Sunteți pe pagina 1din 4

Lungu Iasmina

Stațiunea Vatra Dornei

1. Metodologie

Pentru a realiza această hartă am folosit date de pe site-ul Geofabrik. Am utilizat funcția Clip
pentru a decupa datele din arealul de studiu, am clasificat datele pe categorii, iar apoi am simbolizat
elementele în funcție de semnificația acestora. Mai apoi am digitizat pârtiile pe care le-am clasificat
în funcție de gradul de dificultate.

2. Prezentarea contextului territorial

Stațiunea Vatra Dornei, mai este numită și Perla Bucovinei și este situate la o altitudine de 802
metri în Depresiunea Dornelor, în județul Suceava, la 112 km distanță de orașul Suceava și 89 km de
Bistrița Năsăud.
Lungu Iasmina

La nivel national, Vatra Dornei este cunoscută ca o stațiune pentru toate vârstele, adresându-se
atât persoanelor care vor să își fortifice organismal prin ascensiunile montane sau prin sporturile de
iarnă, cât și persoanelor care doresc să se odihnească.

Vatra Dornei oferă factori naturali de cură, cum ar fi: izvoarele cu ape minerale carbogazoase,
izvoare termale, bicarbonate, magnezice și sulfuroase.

3. Conectivitatea teritorială
a. Accesul în Vatra Dornei este realizat prin intermediul drumului european E58, cât și prin
intermediul magistralei feroviare secundare 502 Suceava-Vama-Floreni-Ilva Mică.
b. Pentru a ajunge la obiectivele turistice, din centrul orașului până la domeniul schiabil este o
distanță de aproximativ 700 m, cu mașina durata fiind de 3 minute, iar pe jos durata fiind de
aproximativ 10 minute. De la Muzeul Etnografic, până la domeniul schiabil distranța este de 1,7
km, aproximativ 4 minute de mers cu mașina.

4. Obiective turistice

Se împart în 3 tipuri:

 Obiective turistice naturale:

-Rezervația Tinovul Mare

-Cascada Cailor

-Parcul Călimani

-Vârful Oușorul

-Izvoarele minerale și termale

 Obiective turistice antropice:

-Muzeul Etnografic

-Pârtiile de schi

-Satul Dorna Arini

-Satul Ciocănești

-Telescaunul Vatra Dornei

 Obiective turistice religioase:

-Catedrala Vatra Dornei

-Biserica Nașterea Maicii Domnului

-Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel


Lungu Iasmina

5. Infrastructura de cazare și alimentație publică

În Vatra Dornei sunt 36 de unități de cazare disponibile, dintre care 17 hoteluri, 18 pensiuni și un
motel, iar unitățile de alimentație publică sunt în număr de 7.

După cum putem observa, unitățile de cazare și alimentație publică (din frame-ul 1) sunt situate
majoritar central.

6. Domeniul schiabil

Domeniul schiabil se află în stațiunea Vatra Dornei și dispune de 4 pârtii, acestea fiind clasificate
după gradul de dificultate, cu roșu sunt cele 3 pârtii cu dificultate medie, iar cea de-a 4-a pârtie cu
dificultate redusă, având culoarea albastru.

Pârtia de ski Dealul Negru are un grad de dificultate mediu,se clasează pe locul 2 din țară, cu o
lungime de 3000m, beneficiind de transport pe cablu, cu telescaunul. Nu dispune de nocturnă,iar
durata de urcare este de 50 de minute. Prețul biletului pentru telescaun dus-întors este de 15 lei.

Pârtia Veverița a fost deschisă in 2011, are o lungime de 850m, beneficiază de iluminat nocturn și
de instalație de producer a zăpezii artificiale. Accesul la transport se face pe baza skipass-ului, tariful
acestuia fiind de 5 lei/urcare (50 de lei abonament/persoana). Turiștii au la dispoziție centru de
închiriere a echipamentului sportiv.

Pârtia Parc 1 are un grad de dificultate mediu, iar lungimea este de 900m. Este una dintre cele
mai vizitate pârtii din nordul țării. Beneficiază de nocturnă, tunuri de zăpadă artificială, iar accesul la
teleschi se face pe baza de skipass (4 lei/urcare in partea superioară a pârtiei, 3 lei/urcare în partea
inferioară a pârtiei). La bază se află școala de schi Euroski.

Pârtia Parc 2 este situate deasupra pârtiei Parc 1 si are un grad de dificultate redus, fiind
destinată schiorilor începători. Are 550m și beneficiază de zăpadă arificială si transport pe cablu.
Accesul se face tot pe baza de skipass, cu acelasi tarif ca la Pârtia Parc 1.

În apropierea pârtiilor se află Pensiunea Măriuca, Șerban Cottage, Pensiunea Happy Inn, dar și
Hotelul Restaurant Dorna. Ca unități de alimenație publică întâlnim Cabana Schiorilor, Cabana Park,
La Taverna.

În concluzie, stațiunea Vatra Dornei dispune de o infrastrctură turistică suficient de dezvoltată,


având toate cele necesare in apropierea domeniului schiabil.

7. Webografie
https://iturist.ro/obiective-turistice-vatra-dornei/
https://romania.directbooking.ro/prezentare-vatra-dornei-informatii-poze-imagini-46.aspx
https://www.infoghidromania.com/vatra-dornei.html
https://www.booking.com/city/ro/vatra-dornei.ro.html
Lungu Iasmina

S-ar putea să vă placă și