Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA PITEȘTI

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Artă Specializarea


Artă Sacră, Anul I

BISERICA SF. VENDELIM

Curs: TEORIA GENERALĂ A RESTAURĂRII

Pitești-2023
Biserica romano- catolică Sf. Vendelim din satul Dudeștii Noi, comuna Dudeștii Noi,
Județul Timiș, este considerată ca fiindcea mai veche biserică din Banat. Datează din anul 1751,
an inscripționat în partea superioară a ușii de acces din partea de vest. Biserica este consturită
de coloniștii germani, iar construcția bisericii a început în data de 15 august 1750, iar lucrările
au fost terminate un an mai târziu, fiind urmate, în acelaș an de sfințirea lăcașului de cult. În
preajma bisericii a fost construită și școala, care, de atunci a funcționat neîntrerupt. Îar în anul
1761 erau aproximativ 13.000 de enoriași . În 1764 s-a cumpărat prima orgă la care s-a cântat
peste o sută de ani.

Biserica este declarată monument istoric de interes național, Cod LMI TM-II-m-A-06221
iar îmreună cu casa parohială ce datează din 1830, formează un ansamblu ce este menționat în
lista monumentelor istorice .
Clopotul bisericii a fost inaugurat în 1767 odată cu ceasul din turn, iar în 1774, întrucât
numărul enoriașior a crescut semnificativ, s-a încuviințat extinderea și renovarea bisericii,
fiind construit, totodată și un turn nou. În prezent, de și numărul catolicilor a scăzut
semnificativ, circa trizeci-patruzeci de credincioși vin la slujbă.
Umiditaea este unul dintre factorii principali ai degradărilor operelor de artă. Umiditatea
este cantitatea de vapori de apă conținută într-un eșantion de aer. Există trei moduri de a
exprima umiditatea: Umiditatea Relativă, Umiditatea Absolută, Umiditatea Specifică.
Instrumentul pentru măsurarea umidității este Higrometru . În restaurare ne lovim de
următoarele tipuri deumiditate:

1. Umiditate de capilaritate
2. Infiltrații
3. Condens

Umiditatea de caoilaritate
Este umiditatea ce provine din sol, si se poate ridica pe zidărie, până la un metru și
jumătate înălțime, din cauza umidității de capilaritate apar și sărurile.
ALTARUL PRINCIPAL
AMVONUL DIN NAOS ȘI INTRAREA DIN ALTAR
NAOS
NAOS

Umiditatea de Infiltrații

Datorită acoperișului defectuos, se ajunge la umiditatea de infiltrații.


TOATE POZELE SUNT DIN NAOS
Umiditatea de condens
Se produce atunci când într-un monument, de exmplu ( într-o biserică sunt mai mulți
enoriași iar biserica nu are încălzire, iar anotimpul este anotimpul este rece, atunci toți
acești factor contribuie la declanșarea condensului ).

S-ar putea să vă placă și