CLASICISM, BASM CULT

POVESTEA LUI HARAP-ALB

de Ion CREANGĂ

CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

Repere eseu:

- prezentarea statutului social, psihologic și moral

- ilustrarea a două secvențe relevante pentru caracterizarea personajului

- analiza a două elemente de conținut (temă, titlu, mijloace de caracterizare, relația cu alte
personaje, acțiune etc.)

I. CONTEXT
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în Convorbiri literare, 1877.
- se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm cult.
- BASMUL CULT:
- cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice
- cu întâmplări reale ce se împletesc cu cele fantastice
- drumul maturizării eroului
- conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui.
- stilul este elaborat, se îmbină naraţiunea cu descrierea şi dialogul (oralitatea, regionalisme)
- „ci topeşte povestirea în dialog” (Tudor Vianu, Studii de literatura română).
- Fantasticul este construit prin împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase
- Creangă îmbină supranaturalul popular cu evocarea realistă a satului moldovenesc
- Personajele sunt reale şi fabuloase: răufăcători (personaje antagoniste), donatori (eroi supranaturali care-
i oferă un obiect miraculos pentru a-l ajuta la nevoie) sau ajutoare/ mistagogi (iniţiatori în sacru, personaje
năzdrăvane care-l sprijină necondiţionat).
II. TITLU
- Statut social, psihologic și moral
- inițial, personajul este prezentat ca mezinul craiului, ajungând, ulterior, să parcurgă etape până la
maturizare. Este sclav al Spânului, dar ajunge la statutul de împărat prin trecerea unor probe. Este naiv,
lipsit de încredere, de generozitate; un personaj atipic basmelor, prezentat uman, cu calități și defecte.
- mijloacele de caracterizare folosite sunt: directe (narator, celelalte personaje) și indirecte (fapte, relații
cu alte personaje, comportament).
- Astfel, trimite, pe de o parte, la cumulul întâmplărilor (substantivul „povestea”) şi, pe de altă parte,
reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână:
„Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste (caracterizare directă, de către narator), se potriveşte
Spânului şi se bagă în fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”.
- Numele este un oximoron, având sensul de „rob alb”, deoarece „harap” înseamnă „negru, rob”.
- Devenit sluga Spânului, dovedește loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe paloş
- Astfel, se anticipează, încă din titlu, caracterul de bildungsroman al operei.
III. TEMA
- este bivalentă: triumful binelui asupra răului (cu motivele narative: superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria) + maturizarea
mezinului.
IV. STRUCTURA COMPOZIȚIONALĂ
- Naraţiunea la persoana a III-a e realizată de un narator omniscient, dar nu şi obiectiv, deoarece intervine
adesea prin comentarii şi reflecţii.
- Naraţiunea se îmbină cu dialogul, ce are dublă funcţie: susţine evoluţia acţiunii şi caracterizează
personajele.
- Acţiunea se desfăşoară linear, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire.
- Coordonatele acţiunii sunt vagi, nedeterminate, caracterizate prin atemporalitate şi aspaţialitate: „Amu
cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori.”
- Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului de a ajunge de la un capăt la celălalt al lumii
(de la imaturitate la maturitate).
- Cele trei ipostaze ale mezinului corespund, în plan compoziţional, unor părţi narative, etape ale
drumului iniţiatic: etapa iniţială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului – fiul craiului, mezinul
(naivul), parcurgerea drumului iniţiatic – Harap – Alb (novicele, cel supus iniţierii), răsplata – împăratul
(iniţiatul). = Caracterul de bildungsroman al basmului.
- Eroul nu are de trecut doar trei probe, ci serii de probe. Răul nu este întruchipat de făpturi himerice, ci
de omul însemnat, de o inteligenţă vicleană, în două ipostaze: Spânul şi omul roş. Nici protagonistul nu
este un Făt – Frumos curajos, voinic, luptător priceput, iar calităţile dobândite aparţin planului psiho-
moral.
- O primă secvență în caracterizarea personajului: INTRIGA - „Cartea” primită de la Împăratul
Verde, care, neavând fete, are nevoie de un moştenitor la tron (motivul împăratului fără urmaşi),
determină parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorităţii
mezinului).
- proba dată de crai - impune o condiţie iniţială obligatorie celui care aspiră la tronul împărătesc.
- Podul simbolizează trecerea la altă etapă a vieţii.
- Drept răsplată pentru milostenia arătată Sf. Duminici deghizată în cerşetoare, mezinul primeşte sfaturi
de la aceasta să ia calul, armele şi hainele tatălui său pentru a izbândi. Astfel, tânărul va repeta iniţierea
tatălui.
- Întâmplările cu cerşetoarea şi calul pun în evidenţă naivitatea şi nepriceperea tânărului de a distinge
realitatea de aparenţă.
- eroul își începe procesul de maturizare, prin ignorarea sfaturilor părintești
- Trecerea podului e urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru
tânăr se va încheia o etapă şi va începe alta: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca
cărările”.
- Cum are nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc şi,
crezând că se află în ţara spânilor, îl tocmeşte slugă. Fiul craiului este creionat prin mijloace de
caracterizare indirecte, dând dovadă de naivitate, deoarece îi mărturiseşte ce l-a sfătuit tatăl său şi
coboară în fântână fără a se gândi la urmări. = > SPÂNUL DEVINE INIȚIATOR
- Coborârea în fântână reprezintă spaţiul naşterii şi al regenerării.
- Schimbarea numelui marchează începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Personajul
intră în fântână, ca un credul fecior de crai pentru a deveni Harap – Alb, rob al Spânului.
- Jurământul din fântână include şi condiţia eliberării (sfârşitul iniţierii).
- Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe:
- aducerea sălăţilor din Grădina ursului
- aducerea pielii cerbului
- aducerea fetei împăratului Roş pentru căsătoria Spânului.
- ajută furnicile și albinele
- Cel care va deveni cândva împărat dovedeşte pricepere, curaj şi înţelepciunea de a ajuta popoarele
gâzelor.
- De asemenea, Harap-Alb a trecut de probele Împăratului Roș, cu ajutorul adjuvanților/ personajelor
ajutătoare, dând dovadă de maturitate, istețime, altruism. Trăsăturile acestea sunt prezentate în mod
indirect, prin fapte, relația cu alte personaje și comportament.
- Fata împăratului Roş, „o farmazoană cumplită”, impune o nouă probă: calul lui Harap-Alb şi
turturica ei să aducă „trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete”.
- eroul se îndrăgosteşte de fată, dar, credincios jurământului făcut, nu-i mărturiseşte adevărata identitate.
- Cea de-a doua secvență pentru portretizarea eroului - PUNCTUL CULMINANT: Fata îl demască
pe Spân care-l acuză pe Harap-Alb că a dezvăluit secretul şi îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de
jurământ, semn că iniţierea s-a încheiat.
- Calul este acela care distruge întruchiparea răului, astfel eroul ramâne pur.
- ultima treaptă a inițierii este decapitarea eroului
- primește, astfel, împărăția și se căsătorește cu fata Împăratului Roș
- maturizarea eroului prin schimbarea statutului social
- Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar dobândeşte, prin trecerea
probelor, o serie de calităţi psiho-morale, necesare unui împărat: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia,
respectarea jurământului, curajul.
- Sensul didactic al basmului e exprimat de Sf Duminică: „Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, (...)
vei crede celor asupriţi şi necăjiţi pentru că ştii acum ce-i necazul”.
V. CONCLUZIA
Harap-Alb este un personaj principal, rotund, conform tipologiei lui Forster, pune în evidenţă
idealul de dreptate, cinste şi adevăr, ilustrând scopul moralizator al operei.

COMENTARIU INTEGRAL

POVESTEA LUI HARAP-ALB

de Ion CREANGĂ

CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult, publicat în „Convorbiri literare”,
1877, se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm cult, deoarece conține numeroase
personaje purtătoare ale unor valori simbolice, întâmplări reale, ce se împletesc cu cele fantastice, este
prezentat drumul maturizării eroului, iar conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor
binelui. Stilul este elaborat, se îmbină naraţiunea cu descrierea şi dialogul (prin oralitate, regionalisme),
căci Creangă „topeşte povestirea în dialog” (Tudor Vianu, Studii de literatura română). Fantasticul este
construit prin împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, Creangă îmbinând supranaturalul popular
cu evocarea realistă a satului moldovenesc. Personajele sunt reale şi fabuloase: răufăcători (personaje
antagoniste), donatori (eroi supranaturali care-i oferă un obiect miraculos pentru a-l ajuta la nevoie) sau
ajutoare/mistagogi (iniţiatori în sacru, personaje năzdrăvane care-l sprijină necondiţionat).
Statut social, psihologic și moral
Inițial, personajul este prezentat ca mezinul craiului, ajungând, ulterior, să parcurgă etape până la
maturizare. Este sclav al Spânului, dar ajunge la statutul de împărat prin trecerea unor probe. Este naiv,
lipsit de încredere, de generozitate; un personaj atipic basmelor, prezentat uman, cu calități și defecte.
Este, conform tipologiei lui Forster, un personaj rotund.
Mijloacele de caracterizare folosite sunt: directe (de către narator, celelalte personaje) și indirecte
(prin fapte, relații cu alte personaje, comportament). Astfel, titlul trimite, pe de o parte, la cumulul
întâmplărilor (substantivul „povestea”) şi, pe de altă parte, la formarea eroului ce reiese din scena în care
Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste
(caracterizare directă, de către narator), se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-l trăsnească
prin minte ce i se poate întâmpla”.
Numele este un oximoron, având sensul de „rob alb”, deoarece „harap” înseamnă „negru, rob”.
Devenit sluga Spânului, dovedește loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe paloş .
Astfel, se anticipează, încă din titlu, caracterul de bildungsroman al operei.
Tema este bivalentă: triumful binelui asupra răului (cu motivele narative: superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria) și
maturizarea mezinului.
Naraţiunea la persoana a III-a e realizată de un narator omniscient, dar nu şi obiectiv, deoarece
intervine adesea prin comentarii şi reflecţii. Aceasta se îmbină cu dialogul, ce are dublă funcţie: susţine
evoluţia acţiunii şi caracterizează personajele.
Acţiunea se desfăşoară linear, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire.
Coordonatele acţiunii sunt vagi, nedeterminate, caracterizate prin atemporalitate şi aspaţialitate: „Amu
cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori.” Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii
eroului de a ajunge de la un capăt la celălalt al lumii (de la imaturitate la maturitate).
Cele trei ipostaze ale mezinului corespund, în plan compoziţional, unor părţi narative, etape ale
drumului iniţiatic: etapa iniţială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului – fiul craiului, mezinul
(naivul), parcurgerea drumului iniţiatic – Harap-Alb (novicele, cel supus iniţierii), răsplata – împăratul
(iniţiatul), de aici desprinzându-se caracterul de bildungsroman al basmului.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ci serii de probe. Răul nu este întruchipat de făpturi
himerice, ci de omul însemnat, de o inteligenţă vicleană, în două ipostaze: Spânul şi omul roş. Nici
protagonistul nu este un Făt-Frumos curajos, voinic, luptător priceput, iar calităţile dobândite aparţin
planului psiho-moral.
O primă secvență în caracterizarea personajului reliefează lipsa de inițiativă, dar și naivitatea
protagonistului și este debutează încă din intrigă, deoarece „cartea” primită de la Împăratul Verde, care,
neavând fete, are nevoie de un moştenitor la tron (motivul împăratului fără urmaşi), determină
parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorităţii mezinului).
 Proba dată de crai impune o condiţie iniţială obligatorie celui care aspiră la tronul împărătesc,
căci podul simbolizează trecerea la altă etapă a vieţii. Drept răsplată pentru milostenia arătată Sf.
Duminici deghizată în cerşetoare, mezinul primeşte sfaturi de la aceasta să ia calul, armele şi hainele
tatălui său pentru a izbândi. Astfel, tânărul va repeta iniţierea tatălui.
Întâmplările cu cerşetoarea şi calul pun în evidenţă naivitatea şi nepriceperea tânărului de a
distinge realitatea de aparenţă. Eroul își începe procesul de maturizare, prin ignorarea sfaturilor părintești.
Trecerea podului e urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru tânăr
se va încheia o etapă şi va începe alta: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca cărările”.
Cum are nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce sfatul
părintesc şi, crezând că se află în ţara spânilor, îl tocmeşte slugă. Fiul craiului este creionat prin mijloace
de caracterizare indirecte, dând dovadă de naivitate, deoarece îi mărturiseşte ce l-a sfătuit tatăl său şi
coboară în fântână fără a se gândi la urmări. Astfel, Spânul devine inițiator.
Coborârea în fântână reprezintă spaţiul naşterii şi al regenerării, iar schimbarea numelui
marchează începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Personajul intră în fântână, ca un
credul fecior de crai pentru a deveni Harap – Alb, rob al Spânului. Jurământul din fântână include şi
condiţia eliberării (sfârşitul iniţierii).
Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina
ursului; aducerea pielii cerbului; aducerea fetei împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Totodată, pe
drum, ajută furnicile și albinele și, astfel, cel care va deveni cândva împărat dovedeşte pricepere, curaj şi
înţelepciunea de a ajuta popoarele gâzelor.
De asemenea, Harap-Alb a trecut de probele Împăratului Roș, cu ajutorul
adjuvanților/personajelor ajutătoare, dând dovadă de maturitate, istețime, altruism. Trăsăturile acestea
sunt prezentate în mod indirect, prin fapte, relația cu alte personaje și comportament.
Fata împăratului Roş, „o farmazoană cumplită”, impune o nouă probă: calul lui Harap-Alb şi
turturica ei să aducă „trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete”.
Eroul se îndrăgosteşte de fată, dar, credincios jurământului făcut, nu-i mărturiseşte adevărata identitate.
Cea de-a doua secvență pentru portretizarea eroului conține punctul culminant și marchează
finalul inițierii eroului. Fata îl demască pe Spân care-l acuză pe Harap-Alb că a dezvăluit secretul şi îi taie
capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea s-a încheiat.
Având influențe clasiciste, calul este acela care distruge întruchiparea răului, astfel eroul ramâne
pur. Ultima treaptă a inițierii fiind decapitarea eroului, primește, astfel, împărăția și se căsătorește cu fata
Împăratului Roș. Maturizarea eroului se produce și prin schimbarea statutului social.
Se poate afirma că Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar
dobândeşte, prin trecerea probelor, o serie de calităţi psiho-morale, necesare unui împărat: mila,
bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea jurământului, curajul. Sensul didactic al basmului e
exprimat de Sf. Duminică: „Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, (...) vei crede celor asupriţi şi necăjiţi
pentru că ştii acum ce-i necazul”.
În concluzie, Harap-Alb este un personaj principal, rotund, conform tipologiei lui Forster, pune
în evidenţă idealul de dreptate, cinste şi adevăr, ilustrând scopul moralizator al operei.