Particularități de construcție a unui

personaj dintr-o comedie de I.L. Caragiale

(O scrisoare pierdută-Zoe Trahanache)

Epoca marilor clasici este perioada caracterizată printr-o efervescență creatoare fără precedent,

fiind ilustrată de scriitorii Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, loan Slavici, Ion Creangă, ce se impun prin

caracterul exponențial si de valoare perenă al operelor cărora le-au dat viață.

În acest context cultural, dramaturgul I.L. Caragiale este un martor cu simț satiric al vremii

sale, cee ace se observă în cele patru comedii: O noapte furtunoasă , Conu Leonida față cu reacțiunea, O

scrisoare pierduta, D'ale carnavalului. Spirit pătrunzător și ironic, autorul a surprins în comediile
sale

numeroase moravuri ale societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia de moravuri O scrisoare pierdută satirizează aspecte ale

societății contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883 (lupta pentru putere,

demagogia, șantajul politic în contextul alegerilor pentru Camera Deputaților, dar și din viața de familie

(adulterul prin relația dintre Tipătescu și Zoe Trahanache).

Tema comediei este reprezentată de satirizarea dorinței de parvenire în timpul unei campanii

electorale pentru alegerea deputaților, iar titlul este un element anticipator, care desemnează
instrumentul

șantajului politic, o scrisoare pierdută, aparent neînsemnată, dar care ajunge să producă mari răsturnări
de

situație.

Ca in orice creație dramatică, sunt impuse limite ce privesc amploarea timpului şi a spațiului.

Acțiunea comediei este plasată în capitala unui județ de munte, ,,în zilele noastre”, adică la sfârşitul

secolului al XIX-lea, în perioada unei campanii electorale.

Intriga piesei pomește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori personale,

compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere, și găsirea ei de către

adversarul
politic. Conflictul principal se declanşează, astfel, în momentul în care Caţavencu ameninţă că va

publica scrisoarea şi evoluează pe parcursul piesei. Acesta atinge intensitatea maximă când e anunțat

candidatul Dandanache şi se stinge în momentul recuperării scrisorii de către Zoe. El antrenează şi un

conflict secundar: temându-se de trădare, Farfuridi şi Brânzovenescu trimit o scrisoare anonimă la

centru.

Geniul clasic şi realist al lui Caragiale este vizibil la toate nivelurile operelor sale, dar el se

manifestă, în special,în construcția personajelor. Acestea se încadrează, după opinia lui Pompiliu

Constantinescu, în mai multe tipuri: tipul junelui-prim-Tipătescu, tipul slugarnicului şi al linguşitorului-

Pristanda, tipul încornoratului simpatic-Zaharia Trahanache, tipul demagogului-Caţavencu, tipul

adulterinei-Zoe Trahanache, tipul cetățeanului naiv – Cetăţeanul turmentat, tipul prostului fudul-

Agamemnon Dandanache.

Zoe Trahanache, unul dintre personajele principale ale operei, este prezentă în toate momentele-

cheie ale acțiunii. Prin statutul ei social, Zoe aparține burgheziei politice de la sfârşitul secolului al XIX-

lea, fiind singurul personaj feminin al piesei, soţia venerabilului domn Zaharia Trahanache, bărbat

influent politic ce conduce numeroase comitete și comiții în orăşelul de provincie. Prin statutul moral,

este tipul cochetei și al adulterinei, fiind amanta prefectului Tipătescu, și reprezintă tipul femeii

ambițioase, cu o personalitate puternică, ce exercită o mare influență asupra celor din jur, mai ales
asupra

soţului şi amantului, impulsionându-i pe aceştia să avanseze pe plan social. Se manifestă autoritar şi față

de cei din jur, care sunt conştienţi de forța pe care o deține și încearcă să-I facă pe plac. Pristanda

recunoaște că se află în slujba ei: ,,al dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joitichii”, iar Farfuridi

afirmă că partidul înseamnă, în primul rând, madam Trahanache şi apoi ceilalți.

O trăsătură principală a personajului este aşadar ambiția, ce se manifestă progresiv din

momentul în care îşi dă seama că reputația sa este în pericol. O scenă ilustrativă în acest sens este cea în

care ia inițiativa și îl trimite pe Pristanda să încerce să afle cum anume l-ar putea convinge pe Caţavencu

să nu publice documentul compromiţător. Când află că acesta îşi doreşte mandatul de deputat, îşi

concentrează întreaga forță în a-l convinge pe Tipătescu să accepte candidatura acestuia. O altă scenă

semnificativă pentru ambiția și pentru inteligenţa ei este cea în care îl convinge pe Tipătescu să
negocieze cu Nae Cațavencu returnarea scrisorii, iar ea îl eliberează pe acesta după ce prefectul, prin
abuz

de putere, îl arestase. Cunoscând îndârjirea prefectului, recurge la diverse strategii, folosind, în funcție
de

situație, un întreg arsenal de arme feminine: se lamentează, plânge, leşină, lansează ameninţări. Astfel,

dacă în fază incipientă, adoptă o atitudine imploratoare: ,,Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la
mine

măcar un moment în viața ta, scapă-mă, scapă-mă de ruşine”, în final, când observă că nu are sorți de

izbândă, ameninţă cu sinuciderea: ,,Trebuie să-mi cedezi, ori nu și atuncea mor şi dacă mă laşi să mor,

după ce-oi muri poate să se întâmple orice.”

Deși în unele momente pare sensibilă şi neajutorată, ea este de fapt o luptătoare aprigă şi hotărâtă,

aşa cum reiese din replica următoare: ,,Am să lupt cu tine [...], om ingrat şi fără inimă.” Astfel dă dovadă

de energie și perseverență și reușește în cele din urmă să obțină promisiunea candidaturii lui Caţavencu

din partea soțului ei, întrucât ea, fiind femeie, nu avea nici măcar drept de vot în epocă: ,,Eu te aleg, eu
și

cu bărbatul meu”, amenințând ,,Cine luptă cu Cațavencu, luptă cu mine”.

O altă scenă semnificativă pentru caracterul ei puternic şi pentru abilitatea de care dă dovadă se

găsește în finalul piesei. După ce recuperează scrisoarea și devine stăpână pe situație, vrea să-i

dovedească avocatului că este o femeie iertătoare și tolerantă, cerându-i să conducă festivitatea

alegerilor.

Îi amintește în același timp pe un ton ironic faptul că asta nu-i cea din urmă Cameră, deci ocazii de a

câștiga alegeri vor mai fi, dacă știe cu cine să se alieze. Astfel, nu doar că nu se răzbună pe Caţavencu,

dovedind că este ,,o damă bună” (după spusele Cetățeanului turmentat) ci, în plus, destramă orice
opoziție

politică în județ, preluând cu totul puterea.

Caracterizarea directă rezultă din replicile altor personaje și din autocaracterizare. Inteligenţa şi

hotărârea de care dă dovadă în îndeplinirea scopului său sunt remarcate de cei din jur. În acest sens,

Farfuridi afirmă că damele sunt mai ambițioase, replică surprinzând tocmai această dominantă de
caracter.

Soțul ei o consider simțitoare, iar Caţavencu îi apreciază, în finalul operei, bunătatea de care dă dovadă.

Zoe însăși se autocaractezează ca fiind o persoană iertătoare: ,,Nu ți-a ajutat Dumnezeu, pentru că eşti
rău; și pentru că eu voi să-mi ajute todeauna, am să fiu tot bună ca şi până acuma.”

În privința personajului feminin, Caragiale nu utilizează comicul de nume sau de limbaj, Zoe și

Tipătescu fiind singurele personaje al căror limbaj este corect. Numele serios îi indică statutul de primă-

doamnă a județului, pe când diminutivele Zoițica și Joițica subliniază contrastul dintre aparență și
esență.

Prin urmare, Zoe Trahanache este un personaj construit admirabil, prin intermediul căruia

scriitorul satirizează defecte umane mereu actuale: adulterul, ipocrizia, caracterul duplicitar şi dorinţa de

parvenire într-o societate lipsită de repere de ordin politic şi moral. În egală măsură, Zoe Trahanache
este

o femeie puternică şi inteligentă, care trăiește într-o lume a bărbaților, adaptându-se și făcând tranziția

către modernitate.