Sunteți pe pagina 1din 4

Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Europei, premiază

excelența în buna guvernare locală

În data de 11.05.2023, la Palatul Victoria, a avut loc evenimentul de închidere a


primei ediții a implementării Etichetei Europene de excelență în buna guvernare locală
(ELoGE) și acordarea premiului ELoGE și a diplomei pentru autorități publice locale
câștigătoare ale primei ediții din România.
Evenimentul a fost găzduit de către Secretariatul General al Guvernului și l-a avut
ca invitat, din partea Consiliului Europei, pe domnul Daniel Popescu – șeful
Departamentului pentru Democrație și Guvernare, instituție care a acordat acreditarea
României, prin Secretariatul General al Guvernului, pentru următorii 3 ani în
implementarea acestui benchmark.
Secretarul general al Guvernului, domnul Marian Neacșu, a deschis lucrările
conferinței, la care au luat parte peste 90 de participanți: reprezentanți ai administrației
publice centrale și ai autorităților administrației publice locale, membrii Comisiei
Naționale de Evaluare pentru EloGE, experții locali implicați în implementare și echipa
tehnică a ELoGE din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Din cele 58 de autorități ale administrației publice înscrise benevol în această
evaluare, 30 au fost declarate eligibile pentru acordarea acestei recunoașteri a calității
activității lor, la standarde europene și internaționale, ca urmare a aplicării benchmark-
ului constituit dintr-o serie de indicatori care au fost punctați atât de către autorități, cât
și de către aleșii locali și, mai ales, de către cetățeni.

Salutăm câștigătorii acestei ediții și dorim ca bunele practici din activitatea lor să
constituie exemple de urmat și pentru alte autorități publice locale din România.
Unitatea administrativ teritorială Media generală obținută în urma
autoevaluării
1.Județul Timiș 4

2.Municipiul Roman, Județul Neamț 3,87

3.Orașul Uricani, Județul Hunedoara 3,76

4.Județul Botoșani 3,7

5.Municipiul Moinești, Județul Bacău 3,7

6.Orașul Bolintin-Vale, Județul Giurgiu 3,7

7.Comuna Drăgotești, Județul Gorj 3,7

8.Municipiul Râmnicu Vâlcea, Județul Vâlcea 3,69

9.Comuna Sadu, Județul Sibiu 3,68

10.Județul Ialomița 3,63

11.Orașul Seini, Județul Maramureș 3,62

12.Comuna Florești, Județul Cluj 3,61

13.Comuna Grințieș, Județul Neamț 3,6

14.Orașul Măgurele, Județul Ilfov 3,55

15.Orașul Sărmașu, Județul Mureș 3,55

16.Comuna Negrilești, Județul Galați 3,55

17.Comuna Căbești, Județul Bihor 3,52

18.Comuna Bălțați, Județul Iași 3,5

19.Comuna Cumpăna, Județul Constanța 3,43

20.Comuna Șcheia, Județul Suceava 3,42

21.Municipiul Galați, Județul Galați 3,42

22.Comuna Săveni, Județul Ialomița 3,4

23.Județul Ilfov 3,33

24.Municipiul Câmpina, Județul Prahova 3,31

25.Comuna Mărăcineni, Județul Argeș 3,3

26.Municipiul Buzău, Județul Buzău 3,3

27.Comuna Măgurele, Județul Prahova 3,27

28.Comuna Băiuț, Județul Maramureș 3,21


29.Comuna Coșula, Județul Botoșani 3,17

30.Orașul Abrud, Județul Alba 3,15

ELoGE este un premiu acordat de către Consiliul Europei autorităților administrației


publice locale, în baza unei analize făcute printr-un mecanism european și internațional
de evaluare cu privire la calitatea guvernării locale și reprezintă o modalitate de
certificare, de apreciere și de recunoaștere a acelor autorități publice locale a căror
activitate se desfășoară la standarde europene și internaționale, prin aplicarea cu succes
în activitatea lor a celor 12 principii ale bunei guvernări democratice:

1) Participare, reprezentare și corecta desfășurare a


alegerilor
2) Receptivitate
3) Eficiență și eficacitate
4) Deschidere și transparență
5) Stat de drept
6) Comportament etic
7) Competențe și abilități
8) Inovare și deschidere pentru schimbare
9) Dezvoltare durabilă și orientare pe termen lung
10)Management financiar solid
11)Drepturile omului, diversitate culturală și coeziune
socială
12)Responsabilitate

În următorii 3 ani, Secretariatul General al Guvernului, prin Direcția Guvernare Deschisă


va continua să implementeze Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare (ELoGE)
împreună cu autoritățile publice locale din România.

Pentru mai multe detalii cu privire la acest program și la Eticheta Europeană pentru
Excelență în Guvernare, puteți accesa https://sgg.gov.ro/1/eloge-in-romania/.

Vom posta în curând „formularul de înscriere etapa a II-a doua ELoGE în România” –
și așteptăm cu interes cât mai multe autorități ale administrației publice locale
interesate să ni se alăture în acest demers de evidențiere a excelenței în
administrație!

S-ar putea să vă placă și