UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

LUCRARE DE SEMINAR

ARGUMENT COSMOLOGIC

Student : POPA IOAN

COORDONATOR :

Pr. Lect. Univ. Dr.

IONIȚĂ APOSTOLACHE

2
 Oamenii de ştiinţă sunt şi ei interesaţi în începutul universului, şi
încearcă prin studiul universului existent să descopere ce pot despre felul
în care a început. Dar noi vom începe cu Sfânta Scriptură, să vedem ce ne
spune despre început.
Unii, încercând să armonizeze Sfânta Scriptură cu ştiinţa, au
argumentat că zilele din Facere 1 pot fi interpretate ca reprezentând veacuri
geologice.1 Dar Sfânta Scriptură nu este o carte de ştiinţă, încercând să-i
înveţe pe oamenii din lumea antică sau chiar cei din lumea modernă despre
detaliile biologiei, chimiei, fizicii, astronomiei şi altele. Dacă citim despre
primele 6 zile, zilele creaţiei aşa cum sunt prezentate în Facere 1, vom
vedea că ordinea descrierii evenimentelor are o logică poetică, care
probabil are mai mult de a face cu paralelismul decât cu cronologia.
Primele 3 zile descrie facerea locurilor care sunt ,,umplute” în
următoarele 3 zile. Astfel, prin structura aceasta poetică, autorul afirmă că
Dumnezeu a creat tot ceea ce există, atât locuri cât şi fiinţele care locuiesc
în acele locuri. Recunoaşterea structurii pasajului ne ajută să înţelegem că
scopul autorului nu este de a relata ordinea cronologică a evenimentelor;
de asemenea, ne ajută să înţelegem de ce lumina este creată în prima zi în
timp ce soarele este creat doar în a patra.
Pornind de aceste indicaţii găsite în textul însuşi, vom putea vedea
că Facere 1 nu este scris pentru a oferi un răspuns direct teoriei evoluţiei
darwiniste. Prin această afirmaţie nu spun că învăţătura acestei capitole nu
are nici o relevanţă pentru acest subiect, ci doar că autorul acestui capitol a
avut alte interese mai relevante pentru timpul său. Vedem acest lucru mai

1
Cf. de exemplu Daniel VERNET, Biblia şi Ştiinţa, Paris: Glasul Îndrumătorului Creştin,
1986, pp.79-81.

3
clar dacă facem o comparaţie între ceea ce alţii din vremea aceea au crezut
despre crearea lumii, şi afirmaţiile şi descrierea din Facere.
Babilonienii, cultura predominantă din vremurile
veterotestamentare, au crezut că zeii s-au luptat între ei pentru a crea lumea.
Marduk, zeul care s-a dovedit cel mai puternic, a învins monstrul haosului
Tiamat, lighioana apelor, pentru a crea, şi a tăiat trupul ei în două ca să facă
din cele două bucăţi marea şi cerul. Aici putem vedea cum autorul cărţii
Facere răspunde credinţelor contemporane, prin a-l prezenta pe singurul
Dumnezeu adevărat, Yahweh, ca cel care creează fără să fie nevoie să se
lupte, fără să aibă duşmani care să-i se opună. El vorbeşte suveran, şi
facerea pământului se realizează. El desparte apele, sus şi jos, fără luptă.
Chiar şi haosul este sub controlul său divin.2
Noi astăzi suntem conştienţi că autorul acestei cărţi a vorbit din
perspectiva lui, folosind limbaj şi idei contemporane pentru a afirma
suveranitatea lui Dumnezeu ca şi Creator, şi pentru a nega perspectivele
alternative din vremea lui. Noi suntem conştienţi că cerul nu este albastru
pentru că există ,,ape de sus”; referirea la despărţirea apelor de sus de apele
de jos n-ar trebui să ne îngrijoreze. Prin acest limbaj, autorul afirmă că în
contrast cu părerea celorlalte popoare, Dumnezeu a creat fără luptă şi fără
discuţii, fiind singurul Dumnezeu etern. Nu a intenţionat să ofere o
descriere ştiinţifică a compoziţiei atmosferei. De asemenea, când vorbeşte
despre adunarea apelor într-un singur loc (Facere 1:9), vorbeşte din
perspectiva popoarelor din lumea mediteraneană, pentru care lumea
întreagă a fost pământ în jurul apelor adunate într-un singur loc numit
,,mări”.10

2
Rudolf Reiner, Misterul Biblic al Genezei, Ed. Creştină, Bucureşti, 1999, p. 77.

4
 În ce măsură putem spune că autorii Bibliei au luat ca şi dat
perspectiva ,,ştiinţei” contemporane? Faptul că autorul cărţii Facere
vorbeşte despre ape su şi jos ar putea fi un indiciu în privinţa aceasta.
Lucrurile sunt puţin mai clare, însă, în cadrul Noului Testament. Aici este
de remarcat faptul că Pavel vorbeşte despre ,,puterile răului în locurile
cereşti” (Efeseni 6:12) şi despre răpirea sa până în ,,al treilea cer” (2
Corinteni 12:2). Ce fel de cosmologie se potriveşte cu aceste afirmaţii? Cea
acceptată în vremea lui Pavel, şi anume cosmologia cunoscută sub
denumirea ,,cosmologia ptolomaică”.11 Această perspectivă priveşte
pământul ca centrul universului, în jurul căruia se rotesc luna, planetele
(cele 5 vizibile cu ochiul liber) şi soarele, într-o sferă delimitată de planul
sau nivelul stelelor. Deci fiecare corp ceresc reprezintă o sferă cerească sau
,,un cer”, şapte fiind în total. În cadrul acestei cosmologii, Dumnezeu este
situat deasupra stelelor în cerul cel mai înalt, iar între el şi pământul sunt
toate celelalte fiinţe cereşti, unele bune, altele rele. 3
Acceptând că această viziune a universului este greşită din punct de
vedere ştiinţifică, nu trebuie să afirmăm că Sfânta Scriptură însăşi este
greşită, pentru că autorul Bibliei nu intenţionau a ne oferi o descriere
ştiinţifică a lumii. Ei şi-au formulat teologia, folosindu-se de limbaj
contemporan. Astfel afirmaţia lui Pavel că Iisus este aşezat la dreapta
Tatălui, deasupra tuturor puterilor, este o afirmaţie în limbaj spaţial a
adevărului fundamental că Iisus a cucerit victorios toate puterile care se
găsesc într-o stare de rebeliune împotriva lui Dumnezeu.
De asemenea, dacă ne uităm la Faptele Apostolilor 1:2,9-11, găsim
afirmaţii care dau de înţeles că Iisus a fost înalţat în mod literal-spaţial,
urcându-se într-un cer care este literal ,,sus”. Dacă noi astăzi nu putem

3
Ibidem, p. 90.

5
menţine că cerul este sus în acest sens literal, va trebui să afirmăm ori că
Dumnezeu l-a ridicat pe Iisus pentru ca cei de atunci să înţeleagă că el a
mers în cer, ori că Luca şi-a exprimat credinţa că Iisus este în cer cu
Dumnezeu în termenii felului în care el şi contemporanii lui au înţeles
universul. În orice caz, faptul că noi privim lucrurile altfel astăzi nu
necesită o negare a faptului că Iisus este în cer cu Dumnezeu. (Înseamnă
doar că sunt conştienţi că activitatea lui Iisus cu Dumnezeu nu este un
domeniul potrivit pentru a fi investigat de cerectătorii de la NASA).

2) Cosmologia Ştiinţifică
Dacă cele afirmate până acum sunt valabile, atunci care este
abordarea corectă creştină a ipotezelor moderne ştiinţifice? Ca şi ipoteze
ştiinţifice, vor trebui evaluate ca atare, în mod şi prin cercetări ştiinţifice.
Aici trebuie să fac referire la aşa-numitul "Creaţionism Ştiinţific", care a
produs o literatură vastă care pretinde că "ştiinţa adevărată" nu sprijineşte
în nici un fel teoria evoluţiei darwiniste ci este în acord total cu Sfânta
Scriptură.14 Din păcate, cei care au scris aceste cărţi au pornit din
presupoziţii cu privire la interpretarea cărţii Facere care ar fi respinse de
cei mai mulţi experţi (inclusiv cei evanghelici) în domeniul interpretării
Vechiului Testament. De asemenea, este trist că sunt cazuri în care s-au
folosit de argumente false sau deceptive pentru a apăra interpretarea lor a
capitolului 1 din Facere. De pildă, dintre mai multe exemple pe care le-aş
fi putut oferi, se foloseşte des argumentul că şansele producerii unei fiinţe
complexe din atomi la întâmplare sunt asemenea şanselor producerii unui
avion prin mişcarea unui vârtej de vânt printr-o grămadă de fiare vechi. Dar
nici un evoluţionist nu pretinde că o fiinţă complexă a apărut dintr-o dată
în acest fel. Fiinţele complexe au apărut, conform teoriilor evoluţioniste,

6
printr-un proces lung care implică modificări genetice mici şi graduale care
pot fi observate în prezent. Nu vreau să vă plictisesc cu argumente
ştiinţifice, dar le-aş putea oferi în sprijinul teoriei evoluţiei. În orice caz,
cel mai trist aspect al dezbaterilor între cele două tabere este faptul că unii
creştini par a crede că este potrivit să foloseşti argumente false sau slabe
pentru a apăra adevărul. Adevărul este că, deşi sunt probleme, nelămuriri
şi întrebări fără răspunsuri clare în legătură cu teoria evoluţiei prin selecţia
naturală, totuşi sunt şi multe dovezi care sprijinesc această teorie. Acesta
este motivul pentru care cei mai mulţi oameni de ştiinţă cu specializare în
domeniul biologiei, inclusiv cei care sunt creştini, acceptă valabilitatea
acestei ipoteze. De fapt, mulţi oameni de ştiinţă ar spune că evoluţia este
un lucru clar dovedit de numeroasele dovezi genetice, biologice şi
paleontologice. Ceea ce rămâne o teorie este mecanismul evoluţiei - cei mai
mulţi oameni de ştiinţă acceptă selecţia naturală ca mecanismul principal,
dar unii nu sunt de acord şi sunt chiar unii care ar spune că apariţia vieţii
este aproape inevitabil, datorită unei tendinţe inerente în natura universului
nostru.
Pe de o parte, faptul creaţiei poate fi afirmat indiferent de concluziile
pe care le tragem cu privire la modul în care Dumnezeu a creat lumea.
Facere ne spune că Dumnezeu a vorbit, iar pământul produce fiinţele vii în
răspuns la porunca divină (Facere 1:11,24)! Dacă suntem creaţi de
Dumnezeu, cât de mult contează dacă suntem ţărână modificată printr-o
singură etapă, sau primate modificate prin mai multe etape? Important,
după părerea mea, este menţinerea adevărului biblic că oamenii sunt
creaturi ale lui Dumnezeu şi ca atare scopul lor este să intre în relaţie cu
Creatorul lor.4

4
Ibidem, p. 102.

7
 Pe de altă parte, dacă creştinii n-ar trebui să respingă teoria
darwiniană a evoluţiei a priori (adică fără argumente şi evaluare
ştiinţifică), au motive bune pentru a respinge orizontul construit de unii
folosindu-se de această teorie pentru a-l justifica, şi anume ceea ce vom
putea numi evoluţionismul. Teoria evoluţiei a fost folosită pentru a justifica
aproape toate societăţile moderne, fie cele comuniste, fie cele capitaliste.
Gânditorii principali ai capitalismul au oferit "supravieţuirea celor mai tari"
drept baza pentru o economie în care toţi sunt liberi pentru a face ceea ce
vor. Dar pe lângă faptului că există, într-adevăr, o tendinţă naturală pentru
cei care sunt mai tari să supravieţuiască, există şi aspectul comunitar.
Natura nu este alcătuită din animale care se comportă în mod capitalist.
Există în natură exemple extraordinare de colaborare. Exemplul cel mai
important poate este existenţa mitocondriilor în celulele noastre. Acestea
sunt organisme microscopice care locuiesc în celulele tuturor fiinţelor vii
de pe planeta noastră. Ele şi noi ne-am dezvoltat împreună, în aşa fel că,
prin ajutorul acordat reciproc, acum noi depindem de ele iar ele de noi. Fără
mitocondrii, noi nu putem trăi. Astfel, la baza existenţei umane există
colaborare, ajutor reciproc. Creştinii au dreptul să apeleze la ştiinţă pentru
a combate folosirea greşită sau mincinoasă a teoriilor ştiinţifice în scopuri
anti-creştine, dar numai în cazul în care noi înşine folosim ştiinţa şi
argumentele ştiinţifice într-un mod cinstit.
Dacă ne uităm la exemplul autorilor Bibliei, vom vedea că ei s-au
folosit de ideile contemporane despre lume, despre univers, pentru a
exprima credinţa lor. De asemenea, când contemporanii lor au menţinut o
perspectivă inacceptabilă despre lume sau despre Dumnezeu, s-au folosit
de aceste concepte şi naraţiuni pentru a le combate pe propriul lor tărâm.
Cred că putem lua exemplul acestor autori biblici drept model pentru

8
interacţiunea noastră cu gândirea contemporană. Există un pericol: cei care
au procedat în acest fel au lăsat o portiţă pentru cei care în zilele noastre se
folosesc de limbajul antic din Sfânta Scriptură pentru a se scuza că nu cred
în Dumnezeu. Există un pericol: dacă biserica se căsătoreşte cu gândirea
epocii, se va trezi în epoca următoare văduvă!
Astfel, în restul studiilor pe care le voi ţine luna aceasta, vom încerca
să interacţionăm cu probleme contemporane şi să ne gândim împreună la
implicaţiile pentru credinţă a unor descoperiri sau idei ştiinţifice, iar
implicaţiile credinţei noastre creştine pentru felul în care le primim şi le
abordăm pe acestea. Dacă ne gândim la doctrina creaţiei, o comparaţie cu
doctrina suveranităţii lui Dumnezeu poate va arunca lumina asupra felului
în care, deşi ştiinţa necesită să privim universul puţin altfel, nu necesită o
respingere a credinţei. În Biblie, s-ar putea să avem impresia că Dumnezeu
este cel care mişcă soarele în mod direct (Psalm 19:1-6; 104:1-23). Totuşi,
faptul că noi astăzi înţelegem că mişcarea soarelui prin galaxie, mişcarea
lunii în jurul pământului, mişcarea pământului în jurul soarelui - toate
aceste sunt în mod direct datorita forţei gravităţii, nu implică negarea
suveranităţii lui Dumnezeu ca şi cel care a creat universul cu gravitatea cu
tot, şi ca cel care voieşte mişcarea lucrurilor în acord cu legile naturale pe
care el însuşi le-a creat. Tot aşa faptul că Dumnezeu a creat viaţa printr-un
proces de evoluţie nu înseamnă negarea activităţii lui creatoare. Mult timp
oamenii l-au privit pe Dumnezeu ca cel care face lucrurile pe care oamenii
nu le înţeleg. Privindu-l pe Dumnezeu astfel însă a avut ca rezultat că cei
care acum înţeleg că Dumnezeu nu face acele lucruri în mod direct au ajuns
să neagă existenţa lui Dumnezeu. Poate ar trebui să vedem activitatea lui
Dumnezeu în toate aceste procese, deşi sunt explicabile din punct de vedere
ştiinţific. Oamenii de ştiinţă pot explica mişcarea braţului meu la nivelul

9
ştiinţific şi din punct de vedere ştiinţific, prin apel la impulsurile electrice
în sistemul meu nervos, reacţia şi strângerea muşchilor, ş.a.m.d. Însă la un
alt nivel trebuie să vorbim despre voinţa omului despre al cărui braţ vorbim.
În multe domenii există mai multe niveluri de explicaţie. O simfonie este
la un nivel anume doar vibraţii în aer, corzi metalice şi alte substanţe făcând
aerul să vibreze în anumite feluri şi la anumite frecvenţe. Când un om
ascultă aceste vibrări însă, le experimentează la un alt nivel, şi
experimentează frumuseţea lor. Poate prin apel la astfel de aspecte ale vieţii
umane putem ajuta oamenii să vadă că explicaţiile ştiinţifice nu-l exclud pe
Dumnezeu.
Mai mult, trebuie accentuat că mulţi oameni de ştiinţă sunt conştienţi
de misterele realităţii şi ale existenţei. Omul de ştiinţă binecunoscut Louis
Pasteur a spus că un pic de ştiinţă îl îndepărtează pe om de Dumnezeu;
multă ştiinţă îl duce înapoi. De asemenea capul bisericii romano-catolice a
văzut cum ştiinţa poate fi un ajutor pentru credinţă şi pentru credincioşi.
Papa Ioan Paul II a scris preotului G. V. Coyne, directorul Observatorului
Astronomic al Vaticanului în dată de 1 iunie 1988 : ,,Ştiinţa poate purifica
religia de eroare şi superstiţie; religia poate purifica ştiinţa de idolatrie şi
absoluturi false. Fiecare poate să conducă pe celălalt într-o lume mai
largă, o lume în care amândouă pot înflori.”
Crearea omului este un act a lui Dumnezeu, în timp, ca o
încoronarea a realităților create neînsuflețite. El face parte din universul
creat, având trasaturi comune cu firea creata (I Cor. XV, 47), desi nu este
un produs sau o continuare a acesteia. Cu toate acestea, el este un fenomen

10
 unic, cu o structura unică, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu (Facere
I, 27-28).5
Adam (in limba ebraica inseamna omul ) si Eva constituie cea dintii
familie din care-si trage existenta intreg neamul omenesc. Biblia nu indica
nici o cifra in ceea ce priveste virsta neamului omenesc. Biblia spune, insa,
ca omul a aparut dupa regnul vegetal si animal, fiind cea mai recenta fiinta
creata de Dumnezeu.
Omul a fost creat dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu
(Facere I, 26). Expresia aceasta arata firea spirituala, rationala si morala a
omului, personalitatea sa libera, capabila de a alege adevarul si de a face
binele. Pentru Sf. Irineu, „chipul” consta in ratiune si libertate. 6
Sfintul
Ioan Damaschin intelege prin „chip” rationalitatea si liberul arbitru.7 Unii
Sfinti Parinti, ca de pilda Sfintul Ioan Hrisostom, Grigore de Nissa, Vasile
cel Mare, inteleg prin „chip” puterea omuluti de a stapini pamintul prin
ratiunea sa 8
, asa cum se arata in textele din Facere: „Si Dumnezeu i-a
binecuvintat zicind: „Fiti rodnici si va inmultiti si umpleti pamintul si-l
stapiniti si domniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate
animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamint si peste tot pamintul”
(Facere I, 28). Omul, ales ca reprezentant a lui Dumnezeu, este investit cu
puterea de a stapini creatia si de a domina fortele firii: „Cind privesc cerul,
lucrul miinilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic: ce
este omul ca-ti amintesti de el? Sau fiul omului ca-l cercetezei pe el?
Micsoratu-l-ai pe dinsul cu putin fata de ingeri, cu slava si cu cinste l-ai

5
Pr. Prof. dr. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, Editura România
Creştină, Bucureşti, 1999, p. 103.
6
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia dogmatică Ortodoxă, vol.I, E.I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti, 2003, pg. 76
7
Ibidem, pg. 76
8
Ibidem, pg. 78

11
 incununat pe el. Pusu-l-ai pe dinsul peste lucrul miinilor Tale, toate le-ai
supus sub picioarele lui” (Ps. VIII, 3-6). Desigur, in comparatie cu
Dumnezeu, omul este o fiinta contingenta: „Omul ca iarba; zilele lui ca
floarea cimpului; asa va inflori. Ca vint a trecut peste el, si nu va mai fi si
nu se va mai cunoaste inca locul sau” (Ps. CIII, 95-96).
Invatatura ortodoxa face deosebire intre „chip” si „asemanare”,
prin „chip” intelegind caracterul sau de fiinta personala, structura spirituala
si insusirile intelctuale care deosebesc pe om radical de orice alta faptura
creata.
Prin „asemanare” se intelege desavirsirea pe care urma sa o atinga
chipul, printr-un proces de crestere si transformare morala.
Invatatura despre actul creatiei nu poate fi explicata pe deplin,
deoarece, dupa cum spun Sfintii Parinti, aducerea in existenta a lumii in
9
afara de Dumnezeu ramine o taina. Cartea Facerii, in care se descrie
istoria creatiei, arata ce Dumnezeu creeaza din vointa Sa si prin
atotputernicia Sa, exprimate prin cuvintul Sau creator: „Si a zis
Dumnezeu: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina” (Facere I, 3). Dumnezeu
aduce lumea in existenta din nefiinta (II Macabei VII, 28).10 Adica
creatia nu este o emanatie din Dumnezeire si nici nu are un principiu
propriu coetern cu Dumnezeu. Creatia este o actiune libera a lui
Dumnezeu, deoarece vointa lui Dumnezeu este o energie creatoare.
Existenta a luat forma vazuta prin Cuvintul Sau creator (II Petru III, 5,
7).11
In virtutea transcendentei Lui, intre Dumnezeu si creatie exista
o deosebire de substanta, ontologica, dar, prin energiile Sale creatoare si

9
Prof. N.Chiţescu; Pr. Prof. Isidor Todoran;, Pr. Prof. Ion Petreuţă, Teologia Dogmatică
şi Simbolică, vol.I, Ed.Renaşterea, Cluj, 2000, p. 52.
10
Ibidem, p. 60.
11
Sf. Ioan Damaschin , Dogmatica, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1986, p. 36.

12
 proniatoare, „Cele nevazute ale Lui, adica vesnica Lui putere si
dumnezeire, se vad de la facerea lumii, intelegindu-se din fapturi” (Rom.
I, 20).12

CONCLUZII

Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. Ştiinţa poate cerceta

universul până la momentul apariţiei sale, dar nu pot pătrunde mai departe.
Cercetările ştiinţifice nu au găsit dovezi care ar nega faptul că Dumnezeu
este Creatorul.

Nu este bine însă să argumentăm pentru existenţa lui Dumnezeu pe

baza lipselor sau lacunelor în cunoştinţele umane. Cei care au procedat în
acest fel în trecut au pus fundaţia argumentelor anti-creştine folosite în
epoca următoare.

Cel mai bine este să recunoaştem activitatea şi prezenţa lui

Dumnezeu în toate lucrurile, un alt nivel de sens dincolo de cel cercetat de
ştiinţă. În studiile următoare ne vom uita în mai mult detaliu la ceea ce
înseamnă să facem acest lucru.

Nu este nevoie ca noi, ca şi creştini, să negăm ceea ce ştiinţa

descoperă. Nu este nevoie să negăm că viaţa a apărut pe planeta noastră
printr-un proces de evoluţie.

Totuşi trebuie să negăm implicaţiile trase de unii pentru etică şi

societate. Faptul creaţiei şi modul creaţiei sunt subiecte diferite. Nu trebuie
să admitem că procesul folosit de Dumnezeu pentru a produce viaţă pe (cel

12
Ibidem, p. 45.

13
puţin) planeta noastră cumva pune la îndoială existenţa lui sau identitatea
lui ca şi Creator.25

BIBLIOGRAFIE

1. BRIA, Pr. Prof. dr. Ion, Tratat de Teologie Dogmatică şi

Ecumenică, Editura România Creştină, Bucureşti, 1999.

14
 2. CHIŢESCU, Prof. N.; TODORAN, Pr. Prof. Isidor;

PETREUŢĂ, Pr. Prof. Ion, Teologia Dogmatică şi Simbolică, vol.I,

Ed.Renaşterea, Cluj, 2005.

3. SF. IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, Ed. IBM al

BOR, Bucureşti, 1986.

4. STĂNILOAIE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia

dogmatică Ortodoxă, vol.I, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2003.

5. VERNET, Daniel, Biblia şi Ştiinţa, Paris: Glasul

Îndrumătorului Creştin, 1986.

6. REINER, Rudolf, Misterul Biblic al Genezei, Ed.

Creştină, Bucureşti, 1999,

15