AI Doilea Război Mondial

Începutul războiului
Promovând politica realizării spațiul vital, Germania a declanșat agresiune contra
Poloniei („Planul Alb") la septembrie 1939, act ce marca declanșare celui de-al Doilea
Război Mondial (Doc 1). Imediat, Franța și Marea Britanie a declarat război Germaniei.
Polonia a fost înfrântă în numai trei săptămâni – fără aliații să intervină efectiv în război.
La rândul său, Uniunea Sovietică a ocupat la 17 septembrie o parte din Polonia, in
conformitate cu pactul Ribbentrop. Molotov. Formula de eficientizare a atacurilor militare
folosită de Germania era „războiul-fulger" („Blitzkrieg" -Doc. 2).
Războiul continental Între septembrie 1939 si martie 1940 in vestul Europei a
existat o acalmie generala („Războiul ciudat"), iar în est Uniunea Sovietică a atacat
Finlanda, unde întâmpinat o rezistență puternică.
in 1940 Wehrmacht-ul a ocupat Danemarca (aprilie) și Norvegia (aprilie-mai),
Belgia, Olanda, Luxemburg (mai) și a atacat Franța (mai), care a capitulat la 22 iunie.
Marea Britanie a rămas singura țară care a rezistat în fața armatelor lui Hitler. Aviația
germana bombardat violent orășele britanice (septembrie 1940- mai 1941) paralizând
industria de război și provocând moartea a zeci de mii de civili (Doc. 3).
În aprilie 1941, Hitler a ocupat Iugoslavia, apoi Grecia, pentru a-l susține pe
aliatul său Mussolini, care invadase această țară.
La 22 iunie 1941, Germania și sateliții săi au atacat Uniunea Sovietică (Planul
Barbarossa). In prima perioadă a acestei campanii (iunie 1941 - septembrie 1942),
Armata Roșie a suferit grave înfrângeri, pierzând Ucraina, Crimeea, teritoriile dintre Don
si Volga, până la Caucaz. Wehrmacht-ul a ajuns în decembrie 1941 până 20 km de
Moscova unde a fost oprit. In bătălia de la Stalingrad (septembrie 1942-februarie 1943)
Germania și Rusia au angajat cele mai puternice forțe militare. După lupte grele,
armatele germane conduse de feldmareșalul von Paulus capitulează - rezultatul fiind
pierderea a 500.000 de oameni (morți, răniți, dispăruți și prizonieri). Armata Roșie a
trecut la contraofensivă. Mitul invincibilității armatei hitleriste s-a spulberat. În 1943-1944
trupele sovietice au eliberat toate teritoriile rusești, după care au Intrat în Polonia (iulie-
august 1944). Un eveniment important în destinul războiului a fost actul de la 23 August
1944 din România, când trupele ei au trecut de partea coaliției antihitleriste, permițând
Uniunii Sovietice să înainteze mai repede către Europa Centrală spre înfrângerea
Germaniei (Doc. 4).
Dicționar
Wehrmacht = comandamentul trupelor de uscat al armatei germane Doc. 3
De soarta acestei batalii depinde civilizația creștină […] Hitler știa ca dacă nu ne
distruge aici, in insula noastră, va pierde războiul"
Winston Churchill prim-ministru, mai 1940 Doc. 4

Războiul din Africa. Înfrângerea Germaniei

Războiul a cuprins si alte continente. In Africa de Nord, englezii au câștigat
“războiul deșertului" (Egipt, Libia), În noiembrie 1942 s-a realizat debarcarea anglo-
americană (100.000 de oameni), sub conducerea generalului Eisenhower, în Maroc și
Algeria. Armatele germane și italiene, retrase în Tunisia, au capitulat în mai 1943. A
urmat debarcarea Aliaților în Sicilia, în iulie 1943, care a provocat prăbușirea
fascismului italian, În vestul Europei s-a desfășurat „Operațiunea Overlord“ prin
debarcarea trupelor Aliaților in Normandia, în 6 junie 1944. Au început luptele pentru
eliberarea Franței (Parisul a fost eliberat la 25 august 1944), Berlinul este încercuit la 25
aprilie 1945, în timp ce Armata Roșie face joncțiune cu trupele anglo-americane pe
Elba. Nemaiavând nici o șansă, Hitler s-a sinucis la 30 aprilie 1945, iar la 9 mai
Germania capitulează.
Mondializarea conflictului
Japonia, din dorința de a-și crea o mare sfera de dominație economica în
Extremul Orient și în Asia de sud - est, a promovat o politică militarista expansionistă.
Încă din 1931, Japonia a creat statul. marionetă Manciuko (1932), în nordul Chinei.
În 1937 a început războiul chino-japonez, care avea să se desfășoare până în
1945. Japonia si-a îndreptat apoi atenția spre sud, ocupând Indochina (septembrie
1940). S.U.A. au reacționat la expansiunea japoneză prin declararea embargoului
comercial și prin blocarea conturilor japoneze aflate în țările americane. În 7 decembrie
1941 avioanele japoneze au atacat baza americană de la Pearl Harbour (în Pacific).
Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au declarat război Japoniei, ajungându-se la
mondializarea conflictului (Doc. 5).
Victoriile japoneze asupra Filipinelor, Indiilor Olandeze, Myanmarului,
Vietnamului și Indoneziei au făcut ca în 1942 tara Soarelui Răsare să stăpânească un
teritoriu de circa 450 milioane de locuitori.
Contraofensiva americană (Doc.6) a început în iunie 1942 (Insulele Midway) și
s-a soldat în final cu eliberarea tuturor țârilor din Asia de sud-est de sub dominația
trupelor japoneze și cu debarcarea aliaților în Japonia (februarie 1945). În condițiile, în
care soarta războiului în Europa era pecetluita, Statele Unite ale Americii au hotărât,
pentru a grăbi sfârșitul războiului, să folosească bomba atomică asupra orașelor
japoneze Hiroshima (6 august 1945 - Doc. 7, Doc. 8) și Nagasaki (9 august). La 2
septembrie 1945, Japonia a semnat capitularea necondiționată. Între timp, Armata
Roșie a invadat Manciuria și Coreea, a ocupat si Insulele Kurile și Peninsula Sahalin.
Conferințele interaliate
In august 1941 Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au semnat „Carta
Atlanticului", la care a aderat si Uniunea Sovietica. S-a creat astfel Coaliția Națiunilor
Unite. Pentru coordonarea problemelor complexe ale luptei comune contra Germaniei si
aliaților ei, cele trei mari puteri au avut mai multe conferințe la: Teheran (noiembrie -
decembrie 1943). Yalta (februarie 1945 ) si Potsdam (iulie - august 1945). Întâlnirile la
cel mai înalt nivel intre Stalin. Roosevelt și Churchill au creat posibilitatea coordonării
deciziilor privind operațiunile militare, precum și organizarea lumii europene după
război. La sfârșitul războiului, cele trei Mari Puteri au hotărât crearea Organizației
Națiunilor Unite.
 Mișcarea de rezistență
În fiecare tară cotropită s-au dezvoltat, în proporții diferite și în forme variate,
mișcări de rezistență, vizând sabotarea mașinii de război, ajutorarea victimelor,
împotrivirea la rechiziții și acțiuni armate (Franța, Iugoslavia, Vietnam, China etc.).
Mișcarea de rezistență a evoluat în strânsă legătură cu desfășurarea operațiunilor pe
front. Ea s-a împletit, în unele țări (Cehoslovacia, Norvegia, Olanda etc.), cu lupta în
emigrație, unde s-au constituit guverne recunoscute de puterile Națiunilor Unite.
„Războiul civililor" a adus o mare contribuție la nimicirea mașini de război a Axei Berlin
--Roma -Tokyo și la victoria Aliaților.
Consecințele războiului
Cel mai mare război din istoria umanității a cauzat moartea a 55 de milioane de
oameni, rănirea a 35 de milioane, dispariția altor 3 milioane. Civilii au avut cel mai mult
de suferit ( circa 30 milioane lagărele de muncă și de concentrare, a deportărilor, a
expulzărilor, a actelor de răzbunare etc. (Doc. 9).
Germania și aliații ei au promovat o politică de lichidare fizică a evreilor, în acest
Holocaust murind circa 6 milioane de adepți ai cultului mozaic.
In urma acestui război distrugerile materiale au fost uriașe, economiile țărilor
Europei au avut cel mai mult de suferit.
Ca urmare a contradicțiilor dintre Marile Puteri, la sfârșitul războiului nu s-a
încheiat un tratat de pace general, ci numai tratate separate cu statele care luptaseră
alături de Germania.
Tratatul de pace de la Paris (1947) a reglementat statutul unor țări europene și a
modificat granițele acestora.
RETINETI!
Războiul din anii 1939-1945, prin amploarea sa, prin numărul de participanți, prin
tehnica de lupta și prin imensele jertfe de vieți omenești (mai mult de jumătate civili), de
bunuri materiale și spirituale, a fost cea mai mare conflagrație mondială din istoria lumii.
Ampla mișcare de rezistență a reprezentat o forță dinamică și continuă pe
întreaga durată a războiului, contribuind la victoria finală a Națiunilor Unite.