PLUMB

GEORGE BACOVIA
1916
Poezia simbolistă „Plumb” de George Bacovia a apărut în albumul cu
același nume în anul 1916.

Poemul se înscrie în lirica simbolistă prin : folosirea simbolurilor,

tehnica repetițiilor, cromatica și dramatismul trăiri eului liric. Textul nu
cuprinde nici un termen explicat al angoasei (=apăsare), totul putând fi dedus
din descrierea cadrului.

Titlul poeziei este simbolul „plumb”, care sugerează apăsarea,

angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul existențial, fără soluții de ieșire.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de

aspirații și artificială.

Poemul este structurat în două catrene (strofe) construită pe baza

termenului „plumb”, care este reluat în șase din cele opt versuri.

Cele două strofe corespund celor două planuri ale realități : realitatea
exterioară (cimitir) și realitatea interioară subiectivă, simbolizată de
sentimentul iubiri.

Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivități eului liric :

verbe la persoana I „stăm”, „am început”, adjectivul posesiv „(amorul) meu”.

Strofa I cuprinde elemente ale spațiului închis, apăsător, sufocant, în

care eul poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, și
în care mediul înconjurător a căpătat greutatea sufletească a plumbului.

Elementele decorului funerar sunt : „sicriele de plumb”, „flori de

plumb”, „funerar veștmânt”, „cavou”, „coroanele de plumb”. Repetarea
cuvântului ”plumb are multiple sugestii (cromatică și fizică – de apăsare),
insistând asupra existenței mohorâte. Lumea obiectuală, în manifestările ei de
gingășie și frumusețe (florile) este marcată de împietrire.

Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce

efecte reci, ale morții : „Și scârțâiau coroanele de plumb.

Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă

sugestia nocturnului.
 Strofa II începe cu descrierea tragicului existențial, generat de
dispariția/moartea afectivității : „Dormea întors amorul meu de plumb”.
Cuvântul „întors” constituie misterul poeziei, este vorba probabil de
întoarcerea mortului cu fața spre apus.

Eul liric simte sentimentul ca un spectator ”Aripile de plumb”

presupune un zbor în jos, căderea surdă și grea (moartea). Încercarea de
salvare este iluzorie (=înșelătore) „Ș-am început să-l strig.”

Elementele naturii primordiale (=principale) sunt frigul și vântul care

produc disoluția materiei.

Starea de solitudine (=singurătate) a eului liric este sugerată de

repetarea sintagmei „Stam singur”, care alături de celelalte simboluri
accentuează senzația de pustietate sufletească.

Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea sunt elemente ce se

înscriu în lirica simbolistă.

La nivel fonetic cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de câte

două consoane „grele”.

Această închidere sesizată la nivel fonetic sugerează o închidere a

spațiului.

La nivel morfologic se remarcă prezența verbelor în marea lor

majoritate statice. Verbele statice la imperfect sugerează un timp
nedeterminat și o stare de angoasă permanentă : dormeau, stam, era, dormea,
atârnau. Versul al III-lea din prima strofă se remarcă prin elipsa (=lipsa)
verbului „a fi” cu sens existențial „Și flori de plumb și funerar veșmânt”,
conturând imaginea statică.

Adverbul „adânc” așezat lângă verbul „dormeau” sugerează somnul

veșnic, moartea.

La nivel lexical se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic

(=lexical) al morții : sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea acestor
cuvinte are ca efect monotonia.

La nivel stilistic se remarcă prezența simbolului central „plumb”, asociat

metaforelor „flori de plumb”, „ coroanelor de plumb”, „aripile de plumb”.

Prin atmosfera, muzicalitatea, folosirea sugestiei, a simbolului și a

corespondențelor și prin descrierea stărilor sufletești de angoasă, de spleen,
poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.