Edward Lee Thorndike și conexionismul sau învățarea prin încercare și eroare

Edward Lee Thorndike a fost născut la data de 31 august 1874, Williamsburg,

Massachusetts, Statele Unite ale Americii.Acesta a decedat la data de 9 august 1949 în
Montrose, Statele Unite ale Americii.Thorndike a fost un psiholog american, desfășurându-și
cariera la Teachers College, Universitatea din Columbia, unde a obținut un loc de muncă în
calitate de de profesor și cercetător.În teza sa de doctorat acesta a vorbit despre două legi ale
comportamentului, legea efectului și legea exercițiului.Thorndike a studiat la Universitatea
Wesleyan, începând să se specializeze pe comportamentul animalelor. Aceasta a scris lucrări
cu privire la comportamentul animalelor și la procesul de învățare. Acestea au dus la teoria
conecționismului și au pus bazele psihologiei educaționale moderne.
De-a lungul timpului în America exista o singură teorie asupra învățarii, această teorie find al
lui Thorndike.Prima sa lucrare se numește „ Inteligența animală” din anul 1898.În cariera sa
de cercetare acesta a propus că schimbarile adaptive ale comportamentului animalelor sunt
similare cu modul în care noi oamenii învățăm.
În teza sa cele doua legi sunt fundamentale pentru înțelegerea învățării pentru orice
specie.În legea efectului a menținut un nivel mai ridicat de importanță. Legea postulează
comportamentele care au avut rezultate mai satisfăcătoare, având o probabilitate mai mare de
a fi repetate în viitor, avand un răspuns la aceiași stimuli.În legea efectului atunci când
actiunea are un rezultat plăcut este probabil ca acțiunea să se repete într-un context
similar.Aceasta teorie a schimbat paradigma psihologie ca disciplină.Studiul cu privire la
mintea umană s-a concentrat pe introspecție și experiență subiectivă.În acea vreme psihologia
a început să se îndrepre spre obiectivitate și empirism.
Obiectivitatea este definită ca existența reală a lumii, independentă de cunoștiința și de
voința subiectului cunoscător.Empirismul este doctrina care consideră experiența senzorială
ca primă sursă a cunoașterii și a cunoștințelor.În calitate de profesor de psihologie
educațională la Universitatea din Columbia a realizat studii care au contribuit la crearea unui
sistem educațional eficient și bazat pe știință.Thorndike a avut contribuții în domeniu precum
folosirea descoperirilor psihologice în predarea materiilor precum aritmetica, citirea și
limbile.Încercarile sale de a aplica descoperirile psihologiei în domeniul educație a stat la
baza unei tendințe noi în această disciplină.Psihologia educației este astăzi una dintre cele
mai importante părți al acestei științe, care poate fi aplicată în predare sau îndrumare
academică.
Thorndike a fost unul dintre cei mai importanți psihologici ai secolului XX, punând bazele
multor teorii moderne care sunt folosite și astazi.Principala școală de gandire influențată de
Thorndike a fost comportamentalismul.Ideile ei au fost folosite în domenii precum filozofia,
educația, administrația și ramuri ale psihologiei.Munca acestui cercetător cu animale a avut o
mare influență asupra etologiei și psihologiei animalelor.Etologia este disciplina ca are ca
obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor.Aceasta studiaza comportamentul și
modul de viață al animalelor.Thorndike a fost prima persoană care a încercat să aplice
descoperirile psihologiei în domeniul învățarii.Acest lucru a pus bazele pentu crearea unei
ramuri noi a acestei discipline, find utilizată astăzi pentru proiectarea sistemelor educaționale
și pentru a atenua dificultățile care apar în acest domeniu.Studiile acestui psiholog au fost
folosite de cercetători din alte curente precum etologi, comportamentali și psihologi
cognitivi.Thorndike este considerat unul dintre părinții psihologiei moderne.Acesta a fost
premiat cu premii precum:Butler Medal, Messenger Lectures, Fellow of the American
Statistical Association.
Thorndike este psihologul care a fost de părere că învățarea este un proces gradual care se
produce prin mai multe tentative, acestea fiind caracterizate prin încercări și erori.Esența
teoriei sale este acea conform căreia cu cât un număr de încercări crește, cu atât numărul
erorilor descrește.Acest lucru este posibil prin asocierea care se produce între impresii și
impulsurile de acțiune.Asocierea devine legătură sau conexiune, deoarece este întărită sau
slăbită în procesul de creare și eliminare a obiceiurilor.Potrivit teoriei lui Thorndike atunci
când un individ este plasat într-o situație nouă, el face o serie de mișcări aleatorii.Cele care
nu reușesc sunt eliminate și cele reușite sunt fixate.Acesta este un proces de durată și
gradual.Pe măsura ce individul învață să evite acțiunile care nu sunt necesare pentu a-și
atinge scopul se ajunge la îmbunătățire produsă prin repetare.
Cel mai cunoscut experiment al lui Thorndike prin care s-a studiat caracteristicile
încercărilor și erorilor în învățare a fost cel care a implicat pisici și folosirea unei cutii pe care
psihologul a numit-o cutia de puzzle.(”În unul dintre experimente, o pisica flămândă a fost
plasată într-o cutie închisă care nu putea fi deschisă decât prin apăsarea unui zăvor.În afara
cutiei a fost pus pe farfurie un pește pe care pisica îl putea vedea.Pisicii i s-au acordat o sută
de încercări timp de cinci zile, zece dimineața și zece după-amiaza.După fiecare experiment
pisica era hrănită și după nu i se mai dădea nimic să mănânce pâna la următorul
experiment.Dacă reușea în timpul unui experiment să deschidă cutia, ea putea să mănânce
peștele.Întregul comportament al acesteia pe parcursul experimentului era atent observat și
analizat.La îmceput pisica a inregistrat o serie de acțiuni aleatorii, apoi treptat ea și-a redus
numărul de răspunsuri inadecvate, adica erori, ajugând în poziția în care putea deschide
zăvorul imediat ce era pusă în cutie, reducându-se astfel la zero numărul de erori și crescând
reușita la 100%.”)
Conexionismul se referă la o abordare în domeniul științei cognitive, explicând
fenomenele mentale, folosind rețele neuronale artificiale.Se referă la o gamă de tehnici și
algoritmi care utlizează ANN-uri în contextul inteligenței artificiale.Conexiunismul prezintă
o teorie cognitivă bazată pe activitate simultană a semnalului distribuit prin conexiuni care
pot fi reprezentate numeric, unde învățarea are loc prin modificarea punctelor forte ale
conexiunii pe baza experienței.Unele avantaje ale abordării conexioniste includ aplicabilitatea
acesteia la o gamă larga de funcții, aproximare structurală a neuronilor biologici, cerințe
scăzute pentru structurarea înnăscută și capacitatea de degradare lină.
Dezavantajele includ dificultatea de a descifra modul în care ANN-urile proceseză
informațiile sau țin cont de compoziționalitatea reprezentărilor mentale și o dificultate
rezultată în explicarea fenomenelor la nivel superior.
Succesul rețelelor de învățare profundă în ultimul deceniu a crescut popularitatea acestei
abordări, dar și complexitatea și abordarea unor astfel de rețele aducând totodată probleme de
interpretabilitate.Principiul conexionist central este că fenomenele mentale pot fi descrise
prin rețele interconectate de unițăți simple.
Forma conexiunilor și unitățile pot varia de la model la model.Modelele conexioniste se
pot schimba în timp, un aspect comun al acestora fiind activarea.Unitatea de rețea are o
activare, cu valoare numerică menită să reprezinte un anumit aspect al unității.Activarea se
extinde de obicei la toate celelalte unități conectate la ea.Activarea râspândirii este
întotdeauna o caracteristică a modelelor de rețele neuronale și este foarte comună în modelele
conexioniste utilizate de psihologii cognitivi.
Rețelele neuronale urmeaza două principii de bază referitoare la minte. Starea mentală
poate fi descrisă ca un vector N dimensional al valorilor numerice de activare peste unitățile
neuronale dintr-o rețea.Memoria este creată prin modificarea puterii conexiunilor dintre
unitățile neuronale.Cea mai mare varietate dintre modelele de rețele neuronale provine din:
interpretarea, iar unitățile pot fi interpretate ca neuroni sau grupuri de neuroni;definiția
activării, activarea fiind definită în diverse moduri, interpretată ca probabilitatea de a genera
un vârf de potențial de actiune, determinată de o funcție logistică pe suma intrărilor unei
unități;algoritm de învățare atunci când rețelele își modifică conexiunile.Orice modificare
definită matematic a greutăților conexiunilor este numită algoritm de învățare.
Activitatea conexionistă din punct de vedere biologic nu trebuie să fie realista, aceasta
suferă de o lipsă de plauzibilitate neuroștiințifică.Structura rețelelor neuronale este derivată
de la ce a neuronilor biologici, iar această paralelă la un nivel scăzut este argumentată a fi un
avantaj al conexionismului în modelarea structurilor cognitive.
Un domeniu în care metodele conexioniste sunt considerate a fi neplauzibile din punct de
vedere biologic privește rețelele de propagare a erorilor care sunt necesare pentru a sprijini
învățarea, dar propagarea erorilor poate explica o parte din activitatea electrică generată
biologic, observată în lanțul de evenimente.
Greutățile dintr-o rețea neuronală sunt ajustate în funcție de o regulă sau un algoritm de
învățare Învățarea implică modificarea greutăților conexiunii. Aceasta implică formule
matematice pentru a determina modificarea ponderilor atunci când sunt date seturi de date,
constatând din vectori de activare pentru un subset al unităților neuronale.Conexioniști au
multe instrumente pentru formalizarea învățării.(”O strategie foarte comună în metodele de
învățare este de a încorpora coborârea gradientului peste o suprafață de eroare într-un spațiu
definit de matricea de greutate.
Toata învățarea de coborâre a gradientului în metodele conexioniste implică modificarea
fiecărei ponderi cu deriva parțială a suprafeței de eroare în raport cu
greutatea.Backpropagation, făcută populară pentru prima dată în 1980 este probabil cel mai
cunoscut algoritm de coborâre a gradientului conexionist astăzi.”)
Abordarea conexionistă a fost cunoscută ca procesare distribuită paralelă(PDP). A fost o
abordare a rețelei neuronale artificiale care a subliniat natura paralelă a procesării neuronale
și natura distribuită a reprezentărilor neuronale.Aceasta a distribuit un cadru matematic
general în care sa opereze cercetătorii.(”Cadru a implicat opt aspecte:un set de unități de
procesare, reprezentat printr-un set de numere întregi;o activare pentru fiecare unitate,
reprezentată printr-un vector de funcții dependente de timp;o funcție de ieșire pentru fiecare
unitate, reprezentată de un vector de funcții pe activări;un model de conectivitate între unități
reprezentat de o matrice de numere reale care indică puterea conexiunii;o regulă de propagare
care răspândește activările prin conexiuni, reprezentată de o funcție pe ieșirea unităților;o
regulă de activare pentru combinarea intrărilor la o unitate pentru a determina noua sa
activare, reprezentată de o funcție de activare și propagare curentă;o regulă de învățare
pentru modificarea conexiunilor pe baza experienței, reprezentată de o modificare a
ponderilor pe baza oricărui numar de variabile;un mediu care oferă sistemului experiență,
reprezentat de un set de vectori de activare pentru un anumit subset de unități.”)
Rădăcinile directe ale procesării distribuite paralele(PDP) au fost teoriile perceptron ale
unor cercetători precum Frank Rosenblatt din anii 1950 și 1960.Modele de perceptron au
devenit nepopulare prin cartea ”Perceptrons” de Marvin Minsky și Seymour Papert, publicată
în anul 1969.(”Aceasta a demonstrat limitele tipurilor de funcții care perceptronii cu un
singur strat le pot calcula, arătând că chiar și funcții simple precum disjuncția exclusivă XOR
nu poate fi tratată corespunzător.”)
(” Cărțile PDP au depășit această limitare, arătând că rețelele neuronale neliniare cu mai
multe niveluri erau mult mai robuste și puteau să fie utilizate pentru o gamă largă de
funcții.”)
Deși PDP este forma dominantă a conexionismului, alte lucrări teoretice sunt considerate
conexioniste.Multe principii conexioniste pot fi urmărite până la lucrările timpurii în
psihologie, cum ar fi cea a lui William James.Teoriile psihologice bazate pe cunoștințele
despre creierul uman erau la modă la sfârșitul secolul al XIX-lea. Înca din 1869, neurologul
John Hughlings Jackson a argumentat pentru sistemele distribuite pe mai multe
niveluri.”Principiile psihologice” lui Herbert Spencer din ediția a treia în anul 1872 și
”Proiectul pentru o psihilogie știintifică” a lui Sigmund Freud din anul 1895 au propus teorii
conexioniste.Acestea tindeau să fie teorii speculative.La începutul secolului XX, Edward
Thorndike a experimentat învățarea care a postulat o rețea de tip conexionist.
Friedrich Hayek a conceput în mod independent modul de învățare a sinapselor Hebbiane
într-o lucrare prezentată în 1920 și a dezvoltat acel model într-o teorie globală a creierului
constituită pe rețele care construiesc sinapsele Hebbiane în sisteme mai mari de hărți și rețea
de memorie.Lucrarea inovatoare a lui Hayek a fost citată de Frank Rosenblatt în lucrarea sa
cu perceptron.
O altă formă de model conexionist a fost cadrul rețelei relaționale dezvoltat de lingvistul
Sydnez Lamb în 1960.Rețelele relaționale au fost folosite doar de lingviști și nu au fost
niciodată unificate cu abordare PDP.Modelele hibride conexioniste se amestecă cu
reprezentări simbolice cu modele de rețele neuronale.
Aventura sistemului conexionist
Thorndike și exageții săi au numit concepția acestuia să fie ”conexionism”, fie ”psihologia
legăturii” sau ”psihologia stimul-răspuns”.Thorndike a pornit de la observații simple pe care
le-a teoretizat.Învățarea prin încercare sau eroare și fixarea definitivă a comportamentului
corect, concepte de sancțiuni pozitive și sancțiuni negative a atras după sine critici ale
behavioriștilor.
După 1930 sistemul a fost revizuit.Conform teoriei originii naturale a dorințelor
intereselor și motivelor, după Thorndike toate activitățile noastre sunt animate de insatisfacție
și iritare.După insatisfacție și iritare toate dorințele și aversiunile noastre sunt fundamentul
care ghideză învățarea.Legea insatisfacție este atunci când ori de câte ori o serie
comportamentală originară este declanșată, orice eșec este iritant.Teoria operatiei reușite a
permis lui Thorndike să enunțe legea pregătirii.Animalele și oamenii se manifestă înaintea
declanșării operaților și mișcărilor.În 1913 s-a preocupat de circumstanțele în care cel care
învață tinde să fie satisfăcut sau nesatisfăcut.
Legea exercițiului cuprinde doi subiecți:legea folosirii, legea nefolosirii.Aceste legi se
referă la consolidare și uitare.Fenomenele se încadrează în incidența legii sunt
habitudinale.Legea exercițiului se utilizează ca principiul fundamental al antrenamentului,
dar și abilităților intelectuale.
Thorndike a formulat legea efectului de la începuturile carierei sale.In 1913 o formulează
astfel:(”Dacă s-a realizat o conexiune modificabilă între o situație și un răspuns și ea este
acompaniata sau urmată de o stare de satisfacție, atunci puterea conexiunii crește.Dacă ea
este acompaniată sau urmată de insatisfacție puterea ei descrește”), o importanță capitală în
formularea legii avand-o conceptul de putere.Printr-o serie de evenimente Thorndike
revizuiește legea efectului scăzând importanta insatisfacției.
Deși a revizuit legile fundamentale, le-a considerat valabile în continuare pe cele
subsidiare: legea reacțiilor mutiple, legea predispozițiilor, legea activității parțiale, legea
reacție prin analogie, legea transferului.În viziunea lui Thorndike cercetările psihologice
trebuiau să ofere căi pentru optimizarea comportamentului uman prin controlul învățării.
Thorndike a încercat să evoce câteva doctrine pedagogice și să le susțină temeinicia în
termenii conexionismului.Thorndike și-a uimit discipiolii prin adaptarea termenului de
apartenență, construind astfel o teorie de legătură către psihologia europeană și
behaviorism.Thorndike a formulat apartenența ca o lege a învățării.
Prin introducerea principiului polarității Thorndike i-a depășit pe gestaltisti deschizând o
direcție a cercetărilor cu totul nouă,(” conexiunile acționează mai ușor în direcția în care au
fost formate decât în direcția opusă”)
 BIBLIOGRAFIE

Surse internet
(https: / /ro.wikipedia.org /wiki /Edward_Lee_Thorndike# consultat în data de 21.06.2023)
(https: / /de.scribd.com /doc /252694943 /Edward-Thorndike# consultat în data de
21.06.2023)
(https: / /ro.edustanford.com /5796792-connectionism#menu-1 consultat în data de
21.06.2023.)
(https: / /de.scribd.com /doc /155290604 /Fodor-Conexionism