O SCRISOARE PIERDUTĂ

ION LUCA CARAGIALE

1884
Reprezentată pe scenă în anul 1884, comedia o scrisoare pierdută de Ion
Luca Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a
genului dramatic .
În opera literară o scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale este o comedie
de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883 .
Comedia este specia genului dramatic, care stârnește râsul prin
surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații
neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei sunt inferioare . Conflictul
comic este realizat prin contrastul între aparență și esență. Sunt prezente
formele comicului: umorul, ironia și diferite tipuri de comic de situație, de
caracter, de limbaj și de nume.
Încadrându-se în categoria Comediilor de moravuri, prin satirizarea unor
defecte omenești, poezia prezintă aspecte din viața politică lupta pentru
putere în contextul alegerilor pentru cameră și de familie relația dintre
Tipătescu și Zoe a unor reprezentanți corupți ai politicianismului romanesc .
Ca specia genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice,
dovadă fiind lista cu personajele de la începutul piesei și didascaliile, singurele
intervenții directe ale autorului în piesă .
Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene, fiind
construit sub forma schimbului de replici între personaje.
Titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa
luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având
ca instrument al Șantajului politic o scrisoare pierdută – pretextul dramatic al
comediei. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării, cat și
repetabilitatea ei pierderile succesive ale scrisori, amplificate prin repetarea
întâmplării în alt context, dar cu același efect .
Fiind destinate reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite
limite în ceea ce privește amploarea timpului și a spațiului de desfășurarea
acțiunii. Acțiunea comediei este plasată în capitala unui județ de munte în
zilele noastre, adică la sfârșitul secolului 19, în perioada campaniei electorale,
într-un interval de trei zile .
 Intriga piesei ( Elementul care declanșează Desfășurarea acțiunii și efectul
de ansamblu al textului pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei
scrisori intime, compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului
Aflat la putere și găsirea ei de către adversarul politic, care o folosește ca armă
de șantaj . acest fapt ridicol stârnește o agitație nejustificata și se rezolvă
printr-o împăcare generală și neașteptată .
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru puterea politică
a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la Putere prefectul Ștefan
Tipătescu, Zaharia Trahanache președintele a grupării locale a partidului și
Zoe, soția acestuia și gruparea Independentă Constituită în jurul lui Nae
Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului răcnetul Carpaților.
Conflictul are la bază contrastul dintre aparență și esență. Conflictul secundar
este reprezentat de grupul Farfuridi Brânzovenescu, care se teme de trădarea
prefectului .
Două personaje secundare au un rol aparte în construcția subiectului și în
menținerea tensiunii dramatice în fiecare act, în momentele de maximă
tensiune Cetățeanul turmentat intră în scenă, având intervenții decisive în
derularea intrigii. El apare ca un instrument al hazardului, fiind cel care
găsește, din întâmplare, în două rânduri scrisoarea, face să par vină mai întâi
lui Cațavencu și o duce în final adresantul lui, coana Joițica . Dandanache este
elementul surpriză prin care se realizează deznodământul; el Rezolvă ezitarea
scriitorului între a da mandatul de deputat prostului Farfuridi sau canaliei
Cațavencu. Personajul înțelege semnificația piesei, prin generalizarea și
îngroșarea a trăsăturilor, candidatul trimis de la centru fiind Mai prost ca
Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu .
Scena inițiala din actul întâi expozițiunea prezintă personajele ștefan
Tipătescu și pristanda, care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, drept netul
Carpaților, și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii
scrisorii de amor de către adversarul politic declanșează conflictul dramatic
principal și constituie intriga comediei. Convingerea soțului înșelat că
scrisoarea este o plastografie și temerea acesteia că soia ar putea aflate de
„ machiaverlâcul ” lui Cațavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea
aparente sau reală a lui Zaharia Trahanache și calmul său contrastează cu
zbuciumul amorezilor Tipatescu si Zoe Trahanache, care actioneaza impulsiv
si contradictoriu pentru a smulge scrisoarea santajistului.
Actul II prezintă in prima scena o alta numaratoare: a voturilor, dar cu o zi
înaintea alegerilor. Se declanseaza conflictul secundar, reprezentat de grupul
Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Daca Tipatescu
ii ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu si perchezitia locuintei pentru a
gasi scrisoarea, Zoe dimpotriva, ordona eliberarea lui si uzeaza de mijloacele
de convingere feminina pentru a-l determina pe Tipatescu sa sustina
canditatura avocatului din opozitie, in schimbul scrisorii. Cum prefectul nu

2
accepta compromisul politic, Zoe ii promite santajistului sprijinul sau. Depesa
primita de la centru solicita insa alegerea altui candidat pentru colegiul al II-
lea.
In actul III ( punctul culminant ), actiunea se muta in sala mare a
primariei unde au loc discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu, in carul
intrunirii electorale. Intre timp, Trahanache gaseste o polita falsificata de
Catavencu, pe care intentioneaza s-o foloseasca pentru contrasantaj. Apoi
anunta in sedinta numele candidatului sustinut de comitet: Agamita
Dandanache. Incercarea lui Catavencu de a vorbi in public despre scrisoare
esueaza din cauza scandalului iscat in sala de Pristanda. In incaierare,
Catavencu pierde palaria cu scrisoarea, gasita pentru a doua oara de
Cetateanul turmental, care o duce destinatarei.
Actul IV ( deznodamantul ) aduce rezovarea conflictului initial, pentru ca
scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune conditiilor ei. Intervine un
alt personaj, Dandanache, care intrece prostia si lipsa de onestitate a
candidatilor locali. Propulsarea lui poliica este cauzata de o poveste
asemanatoare: si el gasise o scrisoare compromitatoare. Este ales in
unanimitate si totul se incheie cu festivitatea condusa de Cațavencu, unde
adversarii se impaca.
Personajele din comedie au trasaturi care inlesnesc incadrarea lor
tipologica. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din
literatura romana. Ele apartin viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o
tipologie comica, avand o dominanta caracter si un repertoriu fix de trasaturi.
Pompiliu Constantinescu precizeaza in articolul Comediile lui Caragiale noua
clase tipologice, dintre care urmatoarele sunt indentificate si in O scrisoare
pierduta: tipul incornoratului ( Trahanache ), tipul primului-amorez si al
donjuanului ( Tipatescu ), tipul cochetei si al adulterinei ( Zoe ), tipul politic si
al demagogului ( Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu,
Trahanache, Dandanache ), tipul cetateanului ( Cetateanul turmentat ), tipul
functionarului ( Pristanda ), tipul confidentului ( Pristanda, Tipatescu,
Brânzovenscu ), tipul raisoneirului ( Pristanda ).
Un mijloc de caracterizare indirecta este onomastica. Numele
personajelor sugerează:
Zaharia ( zaharisitul, ramolitul, ticălosul ) Trahanache ( derivat de la
cuvântul trahana, o cocă moale, ușor de modelat de enteres );
Nae ( populistul, păcălitorul păcălit ) Cațavencu ( demagogul lătrător);
Agamiță ( „ diminutivul caraghios al strașnicului nume Agamemnon ”,
purtat de eroul homeric, războinicul cuceritor al Troiei ) pronunțat de
Trahanache: Gagamiță ( redă căderea în copilărie a acestui ramolit” )
Dandanache ( derivat de la dandana, încurcătura, cu sufix grecesc, semn al
vechilor politicieni liberali „ de la patuzopt ” );

3
 Tache Farfuridi ( sufixele au rezonanță grecească și denotă politicianismul
liberal ); Farfuridi, Brânzovenescu ( „ prin aluzia colinară a numelor,
sugerează inferioritatea, vulgaritatea, lichelism ”, prostie );
Institutori Ionescu, Popescu ( „ de extracție populară ”, „ fac parte din cei
care se ridică din poporul de jos ” );
Ghiță ( slugarnic, individul servil și lumină în fața șefilor ) Pristanda
( numele unui dans popular în care se bate pasul pe loc );
Cetățeanul turmentat ( nu este individualizat prin lume, pentru că
reprezintă o categorie, alegătorii turmentați / amețiți de conducătorii politici
care își propun candidați în funcție de interesele personale );
„ Personaje serioase ” sunt importate în judeci și nu sunt incultă ca
celelalte;
Ștefan Tipătescu ( personaj mai serios, un tip de generație mai recentă
decât a celor cu numele în -ache ); prenumele cu rezonanță istorică ( Ștefan cel
Mare ) este înlocuit de cunoscuți cu diminutivul Fănică, ceea ce pune în
evidență contrastul dintre aparență ( Ștefan / șeful, stăpânul județului și
realitatea Fănică / bărbatul slab în fața femeii );
Zoe ( „ o damă mare în politică de provincie ” Trahanache ( soția
bătrânelului ); contra comic sugerat de diminutivul familiar al prenumelui,
coana Joițica.
Indicațiile scenice conturează indirect personajele, prin semnificația, îmi
plan moral sau intențional, a gesturilor și a mimicii.
Limbajul este principala modalitate de individualizarea personajelor.
Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale denotă
incultura/ statutul de parvenit sau trăsături psihologice ale personajelor
comice. Vorbirea constituie criteriul după care se constituie două categorii de
personaje: parveniții, care își trădează incultura prin limbajul valorifica de
autor ca sursă a comicului și personajele cu carte ( Tipătescu și Zoe ), ironizate
însă pentru legătura amoroasă extraconjugală .
Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă. De exemplu,
Trahanache își trădează origine grecească stâlcind neologisme: soțietate,
prințip. Pronunță greșit neologismele din sfera limbajului politic: dipotat,
docoment, endependant, cestiuni arzătoare la ordinea zilei. Exprimă confuz,
cu abateri de la normele limbii literare, ceea ce reflectă incultura: truismul „
unde nu e moral acolo e corupție ”, tautologia „ enteresul și iar enteresul ” și
cacofonia „ va să zică că nu le are ”. Piticul sau verbal aveți puțintică răbdare
reflectă viclenia, tergiversarea individului abil, care sub mască moderne ții
caută să câștige timp pentru a găsi o soluție . fraza care îi rezumă principiul de
viață și explică falsa miopie / naivitate este: „ Între-o soțietate fără moral și
fără prințip … trebuie să ai puțintică diplomație !”

4
 Pristanda, funcționar servil ( „scrofuloși la datorie ), aprobă mecanic
afirmațiile șefilor prin ticul verbal curat, chiar și în asociația incompatibile,
dar de un comic șarjat: curat murdar, sistem curat constituțional. Sub masca
umilinței, Își face cu viclenie propriile interese: familie mare, renumerație
mică, după buget. ” Lipsit de educație și parvenit de condiție modesta,
utilizează termeni populari, barbarisme, neologisme pronunțate greșit,
etimologii populare: „ bampir ”, „ catrindală ”, „scrofuloși ”, „ remunerație ”.
Vorbirea lui Dandanache este peltică, sâsâită, eliptică și incoerentă, fapt
ce sugerează căderea în copilărie, ramolismentul, senilitatea ca formă grotescă
a alienării.
Cetățeanul turmentat trezește simpatia prin faptul că se supune cu
seninătatea manipulării, nefiind capabil de a lua singur o decizie. Ticul verbal
și laitmotivul intrărilor sale în scenă este întrebarea: „ eu pentru cine votez? ”
Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele își
dezvăluie intențiile, sentimentelor, opiniile. Prin dialog se prezintă evoluția
acțiunii dramatice, se definesc relațiile dintre personaje și se realizează
caracterizarea directă sau indirectă.
Comicul de moravuri vizează viața de familie ( triunghiul conjugal Zoe-
Trahanache-Tipătescu ) și viața politică ( șantajul, falsificarea listelor
electorale, satisfacerea intereselor personale ).
Comicul de intenție, atitudinea scriitorilor față de personaje, se identifică
prin limbajul lor, și anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea
contrastului comic ( ceea ce vor să pară/ceea ce cred că sunt față de ceea ce
sunt cu adevărat ).
Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplările
neprevăzute, construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută
și găsită succesiv ( acumularea progresivă, coincidență, repetiția ), răsturnarea
de statut/evoluția inversă a lui Cațavencu, teama exagerată de trădarea a
grupului Farfuridi-Brânzovenescu.
Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează
dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor în desfășurarea
evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul trahana, o
cocă moale, ceea ce sugerează că personajul este modelat de „ enteres ”;
numele Dandanache vine de la „ dandana ” ( boacănă, gafă ), nume sugestiv
pentru cel care creează confuzii penibile; numele Farfuridi și Brânzovenescu
au rezonanțe culinare, sugerând prostia.
Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă și se
evidențiază incultura personajelor.
Prin aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același timp, atrage
atenția cititorului/ spectatorilor, în mod critic, asupra „ comediei umane ”.

5
 Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de ariviști, care
acționează după principiul „ Scopul scuza mijloacele ”, urmând menținerea
sau dobândirea unor funcții politice/a unui statul social nemeritat.