RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ DENTO-MAXILARĂ

Curs 4

DIAGNOSTICUL RADIOIMAGISTIC AL TRAUMATISMELOR MAXILO-FACIALE

4.1.Traumatismele masivului facial

4.2.Traumatismele dento-alveolare
4.3.Traumatismele mandibulei

4.1. Traumatismele masivului facial

Pentru explorarea radiografică a masivului facial, sunt indicate în afara

incidenţei craniene de profil facial incidenţele pentru explorarea etajului anterior
al bazei, incidenţa facială oblică, precum şi incidenţele pentru piramida nazală,
apofiza zigomatică (incidenţa May) şi articulaţia temporo-mandibulară.
Acestea vor decela în cele mai multe cazuri existenţa traiectelor de fractură
de la nivelul maxilarului superior, fracturi care pot sau nu să intereseze arcada
dentară. Între fracturile care interesează arcada dentară, frecvent întîlnite în
cazul politraumatismelor sunt cele bilaterale numite şi disjuncţii cranio-faciale
care după Lefort sunt de trei tipuri:
 Fractura Lefort I – disjuncţia facială joasă care trece deasupra apexurilor
dentare;
 Fractura Lefort II – disjuncţia facială mijlocie care trece prin piramida
nazală şi se dirijează submalar
 Fractura Lefort III – disjuncţia faciala înaltă care trecând prin piramida
nazală se dirijează supramalar şi detaşează maxilarul superior de
neurocraniu.
Frecvent sunt identificate şi forme mai simple de fracturi care interesează
arcada dentară – fracturile unilaterale care sunt consecinţele unui traumatism
dentar.
Dintre fracturile masivului facial care nu interesează arcada dentară mai
frecvente în politraumatisme sunt intâlnite cele laterale – zigomato-malare care
pot fi cu sau fără deplasare şi au o simptomatologie mai discretă. Cu implicaţii
clinico-terapeutice şi radiologice deosebite sunt fracturile mediane superioare
ale aceleiaşi categorii fără interesare a arcadei dentare şi anume: fracturile
oaselor proprii ale nasului, fracturi ale sinusului frontal, fracturi ale etmoidului şi
fractura planşeului orbitar.

4.2. Traumatismele dento-alveolare

Extrem de frecvente în politraumatisme sunt şi leziunile traumatice dento-

alveolare care necesită tehnici specifice de investigaţie radiografică de tipul
ortopantomografiei şi a radiografiei cu film endobucal care pot pune în evidenţă
atât simple fracturi, contuzii şi luxaţii dentare pure cât şi participări alveolare
transverse sau parcelare.
Radioimagistic, pot fi identificate: fisurări posttraumatice ale smalţului,
fracturări coronare sau radiculare, fracturări corono-radiculare, contuzii dento-
paradontale şi luxaţii dentare.

4.3. Traumatismele mandibulei

Explorarea radiologică a mandibulei interesată frecvent în patologia

traumatică necesită incidenţe de ansamblu: „faţa joasă” , incidenţa Waters şi
Hirtz I, incidenţă unilaterală: „mandibula defilată” efectuată separat pentru
fiecare hemimandibulă, precum şi incidenţe segmentare: antero-posterioare
pentru menton şi tangentă postero-anterioară pentru ramul ascendent şi gonion.
Participarea mandibulei la traumatisme implică trei tipuri de fracturi:
 Fracturi ale porţiunii dentate: simfizare, parasimfizare şi ale corpului
mandibulei;
 Fracturi ale unghiului mandibulei;
 Fracturi ale porţiunii fără dinţi: ale ramului ascendent, ale condilului
(propriu-zisa, subcondiliană joasă, subcondiliană înaltă) şi ale apofizei
coronoide.