Nuvelă psihologică

MOARA CU NOROC
Ioan Slavici
CARACTERIZARE

Moara cu noroc este o nuvelă realistă, de factură psihologică, publicată în 1881, în volumul
Novele din popor. Opera se încadrează în realism prin: tema socială, cronotop, fapte verosimile, simetrie
incipit-final, obiectivitatea narării, observație morală și tipologia personajelor. Prin tehnica descrierii
detaliate și folosirea motivelor anticipative, Slavici este considerat precursorul lui Rebreanu.
Moara cu noroc este o nuvelă, specie epică în proză, deoarece prezintă un fir narativ central şi o
construcţie epică riguroasă, cu un conflict concentrat. Personajele, relativ puţine, scot în evidenţă evoluţia
personajului principal, puternic individualizat.
Este o nuvelă realistă prin teme specifice: familia, dorinţa de îmbogățire, obiectivitatea
perspectivei narative, tipicitatea personajelor: cârciumarul dornic de îmbogăţire, porcarul tâlhar,
jandarmul, veridicitatea intrigii şi verosimilitatea întâmplărilor, tehnica detaliului semnificativ în
descriere şi în portretizare.
Este o nuvelă psihologică, deoarece prezintă frământările personajului principal, care trăieşte un
conflict interior, şi se transformă sufleteşte, iar analiza se realizează prin tehnici specifici psihologici:
monologul interior, stilul indirect liber, autocaracterizarea, notaţia gesticii şi a mimicii.
Din punct de vedere al încadrării în curent, se remarcă şi particularități ale clasicismului, precum
simetria incipit-final, prin vorbele bătrânei, dar şi scopul moralizator.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana a III-a, de un
narator detaşat, omniscient şi omniprezent. Interferenţa dintre planul naratorului şi cel al personajelor se
realizează prin folosirea stilului indirect liber.
Ghiță este figura centrală a operei, ce, din punct de vedere social, își schimbă statutul, din cizmar
ajungând cârciumar. Moral, protagonistul este surprins ca fiind, inițial, familist, muncitor, cinstit, însă
aceste calități se estompează treptat din cauza dorinței de înavuțire. Astfel, la nivel psihologic, este
personaj slab, dominat de Lică, dar și de arghirofilie.
Protagonistul este construit atât în manieră directă, cât și indirectă. Prin caracterizarea directă,
realizată de către narator și de celelalte personaje sunt trasate particularități, precum: hărnicia,
devotamentul față de familie și ambiția. În mod indirect, prin fapte, relație cu alte personaje, statut Ghiță
este înfățișat drept un om supus, impulsiv, chiar agresiv cu membrii familiei. În plus, fiind o nuvelă
psihologică, monologul interior accentuează zbuciumul personajului: „Ce să-mi fac dacă e în mine ceva
mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare”.
Un element de conținut relevant pentru portretizarea personajului este titlul nuvelei, deoarece
asemenea unei mori, personajul este măcinat de neputința de a alege între cinste și îmbogățire. De
asemenea, titlul este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciuma numită Moara cu noroc, înseamnă, de
fapt, Moara cu ghinion, deoarece ușurința câștigurilor ascunde abateri etice grave (nelegiuirea și crima).
Moara cu noroc are ca temă consecinţele nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire.
Tema poate fi privită din perspectivă multiplă: din perspectivă socială, prezintă încercarea lui Ghiţă de a-
şi schimba statutul social şi de a asigura familiei sale un trai îndestulat, generând conflictul exterior cu
Lică, din perspectivă moralizatoare, ilustrează consecinţele nefaste ale lăcomiei de bani, iar din punct de
vedere psihologic, prezintă conflictul interior al lui Ghiţă. Astfel, conflictul nuvelei este complex.
 Din punct de vedere structural, este alcătuită din 17 capitole, cu subiect concentrat, cu structură
narativă complexă, cu modificări ale timpului povestirii.
Apare tehnica punctului de vedere în intervenţiile simetrice ale bătrânei, din incipitul şi din finalul
nuvelei. Soacra afirmă la început: Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăţia, ci
liniştea colibei tale te face fericit, iar la sfârşit pune întâmplările tragice pe seama destinului necruţător:
Aşa le-a fost dat!.
O prima secvență semnificativă pentru construcția personajului este apariţia lui Lică Sămădăul la
Moara cu noroc, şeful porcarilor, ce constituie intriga nuvelei, declanşând, în sufletul lui Ghiţă, conflictul
interior şi tulburând echilibrul familiei, deoarece va fi pus în situația de a alege cinstea sau înavuțirea
alături de sămădău. Lică este descris printr-un portret realizat în mod direct de narator: Lică, un om ca de
treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă…. Astfel, între cele două personaje se creionează o
relație de subordonare, marcându-i caracterul slab al lui Ghiță.
O a doua secvență relevantă în caracterizarea protagonistului este reprezintată de punctul
culminant, ce ilustrează dezumanizarea lui Ghiţă. La sărbătorile Paştelui, Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele
Sămădăului, lăsând-o singură la cârciumă, în timp ce el merge să-l anunţe pe jandarm că Lică are asupra
lui bani furaţi. Dezgustată de laşitatea soţului ei şi neştiind motivul real pentru care acesta plecase, într-un
gest de răzbunare disperată, Ana i se dăruieşte lui Lică.
Deznodământul este tragic. Nuvela își atinge scopul moralizator, prin pedepsirea personajelor
negative, căci, dându-şi seama de fapta Anei, Ghiţă o ucide, fiind, la rândul lui, omorât de Răuţ, om de-al
lui Lică. Cârciuma este incendiată de către oamenii lui Lică, iar pentru a nu fi prins de Pintea, Lică se
sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
În concluzie, prin degradarea treptată produsă de setea de înavuțire, protagonistul nuvelei Moara
cu noroc de Ioan Slavici reliefează tema de factură realistă.