UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE”, SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Proiect de cercetare pentru elaborarea lucrării de

disertație

ȘCOALA ȘI EDUCAȚIA PRIN IUBIRE

Coordonator:

Conf. Univ. Dr. Absolvent:

Petruța Rusu Costin Andreea

Suceava

2023

Cuprins
CAPITOLUL I...........................................................................................................................................5
Noțiuni generale privind educația............................................................................................................5

1.1. Conceptul de iubire în educare.....................................................................................................5

1.2. Dragostea/iubirea descrisă din punct de vedere filozofic............................................................9

1.3. Ce reprezintă educația și învățarea............................................................................................11

1.4. Rolul educației în școală..............................................................................................................14

CAPITOLUL II...................................................................................................................................18

2.1. Factorii care influențează învățarea și predarea........................................................................18

2.2. Metode actuale de predare...........................................................................................................21

Introducere

„Sa trăim o astfel de viată încât dacă fiecare om ar fi ca voi și fiecare viată ca a voastră, acest
Pământ să fie Paradisul lui Dumnezeu” (Phillip Brooks, preot american).

Se spune că iubirea are puterea de a vindeca și inspira, ea relevă puteri nebănuite și

transformă vieți. Iubirea este subiectul de interes al multor filosofi, oameni de știință,
compozitori, poeți, pictori, scenariști, mistici, decadenți sau puritani. Aristotel afirma că iubirea
este alcătuită dintr-un singur suflet care sălășluiește în două trupuri. (HORACE M. BROWN,
1923 ).

Dante afirma că ea mișcă soarele și celelalte stele, la atingerea ei, oricine devine poet,
reflecta Platon. (LECTURA LUI DANTE, 2017). «Viața este cel mai mare avut al nostru și
iubirea, cea mai înaltă afirmare a ei.», spunea Leo Buscaglia, profesor și autor premiat
internațional, ale cărui prelegeri și conferințe despre iubire au fost extrem de populare în anii 80,
el fiind numit și „Dr. Love”. (BUSCAGLIA, April 1985).

Au fost puține cercetări despre modul în care profesorii își arată iubirea la clasă. Este
important modul în care un profesor își desfășoară activitatea la clasă. Nu de puține ori atunci
când întrebăm un preșcolar sau un copil de la școală ”ce vrei să devii când vei fi mare” aceștia
răspund educatoare/ învățătoare, acest răspuns este datorat modului în care acel profesor le-a
transmis copiilor învățătura prin iubire. Școala și educația se învață doar prin iubire, acestea aduc
cele mai grozave rezultate pe plan educațional, etic și moral unui copil iar mai târziu îi vor fi de
folos în viață. Pentru a dobândi învățătura cu iubire copiilor le este necesară ca metoda de
predare să fie una însoțită de iubire, această metodă de predare ar aduce numai beneficii în viața
copiilor dar în același timp și o mare satisfacție profesorilor. Nu voi vorbi despre iubirea
împărtășită prin metode virtuale, chiar dacă, așa cum afirma;(Cucoș, EDUCAȚIE,
Iubire,edificare, desăvârșire, 2008) ”dintotdeauna ființa umană în formare a fost mai sensibilă și
deschisă aș adăuga eu la nou, și-a apropiat mai repede și mai profund ceea ce știința sau tehnica
i-au pus la dispoziție”, voi vorbi despre iubirea ca formă de educație la clasă, printr-o relație
deschisă și activă între profesor și elev.

În toate metodele de predare, de la cele clasice, tradiționale până la cele moderne,

predarea se poate realiza prin iubire iar întâi de toate profesorul trebuie să iubească meseria pe
care o îmbrățișează, apoi va fi ușor să transmită învățătura cu iubire, iar de la această mare
virtute am putea spune, se vor dobândi cu ușurință celelalte însușiri ale caracterului, cum ar fi
răbdarea, dorința de implicare, căldura sufletească, etc. Consider că iubirea acoperă toate aceste
caracteristici. Bazat pe studiere și documentare aprofundată, am reușit să centralizez o lucrare
care să cuprindă această temă și anume, școala și educația prin iubire.

”Educația fără iubire este o educație care nu se concentrează pe cel care învață.
 Educația fără iubire îi face pe elevi să simtă o lipsă de valoare.

Influența ta ca profesor va fi cea mai profundă în funcție de cine ești ca persoană

Cine suntem și cine devenim ca oameni va avea cel mai mare impact asupra studenților
noștri. - Jeff Hittenberger”

Este necesar ca profesorii să iubească predarea pentru a fi eficienți? Pentru a fi eficient în

sensul cel mai profund, răspunsul este da. Se pot preda abilități de bază fără iubire, dar pentru a
face cu adevărat o diferență în viața unui preșcolar, școlar, elev sau student, trebuie să existe
dragoste. Dragostea vede predarea ca pe o artă în care se exploră diferite moduri de conectare la
materie și copil. Dragostea aduce răbdare și înțelegere, care sunt atât de importante în predare.

CAPITOLUL I

Noțiuni generale privind educația

1.1. Conceptul de iubire în educare

Teoreticienii educației, de la Platon, Freire, bell hooks, la Peter McLaren, (FREIRE,

2004) au teoretizat dragostea ca un factor esențial în educație în timp ce dragostea care se
manifestă prin afecțiune, iubire, purtare de grijă, este considerat a fi deosebit de relevant pentru
practica educațională, Iubirea în toate formele ei este foarte importantă pentru condiția umană.
Probabil că nu aș fi mers prea departe să argumentez că, fără iubire, suntem complet pierduți.

Conceptul de iubire în educație a fost subliniat și discutat de unii savanți și filozofi

renumiți încă de la începutul secolului al XVI-lea, cum ar fi Roger Ascham, John Locke și Martti
Haavio. Roger Ascham credea că dragostea este un motivator puternic în învățare, iar John
Locke credea că o predare de calitate este evidentă doar în contextul iubirii (Cousins, 2017).

Între timp, Martti Haavio credea că educația și predarea ar trebui să încurajeze

exprimarea personalității elevilor, iar acest lucru nu poate fi realizat decât printr-o atitudine
iubitoare (K. Määttä, 2011). Educația este un act de iubire o bază pentru interacțiunile dintre
profesor și elev în timp ce aceștia urmăresc îmbogățirea cu noi cunoștințe. Importanța iubirii în
educație este din ce în ce mai mult recunoscută de filozofi și savanți. Dragostea este o nevoie
importantă pentru fiecare ființă umană. În ierarhia nevoilor lui (Maslow, 1954). Iubirea și
apartenența trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să își atingă cel mai înalt nivel de auto-
actualizare.

Este dificil să ne gândim că educația ar putea fi oferită fără iubire. În oricare dintre
semnificațiile sale, „a educa” presupune o căutare a bunăstării celuilalt, o căutare care ne este
clar tuturor, ea seamănă foarte mult cu iubirea. Fără iubire, termenul corect nu ar fi „a educa”, ci
a instrui: cine „educă” fără să se gândească la beneficiul celuilalt, învață. Dragostea în educație
evidențiază un mediu de îngrijire și o relație care este orientată către sentimentele și nevoile
elevilor.

Deoarece cuvântul dragoste este folosit într-o varietate aproape infinită de contexte, are o
varietate aproape infinită de semnificații. Acest fapt este regretabil din punctul de vedere al celor
care doresc să construiască o definiție simplă a iubirii. În cea mai simplă definiție a ei, iubirea
exprimă emoții și sentimente pe care cineva le simte față de altcineva sau altceva. Se știe însă că
există foarte multe nuanțe ale iubirii, în funcție de obiectul acesteia. Iubirea pe care o resimte
copilul față de un profesor sau față de o „vedetă disney” este diferită față de cea pe care o are față
de părinți. Aceasta din urmă este altceva decât iubirea față de soț, față de copii, față de frați sau
față de prieteni. ( (Mitrofan, 1997)). Latura emoțională a educației este la fel de importantă ca și
partea tehnică. Trebuie să petrecem mai mult timp gândindu-ne la etica îngrijirii versus etica
neglijării emoționale.

Educația, deci, este o formare încă din pruncie a caracterului nostru, astfel încât
frumusețea a tot ceea ce este frumos să poată găsi un cămin în frumusețea unui suflet virtuos. A
fi un om bun este esențial pentru persoana umană. Ca ființe cu liber arbitru, participăm la propria
noastră devenire. Ceea ce devenim depinde de ceea ce gândim, spunem și facem.

Într-una din zile citeam următoarea frază undeva; „Una dintre marile probleme ale zilelor
noastre este că mulți sunt școlari, dar puțini sunt educați”. Aceasta afirmație a fost scrisă de Sf.
Toma More în secolul al XVI-lea. Mă întreb ce ar avea de spus despre școlile noastre acum.

Dragostea pedagogică are un rol influent în dezvoltarea statutului emoțional al elevilor,

abilității sociale, personalității și sănătății mintale, (Yin L. C., 2019). Dragostea este un concept
cu mai multe fațete care este considerat ca un motivator de învățare puternic, este o calitate a
unei educației bune și are la bază interacțiunea în clasă. În educație, dragostea este reprezentată
prin expresia „pedagogia iubitoare”, un termen recent dezvoltat de (Loreman, 2011), este o
experiență de învățare pozitivă care este importantă pentru școlari. Include 9 concepte
emoționale bazate pe:

 Pasiune;
 Bunătate;
 Empatie;
 Intimitate;
 Legătură;
 Sacrificiu;
 Iertare;
 Acceptare;
 Comunitate.

Pasiunea - Pasiunea este folosită pentru a echilibra idealul iubirii. Una dintre definițiile
pasiunii este pur și simplu plăcerea pe care o găsești în a face ceva. Profesorii care folosesc
dragostea în predare sunt cei care au și pasiune în predare. Profesorii plini de compasiune
demonstrează pasiune în munca lor, iar profesorii foarte motivați au un impact extraordinar
asupra educației și facilitării succesului elevilor. (Day, 2004)) a subliniat că pasiunea este
esențială pentru orice predare bună, iar cercetările au susținut acest lucru, constatând că
profesorii pasionați sunt mai probabil să fie eficienți. Prin urmare, pasiunea este o caracteristică
generală a tuturor aspectelor iubirii, inclusiv a acestei pedagogii a iubirii.

Bunătatea este considerată a fi un caracter al puterii care se încadrează în virtutea mai

largă a umanității (bunătatea, iubirea și inteligența socială). Pe baza acestei clasificări, bunătatea
este în general legată de generozitate, îngrijire, grijă, compasiune, iubire altruistă și „bunătate”.
Copiii mici au definit bunătatea ca un act de sprijin emoțional sau fizic care ajută la construirea
sau menținerea relațiilor cu ceilalți. (L.C. Yin, 2018) au demonstrat că cea mai frecventă putere
de caracter în rândul profesorilor care a avut un impact pozitiv asupra elevilor lor a fost
umanitatea bunătății. Bunătatea este conceptul de bază necesar pentru a crește copiii să fie
oameni buni, iar bunăvoința ar putea fi considerată o latură a bunătății.

Empatia potrivit lui (Goleman, 1998), empatia este una dintre cele cinci componente ale
inteligenței emoționale. Empatia se referă la capacitatea de a fi conștient de sentimentele, nevoile
și preocupările celuilalt. Empatia are și o relație strânsă cu bunătatea. Bunătatea din partea unui
individ apare atunci când a avut loc empatia. n procesul de predare și învățare, un profesor ar
trebui să răspundă nevoilor elevilor și să sublinieze punctele forte ale elevilor, oferindu-le
sprijinul adecvat în timpul procesului de învățare. Utilizarea de către profesori a empatiei în
predare ajută la producerea de interacțiuni pozitive cu elevii, la îmbunătățirea învățării socio-
emoționale a elevilor, în special a elevilor dintr-un cadru școlar special, empatia nu poate fi
manifestată decât într-un ambient în care apare și iubirea deopotrivă.

Intimitate potrivit lui (Sternberg, 1986) intimitatea a fost privită ca fiind cu mai multe
înțelesuri depinde de punctul de vedere pe care îl luăm în contextul în care ne exprimăm.
Intimitatea este adesea discutată în contextul relațiilor romantice dar poate apărea o latură
diferită a intimității și în timpul procesului de predare și învățare. Intimitatea și legătura în
educație se referă la relația dintre profesor și elev. Relațiile dintre profesori și elevi sunt legate de
natura relației adult-copil în dezvoltarea umană. Cercetările anterioare au arătat că o relație
pozitivă între profesori și elevi poate îmbunătăți comportamentul și implicarea elevilor în sălile
de clasă. Intimitate se referă la apropierea și atașamentul față de o persoană. Această calitate
poate exista între un profesor și un elev și poate fi o interacțiune sănătoasă și pozitivă. O relație
bună între profesor și elevi permite elevilor să-și împărtășească dificultățile cu profesorul lor,
producând indirect un mediu mai pozitiv pentru elevi. Cercetările lui (J.L. Spilt, 2012) au arătat
că intimitatea pozitivă poate reduce riscul ca un elev să aibă probleme grave de comportament.

Legătura - ca relație dintre profesori și elevi s-a dovedit a fi un factor important care
influențează rezultatele elevilor, implicarea în învățare și succesul școlii. (Hughes, 2011). Relația
sau așa cum am numit-o mai sus, legătura dintre profesori și elevi este importantă pentru școlarii
cu probleme școlare, în special pentru cei din medii economice defavorizate și cu dificultăți de
învățare.

Sacrificiul - În acest studiu, sacrificiul și iertarea sunt încorporate în religie și psihologie.

În religie, de exemplu, noțiunea creștină a jertfei lui Hristos pe cruce, ca ascultarea și sacrificiu
în numele lui Dumnezeu sunt importante. Din perspectiva psihologiei, sacrificiul este văzut ca un
angajament puternic față de celălalt, investiții mari, satisfacții și investiții în relație, împreună cu
alternative slabe de a face un sacrificiu. Sacrificiul în pedagogia iubirii se referă la profesorii cu
un angajament ridicat, investiții și satisfacții pentru predare și cu o dorință de sacrificiu pentru
elevii lor. Acei profesori care se implică uneori sacrificând timp și energie ba poate chiar și bani
pentru a ajuta un elev.

Iertarea este definită ca acordarea unei a doua șanse persoanelor care au făcut greșeli fără
a avea ranchiune. Iertarea este unul dintre punctele forte ale caracterului în psihologia pozitivă.
(Peterson, 2006) O altă definiție comună a iertării; este un proces deliberat care transformă un
răspuns răzbunător și negativ într-unul pozitiv. (G.R. Maio, 2008) Studiile anterioare au arătat că
iertarea este legată de empatie (Fincham, 2015) deducând că profesorii cu nivel ridicat de iertare
ar putea avea, de asemenea, nivel mai ridicat de empatie față de elevi.

Acceptarea - Prin aplicarea pedagogiei iubirii, un profesor acționează ca o punte care

leagă fiecare elev unul de celălalt. Sala de clasă devine un spațiu în care este pusă în valoare
comunicarea și relațiile se formează fără nicio formă de discriminare, fie că este vorba de
atitudinile, mediile, religiile, culturile, etniile, abilitățile sau alte diferențe ale elevilor.
Acceptarea diversității implică recunoașterea valorii diferențelor, subliniind în același timp faptul
că toți copiii împărtășesc o umanitate comună și ar trebui să poată participa împreună la toate
fațetele societății. Acceptarea fiecărui individ într-o sală de clasă poate duce la o comunitate
iubitoare. În acest sens, profesorii joacă un rol important în a ajuta elevii mai puțin acceptați să-și
construiască noi roluri sociale și să îmbunătățească relația elevilor cu colegii lor.

În general, conceptele pedagogiei iubirii evoluează, cel mai de bază element fiind
bunătatea și empatia unui profesor față de elevul său. Ulterior, pedagogia iubirii se dezvoltă într-
o relație de intimitate și legătură, împreună cu celelalte elemente discutate mai sus formând
așadar comunitatea din care fac parte profesorii și elevii.

Oportunitatea de a crea armonie, fericire și iubire în educație, vine din deschiderea

profesorilor față de efectul de sinergie creat de elevi, precum și din capacitatea lor de a se
conecta cu inimile elevilor. În experiența mea ca educatoare în sistemul școlar tradițional, am
descoperit că mulți dintre elevii mei erau înclinați din punct de vedere spiritual să privească
lumea – și, prin urmare, educația dintr-o „conștiință superioară”.

1.2. Dragostea/iubirea descrisă din punct de vedere filozofic.

Din punct de vedere filozofic, dragostea a fost descrisă de Platon și Aristotel ca o căutare
a frumuseții care poate fi:

 Agápe
 Éros
 Philia
 Storge
 Deci, cum vedem fiecare dintre acestea manifestată în sistemul educațional de
astăzi?

Agápe - Acesta este tipul de iubire raportat la expresia directă „Te iubesc”, dragoste
pentru soți și copii. Poate însemna chiar și o iubire necondiționată pentru Dumnezeu. Iată un
extras din Biblie, iar cuvinte similare apar în textele multor alte religii: ”Dragostea este îndelung
răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă
de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul,
suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta;
cunoștința va avea sfârșit.” (Biblia)
 Acest tip de iubire este necondiționată, de durată și destul de tolerantă. Unde întâlnim
iubirea manifestată astfel? În ochii profesorului, în timp ce el sau ea explică ceva cu
minuțiozitate unui elev, crezând că merită tot efortul. Când profesorul scrie comentarii atente
asupra muncii unui elev, în speranța că acest lucru îl va ajuta. Când un profesor renunță la o oră
de prânz pentru a oferi meditații unui elev rămas în urmă. La extrem, mă gândesc la școlile în
care profesorii cumpără micul dejun copiilor care vin la școală înfometați, cumpără paltoane
pentru copiii care vin prin frig la școală și îi mângâie pe copiii căzuți. O văd și în ochii elevilor în
timp ce caută profesorii pe care îi admiră. Văd asta în ochii elevilor mei, când se gândesc la
profesorii lor preferați. Este în ochii părinților, în timp ce aceștia înfășoară cu afecțiune o eșarfă
în jurul gâtului unui copil, îi supraveghează temele sau îl conduce la școală. Este în ochii
cursanților, când încep să-și modeleze comportamentul profesional pe baza celor mai bune
practici pe care le văd în jurul lor. Toate acestea sunt Agape.

Éros - Acest lucru poate însemna lucruri diferite, dar aici îl voi considera așa cum îl
prezintă și marii filosofi teoreticieni, dragoste erotică, partea întunecată a relațiilor elev/profesor.
În societatea noastră nu este loc pentru dragostea fizică între elevi și profesori, iar pedepsele sunt
aspre. Din punct de vedere filosofic, de ce este asta? Poate pentru că este atât de ușor pentru cei
vulnerabili să confunde acest tip de iubire cu unul dintre celelalte tipuri. Și fără claritate există
spațiu pentru manipulare. Profesorii se deprins să renunțe la contactul fizic manifestat chiar și
față de cei mai mici elevi ai lor, de teama acuzațiilor de abuz, ceea ce îi lasă pe toți cei din școli
confuzi cu privire la locul în care ar putea fi acceptate limitele într-un sens mai holistic.

Philia - Aceasta este dragostea frățească, sentimentul de solidaritate între profesori, între
specialiști în materie sau între elevi. Poate însemna sentimentul afectuos sau loial al unui
absolvent pentru vechea lui școală. Se poate referi la sentimentul împărtășit de plăcere, pe
măsură ce oamenii se angajează într-o activitate comună. Sensul său este surprins în termeni
precum mobilizare, comunicare și comunitate. Acestea sunt toate cuvinte de interes și toate
evidente în documentele de politici, programele de studii. Sunt ușor de măsurat superficial, ușor
de apreciat superficial, dar foarte greu de știut dacă sunt cu adevărat prezente în inima omului.

Storge - Aceasta este cea mai dură dintre toate iubirile. Este vorba despre a suporta
oameni incomozi, mai ales dacă fac parte din familia ta. Acesta este profesorul care suportă cu
răbdare elevul perturbator, deoarece este treaba lui să facă acest lucru în timp ce elevul învață să
se conformeze. Poate însemna că elevul suportă colegii de clasă care nu cooperează, sau
directorul instituției suportă profesorul care trece printr-o perioadă grea acasă și a devenit
neproductiv temporar. Mai poate fi prezentata de asemenea ca, profesorul suportă un coleg a
cărui personalitate este diferită radical de a lui sau directorul suportă părintele care este îngrijorat
privind o situație școlară și a devenit agresiv. La rândul său, poate însemna că părintele suportă
copilul care refuză să-și facă temele. Acesta este înțelesul noțiunii Storge.

Orice act educativ autentic se săvârșește în perspectiva unei întâlniri spirituale dintre
persoane și presupune o dinamică, o succesiune de căutări și de găsiri a două ființe care au un
surplus sau o cerință, au ceva de dat sau de primit. Și asta aduce după sine dorite și încordate
tatonări, căutări, aflări de sine și de celălalt. (Cucoș, 2008)

1.3. Ce reprezintă educația și învățarea

În copilărie, copiii au o curiozitate înnăscută. Sunt dornici să exploreze lumea din jurul
lor, absorbind noi informații și abilități precum bureții. Dar undeva pe parcurs, această dragoste
naturală de a învăța se pierde adesea. Mulți copii ajung să nu le placă și chiar să se teamă de
școală și de a învăța lucruri noi. Din fericire, dragostea de a învăța poate fi dezvoltată și cultivată

Actul educativ se instituie ca o relație privilegiată , ca o formă exemplară de mediere

intersubiectivă. Educația și învățarea nu sunt doar treaba școlii și, așa cum mulți încă cred,
responsabilitatea exclusivă a acesteia. Educația e treaba tuturor, pentru că o Românie educată se
construiește în familie, la școală, în universitate, dar și la locul de muncă. Reușita personală,
calitatea vieții sociale și performanțele economice pe care ni le dorim sunt vectorii unui proiect
pe care îndrăznim să-l denumim cel mai important azi.

Cuvântul (educație) provine din substantivul „educatio” care înseamnă creștere, cultivare,
hrănire. Educația are menirea de a pregăti omul încă de la începutul vieții lui, ca element
activ al vieții sociale. Educația este unul din cele mai importante concepte pentru pedagogie,
ea are la baza formarea copilului, este un tip particular de acțiune umană, o direcționare sau o
intervenție, o categorie fundamentală a pedagogiei.

Un filosof ca Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a

dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa
„Politica”, (Păduroiu, 1924) considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii
publice, iar nu particulare”.

În concluzie, prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al

omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva
societății. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează
idealul ființei umane exprimat prin „a fi și deveni”. Ioan Cerghit identifică următoarele posibile
perspective de înțelegere a educației: (Cerghit, 2006).

 educația ca proces – transformarea ființei umane, în perspectiva unor finalități;

 educația ca acțiune de conducere – dirijarea evoluției individului;

 educaţia ca acţiune socială – activitate planificată pe baza unui proiect social;

 educaţia ca interrelaţie umană – efort comun educator-educat;

 educaţia ca ansamblu de influenţe – acţiuni aleatorii care contribuie la formarea omului.

„A educa este un act care implică dragoste pentru a umple nesiguranța.”

In adevăratul sens educarea elevului nu se îndeplinește niciodată ca o obligație impusa

din afară ci ca un act cu totul voluntar. Dragostea este sentimentul ființei umane care trebuie
proiectat nu numai către sine, ci și către o altă persoană. Pe scurt, este forța care ne determină să
facem bine.

Dar ce este iubirea ca valoare? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să
spunem că este o valoare importantă, deoarece include afecțiunea umană, bunătatea,
compasiunea și moralitatea.

Educația prin iubire are puterea de a transmite copiilor dragostea pentru învățare și există
numeroase beneficii care se relevă în dreptul copiilor care iubesc cartea, elevii cărora le place să
învețe sunt mai implicați în temele lor școlare, primesc feedback pozitiv de la profesori și părinți.

Dar beneficiile acestei puteri se extind cu mult dincolo de absolvire, de-a lungul anilor de
muncă și până la pensionare. Într-adevăr, dragostea pentru învățare poate fi deosebit de valoroasă
la vârsta înaintată, deoarece poate preveni declinul cognitiv. Cercetările sugerează că indivizii
care sunt capabili să dezvolte și să mențină interesele învățării continue, mai târziu în viață, sunt
probabil mai sănătoși din punct de vedere fizic și mental decât colegii lor mai puțin implicați.
(Suzanne Hidi, 2004).

Deci de aici putem înțelege că dragostea pentru carte care le-a fost transmisă copiilor îi
poate ajuta chiar și atunci când vor ajunge la o vârstă înaintată. În cele din urmă profesorul din
învățământul primar și nu numai, în acțiunea sa pedagogică, trebuie să își însușească un anumit
mod de a acționa și de a relaționa cu elevii, în scopul consolidării și avansării într-un proces de
predare-învățare favorizând un mediu și climat școlar cu valori formate din dragoste, tandrețe și
înțelegerea fiecărei individualități cu caracteristicile, nevoile, abilitățile și inabilitățile elevilor
săi.

Odată atinse aceste standarde de predare, profesorul îndeplinește scopul predării prin
iubire iar acest scop aduce cum afirma rezultate benefice pe tot parcursul vieții acelui copil
devenit adult ulterior. (Lewalter, Shumar, & Snowdon, 2001/2002). Școala este unul dintre cele
mai intime și active medii în care elevul interacționează, are multiple opțiuni educaționale,
individuale, sociale și istorice de dezvoltare a aptitudinilor personale și academice ale elevului,
bazate pe exemple și dragoste, ceea ce se evidențiază ca o componentă indisolubilă în modul de
predare, de învățare și semnificativă pentru viața de zi cu zi.

Evident, dragostea este motorul și instrumentul care conduce la bunele practici ale
profesorilor în realizarea unui proces de predare și învățare din cele mai umane, mai spirituale,
mai tolerante și mai iubitoare spații de interacțiune în care elevii își dezvoltă fără limite
imaginația, creativitatea, inovația și învățarea holistică și integrală ca oameni buni cu valori
morale, iar acestea sunt însușite în cadrul școlii.( Velázquez - 2017).

1.4. Rolul educației în școală

Educația dezvoltă economia și societatea unei țări; prin urmare, este piatra de hotar a
dezvoltării unei țări. Educația oferă cunoștințe și aptitudini pentru cetățenii ei, precum și
modelarea personalității tinerilor unei națiuni. Educația în general este văzută ca fundamentul de
bază al societății, care aduce bogăție economică, prosperitate socială și stabilitate politică.
Statutul economic și social depinde de educația obținută de individ întrucât educația contribuie la
capacitatea individuală de a gestiona calitatea vieții. Poate ajuta individul să evite starea de
sărăcie, ajută la construirea armoniei și a democrației societății. Educație, de asemenea este
capabilă să le dea puterea de a-și exprima opiniile și conduce individul spre a deveni o persoană
mai bună.

Scopul principal al educației este educarea indivizilor în societate, pregătirea și

calificarea acestora pentru muncă, precum și integrarea oamenilor în societate și învățarea
valorilor morale ale societății. Rolul educației ca mijloc de socializare a indivizilor, menține
societatea netezită și rămâne stabilă. Educația în societate îi pregătește pe tineri pentru vârsta
adultă, astfel încât ei pot forma următoarea generație de lideri, educatori, profesori, îndrumători.
Una dintre sarcinile esențiale ale educației este de a permite oamenilor să se înțeleagă pe ei
înșiși. Elevii trebuie să fie echipați cu cunoștințe și abilități necesare pentru a participa în mod
eficient ca membru al societății și să contribuie la dezvoltarea valorilor și a identității comune.

Educația înseamnă o schimbare în comportamentul vieții omului. Înseamnă îmbunătățirea

capacității unui individ de a alege cea mai bună alternativă disponibilă în orice împrejurare cu
care se confruntă. Înseamnă dezvoltarea personalității care ajută ulterior la abordare cât mai
potrivită a unei probleme care poate apărea. Educația o mai întâlnim definită ca fiind: „capacitate
de adaptare la o situație în schimbare.” Educația este mai mult decât o investiție economică: este
un element esențial pentru care depind viața, dezvoltarea și supraviețuirea omului. Știm cu toții
că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi; fie că suntem părinți, adulți, copii sau profesori, în
sectorul public sau privat, educația este responsabilitatea tuturor. Dar oricum am vedea nevoile și
problemele, cei mai mulți dintre noi sunt de acord că rolul de educația este acela de a contribui la
oferirea oportunității tuturor oamenilor de a se dezvolta cât mai mult posibil.

Educația ar trebui să fie un mijloc de a da putere copiilor și adulților deopotrivă să devină

participanți activi la transformarea societăților lor. Învățarea ar trebui să se concentreze, de
asemenea, pe valorile, atitudinile și comportamentele care le permit să învețe să trăiască
împreună într-o lume caracterizată de diversitate și pluralism. Educația are așadar un rol crucial
pe termen lung în dezvoltarea cunoașterii și înțelegerii drepturilor omului, baza valorilor pe care
le reprezintă și abilitățile necesare pentru a consolida o cultură democratică. Rolul educației este
inevitabil în producerea unei noi generații care să permită rezolvarea problemelor reale din
societate. Tot mai mulți oameni de astăzi nu sunt mulțumiți de educația de bază pe care au făcut-
o și încearcă să obțină noi cunoștințe studiind la vârste înaintate chiar, încercând să recupereze
ceea ce nu au primit la vremea potrivită, toate acestea pentru a putea răspunde cerințelor
societății contemporane. Își sacrifică timpul și banii, uneori chiar sănătatea lor să ridice nivelul
educațional pe care îl au pentru că își dau seama că educația este cheia succesului.

Diferențe între școală și educație

„Educația este un lucru admirabil, dar este bine să ne amintim din când în când că nimic
din ceea ce merită învățat nu poate fi predat.” — Oscar Wilde

Școlarizarea și educația sună la fel, dar există o diferență. Școala este reprezentată de o
instituție în care se realizează învățarea sau educația formală, în timp ce educația poate fi o
modalitate formală și informală de a dobândi cunoștințe, deci există o similitudine între cele
două prin aceea că ambele sunt moduri de a obține, dobândi cunoștințe. Școala este etapa inițială
a educației formale a elevilor în majoritatea țărilor din zilele noastre. Prin educație se obțin o
mulțime de cunoștințe, peste cele predate pe băncile școlii. Școala poate deschide porți către
educație, educația continua pe toată perioadă vieții. Școala poate fi asociată cu un vehicul care te
duce acolo unde vei vrea să ajungi.

Baza diferenței dintre școală și educație este că școala este o modalitate de a obține
educație. Cu toate acestea, din moment ce oamenii nu văd școala și educația în acest fel, școala și
educația au devenit două cuvinte care sunt adesea confundate când vine vorba de sensul și
utilizarea lor. Strict vorbind, aceste două cuvinte diferă într-o oarecare măsură în ceea ce privește
semnificația și utilizarea lor. Școala se referă la un loc de educație. Pe de altă parte, educația se
referă la învățare sau predare. Aceasta este principala diferență dintre cele două cuvinte.

Ce este educația?

Educația este procesul de învățare sau procesul de predare. Deși de cele mai multe ori,
când spunem educație, ne referim la procesul de învățare și predare prin care se trece într-un
institut, educația poate însemna și a învăța orice pe toată perioada de viață. De exemplu, a învăța
să mergi cu bicicleta este, de asemenea, o formă de educație. Nu înțelegi asta într-un liceu. O
înveți de la părinți sau de la prieteni.
 Educația este oferită în școli. O persoană care educă elevii la o școală sau universitate se
numește educator. Omul devine perfect prin educație. Este rafinat de educație. Pe de altă parte,
educația este manifestarea perfecțiunii care este deja în om. Educația deschide și calea culturii.
Un om educat devine și o persoană cultivată. Pe de altă parte, un om fără educație devine un om
fără cultură. Aceasta arată că educația și cultura merg împreună. Cu toate acestea, uneori s-ar
putea să vezi oameni bine crescuți comportându-se într-un mod foarte irațional și rușinos, ceea
ce îi face needucați. Deci, în timp ce oamenii educați în general sunt educați, pot exista și
excepții.

Ce este școala?

Școala este un loc care oferă educație oamenilor. Școlile sunt înființate în toate țările
lumii, astfel încât copiii să poată avea cunoștințele necesare pentru a trăi în această lume. De
obicei, școala este locul unde un copil își face studiile primare și secundare. Aici copilul învață în
mod formal o limbă; asta în special în ceea ce privește limba lor maternă. În afară de asta, ajunge
să cunoască matematica, știința, istoria și o mulțime de alte materii care îi permit să înțeleagă și
să fie priceput în modurile lumii. După terminarea studiilor școlare, copilul are posibilitatea să
meargă la o facultate sau o universitate, în funcție de performanța sa, pentru a studia mai departe
în disciplinele care îi plac.

De obicei, educația școlară începe când copilul are șase ani și durează până când copilul
împlinește în jurul vârstei de 18 ani. Școala primară cuprinde cei mai mici copii; adică copiii sub
11 ani. Dacă luăm în considerare sistemul școlar, putem observa că toate țările au școli private și
publice. Școlile publice sunt conduse de guvern și toate școlile au aceleași caracteristici în care
un organism de conducere ia decizii. De obicei, toate aceste școli au aceeași programă. În școlile
private, un consiliu privat ia decizii cu privire la școli, iar elevii sunt obligați să plătească taxe
mai mari pentru a studia la școala respectivă. Indiferent de tipul de școală, toate școlile sunt
construite cu scopul de a oferi o oportunitate educațională pentru toți copiii.

 Cuvântul școlarizare se referă însă la procesul de educație.

 Educația este formală atunci când o obținem de la o instituție. Cu toate acestea,
atunci când oamenii din viața noastră ne învață, aceasta este educație informală.
 Școala este o instituție formală în domeniul educației.
  Termenul de educație acoperă o arie largă de materii, deoarece toate subiectele și
lucrurile pe care le învățăm sunt incluse în el.
 Școala nu acoperă un domeniu atât de extins precum educația. Școala este doar un
nivel de educație.

CAPITOLUL II

2.1. Factorii care influențează învățarea și predarea

Dificultatea de învățare a elevilor se poate datora diferiților factori, unele dintre cele mai
relevante aspecte care pot afecta procesul de învățare sunt următoarele:

a) Intelectual

Termenul se referă la abilitățile mentale individuale. În numeroase ocazii, succesul în

sistemul educațional este legat de un nivel intelectual și de criterii care nu iau în considerare
multiple scheme de inteligență. Pe de altă parte, uneori, elevii învață diferit din cauza
dizabilităților intelectuale speciale, necesitând asistență diferită. Cunoașterea naturii intelectului
elevului este de o valoare considerabilă în orientarea și diagnosticarea nevoilor acestuia.
Capacitatea nativă a individului este de o importanță capitală în determinarea procesului ideal de
învățare.

b) Învățarea

Factorii legați de lipsa de stăpânire a materiei, metodele defectuoase de lucru sau de studiu și
îngustimea fondului experimental pot afecta procesul de învățare al oricărui elev. Dacă centrul de
învățământ avansează pe căile formative și nu verifică constant în ce măsură elevul înțelege ceea
ce se predă, acesta din urmă acumulează o serie de deficiențe care interferează cu succesul
progresului. În aritmetică, de exemplu, cunoștințele de bază sunt esențiale pentru a lucra cu
succes la înmulțire; în plus, slăbiciunea va contribui direct la deficiența înmulțirii. De asemenea,
eșecul în poveste se poate datora capacității scăzute de citire sau slăbiciunii competențelor
lingvistice. În mod similar, din cauza instrucțiunii defectuoase, elevul poate avea metode de
studiu ineficiente. Multe alte tipuri de dificultate care sunt direct legate de factorii de învățare pot
interfera cu progresul unui elev.

c) Factori fizici

Acest grup include factori precum sănătatea, dezvoltarea fizică, nutriția, defecte vizuale și
fizice și anomalii glandulare. În general, se recunoaște că sănătatea precară întârzie dezvoltarea
fizică și motrică, iar malnutriția interferează cu învățarea.

d) Mental

Sănătatea mintală este un factor care influențează fără îndoială învățarea. Atitudinile sunt
compuse din elemente organice și chinestezice; ele joacă un rol important în organizarea mentală
şi comportamentul general al individului. Atitudinile sunt importante în dezvoltarea
personalității. Printre aceste atitudini se numără interesul, bucuria, prejudecățile, deschiderea la
minte și loialitatea. Atitudinile au un efect stimulativ asupra ritmului de învățare și predare și
asupra progresului școlar. Eficiența muncii de zi cu zi și viteza cu care se realizează sunt
influențate de atitudinea elevului. O atitudine mentală favorabilă facilitează învățarea.

e) Emoțional și social
 Factorii personali, cum ar fi instinctele și emoțiile, și factorii sociali, cum ar fi cooperarea și
rivalitatea, sunt direct legați de o psihologie complexă a motivației. Este un fapt recunoscut că
diferitele răspunsuri ale individului la diferite tipuri de stimuli sunt determinate de o mare
varietate de tendințe. Unele dintre aceste tendințe înnăscute sunt constructive, iar altele sunt
dăunătoare. Dintr-un motiv oarecare, un student poate să fi dezvoltat o antipatie pentru o materie,
deoarece este posibil să nu-i vadă valoarea sau că este nefondată. Această aversiune are ca
rezultat o stare emoțională proastă. Unii elevi sunt într-o stare continuă de nefericire de teamă să
nu devină victimă dezaprobării profesorilor și colegilor lor. Aceasta este o atitudine nesănătoasă
și afectează procesul de învățare într-o măsură considerabilă. Adesea, acesta este rezultatul unui
antrenament slab. Nemulțumirea socială apare din cunoașterea sau amăgirea că cineva este sub
ceilalți în ceea ce privește bunăstarea.

f) Personalitatea profesorului

Profesorul, ca personalitate individuală, este un element important în mediul de învățare sau

progresul elevului. Modul în care personalitatea profesorului interacționează cu personalitățile
elevilor care sunt școliți, ajută la determinarea tipului de comportament care decurge din situația
de învățare. Valoarea supremă a unui profesor nu constă în îndeplinirea regulată a îndatoririlor
de rutină, ci în puterea sa de a-și conduce și inspira elevii prin influența personalității sale morale
și a exemplului. Strict vorbind, personalitatea este formată din toți factorii care fac dintr-un
individ ceea ce este, modelul complex de caracteristici care îl deosebește de ceilalți din specia
lui.

Personalitatea este produsul multor forțe integratoare. Cu alte cuvinte, personalitatea unui
individ este o combinație a aspectului său fizic, a capacității sale mentale, a comportamentului
său emoțional și a atitudinilor sale față de ceilalți. Predarea și învățarea eficiente sunt rezultatul
unei personalități integrate de profesor. În general, elevilor nu le place un profesor morocănos
care nu își poate controla temperamentul în clasă. Elevii iubesc un profesor empatic și entuziast.
Predarea și învățarea eficientă sunt rezultatul angajamentului față de studenți, simpatiei pentru
interesele lor, toleranței și unei capacități clare de înțelegere. Prin urmare, profesorul trebuie să
recunoască că în toate activitățile sale din clasă el afectează direct comportamentul elevului în
creștere și învățare.
 g) De mediu

Condițiile fizice necesare învățării sunt sub un factor de mediu. Unul dintre factorii care
afectează eficiența învățării este starea locul în care are loc învățarea. Acestea includ săli de
clasă, manuale, echipamente, rechizite școlare și alte materiale de instruire. La școală și acasă,
condițiile de învățare trebuie să fie favorabile și adecvate pentru ca predarea să producă
rezultatele dorite. Nu se poate nega că tipul și calitatea materialelor și echipamentelor didactice
joacă un rol important în eficiența instruirii școlare. Este dificil să faci o treabă bună de predare
într-un tip de clădire sărac și fără echipamentul și materialele didactice adecvate. O clădire de
școală sau o sală de clasă este lipsită de merit atunci când este construită fără a ține cont de
obiectivele și funcțiile sale educaționale.

În prezent, în sistemele educaționale apar noi cerințe și provocări, care necesită o analiză
cuprinzătoare pentru a identifica tendințele și factorii care afectează învățarea și practica de
predare a elevilor. Recunoașterea factorilor care influențează învățarea va permite existența unor
elemente variate pentru a aborda în mod cuprinzător și pozitiv formarea elevilor. Este necesar să
se cunoască tendințele educaționale pentru a putea identifica factorii care transformă procesele
de predare și deci influențează învățarea elevilor. Este o plăcere să fie observat progresul pe
parcursul experiențe educaționale, este important să se lucreze la activități de formare pentru a
continua să aprofundarea, reflecția asupra implicațiilor dinamicii educaționale actuale. Tot ceea
ce se realizează cu interes duce la succes iar interesul este stârnit doar prin dragostea de a face
acel lucru.

2.2. Metode actuale de predare

Metodele de predare sunt tehnici mai largi, folosite pentru a ajuta elevii să obțină
rezultate în învățare, în timp ce activitățile sunt modalitățile diferite de implementare a acestor
metode. Metodele de predare îi ajută pe elevi:

 Să stăpânească conținutul cursului

 Îi învață cum să aplice conținutul în anumite contexte

Profesorii ar trebui să identifice care metode de predare sunt cele mai corespunzătoare și
aduc rezultate învățării. Eficacitatea predării depinde de această aliniere. Pentru a face alegerea
cea mai potrivită, un profesor ar trebui să ia în considerare rezultatele învățării, nevoile elevilor
și mediul de învățare.

Metodele educaționale s-au modificat, în funcție de diferitele curente legate de educație,

rolul elevului și al profesorului, resursele care sunt necesare, tipurile de activități, distribuția
spațiului, tipurile de sarcini și multe alte aspecte. Unele dintre aceste metode de predare au
devenit repere atunci când vine vorba de construirea unui model de școală, deoarece sunt
considerate inovatoare și alternative la educația tradițională, motiv pentru care au avut un impact
pozitiv în școlile de Educație timpurie.

Gamificarea, indiferent dacă este gratuit sau regizat, este o parte fundamentală în primele
etape ale unui copil, în special în cele care cuprind Educația timpurie. Această metodă de predare
constă în generarea de dinamică și mecanică de joc în medii care nu trebuie să fie ludice, pentru
a spori atenția, motivația, concentrarea și efortul copiilor. De remarcat că metoda de educație
prin gamificare poate fi susținută de resurse tradiționale precum hârtie sau cărți, dar elementele
tehnologice sunt din ce în ce mai prezente deoarece știința avansează tot mai mult iar digitalul
face parte din noua eră educațională. Din acest motiv, din cauza contextului social în care trăim,
se consideră necesară includerea orelor de TIC (T ehnologia informației și a comunicațiilor) în
strategia acestei metode educaționale.

Montessori - Înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea, este una dintre cele mai populare,
iar obiectivul său este activitatea condusă de elevi sub observarea și îndrumarea profesorului.
Prin metoda Montessori, copiilor li se permite să exploreze liber și să descopere lumea pe baza
curiozității și a propriilor experiențe. Ei sunt cei care aleg pe ce să lucreze și ce materiale vor să
folosească.

Flipped Classroom este o metodă de predare în care elevul primește mai întâi
informațiile, apoi le împărtășește profesorului, iar acesta din urmă consolidează învățarea. Deși
poate părea un model destinat elevilor mai mari, această metodă se aplică și în sălile de clasă de
Educație timpurie. Totuși, pentru ca acesta să fie îndeplinit, este esențială colaborarea cu
familiile elevului. De exemplu, una dintre cele mai populare dinamici este ca familiile să-l ajute
pe copil să vizioneze un videoclip pentru ca ulterior să poată fi pus în practică în clasă cu ceilalți
elevi și profesorul.
 Învățare bazată pe gândire - Această metodă educațională își propune să pregătească
elevii astfel încât, pe viitor, să poată rezolva problemele eficient prin luarea unor decizii bine
gândite. În Învățarea bazată pe gândire, copiii învață să gândească cu conținutul agendei în sine.
Copilul are în vedere ce opțiuni are atunci când ia o decizie și care sunt consecințele fiecăreia
dintre ele, pentru a determina care decizie este cea mai bună opțiune. Sunt dezvoltate abilități
precum gândirea critică și creativă și abilitățile analitice.

Waldorf - Această metodă de predare a început să fie aplicată în Spania în 1975 și se

concentrează pe îmbunătățirea abilităților manuale și artistice ale copiilor. De la o vârstă foarte
fragedă au deja subiecte artistice precum teatru, pictură, dans și muzică. La fel predomină și
meșteșugurile cu lut și lemn, printre alte materiale. Participarea familiei la școală, contactul cu
natura, temele personalizate și promovarea valorilor precum respectul și cooperarea sunt
elemente cheie în această metodă educațională.

Design Thinking - deși are un impact puternic în predarea copiilor mai mari și
adolescenților, este implementat și la preșcolari. Obiectivul principal al acestei metodologii este
identificarea problemelor fiecărui elev pentru a genera soluții prin creație și inovare. Elevul
„învață făcând”, așa că devine protagonistul propriei învățături. De asemenea, această metodă
dezvoltă capacități precum inteligența emoțională, creativitatea, intuiția și generarea de idei
inovatoare.

2.3. Relația profesor-elev