Particularităţile unei opere care aparţine lui Liviu Rebreanu\

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia
literară respectivă. Tema aleasă de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume,
înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează,
precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate.
Viziunea despre lume sau perspectiva narativă într-o creaţie literară epică este, în esenţă,
obiectivă sau subiectivă, în funcţie de tipul naraţiunii şi al naratorului sau de curentul literar
căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi anumite nuanţări. Viziunea obiectivă este specifică
romanului realist-obiectiv și ea pornește de la orientarea tematică, mai ales de natură socială, și
continuă cu structurarea tradițională a conținutului, la acțiune participând personaje aparținând
unor clase și structuri sociale diverse. Totodată, tehnica narativă constă în relatarea cronologică a
faptelor prin înlănțuire, printr-o desfășurare logică a evenimentelor.
EVIDENŢIEREA UNOR TRĂSĂTURI SPECIFICE CARE FAC POSIBILĂ
ÎNCADRAREA TEXTULUI ÎN CATEGORIA ROMANULUI OBIECTIV
În polemica interbelică privitoare la roman, anunţată de nuvele, precum Zestrea, Ruşinea,
Dintele, Răfuiala sau Proştii, apariţia romanului ,,Ion’’ de Liviu Rebreanu în 1920 ,,rezolvă o
problemă şi curmă o controversă”. (Eugen Lovinescu)
,,Ion’’ este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii
române interbelice. Lovinescu consideră ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii
române’’, care înfăţişează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza sămănătoristă.
Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare ,,Zestrea’’ şi ,,Rusinea’’, iar sursele de inspiraţie
sunt trei experienţe de viaţă ale autorului receptate artistic. Punctul de plecare este biografic.
Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul Prislop-satul părinţilor autorului , se lasă sedusă de cel
mai nevrednic fecior al satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură reală,
un ţăran sărac, cu nume omonim, dar harnic, pe care autorul l-a întâlnit.
Opera literară ,,Ion’’ este un roman, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe
planuri, cu un conflict complex, persoanaje numeroase şi realizarea unei imagini ample asupra
vieţii. Este un roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaşat, impersonal), al

1
naraţiunii (la persoana a III-a) şi al relaţiei narator-personaj (naratorul omniscient, omniprezent,
deoarece dirijează destinul lui Ion). Fiind un roman realist, Rebreanu creează tipologii de
personaje: Ion este tipul ţăranului sărac, arivistului fără scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat
de lăcomie, tipul intelectualului: preotul şi învăţătorul, dar şi Titu, iar cele două femei din viaţa
lui Ion sunt conturate antitetic: pământul (Ana) şi iubirea (Florica). De asemenea, simetria
romanului, dată de relaţia incipit-final, începe cu descrierea drumului, care duce spre Pripas şi se
termină cu sfinţirea noii biserici şi cu ieşirea din sat, dar şi prin verosimilitatea întâmplărilor.
TEMA TEXTULUI ŞI DOUĂ SECVENŢE SUGESTIVE
În acest context, romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român, agreată de
tradiţionalişti, dar într-o manieră modernă, propunând o abordare realist-obiectivă salutată de
critica vremii ca ,,cea mai puternică creaţie obiectivă din literatura română ” ( Eugen Lovinescu).
Ţăranul este văzut în mijlocul frământărilor luptei sale pentru pământ, determinat social şi
economic de posesiunea acestuia şi suportând consecinţele actelor sale reprobabile, în condiţiile
satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Tema centrală-problematica pământului-
este dublată de tema iubirii şi a familiei. Tema principală susţine în subsidiar şi convingerea
autorului că nu te poţi sustrage destinului, iar cei care încearcă să o facă devin personaje tragice,
Ion fiind considerat, de asemenea, un roman al destinului.
Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei
din debutul romanului. Scriere cu caracter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii
rurale transilvane, cu evenimentele sale – repere ale unui calendar sempitern: naşterea, moartea,
nunta, hora, botezul, obiceiurile, dar şi cu relaţiile de familie, economice, culturale, relaţiile cu
autoritatea austro-ungară, etc. Departe de concepţia unificatoare idilică semănătoristă, în proza
lui Rebreanu apare de la început stratificarea socială cu ierarhiile sale clare . Ţăranii prezenţi la
hora de duminică sunt organizaţi în grupuri distincte, conform normelor mentalităţii colective: în
centru, perechile tinere care joacă cu pasiune Someşana, viitoarele familii; pe margine, fetele
care au rămas nepoftite, care râd silit, cu câte-o nevastă mai tânără care aşteaptă să-i vină chef
bărbatului să joace; mai la o parte, nevestele şi babele, admirându-şi odraslele; printre ei, copiii
care aleargă. Bărbaţii sunt mai departe, neinteresaţi de pasiunea jucătorilor, în grupuri distincte:
primarul, chiaburii şi bătrânii fruntaşi, separat; ţăranii mijlocaşi în jurul dascălului Simion
Butunoiu, pe prispă. Pe de lături, ,,ca un câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea şi Alexandru
Glanetaşu, ţăran bogat prin zestrea soţiei, dar sărăcit prin nechibzuinţă, dornic să se amestece în

2
vorbă, dar sfiindu-se de bogătaşi. Abia după încheierea jocului apar intelectualii satului-popa
Belciug, soţia învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa lor.
Amestecul e privit cu reticenţă, Laura e indignată de invitaţia la joc a lui George, iar Maria
Herdelea, deşi fiică de ţărani, pentru că a umblat mereu în straie nemţeşti şi s-a căsătorit cu un
învăţător, se simte mult deasupra norodului, privindu-l ,,cu o milă cam dispreţuitoare”. Prietenia
lui Titu cu Ion arată că aceste reguli au justificarea lor nescrisă, el sugerându-i, de fapt, planul de
a-l sili pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana prin înşelăciune. De asemenea, ajutorul dat mai târziu
de învăţător lui Ion în scrierea plângerii împotriva judecătorului se întoarce asupra celui dintâi cu
repercusiuni dureroase.
O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în
capitolul Sărutarea. Ea ilustrează patima ţăranului văduvit prin naştere de obiectul existenţei sale
pentru pământul redobândit cu greu. Ion primeşte pământurile lui Vasile Baciu legal. E
primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru că ,,dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.”
Pământul, personaj stihial, are în sine o uriaşă ,,animă”. În mijlocul delniţei, Ion îl sărută ,,cu
voluptate”; ,,şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”. Împlinit, personajul îşi
vede puterile hiperbolizate: ,,Se vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar
personajul htonic zace, în sfârşit, la picioarele lui, învins.
EVIDENŢIEREA ELEMENTELOR DE STRUCTURĂ, DE COMPOZIŢIE ŞI DE
LIMBAJ ALE TEXTULUI NARATIV STUDIAT, SEMNIFICATIVE PENTRU TEMA ŞI
VIZIUNEA DESPRE LUME
Un prim element de structură îl constituie titlul, care este dat de numele personajului
principal, care devine exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat, însă
prin modul în care îl obţine. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria ,,sărăntocului’’ cu o fată
cu zestre, pentru că Vasile Baciu şi Ion Pop al Glanetașului dobândiseră averea în acelaşi fel, ci
comportamentul său: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să se
întoarcă la Florica, devenită nevasta lui George. Titlurile celor două părţi ale romanului
evidenţiază simetria compoziţiei şi, totodată, denumesc cele două patimi ale personajului
principal: ,,Glasul pământului’’ şi ,,Glasul iubirii’’. Titlurile celor 13 capitole (număr simbolic
nefast) sunt semnificative, discursul narativ având un ,,Începutul’’ şi un ,,Sfârsitul’’. În prima
parte apar capitolele: ,, Începutul’’, ,,Zvârcolirea’’, ,,Iubirea’’, ,,Noaptea’’, ,,Rusinea’’, ,,Nunta’’,

3
iar în cea de-a
doua ,,Vasile’’, ,,Copilul’’, ,,Sărutarea’’, ,,Streangul’’, ,,Blestemul’’, ,,George’’, ,,Sfârsitul’’.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat, omniscient şi omniprezent,
relatând întâmplările la persoana a III-a.
Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior dintre Ion şi Vasile
Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un ,,sărăntoc”, ci după alt ,,bocotan”, George Bulbuc,
conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale momentele acţiunii. În
plan secundar, există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de
pământ, între Ion şi George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi
dispută autoritatea în sat, şi între români şi autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un
conflict între glasul iubirii şi glasul pământului la nivelul personajului principal, dar şi un
conflict simbolic, dintre voinţa acestuia şi legile superioare ale pământului- stihie. Acest ultim
conflict aminteşte de tragediile greceşti, unde mândria nemăsurată a individului, supraaprecierea
în confruntarea cu destinul-hybris– determină căderea personajului în final.
Relaţia incipit-final susţine specificul realist-obiectiv al operei şi întăreşte ideea de viaţă
ce se desfăşoară ciclic. Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se
ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ până la Cluj, din care se
desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă întâi
anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate (…), apoi cotește brusc pe sub Râpile
Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea în sat, „te
întâmpină (…) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o
cuniniță de flori veștede agățată de picioare“. Prezenţa acestei cruci este premonitorie, conform
regulii autorului omniscient care poate anticipa sfârşitul dramatic al personajelor. Imaginea
drumului este reluată simbolic în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau
mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și
necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George
Bulbuc etc. La sfârşitul romanului, drumul iese ,,bătătorit” din sat- ,,câţiva oameni au murit, alţii
le-au luat locul”, şi se pierde în ,,şoseaua cea mare şi fără început”. Roman sferic, cu structură
echilibrată, Ion începe şi se termină cu aceeaşi metaforă a drumului vieţii.
Tehnicile narative folosite slujesc zugrăvirii complexe, pe mai multe planuri. Prin tehnica
planurilor paralele este prezentată simultan viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale. Vieţile se

4
desfăşoară în paralel, amestecul este dezaprobat. Trecerea de la un plan narativ la altul se
realizează prin alternanţă, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Apar,
de asemenea, tehnica contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel cu a Anei, conflictul
dintre Ion şi Vasile Baciu are corespondent conflictul dintre Herdelea şi preotul Belciug. Stilul
indirect liber este folosit pentru revelarea psihologiei personajelor, atunci când e vorba de Ion
sau de Ana, dar şi pentru a ironiza cu duioşie comportamentul acestora, atunci când e vorba de
familia Herdelea. Însă tehnica ce le surclasează pe toate celelalte, care plasează naraţiunea în
subconştientul personajului, unde totul capătă o mecanică proprie, vitală, poate fi ,,viziunea în
abis”.
SUBIECTUL ROMANULUI
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află
la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Se descrie jocul tradiţional, someşana,
dansul tinerilor, cântecul lăutarilor şi portul popular. Oamenii sunt aşezaţi în funcţie de statutul
social. Este prezentă şi Savista, oloaga satului, piaza rea. Intelectualii satului, preotul Belciug şi
familia învăţătorului Herdelea vin să privească fără a se amesteca în joc. Ion este hotărât să o ia
pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica cea săracă, iar venirea lui Vasile Baciu
declanşează intriga şi conflictul, tatăl fetei îl confruntă verbal, numindu-l ,,hoț’’, ,,tâlhar’’
şi ,,sărăntoc’’, Ana fiindu-i promisă lui George Bulbuc.
Bătaia de la cârciumă, pentru plata lăutarilor se încheie cu victoria lui Ion asupra lui
George, scena fiind construită în simetrie cu aceea de la sfârşitul romanului, când George îl ucide
pe Ion, lovindu-l cu sapa. Ion se va răzbuna, o va lăsa pe Ana însărcinată, întrucât îl va determina
pe tatăl acesteia să accepte nunta. La nuntă, Ion nu cere acte pentru pământul ce urmează să-i
revină ca zestre, apoi se simte înşelat şi începe să o bată pe Ana, femeia fiind alungată, pe rând,
din casa soţului şi din cea a tatălui. Preotul Belciug încearcă să medieze conflictul dintre cei doi,
însă Ana alege să se sinucidă, apoi Petrişor, fiul lor, moare şi nu-i trezeşte lui Ion regrete sau
conştiinţa vinovăţiei, deoarece nu vedea decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. În cele
din urmă, Ion alege să o caute pe Florica, însă George îl surprinde în flagrant şi îl ucide, cu
instrumentul ce i-a fost drag, sapa, iar averea lui Ion rămâne bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător, pentru autoritatea în sat este
defavorabilă celui din urmă. El are familie/soţie, un băiat (poetul visător Titu) şi două fete de
măritat, dar fără zestre, Laura şi Ghighi. În plus, casa învăţătorului era construită pe pământul

5
bisericii, însă cum relaţiile dintre ei se degradează, învăţătorul se simte ameninţat cu izgonirea
din casă. Preotul are un caracter tare şi rămas văduv se dedică comunităţii, ajungând să
construiască o nouă biserică, iar romanul se încheie cu sărbătoarea prilejuită de sfinţirea noii
biserici.
CONCLUZIA
După cum se observă din cele relatate până aici, se constată că temele întâlnite în roman
sunt de natură socială și că sentimentul de iubire este raportat și el la elementele de natură
socială, întrucât este condiționat de ierarhia socială a partenerilor în cadrul colectivității.
Totodată, romanul, prin dezvoltarea acestor teme aduce în fața cititorului o frescă socială amplă
și profundă, o monografie a satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, iar personajele
care participă la acțiune sunt tipice și ilustrează diferite categorii sociale prezente în lumea
satului. Toate aceste aspecte referitoare la temă, la conținut și la personaje formează o imagine
reprezentativă a satului ardelenesc, prezentată cu mijloacele proprii naratorului omniscient și
omniprezent care exprimă un punct de vedere obiectiv, ceea ce face din ,,Ion’’ tipul de creație
realist-obiectivă cu temă socială.
Prin toate aceste trăsături ale conținutului, ale personajelor și ale tehnicii narative,
romanul ,,Ion” ilustrează tipul de creație realist-obiectivă cu temă socială. În acest roman, Liviu
Rebreanu încearcă și reușește, în mod magistral, să înfățișeze o imagine reprezentativă, amplă și
profundă a satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, cu mijloacele proprii
naratorului omniscient care exprimă un punct de vedere obiectiv.