Todireasa Ana-Maria

Iphigenie auf Tauris

Structura dramei
I Expozițiune:   Iphigenia este prezentată ca personaj principal: Ea suferă din cauza vieții în
străinătate și cere ajutorul zeiței pentru a se întoarce acasă.
Regele Thoas o cortejează ca mireasă (cu care ar trebui să rămână mereu pe Tauris); ea refuză
reclama si contracară cu cererea de întoarcere acasă. Thoas este enervat și renunță la blândețea
anterioară față de străini . Acest lucru exacerbează situația ei, deoarece munca ei anterioară cu
taurienii ar fi distrusă și apoi ar trebui să sacrifice prizonierii ca preoteasă.
II Exagerare:  Oreste și Pylade Sunt introduși ca prizonieri care așteaptă execuția lor, chiar dacă
au auzit de lucrarea unei femei asemănătoare lui Tauris.
Pylades se prezintă preotesei Ifigenia pe sine și pe Oreste ca niște cretani vinovați ,îi povesteşte
despre căderea Troiei şi despre soarta lui Agamemnon.
III Punctul culminant al tragediei:  Oreste spune povestea familiei până la capăt și se prezintă
ca fiind Oreste; Ifigenia se dezvăluie de asemenea a fi sora lui lucru pe care nu îl acceptă. El îi
cere să-l omoare.
Întoarce:  Oricum ar fi, blestemul care l-a împovărat pe Oreste este apoi dizolvat : Se întoarce la
soră.
IV Întârzierea soluționării (exacerbarea problemei): Ifigenia are un conflict de conștiință cu
privire la frauda planificată. Arkas îndeamnă sacrificiul să fie accelerat și îi cere Ifigeniei să-l
asculte pe rege, în timp ce Pylades o îndeamnă Iphigenia să-l înșele pe rege. Ifigenia și Pylades
discută despre sentimentul sufletului curat și dreptul de a înșela în vremuri de nevoie . 
V Soluționare:  Thoas află de trădarea grecilor și se confruntă cu Ifigenia. Acesta din urmă
refuză să-și îndeplinească ordinul, mărturisește adevărul și pune astfel în mână soarta celor doi
greci. Ea îi cere să permită întoarcerea acasă. Nu există duel între Oreste și Thoas. Grecii renunță
la jaf. Ifigenia îl roagă pe Thoas să o lase să plece în pace.
Observație finală
Figura Ifigeniei din poezia lui Goethe întruchipează idealul omului. Răscumpărarea de blestem
are loc pe de o parte prin pocăința autentică a lui Oreste și, pe de altă parte, prin puritatea
absolută și credința în umanitatea Ifigeniei. Victoria binelui și a umanității asupra răului este
simbolul clasicismului în poezia lui Goethe. Arta ar trebui să-i determine pe oameni să realizeze
libertatea și pacea. Goethe însuși își numește piesa „diabolic de umană”.