FAMILIA ȘI ȘCOALA - FACTORI DE SUCCES ÎN EDUCAREA COPILULUI

Profesor învățământ primar: Schipor Cristina Teofila

Școala Gimnazială Satu Mare

Familia constituie primul mediu organizat în care este angajat copilul încă de la naştere
şi are cea mai îndelungată influenţă asupra sa. Aici, el îşi trăieşte primii ani, află informaţii
esenţiale, își însuşeşte valorile, începe să descopere lumea şi pe sine, acumulează modele de
comportament, care îi determină ulterior personalitatea.
În cadrul familiei , copilul îşi însuşeşte limbajul , iar corectitudinea exprimării acestuia
depinde de munca depusă de părinţi în această direcţie. Ca prim factor educativ, familia încearcă
să-i ofere copilului, informaţii despre plante, animale, obiecte şi diferite fenomene. O dată cu
intrarea copilului în şcoală, funcţiile educative ale familiei nu încetează, ci se amplifică, în
sprijinirea rolului de elev. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care se
implică familia în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare
studiului, condiţii optime, liniştea pentru a se putea concentra în procesul învăţării.
Cel mai important rol în evoluţia morală a copilului îl au exemplele bune care pleacă
inevitabil din familie. Familia, nucleu de bază al societăţii noastre, are rolul de a asigura
dezvoltarea fizică şi morală a copilului. De familie depinde maturizarea psihică a copilului,
dezvoltarea lui, etc. De felul în care părinţii vor educa copilul în sensul unei morale riguroase dar
suple şi de felul în care vor ştii să dirijeze viaţa afectivă a copilului, va depinde formarea
personalităţii acestuia. De la familie copilul învaţă să iubească munca, ţara şi libertatea şi să
respecte legile ţării.
Familia - acest prim mediu de viaţă al copilului - exercită o influenţă considerabilă asupra
dezvoltării lui. Ambianţa umană în care se naşte şi creşte copilul are o influenţă hotărâtoare
asupra dezvoltării sale. Istoria fiecărei familii, cu problemele ei specifice, care-i conferă o notă
proprie în raport cu toate celelalte, contribuie definitiv la conturarea profilului personalităţii
copilului.
Privită ca nucleu social, familia este prima care influenţează dezvoltarea omului,
punându-şi amprenta pe întreaga sa personalitate. La ceea ce copilul primeşte din familie, se
adaugă ceea ce îi dă şcoala, strada, televizorul, grupul de joacă, calculatorul etc.
Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta prin
modele de conduită oferite de membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în
cadrul familiei. Este recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai
mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare masură dezvoltarea personalităţii, precum şi
rezultatele şcolare ale copiilor, comportamentul lor social şi moral.
Copiii trebuie educaţi în aşa fel încât să realizeze că libertatea individuală nu se poate
realiza decât în cadrul libertăţii colective, generale, că munca şi respectul faţă de ceilalţi
constituie o obligaţie fundamentală a fiecărui cetăţean.
Familia are un rol primordial în transformarea copilului în adult, în primul rând pentru că
acţiunea acesteia se face de timpuriu, când copilul e mic şi se poate modela mai uşor şi în al
doilea rând pentru că universul copilului este focalizat pe membrii familiei, pe cei cu care stă cel
mai mult şi de la care învaţă, ei fiind mult timp singurii oameni cu care interacţionează cel mai
mult.
Familia se preocupă de dezvoltarea fizică a copiilor. Ea asigură hrana şi îmbrăcămintea
copiilor, îi fereşte de pericole, le lasă timp de joacă, le creează condiţii cât mai bune de odihnă şi
se îngrijeşte de sănătatea lor. Un regim raţional de viaţă nu poate avea decât urmări pozitive
asupra dezvoltării sale fizice. Familia îi formează copilului primele deprinderi de igienă
personală şi socială şi îl obişnuieşte să utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru
bunăstarea organismului. În perioada pubertăţii, schimbările fiziologice produse în organism pun
probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului.
Familia ocupă locul central în viaţa unui copil, aici el îşi trăieşte primii ani, află
informaţiile iniţiale, însuşeşte valorile, începe să descopere lumea şi pe sine, acumulează şi
simulează modele de comportament, care îi determină ulterior personalitatea.
Familia a fost, este şi trebuie să rămână un factor important în educaţia copilului, dar în
contextul actual, la începutul mileniului trei, într-o perioadă marcată de profunde şi rapide
transformări sociale, familia are o misiune dintre cele mai dificile. Tocmai de aceea ea are nevoie
de sprijin şi susţinere pentru a rezolva problemele provocate de creşterea generaţiilor de azi.
Numai printr-o colaborare strânsă susţinută şi fluenţă, familia şi şcoala pot pune în aplicare
procesul de educare a fiinţei umane în devenire. Esenţial este ca cei doi factori să-şi dirijeze
acţiunile spre un scop comun, să-şi concentreze şi să-şi focalizeze influenţele spre acelaşi
deziderat: formarea tipului de personalitate solicitat de imperativele lumii moderne.
Fiecare familie îşi formează propriul stil educativ, care presupune unitatea stilurilor
parentale personale ale ambilor părinţi. Unul dintre cele mai eficiente mijloace în educaţia
copilului este modelul sau exemplul. Este esenţial ca acesta să fie unul pozitiv şi utilizat cu
pricepere. Importanţa exemplului pozitiv în procesul de educaţie se bazează pe tendinţa
înnăscută a copilului de a imita. Din fragedă copilărie el imită persoanele care îi sunt mai
apropiate (părinţii, bunicii,etc.).
Indiferent de vârstă, este foarte important ca părinţii să-i ofere copilului modele pozitive,
demne de urmat. E necesar ca ei să cunoască şi să direcţioneze domeniul de interese ale
copilului, să-i supravegheze lecturile, să-i propună opere literare, să practice lecturile în familie,
vizionarea filmelor,spectacolelor cu personaje valoroase, cu exemple pozitive de comportament.
Astfel, treptat, selectând din modelele tip oferite ceea ce este mai valoros, respingând ceea
ce nu corespunde propriilor criterii valorice, copilul va fi ajutat să acumuleze experienţă de viaţă,
să-şi dezvolte spiritul critic, să-şi creeze un model „sintetic”, care va cuprinde tot ceea ce a găsit
valoros în modelele oferite.
Modele de conduită oferite de părinţi, calitatea afectivă a căminului familial creează
condiţii favorabile pentru formarea şi afirmarea unei personalităţi, apte a se integra eficient în
societate, respectând normele şi legile acesteia.
 În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul,
politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de
lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele
este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e
nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se
orienteze în evaluarea comportamentului său şi a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl
îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten.

Bibliografie:
- Ecaterina Adina Vrăsmaş - “Consilierea şi educaţia părinţilor”, Editura Aramis, Bucureşti,
2002;
- Tiberiu Kulcsar - “Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1978.