Aci sosi pe vremuri

Ion Pillat
Particularități ale textului

Opera „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, apare în anul 1923, în volumul „Pe Argeș în
sus”, fiind cea mai cunoscută creație a poetului. Textul reprezintă o meditație asupra trecerii
timpului, cu accent pe valorile tradiționale, care asigură stabilitate și continuitate.
Din punct de vedere estetic, opera se încadrează în tradiționalism. O primă trăsătură a
acestuia este construcția discursului poetic conform rigorilor tradiționale. Din punct de vedere
strofic, poezia cuprinde nouăsprezece distihuri, urmate de un monostih – versul final cu rol de
refren („De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”). Strofele poeziei se constituie în
două secvențe, între care este intercalată o meditație asupra trecerii timpului, cele două secvențe
principale fiind construite simetric și vizând trecutul, respectiv prezentul. Ordonarea simetrică,
de tip clasic, a discursului poetic este completată de prozodia echilibrată, cu ritm regulat,
măsură de 13 – 14 silabe și rimă împerecheată, în manieră tradiționalistă.
O a doua trăsătură a tradiționalismului e reprezentată de valorificarea satului ca spațiu
al stabilității spirituale. În timp ce, în plan temporal, poezia surprinde contrastul dintre lumea
trecutului și cea a prezentului, aspectul spațial este elementul ce oferă stabilitate, identitate.
Astfel, mediul rural reprezintă elementul constant în ciuda trecerii timpului, în el
reflectându-se și stabilitatea spirituală a omului. Sunetul clopotului din sat, imagine auditivă
recurentă, schițează imaginea bisericii, reprezentativă pentru lumea satului și pentru
spiritualitatea creștin – ortodoxă, care oferă posibilitatea de a păși în eternitatea ce succede
momentul morții.
Tema operei este reprezentată de trecerea timpului. O primă imagine poetică
semnificativă pentru aceasta apare în strofele 1 – 9, anume sosirea din trecut a bunicii. În textul
lui Ion Pillat, trecerea timpului este o problemă abordată prin prisma concretizării iubirii în
cadrul universului rural. Așadar, un prim plan temporal, cel al trecutului, permite această
concretizare prin recuperarea amintirii. Sosirea bunicii și împlinirea erosului se face într-o
atmosferă specifică vremii, anume cea romantică, reliefată de textele recitate de bunic.
Discursul la persoana a III-a evidențiază imposibilitatea vocii lirice de a reveni la momentul
evocat, însă nostalgia trecutului este anunțată încă din primul vers („La casa amintirii cu-
obloane și pridvor,/ Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor.”).
O altă imagine poetică reprezentativă pentru tema operei este sosirea din prezent a
iubitei, strofele 13 – 20. Secvența poetică ulterioară meditației regăsite în strofele 10 – 12
conturează trăirea prezentă a împlinirii iubirii. În urma evocării amintirii, eul poetic își trăiește
povestea de dragoste prin repetarea experienței bunicului; sosirea iubitei la casa părintească a
bărbatului respectă etapele trecutului într-un mod ritualic, întregul context fiind de această dată
adaptat clipei prezente. Atmosfera romantică este înlocuită, așadar, de cea simbolistă, din nou
prin lecturile menționate, iar erosul este perceput cu o oarecare detașare, prin situarea sa în
această sferă a repetabilității. Astfel, universul rural este privit cu nostalgie, fiind receptat nu
ca spațiu intim de trăire în prezent, ci ca modalitate de recuperare, prin timp, a unei tradiții.

1
 Elementele de structură și compoziție sunt importante pentru particularitățile textului
poetic. Un prim astfel de element este titlul. Reluat în prima secvență a textului, acesta
sintetizează problematica poeziei, evidențiind relația stabilitate – devenire: adverbul de loc
„aci” trimite la dimensiunea spațială și marchează stabilitatea în eterna devenire a vieții, în
timp ce sintagma „pe vremuri” trimite la dimensiunea temporală a unui trecut nedeterminat.
Cheia interpretării și a înțelegerii titlului o constituie, însă, verbul la perfect simplu, „sosi”, care
face legătura între trecut și prezent. Numind o acțiune recent încheiată, perfectul simplu are
aici rolul de a relaționa trecutul cu prezentul, contopindu-le într-un plan spațial al eternității,
lumea satului.
Un alt element deosebit de important pentru operă este reprezentat de final, care
cuprinde ultimul distih și monostihul refren: „Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat./
Același clopot poate , în turnul vechi din sat.../ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din
sat.”. Finalul poeziei reia simetric finalul primei părți, folosindu-se de motivul emblematic al
clopotului. Ca element de recurență, el reprezintă un semnificativ simbol al trecerii timpului,
fiind corelat cu două momente esențiale ale existenței umane – nunta și moartea. Așadar,
sunetul clopotului marchează atât începutul (nunta), cât și finalul (moartea), iar prin contopirea
acestora se poate face tranziția spre veșnicie: clopotul sună în mod egal, din moarte renaște
viața, într-o ciclicitate permanentă. De asemenea, turnul în care se găsește clopotul face
trimitere la ideea aspirației omului către divinitate prin contopirea planului terestru cu cel
cosmic.
În concluzie, consider că opera „Aci sosi pe vremuri” este de o valoare incontestabilă
în literatura română, fiind reprezentativă pentru întreaga creație a lui Ion Pillat. Aceasta se
dovedește a fi o lectură esențială în formarea culturală a oricărui tânăr.