Baltagul, de Mihail Sadoveanu

Particularități de construcție a personajului

Mihail Sadoveanu, unul dintre marii prozatori români ai secolului al XX-lea,
a creat o impresionantă operă literară care cuprinde povestiri, nuvele și romane,
având ca teme esențiale istoria, natura, condiția umana și viața satului românesc.
Reprezentativ pentru romanul tradiţional interbelic, ,,Baltagul” (1930) este
un roman al transhumanţei cu intrigă antropologică, având ca punct de plecare
balada ,,Mioriţa”. Criticii literari au remarcat profunzimea romanului, diversitatea
codurilor de lectură pe care le permite, fiind interpretat ca un roman mitic,
monografic, de dragoste, al inițierii, al familiei și nu în ultimul rând, ca roman cu
intrigă polițistă (polimorfismul operei).

Tema romanului se referă la drumul parcurs de eroina Vitoria Lipan pentru

aflarea adevărului despre moartea soţului ei, urmată de săvârşirea dreptăţii prin
pedepsirea vinovaţilor. De asemenea, se regăsesc şi alte teme ale operei sadovenine,
şi anume: natura, iubirea, viaţa pastorală, călătoria. În acelaşi timp, romanul
prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, cu obiceiurile legate de
transhumanţă şi de alte evenimente importante din lumea satului, cum ar fi
ritualurile de nuntă, botez şi înmormântare. 

Titlul este un element de conținut care subliniază ideea de dreptate pe care

Gheorghiţă o va realiza cu ajutorul baltagului. Acest topor cu două tăişuri este un
obiect ambivalent: armă a crimei şi intrumentul actului justiţiar, reparator. În același
timp, el amintește de ,,labrys”, arma cu care a fost ucis Minotaurul din labirint de
către Tezeu.
Personajul central este Vitoria, al cărei nume o caracterizează în mod
indirect, fiind un semn al izbândei inteligenței, al spiritului de dreptate și al
adevărului. Ea este personaj exponențial, reprezentând trăsăturile sufletului aspru
și tenace al muntenilor. Eroină absolută, care polarizează acțiunea în jurul ei și este
unul dintre cele mai bine conturate personaje feminine din literatura noastră,
întrunind calitățile omului simplu: cultul adevărului, dreptatea, respectarea legilor
strămoșești. 
Statutul ei social este acela de soție de oier din Măgura Tarcăului, o femeia
puternică și aprigă de la munte, capabilă să conducă gospodăria în lipsa soțului.
Dintr-o familie cu dare de mână, harnică și organizată, ea vinde produse pentru a
avea bani de drum, plătește argatul și pe cei care îi oferă serviciile (preot, negustori,
cârciumari). De asemenea, își asumă statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre.
       Psihologic și moral, ea este reprezentanta unei credințe străvechi, care se
manifestă într-o anumită structură psihică și înțelegere a vieții și a datinilor.
Dovedește în diferitele împrejurări prin care trece luciditate, inteligență, spirit
întreprinzător și practic, stăpânire de sine. Păstrătoare a tradițiilor (” Îți arăt eu coc,
valț și bluză!”- îi declară Minodorei), privește modernitatea cu atitudine critică,
totuși se arată față de Gheorghiță interesată de tren. 
În expozițiunea romanului, prin caracterizare directă în manieră tipic
realistă, Vitoriei i se
realizează un portret fizic care lasă să se observe trăirile lăuntrice: o femeie încă
frumoasă, desi trecuse de prima tinerețe, obrazul ca ,,un portret neclintit" este
însuflețit de ,,ochii ei căprui în care parcă se răsfrânge lumina castanie
a părului". Același element fizic, ochii sugerează trecerea în lumea amintirilor
,,Acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute”.

Portretul moral al eroinei se conturează treptat prin caracterizare indirectă,

prin acumulare, pe tot parcursul romanului, din fapt, gesturi și relația cu cei din jur.
În complexitatea sa, personajul este privit din numeroase unghiuri, care oferă tot
atâtea perspective prin intermediul cărora eroina dobândește profunzime. Ca soție,
ca mamă, ca detectiv și ca munteancă, sunt numai câteva dintre ipostazele Vitoriei,
prin care i se probează însă calități și trăsături precum iubirea,
devotamentul, inteligența, autoritatea, caracterul puternic.
Soție devotată, ea își iubește soțul ca în tinerețe, de mai bine de 20 de ani,
deși conform concepției populare, vârsta iubirii a trecut, având copii mari. Ca
mamă, femeia manifestă severitate față de Minodora, pe care o instruiește în
datoriile zilnice de viitoare nevastă la casa ei, iar față de Gheorghiță este mai
tolerantă, contribuind la inițierea lui, deoarece vede în el o ,,oglindă” a bărbatului
ei, viitor stâlp al casei și moștenitor al statutului, numelui și caracterului puternic al
părintelui. Băiatul nu înțelege cum reușește ea ,,să-l citească”, intuindu-i cele mai
intime gânduri. 
Vitoria este o femeie credincioasă, care respectă cu stricteţe obiceiurile
strămoşeşti şi creştine. Nu pleacă la drum până nu se consultă cu preotul, se roagă,
ţine post negru12 vineri, se spovedeşte, se împărtăşeşte, iar când întâlneşte un botez
şi o nuntă respectă tradiţia şi mai ales e preocupată să împlinească toate cele
creştineşti pentru înmormântarea lui Nechifor.
În același timp este o femeie superstiţioasă,Vitoria crede în vise, în semne, în
decântece şi în vrăji şi pentru aceasta merge la baba Maranda, vrăjitoarea satului,
pentru a afla veşti despre soţul ei.
Bănuiala că soţul ei e mort este întărită de visul pe care îl descifrează, în care acesta
i-a apărut trecând peste o apă neagră, întors cu spatele, la apusul soarelui.
 Trăsătura dominantă de caracter este tenacitatea, deoarece bănuiala că el
e mort o roade „ca un vierme neadormit” şi se socotește moartă până nu-l va găsi
pe Nechifor Lipan: ,,dacă a intrat el pe celălalt tărâm, oi intra şi eu după dânsul”.
O ipostază inedită a personajului feminin este aceea de detectiv cu basma și
opinci, voința și instinctul fiind cele care o ghidează pe parcursul drumului și
investigațiilor sale. Ea cercetează, află informații, face conexiuni, dovedind
abilitate, inteligență, intuiție feminină, capacitate de disimulare și de manipulare,
dar și o bună cunoaștere a psihologiei umane.
O scenă semnificativă este aceea în care câinele îi conduce la osemintele lui
Nechifor Lipan, într-o prăpastie, în dreptul Crucii Talienilor. Este evidențiată
durerea Vitoriei care își strigă soțul pe numele știut doar de ea (Gheorghiță), vede
craniul sfărâmat în spate și aprinde o lumânare. Gheorghiță rămâne să privegheze
mortul, în timp ce ea pleacă să anunțe autoritățile. La înmormântare, țipătul
dinaintea coborârii coșciugului și gesturile sale concentrează iubirea și suferința
pierderii soțului.
O altă  secvență relevantă pentru personaj este cea de la praznic, în care
Vitoria, veritabil ,,Hamlet feminin” (G. Călinescu), reconstituie crima și împlinește
aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, îi
domină pe toți cei aflați la praznic prin stăpânire de sine, prin luciditate și
tenacitate, dar și prin durerea imensă care ia forma râsului cinic, pentru a determina
deconspirarea răufăcătorilor.
      Țese aluzii, îl provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește
despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el, iar în cele din urmă îl
împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar,,Pe baltag e scris sânge, iar
ăsta e omul care l-a ucis pe tatăl tău”.
Replica sa față de Calistrat Bogza care își cere iertare înaine de a muri
- ,,Dumnezeu să te ierte” reprezintă calitatea ei de bună creștină care rostește
formula pentru cel aflat pe patul de moarte, dar în același timp poate sugera și
incapacitatea de a trece peste răul făcut, lăsând iertarea în seama Celui de Sus.
Prin urmare, Vitoria reflectă destinul mitic al măicuţei bătrâne din ,, Mioriţa “,
rămânând unul dintre cele mai frumoase chipuri feminine din literatura noastră,
simbol al iubirii mândre şi dârze, care depãşeşte toate adversităţile destinului și
durează dincolo de moarte. Perpessicius o socoteşte „un suflet tenace şi aspru de
munteancă, un caracter aspru de o voinţă aproape sălbatecă, aproape
neomenească”