZSA ZSB. Prin aplicarea legilor lui Kirchhoff avem
(4.37)
(4.39)
şi
(4.40)
Aşa cum se vede din diagrama fazorială, pentru un export de putere în regim
anterior defectului (adică, unghiul pozitiv), avem
(4.41)
unde 1.0 şi = pozitiv.
Aşa cum este văzută din capătul A, rezistenţa arcului Ra apare a fi mare cu o
componentă reactivă fictivă. Aceasta este arătată în figură. Caracteristicile de defect
nu numai că se măresc dar se şi rotesc în sensul acelor de ceasornic cu referire la
planul patrulaterului în cazul alimentării de la un singur capăt [43].
76
(4.42)
unde 1.0 şi = negativ (spre deosebire exportul de putere în regim anterior
defectului).
Pentru comparaţie toate cele trei caracteristici sunt arătate în fig.4.28.
Zf
Ea Eb
TC
ZSA IR F ZSB
Ir IR IF B
A
Z Ur TT Ra
Eb X X Caracteristica de
defect
IR kRa
-
IF Ea Zf Creşterea
Zr lui Ra
X R lui Ra
Creşterea R
ITotal = IR + IF
Alimentare din ambele
capete – import de putere
Fig.4.27 Caracteristica de defect a unei linii alimentate de la ambele capete cu
import de putere în regim anterior defectului
Alimentare din ambele
capete – export de putere
R
Creşterea lui Ra
77
Fig. 4.28 Caracteristicile de defect posibile ale liniei
4.7.4 Caracteristici de acţionare ale releelor de impedanţă
de unde
(4.44)
jX (4.45)
x
Prin urmare faţă de noile axe (R, X), ecuaţia generalizată a elipsei va fi dată de
X r
expresia
θ R
78
R0 R
Relaţia (4.46) poate fi particularizată pentru diverse poziţii şi forme ale
elipselor, rezultând caracteristici circulare şi drepte.
În practica utilizării releelor de impedanţă, cea mai utilizată caracteristică este
caracteristica de formă circulară.
Pentru o analiză în detaliu a caracteristicilor de acţionare de formă circulară,
efectuată atât în planul impedanţelor (R, jX), cât şi în planul admitanţelor (G, jB), se
porneşte de la ecuaţia (4.46), punându-se condiţia (a = b = r), obţinându-se
caracteristica cu centrul în punctul C (R 0, X0), fig. 4.30. Aceasta reprezintă cazul cel
mai general al unui releu cu o caracteristică circulară căreia nu i se impune nici o
condiţie – numit releu de impedanţă (admitanţă) generalizată – şi care apoi punându-
se anumite condiţii coeficienţilor ecuaţiei care defineşte această caracteristică, se
obţin caracteristici de acţionare particularizate [13, 31].
+jX
Zpr
C r Fig. 4.30 Caracteristica releului
X0 de impedanţă (admitanţă)
θ generalizată în planul (+R. +jX)
R0 +R
79
(4.48)
(4.49)
unde .
Impedanţa de pornire depinde de valoarea argumentului al vectorului
Zpr. Se demonstrează [12] că:
(4.50)
Unghiul θ reprezintă unghiul sensibilităţii maxime, deoarece pentru = θ
rezultă o valoare maximă pentru , deci o lungime maximă a zonei protejate.
Dacă se dezvoltă parantezele din ecuaţia (4.47), înmulţind ambii membri cu I2
şi comparând cu relaţia (4.50), se obţine:
(4.51)
unde: ;
< 0;
, puterea activă:
, puterea reactivă.
Revenind la relaţia (4.51), obţinem
(4.52)
unde: ;
;
.
Expresia (4.52) are semnificaţia unei sume algebrice de patru cupluri (sau în
particular de patru curenţi, tensiuni, fluxuri).
+jB
Zona de
declanşare
80
Alegând corespunzător coeficienţii cercului din fig. 4.30, se obţin
caracteristicile de acţionare particularizate, atât în planul impedanţelor (R, jX), cât şi
în planul admitanţelor (G, jB).
În continuare se prezintă câteva caracteristici particularizate ale releelor de
distanţă.
ZL
Zpr= r Fig. 4.32 Diagrama de acţionare a
unui releu de impedanţă: Zr-
R impedanţa reglată; ZL- impedanţa
liniei; - unghiul liniei
Declanşare
Bloca
re
Fig. 4.33 Diagrama de acţionare a
unui releu de impedanţă în planul
admitanţelor (G, jB)
+G
81
Zona din exteriorul cercului este denumită zona de acţionare a releului, iar cea
din interiorul său, zona de blocare.
R0
0 R
jB
(∆)
Blocare Fig. 4.35 Diagrama de acţionare a
unui releu de admitanţă mixtă în
0 planul (G, jB)
G
Declanşare
82
jX
R0
jB
0
Fig. 4.39 Diagrama de acţionare a
1 G unui releu de susceptanţă în planul
j (G, jB)
X0
83
-jB
4.7.4.1.5 Releu de reactanţă (rezistenţă)
Xr - Ajustabil
Fig. 4.40 Diagrama de acţionare a
unui releu de reactanţă în planul
Xr (R, jX): Xr- reactanţă reglată
R
0
G
1 0
r Fig. 4.41 Diagrama de acţionare a
jX 0 unui releu de reactanţă în planul
(G, jB)
C
1
jB
jX
84
jX
Rr - Ajustabil
Fig. 4.42 Diagrama de acţionare a
unui releu de rezistenţă în planul
0 R (R, jX): Rr- rezistenţă reglată
1
jB
jX
Fig. 4.43 Diagrama de acţionare a
r unui releu de rezistenţă în planul
G
(G, jB)
0 C
G0
(4.54)
85
Caracteristica din fig. 4.44, care reprezintă o însumare pe porţiuni a unor
drepte, se mai numeşte şi caracteristică poligonală. Caracteristicile de acţionare
pentru protecţiile de distanţă fiind întotdeauna închise, rezultă condiţia suplimentară
(4.56)
Punctul de început al caracteristicii, care determină pe R 1 este pur
convenţional. Unghiul Ψ este definit la abscisa şi ordonata la limitele intervalelor.
Considerând date aceste limite, relaţia (4.55), poate fi scrisă sub forma
(4.57)
jX
Xa3
3
X3
Xa2
Ψ2
X2
2 Ψ3
X4 4 Fig. 4.44 Caracteristică poligonală
R1 R formată din 4 trepte
R2 Xa1 R3 Ψ4 R4
Ψ1
X1
1
Xa4
a) b)
86
Fig.4.45 Caracteristici mixte
În fig. 4.45 a,b sunt reprezentate două caracteristici mixte rezultate prin
intersecţia a două cercuri, respectiv a unei elipse şi un cerc.
87
Pentru situaţiile particulare când scurtcircuitul are loc în A, în B sau în C,
rezultă:
ZtotA = RarcA
ZtotB = ZsccB + RarcB (4.60)
ZtotC = ZsccC + RarcC
astfel că extremitatea vectorului Ztot descrie suprafaţa patrulaterului ABMN, numit
patrulater de defect. Dacă defectul are loc fără arc electric, limita zonei de acţionare
este dat de modulul ZsccB. În cazul unui defect în B însoţit de arc electric, releul va
măsura ZtotB > ZsccB = Zpr şi releul va lucra neselectiv.
Pentru ca protecţia să acţioneze selectiv la defecte în B însoţite de arc electric,
ar fi necesară mărirea razei caracteristicii la ZtotB obţinându-se astfel caracteristica 2.
+jX
B’ C’
RarcB
B
M
ZtotalB
ZscB
sc
C Zsupr
ZsccC +R
A N
RarcA supr
Z B’
1 2
C
A B
Zsc
+R Fig.4.47. Diagrama de acţionare a
L
releului de impedanţă mixtă
O
88
Rezistenţa arcului Rarc a fost aleasă 60% din impedanţa porţiunii de linie pentru
care releul trebuie să acţioneze, pe baza experienţelor în acest domeniu.
O asemenea diagramă de acţionare, de forma unui cerc cu centrul deplasat pe
axa R, se obţine prin modificarea schemei de alimentare a releului “balanţă electrică”
faţă de cea folosită la releele de impedanţă pură în modul arătat în fig.4.48 [8].
Spre deosebire de schema de impedanţă pură, curentul redresat iu din circuitul
de tensiune nu este determinat numai de tensiunea de pe bare ci şi de curentul liniei
protejate, expresia sa fiind , unde k2 depinde de raportul de
transformare al transformatorului Ti şi de valoarea rezistenţei Ri; semnul minus din
formulă este obţinut prin alegerea unei polarităţi corespunzătoare a legăturii prin care
se introduce în circuitul de tensiune o cădere de tensiune proporţională cu curentul.
Curentul redresat iI este proporţional cu modulul vectorului I.
Pe baza acestor elemente se poate deduce condiţia de acţionare a protecţiei,
care este deci: K I. Această condiţie devine, prin transformări succesiv
(4.61)
(4.62)
Ti
Z
Dela
transfor- Ri
matoarele de
tensiune
89
Împărţind ambii membrii ai acestei expresii prin k1I, înlocuind U / I prin Z şi
notând k/k1 = , condiţia de acţionare devine
Z
Fig.4.49 Diagrama de acţionare a
R
releului de impedanţă mixtă
O
k1/ k2
C1 C2
A I B
a) φ2
B
ZLI Z2I
Z1I
C1 0’
P C2
A
φ1 φL
U1 U2 E2
E1
δ’max δmax
δmax
I
θ
0 b)
Fig. 4.50 Schema echivalentă pentru pendulările de energie:
a) schema echivalentă; b) diagrama fazorială a tensiunilor 90
electromotoare
Comportarea la pendulări a protecţiilor de distanţă poate fi ilustrată
considerând cazul a două centrale C1 şi C2 funcţionând în paralel legate prin linia L.
În fig. 4.50 a s-a notat prin şi respectiv
şi tensiunile electromotoare şi impedanţele echivalente ale celor două
surse, iar prin şi I impedanţa liniei de interconexiune şi curentul care
circulă prin aceasta [13, 74].
În fig. 4.50 b aceste mărimi sunt reprezentate vectorial, pentru valoarea
δ = δmax, în timp δ variind după legea δ = δmax sin ωt, deci E1 şi E2 pulsând
(apropiindu-se şi depărtându-se) prin pivotare în jurul punctului fix 0. În concordanţă
cu pulsaţiile lui E1 şi E2, pulsează şi tensiunile U1 şi U2 din capetele liniei de
interconexiune, tensiunea din mijlocul acestei linii U0’ rămânând însă tot timpul fixă,
iar punctul 0’ constituind un nod.
Între cele două noduri circulă un curent de egalizare (sau pendulare) I dat de
expresia:
(4.64)
care poate atinge valori importante, în raport de diferenţa fazorilor E1 şi E2 (fig.
4.50b). În timpul pendulărilor dacă E1 = E2 = const., variaţia unghiului θ determină
numai variaţia lui I.
(4.65)
Tensiunile în punctele A şi B sunt:
(4.66)
(4.67)
Printr-un calcul simplu se poate demonstra că, într-un punct oarecare P, de pe
linia de interconexiune (fig. 4.50b), tensiunea şi impedanţa măsurate sunt:
(4.68)
şi respectiv
(4.69)
91
cu θ şi deci cu întrucât prin împărţire cu I s-a eliminat dependenţa scării de şi
θ.
jX
0 Z2
01 C2
B
ZL
0’ Fig.4.51 Locul punctului de
R potenţial nul la pendulările
de energie
A 02
C1 Z1
92
Coeficientul (0,8…0,9) este necesar din cauza erorilor de funcţionare ale
releelor şi a impreciziei cu care se determină valoarea Z L1 (pot exista transpoziţii ale
conductoarelor celor trei faze etc.).
Pentru zona II impedanţa de pornire care corespunde lungimii zonei II1
protejată de elementul de măsură a impedanţei al protecţiei 1, trebuie să ţină seama că
din condiţia de selectivitate zona II1 a protecţiei 1, nu trebuie să intre în zona II2 a
protecţiei 2, întrucât ambele au acelaşi timp de acţionare şi deci la defecte de exemplu
în K2 ar putea acţiona neselectiv protecţia 1.
K3
B2 T
I4
B5
B1 K4 B3 B4
A 1 B
Z Z 2
L1 L2
I1 IA I2 IA+IC I3
C K1 K2
ta
taIV
taIII
taII
taI
Z pp
I l[km]
1
Z II (ZΩ)
pp1
Z pp
III
1
93
(4.71)
(4.72)
Însumând algebric fazorii şi rezultă o valoare acoperitoare, care
depăşeşte suma fazorială; în consecinţă, se adoptă cea mai mică dintre valorile
calculate cu valorile de mai sus. S-a notat cu şi coeficienţii de repartiţie
(sau ramificaţie) care determină modificarea impedanţei măsurate de releul de
impedanţă 1 datorită supraalimentării dinspre sursa C, la un defect în K 2, sau dinspre
C şi B, la un defect în K 3, pe barele de joasă tensiune ale transformatorului T. Pentru
selectivitatea funcţionării, protecţia de distanţă trebuie desensibilizată în raport cu
valoarea de pornire a treptei rapide a protecţiei 2, la un defect în capătul zonei
protejate, în punctul K2. Raportând tensiunea remanentă pentru un scurtcircuit în K 2
la curentul de defect, se obţine:
(4.73)
94
Sensibilitatea elementului de pornire al protecţiei de distanţă se verifică din:
- condiţia de sensibilitate la suprasarcini, verificând dacă
;
- condiţia de asigurare a funcţiei de rezervă a protecţiei, pentru defecte la
capătul opus elementului protejat:
(4.75)
În relaţia (4.75) se introduce, la numitor, fie impedanţa de linie , fie
impedanţa unui transformator din staţia T, notată cu , cu un singur transformator
în funcţiune pentru a rezolva valoarea maximă a impedanţei.
EP
R ECI
TC
95
Fig.4.53 Schema bloc a unei protecţii de distanţă cu un singur element de măsură
Blocul rezistoarelor de putere (R) este constituit din trei rezistoare parcurse de
curenţii secundari de fază, conectate în stea şi un al patrulea rezistor conectat între
steaua primelor trei şi steaua TC, parcurs de curentul de secvenţă homopolară.
Blocul rezistoarelor de putere are rolul de a converti curenţii de fază şi curentul
homopolar în căderi de tensiune proporţionale, care sunt prelucrate de celelalte
blocuri ale protecţiei de distanţă.
Elementul de comutare a căderilor de tensiune proporţionale cu curentul buclei
de defect (ECI), comută căderile de tensiune în rezistenţele R, astfel încât, în
funcţie de tipul defectului, să fie aplicate elementului EM şi elementului ED
căderile de tensiune necesare în vederea măsurării corecte a impedanţei de către
elementul EM şi acţionarea corectă a elementului ED.
Elementul de comutare al tensiunilor secundare (ECU) efectuează în conformitate
cu comenzile primite de la elementul de pornire EP, comutarea circuitelor de
tensiune (în funcţie de tipul defectului şi de fazele pe care a apărut defectul),
aplicând elementului de măsură EM – prin intermediul contactelor comutate de
elementul de timp T (pentru zonele II, III şi IV) – şi elementului direcţional ED,
tensiunile necesare pentru măsurarea corectă a impedanţei de către elementul EM
şi pentru acţionarea corectă a elementului ED.
96
Elementul direcţional (ED) primeşte de la ECI şi ECU curentul respectiv tensiunea
de defect şi stabileşte sensul de circulaţie al puterii în regim de defect. ED permite
acţionarea protecţiei de distanţă numai pentru sensul de circulaţie al puterii de la
bare spre linie şi numai în ultima treaptă de temporizare permite declanşarea
indiferent de sens.
Elementul de timp (T) porneşte prin comanda de la EP şi marchează momentele
corespunzătoare treptei I-a, a II-a, etc., asigurând în aceste momente trecerea
elementului de măsură a impedanţei de pe caracteristica de acţionare a treptei I pe
caracteristica treptei II-a etc.
Elementul de măsură a impedanţei (EM) primeşte de la ECI curentul de defect şi
de la ECU prin intermediul elementului de timp tensiunea de defect, astfel încât
EM împreună cu T realizează o caracteristică t=f(Z) în trepte crescătoare.
Elementul de blocare la defecte în circuitele secundare de tensiune (BTT) este
necesară întrucât, la dispariţia accidentală a tensiunii secundare, determinată de
arderea unor siguranţe sau întreruperea unor circuite secundare de tensiune,
protecţiile de distanţă cu elemente de pornire de minimă impedanţă demarează şi
comandă greşit deconectarea întrerupătorului în treaptă rapidă.
Elementul de blocare la pendulaţii (BP) sesizează existenţa unui asemenea regim
anormal şi blochează protecţia de distanţă pentru a elimina posibilitatea acţionării
greşite.
În alte tipuri de protecţii de distanţă pot exista câte două elemente de măsură a
impedanţei pe fiecare fază, unul cu mărimile necesare în cazul scurtcircuitelor între
faze, iar celălalt – cu mărimile necesare în cazul scurtcircuitelor monofazate; în
asemenea cazuri nu mai sunt necesare comutări nici în circuitele de tensiune, nici în
circuitele căderilor de tensiune proporţionale cu valorile curenţilor ceea ce reprezintă
un avantaj al acestor tipuri de protecţii.
Protecţiile de distanţă au avantajul că asigură selectivitatea în reţelele cu
configuraţii foarte complexe, acţionând corect pentru toate tipurile de defecte şi sunt
rapide pentru defectele din treapta I-a, adică pe o porţiune de circa 80% din lungimea
zonei protejate.
Dezavantajul principal îl constituie lichidarea în treapta a II-a a defectelor pe o
porţiune de circa 20% din lungimea liniei protejate (porţiune de la fiecare capăt al
liniei), dezavantaj care poate fi eliminat prin realizarea unei protecţii de distanţă cu
transmiterea unor semnale de comandă la capătul opus al liniei.
97
4.8.1. Principiul de realizare
TC1
Ip1 Ip2 TC2
98
Is2
I-I 1 2 I-I
Is1
Is1 Is2
99
Schema cu curenţi de circulaţie în execuţia analizată cu TC standardizate, se
poate utiliza numai pentru protecţia elementelor de circuit care nu depăşeşte câteva
sute de metri. Pentru lungimi mai mari se poate întâmpla ca secţiunea conductoarelor
auxiliare să rezulte foarte mare, mai mare decât secţiunea conductoarelor liniei
protejate.
I-I 1 2 I-I
R R
100
Protecţiile liniilor electrice aeriene prin înaltă frecvenţă utilizează drept canal
pentru transmisia informaţiei de la cele două capete ale liniei protejate un canal de
înaltă frecvenţă, fie conductoarele liniei de înaltă tensiune, fie canale radio.
Schema de principiu a protecţiei prin canale radio este prezentată în fig. 4.56.
A B
I1 I2
LEA
AR AR
CC CC
E E 2
1
R R
101
(blocare), recepţionate atât la locul de instalare a protecţiei, cât şi la capătul opus al
liniei [31, 44].
1 2 3 4 5 6
I1 I3 I4 I5 I6
I2
L1 L2 L3
Blochează Blochează
protecţia protecţia
102