Sistemul digestiv

Sistemul digestiv (aparatul digestiv), numit și tub digestiv, deoarece organele  care îl
formează se întind sub forma unui tub continuu, de calibru diferit, de la orificiul bucal la anus,
asigură digestia și absorbția alimentelor și eliminarea reziduurilor alimentare.
Sistemul digestiv este alcătuit din cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestinul
subțire, intestinul gros și din glandele anexe ale tubului digestiv (glandele salivare, ficat
și pancreas).

SISTEMUL DIGESTIV UMAN

Defecația este un act reflex, în parte voluntar și în parte involuntar, prin care materiile fecale
sunt eliminate din ampula rectală la exterior. Dacă condițiile sociale permit, are loc relaxarea
celor două sfinctere anale concomitent cu mărirea voluntară a presiunii intraabdominale prin
oprirea respirației în inspirație, coborârea diafragmului și contracția musculaturii peretelui
abdominal anterior, favorizându-se astfel evacuarea bolului fecal. Dacă actul defecației nu
este posibil din cauza diverselor condiții de mediu social, se produce creșterea tonusului
sfincterului anal voluntar și dispare senzația de defecație. La noul născut lipseşte tonusul
sfincterului anal extern şi distensia rectală exercitată de fecale produce relaxarea sfincterului
anal intern, contracţia colonului şi a rectului şi defecaţia. În primii ani de viaţă se dezvoltă
tonusul sfincterului anal extern şi defecţia se produce numai ca urmare a relaxării voluntare a
sfincterului anal extern. Venele mucoasei anorectale formează plexul hemoroidal, iar
hemoroizii reprezintă varice ale venelor anorectale.

Glandele anexe

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: glandele salivare, ficatul şi pancreasul.

Ficatul este cea mai mare glandă din corpul nostru, cântărind aproximativ 1.500 g (reprezintă
la adult 1/50 din greutatea corpului, iar la copil 1/20 din greutatea corpului). Este situat în

Pag. 1 din 2
cavitatea abdominală, sub bolta diafragmatică şi se proiectează pe peretele anterior al
abdomenului în regiunea hipocondrului drept, partea superioară a epigastrului şi ajunge până
în regiunea hipocondrului stâng.

Ficatul are culoarea roşie-brună şi forma comparată cu aceea a unei jumătăţi de ovoid.
Normal, marginea inferioară a ficatului nu depăşeşte rebordul costal drept. Ficatul este format
din doi lobi: lobul drept şi lobul stâng. El are o faţă superioară şi o faţă inferioară; de
asemenea are o margine inferioară şi o margine posterioară. Pe faţa inferioară a ficatului se
află vezicula biliară (numită şi colecist), care are o formă alungită, de pară, o lungime de
aproximativ 10 cm, o lărgime de 4 cm şi o capacitate de circa 60 cm3.

Vezicula biliară prezintă o parte mai dilatată, numită fundul veziculei biliare.  Acestei părţi îi
urmează corpul veziculei biliare, care se continuă cu colul veziculei biliare. Colul vezicii
biliare se continuă cu canalul cistic, care se uneşte cu canalul hepatic comun – prin care se
scurge bila secretată de ficat – şi formează canalul coledoc. Canalul coledoc, împreună cu
canalul pancreatic (Wirsung), se deschid în duoden la nivelul papilei mari prin ampula Vater.
În partea terminală a celor două canale şi respectiv a ampulei se află sfincterul Oddi.

Bila, secretată permanent de ficat în cantităţi de 500-1.200 ml/zi, nu ajunge în duoden în

perioadele interdigestive, pentru că sfincterul Oddi este închis şi de aceea se acumulează în
colecist. În perioadele digestive, secreţia biliară este intensificată, iar bila acumulată în
colecist este eliminată în duoden, ca urmare a contracţiei veziculei biliare şi a relaxării
sfincterului Oddi. Principalii constituenți ai bilei sunt apa (95-97%), pigmenţii biliari, sărurile
biliare şi colesterolul.

Deşi nu este un suc digestiv propriu-zis, deoarece nu conţine enzime, bila deţine un rol
important în special în digestia şi absorbţia lipidelor.

Pancreasul este o glandă mixtă, alcătuită din ţesut glandular endocrin şi exocrin. Este situat
în cavitatea abdominală, culcat pe peretele posterior al abdomenului, întinzându-se de la
potcoava duodenală până la splină. Are o lungime de 15-20 cm şi o greutate de aproximativ
80 g. Pancreasului i se disting mai multe porţiuni: capul, colul, corpul şi coadă. Capul este
cuprins în concavitatea potcoavei duodenale.

Pancreasul este o glandă cu secreţie mixtă: endocrină (secretă hormonii glucagon şi insulină)
şi exocrină (secretă sucul pancreatic care se varsă în duoden prin cele două canale: Wirsung şi
Santorini). Pancreasul nu secretă suc pancreatic în perioadele interdigestive. Secreţia sucului
pancreatic începe la 2-5 minute după ingestia alimentelor şi durează câteva ore. Sucul
pancreatic (500-800 ml. zilnic) este un lichid apos, incolor, foarte uşor opalescent şi conţine o
serie de enzime cu acţiune asupra tuturor principiilor alimentare. Enzimele sucului pancreatic
sunt: tripsina, chimotripsina, amilaza, lipaza etc., cu rol în digestia proteinelor, glucidelor şi
lipidelor.

Tripsina şi chimotripsina acţionează asupra proteinelor pe care le degradează până la stadiul

de polipeptide mici. Amilaza pancreatică acţionează asupra amidonului pe care îl degradează
până la maltoză. Lipaza pancreatică hidrolizează grăsimile în acizi graşi şi glicerol.

Pag. 2 din 2