CURTEA DE APEL CONSTANŢA

SECŢIA
PENALĂ, PENTRU CAUZE PENALE CU
MINORI ŞI DE FAMILIE

BULETINUL JURISPRUDENŢEI

2008

1
 CUPRINS

DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ......................................................................................4

1. Circumstanţă legală prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal.............................................................4
2. Circumstanţe atenuante legale. Provocare. Legitimă apărare. Distincţii.....................................5
3. Individualizarea pedepsei. Circumstanţe atenuante.......................................................................7
4. Infracţiune. Participaţie. Complice. Înţelegere anterioară sau concomitentă..............................9
5. Revocarea suspendării condiţionate in cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate................11
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ......................................................................................14
6. Abuz in serviciu impotriva intereselor persoanelor. Calitatea subiectului activ - magistrat.
Lipsa elementelor constitutive............................................................................................................14
7. Furt calificat. Loc public. Inexistenţa agravantei dacă inculpatul s-a aflat cu acordul părţii
vătămate in autoturism indiferent unde se afla parcat.....................................................................16
8. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiunea de ”refuz de a se supune recoltării
produselor biologice”. Conţinut constitutiv......................................................................................18
9. Infracţiuni contra patrimoniului. Tentativă la infracţiunea de furt – tâlhărie. Absorbţie........20
10. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind traficul şi consumul ilicit de
droguri.................................................................................................................................................24
11. Infracţiuni contra persoanei. Omor calificat...............................................................................29
12. Infracţiunea de abuz în serviciu...................................................................................................31
13. Infracţiuni indreptate impotriva integralităţii corporale sau sănătăţii persoanei....................35
14. Înşelăciune. Conţinut constitutiv. Exercitarea profesiei fără a avea studiile corespunzătoare
funcţiei..................................................................................................................................................38
15. Inşelăciune. Infracţiune vamală. Concurs de texte legale şi nu de infracţiuni..........................40
16. Inşelăciune. Emiterea unui cec fără acoperire. Incadrare juridică...........................................48
17. Omor calificat prin incendiere. Tentativă. Conţinut constitutiv. Lipsa intenţiei.....................50
18. Tâlhărie. Elemente constitutive....................................................................................................52
19. Tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.....................................................................54
20. Viol. Continut constitutiv. Noţiunea de act sexual......................................................................57
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ...........................................................60
21. Achitare. Fapta nu a fost săvârşită de inculpat...........................................................................60
22. Achitare. Aprecierea probelor. Prezumţia de nevinovăţie.........................................................62
23. Acţiune civilă. Daune morale. Cuantum......................................................................................64
24. Acţiunea civilă. Despăgubiri civile. Furt. Daune morale............................................................66
25. Acţiune civilă. Daune morale. Cuantum......................................................................................67

2
 26. Administrare probe. Prezumţia de nevinovăţie..........................................................................70
27. Dreptul la apărare.........................................................................................................................74
28. Incompatibilitate...........................................................................................................................77
29. Imposibilitatea utilizării in procesul penal a mijloacelor de probă obţinute in mod ilegal......82
30. Mijloace de probă. Aprecierea probelor. ”In dubio pro reo”....................................................84
31. Măsuri preventive. Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii. Declinare de
competenţă teritorială.........................................................................................................................86
32. Măsuri preventive.........................................................................................................................89
33. Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului. Imposibilitatea prezentării
inculpatului..........................................................................................................................................90
34. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Lipsă interpret........................................................................91
35. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Nesemnarea încheierii de şedinţă de consemnare a
dezbaterilor şi amânare a pronunţării...............................................................................................93
36. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Neaudierea inculpatului de catre instanţa de apel...............94
37. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Menţinerea arestării preventive în cursul judecăţii. Lipsa
inculpatului..........................................................................................................................................96
38. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Prescripţia răspunderii penale. Continuarea procesului.....97
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA SPECIALĂ..............................................................99
39. Apel. Audierea inculpatului. Proces echitabil.............................................................................99
40. Apel. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac..................................................................101
41. Apel peste termen........................................................................................................................101
42. Căi ordinare de atac. Apel. Judecata. Condamnare după achitare. Obligativitatea audierii
inculpatului. Proces echitabil...........................................................................................................102
43. Căi extraordinare de atac. Contestaţia in anulare. Cazuri. Inadmisibilitate..........................104
44. Căi extraordinare de atac. Contestaţia in anulare. Cazuri......................................................105
45. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare. Cazuri....................................................105
46. Executarea hotărârilor penale. Contestaţie la executare. Cazuri. Art. 19 din Legea nr.
682/2002.............................................................................................................................................106
47. Lipsa cercetării judecătoreşti.....................................................................................................108
48. Motivarea hotărârii. Contradicţie între considerente şi dispozitiv..........................................110
49. Plângere impotriva actelor de urmărire penală. Plângerea in faţa judecătorului impotriva
rezolutiei procurorului de netrimitere in judecată. Termenul de introducere a plângerii când
prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea
de apel ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în
art.277................................................................................................................................................112
50. Recurs. Hotărâri supuse recursului. Inadmisibilitate...............................................................115
51. Rejudecarea celor judecaţi în lipsă, în caz de extrădare. Competenţă. Hotărârea de condamnare
pronunţată de o instanţă militară.........................................................................................................115

3
 DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ.

1. Circumstanţă legală prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal.

Cod penal, art. 73 lit. b

In cazul unei infracţiuni de omor, acţiunile victimei manifestate prin

lovirea uşii de acces în propria locuinţă, nefiind înarmată şi anterior în relaţii
bune cu inculpatul, nu constituie acte de provocare, de natură să-i provoace
inculpatului o puternică tulburare sau emoţie în sensul reţinerii circumstanţei
legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal.

Decizia penală nr. 79/P/22 august 2008

(dosar penal nr. 1647./118/2008)

Prin sentinţa penală nr. 291/20.06.2008, pronunţată în dosarul penal nr.

1647/118/2008, Tribunalul Constanţa a hotărât:
În baza art. 174 Cod penal raportat la art. 73 lit. „b” şi art. 76 lit. „a” Cod
penal, condamnarea inculpatului P.M., născut la 04.09.1985, în Cernavodă, judeţul
Constanţa, cetăţean român, studii medii, ocupaţie muncitor, necăsătorit, domiciliat
în sat Vlahi, comuna Aliman, judeţul Constanţa, fără antecedente penale, la
pedeapsa închisorii de 9 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” Cod penal pe o durată de 4 ani, pentru
comiterea infracţiunii de omor.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de
fapt:
La data de 14.10.2007, în jurul orelor 2200-2300, în timp ce se afla în vizită în
locuinţa martorei F.C., inculpatul P.M. a aplicat mai multe lovituri victimei N.T.
(care lovea în uşă pentru a i se deschide, gazda fiind concubina sa), aceasta căzând
la sol cu faţa în jos după care a luat un panou cu ramă de lemn şi fâşii de plastic (ce
reprezenta o poartă cu dimensiuni de 0,70 m/0,90 m) şi a lovit-o în continuare, de
mai multe ori în zona capului producându-i leziuni ce au condus la deces.
Împotriva hotărârii, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă
Tribunalul Constanţa şi inculpatul P.M.
Apelul declarat de procuror a vizat individualizarea pedepsei şi reţinerea în
favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante legale a „provocării” prevăzută de
art.73 lit.”b” Cod penal, considerând că „loviturile aplicate în uşă şi ameninţarea
4
generică cu moartea proferată de victimă nu au fost de natură a crea inculpatului o
intensă tulburare care să fie determinată în declanşarea acţiunii”.
Apelantul inculpat a solicitat să se dispună achitarea în baza art.11 pct.2
lit.”a” raportat la art.10 lit.”e” Cod procedură penală deoarece există dovezi cu
privire la o legitimă apărare şi nu înţelege cum ar putea să se contureze o intenţie
directă de a ucide atâta timp cât a ieşit afară cu un lemn.
Criticile formulate de parchet sunt întemeiate.
Pe baza probelor administrate şi anterior prezentate, prima instanţă a stabilit
în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, la data de 14.10.2007, în jurul orelor 22 00-2300, fiind în vizită la
martora F.C. - fosta concubină a victimei, inculpatul P.M. a auzit când victima
N.T. a venit la locuinţa martorei şi a început să lovească în uşa asigurată cu un
zăvor, proferând ameninţări cu moartea şi reuşind să desprindă două scânduri; în
acel moment, inculpatul a deschis uşa, a împins victima care a căzut pe scări pe sol
cu faţa şi i-a aplicat mai multe lovituri, continuând să o agreseze cu care ocazie a
luat un panou cu ramă de lemn şi fâşii de plastic (ce reprezenta o poartă cu
dimensiuni de 0,70 m/0,90 m) şi a lovit-o de mai multe ori în zona capului
producându-i leziuni ce au condus la deces faptă care întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de „omor” prev. de art.174 alin.(1) cod penal.
Potrivit art.73 lit.b) cod penal, circumstanţa atenuantă a „provocării” constă
în „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii,
determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă,
printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”;
deci, acţiunea victimei trebuie să fie de o agresivitate deosebită, gravă, de natură să
cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie încât să nu se abţină
de la o ripostă prin săvârşirea infracţiunii.
Ori, în cauză, acţiunile victimei manifestate prin lovirea repetată a uşii şi
ameninţarea în cazul în care nu i se deschide (conform declaraţiei martorei F.C. din
dosarul de urmărire penală), în condiţiile în care (victima) nu era înarmată şi,
anterior, a fost în relaţii bune cu inculpatul, nu au fost de natură a provoca o
puternică tulburare sau emoţie sub stăpânirea căreia inculpatul să riposteze atât de
agresiv.
În concluzie, inculpatul nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă a
„provocării” prev. de art.73 lit.b) cod penal.

2. Circumstanţe atenuante legale. Provocare. Legitimă apărare.

Distincţii.

Cod penal, art.73 lit.”b”,

art.44

Condiţiile prev. de art.44 Cod penal pentru existenţa legitimei apărări

(cauză care înlătură caracterul penal al faptei) - nu sunt întrunite cand acţiunea
inculpatului nu a răspuns unui atac material direct, imediat şi injust mai ales că
iniţial inculpatul zgâriase partea vătămată cu briceagul în zona urechii; insă,
temerea provocată inculpatului de partea vătămată care a luat bastonul pentru a
5
îl lovi i-a determinat o puternică tulburare sub stăpânirea căreia a agresat-o pe
partea vătămată, ceea ce constituie circumstanţă atenuantă legală a provocării
potrivit art. 73 lit. « b » Cod penal (cauză care are ca efect reducerea pedepsei
sub minimul special).
Decizia penală nr.30/P/2008
(dosar nr. 3850/118/2007)

Prin rechizitoriul nr.1143/P/2005, din 19.04.2007 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Constanţa – inculpatul I.I.- a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii de « tentativă de omor calificat » - prev.de art.20-174-175
lit. « i » cod penal.
Prin sentinţa penală nr.514/11.12.2007, Tribunalul Constanţa, secţia penală
l-a condamnat pe inculpatul I.I. la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 2 (două) luni
închisoare pentru comiterea infractiunii prev. de art.20 Cod penal rap. la art.174-
175 lit. “i” Cod penal cu aplic. art.73 lit.”b” Cod penal şi art.74 alin.1 lit.”a, c” Cod
penal şi art.76 lit.”b” Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a stabilit
următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 23.05.2005 - în jurul amiezii - inculpatul şi partea vătămată
R.N.se aflau pe strada G. din localitatea Castelu, judeţul Constanţa.
Inculpatul a făcut o glumă spunându-i părţii vătămate că este gras şi cei doi
au început să se certe şi să-şi aplice reciproc câte o lovitură cu mâna, după care
inculpatul care avea asupra lui un briceag, l-a pus părţii vătămate la gât, zgâriindu-l
Atunci, partea vătămată a luat un baston de la tatăl său R.A. pentru a-l lovi
pe inculpat. Inculpatul s-a ferit şi a aplicat părţii vătămate o singură dată cu cuţitul
în zona abdomenului o lovitură. Inculpatul a fugit, iar partea vătămată a fost
transportată la Spitalul municipal Medgidia, unde i s-au acordat îngrijiri medicale,
fiind internat în perioada 23.05.2005- 17.06.2005.
Din raportul de constatare medico-legală nr.210/LR/28.10.2005 al S.M.L.
Constanţa rezultă că, partea vătămată R.N.- a prezentat la data de 23.05.2005 - o
plagă înjunghiată în fosa iliacă dreapta cu afectarea anselor intestinale, mezenter şi
evisceraţie mezenter, leziune de violenţă care a putut fi produsă prin lovire cu un
corp tăietor- înţepător şi care a pus în primejdie viaţa victimei prin peritonită
generalizată, iar leziunile necesită 50-55 zile îngrijiri medicale pentru vindecare,
iar în urma reexaminării, acelaşi număr de îngrijiri medicale fiind reţinut şi cu
ocazia reexaminării prin raportul de expertiză medico-legală nr.74/LR/18.10.2006
al S.M.L. Constanţa.
Având în vedere această situaţie de fapt –Tribunalul Constanţa a stabilit că
inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de
atitudinea provocatoare a părţii vătămate şi drept urmare s-a reţinut în favoarea
inculpatului circumstanţa legală a provocării - prevăzută de art.73 lit. « b » cod
penal.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul I.I. a declarat apel, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul este nefondat.

6
 Inculpatul I.I. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de
« tentativă de omor calificat » - prevăzută şi pedepsită de art.20 rap. la art.174-175
lit. « i » cod penal.
Din ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea şi rezultatul
acesteia- instanţa de fond corect a reţinut că, sub aspectul poziţiei sale subiective,
inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei
sale, dar a acceptat posibilitatea producerii acesteia, chiar dacă nu l-a urmărit în
mod direct;faptul că victima nu a decedat se datorează împrejurării că a fost
transportată urgent la spital unde s-a intervenit chirurgical.
In cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art.73 lit. « b » şi art.76 alin.2 cod
penal.
Potrivit art. 73 lit. « b » cod penal se află în stare de provocare cel ce
săvârşeşte infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii,
determinată de persoana vătămată prin violenţă, printr-o atingere gravă a
demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În cauză, din probe rezultă că partea vătămată a luat de la tatăl său un
baston, cu intenţia de a lovi pe inculpat. Inculpatul a crezut că va fi lovit şi
folosindu-se de un briceag, i-a aplicat victimei o puternică lovitură în zona
abdominală.
Condiţiile prev.de art.44 cod penal pentru existenţa legitimei apărări- nu
sunt întrunite.
Nu sunt probe că partea vătămată ar fi îndreptat împotriva inculpatului un
atac material direct, imediat şi injust în sensul prevederilor acestui text de lege.
Trebuie avută în vedere şi împrejurarea că din declaraţiile martorilor
rezultă că iniţial inculpatul a zgâriat partea vătămată cu acel briceag în zona urechii
şi apoi partea vătămată a luat bastonul.
În aprecierea gradului de tulburare şi de temere pe care l-a avut inculpatul
este important să se ţină seama şi de natura raporturilor preexistente între inculpat
şi victimă. Astfel, împrejurarea că victima şi inculpatul au crescut împreună până
la vârsta de 14 ani (tatăl victimei crescându-l şi pe inculpat până la această vârstă),
cât şi faptul că aceştia sunt rromi, convieţuind în comunitatea rromilor din comuna
Castelu - constituie o realitate ce nu poate fi ignorată- care conduce la concluzia că
inculpatul nu a acţionat în legitimă apărare în sensul art.44 cod penal.
În acest context, inculpatul a actionat sub stapânirea unei puternice emoţii
determinată de temerea că partea vătămată îl va agresa, fiind aplicabile disp. art.73
lit. «b» cod penal, neaflându-se în prezenţa unui atac imediat, material şi direct
împotriva sa.

3. Individualizarea pedepsei. Circumstanţe atenuante.

Cod penal, art. 74 alin.(1), lit. ”a, c”

În contextul activităţii infracţionale, raportat la pericolul social concret al

infracţiunii, se pot reţine ca circumstanţe atenuante în sensul art. 74 Cod penal
în favoarea inculpatului conduita bună anterioară şi atitudinea acestuia ulterior
7
comiterii infracţiunii, confirmată de raportul de evaluare întocmit de Serviciul
de probaţiune, cu consecinţa reducerii pedepsei potrivit art. 76 Cod penal.

Decizia penală nr. 259/P/20.05.2008

(dosar penal nr. 10780/118/2007)

Prin sentinţa penală nr.898/23.05.2007, Judecătoria Constanţa i-a

condamnat pe inculpaţii O.T.D. - pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie
prevăzută de art.211 alin.1,2 lit.”b,c” şi alin.2 1 lit.”a” Cod penal, inculpatul C.D. -
pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1,2 lit.”b,c” şi
alin.21 lit.”a” Cod penal şi inculpatul C.I.- pentru comiterea infracţiunii de
complicitate la tâlhărie prevăzută de art.20 raportat la art.211 alin.1,2 lit.”b,c” şi
alin.21 lit.”a” Cod penal, la pedeapsa de câte 3 ani închisoare fiecare, reţinându-se
că la data de 22.02.2007, în jurul orelor 18 00, la intersecţia străzilor I.G.D. cu strada
S., în timp ce inculpatul C.I. asigura paza, inculpaţii O.T.D. şi C.D. au deposedat-o
prin violenţă pe partea vătămată A.D. de o sacoşă cu bani aparţinând S.C. C.C.
SRL, în care se aflau 1.730 EURO, 105 USD şi 4.692 lei şi bunuri personale;
judecătoria a reţinut pentru toţi inculpaţii circumstanţele atenuante prevăzute de
art.74 al.1 lit.”a,c” Cod penal.
Prin decizia penală nr.101/27.02.2008 pronunţată în dosarul penal
nr.10780/118/2007, în Tribunalul Constanţa a admis, în baza art. 379 pct.2 lit.”a”
cod procedură penală, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Constanţa şi apelanţii inculpaţi O.T.D., C.I. şi C.D., a majorat pedepsele aplicate
inculpaţilor O.T.D., C.I. şi C.D. de la 3 ani închisoare la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni
închisoare pentru fiecare şi a înlăturat dispoziţiile art. 861 – 864 Cod penal.
Împotriva hotărârii, inculpaţii O.T.D., C.I. şi C.D. au declarat recurs, criticile
vizând cuantumul pedepselor aplicate de instanţa de apel şi individualizarea
modului de executare a pedepselor.
Verificând atât motivele de recurs, cât si din oficiu, conform prevederilor
art.3859 alin.3 Cod procedura penala, combinate cu art.3856 alin.1 si art.3877 Cod
procedură penală, hotărârile pronunţate în cauză, curtea a constatat că ambele
instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpaţilor
în baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise
de către aceştia încadrarea juridica corespunzătoare.
De asemenea, prima instanţa a efectuat o justa individualizare a pedepselor
aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul naturii şi cuantumului acestora cât şi ca
modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.72 Cod
penal.
Pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizată în
aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale si
evitarea săvârşirii unor fapte similare.
Operaţiunea de individualizarea pedepsei este un proces obiectiv, de
evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei si autorului, având ca finalitate
stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
În faza judecăţii cauzei în apel, Serviciul de Probaţiune de pe lângă
Tribunalul Constanţa a efectuat o nouă evaluare, concluzionând că cei trei inculpaţi
8
sunt integraţi social, au stabilitate locativă, au suport moral şi material din partea
familiei, sunt încadraţi în muncă şi continuă studiile. În acest sens, s-au depus la
dosar si înscrisuri.
In mod judicios, prima instanţă a apreciat ca având caracter atenuant
împrejurarea că inculpaţii se află la prima confruntare cu legea penală şi au avut o
conduită procesuală constant sinceră.
Individualizând pedepsele, instanţa de fond a analizat în mod corect toate
aspectele legate de pericolul social al faptelor, respectiv modalitatea concretă de
comiterea lor, de urmarea produsă şi a dat o eficienţă corespunzătoare
circumstanţelor personale ale inculpaţilor.
Pedepsele cu închisoare în cuantum de 3 ani pentru fiecare inculpat sunt de
natură să realizeze rolul preventiv al pedepsei.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal şi faptul că,
scopul pedepsei, constând în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, se poate
realiza şi prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor pe durata unui termen de
încercare de câte 7 ani.
Având in vedere cazul de casare prevăzut de art.385 9 pct.14 Cod
procedură penală, recursurile au fost admise.

4. Infracţiune. Participaţie. Complice. Înţelegere anterioară sau

concomitentă.

Cod penal, art.26

Indiferent de forma concretă în care se săvârşeşte complicitatea, trebuie să

existe o înţelegere între complice şi autor, înţelegere care trebuie să fie
anterioară sau cel puţin concomitentă săvârşirii faptei.
În speţă, intimatul inculpat nu a participat la discuţiile anterioare prin
care ceilalţi inculpaţi au stabilit modalitatea de săvârşirea a infracţiunilor, nu a
fost prezent când s-a luat hotărârea infracţională, nu a cunoscut în nici un mod
de comiterea acesteia; simpla împrejurare că intimatul inculpat a consumat
alimente din cele oferite de coinculpatul S.G. (fratele său) din domiciliul comun,
nu se încadrează în dispoziţiile art.26 Cod penal.

Decizia penală nr.20/P/ 2008

(dosar penal nr.99/253/2006)

Prin sentinţa penală nr.31 din 27.04.2007, a Judecătoriei Măcin s-a dispus, în
conformitate cu art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit.”a,g,i” Cod penal cu aplicarea art. 41
al. 2 Cod penal şi art. 75 lit.”a” Cod penal condamnarea inculpaţilor S.G. şi N.C. la
câte o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiecare, iar, în conformitate cu art. 11 pct. 2
lit.”a” raportat la art. 10 lit.”a” Cod procedură penală, s-a dispus achitarea
inculpatului S.E.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26-208 al. 1 –
209 al. 1 lit.”a,g,i” Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 75 lit.”a”
Cod penal pentru care a fost trimis în judecată.

9
 Instanţa de fond a stabilit următoarea situaţie de fapt:
În perioada 4 iulie 2005 – 3 octombrie 2005, împreună cu alte persoane, pe
timp de noapte şi prin efracţie, inculpaţii S.G. şi N.C. au sustras bunuri alimentare
şi nealimentare precum şi bani din patru societăţi comerciale precum şi aparatură
electronică din Căminul Cultural al comunei Peceneaga, judeţul Tulcea; la una
dintre fapte, cea din 26.09.2005, s-a reţinut că fraţii N.C. şi N.M. s-au deplasat la
locuinţa fraţilor S.I., S.G. şi S.E.V., apoi, în jurul orelor 24,00 înarmaţi cu patru
saci, mănuşi, măşti confecţionate din pantaloni tricotaţi şi o rangă de fier, în baza
unei hotărâri infracţionale anterioare, primii patru N.C., N.M., S.I., S.G. au mers la
magazinul S.C. « U.C. » S.R.L. din localitatea Peceneaga şi, profitând de întuneric
şi de faptul că în zonă nu se aflau alte persoane ce îi puteau surprinde, inculpaţii
S.G. şi N.C. s-au apropiat de uşa de acces a magazinului, unde, prin forţarea
lacătului de la grilaj, au pătruns în incinta acestuia, au luat în saci produse
alimentare şi nealimentare, obiecte de îmbrăcăminte, bani în monedă divizionară,
bunuri pe le-au transportat la locuinţa fraţilor S., împărţindu-le în mod egal.
Tribunalul Tulcea prin decizia penală nr. 114 din 25.09.2007 pronunţată în
dosarul penal nr. 99/253/2006 a admis ca fondate apelurile declarate de Parchetul
de pe lângă Judecătoria Măcin şi de inculpatul S.G., a desfiinţat, în parte hotărârea
atacată, a înlăturat din încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în
judecată inculpaţii S.G. şi N.C., S.E.V., circumstanţa agravantă prevăzută de art.
75 lit.  « a » Cod penal şi, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. « a » raportat la art.
10 lit. « a » Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul S.E.V. pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26-208 al. 1 – 209 al. 1 lit.”a,g,i” Cod penal
cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Împotriva deciziei penale nr.114 din 25.09.2007, Parchetul de pe lângă
Tribunalul Tulcea a declarat recurs, prin care critică soluţia instanţei de apel cu
privire la greşita achitare a inculpatului S.E.V. întrucât „din ansamblul probator
reiese că inculpatul a avut cunoştinţă de furturile săvârşite de consătenii săi, mai
ales că acesta a şi consumat din bunurile sustrase”.
Examinând legalitatea şi temeinicia recursului declarat in raport de criticile
formulate cât şi din oficiu, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit art.378 cod procedură penală, instanţa a dispus audierea inculpatului
S.E.V. raportat la împrejurarea că acesta a fost achitat de către instanţe, ocazie cu
care acesta declară că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care s-a
dispus trimiterea sa în judecată.
Cu ocazia audierii, instanţa a constatat greutatea în exprimare a inculpatului,
incoerenţa în vorbire, aspect ce se coroborează cu raportul de expertiză medico-
legală psihiatrică efectuat de Serviciul Medico - Legal Tulcea existent la dosarul de
urmărire penală.
Din concluziile raportului rezultă că intimatul inculpat S.E.V. prezintă o
întârziere mentală uşoară, imaturitate psiho - comportamentală, cu un limbaj
discret, dislalic, nivel informaţional scăzut, elemente de orientare temporo-spaţială
confuză, handicap psiho-pedagogic nestimulat şi discernământul diminuat în
momentul comiterii faptei.

10
 Pentru asigurarea exigenţelor unui proces echitabil, instanţa are obligaţia să
procedeze la ascultarea inculpatului şi să ia act de apărările pe care aceasta înţelege
să le facă.
Cerinţa referitoare la ascultarea inculpatului, a fost statuată de CEDO prin
mai multe hotărâri în care se arată că, în noţiunea de proces echitabil intră şi
obligaţia de apreciere directă a declaraţiilor inculpatului prin audierea lui.
Potrivit art.63 cod procedură penală, constituie probă orice element de fapt
care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la
identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare
pentru justa soluţionare a cauzei.
Declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal prin care nu
recunoaşte săvârşirea faptei nu pot fi luate în considerare la soluţionarea cauzei,
dacă nu se coroborează cu fapte si împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor
administrate in cauză, aşa cum se prevede în art.69 cod pr.penală.
In speţă, trimiterea in judecată a inculpatului S.E.V. s-a bazat pe declaraţiile
coinculpaţilor S.G. şi N.C.
Din declaraţiile acestora, nu a rezultat faptul că intimatul inculpat S.E.V. a
ajutat s-au a înlesnit în vreun mod comiterea infracţiunilor de către ceilalţi doi
inculpaţi.
Susţinerea din recursul parchetului că intimatul ar fi primit în mod repetat la
domiciliul său bunuri ce proveneau din furt, nu se confirmă cu nici o probă, atât
timp cât s-a stabilit cu certitudine că intimatul inculpat locuia într-o cameră
separată a imobilului.
Simplul fapt că inculpatul locuia în acelaşi imobil cu autorii furtului, dintre
care unul fratele său, nu duce automat la concluzia că acesta ar avea calitatea de
complice.
Potrivit art.26 cod penal, complice este persoana care cu intenţie înlesneşte
sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Teza a II-a prevede că este complice persoana care promite înainte sau în
timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va
favoriza pe făptuitor.
In mod corect, instanţele au stabilit că intimatul inculpat S.E.V. nu a
participat la nici una din discuţiile care au avut loc între coinculpaţi atunci când au
hotărât să comită faptele şi nici nu a ştiut de săvârşirea acestora.
Împrejurare că intimatul inculpat a consumat unele din alimentele ce au fost
oferite nu poate fi calificată ca un ajutor sau ca o înlesnire ale autorilor furtului.
Pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului este legală şi temeinică, iar
recursul declarat de către parchet este nefondat.

5. Revocarea suspendării condiţionate in cazul săvârşirii unei

infracţiuni intenţionate.

Cod penal, art. 83 alin. 1

11
 Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei inchisorii este
obligatorie, conform art. 83 alin. 1 Cod penal, dacă in cursul termenului de
incercare cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune intenţionată pentru care
s-a pronunţat o hotărâre de condamnare.

Decizia penală nr. 495/P/04.11.2008

Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea constată că Tribunalul

Tulcea, prin decizie penală nr.60/27 mai 2008, a admis apelurile declarate de
inculpaţii P.G. şi B.G.G., şi de părţile civile P.A. şi P.M. A extins efectele apelului
şi cu privire la inculpatul P.D.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată numai cu privire la
individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B., la modalitatea de executare a
acesteia, la conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpaţilor P.G., P.D. şi B.G.G.,
precum şi cu privire la soluţionarea acţiunii civile formulate de partea civilă P.A. şi
P.M. şi, judecând în fond, în temeiul art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.”a, g şi i” cod
penal cu aplicarea art.74 lit.”c” şi art.76 lit.”c” cod penal, a condamnat pe
inculpatul B.G.G. la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 83 cod penal, a revocat suspendarea condiţionată a executării
pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.
177/2006 a Judecătoriei Babadag şi a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei
aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă
de 1 an închisoare.
În temeiul art. 71 alin.1 şi 2 cod penal, a interzis inculpatului B., precum şi
inculpaţilor P.G. şi P.D. drepturile prev. de art.64 lit.”a” teza a –II - a şi lit.”b” cod
penal pe durata executării pedepselor aplicate celor trei inculpaţi.
În temeiul art. 861 cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei
aplicate inculpatului B. sub supraveghere pe timp de 3 ani.
Inculpatul P.G., în seara zilei de 28.06.2007, fiind în stare de ebrietate, fără
motiv, a aplicat părţii vătămate L.D., în zona capului, cu o sacoşă în care avea un
borcan, mai multe lovituri. Partea vătămată s-a prezentat la I.M.L. pentru eliberarea
unui certificat medical dar a formulat pretenţii civile în sumă de 1500 lei.
În noaptea de 22/23 septembrie 2007, inculpatul Petcu Gabi împreună cu
fratele său, inculpatul P.D., au escaladat gardul curţii părţii vătămate – C.N. -, de
unde au sustras fier vechi, în valoare de 600 lei.
În aceeaşi noapte, cei doi inculpaţi s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate
M.I., de unde au sustras fier vechi pe care l-au pus în căruţa cu care veniseră.
Datorită câinilor care lătrau, s-au alertat numiţii P.A. şi P.I., vecinii părţii vătămate
M.I. Inculpaţii au reuşit să pornească atelajul cu intenţia de a se deplasa de la locul
faptei, dar la o curbă, atelajul s-a răsturnat. Un drug de fier a căzut peste inculpatul
P.D., iar inculpatul P.G., s-a dus la numitul P.A. pe care l-a îmbrâncit şi i-a aplicat în
zona capului, o lovitură cu o lanternă şi alte lovituri cu pumnii şi picioarele până ce
P.A. a căzut la pământ. Inculpatul P.D. s-a ridicat şi el de jos şi a runcat cu o piatră
spre P.A., lovindu-l în zona gurii, distrugându-i proteza dentară. Cum P.M. striga
după ajutor, inculpatul P.G. i-a aplicat şi acesteia mai multe lovituri în zona
membrelor inferioare şi mai multe lovituri cu pumnul în faţă.
12
 Între timp, au ieşit în stradă partea vătămată M.I. şi mama acestuia – M.D.,
cărora inculpatul P.G., care se întorsese pentru a-şi lua atelajul, le-a adresat injurii şi
ameninţări cu moartea, aruncând asupra lor bucăţi din ferul vechi aflat în atelaj.
Conform certificatului medico-legal nr.673/24.09.2007, eliberat de S.M.L.
Tulcea, partea vătămată M.I. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-
14 zile îngrijiri medicale, iar conform certificatului medico-legal nr.676/24.09.2007,
eliberat de S.M.L., partea vătămată P.M. – a suferit leziuni care au necesitat pentru
vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale.
În noaptea de 9/10.2007, inculpatul Petcu Gabi, împreună cu inculpatul
B.G.G., au forţat gratiile de la fereastra unui magazin aparţinând S.C. „P.F.” SRL E.
şi, din interior, au sustras bani în valoare de 3.287,40 lei.
Judecătoria Măcin, ca instanţă de fond analizând materialul probator
administrat în cauză, a stabilit aceeaşi situaţie de fapt şi aceeaşi încadrare juridică a
faptelor.
Astfel, prin sentinţa penală nr.211/21 decembrie 2007, Judecătoria Tulcea, i-
a condamnat pe inculpatul P.D. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare,
inculpatul B.G.G., la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, iar pe
inculpatul P.G., la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare l-a care a adăugat
amenda penală de 20 lei; a dispus suspendarea condiţionată a inculpatului P.D., a
aplicat pedeapsa accesorie a drepturilor prev. de art. 64 lit.”a,b” Cod penal, pe
durata executării pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, suspendând pedeapsa
accesorie aplicată inculpatului P.D., căruia i-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art.
83 şi 85 Cod penal; a menţinut starea de arest a inculpatului P.G., a dedus perioada
arestului preventiv a aceluiaşi inculpat; a obligat pe inculpaţii P.G. şi B.G.G. la
1583,40 lei despăgubiri civile către partea civilă S.C. P.F. S.R.L.; a obligat
inculpaţii P.G. şi P.D. în solidar la plata despăgubirilor civile către partea civilă M.I.
în sumă de 500 lei, către partea civilă C.N. în sumă de 600 lei, şi către partea civilă
P.A. în sumă de 1000 lei; a obligat pe inculpatul P.G. la 300 lei cu titlu de daune
morale către partea civilă P.M.; a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Împotriva acestor hotărâri, au declarat apel inculpaţii P.G., B.G.G. şi părţile
civile P.A. şi P.M.
Tribunalul Tulcea, analizând motivele de apel, actele şi lucrările dosarului, a
constatat că toate apelurile sunt fondate şi a extins efectele apelului şi pentru
inculpatul P.D.
S-a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului B.G.G. este într-un cuantum
exagerat de mare şi drept urmare, a fost redusă la 1 an şi 6 luni închisoare. S-a
revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni închisoare şi s-a dispus
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 6 luni, făcându-se
aplicarea art.861 – 863 Cod penal.
Împotriva deciziei penale pronunţată de instanţa de apel, a declarat recurs –
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Apelul vizează pe inculpatul B.G.G. şi prin criticile aduse, se susţine că în
mod greşit, acestui inculpat i s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, în
condiţiile în care, s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 6 luni închisoare,

13
aplicată inculpatului B.G.G., prin sentinţa penală nr.177/07.09.2006 a Judecătoriei
Babadag.
Verificând hotărârile recurate, actele şi lucrările dosarului, prin prisma
motivelor de recurs şi din oficiu, curtea constată următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia
inculpaţilor pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând
faptelor comise de aceştia, încadrarea juridică corespunzătoare.
Criticile aduse de părţile civile, în acest sens, sunt nefondate.
Acţiunea de furt a vizat patrimoniul părţii vătămate M.I., iar componenţa
adiacentă s-a exercitat asupra acestor părţi vătămate, sub forma ameninţării cu
moartea .
Fapta de tâlhărie se raportează la numărul subiecţilor pasivi ai faptei de furt.
Între actele de violenţă exercitate asupra părţilor civile P.A. şi P.M. şi
sustragere nu a existat o relaţia cauzală, violenţele s-au petrecut în condiţii şi cu
explicaţii precise, fără nicio legătură cu furtul.
Instanţa a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpaţilor P.D. şi
P.G. Pedeapsa aplicată inculpatului B.G.G. a fost într-un cuantum mult prea mare
raportat la împrejurările concret în care a fost comisă şi la datele ce caracterizează
persoana inculpatului.
Tribunalul Tulcea a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate
inculpatului B.G.G., dar modalitatea de executare a fost stabilită cu grava încălcare a
prevederilor art.83 Cod penal şi art.861 Cod penal.
Potrivit art.83 Cod penal, când revocă suspendarea condiţionată, instanţa
dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa
aplicată pentru noua infracţiune. Revocarea se dispune dacă în cursul termenului de
încercare cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune.
În speţă, inculpatul B.G.G. a comis această faptă în interiorul termenului de
încercare stabilit prin sentinţa penală nr.177-07.09.2006 a Judecătoriei Babadag.
Revocându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni
închisoare, instanţa nu putea să nesocotească autoritatea de lucru judecat şi să
reindividualizeze pedeapsa, în sensul suspendării executării acesteia sub
supraveghere.
Sub acest aspect, recursul parchetului este întemeiat, se va admite, se va casa
decizia Tribunalului Tulcea şi se va dispune ca inculpatul B.G.G. să execute
pedeapsa de 6 luni închisoare, prin privare de libertate.

DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ.

6. Abuz in serviciu impotriva intereselor persoanelor. Calitatea

subiectului activ - magistrat. Lipsa elementelor constitutive.

14
 Constituţie, art.124,
art.129
Cod penal, art.246,
Lg. nr.304/2004, art.16-17

Nu se poate stabili că hotărârea judecătorească sau soluţia în sine

reprezintă o îndeplinire „defectuoasă” a atribuţiilor de serviciu de către
magistratul judecător, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea
dispoziţiilor art. 124 alin. 3 şi a dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României,
coroborat cu art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată, efectuându-se
astfel un control judiciar al hotărârilor judecătoreşti în alt cadru decât cel al
căilor de atac prevăzute de lege.

Sentinţa penală nr.3/P/2008

(dosar nr. 2493/36/2007)

La data de 04.10.2007, petenţii H.F., G.O., L.C. au formulat, în temeiul art.

278 alin.1 Cod procedură penală, plângere împotriva rezoluţiei nr. 49/P/2007 din
1

08.06.2007, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii D.C., C.C., A.C., magistraţi
judecători cu rang profesional de tribunal.
Petenţii au respectat termenele de decădere prevăzute de art. 278 1 alin. 1, 2
Cod procedură penală, îndeplinind procedura prealabilă reglementată de
prevederile art. 277 şi art. 278 Cod procedură penală.
Ca primă instanţă de judecată, Curtea de Apel Constanţa a fost legal
sesizată, dobândind competenţă de judecată faţă de calitatea persoanelor reclamate
(care potrivit legii, vor fi indicate sub sintagma „făptuitori”), potrivit dispoziţiilor
art. 2781 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 28 1 pct. 1 lit. „b” Cod
procedură penală.
Astfel, la data săvârşirii faptelor reclamate, făptuitorii îşi desfăşurau
activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă, iar în
prezent judecătorii D.C., C.C. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului
Constanţa, iar judecătorul A.C. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului
Galaţi.
Pentru a pronunţa prezenta hotărâre, curtea a analizat piesele dosarului de
cercetare penală nr. 49/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Constanţa, lucrarea nr. 195/II/2/2007 a aceleiaşi instituţii şi înscrisurile depuse de
petenţi.
Argumentele aduse de petenţi în sprijinul plângerii formulate se circumscriu
unor critici juridice aduse hotărârii judecătoreşti pronunţate de cei 3 făptuitori, în
condiţiile în care se reclamă că, actele materiale imputate a fi săvârşite cu rea
credinţă de către aceştia, considerate a reprezenta conţinutul constitutiv al
infracţiunii de “abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor” prevăzute de
art. 246 Cod penal, îl constituie pronunţarea deciziei civile nr. 1070/04.10.2006 a
Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă, prin care s-a respins recursul declarat de
petenţi.
15
 Faptele cu caracter penal alegate sunt, în totalitate, circumscrise activităţii de
judecată, fără ca, din susţinerile petenţilor sau din actele dosarului să rezulte că
activitatea materială imputată excede în vreun fel activităţii de judecată, în sens
strict, respectiv în ce priveşte luarea hotărârii şi motivarea acesteia.
În raport de această situaţie, curtea constată că, pe această cale, în lipsa unor
elemente formale care să exceadă activităţii de rezolvare logico-juridică a
raporturilor litigioase deduse judecăţii, nu se poate analiza critic modul în care s-a
pronunţat hotărârea judecătorească, dacă temeiurile de fapt sau de drept sunt reale
şi corect invocate, sau dacă, în esenţă, hotărârea este legală sau nu.
Astfel, nu se poate stabili că hotărârea judecătorească, prin prisma
considerentelor, a temeiurilor de fapt sau de drept, sau că soluţia în sine, reprezintă
o îndeplinire „defectuoasă” a atribuţiilor de serviciu a magistratului judecător,
întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea dispoziţiilor art. 124 alin. 3 şi a
dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, coroborat cu art. 16 şi art. 17 din
Legea nr. 304/2004, republicată, efectuându-se astfel un control judiciar al
hotărârilor judecătoreşti în alt cadru decât cel al căilor de atac prevăzute de lege.
Rezoluţia atacată, în esenţă, se întemeiază pe aceleaşi considerente de fapt şi
de drept ca cele ce preced şi nu cuprinde neregularităţi apte să conducă la
desfiinţarea acesteia.
Invocarea unui greşit temei al neînceperii urmăririi penale – art. 10 lit. „a”
Cod procedură penală, fapta nu există, în raport de corectul temei – art. 10 lit. „d”
Cod procedură penală – fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de “abuz în serviciu”, nici sub aspectul laturii subiective, lipsind reaua credinţă –
nici sub aspectul laturii obiective – lipsind caracterul defectuos al îndeplinirii
atribuţiilor, nu poate conduce la admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror
pentru începerea urmăririi penale, câtă vreme este evident că în cauză urmărirea
penală nu poate fi începută, în condiţiile art.228 Cod procedură penală, întrucât
rezultă unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
prevăzută de art. 10 Cod procedură penală, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. „d”
Cod procedură penală.
Ca atare, pentru considerentele ce preced, curtea a respins ca nefondată
plângerea, menţinând rezoluţia atacată, cu aplicarea corespunzătoare a art. 192 Cod
procedură penală.

7. Furt calificat. Loc public. Inexistenţa agravantei dacă inculpatul s-a

aflat cu acordul părţii vătămate in autoturism indiferent unde se afla parcat.

Cod penal, art.152,

art.208 alin.1-art.209, alin.1 lit.”e”

Art.152 Cod penal stabileşte condiţiile în care fapta este săvârşită în loc
public. Dacă intreaga activitate infracţională s-a consumat în interiorul unui
autoturism considerat spaţiu privat şi care îşi păstrează acest regim indiferent de
locul în care este amplasat, inculpatul aflându-se în autoturism cu acordul părţii
vătămate, nu este aplicabilă agravanta prev. de art.209 alin.1 lit.” e „ Cod penal.

16
 Decizia nr.129/P/2008
(dosar nr.229/36/2008)

Prin sentinţa penală nr.1904/P din 16.11.2007 pronunţată în dosarul penal

nr.4152/256/2007, Judecătoria Medgidia l-a condamnat pe inculpatul N.G. la
pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de « furt calificat » prev. de
art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. « e » Cod penal.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie
de fapt:
La data de 15.09.2007, inculpatul N.G. era elev al Şcolii de şoferi S.C. « A.
B. » S.R.L. Medgidia şi efectua orele de conducere cu partea vătămată instructor
M.A., cu autoturismul marca « Dacia Logan ».
În jurul orelor de 14,00, având programate ore de conducere, inculpatul a
fost luat de instructor din faţa Casei Armatei din Medgidia.
Inculpatul a condus autoturismul până în localitatea Valea Dacilor unde
partea vătămată M.A. i-a cerut să oprească în faţa unui garaj unde se aflau mai
multe persoane, printre care şi martorii O.Ş. şi G.C.
Partea vătămată i-a cerut inculpatului să-l aştepte în autoturism până se
întoarce.
Profitând de lipsa proprietarului, dar şi a altor persoane din apropiere,
inculpatul, a început să scotocească autoturismul, ocazie cu care a găsit în
torpedoul acestuia suma de 10.000 Euro, a hotărât să şi-o însuşească şi, în acest
scop a coborât din autoturism, a ascuns suma de bani în apropierea gardului
bisericii care se afla peste drum, după care a revenit în autoturism şi a aşteptat-o pe
parte vătămată.
După puţin timp, partea vătămată a revenit şi a constatat lipsa banilor.
Partea vătămată M.A. l-a întrebat pe inculpat dacă ştie ceva despre bani, dar
acesta a negat, aratand de asemenea, că nu s-a apropiat nicio altă persoană de
autoturism în lipsa părţii vătămate.
În aceste împrejurări, partea vătămată şi martorii care-l însoţeau au căutat
suma de bani atât în autoturism, cât şi în apropierea acestuia si, după cca. 30 de
minute, martorul O.Ş. a găsit suma de bani în locul în care o ascunsese inculpatul.
Partea vătămată a sesizat organele de poliţie. Cu ocazia cercetărilor,
inculpatul N.G. a recunoscut comiterea faptei.
Prin decizia penală nr.38 din 30 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul penal
nr.11710/118/2007, Tribunalul Constanţa a admis, in baza art.379 pct.2 lit.a) Cod
procedura penală, apelul declarat de către inculpatul N.G., a desfiinţat, în parte,
sentinţa penală apelată şi rejudecând a înlăturat dispoziţiile privind interzicerea
exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. « a  teza a I a » şi lit. « c » Cod
penal.
In cauză, inculpatul a declarat recurs pentru redozarea pedepsei aplicate,
ţinându-se cont de cuantumul prejudiciului ce a fost integral recuperat cât şi de
conduita bună de recunoaştere a faptei comise.
Din oficiu, Curtea a pus în discuţia părţilor ca motiv de recurs greşita
încadrare juridică a faptei dedusă judecăţii raportat la împrejurarea locului unde s-a
comis.
17
 Astfel, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, al cercetării
judecătoreşti cât si de către instanţa de apel s-a constatat:
Inculpatul se afla în maşina părţii vătămate în calitate de cursant al şcolii de
şofer.
De la instructorul său, partea vătămată a aflat că în interiorul maşinii se afla
suma de 10.000 Euro, sumă cu care intenţiona să-şi cumpere un autoturism.
Inculpatul a condus autoturismul până în localitatea Valea Dacilor unde
partea vătămată M.A. i-a cerut să oprească în faţa unui garaj, solicitându-i
inculpatului să rămână în maşină. Profitând de lipsa părţii vătămate, inculpatul a
sustras suma de 10.000 Euro.
Suma sustrasă i-a fost restituită părţii vătămate astfel că prejudiciul cauzat a
fost recuperat integral.
Art.152 cod penal, stabileşte condiţiile în care o fapta este consideră
săvârşită în loc public.
Cum întreaga activitate infracţională s-a consumat în interiorul unui
autoturism spaţiu privat care îşi păstrează acest regim indiferent de locul în care
acesta este amplasat (parcat), inculpatul aflându-se în autoturism cu acordul părţii
vătămate încă înainte de comiterea faptei, nu este aplicabilă agravanta prev. de
art.209 alin.1 lit. »e » cod penal.
Pe cale de consecinţă, recursul a fost admis, s-a casat atât sentinţa de fond
cât şi decizia instantei de apel şi, în temeiul art.334 cod procedura penală, s-a
schimbat încadrarea juridica din infracţiunea de « furt calificat » prev. 208-209
lit. « e » cod penal în infracţiunea de « furt simplu » prev. de art.208 cod penal,
text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani
închisoare.

8. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiunea de ”refuz de a se

supune recoltării produselor biologice”. Conţinut constitutiv.

OUG nr. 195/2002, art. 87, alin. (5)

Potrivit art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, constituie infracţiune

”refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se
supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea
stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a
medicamentelor cu efecte similare acestora”.
Atât în textul incriminator, cât şi în dispoziţiile ulterioare, legiuitorul
vizează prin ”recoltarea probelor biologice” (art. 88 din aceeaşi ordonanţă),
modul în care se procedează şi obligativitatea persoanei care conduce un
autovehicul să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc
tehnic omologat şi verificat metrologic.
Prin urmare, cum inculpatului nu i s-a solicitat recoltarea altor probe
biologice, lipseşte elementul material al infracţiunii în forma prevăzută de art.
87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, motiv pentru care inculpatul nu poate fi tras la
răspundere penală.
18
 Decizia penală nr. 236/P/08.05.2008
(dosar penal nr. 3721/256/2007)

Prin sentinţa penala nr.1922/P pronunţată la data de 22 noiembrie 2007, în

dosarul penal nr.3721/256/2007, Judecătoria Medgidia a hotărât, în baza art.87
alin.5 din O.U.G. nr.195/2002, condamnarea inculpatului C.G. la o pedeapsă de 2
(doi) ani închisoare pentru infracţiunea de „refuz de a se supune recoltării probelor
biologice” cu aplicarea art. 81 Cod penal.
Pentru pronuntarea hotararii, instanta a stabilit situaţia de fapt următoare:
La data de 27.05.2007, inculpatul C.G. a condus autoturismul pe raza
localităţii Tortomanu şi, în urma accidentării unui cârd de oi, fiind oprit de către
lucrătorii de poliţie şi condus la Spitalul Medgidia, a refuzat recoltarea de sânge
pentru a i se stabili alcoolemia, pretextând că îi este frică de injecţii.
Prin decizia penală nr.116 din data de 3 martie 2008, pronunţată în dosarul
penal nr.3721/256/2007, Tribunalul Constanţa a admis, in baza art.379 alin.2
lit.”a” cod procedura penală, apelul declarat de inculpatul C.G., a desfiinţat
sentinţa primei instanţe şi a înlăturat aplicarea art.64 lit.”c” Cod penal.
Instanta de apel a apreciat că instanţa de fond nu a menţionat dreptul efectiv
interzis inculpatului şi nu a motivat necesitatea interzicerii acestuia, astfel că nu
sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 lit.” c „Cod penal.
Impotriva hotărârii, in termenul legal, inculpatul C.G. a declarat recurs,
solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.”a” raportat la art.10
lit.”e” Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.87
alin.5 din O.U.G. nr.195/2002, iar în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art.385 15
pct.2 lit.”d” Cod procedură penală raportat la art.3859 pct.18 Cod procedură penală,
redozarea sancţiunii aplicată în sensul coborârii ei sub minimul special prevăzut de
lege.
Critica este intemeiată pentru considerentele expuse in continuare.
Astfel, potrivit art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002, constituie infracţiune
„Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se
supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii
alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a
medicamentelor cu efecte similare acestora”.
Din declaraţiile martorilor, ale inculpatului coroborate cu menţiunile din
registrul de consultaţii al Spitalului Municipal Medgidia referitoare la refuzul
recoltării, rezultă că obiectul acestuia l-a constituit numai recoltarea probei de
sânge nu şi a altor probe biologice pe baza cărora se putea stabili gradul de
alcoolemie.
Atât în textul incriminator cât şi în dispoziţiile ulterioare, legiuitorul vizează
“recoltarea probelor biologice” (art. 88 din aceeaşi ordonanţă), modul în care se
procedează şi obligativitatea persoanei care conduce un autovehicul să se supună
recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic omologat şi verificat
metrologic.

19
 Prin urmare, cum inculpatului nu i s-a solicitat recoltarea altor probe
biologice (urină, s.a.), lipseşte elementul material al infracţiunii în forma prev. de
art.87 alin. 5 din O.U.GG. nr.195/2002 motiv pentru care inculpatul nu poate fi tras
la răspundere penală.
În consecinţă, în baza art.38515 pct.2 lit.”a” cu referire la art.3859 pct.18 Cod
procedură penală, recursul a fost admis, s-au casat hotărârile atacate şi în baza
art.11 pct.2 lit.”a” – art.10 lit.”d” Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat
pentru infracţiunea prevăzută de art.87 alin.5 din O.U.GG. nr.195/2002.

9. Infracţiuni contra patrimoniului. Tentativă la infracţiunea de furt

– tâlhărie. Absorbţie.

Cod penal, art.208 alin.4 - 209 alin.1 lit.a, e, g şi i

In cazul actelor materiale diferite exercitate la intervale scurte de timp,

materializate prin faptul că inculpatul se asigură de lipsa proprietarului
locuinţei, iar ulterior îşi procură instrumentele specifice de a deschide fereastra,
iar după ce constată prezenţa părţii vătămate în casă, apelează la ajutor pentru a
finaliza planul infracţional, realizat prin ameninţări şi loviri provocate părţii
vătămate, ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni complexe de tâlhărie,
deoarece actele pregătitoare se absorb în mod natural în conţinutul acestei
infracţiuni.

Decizia penală nr.53/MP/22 august 2008

(dosar penal nr. 6923/327/2007)

Prin sentinţa penală nr.383/16 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria

Tulcea, judeţul Tulcea s-a hotărât:
I. A respins cererile privind schimbarea încadrărilor juridice date faptelor
prin rechizitoriu ca neîntemeiate.
În baza art.208 al.4-209 al.1 lit.a, e, g şi i cu aplicarea art.33 lit.a raportat la
art.75 lit.c şi cu aplicarea art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul B.G., născut la data de 17.10.1980 în Tulcea,
domiciliat în Tulcea, cetăţean român, 8 clase, fără ocupaţie, recidivist, în prezent
deţinut în Penitenciarul Tulcea, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art.86 al.1 din OUG nr.195/2002-republicată, cu aplicarea art.33
lit.a, art.75 lit.c şi art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art.20-208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a, g şi i cu aplicarea
art.75 lit.c, art.33 lit.a şi art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art.211 al.1 raportat la art.211 al.2 lit.b-211 al.2/1 lit.a şi c cu
aplicarea art.33 lit.a, art.75 lit.c şi art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa închisorii de 8 ani.
În baza art.61 din C.penal:
20
 A revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni
aplicată prin sentinţa penală nr.1297/21.08.2006 a Judecătoriei Tulcea, din care a
mai rămas de executat un rest de 690 zile.
În baza art.34 (1) lit.b din C.penal:
A contopit pedepsele aplicate inculpatului B.G. cu restul de 690 zile rămase
neexecutate de acesta din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni, spre a executa pedeapsa cea
mai grea de 8 ani închisoare.
II. În baza art.211 al.1 - art.211 al.2 lit.b raportat la art.211 al.2/1 lit.a şi c cu
aplicarea art.37 lit.a din C.penal:
A condamnat pe inculpatul C.V., născut la 19.01.1975 în Constanţa,
domiciliat în Tulcea, cetăţean român, 10 clase, fără ocupaţie, recidivist, în prezent
deţinut în Penitenciarul Tulcea, la 9 ani închisoare.
În baza art.61 din C.penal:
A revocat liberarea condiţionată a inculpatului, din executarea pedepsei de 9
ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr.1604/2005 a Judecătoriei Tulcea, şi
contopeşte restul de 866 de zile rămas neexecutat, cu pedeapsa de 9 ani, spre a
executa 9 ani închisoare.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva
sentinţei penale de mai sus a fost admis de către Tribunalul Tulcea prin decizia
penală nr.79 din 15 iulie 2008, astfel:
A admis ca fondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA TULCEA împotriva sentinţei penale nr. 383 din 16 aprilie 2008 a
Judecătoriei Tulcea.
A desfiinţat în parte hotărârea atacată numai cu privire la greşita reţinere a
circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal în încadrarea juridică
prevăzută de art. 86 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 săvârşită de inculpatul B.G. şi cu
privire la greşita obligare a părţilor responsabile civilmente în solidar cu inculpaţii
minori la plata despăgubirilor pentru daune morale.
Rejudecând cauza, a dispuns înlăturarea din încadrarea juridică a infracţiunii
prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 a circumstanţei agravante
prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.G.
A menţinut condamnarea inculpatului B.G. la pedeapsa de 1 an închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 86 al. 1 din O.U.G., nr. 195/2002, cu
aplicarea art. 37 lit. a Cod penal precum şi dispoziţiile referitoare la contopirea
pedepselor în pedeapsa ce a mai grea de 8 ani închisoare.
A dedus din pedeapsa de 8 ani închisoare durata arestului preventiv de la 17
decembrie 2007 şi până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
Împotriva sentinţei penale şi a deciziei penale declară recurs inculpaţii B.G.
şi C.V. nemotivat, în termen.
Apelantul inculpat B.G. susţine greşita încadrare juridică dată faptelor şi
solicită schimbarea acestora într-o singură infracţiune prevăzută de art.211 alin.2
litera b - art.211 alin.21 litera a şi c cod penal, cu înlocuirea agravantei prevăzută de
art.75 litera c, deoarece nu a cunoscut că inculpatul D.F. era minor. Se solicită
reducerea pedepsei aplicate.

21
 Pentru inculpatul C.V. se solicită reducerea pedepsei aplicate, pe care o
consideră a fi disproporţionată faţă de fapta comisă şi datele ce caracterizează pe
inculpat.
Din examinarea din oficiu, motivele de recurs susţinute de apărătorii
inculpaţilor, în raport de probele administrate în ambele faze ale procesului penal,
constată:
Ca situaţie de fapt, s-au reţinut următoarele:
1- În seara zilei de 5 decembrie 2007, în jurul orei 21, inculpaţii B.G., S.M.
si D.F. s-au întâlnit si s-au hotărât sa fure un autoturism cu care sa se plimbe pe
străzile municipiului Tulcea. Au identificat, in acest sens un autoturism Dacia 1310
- proprietatea p.v. S.I. B.G. si-a pus mănuşi pe mâini, iar ceilalţi doi ciorapi, pentru
a nu lăsa urme papilare. B.G. cu o cheie potrivita a deschis portiera autoturismului,
în timp ce S.M. si D.F. păzeau locul faptei, după care împreuna s-au plimbat pe
străzile oraşului, cu autoturismul furat care a fost condus de B.G., fără a poseda
permis de conducere.
Faptele săvârşite in aceste condiţii de inculpaţi au fost încadrate in disp. art:
- pentru B.G. - furt calificat prev. de art. 208 al.4- 209 al. 1 lit. a, e, g, i si
conducere fără permis a unui autovehicul, infracţiune prev de art.86 al.1 di O.U.G
nr.195/2002, cu aplic. art.75 lit. c, art. 33 lit.a si art. 37 lit.a din C.penal
- pentru D.F. (minor)- furt calificat, prev. de art.208 al 4-209 al 1 lit a, e, g, i
din C.penal, cu aplic art .99 si următoarele si
- pentru S.M. - furt calificat prev. de art.208 alin. 4 lit a, e ,g, i din C.penal
cu aplic. art.99 din C.penal
2- După abandonarea autoturismului, B.G. le-a propus celor doi inculpaţi
minori să meargă pe str. Babadag, din mun. Tulcea si să fure bani dintr-un
apartament de la parterul unui bloc. Au bătut la gemul apartamentului părţii
vătămate B.V., si pentru ca nu le-a răspuns nimeni si-au pus planul in aplicare. Au
mers la domiciliul lui C.V. de unde au luat o ranga, si toţi trei au revenit la geamul
acelui apartament. B.G. s-a urcat pe spatele inculpatului minor D.F. si cu ranga a
forţat încuietoarea gemului, a reuşit sa-l deschidă, si a intrat in bucătăria
apartamentului, după care a intrat si inculpatul minor S.M.. Pentru a nu fi
identificaţi, şi a nu lăsa urme, cei doi si-au tras glugile de la hanorace peste ochi,
B.G. şi-a pus mănuşi in mâini, iar S.M. ciorapi. B.G., când a ajuns la uşa unui
dormitor a sesizat existenta unei persoane in pat si s-a speriat, l-a atenţionat pe
S.M., care deja căuta prin dulapurile din sufragerie. În aceste împrejurări B.G. a
scăpat o brichetă, care ulterior a fost găsită de partea vătămată.
Speriaţi, cei doi au părăsit apartamentul si împreuna cu D.F., care a rămas sa
păzească locul faptei, au plecat la domiciliul lui C.V., pe care B.G. il cunoştea din
penitenciar.
Prin rechizitoriu, s-a dat următoarea încadrare juridică a acestor fapte :
- pentru B.G. - tentativa la furt calificat, prev .de art. 20-art.208 al.1-209
lit.a, g, i cu aplic. art. 75 lit.c, art. 33 lit. a si art.37 lit. a din codul penal;
- pentru inculpatul minor D.F., complicitate, complicitate la tentativa la furt
calificat – art.26-20- 208 al. 1 -209 al. 1 lit.a,g,i cu aplic.art. 33 lit. a si art. 99 din
codul penal;

22
 - pentru S.M. - tentativa la furt calificat prev. de art.20-208 al. 1-209 alin 1
lit.a.g,i cu aplicarea art. 33 lit. a din C.penal
3- Ajunşi la locuinţa inculpatului C.V., unde se afla şi G.M.I., fără
participarea acestuia din urmă, au hotărât să revină la locuinţa unde încercaseră sa
fure bani si să-şi ducă planul la finalizare, cu participarea si a lui C.V. căruia i-au
relatat despre existenţa acelei persoane in locuinţă şi care a acceptat să–i ajute.
Inculpaţii B.G., C.V. si inculpaţii minori D.F. si S.M. s-au deplasat la
locuinţa părţii vătămate B.V., unde încuietoarea gemului de la bucătărie fusese
distrusă de B.G., anterior.
B.G. si D.F. au rămas să asigure paza locului faptei.
D.F. s-a aşezat lângă peretele exterior al apartamentului si pe spatele lui s-au
urcat si au pătruns in bucătărie C.V. si S.M.
Ambii inculpaţi aveau trase glugile de la hanorace peste ochi si purtau in
mâini ciorapi, pentru a nu fi recunoscuţi si a nu lăsa urme papilare.
Inculpaţii au intrat in dormitorul unde se afla acea persoană. De pe o
noptiera din dormitor, C.V. a luat un telefon mobil Nokia, S.M. s-a apropiat de
patul unde dormea partea vătămată B.N., pe care a trezit-o brusc din somn, si cu un
briceag a ameninţat-o că o omoară daca nu-i spune unde sunt banii. În acest timp
C.V. găsind un pistol –jucărie a ameninţat-o pe femeie, care şi-a dat seama ca
pistolul îi aparţine şi nu prezintă pericol. C.V. a ieşit din dormitor, pe hol a găsit un
portmoneu din care a luat suma de 160 lei si o legătura cu chei, după care s-a dus
în sufragerie unde a început să scotocească prin dulapuri. S.M. sub ameninţarea
părţii vătămate, a aflat de la acesta ca banii sunt in sufragerie.
C.V. a aprins lumina în sufragerie, timp în care şi inculpatul B.G. s-a hotărât
sa intre in apartament, şi pe spatele lui D.F. a procedat la fel ca ceilalţi doi
inculpaţi. În timp ce inculpatul C.V. scotocea prin dulapurile din sufragerie a căzut
un obiect si a făcut zgomot. Partea vătămată B.V. s-a trezit şi a ieşit pe hol, crezând
că este fiul său, pe cale l-a strigat, însă s-a întâlnit cu C.V., care ieşise din
sufragerie. C.V. a încercat să scape şi l-a lovit pe proprietar în faţă provocându-i
leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 5-6 zile de îngrijiri medicale. În
timp ce inculpatul C.V. se lupta cu partea vătămată, B.G. fără a fi observat de
victimă, a fugit şi a sărit peste geamul bucătăriei în strada. Prin faţa lui B.V., după
ce C.V. a fugit pe geam, a trecut in fuga si S.M., care a părăsit apartamentul.
Ulterior, telefonul mobil a fost vândut de B.G. lui D.I., cu 15 lei, iar banii i-
au împărţit.
Întreaga activitate materială desfăşurată de inculpaţi, nu poate fi despărţită în
mai multe fragmente, deoarece are la bază o singură idee infracţională, aceea de a
sustrage bunuri şi bani din locuinţă.
Pentru a realiza aceeaşi hotărâre infracţională, inculpaţii au pătruns în
prealabil în apartamentul părţii vătămate şi, constatând prezenţa ei în casă,
inculpatul B.G. a apelat la ajutorul inculpatului C.V., pe care-l cunoştea din
penitenciar. Inculpaţii şi-au împărţit rolurile de pază şi de acţiune, dar în final au
pătruns cu toţii în locuinţa părţii vătămate pentru a scotoci printre bunurile
acesteia.
Inculpaţii au realizat de la început că, deposedarea victimei se va face prin
violenţă, s-au îmbrăcat cu haine ce aveau glugă pentru a fi trase pe faţă, mănuşi pe
23
mâini, văzând şi auzind comportamentul inculpatului C.V. faţă de partea vătămată
care era ameninţată şi lovită, lăsând-o să acţioneze după voinţa lui.
În speţă există o singură acţiune compusă din mai multe acte materiale,
săvârşite în mod neîntrerupt pentru inculpatul B.G., constând din crearea
condiţiilor favorabile de a sustrage banii şi bunurile prin spargerea geamului
escaladat în locuinţă şi asigurarea că pot acţiona şi cel de-al doilea moment, când
s-a materializat activitatea de sustragere prin violenţă a telefonului mobil şi a
banilor.
Fiind în faţa unei unităţi materiale de infracţiune, constată că, din acest punct
de vedere, recursul declarat de inculpat este întemeiat, urmând a-l admite ca
fondat, după desfiinţarea în parte a sentinţei şi deciziei penale.
În baza art. 334 cod pr. penală urmează a se schimba încadrarea juridică din
cele două infracţiuni de tentativă la furt şi tâlhărie, într-o singură infracţiune de
tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1 rap. la art. 211 alin. 2 lit. b cod penal, art. 211 alin.
21 lit. a şi c cod penal, cu aplic. art. 75 lit. „c” şi aplic. art. 37 lit. „a” cod penal.
Recursul declarat de inculpatul C.V. urmează a fi respins ca nefondat, având
în vedere că, la individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere toate criteriile prev.
de art. 72 cod penal, raportat la activitatea desfăşurată de inculpat, care se înscrie în
latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, condamnările anterioare de aceeaşi
natură, ce-i atrag starea de recidivă şi, deşi este liberat condiţionat, nu a dat dovadă
de îndreptare.
Cum din oficiu nu se constată alte motive de recurs care să fie invocate în
favoarea inculpatului, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat.

10. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind traficul şi

consumul ilicit de droguri.

Legea nr. 143/2000, art. 4, alin. 1 şi 2

Când subiectul activ deţine mai multe categorii de stupefiante, prevăzute

în tabele diferite (de risc şi mare risc) şi săvârşeşte acte materiale din cele
enunţate în modalităţile prevăzute de alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 143/2000, ne
aflăm în prezenţa voinţei voluntare simple şi nu în prezenţa unui concurs de
infracţiuni, care să impună încadrări juridice distincte în baza fiecărui alineat.

Decizia penală nr. 83/P/27 august 2008

(dosar penal nr. 1361/88/2008)

Prin sentinţa penală nr. 194/15.07.2008, pronunţată în dosarul penal

nr.1361/88/2008, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 334 Cod procedură penală
A schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului H.K.E. JR. – cetăţean
american, născut la 23.09.1967 în localitatea Burlingame, California – SUA,
student, cu reşedinţa în Constanţa, fără permis (viză) de şedere în România, cu
antecedente penale din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 şi alin. 2 din Legea

24
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.
2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 li. b 1 Cod procedură penală şi
cu aplicarea art.181 Cod penal.
A dispus achitarea inculpatului H.K.E. JR. pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod
penal.
În baza art. 4 alin. 1 şi al. 2 din Legea nr. 143/2000.
A condamnat pe inculpatul H.K.E. JR la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit.
b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal.
A dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare
pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare.
În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal.
A dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor
drepturi pe durata suspendării pedepsei închisorii.
Instanţa de fond în urma examinării probelor administrate în faza de
urmărire penală şi cercetare judecătorească reţine că situaţia de fapt şi încadrarea
juridică reţinute prin rechizitoriu sunt confirmate în parte.
Astfel, inculpatul H.K.E. Jr. este cetăţean american şi se află în România din
data de 30.09.2007. S-a stabilit în municipiul Constanţa, fiind student al Facultăţii
de Medicină a Universităţii Ovidius.
Locuind o perioadă la căminul campusului universitar, inculpatul a legat
prietenii cu alţi studenţi, în special cu fraţii K. şi G.T.C., conaţionali de origine
indiană, cercetaţi pentru acelaşi gen de fapte în cauza ce face obiectul dosarului nr.
22D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. – Biroul teritorial Tulcea, trimişi ulterior în judecată.
În cursul urmăririi penale, la locuinţa inculpatului a fost efectuată o
percheziţie domiciliară în vederea depistării şi a ridicării de droguri şi alte
substanţe aflate sub control naţional.
Conform procesului-verbal întocmit cu ocazia percheziţiei şi a examinării
fizico-chimice cantitative şi calitative a substanţelor şi obiectelor ridicate – ale
cărui concluzii s-au concretizat prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.
857051/8 mai 2008 – la locuinţa inculpatului au fost identificate şi ridicate : 12,31
gr. cannabis, 24,19 gr. rezină de cannabis cu conţinut de tetrahidrocannabinol sau
T.H.C. (droguri de risc conform tabelului nr. III al Legii 143/2000), 675,3 gr. De
N.N.- dimethyltryptamină sau D.M.T (drog de mare risc conform tabelului I al
Legii nr. 143/2000), din care 572 gr. Sub formă prelucrată (pulbere) şi 103,3 gr. În
formă vegetală (frunze uscate), o pipă şi un recipient din sticlă cu urme de T.H.C,
o lampă cu raze U.V funcţională şi seminţe de cannabis, plante de cannabius în
diferite stadii de vegetaţie, aflate în 6 pet-uri.
Inculpatului i-au fost recoltate probe de urină, analiza acestora confirmând
consumul anterior de (THC) marijuana sau/şi derivaţi ai acesteia (haşiş, cannabis
ori rezină de cannabis), atestându-se astfel profilul său de consumator de droguri.

25
 Instanţa de fond constată că în cauză a fost dovedită fără nici un dubiu
săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. 1 şi alin. 2 din
Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, deoarece prin acte repetate
săvârşite în baza unei rezoluţii unice, în perioada octombrie 2007-7 mai 2008 a
cultivat, cumpărat, transformat şi deţinut pentru consumul propriu, fără drept,
droguri de risc şi de mare risc şi anume cannabis (12,31gr.) rezină de cannabis cu
conţinut de T.H.C. (24,19 gr) D.M.T. (675,3 gr. şi seminţe de cannabis.
De asemenea, a rezultat că inculpatul a oferit în repetate rânduri, în baza
aceleiaşi intenţii infracţionale droguri de risc, respectiv haşiş, martorilor C.K. şi
C.G.T., faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de
art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Inculpatul a fost cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3
al. 1 şi al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 42 alin. 2 Cod penal întrucât,
în mod repetat, a introdus în ţară droguri de risc şi de mare risc. Această faptă, în
opinia instanţei, nu poate fi reţinută în lipsa unor probe concludente şi, în
consecinţă, a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune în
conformitate cu prevederile art. 10 lit. a raportat la art. 11, pct. 2 lit. a Cod pr.
penală.
Se susţine că schimbarea încadrării juridice a faptei se justifică numai în
ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 al. 1 şi al. 2 din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, motivat de faptul că în raport de
conţinutul obiectiv al infracţiunii de trafic de droguri, din probele examinate a
rezultat doar oferirea de către inculpat, martorilor C.K. şi C.G.T., de haşiş din pipă
(drog de risc).
Împotriva sentinţei penale de mai sus a declarat apel Parchetul de pe lângă
Tribunalul Tulcea pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare asupra stării de fapt şi a aplicării
legii, atunci când a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a
infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, reţinerea prev. art. 18 1 Cod penal,
cât şi aprecierea eronată a faptului că cele două infracţiuni prev. de art. 2 alin. 1 şi
2, precum şi art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, constituie o singură faptă,
deoarece din economia textului rezultă că fiecare modalitate în parte consumată
reprezintă o infracţiune distinctă.
Reprezentantul Parchetului susţine oral în plus şi:
- greşita achitare a inculpatului în temeiul art. 181 Cod penal pentru art. 2
alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu 41 alin. 2 Cod penal;
- greşita achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. „a” rap. la art. 10 lit.
„c” Cod procedură penală, pentru art. 3 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.
art. 41 alin. 2 Cod penal;
- greşita restituire către inculpat a obiectelor folosite în activitatea
infracţională;
- instanţa de fond greşit a aplicat pedeapsa accesorie, greşita individualizare
a pedepsei aplicate, solicitând reţinerea prev. art. 81 Cod penal şi aplicarea unei
pedepse privative de libertate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, a motivelor de apel expuse în scris şi
oral de către reprezentantul parchetului, constată:
26
 Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţa de fond, a rezultat din
procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală cu ocazia depistării
inculpatului, efectuarea percheziţiei domiciliare, raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică, fizico-chimică a substanţelor ridicate de la inculpat (dosar urmărire
penală), procesele-verbale încheiate de Brigada de Combatere a Criminalităţii
Organizate Constanţa (BCCO), procesele-verbale cu rezultatele analizelor
toxicologice efectuate, declaraţiile martorilor C.K., C.G.T., B.D.D., declaraţiile
date de inculpat.
Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului, acesta în faţa instanţei
de fond relatează că este membru al unei biserici „Cherokee …” (un trib indian din
SUA), plantele DMT le-a procurat pentru a le folosi în scop religios, lucru acceptat
după ştiinţa sa de către mai multe ţări din U.E.
Nu a făcut trafic cu droguri.
Este consumator de canabis, marijuana şi haşiş în scopuri medicale. Nu
poate prezenta acte medicale care să ateste susţinerea sa.
Plantele care conţin DMT le-a comandat prin internet, le-a primit dintr-o
ţară, dar nu ştie exact de unde.
A cultivat canabis în apartament, dar plantele nu s-au dezvoltat, s-au ofilit. A
folosit lampa cu ultraviolete pentru a le încălzi, drogurile le fuma cu pipa, a oferit
pipa şi martorilor C.K. şi G., la cererea lor.
Se consideră vinovat că este consumator de droguri, dar motivat de faptul că
o făcea numai în scop medical sau religios.
Toate drogurile găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare îi aparţin.
Martorul C.K. declară constant că a stat o perioadă de timp în acelaşi cămin
studenţesc cu inculpatul. Ştie că inculpatul era consumator de droguri: haşiş şi
canabis. Nu ştie dacă oferea droguri şi altor persoane, dar acestuia şi fratelui lui le-
a oferit de câteva ori haşiş.
Personal i-a adus inculpatului, la rugămintea acestuia, din Olanda un pachet
care conţine haşiş şi LSD (acest din urmă drog era sub formă de cărţi poştale sau
felicitări).
Haşişul ce l-a fotografiat cu telefonul mobil este cel adus din Olanda.
Inculpatul îi oferea să fumeze haşiş cu pipa acestuia, fără să-i solicite bani.
Mai susţine că a fumat haşiş sau canabis tot în scopuri medicale.
Situaţia de fapt aşa cum rezultă din probele administrate, reţinută de instanţa
de fond şi din ansamblul modificărilor intervenite în Legea nr. 143/2000, se
desprinde concluzia că hotărârea urmează a fi modificată, ca urmare a admiterii
apelului, astfel:
Fapta inculpatului, constând în aceea că a oferit droguri de risc spre consum
fraţilor C.K. şi C.G.T., în mai multe rânduri, intră în sfera constituirii elementelor
constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.
art. 41 alin. 2 Cod penal, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Având în vedere împrejurările în care au fost contactate cele două persoane
de către inculpat şi modul cum a ştiut să-i apropie pentru a-i face servicii de natura
celor descrise în situaţia de fapt, denotă că fapta sa nu este lipsită de gradul de
pericol social a unei infracţiuni, urmând a fi condamnat pentru săvârşirea

27
infracţiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2
Cod penal.
Instanţa constată că inculpatul era consumator de droguri de risc şi de mare
risc, motiv pentru care fără drept a încercat cultivarea, prepararea, cumpărarea de
astfel de droguri, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.
de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000.
Având în vedere că inculpatul, pentru a face rost de droguri de risc şi mare
risc pentru consum propriu, le-a introdus în ţară cu ajutorul comenzilor făcute prin
internet sau sprijinit de martorul C.K., este realizat elementul material al
infracţiunii prev. de art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.
2 Cod penal.
Dar, în urma unui examen atent asupra scopului urmărit de inculpat prin
introducerea acestor droguri, de natură a produce consecinţe numai asupra acestuia
şi de natura celor exemplificate în toate declaraţiile, constituie o faptă care nu
prezintă pericolul social al unei infracţiuni, urmând a se face aplicarea art. 18 1 Cod
penal cu ref. la art. 11 pct. 2 lit. „a” şi art. 10 lit. „b 1” Cod procedură penală şi art.
91 lit. „c” Cod penal.
Ţinând seama că organele de urmărire penală şi instanţa a stabilit că,
cantitatea de droguri deţinută ilegal de inculpat a fost destinată consumului propriu
şi nu traficului ilicit şi numai în cazul celor doi martori le-a oferit în câteva rânduri
să fumeze pipă cu droguri, din propria pipă, în cursul urmăririi penale şi cercetării
judecătoreşti, a avut o atitudine sinceră. Colaborând cu acestea, instanţa reţine
aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante, urmând să stabilească pedepsele ce
urmează a se pronunţa sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
La individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului, în
conformitate cu prevederile art. 72 şi 52 Cod penal, urmează a se avea în vedere
întreaga activitate infracţională a inculpatului, scopul şi modalităţile folosite, de
gradul concret de pericol social al faptei de deţinere ilicită a drogurilor, urmează ca
inculpatul să execute pedeapsa după aplicarea prev. art. 33 lit. „a”–34 lit. „b” Cod
penal prin privare de libertate, cu înlăturarea disp. art. 81 şi 82 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul este cetăţean american, pentru care prin
hotărâre s-a dispus şi extrădarea acestuia, urmează a se înlătura şi pedeapsa
accesorie prev. de art. 64 lit. „a, b” Cod penal.
Constată că inculpatul este arestat provizoriu în temeiul Legii nr. 302/2004.
Întemeiată este şi critica de a se dispune confiscarea de la inculpat a lămpii
tip UV cu accesoriile necesare funcţionării.
Instanţa urmează a respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării
juridice în infracţiunea prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu art. 41
alin. 2 Cod penal şi art. 3 alin. 1 şi 2 din aceeaşi lege şi art. 4 alin. 1 şi 2 din lege,
în câte două infracţiuni distincte, în funcţie de alineat.
Acest punct de vedere nu este împărtăşit de practica judiciară, deoarece nu
este corect să se reţină câte o infracţiune pentru fiecare modalitate prevăzută de
textul incriminator în ce priveşte elementul material a infracţiunii: cultivare,
cumpărare, deţinere, etc.

28
 În cazul constatării unor asemenea fapte, urmează a se stabili dacă cantitatea
de droguri deţinută ilegal de persoana depistată este destinată consumului propriu,
traficului ilicit ori consumului şi traficului ilicit.
În cazul subiectului activ al infracţiunii prev. de art. 2, 3 sau 4 din Legea nr.
143/2000 aşa cum a fost republicată la 01.01.2007, care deţine mai multe categorii
de substanţe stupefiante – prev. în tabele diferite, suntem în prezenţa unei unităţi
infracţionale sau a pluralităţii de infracţiuni.
În cazul dat, nu se poate reţine un concurs de infracţiuni (pe alineat), într-o
astfel de situaţie fiind comisă o singură infracţiune sub forma voinţei voluntare
simple.
Faţă de toate aceste considerente, urmează ca în baza art. 379 pct. 2 lit. „a”
Cod procedură penală, să fie admis apelul, desfiinţată sentinţa primei instanţe şi,
rejudecând, se va dispune:
În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod
penal şi art. 74 alin. (1) lit. „a, c” - art. 76 alin. 1 lit. „c” Cod penal, va fi
condamnat inculpatul H.K.E. Jr., la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.
Urmează a se reduce pedeapsa de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare
pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.
74 alin. (1) lit. „a, c”-art. 76 alin. 1 lit. „d” Cod penal.
În baza art. 33 lit. „a”- art. 34 lit. „b” Cod penal, urmează a se contopi cele 2
pedepse şi se va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „b 1” Cod procedură penală,
art. 181 Cod penal, va fi achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. 1
şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal.

11. Infracţiuni contra persoanei. Omor calificat.

Cod penal, art. 175, lit. i

Un loc public prin natura şi destinaţia lui este întotdeauna, în accepţiunea

legii, accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană.
Astfel, infracţiunea de omor a fost săvârşită în curtea locuinţei victimei,
împrejmuită cu plasă de sârmă şi plăci de azbociment, aceasta nefiind accesibilă
publicului, deci neputând fi considerată un loc public, cu consecinţa reţinerii
agravantei prevăzute de art. 175 lit. i Cod penal.

Decizia penală nr. 86/P/9 sept. 2008

(dosar nr. 540/36/2008)

Prin sentinţa penală nr.109 din data de 3 martie 2008, pronunţată în dosarul
penal nr.4895/118/2007, Tribunalul Constanţa, în baza art.174-175 lit.”i” cod
penal, cu aplic.art.74 al.1 lit.”c” - art.76 al.1 lit.”a” cod penal şi al.2 cod penal.
A condamnat inculpatul M.B., născut la data de 04.10.1985 în Medgidia,
judeţul Constanţa, cetăţean român, studii 3 clase, muncitor, fără ocupaţie şi loc de
muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în Medgidia, judeţul
29
Constanţa, – în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, Judeţul Constanţa - la
pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prev.
de art.64 al.1 lit.”a” teza II-a şi lit.”b” cod penal după executarea pedepsei
principale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea
situaţie de fapt:
La data de 18.01.2007 numita T.L. a dat martorei M.T. – sora inculpatului,
un cal, urmând ca aceasta să-l plătească în timp de o lună de zile, cu condiţia ca, în
cazul în care se va răzgândi, aceasta să-i cedeze căruţa proprietatea ei.
Întrucât a doua zi M.T. nu a fost mulţumită de cal, l-a abandonat pe terenul
din apropierea casei lui T.L. ce îi era vecină, anunţând-o că nu mai doreşte să
cumpere calul.
Având în vedere înţelegerea dintre ele T.L. ia căruţa martorei M.T. ce era
lăsată în stradă în faţa casei, cele două certându-se, după care se confruntă fizic.
Ulterior M.T. le spune membrilor familiei ale despre această agresiune şi
împreună cu concubinul său - martorul S.G. şi inculpatul M.B. şi rudele sale M.E.
şi M.E. se deplasează la domiciliul familiei T.L., care locuia împreună cu rudele
sale, printre care şi mama sa, victima P.D.
Inculpatul M.B., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice s-a înarmat cu
o suliţă lungă de 4,5 metri, confecţionată din ţeavă în grosime de 2,5 cm prevăzută
la unul din capete cu două ţepuşe în lungime de 8 cm,ascuţită la capăt.
Inculpatul a aruncat de mai multe ori cu pietre spre locuinţa din apropiere
unde se afla T.L. şi rudele acesteia, locuinţă ce nu era împrejmuită cu vreun gard,
ocazie cu care a lovit în zona capului şi a pieptului victima P.D., iar cu suliţa a
lovit fereastra şi uşa casei, iar una din lovituri a aplicat-o în zona feţei victimei.
Aceste împrejurări sunt confirmate de martorii T.I., V.I., P.I. şi M.F. – copiii
victimei, care se aflau toţi, împreună, în locuinţă.
Faptul că inculpatul a participat la comiterea faptei şi a agresat-o în mod
direct pe victima P.D. rezultă şi din declaraţia fiicei acesteia M.V., precum şi din
declaraţiile martorilor M.T., M.E., M.E., M.A. – rudele inculpatului.
După ce a lovit-o cu suliţa, constatând că victima a căzut la sol şi realizând
gravitatea faptei sale, inculpatul s-a retras la domiciliul său, loc unde a ascuns
suliţa într-o căpiţă de fân, după care a părăsit domiciliul, mergând la rudele sale din
Hârşova, pentru a nu fi găsit de organele de poliţie, ulterior, la data de 27.01.2007,
s-a prezentat la Poliţia Medgidia, ocazie cu care a declarata cu privire la fapta
comisă.
In urma agresiunii inculpatului, victima a fost internată la Spitalul Municipal
Medgidia în perioada 20 – 22.01.2007, cu diagnosticul TCC plus, TCF acut închis,
plagă sp.Interdigital 1 mâna stg, fiind transferată la Spitalul Clinic Judeţean
Constanţa în perioada 22 – 26.01.2007 şi internată cu diagnosticul TCC şi facial
prin agresiune, TCF deschis mediu, fractură F dreapta, contuzie hemoragică F dr.
în remisie, hemoragie meninge posttraumatică şi hemasinus maxilar stg.
La data de 26.01.2007 ora 5,00 victima a decedat în urma unui stop cardiac
ireversibil la manevrele de resuscitare .
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma
criticilor aduse, din probele dosarului, se constată următoarele:
30
 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa
nr.85/P/21.05.2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.B. pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.174-175 lit.”i” Cod penal, reţinându-se că
la data de 20 ianuarie 2007 pe fondul unei stări conflictuale, a pătruns în curtea
locuinţei numitei T.L. şi a aplicat lovituri cu pietre în zona capului şi o lovitură
cu suliţa, victimei P.D., în zona capului, cauzându-i multiple leziuni, ce au
condus la decesul acesteia.
Prin sentinţa penală apelată, s-a reţinut şi condamnat inculpatul apelant,
pentru infracţiunea de omor calificat, reţinându-se că fapta de omor, a săvârşit-o
în curtea locuinţei numitei T.L., deci fapta a fost săvârşită în loc public.
Potrivit at.152 Cod penal fapta se consideră săvârşită „în public”, atunci
când a fost comisă:
a) într-un loc public care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna
accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;
În speţă, infracţiunea de omor a fost săvârşită în curtea locuinţei părţii
vătămate, împrejmuită cu plasă din sârmă şi plăci de azbociment, deci prin natura
şi destinaţia sa (acest loc fiind proprietate privată a părţii vătămate), acesta
nefiind accesibil publicului, deci nu este un loc public. Localizarea că fapta a fost
săvârşită în curtea locuinţei părţii vătămate, este demonstrată de declaraţiile
acesteia, ale martorilor, din care rezultă că inculpatul a pătruns în acest loc, fără a
avea dreptul sau acceptul părţii vătămate. În raport de cele menţionate, instanţa
de apel va înlătura circumstanţele atenuante reţinute în sarcina inculpatului, de
gravitatea faptei şi în baza art.379 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală, se vor
admite ambele apeluri, se va desfiinţa sentinţa penală apelată şi rejudecând va
dispune:
În baza art.334 Cod procedură penală, se va schimba încadrarea juridică din
infracţiunea prevăzută de art.174 – 175 lit.”i” Cod penal în infracţiunea prevăzută
de at.174 Cod penal, text de lege în baza căruia urmează a-l condamna la
pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64
alin.1 lit.”a” teza a –II-a şi lit.”b” Cod penal.

12. Infracţiunea de abuz în serviciu.

Cod penal, art. 250, alin. 2, art. 180-182

Agentul de pază care, în timpul activităţii de monitorizare şi intervenţie, o

loveşte pe partea vătămată, săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută
de art. 250 alin. 2 Cod penal, şi nu un concurs de infracţiuni, întrucât atât textul
incriminator anterior modificat ulterior prin Legea nr. 278/2006, cât şi cel
prezent, în conţinutul laturii obiective, sunt absorbite, iar faptele de lovire
incriminate în infracţiunile prevăzute de art. 180, 181 şi 182 Cod penal, devin o
infracţiune complexă.

Decizia penală nr.405/P/24 sept.2008

(dosar penal nr. 4649/118/2007)
31
 Prin sentinţa penală nr. 2335 din 03.11.2006 pronunţată în dosarul penal
nr.207/2005, Judecătoria Constanţa a hotărât:
În baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei
reţinute în sarcina inculpatului C.I., din infracţiunea prevăzută de art.250 alin.2 cod
penal, cu aplicarea art.73 lit.b) cod penal, in infracţiunea prevăzută de art.250 alin
2 cod penal raportat la art.258 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal şi
art.13 Cod penal.
În baza art.250 alin.2 cod penal raportat la art.258 Cod penal, cu aplicarea
art.73 lit.b), art.74 lit.a), art. 76 lit.e) teza I Cod penal, si art.13 Cod penal, a
condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracţiunea
de purtare abuzivă .
In baza art. 1 din Legea nr.543/2002 a constatat graţiată integral pedeapsa
aplicată.
A făcut aplicarea art.7 din Legea nr.543/2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
In seara de 23/24 ianuarie 2002 partea vătămată I.P. însoţit de martorii C.C.
si F.D.C. s-au deplasat la barul Pelican din Constanta, unde au consumat băuturi
alcoolice .
Partea vătămată a intrat in conflict cu 3 persoane de origine arabă care se
aflau la o masa învecinată, iar martorii R.F. – ospătar, si B.I. – şef de sală, care au
intervenit, nu au reusit sa aplaneze conflictul, astfel încât au apelat la SC Z.E. SRL
in baza contractului de monitorizare si intervenţie încheiat cu această societate,
prin declanşarea unui buton de alarmă .
După câteva minute a sosit un echipaj format din C.I. si P.R., cărora seful de
sala le-a cerut sa evacueze persoanele recalcitrante .
Cei doi agenţi de paza, însoţişi de B.I., s-au deplasat la masa părţii vătămate
si i-au cerut sa părăsească localul, insă acesta a început să le adreseze cuvinte
vexatorii .
Intre agenţii de pază şi I.P. s-a declanşat un conflict, astfel încât partea
vătămată a luat in mână un pahar si a încercat să-l lovească pe C.I.
Agentul de pază P.R. l-a prins de încheietura mâinii, timp în care inculpatul,
tulburat de agresivitatea părţii vătămate, i-a aplicat lovituri în zona capului, apoi l-a
scos din local .
In urma loviturilor primite de la inculpat, partea vătămată a suferit leziuni la
nivelul ochiului drept si urechii stângi, necesitând 45-50 de zile de îngrijiri
medicale, leziuni care nu i-au pus viata in primejdie si care nu constituie
infirmităţi.
Prin decizia penală nr.175 din data de 26 martie 2008, pronunţată în dosarul
penal nr.4649/118/2007, Tribunalul Constanţa, în baza art.379 pct.1 lit. b) cod
procedură penală :
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinţei
penale nr.2335 din 03 11 2006 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul
penal nr.207/2005 .
În baza art.379 pct. 2 lit.a) Cod procedură penală :

32
 A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa
şi de partea civilă I.P. împotriva sentinţei penale nr.2335 din 03.11.2006
pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.207/2005 .
Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând a dispus:
In baza art. 334 cod procedură penală:
Schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina
inculpatului C.I., din infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art.250 alin.2
Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal, in infracţiunile de purtare abuzivă,
prevăzută de art.250 alin.2 Cod penal raportat la art.258 Cod penal, şi de vătămare
corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.13 cod
penal şi art.33 lit.b) Cod penal.
În baza art.250 alin.2 Cod penal raportat la art.258 Cod penal, cu aplicarea
art.13 şi art.33 lit.b) Cod penal, a condamnat pe inculpatul C.I., născut la
01.06.1976, domiciliat in Năvodari, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.
În baza art.181 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.13 cod penal şi art.33 lit. b)
Cod penal, a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
In baza art.1 din Legea nr.543/2002, a constatat graţiate integral cele două
pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate inculpatului.
Împotriva deciziei penale nr.175 din 26 martie 2008 a Tribunalului
Constanţa şi a sentinţei penale nr.2335 din 3 noiembrie 2002 a Judecătoriei
Constanţa, au declarat recurs, inculpatul C.I. şi partea civilă I.P., criticându-le ca
nelegale şi netemeinice.
1. În motivul de recurs, inculpatul solicită casarea celor două hotărâri penale
şi rejudecând, în baza art.11 pct.2 lit.”a” raportat la art.10 lit.”e” Cod procedură
penală cu aplicarea art.44 Cod penal şi să se dispună achitarea inculpatului cu
consecinţa respingerii pretenţiilor civile ale părţii civile iar în subsidiar, să se
constate că instanţa de apel, în mod greşit a dispus schimbarea încadrării juridic, cu
consecinţa majorării pretenţiilor civile solicitate de partea civilă, fără ca acestea se
fie probate cu acte.
2. În motivul de recurs, partea civilă solicită casarea celor două hotărâri
penale şi rejudecând să se dispună majorarea pretenţiilor civile, respectiv daunelor
morale, în raport de leziunile cauzate şi prejudiciul de agrement pe care partea
vătămată, constituită parte civilă, le-a suferit.
Verificând legalitatea şi temeinicia celor două hotărâri penale, prin prisma
criticilor aduse, din probele dosarului, se constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
nr.3049/P/2004, din 28 ianuarie 2005, s-a dispus trimiterea în judecată a
inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.250 al.2 cu
aplicarea art.73 Cod penal, reţinându-se că, în calitate de agent de pază la S.C.
„Z.E.” SRL Constanţa, la data de 23/24.01.2002, în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, i-a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate I.P., cauzându-i leziuni
pentru care i-au fost necesare pentru vindecare, 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Cu privire la primul motiv de recurs al inculpatului, instanţa constată
următoarele:
33
 Potrivit art.44 al.2 Cod penal „se află în stare de legitimă apărare, acela care
săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac iminent, material, direct şi injust”.
Circumstanţa legală a provocării prevăzută de art.73 lit.”b” Cod penal, există
atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub imperiul unei tulburări puternice sau
emoţii determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin
violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune
ilicită gravă.
În speţă, rezultă că partea vătămată după ce a consumat băuturi alcoolice, în
barul „P” din Constanţa, a început să adreseze inhurii altor consumatori cât şi
şefului de unitate B.I., ospătarului R.F., care au încercat să-l liniştească şi să-l
scoată din local. Întrucât nu au reuşit, numitul B.I., a apelat la serviciile societăţii
de pază „Z.E.” Constanţa cu care avea încheiat un contract de monitorizare şi
intervenţie, prin apăsarea unui „buton de panică”.
La sosirea echipajului format din agenţi de pază C.I. şi P.R., partea vătămată
a început să-i adreseze injurii şi să-l lovească pe agentul de pază C.I., dar nu a
reuşit întrucât acesta s-a ferit.
În această situaţie, agentul de pază – C.I., l-a imobilizat pe partea vătămată
I.P. şi i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului, după care l-a împins spre
ieşirea din local.
Conform raportului de constatare medico-legală nr.A5/4869/2003, partea
vătămată a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri
dure, pentru care i-au fost necesare 45-50 zile de îngrijiri medicale.
În raport de această situaţie de fapt, demonstrată cu probele din dosar, se
constată că în mod corect prin rechizitoriu şi prin sentinţa penală s-a reţinut în
sarcina inculpatului starea de provocare, întrucât condiţia prevăzută în art.44 al.2
Cod penal „ca atacul să pună în pericol grav persoana sau dreptul celui atacat”, nu
este îndeplinită întrucât lipsa gravităţii pericolului nu poate legitima o intervenţie
de duritate extremă care să pună în primejdie viaţa agresorului.
2. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs al inculpatului, instanţa
constată că:
La data săvârşirii faptei de către inculpat, infracţiunea comisă era
incriminată în art.250 al.2 Cod penal, text de lege care a fost modificat ulterior prin
Legea nr.278/2006, fapta inculpatului fiind încadrată în art.250 al.3 Cod penal.
Infracţiunea de purtare abuzivă, atât prin textul vechi cât şi cel modificat, se
poate săvârşi atât în formă simplă prevăzută în art.250 al.1 Cod penal, dar şi în
forma agravantă prevăzută în art.250 al.2 Cod penal, respectiv art.250 al.2,3,4,5
Cod penal prin modificare, texte de lege prin care legiuitorul a dispus absorbirea în
conţinutul infracţiunii de purtare abuzivă a prevederilor din art.180 al.2 Cod penal,
art.181 şi art.182 Cod penal, devenind o infracţiune complexă, deci, în cauză, nu
poate să subziste concursul între infracţiunea de purtare abuzivă cu cel de la
art.180 al.2 Cod penal, art.181 şi art.182 Cod penal.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515 pct.2 lit.”d” raportat la art.3859
al.1 pct.14 al.2 Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de inculpatul
C.I., se vor casa hotărârile recurate şi dispune:
În baza art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei
reţinute în actul de sesizare în infracţiunea prevăzută de art.250 al.2 Cod penal,
34
combinat cu art.258 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal şi art.73 lit.”b” Cod
penal.
În temeiul art.345 al.2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Coteţ
Ionel pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art.250 al.2
Cod penal, combinat cu art.258 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.73
lit.”b” Cod penal, art.76 al.1 lit.”e” Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni
închisoare.
În temeiul art.1 din legea 543/2002, constată graţiată integral pedeapsa
aplicată.
Urmează a atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.7 din legea 543/2002,
privind revocarea graţierii.
3. Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs al inculpatului cât şi al părţii
civile privind rezolvarea laturii civile.
Potrivit at.14 al.3 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil „orice faptă a
omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă la acela din a cărei greşeală s-a
ocazionat, a-l repara”. Daunele morale reprezintă o compensare bănească pentru
suferinţa cauzată unei persoane prin infracţiune, alături de prejudiciul material ce i
s-a produs”.
În speţă, este incontestabil că părţii civile i-au fost cauzate un prejudiciu
material dar şi un prejudiciu moral, datorate suferinţelor fizice cauzate de
agresiunea inculpatului cât şi a traumei psihice pe care le-a presupus o astfel de
situaţie, dar care trebuie diminuată, în raport şi de faptul că, în sarcina inculpatului
s-a reţinut starea de provocare a părţii civile. Partea vătămată s-a constituit parte
civilă cu sumele de 1.050.000.000 lei vechi din care 50.000.000 lei reprezentând
daune materiale şi 500.000.000 lei reprezentând daune morale şi 500.000.000 lei
reprezentând daune de agrement.
Cu privire la daunele materiale, care trebuie dovedite, partea civilă nu a
făcut dovada cu acte, doar pentru suma de 300 RON, motiv pentru care, în baza
art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală, art.998 Cod civil,
art.1000 al.3 Cod civil, va obliga pe inculpatul C.I., în solidar cu partea
responsabilă civilmente S.C. „Z.E.” SRL, la plata către partea civilă I.P., a
despăgubirilor civile, în sumă de 600 lei, din care 150 lei daune materiale şi 450
lei, daune morale.
Respinge restul pretenţiilor ca nefondate.

13. Infracţiuni indreptate impotriva integralităţii corporale sau

sănătăţii persoanei.

Cod penal, art.181

Fapta inculpatului, ca urmare a unui conflict provocat de partea

vătămată, constând din îmbrâncirea acesteia, iar ca urmare a căderii s-a
pricinuit o vătămare corporală, constituie un act de violenţă săvârşit cu intenţie
şi nu din culpă, chiar dacă rezultatul violenţei a depăşit intenţia făptuitorului.

35
 Decizia penală nr. 444/P/09.10.2008

Prin sentinţa penală nr.1663/P/12.10.2007, pronunţată de Judecătoria

Medgidia, s-a dispus în baza art. 184 al. 2 cod penal. cu aplic. art. 73 lit. b) cod
penal, art. 74 lit. a) şi c) cod penal. raportat la art. 76 lit. e) cod penal,
Condamnarea inculpatului R.I. la o pedeapsa de 700 lei amendă penală
pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A atras atenţia inculpatului R.I. asupra disp. art. 63 1 cod penal privind
înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în cazul neachitării acesteia cu rea -
credinţă.
S-a luat act ca partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu
s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14-16 şi 346 cod pr.penală raportat la art. 998-999 cod civil a
obligat pe inculpatul R.I. să plătească părţii civile N.G. suma de 196,02 lei cu titlul
de despăgubiri materiale şi suma de 5.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a pronunţa sentinţa penală mai sus menţionată,prima instanţă analizând
materialul probator administrat în cauză, atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în
faza cercetării judecătoreşti, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 14.10.2006, inculpatul R.I., însoţit de martorii R.N., tatăl său, şi
H.C., se aflau în barul „D” de pe str. I., mun. Medgidia.
În acelaşi bar se afla şi partea vătămată N.G. care, la un moment dat, s-a
deplasat la masa inculpatului şi i-a cerut acestuia să-l cinstească cu o bere, ceea ce
inculpatul a şi făcut.
În timp ce consuma berea, partea vătămată a insultat pe inculpat, moment din
care a luat naştere conflictul dintre cei doi care se aflau în stare de ebrietate.
Întrucât partea vătămată a început să ţipe, barmanul le-a spus să meargă afară,
şi cele două părţi au ieşit afară şi s-au aşezat pe bordură pentru a discuta.
La un moment dat, partea vătămată a reintrat în bar, a luat sticla de bere într-o
manieră pregătită de a lovi, şi, ieşind afară a ridicat sticla, moment în care,
inculpatul R.I., crezând că partea vătămată intenţionează să-l lovească cu acea
sticlă, s-a ridicat de pe bordură şi l-a împins cu intenţia de a se apăra.
Datorită stării de ebrietate în care se afla, partea vătămată N.G. a căzut
lovindu-se în zona capului de gresia din faţa barului.
Inculpatul şi martorul H.C. au anunţat „Salvarea” şi au însoţit pe partea
vătămată la Spitalul Municipal Medgidia.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 541/LR/06.12.2006 emis de
SML Constanţa rezultă că partea vătămată N.G. a suferit în data de 14.10.2006 un
traumatism cranio – cerebral cu fractură de stâncă temporală dr. şi otoragie dr. care
s-a putut produce prin lovire de plan dur.S-a mai reţinut că actualmente, partea
vătămată prezintă cofoză urechea dreaptă şi pareză facială dr. secundare
traumatismului şi care reprezintă infirmitate fizică permanentă. Partea vătămată a
necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu s-a
constituit parte civilă astfel că instanţa va lua act despre aceasta.
Partea vătămată N.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei daune
morale şi 1.370 lei daune materiale.
36
 Partea vătămată a depus la dosar, în dovedirea acţiunii civile o serie de
chitanţe fiscale din care rezultă că acesta a efectuat cheltuieli în sumă de 196,02
lei, în urma leziunilor suferite de pe urma acţiunii inculpatului.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de partea vătămata, prima instanţă
a apreciat că, în raport de natura leziunilor suferite (traumatism cranio – cerebral
cu fractură de stâncă temporală dr. şi otoragie dr. şi care reprezintă infirmitate
fizică permanentă), zilele de îngrijiri medicale necesitate de 35-40 zile, zilele de
spitalizare, dar ţinând seama şi de starea de provocare din partea părţii vătămate, se
justifică doar acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 5.000 lei.
Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr.314 pronunţată la data de 18 iunie
2008 în dosarul penal nr.1295/256/2007 a respins ca nefondat apelul declarat de
apelantul inculpat R.I. împotriva sentinţei penale nr.1663/P/12.10.2007, pronunţată
de Judecătoria Medgidia.
În baza art.193 cod pr.penală, a obligat apelantul inculpat către intimatul parte
civilă la plata sumei de 742 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de acesta.
În baza art.192 al.2 cod pr.penală, a obligat apelantul inculpat la plata sumei
de 420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
În termen legal, a declarat recurs inculpatul R.I. prin care critică hotărârile
pronunţate sub aspectul greşitei încadrări juridice.
Astfel, apărătorul inculpatului a susţinut că, în urma incidentului din 14
octombrie 2006, partea vătămată N.G. a suferit o leziune craniană ce a necesitat de
35-40 zile de îngrijiri medicale, că a rămas cu o pareză facială, rămânând cu
infirmitate fizică permanentă – cofoză urechea dreaptă.
S-a solicitat a se constata că, încadrarea juridică corectă ar fi cea prev. de
art.184 alin.1 cod penal rap. la art.181 cod penal şi, în raport de noua încadrare
juridică să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta nu prezintă gradul de
pericol social al unei infracţiuni.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate, în raport de
critica formulată cât şi din oficiu, curtea reţine următoarele:
Instanţa de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia
inculpatului şi a realizat o corectă încadrare juridică faţă de probele ce s-au
administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti.
Nu se impune schimbarea încadrării juridice şi reţinerea la încadrarea
juridică a disp.art.181 cod penal aşa cum se solicită în recurs.
Potrivit art.181 cod penal, constituie infracţiunea de vătămare corporală,
fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii, o vătămare care
necesită pentru vindecare, îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile.
Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin orice acţiune ce
are drept rezultat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei care
necesită pentru vindecare, îngrijiri medicale de la 21 de zile până la cel mult 60 de
zile.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea de vătămare corporală
se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă.
Potrivit art.184 cod penal, constituie infracţiunea de vătămare corporală din
culpă fapta prev. în art.180 alin.2 şi 2 ind.1 cod penal, care a pricinuit victimei o

37
vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 10 zile,
precum şi cea prev. în art.181 săvârşită din culpă.
Fapta este mai gravă dacă a avut vreuna din urmările prev. în art.182 alin.1
sau 2 cod penal.
Din raportarea disp.art.184 alin.1 la disp.art.180 alin.1 şi 2 cod penal, art.181
cod penal, rezultă că, ne găsim în prezenţa infracţiunii de vătămare din culpă
numai dacă durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare este mai mare de
10 zile, dar cel mult de 60 de zile.
Fapta de vătămare corporală din punct de vedere al laturii subiective este
săvârşită din culpă.
Infracţiunea din culpă înseamnă că activitatea materială a fost săvârşită in
vederea altui rezultat decât cel care s-a produs (recurentul a împins-o pe partea
vătămată care să nu fie lovit cu sticla în cap) făptuitorul nu a prevăzut, deşi ar fi
trebuit şi putut să prevadă rezultatul intervenit sau, deşi, a avut previziunea lui a
sperat în mod uşuratic că el nu se va produce.
În afară de modalităţile formei simple, infracţiunea de vătămare corporală
din culpă prevede şi trei modalităţi mai grave, astfel, art.184 alin.2 pentru care s-a
dispus condamnarea recurentului este sancţionată mai aspru, atunci când acţiunea a
produs vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii victimei pentru a cărei
vindecare sunt necesare peste 60 de zile sau când s-a produs pierderea unui simţ
sau organ.
Aşa cum am arătat mai sus, infracţiunea prev. de art.18 cod penal se
săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, iar infracţiunea prev. de art.184 alin.2
este săvârşită numai din culpă.
Raportarea unei infracţiuni săvârşită din culpă (sancţionată mai uşor) la o
infracţiune săvârşită cu intenţie (sancţionată mai grav), aşa cum s-a cerut în recurs,
constituie o agravare a situaţiei recurentului ceea ce ar duce la încălcarea
disp.art.385 ind.8 cod pr.penală.
In temeiul art. 38515 pct.1 lit.b cod pr.penală se respinge ca nefondat recursul
declarat de inculpatul R.I. şi în baza art.192 cod pr.penală, este obligat la 100 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.

14. Înşelăciune. Conţinut constitutiv. Exercitarea profesiei fără a avea

studiile corespunzătoare funcţiei.

Cod penal, art. 215

Neavând calitatea de absolvent al unei instituţii superioare de învăţământ

acreditate, şi inducând în eroare partea vătămată cu privire la acest aspect, fapta
inculpatei de a o determina pe aceasta să încheie contractul de muncă pe
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „înşelăciune în convenţii”
prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, constând în inducerea în eroare a
părţii vătămate cu privire la absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de
specialitate, remunerată legal, şi prin asumarea dolosivă a calităţii de
jurisconsult; în lanţul cauzal se înscrie şi prejudiciul produs, constând în
38
diferenţa de remuneraţie, ce nu ar fi fost plătită, dacă partea vătămată, în
calitate de angajator, nu ar fi încheiat din eroare, contractul de muncă în aceste
condiţii.

Decizia penală nr. 158/P/03.04.2008

(dosar penal nr. 46/212/2005)

Prin sentinţa penală nr.2448/17.11.2006, pronunţată în dosarul penal nr.

46/212/2005, Judecătoria Constanţa a respins, în baza art. 334 cod procedură
penală, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea
prevăzută de art.215 al.1, 2, 3 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.215 al. 1,
2, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi, în baza art.11 pct.2 lit.a) Cod
procedură penală, raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală, a achitat-o pe
inculpata L.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.215 al. 1, 2, 3 Cod
penal.
Prin decizia penală nr.400 din data de 8.10.2007, pronunţată în dosarul penal
nr.46/212/2005, Tribunalul Constanţa a respins, în baza art.379 pct.(1) lit.b) Cod
procedură penală, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe Lângă
Judecătoria Constanţa şi apelanta – parte civilă S.C. „D” SA.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Constanţa a declarat recurs, invocând ca motiv de recurs, grava eroare de fapt
comisă în hotărârile recurate, cu privire la situaţia absolvită de către inculpată a
unei instituţii de învăţământ superior, având drept consecinţă pronunţarea unei
hotărâri greşite de achitare.
Verificând hotărârile recurate, potrivit art.38514 Cod procedură penală,
Curtea a constatat incidenţa cazului de casare prevăzut de art.385 9 alin.(1) pct.18
Cod procedură penală.
Astfel, atât instanţa de apel, care în mod greşit a respins apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cât şi instanţa de fond, au comis o
gravă eroare de fapt cu privire la calitatea de absolventă a unei facultăţi de ştiinţe
juridice (drept) a inculpatei şi, pe cale de consecinţă, cu privire la prejudiciul
produs părţii vătămate.
Astfel, potrivit art.12 alin.1 din Decretul nr.143 din 25 aprilie 1955, în forma
în vigoare la data de 2.07.2001, inculpata putea să fie jurisconsult stagiar, dacă era
absolventă a unei facultăţi de ştiinţe juridice.
Potrivit înscrisurilor de la dosar, reanalizate de instanţa de recurs, inculpata
nu a finalizat studiile universitare, juridice în cadrul Facultăţii de Drept nr.1,
preluată prin absorbţie de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Titu
Maiorescu” întrucât nu a promovat toate examenele necesare.
Calitatea de absolvent a instituţiei superioare de învăţământ o putea dobândi
doar prin finalizarea studiilor în cadrul Universităţii “Titu Maiorescu”, întrucât,
neavând acreditare, actele emise de Facultatea de Drept nr.1 nu au valoare
recunoscută în acest sens.
Neavând calitatea premisă de absolvent al unei instituţii superioare de
învăţământ acreditate, şi inducând în eroare partea vătămată cu privire la acest
aspect, inculpata a determinat-o pe aceasta să încheie contractul de muncă pe o
39
funcţie mai bine remunerată, deşi, dacă ar fi cunoscut realitatea, partea vătămată nu
ar fi încheiat convenţia în aceste condiţii.
Fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
“înşelăciune în convenţii” prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal ce constă în
inducerea în eroare a părţii vătămate cu privire la absolvirea unei instituţii de
învăţământ superior de specialitate, remunerată legal, şi prin asumarea dolosivă a
calităţii de jurisconsult, a determinat partea vătămată să încheie contractul de
muncă pentru o funcţie remunerată superior, consecinţă ce nu s-ar fi produs, dacă
partea vătămată ar fi cunoscut realitatea.
În lanţul cauzal se înscrie şi prejudiciul produs, constând în diferenţa de
remuneraţie, ce nu ar fi fost plătită, dacă partea vătămată, în calitate de angajator,
nu ar fi încheiat din eroare, contractul de muncă în aceste condiţii.
Ca atare, admiţând recursul, potrivit art.38515 pct.2 lit.d) Cod procedură
penală, Curtea a casat hotărârile recurate şi rejudecând, a condamnat-o pe inculpată
pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal, cu
obligarea la plata despăgubirilor civile în temeiul art.998 Cod civil.

15. Inşelăciune. Infracţiune vamală. Concurs de texte legale şi nu de

infracţiuni.

Cod penal, art.215

Lg. nr.141/1998, art.178

Fapta de prezentare la autoritatea vamală, a documentelor vamale de

transport sau comerciale falsificate, este prevăzută de art.178 din Legea
nr.141/1997, nefiind aplicabile disp.art.215 Cod penal.

Decizia penală nr. 34/P/ 2008

(dosar nr. 226/118/2006)

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa - secţia de

urmărire penală nr.926/P/2002 din data de 26.09.2003 s-a dispus trimiterea în
judecată a inculpatului T.S. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute
de:
- art.178 din Legea nr.141/1997 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal,
- art.215 al.2 şi 5 Cod penal, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal,
- art.37 din Legea nr.82/1991 republ.în ref.la art.289 Cod penal cu
aplic.art.13 Cod penal şi art.41 al.2 Cod penal,
- toate cu aplic.art.33 lit.a) Cod penal, reţinându-se că în perioada
12.10.1998 – 13.12.1999, a folosit la autoritatea vamală cu ocazia efectuării a 11
operaţiuni de import, aparatură electrică-electronică, televizoare, folosind
documente comerciale falsificate, cauzând un prejudiciu de 2.504.380.634 lei.
Se mai reţine în sarcina inculpatului că a înregistrat în evidenţele contabile
ale S.C.”S” SRL Constanţa al cărui administrator şi asociat unic este, facturile
fiscale falsificate prezentate în prealabil la autoritatea vamală.

40
 Prin sentinţa penală nr.483 din 10.11.2005 a Tribunalului Constanţa, în baza
art.11 punct 2 lit.”a” raportat la art.10 lit.”d” Cod procedură penală s-a dispus
achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.178 din
Legea nr.141/1997 cu art.41 al.2 Cod penal, art.215 al.2 şi 5 cu art.41 al.2 Cod
penal şi art.37 din Legea nr.82/1991 în referire la art.13 Cod penal şi art.41 al.2
Cod penal, respingând ca nefondate pretenţiile civile ale Autorităţii Naţionale a
Vămilor – Direcţia Regională Vamală Constanţa.
Prin decizia penală nr.76/P/25 aprilie 2006 pronunţată în (dosar
nr.19/P/2006), Curtea de Apel Constanţa a admis, în baza art.385 15 punct 2 lit.”b”
Cod procedură penală, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Constanţa şi de apelanta parte civilă A.N.V. – D.R.V. Constanţa, a desfiinţat
sentinţa penală nr.483 din 10.11.2005 a Tribunalului Constanţa şi a dispus
trimiterea cauzei spre rezolvarea fondului cauzei la Tribunalul Constanţa, întrucât
încheierea de şedinţă de judecată când au avut loc dezbaterile, nu a fost semnată de
judecător.
După rejudecare, prin sentinţa penală nr.248 din data de 14.06.2007,
pronunţată în dosarul penal cu nr.vechi R.891/2006 şi nr.unic 226/118/2006,
Tribunalul Constanţa în baza art.334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea
încadrării juridice din infracţiunea prev.de art. 178 din Legea nr.141/1997 cu
aplic.art.41 al.2 Cod penal în infracţiunea prev. de art.178 din Legea nr.141/1997
cu aplic.art.41 al.2 Cod penal art.13 Cod penal, în baza art.11 pct.2 lit.a) Cod
procedură penală în referire la art.10 al.1 lit.d) Cod proceduiră penală, a dispus
achitarea inculpatului T.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.178 din
Legea nr.141/1997 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal şi art.13 Cod penal, de art.215
al.2 şi 5 Cod penal, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal şi de art.37 din Legea nr.82/1991
republ. în referire la art.289 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal şi art.13 Cod
penal.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, prima instanţa a reţinut următoarea
situaţie de fapt:
S.C. ”S” SRL Constanţa a fost înfiinţată în anul 1997 şi înregistrată la Oficiul
Registrului Comerţului Constanţa sub nr.J13/1225/1997 cu obiect de activitate,
printre altele, comerţ cu ridicata şi import-export de aparate electrice şi de uz
gospodăresc, precum şi aparate de radio şi televizoare.
Inculpatul T.S. a avut în cadrul S.C. ”S” SRL Constanţa calitatea de asociat
până la data de 13.04.2000 când a devenit administrator şi asociat unic, mama
acestuia T.M. cesionându-i cele 176 părţi sociale.
S.C. ”S” SRL Constanţa a desfăşurat activităţi comerciale de import produse
electronice în perioada 12.10.1998 - 13.12.1999 şi anume: piese, subansamble
electronice,componente de televizoare ,televizoare color uzate,casetofoane şi
combine muzicale, maşini de spălat etc, toate uzate, de la firma olandeză T. N.
B.V.
Prin adresa nr.2419/453/16.02.2001, Constanţa în baza raportului întocmit
de către inspectorii din cadrul Serviciului de Supraveghere Vamală, în perioada
27.01.2000 – 01.06.2000(când S.C. ”S” SRL Constanţa a fost verificată privind
operaţiunile de import efectuate între anii 1998-1999), Direcţia Regională Vamală
Interjudeţeană a sesizat organul de cercetare penală cu privire la indiciile de
41
sâvârşire de către numitul T.S. a infracţiunii prevăzute de art.178 din Legea
nr.178/1997 prin aceea că la Autoritatea Vamală Română inculpatul a declarat
valori inferioare mărfurilor faţă de cele declarate Autorităţii Vamale din Olanda.
Acest fapt s-a constatat prin compararea facturilor nr.
9904136/22.04.1999,nr.9905194/26.05.1999 şi nr. 9912582/04.12.1999, pe de o
parte şi cele remise de către autorităţile olandeze ca răspuns la adresa nr.
2868/C/2001 a Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal Bucureşti şi pe de altă
parte cele prezentate la Autoritatea Vamală Constanţa de către importatoarea S.C.
”S” SRL Constanţa.
S-a mai constatat că în afara diferenţei existente sub aspect valoric, existau
diferenţe şi în ceea ce priveşte formatul facturilor precum şi inexistenţa ştampilei
Autorităţii Vamale Olandeze de pe facturile prezentate autorităţii române, apreciate
ca indicii clare de folosire cu ocazia vămuirii mărfurilor la intrarea în România, a
unui set de facturi false.
Cu ocazia extinderii verificărilor asupra operaţiunilor de import de
televizoare, piese electronice, s-a mai constatat că mărfurile importate au fost
înregistrate în contabilitatea societăţii la valoarea şi în cantităţile menţionate în
facturile externe prezentate în vama română, iar plata s-a efectuat furnizorului
extern în numerar sau prin declaraţii de plată valutară externă (DPVE).
Totodată, s-a reţinut că la televizoare şi la subansamble, după
dezmembrarea succedată de reasamblare în atelierul propriu al societăţii, marfa era
comercializată în magazinul societăţii către clienţii persoane fizice sau juridice.
Deşi din documentele vamale şi rapoartele întocmite de către Brigada de
Control Vamal a rezultat că televizoarele color importate sunt uzate, din răspunsul
la comisia rogatorie efectuată în Olanda a reieşit că marfa importată este nouă dar
în proporţie considerabilă cu defecte de fabricaţie, remediabile, bunurile respective
fiind refuzate pe piaţa olandeză dar acceptate pe piaţa est europeană.
Prin adresa DGV nr. 26840/06.04.2001, s-a solicitat autorităţii vamale
olandeze, în baza protocolului nr.6 ,de a stabili dacă statul român a fost prejudiciat
prin derularea acestor operaţiuni de către S.C.”S” SRL Constanţa.
Prin adresa nr. 381/32191 din 02.01.2001 autorităţile din Olanda au trimis
autorităţilor din România următoarele acte: declaraţie vamală de export
din23.04.1999, factura externă, carnet TIR, declaraţie vamală de export din
27.05.1999, factura externă din 26.05.1999, carnet TIR nr.RX26162756, factura
externă din 04.12.1999 în copie, dar ştampilată în conformitate cu originalul.
Fiind verificate şi alte importuri realizate de către S.C. ”S” SRL Constanţa
din Olanda de la firma T.N. BV şi pentru a se compara documentele comerciale
prezentate de inculpat la autorităţile vamale olandeze cu cele prezentate la
autorităţile vamale române, precum şi pe baza evidenţei contabile a S.C. ”S” SRL
Constanţa, în faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză contabilă.
În ceea ce priveşte cele 11 importuri realizate de S.C.”S” SRL Constanţa în
perioada 12.10.1998 - 03.12.1999, sub aspectul valorii declarate în vama română,
valoare inferioară celei ce se regăseşte în documentele prezentate autorităţii vamale
olandeze, s-a constatat prin această expertiză contabilă următoarele:
 la primul import a fost prezentată în vama olandeză factura nr.2810349
din 06.10.1998 pentru suma de 9530 DM în baza căreia a fost întocmită DVE
42
1248343/E/LU/980053-10, dar în vama română a fost prezentată o altă factură cu
acelaşi număr şi din aceeaşi dată dar pentru o altă valoare,şi anume cea de 630 DM
şi în baza căreia s-a întocmit DVI 1679/12.10.1998. S-a constatat astfel o diferenţă
de 21.238.276 lei iar obligaţiile recalculate au ajuns la suma de 47.741.873 lei,
diferenţa dintre aceasta şi obligaţia calculată fiind de 43.501.895 lei;
 la al doilea import efectuat,a fost prezentată la vama olandeză factura nr.
9810375/27.10.1998.declarându-se bunuri în valoare de 32.145 DM, sens în care s-
a întocmit DVE 1249054/E/LU/98005508 de către autorităţile olandeze, dar în
vama română societatea importatoare a prezentat o factură cu acelaşi număr din
aceeaşi dată pentru o valoare inferioară de 2587 DM în baza căreia a fost întocmită
DVI 1799 din 01.11.1998. Au fost recalculate obligaţii către statul român în
cuantum de 149.912.833 lei, constatându-se astfel o diferenţă faţă de obligaţiile
calculate iniţial (în baza facturii falsificate) de 137.029.342 lei;
 la al treilea import, la vama olandeză a fost prezentată factura nr.9811392
din 14.11.1998 pentru mărfuri în valoare de 80600 DM întocmindu-se DVE
(Olanda) nr.1249647/E/LU/98/005.713 ,iar în vama română prezentându-se de
către importatoare o factură cu acelaşi număr şi din aceeaşi dată pentru valoarea
inferioară de 7025 DM, întocmindu-se DVI 1912/20.11.1998. Pentru acest import
au fost recalculate obligaţii la bugetul de stat în sumă de 155.916.987 lei, diferenţa
constatată fiind de 140.928.652 lei(faţă de 14.988.335 lei cât se calculase iniţial în
baza facturii falsificate);
 ultimul import efectuat în anul 1998, s-a efectuat prin prezentarea la vama
olandeză a facturii externe nr.9812446/12.12.1998.pentru mărfuri în valoare de
115.233,40 DM, întocmindu-se DVE 1250715/E/LU/005985. În faţa autorităţilor
vamale române a fost prezentată o factură identică în ce priveşte numărul şi
data,dar diferită în ce priveşte valoarea mărfurilor şi anume numai de 7233 DM,
întocmindu-se DVI nr.2105/17.12.1998. Au fost recalculate obligaţii la bugetul de
stat în sumă de 586.890.163 lei faţă de 39.809.779 lei calculată iniţial în baza
facturii falsificate,diferenţa constând în suma de 547.080.384 lei;
 primul import efectuat în anul 1999, s-a realizat similar cu celelalte prin
folosirea la autoritatea vamală română a unei facturi falsificate,prin înscrierea unui
preţ mai mic de achiziţionare a mărfurilor de la furnizorul extern faţă de cel real
trecut în factura externă utilizată la autorităţile olandeze.
La autorităţile vamale din Olanda a fost prezentată factura
nr.9902041/06.02.1999 (eroare materială cu privire la anul întocmirii facturii ce a
fost îndreptată olograf de către furnizorul extern pe factura originală) şi în baza
căreia a fost întocmită DVE nr.1241155/E/LU/99/006419, dar la autorităţile
vamale române a fost folosită o factură cu acelaşi număr în care eroarea privind
anul întocmirii nu mai apare şi în care este trecută o valoare inferioară a mărfurilor
de 5.545 DM. Au fost recalculate drepturi vamale ale statului român în sumă de
437.056.108 lei, diferenţa constată fiind de 403.956.648 lei;
 în baza facturii nr.9904136/22.04.1999 prezentată autorităţilor olandeze
pentru o valoare de 39550 DM a mărfurilor,a fost întocmită DVE
1243980/E/LU/99/007335 iar la autoritatea vamală română a fost prezentată o
factură cu acelaşi număr din aceeaşi dată în care era menţionată o altă valoare a
bunurilor şi anume de 4120 DM în baza căreia a fost întocmită DVI
43
740/27.04.1999. Au fost recalculate obligaţii de plată de 257.666.790 lei,diferenţa
constatată faţă de obligaţia stabilită iniţial fiind de 228.303.577 lei;
 factura nr.9905194/26.05.1999 a fost prezentată la autoritatea olandeză
întocmindu-se DVE 1200001/E/LU/99/007812 pentru valoarea de 88.735 DM dar
la autoritatea vamală română, importatoarea a folosit o factură cu acelaşi număr
datată identic dar pentru o valoare inferioară de 20.080 DM în baza căreia a fost
întocmită DVI 969/31.05.1999-. Au fost recalculate obligaţii de plată în sumă de
585.546.869 lei diferenţa faţă de cele calculate iniţial fiind de 514.509.675 lei;
 în baza facturilor 9910464, nr.9910465, ambele din 05.10.1999 a fost
întocmită de către autorităţile olandeze DVE P34/50586IK934SF4, fiind facturate
de către furnizorul extern mărfuri în valoare de 2100 DM în factura nr.9910464 din
05.10.1999 (televizoare).
Factura nr.9910645 a fost întocmită tot pe televizoare defecte în valoare de
25.800 DM.
La autoritatea română au fost folosite de către importator facturi diferite de
cele originale, în ce priveşte aspectul dar nu şi valoarea declarată.
Au fost recalculate obligaţii de plată către bugetul de stat în cuantum de
134.234.835 lei, diferenţa constatată fiind de 52.371.738 lei;
 în baza facturilor nr.9911561 din 22.11.1999 întocmite de furnizorul
extern pentru mărfuri în valoare de 27.501 DM a fost emisă de autorităţile
olandeze DVE P34/52733/BE934SF4.
In vama română importatoarea a folosit o factură cu acelaşi număr dar cu o
altă dată şi anume cea de 23.11.1999 şi pentru o altă valoare a mărfurilor respectiv
de 23.400 DM.
Au fost recalculate drepturi vamale în sumă de 107.263.860 lei.
 în baza facturii nr.9911524 din 05.11.1999 în valoare de 16.392,50 DM a
fost întocmită de furnizorul extern DVE nr.P34/51894?K/934SF4 iar la autoritatea
română a fost folosită o factură cu aceeaşi dată, aceeaşi serie dar pentru o altă
valoare a mărfurilor, inferioară celei din factura originală şi anume 9.135 DM.
Vama română a întocmit DVE 2389/01.12.1999 pentru valoarea declarată de
importatoare.
Din aceste considerente au fost recalculate obligaţii vamale în sumă de
137.938.870 lei, diferenţa de valorile calculate iniţial fiind de 102.322.918 lei;
 ultimul import a fost realizat în cursul lunii decembrie 1999 când
autorităţile olandeze au întocmit factura externă originală nr.9912582 din
04.12.1999 pentru mărfuri în valoare de 4920,31 DM.
La autoritatea vamală română a fost folosită de importator o factură cu
acelaşi număr, aceeaşi dată dar în care era trecută în fals valoarea de 500 DM a
aceloraşi mărfuri.
Importul s-a realizat prin Vama Bucureşti – Băneasa unde a fost întocmită
DVI nr.24318/13.12.1999 astfel cum a reieşit din adresa nr.8004/1826/27.04.2002
a Direcţiei Regionale Vamale Constanţa, din procesul verbal întocmit la
01.02.2002 de Serviciul PEF din cadrul I.P.J. Constanţa, din procesul verbal de
predare primire încheiat la 25.05.2001 între Biroul Vamal Constanţa Sud şi
Serviciul PEF din cadrul I.P.J. Constanţa.

44
 In cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire
penală s-a mai reţinut că din cele 11 importuri, două importuri respectiv cele
efectuate în baza DVI 1799/01.11.1998 şi nr.2353/27.11.1999 au fost perfectate de
către fratele inculpatului numitul T.B. care s-a ocupat de întocmirea formalităţilor
şi deşi angajat al S.C. ”S” SRL Constanţa a fost în necunoştinţă de cauză cu privire
la caracterul fals al documentelor pe baza cărora au fost definitivate cele două
importuri, şi un alt import de către o persoană care nu a putut fi identificată, din
lipsă de documente.
Raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală a
concluzionat că toate cele 11 importuri au fost corect evidenţiate în contabilitatea
S.C. ”S” SRL Constanţa conform documentelor eliberate de Vama Română şi
anume cu 163.542.799 lei taxe vamale plus comision şi 244.608.609 lei TVA.
Aceeaşi constatare a fost făcută de altfel şi de Direcţia Regională Vamală
Constanţa prin Direcţia de Supraveghere şi Control Vamal în cuprinsul raportului
din data de 08.02.2000.
Raportul de expertiză contabilă din faza de urmărire penală a concluzionat
că s-a produs un prejudiciu bugetului de stat prin derularea acestor operaţiuni de
import, în sumă de 2.508.292.836 lei din care suma de 1.540.215.240 lei
reprezentând taxe şi comision vamal iar suma de 968.077.596 lei TVA.
In faza de urmărire penală, prin rezoluţia nr.1926/P/31.07.2002 a Parchetului
de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii.
Autorităţile olandeze au precizat cu această ocazie că în legătură cu
vânzările efectuate către S.C. ”S” SRL Constanţa nu au fost înregistrate alte
avantaje decât profilul comercial normal.
Aceleaşi autorităţi olandeze au mai precizat că verificându-se administraţia
firmei T.N. BV nu au rezultat date în legătură cu plăţile care au fost efectuate către
S.C. ”S” SRL Constanţa şi (sau) lui T.S., iar martorul Q.G. a declarat că nu a
restituit vreo sumă de bani S.C. ”S” SRL Constanţa.
Din probatoriul comisiei rogatorii, respectiv raportul serviciului olandez de
taxe şi impozite a mai rezultat că facturile prezentate de importator în Vama
Română şi cele purtând acelaşi număr, şi care au fost prezentate în Vama Olandeză
nu sunt identice, “pentru aceleaşi numere de facturi ne-au fost prezentate (pe firma
T.N.) cu totul alte facturi decât acelea care au fost expediate de autorităţile vamale
din România”.
S-a mai precizat că facturile în cauză (cele folosite la Vama Română) nu au
fost emise niciodată de firma T. iar ştampila ce se regăseşte aplicată pe aceste
facturi de către firma T. nu a fost recunoscută de reprezentaţii acestei firme, iar
descrierea mărfurilor este prea sumară.
S-a mai susţinut de către reprezentanţii T. că facturile nu au fost emise şi
semnate de aceştia şi că diferă ca format (aspect) cât şi în privinţa conţinutului
privind valoarea facturată.
Fiind ascultat prin comisia rogatorie reprezentantul firmei T. numitul Q.G. a
declarat că firma sa are în obiectul de activitate comerţul “en gros” cu mărfuri
returnate furnizorilor de către clienţi şi pe care le cumpără din Olanda, Anglia şi
Germania, aparatura este nouă dar prezintă imperfecţiuni de fabricaţie fiind astfel
comercializate de către firma T. pe piaţa est europeană şi în Africa.
45
 S-a arătat că S.C. ”S” SRL Constanţa a devenit client al firmei T. ulterior
anului 1995, marfa fiind livrată cu condiţia ex-works (din fabrică), plata
efectuându-se deseori anticipat.
Prin examinarea tehnico-ştiinţifică grafoscopică a facturilor
nr.35780/2.07.2003 – I.P.J.Constanţa – Serviciul Criminalistic, facturi ridicate de
la firma T. Olanda, a celor din vama olandeză, a facturilor ridicate de la S.C. ”S”
SRL Constanţa, precum şi a celor depuse de importator în vama română s-a
constatat că între facturile ridicate de la S.C. ”S” SRL Constanţa şi cele de la vama
română pe de o parte şi respectiv facturile ridicate de la firma T. şi cele din vama
olandeză, pe de altă parte, există deosebiri.Aceste deosebiri constă în ceea ce
priveşte conţinutul, facturile ridicate de la vama română prin scanarea facturilor
originale şi înlăturarea textelor reprezentând denumirea mărfurilor, a preţurilor şi a
menţiunilor privind condiţiile de livrare, texte înlocuite cu altele.
Împotriva sentinţei penale nr.2148 din data de 24.06.2007 a Tribunalului
Constanţa, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi
Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională Vamală Constanţa,
criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
* În motivele scrise în apelul Parchetului se solicită desfiinţarea sentinţei
penale apelate şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de art.178 din Legea nr.141/1997 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal,
art.215 al.2 şi 5 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.37 din Legea nr.82/1991 în
referire la art.289 Cod penal cu art.13 Cod penal şi art.41 al.2 Cod penal, iar în
susţinerea motivului, s-a solicitat ca în baza art.334 Cod procedură penală să se
dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art.178 din
Legea nr.141/1997 cu aplicarea art.13 şi 41 al.2 Cod penal şi art.215 al.2 şi 5 Cod
penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art.178 din
Legea nr.141/1997 cu aplicarea art.13 şi 14 al.2 Cod penal.
* În motivul de apel al Autorităţii Naţionale a Vămilor prin Direcţia
Regională Vamală Constanţa, se solicită desfiinţarea sentinţei penale apelate şi
rejudecând să se dispună obligarea inculpatului la plata sumei de 7.834.217.508 lei
ROL (reprezentând 2.505.380.634 lei – drepturi vamale de import datorate şi
5.328.836.874 lei, reprezentând dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente,
calculate până la data de 29.01.2002), inclusiv la plata dobânzilor şi penalităţilor
de întârziere aferente calculate în condiţiile legii până la achitarea integrală a
debitului.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma
criticilor aduse, din probele dosarului rezultă următoarele:
Sub aspectul încadrării juridice, fapta de prezentare la autoritatea vamală, a
documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate este prevăzută de
art.178 din Legea nr.141/1997, nefiind aplicabile disp.art.215 Cod penal
Codul penal este singura lege generală, normele din partea specială a
acestuia având caracter de lege specială în raport cu cele din partea generală.
Alături de aceasta, sunt izvoare de drept penal şi legile care conţin dispoziţii
cu caracter penal, derogatorii de la dreptul comun, privind situaţii care necesită o
reglementare specială.

46
 Activitatea privind „operaţiunile vamale” a fost reglementată prin Legea
nr.141/1997.
Pe lângă normele de reglementare a relaţiilor sociale din acest domeniu,
Legea nr.141/1997 are şi norme cu caracter penal, incriminând separat fapta de
restituire de TVA.
Potrivit art.178 din Legea nr.141/1996, constituie infracţiune „folosirea la
autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate”.
Este vorba, prin urmare, de două categorii de acte falsificate, respectiv cele de
transport (foi de parcurs sau scrisori de trăsură) şi cele comerciale (facturi de
procurare a mărfurilor).
In aceste condiţii, deşi sfera de aplicare a art.215 cod penal, este
cuprinzătoare, faţă de caracterul special, art.178 din Legea nr.141/1996 are
prioritate în raport de norma din codul penal.
De precizat că, inculpatul în tot cursul procesului penal a arătat că nu se face
vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare,
întrucât facturile pe care le-a prezentat la vama română au fost preluate de la firma
olandeză cu ştampila firmei olandeze, în original precum şi cu ştampile. Acesta a
mai declarat că aceeaşi stampilă este pusă şi pe specificaţiile mărfurilor anexate de
fiecare import şi că el a participat la 9 importuri, iar fratele său la două importuri şi
la toate importurile la vamă română s-au constatat diferenţe calitative şi cantitative
între marfă şi facturile prezentate, aspect confirmat şi de ştampila lucrătorilor
vamali, ca urmare a efectuării controlului fizic şi documentar. Inculpatul a mai
declarat că la nici unul dintre importuri nu s-a constatat nici o inadvertenţă între
marfă şi facturi. Referitor la cumpărarea facturilor de la firma olandeză „T” cu
facturile inculpatului, acesta a declarat că nu au existat neconcordanţe iar
semnătura de pe aceste facturi nu a fost dovedită ca fiind a sa.
Aceste declaraţii se coroborează şi cu declaraţiile martorilor V.E., G.A.,
C.C., P.L., din care reiese că, documentele însoţitoare ale mărfii erau remise
inculpatului în vederea vămuirii, dar de la nici unul din punctele vamale nu s-au
constatat neconcordanţe, între documentele prezentate şi care poartă stampila altor
două vămi, respectiv ucrainiană şi ungară, în afară de cele ale exportatorului şi ale
importatorului.
Aceste aspecte, mai sunt confirmate şi de cele două expertize contabile
efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, în cele două cicluri şi înlătură expertiza
de la urmărirea penală, motivând că expertul N.M. şi Direcţia Vamală au încălcat
prevederile legale cu prilejul expertizării din faza de urmărire penală şi au folosit
coeficienţi de impozitare diferite atât la sortimente diferite cât şi la acelaşi
sortiment de marfă.
S-a mai reţinut în concluziile acestui raport de expertiză contabilă că
rezultatele din cursul urmăririi penale sunt greşite datorită unor calcule eronate şi
acea expertiză nu a pornit de la actele primare şi tocmai de aceea a ajuns la
concluzii eronate cu privire la prejudiciul cauzat statului român şi că nu s-a
demonstrat existenţa falsului care a fost invocat de Direcţia Regională Vamală,
preluat de expertul N.M..

47
 Din procesele verbale de control ale Direcţiei Regionale Vamale şi ale
Gărzii Financiare, rezultă că în contabilitatea S.C. ”S” SRL Constanţa, operaţiunile
de înregistrare a importurilor au fost legal şi corect înregistrate.
Experţii au mai stabilit că partea civilă a majorat fără să existe concordanţe
cu calitatea mărfurilor confirmate chiar de exportator ca fiind de mâna a doua şi
fără garanţie şi ceea ce s-a taxat ca aparatură, erau în realitate piese de schimb.
Experţii au mai reţinut în această expertiză că taxarea şi procedeul Direcţiei
Regionale a Vămilor sunt eronate întrucât s-a trecut la retaxare fără consultarea
documentelor primare care să poarte semnătura celor două părţi implicate, nu au
fost consultate documentele de transport internaţional, carnet TIR, certificate de
conformitate ale exportatorului, actele de recepţie aflate la exportator cu semnătura
importatorului, nu s-a ţinut seama de taxarea iniţială a organelor vamale şi de
rezultatul verificărilor ulterioare efectuate de Garda Financiară şi de Poliţia
Economică Constanţa.
Concluzionând, din cele două expertize, rezultă că valoarea taxelor vamale
care se datorează bugetului de stat de către S.C. ”S” SRL Constanţa au fost corect
stabilite, toate declaraţiile vamale fiind conforme cu facturile externe prezentate la
vamă română şi reprezentând exact marfa existentă, respectiv, televizoare,
combine audio, aspiratoare, maşini de spălat, radiorecordere, copiatoare cu
microunde şi componente pentru televizoare, tuburi catodice şi carcase. Acest
lucru este certificat de existenţa scrisorilor de trăsură care poartă ştampilele
vămilor de tranzit (inclusiv cea olandeză). Scrisorile de transport sunt însoţite şi de
carnetele TIR ale maşinilor cu care au fost efectuate aceste transporturi, nefiind
neconcordanţe privind cele 11 operaţiuni de import care ar fi putut conduce la
eludarea taxelor şi impozitelor datorate statului.
În sarcina inculpatului se mai reţine şi săvârşirea infracţiunii prevăzută de
art.37 din Legea nr.82/1991 în referire la art.289 Cod penal, dar din cuprinsul celor
trei expertize contabile rezultă că opraţiunile de înregistrare a importurilor au fost
corect evidenţiate în contabilitatea S.C. ”S” SRL Constanţa în conformitate cu DVI
prezentate la Vama Română.
Întrucât în cauză, prin apelul Parchetului nu se îngreunează situaţia judiciară
a inculpatului, în baza art.379 punct 2 lit.”a” Cod procedură penală, s-a admis
apelul şi rejudecând, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea
juridică din infracţiunile prevăzute de art.178 din Legea 141/1997 cu art.13 şi 41
al.2 Cod penal şi art.215 al.2 şi 5 cu art.41 al.2 Cod penal, în infracţiunea
prevăzută de art.178 din Legea 141/1997 cu art.13 şi 41 al.2 Cod penal faptă
pentru care , în baza art.11 punct lit.”a” Cod procedură penală raportat la art. 10
lit.”d” Cod procedură penală, a fost achitat.

16. Inşelăciune. Emiterea unui cec fără acoperire. Incadrare juridică.

Cod penal, art.215 alin.4

Legea nr.59/1934, art.84

Există intenţia inculpatului de a înşela societăţile comerciale prin faptul

că, deşi cunoştea că nu are disponibil în cont, a continuat să elibereze file CEC,
48
iar în condiţiile în care sumele de bani erau virate în contul societăţii sale, avea
grijă ca acestea să fie scoase a doua zi pentru a nu fi disponibile pentru diverşi
traşi bancari.

Decizia penală nr.38/P/2008

(dosar nr. 4927/118/2006)

Prin sentinţa penală nr.395 din data de 05.10.2007, pronunţată în dosarul

penal cu nr.vechi 2618/2006 şi nr.unic 4927/118/2006, Tribunalul Constanţa l-a
condamnat pe inculpatul T.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infractiunea
prev. de art.215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin 2 Cod penal,
art.74 alin.2 cod penal şi art.76 alin.1 lit. « a » Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în calitate de
asociat unic al S.C. „E.P.” SRL Constanţa, în perioada ianuarie 2005 – mai 2005,
în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale a emis file CEC, ce nu aveau acoperire
în bancă, obţinând de la mai multe societăţi comerciale, diferite sume cauzând un
prejudiciu total de 9.541.700.377 lei ROL.
Dat fiind refuzul manifestat de inculpat la data de 25 mai 2006 de a i se lua
specimene de semnătură, constatarea tehnico ştiinţifică grafoscopică efectuată în
cauză asupra înscrisurilor în litigiu: filele CEC seria … şi procesele verbale de
predare – primire încheiate de inculpat cu martorul B.I., a avut ca modele de
comparaţie înscrisuri preconstituite şi declaraţii olografe ale inculpatului.
Concluziile raportului nr 35943/09.03.2006 au fost ca mentiunile la rubrica
„trăgător” pe filele CEC „au fost executate de T.F.” ca şi semnăturile depuse la
rubrica „am primit” din procesele verbale menţionate.
Astfel, netăgăduirea de către inculpat a semnării acestor înscrisuri trebuie
privită în contextul administrării unui mijloc de probă ştiinţific, concluziile având
un caracter cert.
Situaţia rulajului înregistrat în perioada 31.12.2004 – 01.05.2005 indică în
primul rând multitudinea operaţiunilor de retragere în numerar din contul deschis
de SC E.P. SRL Constanţa la BRD Constanţa, retrageri efectuate de inculpatul
T.F.,tocmai in ideea de a nu mai prezenta disponibil in cazul introducerii la plata a
unor file de cec lăsate la societăţile de la care a achiziţionat marfa. De această
manieră a procedat şi la data de 04.04.2005, in cazul SC T.V. SRL (cumpărător al
mărfii provenind de la SC S.P. SRL), când au intrat în contul societăţii inculpatului
50.000.000 lei ROL iar la data de 05.04.2005, această sumă este extrasă în numerar
de către T.F.
Aceeaşi societate a achitat la data de 05.04.2005 suma de 64.854.560 lei
ROL, sumă retrasă integral de inculpat la data de 06.04.2005.
La data de 14. 02.2005, în contul societăţii au fost încasaţi 388.983.273 lei
ROL de la B. Tîrgu Secuiesc (cumpărător al mărfii provenind de la partea vătămată
SC BH C.I. SRL Satu Mare), iar la data de 15.02.2005 şi 21.022.2005 această
sumă este retrasă în numerar de către inculpat (300.000.000 ROL şi, respectiv,
88.000.000 lei ROL).
Se constată astfel că, deşi contul a fost alimentat periodic de către
cumpărătorii mărfii, inculpatul nu a achitat premeditat sumele necesare furnizorilor
49
acţionând cu intenţia de a înşela aceste părţi, cu toate că se angaja cu regularitate în
această privinţă tocmai pentru a-i întârzia pe aceştia în demararea procedurilor
legale de executare a debitelor.
Împotriva hotararii, inculpatul T.F. a declarat apel, criticând-o ca nelegală şi
netemeinică.
În motivele de apel, se solicită desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecând să
se dispună în baza art.334 Cod procedură penală schimbarea incadrarii juridice, din
infracţiunea prevăzută de art.215 al.1,2,3,4,5 Cod penal în infracţiunea prevăzută
de art.84 al.1 punct 2 din Legea nr.59/1934, iar în subsidiar, reducerea cuantumului
pedepsei cu aplicarea prevederilor art.86 Cod penal.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se
constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit
vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în
cauză, dând faptelor comise de acesta, încadrările juridice corespunzătoare.
Ca atare, emiterea unui CEC fără să existe la tras, disponibilul necesar
acoperirii acestuia, constituie infracţiune prevăzută de art.84 din Legea nr.59/1993,
dacă această situaţie a fost cunoscută şi acceptată de beneficiar, iar când s-a făcut
prin inducerea în eroare a acestuia în scopul obţinerii unui folos material injust şi
deci s-a cauzat beneficiarului o pagubă, constituie infracţiune de « înşelăciune ». În
speţă, există intenţia inculpatului de a înşela societăţile comerciale prin faptul că,
deşi cunoştea că nu are disponibil în cont, a continuat să elibereze file CEC, iar în
condiţiile în care sumele de bani erau virate în contul societăţii sale, avea grijă ca
acestea să fie scoase a doua zi pentru a nu fi disponibile pentru diverşi traşi
bancari.
Mai mult, această intenţie este întărită şi de finalitatea cecurilor emise care
nu au fost onorate nici în prezent, intenţia inculpatului fiind de la început de a
induce în eroare părţile vătămate, cunoscând că pentru valorificarea cecului emis
de el, nu există provizia necesară, urmărind un folos material injust şi producerea
prejudiciului în patrimoniul beneficiarului cecului.
Pentru aceste considerente, apelul este nefondat.

17. Omor calificat prin incendiere. Tentativă. Conţinut constitutiv.

Lipsa intenţiei.

Cod penal, art.19, art. 20 - 175

Nu se poate reţine tentativă la infracţiunea de „omor calificat” când

inculpatul nu a cunoscut că victimele se aflau în imobilul incendiat.

Decizia penală nr. 42/P/08.04.2008

(dosar penal nr. 556/88/2007)

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr.43/P/2004 din

13.06.2005, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.M. pentru săvârşirea
infracţiunilor prevăzute de art.217 alin.4 Cod penal, art.20 Cod penal raportat la
50
art.174 lit.”e” Cod penal, reţinându-se că în seara zilei de 26/27.12.2003, cu
ajutorul unei sticle de 2 litri conţinând benzină, cu ajutorul unei pâlnii improvizate
dintr-un fragment de sticlă din plastic a turnat benzină pe sub uşă în interiorul
apartamentului părţilor vătămate R.M. şi R.N., distrugând bunuri în valoare de
205.347.000 lei şi provocând intoxicaţia părţilor vătămate.
Prin sentinţa penală nr.223 din 27.11.2007, Tribunalul Tulcea a dispus
condamnarea inculpatului C.M pentru săvârşirea infracţiunii de “distrugere”
prevăzută de art.217 alin.(4) Cod penal, iar în temeiul art. 11 pct.2 lit.”a” raportat
la art.10 lit.”d” Cod procedură penală, l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii de
“tentativă de omor calificat” prevăzută de art.20 – 175 lit.”e” Cod penal.
Instanţa de fond a reţinut că vinovăţia inculpatului este stabilită cu
certitudine pentru infracţiunea de ““distrugere”, fiind condamnat, dar nu poate fi
tras la răspundere penală pentru cea de doua faptă de “tentativă la omor calificat”
deoarece nu s–a putut dovedi că a acţionat cu intenţia de a ucide.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Tulcea şi părţile vătămate-soţii R.M., R.N. au declarat apel, solicitând
condamnarea inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.20
Cod penal raportat la art.175 lit.”e” Cod penal, majorarea pedepsei pentru
infracţiunea de “distrugere” şi majorarea cuantumului daunelor morale.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma
criticilor aduse, din probele dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de “distrugere” este dovedită prin
procesul-verbal de cercetare la faţa locului unde în faţa uşii părţilor vătămate s-a
ridicat o sticlă de plastic de 2 litri şi pâlnia improvizată tot dintr-o sticlă de plastic,
raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de Serviciul Criminalistic al I.P.J.
Tulcea din care rezultă că urmele papilare ridicate de pe sticla de plastic şi de pe
pâlnia improvizată aparţin inculpatului C.M., de declaraţiile părţilor vătămate în
care se arată că între ei şi inculpat exista o relaţie tensionată, planşele fotografice.
Referitor la infracţiunea de “tentativă de omor calificat” prevăzută de art.20
Cod penal raportat la art.175 lit.”e” Cod penal, latura subiectivă constă în
“intenţie” ca formă a vinovăţiei, deci ca inculpatul, conform art.19 cod penal, fie să
fi prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind uciderea părţilor vătămate prin
săvârşirea faptei de incendiere fie să fi prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l
urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
În cauză, însă, nu numai că că nu există vreun indiciu privind intenţia
inculpatului de a suprima viaţa victimelor, dar nu s-a făcut nici măcar dovada că
(inculpatul) ar fi ştiut că în apartament se aflau părţile vătămate;pe cale de
consecinţă, lipseşte intenţia atât directă cât şi indirectă, iar numai presupunerea că
ar fi trebuit să-şi dea seama că părţile vătămate erau în apartament nu este
suficientă conform dispoziţiilor înscrise în art.64 şi 75 cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, în baza art.379 pct.1 lit.”b” cod procedură
penală, cele 2 apeluri au fost respinge ca nefondate, inclusiv sub aspectul daunelor
morale, instanţa de fond aplicând în mod corect prevederile din art.998-999 cod
civil cât şi art.14-346 cod procedură penală, în raport de fapta comisă.
Notă: prin decizia penală nr.2949/23.09.08, Î.C.C.J. a admis recursul
declarat de procuror, a casat hotărârile atacate şi, rejudecând, l-a condamnat pe
51
inculpatul C.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art.20
Cod penal raportat la art.175 lit.”e” Cod penal şi a contopit-o cu pedeapsa aplicată
pentru infracţiunea prev. de art.217 alin.4 Cod penal urmând să execute pedeapsa
cea mai grea de 8 ani închisoare (hotărârea nu este motivată la acest moment).

18. Tâlhărie. Elemente constitutive.

Cod penal, art. 211

Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie, forma de vinovăţie- intenţie

directă este necesar să fie prezentă atât în acţiunea principală de furt cât şi în
cea adiacentă de exercitare de violenţă sau ameninţări, pentru a pune victima în
stare de inconşienţă sau în neputinţă de a se apăra.
În speţă, rezultă cu certitudine din declaraţiile inculpatului, ale părţii
vătămate şi ale martorului, că inculpatul prin forţă a luat de la partea vătămată
poşeta şi telefonul mobil, dar nu cu intenţia de a şi le însuşi, ci cu intenţia de a o
obliga pe aceasta să reia relaţiile de prietenie cu el.

Decizia penală nr. 66/P/10.06.2008

(dosar penal nr. 1137/118/2006)

Prin rechizitoriul nr 1031/P/2003 din 15.12.2004 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanţa, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea
în judecată a inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de “tâlhărie”
prevăzută şi pedepsită de art.211 alin.(1) şi 2 lit.c) cod penal, prin aceea că în
dimineaţa zilei de 09.06.2003, în parcarea complexului comercial DORALY
MOLL, a smuls din mâna părţii vătămate D.C. o poşetă şi un telefon mobil, pe care
ulterior (telefonul) l-a predat părţii vătămate, poşeta fiind găsită la domiciliul
inculpatului.
Prin sentinţa penală nr.369 din data de 14.09.2005, pronunţată în dosarul
penal nr.vechi R.1034/2006 – nr.unic 1137/118/2006, Tribunalul Constanţa l-a
achitat pe inculpatul C.C., în temeiul art.11 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală rap
la art.10 lit.”d” Cod procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”
prev. de art.211 alin.(1) şi 2 lit.c) cod penal.
Prin decizia penală nr 270/25 oct.2005, Curtea de Apel Constanţa a admis
apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a desfiinţat sentinţa penală nr.
396/14.09.2005 a Tribunalul Constanţa, şi, constatând că există fapta, că a fost
săvârşită de inculpat, dar nu prezintă gradul de pericol social necesar al unei
infracţiuni, l-a achitat în temeiul art.11 pct.2 lit.a) cu referire la art.10 lit.b 1 cod
procedură penală cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 100.000
lei (vechi).
Prin decizia penală nr 1081/ 20.02.2006 pronunţată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. 24102/1/2005, s-a admis recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a fost casată hotărârea atacată şi
sentinţa penală nr. 369/14.09.2005 a Tribunalului Constanţa, şi s-a dispus
52
trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize medico legale
psihiatrice în cauză existând îndoieli asupra stării psihice a inculpatului potrivit
disp. art. 117 Cod procedură penală.
Rejudecând, prin sentinţa penală nr.528 din data de 19 decembrie 2007,
pronunţată în dosarul penal nr.unic 1137/118/2006 (nr.vechi R.1034/2006),
Tribunalul Constanţa l-a achitat pe inculpatul C.C., în temeiul art.11 pct.2 lit.”a”
Cod procedură penală rap la art.10 lit.”d” Cod procedură penală, pentru săvârşirea
infracţiunii de „tâlhărie” prev. de art.211 alin.(1) şi 2 lit.c) cod penal.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarea
situaţie de fapt:
Inculpatul C.C. are discernământul diminuat, suferind de o boală psihică
constând în schizofrenie pe un fond intelectual către limita minimă şi din anul
2001 a avut o relaţie de prietenie cu numita D.C., relaţia cu aceasta căpătând un
caracter psihic obsesiv şi fiind întreruptă repetat la iniţiativa celei din urmă.
Pe acest fond, relaţionând în data de 09.06.2003, inculpatul a aşteptat-o pe
partea vătămată D.C. să plece la serviciu şi când a întâlnit-o, a iniţiat discuţii cu
aceasta, iar la refuzul ei repetat de a discuta cu privire la reluarea relaţiei, i-a smuls
din mână poşeta şi telefonul mobil, ulterior returnându-i din proprie iniţiativă
telefonul şi poşeta ducând-o la domiciliu, unde a fost găsită cu ocazia percheziţiei
domiciliare.
Numita D.C., deşi pe timpul urmăririi penale s-a constituit parte civilă, în
faţa instanţei la termenul din 07.09.2005, a renunţat la pretenţiile civile şi nu a
dorit să participe în procesul penal ca parte vătămată.
Constatând că din contextul relaţiilor anterioare dintre inculpat şi partea
vătămată, coroborate cu susţinerile inculpatului, cu conţinutul referatului de
evaluare, de starea medicală a inculpatului şi atitudinea acestuia ulterioară
deposedării părţii vătămate rezultă fără dubiu că inculpatul nu a luat bunurile
mobile din detenţia şi posesia părţii vătămate, în scopul însuşirii pe nedrept, ci doar
cu scopul de a o determina pe aceasta - fosta sa prietenă, să se întâlnească cu el,
neputând fi tras la răspundere penală.
Întrucât inculpatul este bolnav (potrivit actelor medicale, referatului de
evaluare psihico – socială şi expertiză medico legală) şi se află într-o stare care
prezintă pericol pentru societate, în vederea înlăturării acestei stări de pericol, s-a
dispus luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă prev de art 114 al 1 cod penal
respectiv internarea acestuia într-un institut de specialitate până la însănătoşire.
Împotriva hotărârii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a formulat
apel şi a solicitat desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecând, pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.211 Cod penal, să se dispună condamnarea acestui
inculpat prin aplicarea prevederilor din art.181 Cod penal.
Examinând întregul probatoriu efectuat în cauză, instanţa de apel a reţinut
următoarele:
Pe fondul unui discernământ diminuat şi suferind de o boală psihică,
respectiv schizofrenie, pe un fond intelectual către limita minimă, inculpatul a
intrat într-o relaţie de prietenie cu partea vătămată D.C., relaţie pentru care
inculpatul căpătase o obsesie, relaţie ce a fost întreruptă de mai multe ori de către
partea vătămată.
53
 Pe acest fond, în ziua de 09.06.2003, inculpatul a aşteptat-o pe partea
vătămată, înainte dea pleca la serviciu şi după iniţierea unei discuţii, la refuzul
repetat al acesteia în sensul reluării relaţiei, acesta i-a smuls din mâna poşeta şi
telefonul mobil. Ulterior, inculpatul i-a returnat părţii vătămate telefonul, poşeta
fiind găsită la domiciliul său cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie, care s-a săvârşit numai cu intenţie
directă, este necesar ca această formă de vinovăţie să fie prezentă atât în acţiunea
principală de “furt” cât şi în cea adiacentă de exercitare de violenţă sau ameninţări,
pentru a pune victima în stare de inconşienţă sau în neputinţă de a se apăra.
În speţă, din declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorului
D.C.G., rezultă cu certitudine că inculpatul prin forţă a luat de la partea vătămată
poşeta şi telefonul mobil, dar nu cu intenţia de a şi le însuşi ci cu intenţia de a
obliga pe aceasta să reia relaţiile de prietenie cu el.
Se apreciază că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic a dispus achitarea
în baza art.10 lit.”d” cod procedură penală, lipsind intenţia de însuşire pe nedrept, a
bunurilor.
Pentru aceste considerente, în baza art.379 pct.1 lit.”b” cod procedură
penală, s-a respins apelul parchetului ca nefondat.
Notă: hotărârea nu este definitivă, cauza fiind în recurs la ÎCCJ.

19. Tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Cod penal, art.20 rap. la art. 215 alin. 1 şi 2 CP

Prezentarea unor imprejurări neadevărate de către inculpat, care s-a

prezentat sub o identitate falsă, celor doi administratori de firmă, pentru a primi
o sumă de bani cu titlu de sponsorizare, in posesia cărora a intrat numai după
organizarea procedurii flagrante, reprezintă elemente constitutive a
infracţiunilor de tentativă la înşelăciune şi nu a infracţiunilor consumate de
înşelăciune.

Decizia penală nr. 467/P/21.10.2008

Curtea constată că Tribunalul Constanţa – Secţia penală - prin decizia

penală nr.19/21.01.2008, in baza art.379 pct.2 lit a c.p.p. ;
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa
împotriva s.p. nr. 589/30.03.2007 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dos.pen.
nr.263/212/2006 ( 1974/2006 ).
A desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând, a dispus, în baza art. 334
c.p.p. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune prev.de
art. 215 alin. 1,2,3 c.p. cu aplic art. 37 lit.a c.p. în infracţiunea de tentativă la
înşelăciune prev.de art. 20 c.p. rap.la art. 215 alin. 1,2,3 c.p. cu aplic art. 37 lit.a c.p
– pentru fapta din luna iulie 2006 – pct.2 Rechizitoriu.

54
 În baza art. 20 c.p. rap.la art. 215 alin. 1,2 c.p. cu aplic art. 37 lit.a c.p –
fapta din luna decembrie 2005 – a condamnat pe inculpatul J.G. la pedeapsa de 1
an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de tentativă la înşelăciune.
Pentru a pronunţa această hotărâre – Tribunalul Constanţa – a reţinut
următoarele:
Prin rechizitoriul nr.6260/P/2006 – al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Constanţa – inculpatul J.G. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii
prev. de art.20 cp raportat la art.251 al.1,2 cod penal cu aplicarea art.37 lit.a cod
penal şi cea prev.de art.215 al.1,2,3 cod penal cu aplicarea art.37 lit.a cod penal,
ambele cu aplicarea art.33 lit.a cod penal.
S-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei că în luna decembrie 2005 -
inculpatul J.G. folosind o identitate falsă şi o calitate mincinoasă în scopul obţinerii
pentru sine în folos material injust - a pus în executare hotărârea de a induce în
eroare partea vătămată B.P.
S-a mai reţinut că în luna iulie 2006 - inculpatul a dus în eroare partea
vătămată P.V. cu prilejul unui contract de sponsorizare prin folosirea unei identităţi
false şi a unei calităţi mincinoase în scopul obţinerii unui folos material injust,
pricinuind prin fapta comisă un prejudiciu în cuantum de 2.000 lei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Judecătoria
Constanţa – ca instanţă de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt.
Astfel, s-a stabilit că în ziua de 22.12.2005 – inculpatul J.G. a contactat-o
telefonic pe partea vătămată B.P. – administrator la S.C.”G” SRL –
recomandându-se drept comisarul M.D. de la Garda Financiară. Inculpat a spus
părţii vătămate că are o rudă operată la Spitalul Fundeni din Bucureşti, are nevoie
de bani şi i-a solicitat o sumă de bani cu titlu de sponsorizare.
Partea vătămată B.P. a sunat la Garda Financiară, a luat legătura cu
comisarul M.D. şi astfel a aflat că, acesta nu solicitase nici o sponsorizare.
La data de 6.07.2006 inculpatul J.G. a solicitat părţii vătămate P.V. - director
general la S.C.”C” S.A. –o sponsorizare de 500 Euro, pentru nepotul său C.L.
Când a vorbit la telefon, inculpatul s-a prezentat drept O.M. - director al
Administraţiei Financiare Constanţa.
Partea vătămată P.V. a încunoştiinţat organele de poliţie din cadrul
Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa. Aceştia din urmă au
efectuat fotocopierea bancnotelor ce urmau a fi înmânate inculpatului.
La sediul S.C.”C” s-a prezentat o persoană în jurul orelor 10, care s-a
recomandat cu numele C.L. – nepotul lui O.M. – şi a completat un contract de
sponsorizare în care beneficiarul era O.M. După încheierea contractului, partea
vătămată P.V. i-a înmânat un plic cu bancnotele fotografiate în sumă de 2.000 lei.
La ieşirea din sediu, persoana a fost oprită şi legitimată de organele de poliţie -
ocazie cu care s-a stabilit că acesta se numeşte T.L. În preajmă se afla şi inculpatul
– care nu a putut justifica prezenţa în zonă.
Judecătoria Constanţa a constatat că faptele inculpatului aşa cum sunt mai
sus descrise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în
forma prevăzută şi pedepsită de art.215 cod penal. Potrivit acestui text de lege
constituie infracţiune de înşelăciune fapta de ”inducere în eroare a unei persoane”,
acţiune prin care se creează celui indus în eroare a falsă reprezentare a realităţii,
55
astfel încât să creadă că fapta mincinoasă este adevărată sau dimpotrivă fapta
adevărată este mincinoasă.
Judecătoria Constanţa – analizând declaraţia părţii vătămate a concluzionat
că nici partea vătămată B.P. şi nici partea vătămată P.V. nu s-au considerat
înşelate, deoarece nu au crezut că un comisar de la Garda Financiară, sau un
inspector de la Administraţia Financiară – ar putea cere vreo sponsorizare.
Întrucât, acţiunile inculpatului J.G. nu au avut ca rezultat inducerea în eroare
a părţilor vătămate – faptele acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale
infracţiunii de înşelăciune (lipseşte latura obiectivă) şi drept urmare, Judecătoria
Constanţa a dispus achitarea inculpatului- în temeiul art.11 pct.2 litera a, raportat la
art.10 lit.d, cpp – pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Drept urmare, prin sentinţa penală nr.589/30.03.2007, Judecătoria Constanţa
a dispus:
A respins cererea formulata de avocatul inculpatului privind schimbarea
incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului J.G.
In baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.d C.pr.penala a achitat pe inculpatul
J.G. sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 20 C.penal rap. la art.215
alin.1,2 C.penal cu aplic. art. 37 lit. a C.penal si art. 215 alin.1,2,3 C.penal cu aplic.
art. 37 lit. a C.penal .
A constatat ca inculpatul a fost retinut la data de 6.07.2006 ora 18.45 pentru
24 de ore .
A luat act ca partile vatamate B.P. si P.V. nu s-au constituit părţi civile in
cauză.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă
Judecătoria Constanţa – criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine că în mod greşit inculpatul J.G. a fost achitat pentru cele două
infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată. Se arată că acţiunea de inducere în
eroare s-a realizat - fapt ce desprinde de atitudinea adoptată de cele două părţi
vătămate - după convorbirile telefonice prin care li se solicita acordarea unor sume
de bani, constând în verificarea veridicităţii apelurilor.
Tribunalul Constanţa – verificând hotărârea apelată, actele şi lucrările
dosarului prin prisma motivelor de apel şi din oficiu - a constatat că apelul este
întemeiat.
S-a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt. Dar, avându-se
în vedere mecanica producerii incidentelor şi din modalitatea lor efectivă – rezultă
că inculpatul J.G. a comis două infracţiuni de înşelăciune în forma tentativei.
Astfel, s-a făcut aplic.art.334 cod proc.penală şi s-a schimbat încadrarea
juridică a faptei din iulie 2006 – parte vătămată P.V. - din infracţiunea prev.de
art.215 al.1,2,3 cod penal, cu aplic.art.37 lit.a cod penal – în infracţiunea prevăzută
de art.20 raportat la art.215 alin.1,2,3, cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a cod penal.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile penale
de individualizare a ped.prev. de art.72 cod penal, pericolul social al faptei şi
întrucât inculpatul a comis faptele în stare de recidivă post- condamnatorie, s-a
făcut şi aplicarea art.61 alin.1, teza II şi III cod penal.
Inculpatul J.G. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 19/21.01.2008.

56
 Recursul nu a fost motivat – şi drept urmare se va face aplic.art.385 14 cod
proc.penală.
Examinând din oficiu hotărârea recurată - conform art.385 9 alin.3 cod
proc.penală - curtea constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de
fapt.
Tribunalul Constanţa a dat faptelor comise încadrarea juridică
corespunzătoare. Aceeaşi instanţă a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei
juste aprecieri a probelor administrate în cauză.
De asemenea, instanţa de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor
aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca
modalitate de executare fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.72 cod
penal.
Corect a reţinut Tribunalul Constanţa că faptele inculpatului J.G. întrunesc
elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei.
Acţiunile inculpatului de a se prezenta sub nume false şi calităţi mincinoase
– au fost de natură a induce în eroare părţile vătămate, de a le amăgi.
Faptul că sumele de bani solicitate au fost date sub supravegherea organelor
de poliţie – care urmăreau descoperirea făptuitorului - unor persoane interpuse
trimise de inculpat – şi nu ca urmare a ducerii în eroare a părţilor vătămate, nu are
relevanţă, nefiind îndeplinită doar cerinţa prev.de art.215 al.1 cod penal, de a se fi
produs o pagubă.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.20 alin.2 cod penal – potrivit cu care
există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă
datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite.
În speţă inculpatul s-a prezentat sub nume false, al unor persoane care prin
calitatea şi funcţia deţinută, nu puteau solicita părţilor vătămate sponsorizări.
Această împrejurare a fost considerată de instanţa de fond – ca fiind
esenţială în constituirea laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune şi de natură a
concluziona că lipseşte acţiunea esenţială de inducere în eroare.
Cum corect a stabilit Tribunalul Constanţa folosirea acestor calităţi
mincinoase, a făcut ca infracţiunea să nu se consume şi să rămână în forma
tentativei.
În considerarea celor mai sus prezentate, curtea constată că hotărârea
recurată este temeinică şi legală şi în consecinţă recursul inculpatului este respins
ca nefondat.

20. Viol. Continut constitutiv. Noţiunea de act sexual.

Cod penal, art.197

Potrivit art.197 al.1 Cod penal infracţiunea de viol constă în « actul

sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-
şi exprima voinţa ». Rezultă deci că, în inţelesul art.197 al.1 Cod penal, prin
« act sexual de orice natură » se înţelege orice modalitate de obţinere a unei
57
satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, intre
persoane de sex diferit sau de acelaşi sex.
Victima infracţiunii de viol, atât in cazul când are acelaşi sex cu
agresorul, cât şi atunci când este de sex diferit, poate fi obligată fie să suporte
actul sexual din partea făptuitorului, fie să indeplinească ea insăşi actul sexual
sub constrângere, asupra acesteia. În cauză, din declaraţiile constante ale părţii
vătămate şi ale martorilor rezultă indubitabil că inculpatul, prin ameninţare, a
intreţinut raport sexual oral cu partea vătămată, fără consimţământul acesteia.

Decizia penală nr. 11/MP/2008

(dosar nr. 2522/118/2006)

Prin sentinţa penală nr.503 din data de 05.12.2007, pronunţată în dosarul

penal cu nr.unic 2522/118/2006, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe inculpatul
A.M.R. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor
de “viol” prev. de art. 197 alin. 1, 3 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod
penal, art. 74 alin. 2 Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit.”b” Cod penal (fapta din data de
25.12.2005, fapta din data de 01.01.2006) cu aplicarea art. 110 1 alin.1 Cod penal
raportat la art. 863 alin.1 Cod penal .
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţa a reţinut următoarea
situaţie de fapt:
În data de 25.12.2005, în jurul prânzului, inculpatul A.M.R. s-a întâlnit cu
martorii P.I. şi P.G.C. în comuna Cumpăna şi împreună au plecat către o stână de
animale, aflată la marginea localităţii. În continuare, în timp ce se deplasau către
stână, cei trei s-au întâlnit cu partea vătămată D.A.D., în vârstă de 7 ani la acea
dată, care i-a însoţit în deplasarea către stâna de animale. După ce au ajuns la stâna
de animale, iar P.I. a hrănit animalele, inculpatul şi partea vătămată au intrat într-o
încăpere din stână, iar inculpatul i-a cerut părţii vătămate să întreţină un raport
sexual oral.
Partea vătămată l-a refuzat pe inculpat, dar inculpatul l-a ameninţat cu acte
de violenţă, astfel că după ce inculpatul şi-a dezbrăcat pantalonii partea vătămată a
fost nevoit să întreţină raportul sexual oral. În încăperea unde a avut loc raportul
sexual, nu se aflau decât inculpatul şi partea vătămată, dar raportul sexual oral a
fost observat de martorul P.G.C.
În data de 01.01.2006, într-o clădire în construcţie, aflată pe str. C. din com.
Cumpăna, inculpatul l-a prins de mâini pe minorul D.A.D. şi i-a dat drumul într-un
beci aflat sub una din camerele în construcţie şi, în acel beci, inculpatul a
ameninţat din nou partea vătămată cu acte de violenţă, dacă nu întreţine un raport
sexual oral. Sub imperiul acestei constrângeri de natură psihică, partea vătămată a
întreţinut un nou raport sexual cu inculpatul. După raportul sexual oral, inculpatul
a ieşit din beci, dar partea vătămată a rămas în interior, fără a putea să iasă singură.
Din acest motiv, partea vătămată a strigat pentru a cere ajutor şi a fost auzită de
martorii P.I. şi P.G.C., care au ajutat-o pe partea vătămată să iasă din beci. Cu acest
prilej, partea vătămată le-a spus martorilor că a întreţinut un raport sexual oral cu
inculpatul, urmare a ameninţărilor ce i-au fost adresate de inculpat.

58
 Împotriva sentinţei penale nr.503 din 05.12.2007 a Tribunalului Constanţa,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul A.M.R. au declarat appel.
În motivul de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, se
solicită desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecând să se facă o nouă individualizare
a pedepsei prin schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
În motivul de apel al inculpatului, se solicită desfiinţarea sentinţei penale şi
în baza art.334 Cod procedură penală să se dispună schimbarea incadrării juridice
din două infracţiuni prevăzute de art.197 al.1 si 3 Cod penal cu art.99 Cod
procedură penală în două infractiuni prevăzute de art.198 al.1 Cod penal cu
consecinţa achitării pentru fapta din 01.01.2006, in baza art.11 punct 2 lit. «
a » raportat la art.10 lit. « a » Cod procedură penală, iar cu privire la fapta din
25.12.2005, să se facă o nouă individualizare a pedepsei, în sensul redozării
cuantumului pedepsei, cu menţinerea suspendării sub supraveghere a executării
pedepsei.
Verificând legalitatea si temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma
criticilor aduse din probele dosarului, rezultă următoarele :
Prin rechizitoriul Prachetului de pe lângă Tribunalul Constanta
nr.1395/P/din 09.11.2006, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului apelant
pentru săvârşirea infracţiunii prevazută de art.197 al.1 si 3 Cod penal (2 fapte),
reţinându-se că în perioada 25.12.2005 – 01.01.2006, in două rânduri, a întreţinut
raporturi sexuale cu minorul D.A.D., in vârstă de 7 ani.
Prin sentinţa penală nr.503 din 05.12.2007 a Tribunalului Constanţa pentru
cele două infracţiuni prevăzute de art.197 al.1 si 3 Cod penal, inculpatul a fost
condamnat la pedepse de cate 3 ani inchisoare, dispunând ca in baza art.33 lit. «
a » - 34 lit. « b » Cod penal să execute pedeapsa de 3 ani inchisoare, cu
suspendarea executării sub supraveghere.
Potrivit art.197 al.1 Cod penal infracţiunea de viol constă în « actul sexual
de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea
acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa ». Rezultă deci că in intelesul art.197 al.1 Cod penal, orice modalitate in
care are loc raportul sexual intre persoane de sex diferit, precum si relaţiile sexuale
intre persoane de acelaşi sex, constituie act sexual.
Tot astfel, mai este de observat că victima infracţiunii de viol, atât in cazul
când are acelaşi sex cu agresorul, cât şi atunci când este de sex diferit, poate fi
obligată fie să suporte actul sexual din partea făptuitorului, fie să indeplinească ea
insăşi actul sexual sub constrângere, asupra acesteia. Din probele dosarului,
respectiv declaraţiile constante ale părţii vătămate şi ale martorilor P.I. şi P.G.C.,
rezultă indubitabil că inculpatul, prin ameninţare, a întreţinut raport sexual oral cu
partea vătămată, fără consimţământul acesteia.
Vinovăţia inculpatului pentru fapta din 01.01.2006 este probată cu declaraţia
părţii vătămate cât şi a martorului P.I. care a auzit strigătele de ajutor ale părţii
vătămate, în sensul că « scoate-mă de aici » şi că împreună cu martorul P.G.C. l-au
scos dintr-un beci, ocazie cu care, partea vătămată le-a relatat ce s-a intâmplat. Mai
mult, cei doi martori mai declară că după câteva zile, l-au intâlnit intâmplător pe
inculpat care le-a pus in vedere să nu povestească nimanui despre ce s-a intâmplat.

59
 În raport de cele menţionate, în baza art.379 pct.1 lit « b » Cod procedură
penală, s-a respins apelul inculpatului.
In baza art.379 punct 2 lit. « a » Cod procedură penală, s-a admis apelul
declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta şi s-a dispus inlăturarea
prevederilor art.110 şi art.1101 si art.863 si art.864 Cod penal si art.71 al.5 Cod
penal, in raport de gravitatea faptelor comise, perseverenţa inculpatului în
comiterea a două fapte de aceiaşi natură, de consecinţele grave, cauzate părţii
vătămate ;astfel, din raportul de evaluare psihologică a părţii vătămate, rezultă că
abuzul sexual a avut un impact puternic asupra minorului, conducând la apariţia
unei stări de sine scăzute, tulburări de somn, labilitate psihoafectivă, agitaţie
psihomotorie, minorul fiind izolat in cadrul colectivităţii şcolare, ceea ce i-a
determinat scăderea motivaţiei şi interesul pentru actul educaţional.

DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ.

21. Achitare. Fapta nu a fost săvârşită de inculpat.

Cod procedură penală, art.10 lit.”c”,

art.11 pct.2 lit.”a”

Pentru tragerea la răspundere penală, este necesar ca infracţiunea să fie

săvârşită de inculpat.
Cum, inculpatul S.B. nu a agresat-o pe partea vătămată, nu a exercitat
vreo presiune psihică şi nu a sustras vreun bun, nu i-a sprijinit pe ceilalţi doi
inculpaţi (care nici ei nu ştiau unul de acţiunea celuilalt şi nici ce bunuri a luat
fiecare), nu se poate reţine participarea sa la vreo infracţiune; achitarea
complicilor poate atrage modificarea calificării faptei pentru autor.

Decizia penală nr.29/P/2008

(dosar nr. 2340/36/2007)

Prin rechizitoriul nr.1894/P/2002, din data de 05 decembrie 2002, al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată a
inculpatului U.E. pentru comiterea a două infracţiuni de tâlhărie şi, totodată,
disjungerea cauzei privind pe inculpaţii S.C., M.E. şi C.E., care, până la acea dată,
nu au putut fi depistaţi de către organele de poliţie.
Prin rechizitoriul nr.2220/P/2002 din 02.06.2005, s-a dispus si trimiterea în
judecată a inculpaţilor S.C. şi M.E. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie,
infracţiune prevăzută de art.211 alin.1 şi alin.2 lit.”b şi c” şi alin.2 1 lit.”a” Cod
60
penal prin aceea ca, la 10 octombrie 2002,prin exercitarea de violenţe, impreuna cu
U.E., într-un loc public, asupra părţii vătămate S.M., i-au sustras suma de 400.000
lei şi un ceas.
Reţinând aceeaşi motivare, in fapt şi in drept, prin sentinţa penală nr. 327 din
data de 26 iulie 2006, pronunţată în dosarul penal nr.1152/2005, Tribunalul
Constanţa l-a condamnat, în baza art.211 alin.1 şi 2 lit.”b şi c” şi alin.2 1 lit.”a” Cod
penal, pe inculpatul S.C. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, iar, in baza
art.211 alin.1 şi 2 lit.”b şi c” şi alin.2 1 lit.”a” Cod penal, cu art.37 lit.”b” Cod penal,
pe inculpatul M.E. la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
Prin decizia penală nr.28/P/din 14.02.2007 Curtea de Apel Constanţa a
admis apelurile celor doi inculpaţi, a desfiinţat sentinţa penală nr.327/2006 a
Tribunalului Constanta şi în baza art.11 punct 2 lit. »a » Cod procedură penală
raportat la art.10 lit. «c» Cod procedură penală, a dispus achitarea celor doi
inculpaţi pentru infracţiunea de tâlhărie.
Prin decizia penală nr.3099 din 11.06.2007, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a casat
decizia penala nr.28/P/din 14.02.2007 a Curţii de Apel Constanţa şi a dispus
trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanţă pentru contradicţia dintre
considerente si dispozitiv, neanalizând probele dosarului cu ocazia motivării.
Dupa casare cu trimitere, în cauză nu au putut fi administrate alte probe.
Verificând legalitatea si temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma
criticilor aduse si din probele dosarului rezulta următoarele:
Cei doi inculpaţi în tot cursul procesului penal au declarat că nu au săvârşit
această faptă, aceasta fiind comisă numai de U.E., inculpatul S.C. precizează că
primele declaraţii nu au fost scrise de el, nefiind ştiutor de carte, declaraţii pe care
le-a infirmat in fata procurorului, cât şi ulterior în cadrul cercetării judecătoreşti.
Cei doi inculpaţi au recunoscut că în seara incidentului se aflau în acel bar
in care se afla şi partea vătămată şi că aceasta, când a plecat la toaletă, a fost
urmată numai de U.E., fără să le comunice ce va face, iar la puţin timp spre toaletă
s-a indreptat şi inculpatul M.E. găsind-o pe partea vătămată căzut, ocazie cu care,
la cererea acestuia, l-a ajutat să se ridice.
Intrebându-l ce s-a intâmplat, partea vătămată a declarat că a fost lovit, dar
nu stie cine a facut-o. În această situaţie, i-a cerut martorei S.R.M. să anunţe
organele de poliţie.
La sosirea acestora, numitul U.E. a recunoscut că numai el l-a lovit pe partea
vătămată, după care i-a luat ceasul şi banii, fără a spune ceea ce au făcut şi
apelanţii inculpaţi.
De precizat, cu aceiaşi ocazie, asupra numitului U.E. s-ar fi gasit banii şi
ceasul sustras de la partea vătămată.
Martora S.R.M. care lucra ca barman in acel loc, a declarat că auzind
strigate în toaletă, s-a îndreptat in acel loc, ocazie cu care a văzut-o pe partea
vătămată căzută iar lângă aceasta 2-3 persoane, pe care nu le-a putut identifica.
Martora mai declară că, nu a văzut nimic în legătură cu cel sau cei care l-au lovit
pe partea vătămată şi cu ocazia recunoaşterii din grup a declarat că nu poate să
recunoască din grup nici unul dintre cele trei persoane şi nici pe partea vătămată,
deoarece nu reţine trăsăturile figurii si nici semnalmentele fizice.
61
 La dosarul cauzei s-a atasat şi dosarul penal în care numitul U.E. care a fost
condamnat definitiv pentru aceasta infracţiune şi pe care el a recunoscut că a
săvârşit-o.
Potrivit art.63 Cod penal « probele nu au valoare mai dinainte stabilită şi
aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de
judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, in scopul aflării
adevărului ».
În raport de această prevedere legală, prin coroborarea probelor administrate
în cauză în ambele faze ale procesului penal şi cu respectarea prevederile prevăzute
de art.289 si 290 Cod procedură penală, în baza art. 379 punct 2 lit.”a” Cod
procedură penală, apelurile au fost admise si, in baza art.11 punct 2 lit. « a »
raportat la art.10 lit. «c» Cod procedura penala, cei doi inculpaţi au fost achitati
pentru infracţiunea de « tâlhărie ».

22. Achitare. Aprecierea probelor. Prezumţia de nevinovăţie.

Cod procedură penală, art. 62, art. 63, art.66

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, art.6

Singurele probe ale acuzării – un autodenunţ şi procesele-verbale de

reconstituire efectuate după 6 ani de la comiterea faptelor – nu dovedesc dincolo
de orice îndoială vinovăţia inculpatului şi, ca atare, nu pot conduce la
condamnarea sa.

Decizia penală nr. 22/P/15.04.2008

(dosar penal nr. 11524/118/2007)

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut

următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia
nr.3606/P/15.06.2006, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată
inculpatul R.I. pentru săvârşirea unei infracţiuni de “furt calificat” în formă
continuată, prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.”g,i” Cod penal cu aplicarea
art.41 alin.2 Cod penal şi a unei infracţiuni de “furt calificat” prevăzută de art.208
alin.1 – 209 alin.1 lit.”i” Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.”a” Cod penal şi
art.99 şi următoarele Cod penal prin aceea că în perioada 12.07.2000 – 07.10.2000,
a comis pe timp de noapte şi prin efracţie, trei furturi pe raza comunei Oltina,
judeţul Constanţa.
Părţi vătămate sunt – S.C. ”G.P.” SRL Oltina de unde se susţine că prin
forţarea lacătului de la uşa magazinului, inculpatul a pătruns înăuntru de unde a
sustras produse alimentare şi nealimentare în valoare de 400 lei; M.P., din
gospodăria căruia a sustras o bovină, în valoare de 1.100 lei; O.S.F. – din
autoturismul căruia a sustras un telefon mobil, un motor de barcă şi un rezervor
metalic detaşabil, producând un prejudiciu de 4.500 lei.

62
 S-a mai reţinut în sarcina acestuia că la data de 08.02.2001, dintr-o pădure
din apropierea localităţii Oltina, judeţul Constanţa, a sustras o bovină ce a aparţinut
părţii vătămate I.V., pe care ulterior a vândut-o unei persoane necunoscute.
Pentru toate faptele de sustragere, urmărirea penală a început „in rem” faţă
de autori necunoscuţi.
La data de 29.12.2005, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Medgidia, un autodenunţ al inculpatului R.I.
Autodenunţul este olograf deşi inculpatul nu ştie carte.
Prin sentinţa penală nr.390/P/06.03.2007, ca instanţă de fond, Judecătoria
Medgidia a dispus, în baza art.11 pct. 1 lit.”a” Cod procedură penală raportat la art.
10 lit.”c” Cod procedură penală, achitarea inculpatului R.I. întrucât faptele nu au
fost săvârşite de inculpat;judecătoria a apreciat că, din modul cum a fost făcut
autodenunţul, din cele inserate în cuprinsul său şi din probele administrate în faza
de urmărire penală şi nemijlocit în faţa instanţei, nu rezultă fără nici o îndoială că
faptele descrise în rechizitoriu ar fi fost comise de inculpatul R.I.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat de Tribunalul
Constanţa prin decizia penală nr.370/24 septembrie 2007, pronunţată în dosarul
nr.1012/256/2006.
Curtea de Apel a admis recursul inculpatului R.I. şi a casat hotărârea
instanţei de apel cu trimitere spre rejudecare, din oficiu, constatând că este incident
cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1) punct 7 Cod procedură penală prin
aceea că instanţa de apel a soluţionat fără referatul de evaluare al Serviciului de
Probaţiune obligatoriu în cauzele cu infractori minori potrivit dispoziţiilor art.484
alin.2 Cod procedură penală intrate în vigoare la data de 31.03.2007. (decizia
penală nr.75/MP/6 noiembrie 2007)
În rejudecarea apelului, tribunalul a dispus efectuarea referatului de evaluare
a inculpatului minor R.I. de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul
Constanţa, l-a reaudiat pe inculpat şi, prin decizia penală nr.98/27.02.2008, a
respins, în baza art.379 punct 1 lit.”b” Cod procedură penală, ca nefondat apelul
declarat de inculpatul R.I.
Împotriva hotărârilor, inculpatul R.I. a declarat recurs, criticându-le pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea scrisă, recurentul inculpat a arătat că se afla în executarea unei
pedepse de 9 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de “tâlhărie”, că el este
autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi în dovedirea vinovăţiei sale,
solicită audierea a doi martori pe care i-a nominalizat.
Având în vedere prevederile art.38514 Cod procedură penală şi art.66 Cod
procedură penală, cererea inculpatului a fost respinsă.
Verificând hotărârile recurate, actele şi lucrările dosarului, prin prisma
motivelor de recurs şi din oficiu, curtea a constatat că recursul este nefondat.
Inculpatul minor R.I a fost trimis în judecată pentru comiterea a două
infracţiuni de “furt calificat”.
Singurele probe care-l incriminează pe inculpat sunt: autodenunţul scris de
un oarecare „Cristi” şi procesele verbale întocmite cu ocazia reconstituirii faptelor
făcută după aproape 6 ani de la comiterea faptelor.

63
 Instanţa de fond, achitându-l pe inculpatul R.I. a răspuns exigenţelor art.62
Cod procedură penală şi a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.63 din acelaşi
cod.
Corect s-a stabilit că autodenunţul inculpatului nu se coroborează cu nici un
mijloc de probă, în afară de procesele verbale de reconstituire, probe administrate
la urmărirea penală.
Trebuie avută în vedere şi obligaţia instanţei de judecată, instituită de art.289
Cod procedură penală, potrivit cu care probele strânse în cursul urmăririi penale,
trebuie verificate de instanţă, prin administrarea lor în şedinţă publică, oral,
nemijlocit şi contradictoriu, numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea
acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătoreşti şi
exercitând un rol activ, instanţa trebuie să ajungă motivat la o soluţie temeinică şi
legală, ca rezultat care exprimă adevărul impus de probele administrate în mod
legal.
Indiferent de motivele pentru care inculpatul a formulat autodenunţul şi a
solicitat instanţei condamnarea sa exercitând în acest sens toate căile ordinare de
atac, ambele instanţe au respectat drepturile inculpatului minor R.I., la un proces
echitabil, prevăzut de at.6 paragraf 3 lit.”d” din Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În considerarea celor mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

23. Acţiune civilă. Daune morale. Cuantum.

Cod civil, art. 998

Raportat la suferinţele fizice şi psihice suportate de victima accidentului

de circulaţie, concretizate în leziuni ce au necesitat cca 7 luni de îngrijiri
medicale, de care are nevoie în continuare (politraumatism al membrelor
inferioare şi bazin operat), internările succesive în instituţiile medicale, la
sechelele posttraumatice ce îi afectează negativ participarea la viaţa socio-
profesională şi de familie, cuantumul daunelor morale de 20.000 de lei este
insuficient, impunându-se majorarea pentru a se asigura o justă despăgubire a
părţii vătămate.

Decizia penală nr. 186/P/15.04.2008

(dosar penal nr. 424/212/2006)

Prin sentinţa penală nr.1113 din data de 29 iunie 2007, pronunţată în dosarul
penal nr.848/2006, Judecătoria Constanţa l-a condamnat pe inculpatul S.N.A.
pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 184 al.2, 4 Cod penal la pedeapsa de 6
luni inchisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal şi a admis acţiunile civile, obligând,
în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală, art. 998 si
urm. cod civil, a obligat inculpatul S.N.A. in solidar cu partea responsabilă
civilmente S.C. ”R” S.R.L. Constanţa şi alături de asigurătorul S.C. A. S.A. la
plata sumei de 1.615,3 lei reprezentând despăgubiri civile-daune materiale si la
64
plata sumei de 6.000 lei, reprezentand despagubiri civile-daune moralea către
partea civilă L.A.S., respectiv la plata sumei de 4.757,58 lei, reprezentând
despăgubiri civile-daune materiale către partea civilă SOTRM Eforie Sud.
Prin decizia penală nr.9 din data de 16 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul
penal nr.424/212/2006, Tribunalul Constanţa a admis, în baza art. 379 pct.2 lit.”a”
Cod procedură penală, apelul declarat de partea civilă L.A.S. şi a majorat
despăgubirile civile datorate părţii civile L.A.S. de la 1.615,3 lei la 2.055, 80 lei
reprezentând daune materiale şi de la 6.000 lei la 20.000 lei reprezentând daune
morale, respingând apelurile declarate de inculpatul S.N.A., partea responsabilă
civilmente S.C. R. SRL şi asigurătorul S.A.R. A. S.A.
Împotriva hotărârilor, au declarat recurs inculpatul S.N.A. şi partea vătămată
constituită civilă L.A.S., criticându-le ca nelegale şi netemeinice.
1. În motivele de recurs ale inculpatului, s-a solicitat achitarea în baza art.11
pct.2 lit.”a” raportat la art. 10 lit.”d” Cod procedură penală, în subsidiar, aplicarea
prevederilor din art.10 lit.”b1” Cod procedură penală, iar pe latură civilă
menţinerea despăgubirilor acordate de instanţa de fond.
2. În motivul de recurs al părţii civile, s-a solicitat majorarea daunelor
morale acordate de instanţa de apel.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor penale recurate, prin prisma
criticilor aduse, din probele dosarului, se constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa
nr.10271/P/2004 din 11.04.2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului
S.N.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.184 al.2 şi 4 Cod penal,
reţinându-se că la data de 26.10.2004 din culpă, în urma unui accident rutier, a
provocat părţii vătămate L.A.S., vătămări ce au necesitat pentru vindecare un
număr de 7 luni de îngrijiri medicale.
În fapt, din probele administrate rezultă că, în ziua de 26.10.2004, inculpatul
se deplasa cu autoturismul marca „Dacia” pe şoseaua M. din municipiul Constanţa,
cu sensul de deplasare către Gara CFR Constanţa pe banda a doua, a sensului său.
În aceeaşi direcţie, pe banda întâi, se deplasa un alt autoturism, al cărui
număr a rămas neidentificat.
La trecerea de pietoni, aflată la intersecţia şoselei M. cu strada P., care era
semaforizată, dar care în acea zi funcţiona pe culoarea galben intermitent,
autoturismul de pe banda I-a a oprit în vederea acordării priorităţii de trecere a
părţii vătămate şi care se angajase în trecere pe marcaj, dinspre dreapta spre stânga,
faţă de sensul de deplasare a inculpatului.
Inculpatul ignorând, faptul că în acea zonă era trecere şi fără a se asigura, a
continuat să se deplaseze, lovind partea vătămată.
Vinovăţia inculpatului este probată indubitabil prin declaraţiile părţii
vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice,
declaraţiile martorilor C.R.C., B.C. şi G.N., care aflaţi la locul faptei au confirmat
că inculpatul a accidentat-o pe partea vătămată pe trecerea de pietoni.
Aceste probe se mai coroborează şi cu expertiza tehnică auto care arată că
inculpatul putea evita accidentul de circulaţie, dacă frâna, dar si partea vătămată
dacă se asigura că o poate face în siguranţă, întrucât semaforul nu funcţiona.

65
 În consecinţă, instanţa de fond şi apel au interpretat în mod corect şi au
aplicat criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal în
raport de împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi consecinţele sale asupra părţii
vătămate.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului este nefondat.
În ce priveşte recursul părţii civile, în raport de concluziile raportului de expertiză
medico-legală şi din care rezultă că acesteia de pe urma accidentului de circulaţie, i
s-a cauzat un politraumatism membrelor inferioare şi bazin operat şi pentru care a
necesitat circa 7 luni de îngrijiri medicale şi necesită în continuare tratament
medical, fiind internat la S. Eforie Sud de mai multe ori, traume fizice şi psihice
suferite, sechele post traumatice care afectează negativ participarea acesteia la
viaţa socio-profesională şi de familie, comparativ cu situaţia sa anterioară
vătămării, se impune majorarea daunelor morale de la 20.000 lei la 25.000 lei.

24. Acţiunea civilă. Despăgubiri civile. Furt. Daune morale.

Cod procedură penală, art.14, art.346

Cod civil, art.998

Prin sustragerea autoturismului nu se poate considera că părţii vătămate

i-a fost afectată onoarea şi demnitatea sau că i s-ar fi provocat o suferinţă de
ordin afectiv de aşa amploare încât să fie necesară acordarea de daune morale.

Decizia penală nr.113/P/2008

(dosar nr. 2988/212/2006)

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa nr.

6303/P/2004 din 5.06.2006 au fost trimişi în judecată: inculpatul N.C. pentru
comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. „e, g, i” Cod
penal, cu aplicarea art. 37 lit. „b” Cod penal şi art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr.
195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. „b” Cod penal şi inculpatul Ş.N.D. sub aspectul
săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 221 alin. 1 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr. 1341/19.09.2007, Judecătoria Constanţa i-a
condamnat pe cei doi inculpati, obligandu-i, în baza art. 14 raportat la art. 346 alin.
1 Cod procedură penală, art. 998–999 şi art. 1003 Cod civil, în solidar, la plata
către partea civilă a sumei de 1076,9 lei, cu titlu de daune materiale.
Prin decizia pen ală nr. 4/16 ianuarie 2008, Tribunalul Constanţa – secţia
penală a admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. „a” Cod procedură penală, apelul declarat
de către partea civilă G.I. şi, rejudecând, a dispus majorarea cuantumului
despăgubirilor civile la plata cărora inculpaţii au fost obligaţi în solidar prin
sentinţa apelată, cu suma de 2.000 lei, reprezentând daune morale.
Instanta de apel a apreciat că despăgubirile materiale au fost corect stabilite
la suma de 1.076,9 lei, dar partea civilă după sustragerea bunului a suferit traume
psihice care pot fi reparate prin daunele morale de 2.000 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Ş.N.D. deoarece susţine
că neîntemeiat a fost obligat la plata de daune morale, neexistand legătură de
66
cauzalitate între fapta lui de tăinuire şi suferinţele suferite de partea civilă pentru
sustragerea autovehiculului.
Verificând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma
motivelor de recurs şi din oficiu, curtea constată:
Curtea va face aplicarea art. 3857 Cod procedură penală, în sensul că va
examina cauza prin extindere şi cu privire la inculpatul N.C. care nu a declarat
recurs, întrucât motivul de recurs invocat îl priveşte şi pe acesta.
Examinând atât motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele
hotărâri, curtea constată că instanţele au stabilit o situaţie de fapt pe deplin
dovedită cu probele dosarului, a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor
inculpaţilor şi a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor,
atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de
executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal.
În soluţionarea acţiunii civile Judecătoria Constanţa a pronunţat o hotărâre
legală şi temeinică.
Despăgubirile materiale au fost corect calculate.
De altfel şi partea civilă este mulţumită de cuantumul despăgubirilor la care
au fost obligaţi inculpaţii.
Instanţa de apel a apreciat că prin sustragerea autoturismului partea civilă a
suferit o traumă psihică, un disconfort care trebuie reparate prin acordarea de
daune morale.
Pentru obligarea la daune morale a autorului unui furt şi a tăinuitorului,
partea vătămată trebuie să facă dovada că prin infracţiune a suferit un prejudiciu
care ar putea fi reparat în această modalitate. Lipsa de folosinţă a autoturismului pe
o anumită perioadă este un prejudiciu material care nu trebuie acoperit prin
acordarea de daune morale.
Prin sustragerea autoturismului nu se poate considera că părţii vătămate i-a
fost afectată onoarea şi demnitatea sau că i s-ar fi provocat o suferinţă de ordin
afectiv de aşa amploare încât să fie necesară acordarea de daune morale.
În considerarea celor mai sus prezentate având în vedere cazul de casare
prevăzut de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală, recursul a fost admis şi s-a
menţinut ca fiind legală şi temeinică hotărârea Judecătoriei Constanţa.

25. Acţiune civilă. Daune morale. Cuantum.

Cod procedură penală, art. 17

Cod penal, art. 185 alin. 1 lit. „a” şi „b” şi alin. 3
Cod civil, art. 998

In raport de prevederile art. 17 Cod procedură penală, faţă de minorul

aflat în întreţinerea victimei la data decesului, ulterior acesta fiind dat în
plasament, instanţa trebuia să se pronunţe din oficiu asupra obligării inculpatei
la o prestaţie lunară în favoarea minorului, în lipsa unei cereri de constituire de
parte civilă din partea Consiliului judeţean Tulcea.

67
 Decizia penală nr.16/MP/1 iulie 2008
(dosar penal nr. 564/36/2008)

Prin rechizitoriul nr. 499/P/2004 din 5 iunie 2006 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Tulcea, inculpata P.I. a fost trimisă în judecată pentru comiterea
infracţiunii prev. şi ped. de art. 185 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 cod penal
S-a reţinut în sarcina inculpatei că, în ziua de 26.04.2004, folosind o
seringă, un tub subţire din plastic şi o soluţie salină concentrată a provocat victimei
M.G., în vârstă de 17 ani, avortul. Fătul a fost expulzat în noaptea de
26/27.04.2004. Victima a avut o puternică hemoragie, iar în ziua de 28.04.2004, a
decedat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.
Tribunalul Tulcea, ca instanţă de fond, analizând întregul material probator
administrat în cauză, a stabilit aceeaşi situaţie de fapt, aceeaşi încadrare juridică a
faptei. S-a stabilit că inculpata P.I. a comis cu vinovăţie infracţiunea pentru care a
fost cercetată şi procedând la individualizarea pedepsei, a aplicat o pedeapsă de 8
ani închisoare.
În soluţionarea acţiunii civile declanşată de numita M.D., în calitate de
reprezentant legal al minorului M.C., instanţa a admis pretenţiile formulate în sumă
de 10.000 lei cu titlu de daune morale şi a respins cererea de obligare a inculpatei
la plata unei prestaţii periodice lunare. S-a avut în vedere împrejurarea că, în
timpul cercetării judecătoreşti, minorul M.C. a fost internat în Centrul de
Plasament „Speranţa” Tulcea şi faptul că victima, mama minorului nu realizează
venituri înainte de deces.
În acest context, Tribunalul Tulcea, prin sentinţa penală nr. 96 din 3 mai
2007, în baza art. 185 alin. 1 lit. „a” şi „b” şi alin. 3 Cod penal, a condamnat pe
inculpata P.I., născută la 19.12.1964 în localitatea Isaccea, judeţul Tulcea,
domiciliată în comuna Chilia Veche, judeţul Tulcea, studii 8 clase, fără
antecedente penale, la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de provocare ilegală a avortului.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.C., prin tutore.
A obligat inculpata Popov Iordana la plata către partea civilă a sumei de
10.000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel, Parchetul de pe lângă
Tribunalul Tulcea şi inculpata P.I.
Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, vizează
modul de individualizare al pedepsei şi modul de soluţionare a acţiunii civile.
Curtea analizând hotărârea apelată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma
motivelor de apel şi din oficiu, a constatat că hotărârea apelată este întemeiată şi
prin decizia penală nr. 41/MP din 24 octombrie 2007, în baza art. 379 pct. 1 lit. b
cod pr. penală, a respins ca nefondate apelurile penale declarate de PARCHETUL
DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA şi inculpata P.I. – domiciliată în
comuna Chilia Veche, judeţul Tulcea, împotriva sentinţei penale nr. 96 din data de
3 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Tulcea – secţia penală.
Inculpata P.I. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au declarat
recurs împotriva ambelor hotărâri.
68
 Curtea de Apel Constanţa va analiza sentinţa penală mai sus menţionată
numai în ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii civile.
La termenul de judecată din 17 octombrie 2006, înainte de citirea actului de
sesizare, partea vătămată – minorul M.C., prin reprezentantul legal de la acea dată,
M.D., s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei daune morale şi a solicitat şi
o prestaţie periodică lunară de 350 lei.
Prin sentinţa penală nr. 74 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Tulcea, s-a
instituit plasamentul minorului în regim de urgenţă la Centrul de Plasament
“Speranţa” Tulcea, exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti fiind delegate
către Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.
Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea nu a formulat nici un fel de
pretenţii civile în numele minorului.
Conform art. 17 alin. 1 cod pr. penală, acţiunea civilă se porneşte şi se
exercită din oficiu, când cel vătămat este lipsit de capacitate de exerciţiu.
În soluţionarea acţiunii civile, Curtea a administrat proba cu martori, martori
propuşi de inculpată şi de procuror.
În depoziţiile lor, martorii V.M., T.A. arată că minorul M.C. s-a aflat în
întreţinerea şi ingrijirea victimei M.G.
Aceiaşi martori şi martora A.P. arată în declaraţiile lor că inculpata P.I.,
înainte de arestare, realiza venituri sporadice din munca prin gospodăriile unor
localnici.
Faţă de situaţia de fapt ce rezultă din aceste probe, Curtea constată că,
minorul Munteanu Cosmin se afla in fapt în întreţinerea victimei şi în consecinţă
este îndreptăţit la despăgubiri sub forma unei prestaţii lunare.
Întrucât această prestaţie constituie o despăgubire, împrejurarea că inculpata
nu avea un venit permanent şi in sumă fixă, nu prezintă importanţă. Inculpata este
datoare să asigure aceeaşi stare materială pe care ar fi avut-o minorul de la mama
sa şi in consecinţă, aceasta va fi obligată să achite lunar suma de 100 lei in
favoarea minorului de la data comiterii faptei până la majoratul minorului.
Stabilirea acestei prestaţii se face avându-se în vedere venitul minim pe economie.
Instanţa apreciază că suma de 10.000 lei daune morale, la care a fost
obligată inculpata prin sentinţa Tribunalului Tulcea este in măsură să compenseze
trauma psihică suferită de minor prin pierderea mamei.
În considerarea celor mai sus prezentate, apelul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Tulcea va fi admis, fiind întemeiată critica ce vizează modul de
soluţionare a acţiunii civile.
Apelul inculpatei P.I. va fi respins ca nefondat. Aceasta apreciază că nu
datorează despăgubiri civile către minor, deoarece mama sa nu realiza decât
venituri sporadice, iar veniturile proveneau mai mult de la concubinul victimei.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia
prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

69
 26. Administrare probe. Prezumţia de nevinovăţie.

Cod procedură penală, art. 52

Faţă de declaraţiile constante ale inculpatului, care nu a recunoscut

niciodată că ar fi întreţinut relaţii sexuale fără acordul părţii vătămate, instanţa
trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei pe bază de probe sigure, certe şi,
întrucât, în cauză probele de acuzare, respectiv plângerea părţii vătămate şi
actele medico-legale, au conţinut indecis, s-a creat o nesiguranţă în privinţa
inculpatului raportat la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de viol şi lipsire
de libertate, impunându-se a se da eficienţă regulii potrivit căreia ”orice îndoială
operează în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Decizia penală nr.383/P/11 septembrie 2008

(dosar penal nr. 1051/212/2006)

Prin sentinţa penală nr. 1537 din 07.11.1007 pronunţată de Judecătoria

Constanţa în dosarul penal nr. 1051/212/2006, în baza art. 197 alin. 1 Cod penal a
fost condamnat inculpatul: S.D.D., născut la data de 08.10.1966 în loc. Babadag,
jud. Constanţa, domiciliat în loc. Săcele, jud. Constanţa, la pedeapsa de 3 (trei) ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Apelul declarat de inculpat, împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, a
fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr.189 din
data de 9 aprilie 2008 conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a susţinut
nelegalitatea şi netemeinicia ambelor hotărâri, deoarece ambele instanţe s-au aflat
într-o gravă eroare de fapt, dând o interpretare greşită probelor administrate din
care să rezulte fără echivoc vinovăţia pentru fapta dedusă judecăţii, motiv pentru
care se solicită achitarea şi respingerea pretenţiilor civile formulate de partea
vătămată.
Recursul declarat de partea vătămată vizează doar o critică, aceea de a
înlătura prevederile art.74 cod penal reţinută în favoarea inculpatului şi majorarea
pedepsei aplicate.
Din examinarea lucrărilor dosarului şi a motivelor de recurs formulate de cei
doi recurenţi, rezultă următoarele:
Prin rezoluţia nr.3118/ 10 iulie 2006 din dosarul nr.4309/P/2006 s-a dispus
scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.D.D. pentru săvârşirea faptelor
prev. de art.197 alin.1 cod penal şi art.189 cod penal, întrucât faptele nu există.
Plângerea părţii vătămate împotriva rezoluţiilor procurorului a fost
examinată de către procuror şi prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Constanţa, constatându-se că plângerea acesteia este nefondată.
Judecătoria Constanţa, a luat în examinare plângerea formulată de petenta
C.R.I. împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul
de pe lângă Judecătoria Constanţa în dosarul de urmărire penală nr.4309/P/2006.

70
 În temeiul art.2781 alin.8 pct.c cod pr.penală s-a admis plângerea formulată
de petentă, s-a desfiinţat rezoluţia nr.4309/P/2006 din 10 iulie 2006 a Parchetului
de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu reţinerea cauzei spre rejudecare.
S-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de învinuitul S.D.D. pentru
săvârşirea infracţiunii de viol.
În temeiul art.195 cod pr. penală s-a dispus şi îndreptarea erorii materiale
strecurate în dispozitivul încheierii pronunţate în dosarul nr.2174/2006 şi, în loc de
a se pune în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea prev. de art.197 alin.1 cod
penal, se întregeşte şi cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de
art.189 cod penal.
În faza de cercetare judecătorească s-au administrat următoarele mijloace de
probă: audierea inculpatului, a părţii vătămate, martorii P.A., A.N., S.D., B.N.,
D.C., S.A., C.L., G.D., s-a efectuat şi un referat de evaluare a inculpatului şi
Avizarea Institutului Naţional de Medicină legală – Comisia de Avizare şi Control.
Pe baza acestor probe, instanţa reţine că inculpatul a întreţinut un act sexual
cu partea vătămată, prin constrângerea acesteia, faptă ce întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prev. de art.197 cod penal.
De asemenea, se reţine în sarcina inculpatului şi săvârşirea infracţiunii de
lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 cod penal, deoarece, după
epuizarea actului sexual, a împiedicat-o să părăsească locuinţa, obligând-o să-şi
facă toaleta, apoi să jure că nu va spune nimănui cele întâmplate între ei.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă, formulând pretenţii civile,
reprezentând daune morale.
Tribunalul Constanţa examinând apelurile declarate de inculpat şi partea
vătămată, constată că primul este neîntemeiat, deoarece se susţine că, plângerea
părţii vătămate se coroborează cu toate probele administrate în cauză, respectiv
constatarea medico-legală şi depoziţiile martorilor, ce formează convingerea că
inculpatul a întreţinut un act sexual cu partea vătămată prin constrângerea acesteia.
În ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, această faptă
s-a consumat în momentul în care partea vătămată a încercat să părăsească locuinţa
inculpatului, dar nu a fost lăsată să plece.
Instanţa de apel şi-a făcut convingerea exprimată prin decizia penală, fără
readministrarea vreunui mijloc de probă din cele menţionate şi fără o analiză
temeinică a conţinutului acestora.
Inculpatul a recunoscut că a avut un raport sexual anterior celui reclamat de
partea vătămată şi, cel ce face obiectul cauzei, dar cu consimţământul acesteia.
Inculpatul arată că partea vătămată era în relaţii de prietenie cu soţia
acestuia, se vizitau foarte des, partea vătămată a şi dormit în locuinţa lui, îşi ţinea
chiar şi ţigările la ei, astfel că s-a înfiripat şi o idilă.
Înainte de a întreţine cel de al doilea raport sexual, părţile şi-au dat întâlnire
la un bar, de faţă fiind şi martorii P.O. şi D.C.
În ziua de 10.05.2006, în jurul orei 10,00, când să intre pe poarta casei lui, a
fost strigat de partea vătămată, acesta i-a făcut semn că este singur. Partea
vătămată a venit la locuinţa lui şi, după ce au băut o cafea s-au aşezat pe pat, s-au
sărutat, apoi au consumat şi un act sexual.

71
 Partea vătămată şi-a făcut toaleta, au mai stat de vorbă, după care au discutat
despre starea soţiei inculpatului care bănuia că este însărcinată şi, pentru că a avut
aprecieri negative la adresa ei, inculpatul s-a supărat şi i-a cerut să plece din casă.
Partea vătămată dorea foarte mult să convieţuiască cu inculpatul, pentru că
dorea să plece de acasă, deoarece nu se înţelegea cu tatăl ei, care o alunga mereu
din casă, nu-i dădea voie să fumeze decât 3 ţigări pe zi.
Partea vătămată, în declaraţia dată, nu neagă relaţiile de prietenie cu soţia
inculpatului şi, faptul că s-au întâlnit anterior datei de 10.05.2006 la un bar, unde
au consumat câte o cafea, fiind de faţă şi numiţii D.C. şi O.P.
Pe data de 10.05.2006, când a ajuns în staţia de microbuz, în intenţia de
merge la cursurile universitare ce le urma la Constanţa s-a gândit să o viziteze pe
soţia inculpatului.
Inculpatul i-a spus că soţia lui este prin împrejurimi şi urmează să apară, a
invitat-o în holul casei, iar când a vrut să scoată telefonul mobil pentru a vedea cât
este ora, acesta a luat-o de un braţ cu o mână, iar cu cealaltă i-a acoperit gura. A
fost ameninţată că o va omorî dacă nu se supune, deoarece nu-i este frică de nimic,
pentru că a mai făcut puşcărie.
L-a implorat să o lase în pace, a invocat şi diferenţa de vârstă între ei. A
ţinut-o strâns de gură, încât nu pitea vorbi de loc, să respire, dând din cap pentru a
aproba ce-i spunea inculpatul. După actul sexual neprotejat, inculpatul a adus un
lighean cu apă şi un prosop să-şi facă toaleta, iar după ce a jurat că nu va spune
nimănui cele întâmplate, a lăsat-o să plece.
A plecat acasă şi le-a povestit părinţilor cele întâmplate, după care s-a
deplasat la Poliţie, apoi la medicul legist.
Instanţa de fond a audiat martorii.
Pe data de 10.05.2006 s-a întocmit raportul de constatare medico-legal
nr.38/S/23.05.2006 prin care se concluzionează că numita C.R.I. prezintă o
deflorare veche, a cărei dată nu poate fi precizată.
Pe corp, trunchi şi membre nu prezintă leziuni traumatice.
Pe data de 11.05.2006, este examinată de un alt medic legist, care prin
raportul de constatare medico-legală nr.235/31.05.2006 concluzionează că partea
vătămată a suferit leziuni traumatice la nivelul braţului stâng, pe coapsa stângă şi
gambă, care s-au putut produce prin comprimare digitală, lovire cu sau de corp dur.
La solicitarea instanţei, acelaşi serviciu medico-legal explică faptul că la
prima examinare medico-legală a părţii vătămate şi leziunile constatate a doua zi,
cu ocazia celei de-a doua examinări medico – legale se explică prin faptul că,
acestea fiind superficiale, au trecut neobservate de către medicul legist, dar nu
poate fi exclusă nici posibilitatea producerii lor la scurt timp după primul examen
medico-legal.
Potrivit dispoziţiilor procedurale - probatoriul în procesul penal -, obiectul
probaţiunii îl constituie totalitatea faptelor şi împrejurărilor de fapt ce trebuie
dovedite într-o cauză penală pentru a putea fi just soluţionată.
Faptele şi împrejurările, cu ajutorul cărora se rezolvă fondul cauzei sunt
faptele principale – prin intermediul lor se face dovada existenţei sau inexistenţei,
a urmărilor, a vinovăţiei sau nevinovăţiei făptuitorului şi faptele probatorii – indicii

72
– care prin informaţiile pe care le furnizează conduc la stabilirea pe cale indirectă a
făptuitorului principal.
Potrivit disp.art.65 alin.1 cod pr.penală, sarcina administrării probelor în
procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.
Regula de bază a procesului penal, prezumţia de nevinovăţie, trebuie să fie
de absolută aplicare, iar regula în dubio pro reo se referă numai la stabilirea
situaţiei de fapt.
Având la bază aceste principii esenţiale a procesului penal, constată că
inculpatul a furnizat în declaraţiile sale, în mod constant, informaţii legate de
relaţiile sale mai vechi cu partea vătămată şi cele întâmplate în ziua de 10.05.2006,
declaraţie care se coroborează cu actul constatator medico-legal şi cu toate
declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu excepţia declaraţiei date de partea
vătămată, care recunoaşte doar că, se cunoşteau de foarte multă vreme, era prietenă
cu soţia lui, se mai întâlneau şi, că în ziua respectivă au întreţinut un raport sexual.
Nu este nici un dubiu faptul că, partea vătămată a plecat de acasă, mult mai
devreme faţă de ora când trebuia să ajungă în Constanţa. Nici faptul că aceasta l-a
întrebat pe martorul S.D. dacă soţia inculpatului este acasă ori nu. Deşi a primit un
răspuns negativ, a acceptat să intre în casa inculpatului şi să servească o cafea, deşi
în aceeaşi dimineaţă îşi programase o vizită la martora A.N. Dacă partea vătămată
susţine că a stat în casa inculpatului doar jumătate de oră, iar după cele întâmplate
şi-a sunat prietena (martora A.N.), apoi le-a spus părinţilor cele întâmplate,
susţinerile sunt infirmate chiar de martoră, care susţine că a sunat-o pe telefonul
mobil după ora 12,00, deoarece îi promisese încă din data de 9.05.2006 o va vizita
în dimineaţa zilei de 10.05.2008, înainte de începerea cursurilor şi că aceasta
personal a anunţat-o pe mama părţii vătămate de cele ce i s-au întâmplat fiicei sale.
Întrucât nu tot timpul interesul părţilor în procesul penal concordă şi cu
descoperirea adevărului în cauză, legiuitorul a prevăzut în art.75 cod pr.penală
privitor la valoarea probatoriilor (a declaraţiilor celorlalte părţi în procesul penal)
că ele pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu
faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or,
aşa cum s-a arătat mai sus, declaraţia părţii vătămate nu se conformă cu nici o
probă administrată în cauză, chiar, nici de actele de constatare medico-legală
efectuate în cei doi timpi, deoarece leziunile superficiale constatate putea fi
produse şi în alte condiţii, după primul examen medico-legal.
Deoarece prin probele administrate, nu s-a făcut dovada existenţei
elementelor constitutive ale infracţiunii de viol şi, a împrejurărilor în care se
susţine că a fost reţinută după consumarea actului sexual, urmează a dispune
achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d cod pr.penală.
De asemenea, inculpatul urmează a fi achitat şi pentru săvârşirea infracţiunii
prev. de art.189 alin.1 cod penal în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a cod
pr.penală, deoarece fapta nu există. Partea vătămată a intrat în casa inculpatului de
bună voie, iar susţinerile părţii vătămate nu sunt dovedite.
Se vor înlătura din sentinţa penală recurată prev.art.65 alin.2 cod penal,
art.33-34 cod penal, art.35 alin.3 cod penal, art.71 – 64 lit.a,b,e cod penal şi art.191
cod pr.penală şi art.192 cod pr.penală.

73
 Urmează a respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea
vătămată.
În baza art.38515 pct.1 lit.b cod pr.penală, urmează a respinge, ca nefondat,
recursul declarat de partea vătămată şi a o obliga la 70 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.

27. Dreptul la apărare.

Cod procedură penală, art.6 alin.1; art.197 alin.2

Soluţionarea cererii de propunere de arestare preventivă privind pe

incupaţi, deşi unul dintre aceştia avea apărător ales, şi fără a exista la dosar o
cerere a acestuia de imposibilitate de prezentare, judecata având loc cu
asigurarea asistenţei juridice a avocatului desemnat din oficiu pentru ceilalţi
inculpaţi, constituie un caz de casare, deoarece au fost încălcate prevederile art.
6 alin. 1 Cod procedură penală, iar hotărârea prin care s-a dispus admiterea
propunerii de arestare preventivă este lovită de nulitate absolută în conformitate
cu art. 197 alin. 2 Cod procedură civilă.

Incheierea penală nr. 64/P/12 august 2008

(dosar penal nr. 6188/118/2008)

Prin încheierea nr.90 din 3 august 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa

în dosarul penal nr.6188/118/2008, s-a hotărât:
În baza art. 149/1 Cod procedură penală, art 143 Cod procedură
penală, art. 148 alin.1 lit.f Cod procedura penala:
A admis propunerea formulată de DIRECŢIA DE INVESTIGARE A
INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM -
BIROUL TERITORIAL CONSTANŢA.
A dispus arestarea preventiva a inculpaţilor  M.L., şi V.B., pe o perioada de
29 de zile, de la 03.08.2008 şi până la data de 31.08.2008,.
S-a comunicat conform dispozitiilor legale.
A dispus emiterea mandatelor de arestare în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Faţă de inculpaţii M.L. şi V.B. s-a început urmărirea penală la data de
02.08.2008 şi tot la aceeaşi dată s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia.
Prin ordonanţele cu nr. 117 D/P/2008 din 02.08.2008 a Biroului Teritorial
Constanţa din cadrul D.I.I.C.O.T., faţă de cei doi inculpaţi a fost luată măsura
reţinerii pe o perioadă de 24 de ore.
S-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Lucrătorii de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a criminalităţii
Organizate Constanţa s-au sesizat din oficiu la data de 18.07.2008 cu privire la
faptul că există informaţii că un tânăr din Oneşti, jud. Bacău, poreclit „Trombon”,
identificat ulterior în persoana inculpatului V.B. este implicat în activităţi de trafic

74
de droguri de mare risc, respectiv ecstasy şi cocaină, pe care le vinde pe raza mai
multor judeţe, mai ales în staţiunea Mamaia pe durata sezonului estival.
Prin ordonanţele cu nr.11/A/2008 din 24.07.200 şi 11.08.2008, ambele ale
Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul D.I.I.C.O.T., au fost autorizaţi un
investigator sub acoperire şi un colaborator al acestuia, pentru strângerea datelor şi
informaţiilor privind existenţa activităţii infracţionale desfăşurate de V.B.
Colaboratorul sub acoperire a fost autorizat să procure 20 comprimate ecstasy,
respectiv 150 comprimate ecstasy de la inculpatul V.B.
Astfel, la data de 26.07.2008 colaboratorul sub acoperire a cumpărat în jurul
orei 18.00 de la inculpatrul V.B. 20 comprimate MDMA (ecstasy) contra sumei de
câte 1200 lei, natura substanţelor rezultând din raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică cu nr. 1071094/30.07.2008.
În cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul V.B. foloseşte telefonul
mobil cu nr. ... pentru a lua legătura cu colaboratorul sub acoperire şi cu alte
persoane şi a discuta în legătură cu realizarea activităţii de trafic de droguri. De
altfel, cu ocazia prinderii în flagrant aparatul telefonic conţinând cartela SIM cu
numărul de apel menţionat anterior, a fost găsit asupra inculpatului.
În baza ordonanţei nr. 125D/P/2008 din 25.07.2008, ora 14.00 a Serviciului
Teritorial Constanţa şi a autorizaţiei nr.219 din 29.07.2008, a Tribunalului
Constanţa, convorbirile purtate de inculpatul V.B. de la acest aparat telefonic au
fost interceptate şi înregistrate.
Urmare discuţiilor avute, la data de 11.08.2008, ora 11:35:22 V.B. îi
transmite CNP-ul său colaboratorului, iar acesta din urmă i-a trimis 500 lei prin
transfer bancar în contul inculpatului menţionat anterior, la cererea inculpatului
care a solicitat un avans pentru a veni în Constanţa sub pretextul că trebuie să
suporte contravaloarea combustibilului.
În acest sens, discuţia interceptată se coroborează cu procesul verbal încheiat
de către investigator la 01.08.2008 şi cu chitanţa de depunere a sumei pe numele
V.B. la Banca Transilvania. De altfel, cardul emis de Banca Transilvania a fost
găsit şi ridicat de la inculpat cu ocazia depistării.
Având în vedere că inculpaţii urmau să sosească în Constanţa în dimineaţa
zilei de 02.08.2008 pentru a vinde cele 150 comprimate ecstasy colaboratorului sub
acoperire şi luând în considerare că existau informaţii că inculpaţii vor deţine
pentru vânzare o cantitate mai mare de 150 comprimate, s-au luat măsuri pentru
prinderea în flagrant a acestora, motiv pentru care lucrătorii de poliţie din cadrul
B.C.C.O. Constanţa au fost delegaţi la data de 02.08.2008 să îl supravegheze pe şi
să îl prindă în flagrant.
Astfel, în aceeaşi zi, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat de
lucrătorii de poliţie, în jurul orei 04.00 inculpaţii au fost depistaţi în staţiunea
Mamaia, găsindu-se în autoturismul cu care se deplasau în mai multe locuri, 57
comprimate MDMA (ecstasy), 7,2 grame MDMA (fragmente comprimate
ecstasy) şi 153 comprimate amfetamină (ecstasy). De asemenea, la un control
mai amânunţit a interiorului portofelului lui Vlad Bogdan a fost găsit un fragment
de comprimat.

75
 De remarcat că acest din urmă fragment de comprimat şi 57 de comprimate
aveau logo-ul „Mercedes”, acelaşi cu cel pe care îl aveau cele 20 de comprimate
cumpărate de colaboratorul sub acoperire anterior.
Din adresa nr.1071096 din 02.08.2008, respectiv nr. 857764/DA/S4 din
02.08.2008 a Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori
Constanţa, respectiv a Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor,
Precursori, ambele din cadrul I.G.P.R., rezultă natura substanţelor în litigiu.
De menţionat că, deoarece pentru probele 3 şi 4 menţionate în prima
rezoluţie din 02.08.2008 prin care s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-
ştiinţifice nu a fost posibilă stabilirea naturei acestora, printr-o a doua rezoluţie, aşa
cum s-a şi menţionat, s-a dispus expertizarea acestora la Bucureşti.
Discuţiile din 25.07.2008, din 26.07.2008, ora 10:46:15 care îl poziţionează
prin localizare pe V.B. în Oneşti, jud. Bacău, coroborată cu procesul verbal al
investigatorului şi imaginile video dovedesc că inculpatul a plecat din Oneşti la
26.07.2008 şi că a discutat anterior cu M.L. cu privire la tranzacţionarea a 45 de
comprimate din care 20 comprimate separat de altele 25.
La soluţionarea propunerii de arestare preventivă instanţa a avut in
vedere următoarele aspecte:
În cauză sunt întrunite cerinţele exprese ale art. 143 c.p.p. în sensul că
probele administrate până în prezent vădesc indubitabil că cei doi inculpaţi au
săvârşit infracţiuni.
Astfel activitatea infracţională a inculpaţilor rezultă din următoarele acte
aflate la dosarul cauzei: proces verbal de prindere în flagrant a inculpaţilor M.L. şi
V.B., procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu ocazia vânzării
drogurilor de către inculpatul V.B. către colaboratorul sub acoperire, proces-verbal
de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate conform
dispoziţiilor legale, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi adresele
Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Precursori Constanţa şi
Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Precursori Constanţa,
ambele din cadrul I.G.P.R., ordonanţele prin care au fost autorizaţi un investigator
sub acoperire şi un colaborator al acestuia.
Instanţa a constatat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art.148 lit.”f”
Codul procedură penală, în sensul că inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea
lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie raportat la perseverenţa în timp a
inculpaţilor în desfăşurarea activităţii infracţionale de punere în circulaţie a
drogurilor ce rezultă din forma continuată a infracţiunii, cantitatea, natura
substanţelor traficate şi impactul devastator asupra sănătăţii persoanelor care
consumă astfel de substanţe deosebit de periculoase cum sunt drogurile de mare
risc.
Motivele de recurs invocate de recurenţi prin apărători aleşi, vizează, în
esenţă:
- încălcarea dreptului la apărare, ca urmare a neasigurării apărării conform
legii prin desemnarea aceluiaşi apărător pentru ambii inculpaţi în condiţiile
existenţei contradictorialităţii de interese;
76
 - incompatibilitatea procurorului de şedinţă care a instrumentat urmărirea
penală.
Pe fondul cauzei:
- cu privire la recurentul inculpat M.L., se susţine că nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de at.148 lit.”f” Cod procedură penală iar pentru V.B., se arată
că nu există probe certe de vinovăţie a acestuia.
Verificând încheierea recurată, în raport de criticile aduse şi din oficiu,
actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Critica soluţiei este întemeiată doar cu privire la motivul de recurs care
vizează încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor.
Potrivit art.6 alin.1 Cod procedură penală dreptul de apărare este garantat
învinuitului, inculpatului şi tuturor celorlalte părţi în tot cursul procesului
penal.
Conform alin.2, 3, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor în
cursul procesului penal, deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile
legii şi posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
În cauză, pentru cei doi inculpaţi, la urmărirea penală au fost desemnaţi doi
apărători, câte unul pentru fiecare inculpat însă, în faţa instanţei, la judecarea
propunerii de luarea măsurii arestării preventive, inculpaţii au fost apăraţi de
acelaşi avocat din oficiu, deşi, între aceştia exista contrarietate de interese raportat
la faptele reţinute în sarcină şi poziţia procesuală a acestora.
O atare situaţie, echivalează cu neasigurarea exercitării dreptului la apărare
şi atrage nulitatea absolută a hotărârii recurate, în conformitate cu art.197 alin.2
Cod procedură penală.
În privinţa incompatibilităţii invocate, se constată că, aceasta nu se
încadrează în nici unul din cazurile de incompatibilitate prevăzut de lege.
Dimpotrivă, pentru buna desfăşurare a urmăriri penale, se impune ca
procurorul care a efectuat urmărirea penală, să susţină în faţa instanţei luarea
măsurii preventive faţă de inculpatul cercetat.
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art. 38515 pct.2 lit.”c” Cod
procedură penală, va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi va dispune
rejudecarea cauzei de către prima instanţă cu respectarea dreptului la apărare şi cu
consecinţa anulării formelor de executare, punerea inculpaţilor în libertate dacă nu
sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.

28. Incompatibilitate.

Cod procedură penală, art.98

Judecătorul este incompatibil de a judeca o cauză, dacă in respectiva

cauză este soţ, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu una din părţi sau cu
avocatul ori mandatarul acesteia.

Decizia penală nr. 491/P/31.10.2008

77
 Prin sentinţa penală nr.74/P/5.03.2008 Judecătoria Mangalia a dispus:
În baza disp. art. 208 al.1-209 al.1 lit. g şi i CP cu aplicarea art. 74 lit.a rap.
la art. 76 lit.c din CP, a fost condamnat inculpatul T.I.A. la pedeapsa de 10 luni
închisoare pentru fapta din 31.10/1.11.2005.
În baza disp. art. 208 al.1-209 al.1 lit.g şi i din CP cu aplicarea art. 74 lit.a
rap. la art.76 lit.c din CP a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2
luni închisoare pentru fapta din 23/24.01.2007.
În baza disp. art. 208 al.1 -209 al.1 lit. g şi i din CP cu aplicarea art. 74 lit. a
rap. la art. 76 lit.c din CP a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni
închisoare pentru fapta din 4/5.05.2007.
În baza disp. art. 208 al.1-209 al.1 lit. g şi i din CP cu aplicarea art. 74 lit. a
rap. la art. 76 lit.c din CP a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni
închisoare pentru fapta din 25/26.05.2007.
În baza disp. art. 208 al.1 -209 al.1 lit. g şi i din CP cu aplicarea art. 41 al.2
din CP ,cu aplicarea art. 74 lit.a rap. la art.76 lit.c din CP a fost condamnat acelaşi
inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru faptele din 28/29.05.2007.
În baza disp. art. 33a-34 b din CP s-a dispus ca inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza disp. art. 81 din CP s-a dispus suspendarea condiţionată a executării
pedepsei iar în baza disp. art.82 din CP a fost stabilit termen de încercare de 3 ani
şi 2 luni, termen ce s-a compus din durata pedepsei aplicate prin sentinţa penală
apelată la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din CP privind
revocarea suspendării condiţionate a pedepsei în cazul săvârşirii unei noi
infracţiuni.
În baza dispoziţiilor art. 88 din CP a fost dedusă perioada reţinerii de 24 de
ore din pedeapsa aplicată respectiv din 10.07.07 la 11.07.07.
În baza disp. art. 346 din C.Pr.Penală a fost obligat inculpatul la despăgubiri
civile către părţile civile astfel: C.I. - 92o lei, B.C. - 12o lei, B.M. - 150 lei şi P.V. -
1400 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală instanţa de fond a reţinut
următoarele:
La data de 1.11.2005 partea vătămată C.I. din com. Chirnogeni a sesizat
organele de poliţie că în cursul nopţii de 31.10/1.11.2005, persoane necunoscute au
dislocat ţigle din acoperişul unei magazii a părţii vătămate, au pătruns în interior şi
au sustras şase saci cu floarea soarelui în cantitate totală de 200 kg şi 1000 kg
ovăz precum şi un ghem de aţă de rafie, un troc de fier şi 6 baloţi de paie.
Valoarea prejudiciului adus părţii vătămate este de 500 lei, sumă cu care C.I.
se constituie parte civilă.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că vinovat se face inculpatul la
domiciliul căruia s-au găsit mai multe bunuri printre care şi trocul de fier sustras de
la C.I., obiect care a fost recunoscut de partea vătămată dar şi de martorul C.D.
care a efectuat o reparaţie la acest obiect cu câtva timp înaintea sustragerii lui din
gospodăria părţii civile.
La data de 27.01.2007 partea vătămată N.R. a sesizat organele de poliţie că
din grajdul aflat în curtea locuinţei sale din localitatea Independenţa i-au fost
78
sustraşi 2 tăuraşi având vârsta de aproape un an fiecare şi o greutate câte 150 kg
/cap, descrierea fiind făcută de partea vătămată în mod amănunţit pentru a se
efectua cercetările necesare de identificare a lor.
La data de 13.06.2007 cu prilejul percheziţiei efectuate la domiciliul
inculpatului au fost găsiţi cei doi tăuraşi, identificaţi de proprietar, restituiţi
acestuia aşa încât partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă cu suam de
1200 lei ca urmare a recuperării prejudiciului cauzat.
Inculpatul a declarat cu prilejul cercetărilor că ar fi cumpărat aceste animale
de la târgul din satul G-ral Scărişoreanu în luna decembrie 2006 , variantă susţinută
atât în timpul cercetărilor penale efectuate dar şi cu prilejul audierii în faţa
instanţei, însă apărarea sa nu poate fi primită şi acceptată ca fiind exoneratoare de
răspundere întrucât în luna decembrie 2006 cei doi tăuraşi nu erau sustraşi, furtul
fiind comis de abia la sfârşitul lunii ianuarie 2007.
Pe de altă parte martorul propus de inculpat în apărare, Cojocaru Valentin,
declară în instanţă că inculpatul a cumpărat cei doi tăuraşi în luna ianuarie 2007 de
la târg, fila 88 din dosarul de fond.
Martorul B.N.C., care a asistat la percheziţia efectuată la domiciliul
inculpatului, declară că partea vătămată a recunoscut cei doi tăuraşi găsiţi în
grajdul locuinţei inculpatului.
În aceste condiţii când afirmaţiile şi susţinerile inculpatului sânt
contradictorii cu cele ale martorilor iar în curtea sa au fost găsiţi cei doi tăuraşi
sustraşi de la partea vătămată, în condiţiile în care inculpatul nu a putut preciza
persoana de la care a cumpărat animalele, instanţa va respinge apărarea
inculpatului, mai ales că potrivit prevederilor legale, vânzarea de animale nu se
poate efectua decât pe baza actului de proprietate şi adeverinţei de înstrăinare
eliberată de Primăria de domiciliu a proprietarului iar inculpatul nu a prezentat un
asemenea document însoţitor ca dovadă că a procurat tăuraşii din târg aşa cum a
susţinut.
La data de 5.05.2007 partea vătămată B.C. a sesizat poliţia că în cursul
nopţii de 4/5.05.2007 i-au fost sustrase dintr-un porumbar aflat în curtea locuinţei
sale din satul Olteni com.Independenţa, mai multe bunuri printre care 400 kg
porumb stiuleţi, un butoi de plastic, un ghium având aplicate iniţialele numelui său
pe el, 2 găleţi, 2 seceri, o furcă, un grătar de fripturi confecţionat din fier beton,
toate în valoare de 150 lei, sumă cu care se constituie parte civilă.
O parte din bunuri respectiv ghiumul şi grătarul de fripturi a u fost găsite la
domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de
13.06.2007, bunuri recunoscute de partea vătămată iar grătarul a fost recunoscut şi
de martorul P.E., cel care a confecţionat obiectul la cererea părţii vătămate.
Inculpatul a declarat că aceste bunuri aparţin familiei sale de mai mulţi ani,
fără a justifica provenienţa, mai ales că ghiumul de aluminiu nu poate fi
confecţionat în propria gospodărie.
Martorul P.E., audiat şi în instanţă, declară că el personal a confecţionat acel
grătar de fripturi găsit la domiciliul inculpatului, la solicitarea părţii vătămate la
începutul anului 2007.
Urmare recuperării acestor bunuri, partea vătămată se constituie parte civilă
cu suma de 120 lei
79
 La data de 26.05.2007 partea vătămată C.I. a sesizat poliţia că în noaptea de
25/26.05.2007 din magazia aflată în curtea locuinţei sale i-a fost sustrasă cantitatea
de 700 kg porumb şi un ceaun de aluminiu. Toate în valoare de 450 lei.
Cercetările efectuate au stabilit că lacătul care asigura intrarea în curte nu a
fost forţat dar grilajul de la fereastra magaziei era forţat şi înlăturat.
La percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului a fost găsit ceaunul sustras
de la Cîrlig Ilie, obiect recunoscut de partea vătămată ca fiind al său.
De asemenea martorul S.I., persoană care l-a ajutat pe C.I. să confecţioneze
o plită pe măsura acestui ceaun folosit la prepararea cărnii de porc, confirmă că
obiectul găsit la inculpat aparţine părţii vătămate C.I., obiect pe care l-a recunoscut
întrucât a remarcat că toarta era confecţionată din 2 bucăţi înnădite atunci când a
confecţionat plita pentru acel ceaun.
Inculpatul declară că acest ceaun aparţine familiei sale şi nu l-a sustras de la
partea vătămată.
Prejudiciul rămas nerecuperat este de 420 lei, sumă cu care partea vătămată
se constituie parte civilă.
La data de 29.05.2007 B.M. din satul G-ral Scărişoreanu, com. Amzacea a
sesizat poliţia că în noaptea de 28/29.05.2007 i-a fost sustrasă plasa de sârmă de la
gardul locuinţei sale, valoarea prejudiciului fiind de 150 lei, sumă cu care se
constituie parte civilă.
Plasa de sârmă a fost găsită la locuinţa inculpatului, acesta declarând iniţial
că a cumpărato de la un depozit de materiale de construcţii din Chirnogeni dar apoi
a revenit şi a declarat că a cumpărato de la o persoană necunoscută.
Cercetarea la faţa locului a relevat faptul că plasa de sârmă găsită la inculpat
se potriveşte cu cea sustrasă de la partea vătămată, locurile de prindere de stîlpi
fiind corespunzătoare cu terminaţiile valului de sârmă.
Pe de altă partea susţinerea inculpatului că ar fi cumpărat sârma de la un
necunoscut nu este plauzibilă şi nu este dovedită cu nicio probă cu atât mai mult
cu cât inculpatul are o poziţie oscilantă, schimbătoare care încearcă să inducă în
eroare organele judiciare.
La data de 29.05.2007, P.V. a sesizat organele de poliţie că în cursul nopţii
de 18/29.05.2007 i-au fost sustrase mai multe bunuri din magazie: o bicicletă, o
bormaşină de găurit cu 40 burghie, un flex, o maşină de prelucrat lemn, o foarfece
de tăiat tablă , un toc de piele.
La locuinţa inculpatului s-au găsit: tocul de piele, bormaşina, fierăstrăul,
flexul şi burghiele, obiecte recunoscute de partea vătămată dar despre care
inculpatul a declarat că le-a achiziţionat din târg şi de la o persoană necunoscută.
Inculpatul nu a făcut dovada susţinerilor sale.
Prejudiciul rămas nerecuperat este de 1400 lei, sumă cu care partea vătămată
se constituie parte civilă.
Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr.350 din 10 septembrie 2008
pronunţată în dosarul penal nr.2445/254/2007, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod
procedură penală a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat T.I.A.
împotriva sentinţei penale nr.74/P/05.03.2008 a Judecătoriei Mangalia şi a obligat
apelantul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 150 lei.

80
 În termen legal, în cauză inculpatul T.I.A. a declarat recurs prin care critică
cele două sentinţe atât sub aspectul nelegalităţii cât şi al netemeiniciei.
Personal şi prin apărătorul din oficiu, inculpatul a solicitat ca prin admiterea
recursului să se dispună achitarea acestuia, întrucât fapta nu a fost comisă de
inculpat, iar ca temei legal au fost invocate disp.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c
cod p.penală.
S-a solicitat în subsidiar că, în situaţia în care se va trece peste faptul că în
cauză nu sunt probe care să demonstreze vinovăţia inculpatului să se dispună
reducerea pedepsei până la minimul special prevăzut de textul incriminator.
Această nouă individualizare a fost solicitată ca urmare a circumstanţelor
personale ale inculpatului, în vârstă de 22 de ani la data comiterii faptei, că este
căsătorit, fără copii şi la primul conflict cu legea penală.
Reprezentantul parchetului a susţinut că în cauză sunt motive de nelegalitate
a hotărârilor pronunţate, însă, nefiind exercitată calea de atac de către procuror nu-i
poate crea o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Examinând legalitatea si temeinicia recursului declarat în cauză, în raport de
criticile formulate, cât şi din oficiu, curtea constată că recursul declarat în cauză
este întemeiat, dar pentru următoarele motive:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus
trimiterea în judecată a inculpatului recurent T.I.A. pentru comiterea a 7 infracţiuni
de furt calificat.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Mangalia la data de 24.09.2007, fiind
repartizată aleatoriu completului penal 1 – constituit din doamna judecător B.E.
Potrivit art.48 lit.f cod pr.penală, judecătorul este de asemenea incompatibil
de a judeca dacă în cauza respectivă este soţ, rudă sau afin până la gradul al IV –
alea inclusiv cu una dintre părţi sau cu avocatul sau mandatarul acesteia.
Din nota telefonică avută cu Baroul de Avocaţi Constanţa, rezultă că
doamna judecător B.E. – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia este soacra
doamnei avocat B.A. din cadrul Baroului de Avocaţi Constanţa.
De altfel, aceeaşi împrejurare cu privire la gradul de rudenie rezultă şi din
site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art.20 alin.2 din Legea nr.51/1995 cât şi din Statutul din 25.09.2004
la art.41 rezultă că profesia de avocat nu poate fi exercitată la judecătoriile,
tribunalele şi curţile de apel unde soţul avocatului sau ruda ori afinul său până la
gradul al 3 inclusiv, îndeplineşte funcţia de judecător.
Mai mult, este interzis exercitarea profesiei de avocat în cazurile prevăzute
de lege, priveşte şi instanţele, parchetele de pe lângă acestea cât şi organele de
cercetare penală la care lucrează ruda, soţul sau afinul avocatului pană la gradul 3
inclusiv.
În aceste condiţii, tragem concluzia că în nici o împrejurare un avocat nu va
putea acorda asistenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţei la care funcţionează ca
judecător soţul sau ruda sa ori afinul în gradul oprit şi nici la completul în care
judecătorul face parte.
Aşadar, voinţa legiuitorului a fost de a stabili în acest caz de
incompatibilitate pe toată durata procesului indiferent de faza în care avocatul soţ
sau rudă până la gradul al IV-lea a asistat o parte.
81
 In raport de instituţia incompatibilităţii care constituie un remediu procesual
pentru situaţiile în care prezumţia de obiectivitate şi imparţialitate ar fi pusă la
îndoială, şi chiar dacă, acesta este apt de a lucra cu obiectivitate si imparţialitate
este în interesul justiţiei ca el sa nu participe la desfăşurarea procesului în care
şotul sau ruda, ori afinul său până la gradul al IV-lea a fost avocat până la ultima
fază procesuală.

29. Imposibilitatea utilizării in procesul penal a mijloacelor de probă

obţinute in mod ilegal.

Cod procedură penală, art. 64 alin. 2

Prin prisma normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice

în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice, norme aprobate prin ordinul nr.376 din
10.04.2006 al Ministerului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial al României
nr.363 din 26.04.2006, mijlocul de probă pe care instanţele il reţin ca fiind
fundamental în vederea condamnării inculpatului (constatările tehnico-
ştiinţifice, expertiza medico-legală) este unul obţinut în mod nelegal în sensul
art.64 alin.2 cod pr.penală, cu consecinţa imposibilităţii utilizării sale în procesul
penal.
Potrivit art.6 alin.1 lit.c din Norme „prelevarea sângelui se face cu seringi
de unică folosinţă până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de
prelevare special destinată acestui scop”.

Decizia penală nr.537/P/21.11.2008

Prin sentinţa penală nr. 1178 din 22 octombrie 2007, Judecătoria Tulcea a
dispus;
În baza art.87 (1) din O.U.G. nr.195/2002 - modificată, cu aplicarea art.74
(1) lit. a din codul penal condamnarea inculpatului C.I., pentru infracţiunea de
conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, cu o îmbibaţie alcoolică de
peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
Prin decizia penală nr.44 din 15 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul
Tulcea în dosarul penal nr.528/88/2008 s-a respins ca nefondat apelul declarat de
inculpatul Caziuc Ion, împotriva sentinţei penale nr. 1178 din 22.10.2007 a
Judecătoriei Tulcea.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate în cauză în raport
de criticile formulate cât şi din oficiu, curtea reţine următoarele:
Din dosarul de urmărire penală rezultă că la data de 28.11.2006, la orele
21,35, a fost recoltată prima probă, iar la orele 22,35 a fost prelevată cea de-a doua
probă de către medicul V.D. din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea şi în
prezenţa agentului şef H.E. din cadrul Poliţiei Mihail Kogălniceanu, judeţul
Tulcea.

82
 Se menţionează în acest proces verbal de prelevare, în formă tipizată că
seringa şi acul sunt de unică folosinţă, iar flaconul a fost curat şi nu prezintă urme
de alcool sau alte substanţe volatile.
Pentru ca valoarea alcoolemiei să fie probă în procesul penal, în raport de
dispoziţiile legale mai sus arătate, ar fi trebuit ca recoltarea să se facă utilizându-se
instrumentalul trusei standard, iar vacueta să fie sigilată cu sigiliul trusei.
In pofida disp.art.88 alin.2 din OUG nr.195/2002, inculpatului C.I. i-au fost
recoltate la Serviciul de Ambulanţă Tulcea probe biologice fără a se folosi trusa
standard de către medicul V.D., care a efectuat recoltarea, aşa cum rezultă din
procesul verbal de recoltare tipizat cu o seringă de unică folosinţă şi într-un flacon
curat.
Se constată aşadar că, la nivelul acestei instituţii, nu există trusa standard de
prelevare a probelor biologice.
Prin prisma normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în
vederea stabilirii intoxicaţiei etilice, norme aprobate prin ordinul nr.376 din
10.04.2006 al Ministerului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial al României
nr.363 din 26.04.2006, mijlocul de probă pe care instanţele il reţin ca fiind
fundamental în vederea condamnării inculpatului (constatările tehnico-ştiinţifice,
expertiza medico-legală) este unul obţinut în mod nelegal în sensul art.64 alin.2
cod pr.penală, cu consecinţa imposibilităţii utilizării sale în procesul penal.
Potrivit art.6 alin.1 lit.c din Norme „prelevarea sângelui se face cu seringi de
unică folosinţă până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de prelevare
special destinată acestui scop”.
Componenţa acestei truse standard este prevăzută în anexa nr.5 la Normele
Metodologice, iar potrivit art.30 „utilizarea trusei standard de prelevare a cărei
componenţă este prevăzută în anexa nr.5, înlocuieşte metoda clasică în termen de 6
luni de la intrarea în vigoare a acestora”. Aşadar, organului de urmărire penală îi
revenea obligaţia respectării tuturor dispoziţiilor legale care reglementează
metodologia probelor sanguine conform Ordinului Ministerului Sănătăţii
nr.376/2006 a căror încălcare este sancţionată cu disp., art.64 alin.2 cod pr.penală.
În aceste condiţii, prelevarea probelor de sânge se va considera că aceste mijloace
de probă au fost obţinute în mod nelegal, neputând fi utilizate în procesul penal.
Analizând şi cea de-a doua critică putem, observa că prin dispoziţia
Inspectorului General al Politiei Române nr.50 din 28.08.2008 pentru punerea în
aplicare a prev. art.77 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002
aprobată prin H.G.nr.1391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr.876 din 26.10.2006 se desemnează ca poliţişti rutieri şi agenţii de
poliţie prevăzuţi în anexele 1-45 la prezenta dispoziţie.
La poziţia 73 se află agentul şef de poliţie H.P.E. (agentul care l-a condus pe
inculpat la Serviciul de Ambulanţă Tulcea pentru recoltarea probelor), iar la poziţia
137 agentul şef de poliţie S.G. (cel care a administrat probe în cursul urmăririi
penale).
Se trage concluzia că cei doi lucrători de poliţie la data când au efectuat acte
de urmărire penală nu aveau atribuţii legale de constatarea infracţiunilor la legea
circulaţiei.

83
 Deci, analizând probele care au stat la baza condamnării inculpatului
recurent, constatăm că organul de urmărire penală care avea obligaţia respectării
tuturor dispoziţiilor legale care reglementează metodologia probelor sanguine, a
păstrării acestora în termen de maxim 3 zile până la predarea lor către instituţia
specializată pentru a fi analizate, cat si lipsa calităţii de poliţişti rutieri, sunt
sancţionate de disp.art.64 alin.2 cod pr.penală şi considerăm că aceste mijloace de
probă au fost obţinute în mod nelegal, neputând fi utilizate în procesul penal.

30. Mijloace de probă. Aprecierea probelor. ”In dubio pro reo”.

Cod procedură penală,

art. 63

Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile, făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu
fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză. Când
declaraţiile părţii civile şi ale singurei martore – M.F., date la urmărirea penală,
s-au dovedit a nu se corobora cu fapte şi împrejurări care au rezultat din
ansamblul probelor administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, când
singurele probe pe care se sprijină rechizitoriul, s-au dovedit a fi neconcordante,
existând o puternică stare de îndoială, trebuie să se dea eficienţă principiului in
dubio pro reo.

Decizia penală nr.132/P/13 martie 2008

(dosar penal nr.1825/88/2007)

Prin sentinţa penală nr. 1721/18.102.006, Judecătoria Tulcea a achitat-o, în

temeiul art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.a) cod procedura penală, pe inculpata
M.G. pentru infracţiunea prev. şi pedepsită de art.215 alin. 1 Cod penal si, în
temeiul art.346 alin. 3 cod procedura penală, a respins acţiunea civilă formulată de
I.R., ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, pe baza probatoriului
administrat, prima instanţă a reţinut că singurele probe care susţin rechizitoriul sunt
declaraţia părţii vătămate I.R. şi a martorei M.F., că pe parcursul cercetării
judecătoreşti s-au constatat neconcordanţe substanţiale între declaraţiile părţii
vătămate şi ale martorei, şi că într-o atare împrejurare există îndoială cu privire la
bună-credinţă a părţii vătămate, cât şi a gradului de obiectivitate al martorei M.F.
Constatând şi faptul că inculpata M.G. nu a recunoscut fapta pentru care a fost
trimisă în judecată, dar şi declaraţia martorei C.F., potrivit căreia nu s-a întâmplat
niciodată ca inculpata să îi prezinte vreun dosar de pensionare referitor la partea
vătămată, instanţa de fond a concluzionat că învinuirea adusă inculpatei nu a fost
probată, şi, pe cale de consecinţă. ea nu există.
Drept urmare, s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunea de
înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal.
In legătură cu acţiunea civilă s-a reţinut că I.R. s-a constituit parte civilă cu
suma de 10 milioane lei ROL şi, totodată, a solicitat restituirea cărţii de muncă pe
84
care i-a înmânat-o inculpatei, şi cum fapta imputată inculpatei s-a constatat că nu
există, s-a considerat că şi pretenţiile civile sunt nefondate.
In privinţa restituirii cărţii de muncă, partea civilă nu a făcut nici un fel de
probe din care să rezulte că ar fi înmânat inculpatei respectivul act.
Prin decizia penală nr. 58 din 26 aprilie 2007, Tribunalul Tulcea a admis ca
fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, a desfiinţat în
totalitate sentinţa penală nr.1721 din 18 octombrie 2006 a Judecătoriei Tulcea, şi
rejudecând, pe fond, a dispus condamnarea inculpatei M.G. la o pedeapsă de 1 an
închisoare pentru infractiunea prev. art. 215 alin. 1 Cod penal, iar potrivit art.14
cod procedura penală raportat la art.998 şi urm. cod civil, a admis ca fondată
acţiunea civilă exercitată de I.R., inculpata fiind obligată să-i plătească acestuia
1000 lei (10 milioane lei vechi) cu titlu de despăgubiri.
In esenţă, instanţa de apel a reţinut că nu există dubii cu privire la săvârşirea
de către inculpată a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, că
inadvertenţele dintre declaraţii se datorează fie împrejurării că părţile nu-şi mai
amintesc toate detaliile datorită trecerii timpului, fie că au existat moduri diferite
de percepţie şi că referitor la elementele esenţiale, declaraţiile se coroborează,
astfel că vinovăţia inculpatei a fost probată.
Împotriva deciziei instantei de apel, în termen legal, inculpata M.G. a
declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia penală nr.333/P/29 iunie 2007, Curtea de Apel Constanţa a
admis, în conformitate cu prev. art.38515 pct.2 lit.c) şi cu referire la art. 3859) pct.18
cod procedura penală, ca fondat recursul declarat de inculpata M.G., a casat decizia
penală nr. 58 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Tulcea şi a dispus rejudecarea
apelului cu respectarea prev. art.378 alin.1 cod procedura penală deoarece
inculpata a fost achitată la fond, iar la data de 27.02.2007 deşi a fost prezentă în
faţa instanţei de appel, aceasta nu a procedat la audiere, încălcându-se prevederile
legale.
Rejudecand, prin decizia penală nr.139 din 7 noiembrie 2007, pronunţată în
dosarul penal nr.1825/88/2007, Tribunalul Tulcea a respins apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea – judeţ Tulcea, ca nefondat.
In termen legal, în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a declarat
recurs criticând că – în pofida tuturor probelor administrate în cursul urmăririi
penale instanţa de control judiciar a dispus achitarea inculpatei pe motiv că
infracţiunea de înşelăciune nu există; probele administrate în cauză relevă
activitatea infracţională a inculpatei astfel că în cauză sunt aplicabile prev. art.385 9
alin.1 pct.18 cod pr.penală; au fost invocate ca probe în acuzare declaraţia părţii
vătămate şi a martorei M.F. dată in cursul urmăririi penale.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţelor pronunţate în raport de
criticile formulate cât şi din oficiu curtea constată că recursul declarat in cauză este
nefondat.
Examinarea întregului probatoriu administrat la urmărirea penală
evidenţiază că starea de fapt reţinută în rechizitoriu excesiv de sintetică a fost
stabilită în principal pe baza declaraţiilor succesive ale păţii vătămate constituită
ulterior parte civilă în procesul penal.

85
 Declaraţia părţii vătămate este susţinută parţial de declaraţia martorei M.F.
Aceasta are mai multe declaraţii vădit contradictorii sub unele aspecte şi
neverosimile.
Astfel, partea vătămată a susţinut că la plecarea din Tulcea a avut suma de
15 milioane lei, în timp ce martora arată că nu avea decât suma de 10 milioane lei
bani pe care trebuia să-i dea inculpatei.
O altă neconcordanţă este aceea că martora M.F. declară că suma de bani a
fost primită de la soţia părţii vătămate I.M. cu scopul de a-i fi remişi inculpatei.
Audiată soţia părţii vătămate declară că suma de bani i-a dat-o personal
şotului său.
Această neconcordanţă este de natură a constata lipsa vreunei valori
probatorii a declaraţiei soţiei părţii vătămate care nu a fost prezentă în momentul în
care se susţine că aceştia au fost daţi inculpatei.
In vederea aflării adevărului, instanţa de judecată are obligaţia în temeiul
art.362 cod procedura penală să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de
probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se conform art.63 cod procedura penală în
urma examinării tuturor probelor administrate.
Din ansamblul material probator, nu se poate reţine vinovăţia inculpatei
pentru comiterea faptei pentru care a fost trimisă în judecată - art.215 alin.1 cod
penal, respectiv infracţiunea de înşelăciune. Cu toate eforturile din faza de
cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate.
In cauză persistă o stare de incertitudine, motiv pentru care instanţele au
apreciat că operează principului « in dubio pro reo » şi in baza căruia au pronunţat
o hotărâre de achitare.
Faţă de aceste precizări, recursul declarat în cauză de procuror este nefondat.

31. Măsuri preventive. Verificări privind arestarea inculpatului în

cursul judecăţii. Declinare de competenţă teritorială

Cod procedură penală, art.43,

art.160^b

Instanţa care şi-a declinat competenţa, ori s-a declarat competentă, cea
din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă printre care şi
verificarea arestării preventive.

Decizia penală nr.136/P/2008

(dosar nr. 431/36/2008)

Prin sentinţa penală nr.132 din 11.03.2008, Tribunalul Constanţa a admis

excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa şi, in baza art.39 al.2,3
cod pr.penală în referire la art.42 al.1 cod pr.penală, a declinat competenţa de
soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii B.S. s.a., în favoarea Tribunalului
Municipiului Bucureşti - Secţia a I-a Penală, in baza art.43 al.1şi 3 cod pr.penală, a
dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală pentru
soluţionarea conflictului negativ de competenţă, iar in baza art.3002 cod pr.penală
86
în referire la art.160 b) al.3 cod pr.penală, a menţinut măsura arestării preventive
faţă de inculpata B.S.
Inculpata B.S. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe penale, recursul
vizând numai dispoziţia instanţei privind menţinerea măsurii arestării preventive,
în baza art.3002 cod pr.penală cu referire la art.160b alin.3 cod pr.penală.
În motivarea cererii de recurs se susţine nelegalitatea şi netemeinicia acestei
dispoziţii a instanţei şi se solicită casarea în parte a hotărârii recurate, revocarea
mandatului de arestare preventivă nr.183/UP/26.09.2007 şi punerea în libertate a
inculpatei.
În susţinerea nelegalităţii hotărârii atacate, arată recurenta că, instanţa şi-a
întemeiat decizia pe disp.art.3002 cod pr.penală rap. la art.160b cod pr.penală, fără
ca în prealabil să verifice dacă este legal investită potrivit art.300 cod pr.penală.
Verificând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma
motivelor de recurs şi din oficiu, curtea constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr.72/D/P/2006 al Ministerului Public – Parchetul de pe
lângă ICCJ – DIICOT, inculpata B.S. şi B.A.M. au fost trimise în judecată pentru
comiterea infracţiunii prev. de art.10 din legea nr.143/2000 raportat la art.2 alin.1
şi 2 din legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal şi art.4 cod penal şi
inculpatul U.P.R. pentru comiterea infracţiunii prev. de art.2 alin.1 şi 2 din legea
nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal şi art.4 cod penal cu aplic.art.16 din
legea nr.143/2000.
Parchetul a sesizat cu judecata acestei cauze Tribunalul Bucureşti – Secţia I
penală, unde s-a înregistrat cauza sub nr.44821/3/2007.
Prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din 18.12.2007, în baza
art.3001 cod pr.penală, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării
preventive a inculpatei B.S. şi a menţinut-o.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa penală nr.19/8.01.2008 în baza art.42 cod
pr.penală a declinat competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Constanţa,
unde s-a înregistrat cauza sub nr.254/118/2008.
Tribunalul Constanţa, prin încheierea din 29 ianuarie 2008, în baza art.300 2
cod pr.penală rap. la art.160b alin.1,3 cod pr.penală a menţinut măsura arestării
preventive luată faţă de inculpata B.S.
La termenul de judecată din 11.03.2008, Tribunalul Constanţa a pronunţat
sentinţa penală nr.132 prin care a declinat competenţa teritorială în favoarea
Tribunalului Municipiului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de
competenţă, a dispus trimiterea dosarului la ÎCCJ pentru soluţionarea conflictului
şi, în baza art.3002 cu referire la art.160b alin.2 cod pr.penală a menţinut măsura
arestării preventive a inculpatei B.S.
Deşi, sentinţa penală menţionată este definitivă, curtea apreciază că recursul
inculpatei B.S. care vizează numai măsura preventivă este admisibil, în raport de
disp.art.141 cod pr.penală şi ale art.160b alin.4 cod pr.penală.
Se constată că, legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului în ce priveşte
menţinerea arestării preventive, indiferent de modul de soluţionare a fondului
cauzei.
Curtea, constată că, în mod legal, Tribunalul Constanţa, în baza art.300 2 cu
referire la art.160b alin.3 cod pr.penală, a verificat temeinicia şi legalitatea măsurii
87
preventive a inculpatei B.S., luată prin încheierea de şedinţă nr.257/R/1.10.2007 a
Curţii de Apel Bucureşti.
Potrivit art.3001 cod pr.penală, după înregistrarea dosarului la instanţă,
instanţa este datoare să verifice din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării
preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Din această dispoziţie legală, rezultă că instanţa este obligată să verifice
legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, imediat ce s-a
înregistrat dosarul la instanţă.
În speţă, acest lucru s-a făcut de Tribunalul Municipiului Bucureşti, după
sesizarea prin rechizitoriu, la termenul de judecată din 18.12.2007.
Tribunalul Constanţa în mod corect a verificat arestarea preventivă a
inculpatei în temeiul art.3002 cod pr.penală şi art.160b cod pr.penală – obligă
instanţa ca în cursul judecăţii să verifice arestarea inculpatului în timpul judecăţii.
Trebuie avute în vedere şi prev. art.43 alin.6 cod pr.penală, potrivit cu care
instanţa care şi-a declinat competenţa, ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă
urgenţă.
În considerarea celor mai sus prezentate, curtea constată că temeiul juridic în
baza căruia s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei B.S., corect a fost
stabilit ca fiind cel prev. de art.3002 rap. la art.160b cod pr.penală.
Verificarea legalei sesizări nu condiţionează pronunţarea asupra măsurii
arestării preventive.
Întemeiat, Tribunalul Constanţa a menţinut măsura arestării preventive a
inculpatei B.S.
Măsura a fost luată în condiţii de legalitate şi temeinicie, cu respectarea
prevederilor art.143 alin.1 cod pr.penală şi art.148 alin.1 lit.f cod pr.penală.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat, iar
menţinerea este justificată şi de buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti.
Condiţia pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită şi
rezultă din probele administrate în dosar. Starea de pericol pentru ordinea publică
în cazul inculpatei presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave atât în rândul
comunităţii locale cât şi la nivelul întregii ordini sociale.
Faptele ce au dat naştere la bănuieli legitime nu trebuie să fie la acelaşi nivel
ca şi cele necesare pentru justificarea unei condamnări, acestea urmând a fi
analizate în faza ulterioară a cercetării judecătoreşti.
Cu toate că inculpata a contestat probele administrate în faza de urmărire
penală, arătând că acestea conţin inadvertenţe şi nu reflectă realitatea, în această
fază procesuală instanţa nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării
probelor de organul de urmărire penală şi nici de a verifica apărările care ţin de
fondul cauzei.
Până la proba contrarie, probele instrumentate de procuror, nu pot fi
înlăturate de instanţa sesizată cu verificarea arestului preventiv.
Pentru aceste considerente, curtea constată că, dispoziţia Tribunalului
Constanţa de menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei este fondată,
respingându-se recursul ca nefondat.

88
 32. Măsuri preventive.

Cod procedură penală, art. 38515, art. 1402

Când măsura preventivă a fost luată cu incălcarea prevederilor legale sau

nu există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta
trebuie revocată din oficiu sau la cerere.

Decizia penală nr.85/P/16.10.2008

Prin încheierea de şedinţă nr.131 din data de 14.10.2008, pronunţată în

dosarul nr.8412/118/2008, Tribunalul Constanţa, a dispus:
În baza art.1402 alin.6 Cod procedură penală, respinge ca rămasă fără obiect
plângerea formulată de inculpatul M.N. împotriva ordonanţei nr. 423/P/2008 din
data de 03.10.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În baza art.139 alin.1 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii
obligării inculpatului M.N. de a nu părăsi localitatea (prelungită prin ordonanţa nr.
423/P/2008 din data de 03.10.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa)
cu măsura obligării inculpatului M.N. de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile,
de la data de 14.10.2008 la data de 12.11.2008 inclusiv.
Împotriva încheierii de şedinţă de judecată nr.131 din 14.10.2008 a
Tribunalului Constanţa a declarat recurs, inculpatul M.N., criticând-o ca, nelegală
şi netemeinică.
În motivele de recurs se solicită casarea încheierii recurată şi rejudecând să
se dispună admiterea plângerii şi revocarea măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea întrucât este nelegală ca urmare a încălcării dispoziţiilor art.1 alin.5 din
Constituţia României, art.2 din Codul de procedură penală şi art.145 alin.2 1, al.22,
alin.23, alin.3 Cod procedură penală în referire la art.145 alin.1 şi alin.1 1 Cod
procedură penală.
Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor
aduse din probele dosarului se constată următoarele:
Prin ordonanţa nr.423/P/5.08.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul
Constanţa a pus în mişcare acţiunea penală, împotriva inculpatului recurent pentru
săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.7 alin.2 din Legea nr.478/2000, cu
aplicarea art.41 alin.2 Cod procedură penală, art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g, i,
alin.3 lit.a şi alin.4 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.323 alin.1 Cod penal.
Prin încheierea de şedinţă de judecată, Tribunalul Constanţa a respins
propunerea de arestare preventivă a inculpatului şi în baza art.149 1 alin.12 cu
referire la art.146 alin.11 şi art.145 Cod procedură penală, a dispus luarea măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea Valu lui Traian.
La data de 4.09.2008, prin ordonanţa procurorului s-a dispus prelungirea
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Valu lui Traian.
Prin încheierea nr.118/12.09.2008, instanţa de judecată a admis cererea
inculpatului şi a dispus în baza art.139 alin.1 Cod procedură penală înlocuirea
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Valu lui Traian, cu măsura obligării de a
nu părăsi ţara pe timp de 30 de zile, de la 12.09.2008 până la 11.10.2008.
89
 Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul
Constanţa, dar prin încheierea nr.76/P/2008 Curtea de Apel Constanţa a respins ca
nefondat acest recurs.
Prin ordonanţa nr.423/P/3.10.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Constanţa a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi
localitatea Constanţa pe timp de 30 de zile începând cu 6.10.2008 până la
4.11.2008.
Potrivit art.1402 alin.7 Cod procedură penală revocarea măsurii obligării de a
nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara, dispusă de procuror în faza de
urmărire penală, poate fi revocată de instanţă. În speţa în cauză, împotriva
inculpatului nu a fost luată niciodată măsura obligării de a nu părăsi localitatea
Constanţa şi în consecinţă, nefiind îndeplinită această cerinţă esenţială, prelungirea
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa , este nelegală.
Consecinţa acestei nelegalităţi, atrage potrivit art.139 alin.2 Cod procedură
penală ca nelegală şi dispoziţia instanţei de fond.
În sensul încălcării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea (prelungită
prin ordonanţa nr.423/P/3.10.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa)
cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi ţara.

33. Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului.

Imposibilitatea prezentării inculpatului.

Cod procedură penală, art. 3001

După înregistrarea dosarului la instanţă (indiferent de etapa procesuală –

fond, apel, recurs), în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare
de arest, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia arestării
preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive, conform art. 300 1
alin. (3) cu referire la art. 159 alin. (4) Cod procedură penală, în cazul în care
din cauze obiective, deplasarea inculpatului nu este posibilă, verificarea poate fi
realizată în lipsa sa, dar numai în prezenţa apărătorului.

Decizia penală nr. 276/P/30.05.2008

(dosar penal nr. 15004/212/2007)

Prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 15004/212/2007, la termenul de

judecată din 23 mai 2008, Tribunalul Constanţa – secţia penală a menţinut, în baza
art. 3002 cod procedură penală cu ref. la art. 160 b alin. 3 cod procedură penală,
măsura arestării preventive a inculpatului S.S.
Inculpatul S.S. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, considerând-o ca
nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului făcută prin apărător inculpatul a susţinut că,
temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă,
întrucât a fost depăşit termenul rezonabil al măsurii şi întrucât nu sunt probe,
lăsarea lui in libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

90
 Verificând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma
motivelor de recurs şi din oficiu, curtea constată că recursul este nefondat.
Inculpatul S.S. a fost condamnat de instanţa de fond, Judecătoria Constanţa,
la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de “furt calificat”.
Acesta a fost cercetat şi judecat în stare de arest preventiv, măsură luată la
data de 20.08.2007, in baza art. 149 1 alin. 9 cod procedură penală rap. la art. 143 şi
art. 148 lit.f) Cod procedură penală.
Sesizat cu soluţionarea cererii de apel, Tribunalul Constanţa a verificat din
oficiu măsura arestării preventive;verificarea s-a făcut în lipsa inculpatului care se
află în Penitenciarul Colibaşi.
Curtea a constatat că, sub acest aspect, hotărârea este legală, având în vedere
prevederile art. 3001 alin. 3 cod procedură penală care face trimitere la prevederile
art. 159 alin. 4 cod pr. penală, potrivit cu care, în cazul în care inculpatul arestat nu
poate fi adus în faţa judecătorului din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate,
se poate verifica măsura arestării preventive în lipsa inculpatului, în prezenţa
apărătorului.
Pe fond, hotărârea recurată este întemeiată deoarece temeiurile avute în
vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi justifică menţinerea
inculpatului în stare de arest.
Pentru considerentele expuse, curtea a respins recursul inculpatului S.S. ca
nefondat.

34. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Lipsă interpret.

Cod procedură penală, art.128

Neasigurarea unui interpret în cursul urmăririi penale, în cazurile prev.

de art.128 cod pr.penală, atrage nulitatea relativă a actelor efectuate, în
condiţiile art.197 alin.1 şi 4 cod pr.penală.
Cum în faza de urmărire penală, inculpatul nu a invocat încălcarea
dispoziţiilor legale referitoare la folosirea interpreţilor, înţelegând să invoce
această nulitate numai cu prilejul motivării apelului, cererea sa este tardivă în
raport cu dispoziţiile legale menţionate (potrivit cu care încălcarea art.128 cod
procedură penală atrage nulitatea actului numai dacă a fost invocată în cursul
efectuării actului ).

Decizia penală nr.33/P/ 2008

(dosar penal nr.5111/118/2006)

Prin sentinţa penală nr.362 din 18 septembrie 2007, pronunţată în dosarul

penal nr.5111/118/2006, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe inculpatul C.A., la
pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de “tâlhărie” prev. de
art.211 al.1, 2 lit.”c” cod penal, cu aplic.art.37 lit.”b” cod penal, art.74 al.2 rap.la
art.76 lit.”b” cod penal .
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut ca in ziua de 4 decembrie
2005, în jurul orelor 16.30, inculpatul C.A. s-a apropiat de partea vătămată H.G.N.
91
- cetăţean bulgar, a început să o tragă de blue jeans şi de geacă şi i-a sustras
portmoneul cu sumele de 90 euro şi 80.000 lei, o agendă telefonică şi o legitimaţie.
In termen legal, împotriva hotărârii, inculpatul C.A. a declarat apel invocând
ca instanţa de fond nu a făcut decât să reia concluziile rechizitoriului fără a se
proceda la cercetarea amănunţită a tuturor mijloacelor de probă administrate in
cauză; astfel, s-a susţinut că sintagma folosită în rechizitoriu şi redactarea hotărârii
„fără ezitare„ nu a fost folosită de către partea vătămată în condiţiile în care
traducerea a fost efectuată de un agent al navei care nu are calitatea de interpret sau
traducător, nerespectând cerinţele art.128 rap.64 alin.2 cod procedura penală,
recunoaşterea din album realizându-se cu încălcarea legii.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate in raport de criticile
formulate cât şi din oficiu, conform art.371 alin.2 cod pr.penală, curtea reţine
următoarele:
La data de 05.12.2005, partea vătămată H.G.N. – cetăţean bulgar, marinar pe
nava K. a depus o plângere la Poliţia Municipiului Constanţa in care arată că in
ziua de 4.12.2005 in zona Tomis Mall in jurul orelor 16,30, in timp ce se plimba cu
prietenul său M.V.G. a fost întrebat de un tânăr cât este ceasul şi a început să-i
scuture blugii şi jacheta.
Partea vătămată a constatat imediat dispariţia portofelului in care se afla
suma de 90 Euro şi 80 lei.
Prezentându-i-se albumul foto la sediul poliţiei, partea vătămată l-a
recunoscut fără dubii pe inculpatul C.A. ca fiind persoana care i-a sustras
portofelul.
La momentul depunerii plângerii, aceasta a fost în limba engleză, iar ulterior
a fost tradusă de interpretul traducător autorizat Ţ.E.
Partea vătămată este audiată ulterior la 09.12.2005, in prezenţa
traducătorului autorizat in care relatează situaţia de fapt mai sus arătată,
constituindu-se ca parte civilă în procesul penal cu suma de 340 lei.
La dosarul de urmărire penală, se află declaraţia prietenului şi colegului
părţii vătămate M.V.G. care confirmă susţinerile părţii vătămate in sensul că „s-a
apropriat de aceasta un tânăr care a început să-i scuture blugii şi jacheta; am
realizat că s-a întâmplat ceva, dar până să reacţionez acesta a dispărut; de
asemenea am constatat că părţii vătămate îi dispăruse şi portofelul”.
Martorul prezent la sediul poliţiei alături de partea vătămată a recunoscut
fără nici o îndoială că autor al acestei infracţiuni ca fiind inculpatul C.A. din
albumele foto prezentate de lucrătorii de poliţie.
Criticile invocate de apelant sunt nefondate.
Omisiunea organului de urmărire penală de a asigura în mod gratuit folosirea
unui interpret, în cazurile prev. art.128 cod pr.penală atrage nulitatea relativă a
actelor efectuate în cursul urmăririi penale in condiţiile art.197 alin.1 şi 4 a
aceluiaşi cod.
Prin urmare încălcarea prev. art.128 cod pr.penală poate fi invocată în cursul
efectuării actului când partea este prezentă s-au la primul termen de judecată când
partea a lipsit la efectuarea actului, invocarea acesteia pentru prima dată în apel
este tardivă.

92
 In cauză, nu au fost încălcate disp.art.128 cod pr.penală, întrucât interpretul
folosit la traducerea plângerii părţii vătămate este autorizat de Ministerul Justiţiei,
astfel că organul de urmărire penală a luat toate măsurile legale în consemnarea
plângerii vătămate şi declaraţia martorului.
Mai mult, în cursul urmăririi penale, începând cu data de 07.12.2005, aşa
cum rezultă din împuternicirea avocaţială aflată la dosar, apelantul inculpat a
beneficiat de serviciile unui apărător angajat.
Apărătorul a participat la audierea inculpatului în 13.12.2005 şi nu a invocat
în nici un moment încălcarea disp. art.128 cod procedura penală.
Cum în faza de urmărire penală, inculpatul nu a invocat încălcarea
dispoziţiilor legale referitoare la folosirea interpreţilor, înţelegând să invoce
această nulitate numai cu prilejul motivării apelului, cererea sa este tardivă în
raport cu dispoziţiile legale menţionate (potrivit cu care încălcarea art.128 cod
pr.penală atrage nulitatea actului numai dacă a fost invocată in cursul efectuării
actului).
Mai mult, inculpatul a beneficiat de apărare calificată printr-un apărător ales,
care nici cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală nu a înţeles să
invoce această încălcare a dispoziţiilor legale care ar fi putut atrage nulitatea
relativă.
Instanţa apreciază că prev. art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la un proces echitabil au
fost respectate de către instanţa de fond, aceasta depunând toate diligenţele pentru
aflarea adevărului.
Apelul inculpatului este însă admisibil numai în ceea ce priveşte greşita
aplicare a disp.art.64 referitoare la pedeapsa complimentară a interzicerii
drepturilor prev. de art.64 lit.a cod penal.

35. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Nesemnarea încheierii de şedinţă de

consemnare a dezbaterilor şi amânare a pronunţării.

Cod procedura penală, art.305,

art.197 alin.2

Nesemnarea încheierii de şedinţă de consemnare a dezbaterilor şi

amânare a pronunţării atrage nulitatea absolută prevăzută de art.197 alin.2 Cod
procedură penală a hotărârii şi casarea cu trimitere spre rejudecare.

Decizia penală nr.23/P/ 2008

(dosar penal nr.136/212/2005)

Prin sentinţa penala nr. 358 din 26 februarie 2007 pronunţată in dosarul
penal nr. 136/212/2005, Judecătoria Constanţa a hotărât condamnarea inculpatului
S.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de “ucidere din
culpă” prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a) Cod penal, 76
lit. d) Cod penal.

93
 Prin decizia penală nr.396 din 8 octombrie 2007, pronunţată în dosarul penal
nr.136/212/2005, Tribunalul Constanţa a admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) cod
procedură penală, apelurile formulate de inculpatul S.G. şi partea responsabilă
civilmente S.C. « C.U. » SRL, a desfiinţat in parte sentinţa penală apelata si
rejudecând a aplicat în favoarea inculpatului circumstanţa atenuanta prevăzuta de
art. 74 alin. 2 Cod penal, constând in culpa comuna a victimei O.I. si a redus
cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate părţilor civile de la
10.000 lei pentru fiecare parte civila la 5.000 lei pentru fiecare parte civila .
În termen legal, inculpatul S.G. a declarat recurs, criticând hotărârile
recurate sub aspectul netemeiniciei, prin prisma cazului de casare prev. de art.385 9
pct.14 cod pr.penală.
Examinând cauza prin prisma cazului de casare invocat şi a disp.art.385 9
alin.3 cod procedură penală, curtea constată că recursul este întemeiat, pe motivul
pus în discuţie din oficiu de curte, respectiv acela privind nesemnarea încheierii de
amânare a pronunţării cauzei in primă instanţă, care însă va fi circumscris
dispoziţiilor art.3859 pct.3 cod procedură penală.
Această situaţie, ce rezultă din actele dosarului, impune, în acord şi cu
practica I.C.C.J. (dec.pen.3933/27.06.2005), casarea hotărârii recurate, întrucât, în
lipsa acesteia, nu se poate verifica dacă au fost respectate dispoziţiile legale privind
compunerea completului de judecată.
In consecinţă, cauza urmează a se rejudeca de către prima instanţă -
Judecătoria Constanţa, cu respectarea disp.art.372 cod pr.penală.

36. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Neaudierea inculpatului de catre

instanţa de apel.

Constituţie, art.21 al.3

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, art.6
Codul de procedură penală, art.378 al.1

Instanţa de control judiciar, fiind sesizată cu apelul inculpatelor şi al

părţilor civile, după pronunţarea unei hotărâri penale în fond, prin care nu au
fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de art.37 din Legea nr.82/1991 şi
art.266 din Legea 31/1990, a nesocotit dispoziţiile legale, trecând la judecarea
cauzei fără audierea acestora, deşi au fost prezente, ceea ce constituie caz de
nulitate care impune reluarea judecăţii în apel.

Decizia penală nr.35/P/2008

(dosar nr. 1233/118/2006)

Prin sentinţa penală nr.921 pronunţată la data de 28.04.2006, în dosarul

penal cu nr.588/2005, Judecătoria Constanţa a respins ca nefondate cererile de
schimbare a încadrării juridice şi, in baza art.12 Legea 87/1994 cu aplicarea art.13
Cod penal, a condamnat-o pe inculpata N.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare si in
94
baza art.11 pct.2 lit.”b” rap. la art.10 lit.”g” Cod procedură penală a încetat
procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru infracţiunile prev. de art.37 din
Legea 82/1991 în referire la art.289 Cod penal şi art.266 pct.2 din Legea 31/1990
întrucât a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, in baza art.26 Cod
penal rap. la art.12 din Legea 87/1994 cu aplicare art.13 Cod penal, a condamnat-o
pe inculpata N.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi in baza art.11 pct.2 lit.”b” rap.
la art.10 lit.”g” Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva
inculpatei pentru infracţiunile prev. de art.37 din Legea 82/1991 în referire la
art.289 Cod penal şi art.266 pct.2 din Legea 31/1990 întrucât a intervenit
prescripţia specială a răspunderii penale.
Prin decizia penală nr. 85 pronunţată la data de 13.02.2007, în dosarul penal
cu nr.vechi 1256/2006 şi nr.unic1233/118/2006, Tribunalul Constanţaa respins, în
baza art.379 pct.1 lit. » b « Cod procedură penală, ca nefondat, apelul declarat de
partea civilă M.F. prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.F.P.
Constanţa si a admis, in baza art.379 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală, apelurile
formulate de apelantele – inculpate, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi
rejudecând a schimbat, in baza art.334 Cod procedură penală, încadrarea juridică a
unor fapte reţinute în sarcina inculpatei N.M. din infracţiunile prev. de art.12 din
Legea 87/1994 cu aplic. art.13 cod penal şi art.37 din Legea nr.82/1991 raportat la
art.289 Cod penal în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea
87/1994 cu aplic. art.13 cod penal, a unor fapte reţinute în sarcina inculpatei N.A.
din infracţiunile prev. de art.26 Cod penal rap. la art.12 din Legea 87/1994 cu
aplic. art.13 Cod penal şi art.26 Cod penal rap. la art.37 din Legea nr.82/1991 -
art.289 Cod penal, în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de
art.26 Cod penal rap. la art.13 din Legea 87/1994 cu aplic art.13 Cod penal si, in
baza art.11 pct.2 lit.”b” Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.”g” Cod
procedură penală, a încetat procesul penal ca urmare a prescripţiei răspunderii
penale.
Împotriva deciziei penale nr.85 din 13.02.2007 a Tribunalului Constanţa şi a
sentinţei penale nr.921/28.04.2006 a Judecătoriei Constanţa, au declarat recurs
inculpatele N.A., N.M. şi părţile civile MFP prin ANFP Constanţa şi MFP prin
ANAF Bucureşti, criticându-le ca nelegale şi netemeinice.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor penale recurate, prin prisma
criticilor aduse cât şi din oficiu, din probele dosarului se constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile din art.21 al.3 din Constituţia României şi at.6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
părţile au dreptul la un proces echitabil, iar potrivit art.378 al.1 din Codul de
procedură penală, cu ocazia judecării apelului, este obligată să procedeze la
ascultarea inculpatului prezent când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva
inculpatului o hotărâre de condamnare. Aceste prevederi imperative se încadrează
în art.197 al.4 din Codul de procedură penală şi care impun, din oficiu, instanţele
să ia în considerare încălcările, în orice stare a procesului, deci anularea actului
este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Or, din examinarea actelor dosarului se constată că instanţa de control
judiciar, fiind sesizată cu apelul inculpatelor şi a părţilor civile, după pronunţarea
unei hotărâri penale în fond, prin care au fost achitate pentru infracţiunile
95
prevăzute de art.37 din Legea nr.82/1991 şi art.266 din Legea 31/1990 a nesocotit
dispoziţiile legale, instanţele trecând la judecarea cauzei fără audierea acestora,
deşi au fost prezente, ceea ce constituie caz de nulitate care impune reluarea
judecăţii în apel.
În consecinţă, pentru asigurarea unui proces echitabil inculpaţilor, pentru
aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, s-a dispus, în baza art.385 15 pct.2
lit.”c” Cod procedură penală în referire la cazul de nulitate prevăzut de art.197 al.4
Cod procedură penală, admiterea recursurilor, casarea deciziei penale şi trimiterea
cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.

37. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Menţinerea arestării preventive în

cursul judecăţii. Lipsa inculpatului.

Cod procedură penală, art. 197 alin. (2),

art. 3002, art. 160b, art. 314

Verificarea privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii se poate

realiza numai în prezenţa inculpatului, menţinerea arestării preventive în lipsa
inculpatului atrăgând nulitatea absolută a hotărârii.

Decizia penală nr. 308/P/12.06.2008

(dosar penal nr. 1059/36/2008)

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 iunie 2008 pronunţată în dosarul

penal nr.2496/118/2008, Tribunalul Constanţa a menţinut, în baza art.300 2 cod
pr.penală raportat la art.160b alin.3 cod procedură penală, arestarea preventivă a
inculpatului S.D.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs criticând-o sub
aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.
Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor
aduse, cât şi din oficiu, în conformitate cu art.385 6 alin.2 rap. la art.3859 alin.5 cod
procedură penală, în baza art.38515 pct.2 lit.c) cod procedură penală, s-a admis
recursul, s-a casat încheierea recurată şi s-a dispus rejudecarea de către prima
instanţă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.314 cod procedură penală, judecata nu poate avea loc decât în
prezenţa inculpatului când acesta se află în stare de deţinere. Aducerea inculpatului
arestat la judecată este obligatorie, iar în prevederile art.300 2 cod procedură penală
legiuitorul nu a precizat că se poate face aplicarea prevederilor din art.159
alin.3,4,5-11 cod procedură penală. Neaducerea inculpatului la judecată, în primă
instanţă la data de 2 iunie 2008, acesta fiind arestat, atrage nulitatea absolută a
hotărârii pronunţate, deoarece, potrivit art.314 alin.2 cod procedură penală,
aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie, iar în conformitate cu
prevederile din art.197 alin.2 teza a II-a cod procedură penală, dispoziţiile relative
la prezenţa inculpatului, când aceasta este obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute
sub sancţiunea nulităţii.

96
 38. Sancţiuni procedurale. Nulitate. Prescripţia răspunderii penale.
Continuarea procesului.

Cod procedură penală, art. 197 alin. (4), art. 13

Cum instanţa a dispus, în temeiul art. 121 alin. 1, 2 – art. 122 lit. (d) şi art.
124 Cod penal încetarea procesului penal, fără a se pronunţa asupra cererii
inculpatului de continuare a judecăţii, hotărârea este lovită de nulitate relativă.

Decizia penală nr. 62/P/27.05.2008

(dosar penal nr. 33/118/2005)

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia

nr.1968/P/1999, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în
judecată a inculpatului S.M. - pentru comiterea în concurs real a infracţiunilor:
„gestiune frauduloasă” prev.de art.214 al.1 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal,
„fals intelectual” în formă continuată prev.de art. 289 cod penal cu aplic.art.41 al.2
cod penal şi de „uz de fals” toate cu aplicarea art.33 lit.a cod penal.
Prin sentinţa penală nr.2483/9.09.2002, Judecătoria Medgidia a schimbat
încadrarea juridică din infracţiunea prev.de art.214 al.1 cu aplic.art.41 al.2 cod
penal în infracţiunea prev.de art.2151 al.2 cod penal cu aplic. art.41 al.2 cod penal
şi a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Constanţa.
Prin sentinţa penală nr.48/20.01.2003, Tribunalul Constanţa a declinat
competenţa materială în favoarea Judecătoriei Medgidia, iar Curtea de Apel -
soluţionând acel conflict negativ de competenţă prin sentinţa penală
nr.7/P/27.02.2003 - a stabilit competenţa materială în favoarea Tribunalului
Constanţa.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa penală nr.293/15.06.2005 a schimbat -
în baza art.334 cod procedură penală - încadrarea juridică din infracţiunea prev.de
art. 2151 cod penal- în infracţiunea prev.de art.35 din Legea nr.22/1969 şi, în baza
art.11 punct 2 lit.a) cpp- rap. la art.10 alin.(1) lit.d) cod procedură penală – l-a
achitat pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.35 din Lg.22/1969 şi pentru
comiterea infracţiunii prev.de art.289 şi art.291 cod penal.
Prin decizia penală nr.295/P/24.11.2005 - Curtea de Apel Constanţa a
admis apelurile Parchetului şi al părţii civile - a desfiinţat sentinţa penală
nr.293/15.06.2005 a Tribunalului Constanţa şi a trimis cauza primei instanţe pentru
a rezolva fondul cauzei, susţinând utilitatea administrării probei cu expertiză
tehnică-contabilă cu obiective clare pentru stabilirea situaţiei de fapt şi necesitatea
efectuării unei expertize.
Procedând la rejudecarea cauzei, prin sentinţa penală nr.37/25.01.2008,
Tribunalul Constanţa - secţia penală a dispus, în baza art.334 cod procedură
penală, schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul S.M. din infracţiunea
de “delapidare” prev.de art.215 ind.1 al.2 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal
în infracţiunea de „gestiune frauduloasă” prev.de art.214 al.1 cod penal cu
aplic.art.41 al.2 cod penal, din infracţiunile de „fals intelectual” în formă
continuată prev.de art. 289 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal şi de „uz de
97
fals” în formă continuată prev.-de art.291 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal
în infracţiunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prev.de art.290 cod
penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal, a respins cererea de schimbare a încadrării
juridice din infracţiunea prev. de art.215 1 al.2 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod
penal în infracţiunea prev.de art.214 al.2 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal şi
din infracţiunea prev.de.art.2151 al.2 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal în
infracţiunea prev.de art.35 din Legea nr.22/1969 şi, în baza art.11 pct.2 lit.b) în
referire la art. 10 al.1 lit.g) c.pr.pen. şi art.122 al.1 lit.d) cod penal şi art.124 cod
penal, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea
infracţiunilor de „gestiune frauduloasă” prev.de art.214 al.1 cod penal cu
aplic.art.41 al.2 cod penal, de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prev.de
art.290 cod penal cu aplic.art.41 al.2 cod penal, ca efect al prescripţiei răspunderii
penale.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul S.M. şi partea
civilă S.C. ”P” S.A. Poarta Albă, prin lichidator- F.F.I.C. IPURL Constanţa.
Criticile formulate de partea civilă- vizează modul de soluţionare a acţiunii
civile- respectiv cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul.
Inculpatul S.M. în criticile aduse hotărârii apelate a aratat:
Hotărârea este nelegală şi netemeinică deoarece s-a pronunţat numai cu
privire la prescripţia răspunderii penale, deşi la dezbaterile în fond şi în concluziile
scrise s-a solicitat continuarea judecăţii şi achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a) cod
procedură penală raportat la art.10 lit.d) cod procedură penală.
Faţă de acest motiv de apel solicită desfiinţarea hotărârii şi trimiterea
cauzei pentru rejudecare pe fond la Tribunalul Constanţa.
Curtea a constatat că motivul de apel formulat de inculpat este întemeiat;
prin apărători, atât la dezbaterile pe fond cât şi prin concluziile scrise, inculpatul a
solicitat pronunţarea unei hotărâri de achitare, iar Tribunalul reţine că acesta nu a
solicitat continuarea judecăţii.
Hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate - nulitate care nu poate fi
înlăturată decât prin desfiinţarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cazul de nulitate este cel prevăzut de art.197 alin.4 cod procedură penală -
dispoziţia legală încălcată fiind cea prevăzută de art.13 cod procedură penală.
Trebuie reţinut că nulitatea a fost invocată în termenul impus de art.197
al.4 cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, apelul a fost admis, sentinţa penală apelată s-a
desfiinţat şi dosarul înaintat Tribunalului Constanţa pentru judecata pe fond- cu
respectarea strictă a prevederilor art.13 cod procedură penală.

98
 DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA SPECIALĂ.

39. Apel. Audierea inculpatului. Proces echitabil.

Cod procedură penală, art.378 alin.1

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, art.6,
Protocolul nr.1 adiţional, art.1 (1)

Pentru asigurarea exigenţelor unui proces corect şi echitabil, având în

vedere că prima instanţă pronunţă o hotărâre de achitare a inculpatului, pentru
una din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar Parchetul
solicitase în apel condamnarea acestuia, Tribunalul Constanţa era dator să ia
toate măsurile, apelând la toate mijloacele procedurale, pentru a asigura
prezenţa inculpatului în faţa instanţei de apel şi astfel să procedeze la ascultarea
acestuia.

Decizia penală nr.91/P/2008

(dosar nr. 27/212/2005)

Prin rechizitoriul nr.88/P/02.12.2005, inculpatul G.D. a fost trimis în

judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal şi cea
prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.”a” Cod penal,
reţinându-se că în seara zilei de 05.12.2004, în barul aparţinând S.C. „C.I.T.” SRL,
fiind în stare de ebrietate, a adresat injurii numitei M.M., a aruncat cu o cutie de
bere asupra acesteia, cu un scaun a spart geamurile tip vitrină, a distrus două boxe,
trei reflectoare de la instalaţia de lumină, mai multe mese şi scaune. Prejudiciul
creat a fost evaluat la 15.000.000 lei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin sentinţa
penală nr.736/26.04.2007, Judecătoria Constanţa a dispus, în baza art.217 alin.1
Cod penal cu aplicarea art.63 alin.3 Cod penal, condamnarea inculpatului si, in
baza art. 11 pct. 2 lit.”a” rap. la art.10 lit.”d” Cod procedură penală, l-a achitat
pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin.1 Cod penal.
Prin decizia penală nr.14/16.01.2008, Tribunalul Constanţa – Secţia Penală,
a respins, în baza art.379 punct 1 lit.”b” Cod procedură penală, ca nefondat apelul
formulat de apelantul inculpat G.D. împotriva sentinţei penale nr.736/26.04.2007 a
Judecătoriei Constanţa, dar, a admis, in baza art. 379 pct. 2 lit. “a” Cod procedură
penală, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva
aceleiaşi sentinţe penale, a desfiinţat-o şi, a dispus, in baza art. 321 alin. 1 Cod
penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare.
Împotriva ambelor hotărâri, inculpatul G.D. a declarat recurs, criticându-le
pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recurs se invocă motivele de casare prevăzute de art.385 9 punct 14 şi 17
Cod procedură penală şi faptul că inculpatului, în apel, i-a fost încălcat dreptul la
apărare, deoarece după achitare s-a procedat la condamnarea sa fără a fi audiat.
99
 Verificând hotărârile recurate, actele şi lucrările dosarului prin prisma
motivelor de recurs şi din oficiu, curtea constată că recursul este întemeiat, pentru
următoarele motive :
Inculpatul G.D. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor
prevăzute de art.217 al.1 Cod penal şi art.321 al.1 Cod penal.
Judecătoria Constanţa ca instanţă de fond, prin sentinţa penală pronunţată, l-
a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii penale pentru infracţiunea prevăzută
de art.217 al.1 Cod penal şi l-a achitat în baza art.11 punct 2 lit. « a » raportat la
art.10 lit. «d» Cod penal pentru infracţiunea prevăzută de art.321 al.1 Cod penal.
În apel, Tribunalul Constanţa a desfiinţat sentinţa penală a Judecătoriei
Constanţa şi a dispus condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea pentru
săvârşirea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Instanţa de apel, a dispus citarea inculpatului pentru ambele termene de
judecată. Pentru unul din termene procedura de citare nu a fost îndeplinită, pentru
cel de-al doilea termen de judecată la care s-au pus şi concluzii pe fond, procedura
de citare cu inuclpatul a fost realizată, dar inculpatul nu a fost prezent.
Tribunalul Constanţa nu a îndeplinit nici un act pentru a asigura prezenţa
inculpatului la instanţa de apel, fapt ce se realizează prin mijloacele procedurale
prevăzute de art.175-184 Cod penal precum şi de a asculta inculpatul conform
prevederilor art.69-73 Cod procedură penală şi art.323-325 Cod procedură penală.
Curtea constată că instanţa de appel nu s-a conformat acestor dispoziţii
procesuale penale, ceea ce aduce atingere în mod grav ordinii juridice stabilite de
legiuitor relativ la regimul devolutiv al procesului penal în faţa instanţei de apel, cu
privire directă asupra dreptului la audiere a inculpatului în dublul grad de
jurisdicţie.
Conform art.378 alin.11 Cod procedură penală cu ocazia judecăţii apelului,
instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, atunci când
instanţa de fond nu a pronunţat împotriva acestuia o hotărâre de condamnare.
Pentru asigurarea exigenţelor unui proces corect şi echitabil, având în vedere
că prima instanţă pronunţă o hotărâre de achitare a inculpatului, pentru una din
infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar Parchetul solicitase în apel
condamnarea acestuia, Tribunalul Constanţa era dator să i-a toate măsurile,
apelând la toate mijloacele procedurale, pentru a asigura prezenţa inculpatului în
faţa instanţei de appel şi astfel să procedeze la ascultarea acestuia.
Această cerinţă referitoare la ascultarea inculpatului a fost stabilită de CEDO
prin mai multe hotărâri, arătându-se că în noţiunea de proces echitabil, prevăzut de
art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, intră şi obligaţia de
apreciere directă a mărturiilor personale ale inculpatului, prin audierea lui integrală
de către instanţa de apel.
În considerarea celor mai sus menţionate, curtea constată că inculpatului la
judecata în apel i-a fost încălcat dreptul la apărare, ceea ce atrage incidenţa
art.38515 punct 2 lit.“c” Cod procedură penală. Astfel, decizia penală
nr.14/16.01.2008 a Tribunalului Constanţa, a fost casata şi s-a dispus rejudecarea
cauzei de Tribunalul Constanţa.
(in acelaşi sens este şi decizia penală nr.67/P/2008 pronunţată in dosarul
nr.811/212/2006)

100
 40. Apel. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac.

Cod procedură penală, art. 372 alin. 1, art. 145 alin. 3

În timpul judecăţii apelului declarat numai de inculpat, nu se poate

proceda la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de acesta
cu măsura arestării preventive conform art. 145 alin. (3) Cod procedură penală
deoarece i s-ar agrava situaţia în propria cale de atac.

Încheiere din 30.04.2008

(dosar penal nr. 38/36/2008)

La data de 28.03.2008, Curtea de Apel Constanţa (anterior investită cu

soluţionarea apelurilor declarate de inculpatele L.A. şi Z.D., împotriva sentinţei
penale nr.523/17.12.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa) a fost sesizată de
către Inspectoratul Poliţiei Constanţa, Serviciul Investigaţii Criminale, cu o
sesizare vizând încălcarea de către inculpatele L.A. şi Z.D., a măsurilor aplicate şi
a obligaţiilor instituite faţă de acestea, prin decizia penală nr.53/MP din 23.07.2007
a Curţii de Apel Constanţa.
Sesizarea urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
La momentul formulării sesizării, cauza penală în care s-a dispus, faţă de
cele două inculpate, prin aplicarea art.139 Cod procedură penală, măsura
preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi s-au stabilit în
sarcina acestora obligaţii a căror încălcare se afirmă, se află în etapa procesuală a
apelului, cale de atac declarată exclusiv de către inculpate, care, la pronunţarea
sentinţei penale nr.523/17.12.2007, aveau limitată doar libertatea de circulaţie şi nu
dreptul de libertate individuală.
Ca atare, în această etapă procesuală, văzând şi dispoziţiile art.372 al.1
Cod procedură penală, apreciat a se referi nu doar la momentul pronunţării deciziei
în apel, ci referindu-se la întreaga perioadă în care cauza se află pe rolul de
judecată al instanţei de control judiciar, aplicarea dispoziţiilor art.145 al.3 Cod
procedură penală, nu mai este posibilă, întrucât ar agrava situaţia apelantelor în
propriul apel.
În plus, nici titularul sesizării - Serviciul de Investigaţii Criminale din
cadrul Inspectoratului de Poliţie Constanţa, nu are competenţa funcţională de a
sesiza instanţa, întrucât nu este organul de supraveghere desemnat de organul
judiciar care a dispus măsura.
Ca atare, pentru aceste motive curtea a respins sesizarea.

41. Apel peste termen.

Cod procedură penală, art. 287-289

Apelul declarat de inculpat in termen de 10 zile de la extrădarea din Italia,

unde s-a aflat in executarea unei pedepse privative de libertate impotriva

101
sentinţei penale pronunţate in lipsă, poate fi examinat peste termen, instanţa
având facultatea şi de a suspenda executarea hotărârii de condamnare.

Decizia penală nr. 441/MP/08.10.2008

Inculpatul A.M.A. - prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa

sub nr.728/36/2008 la data de 14.04.2008- a declarat apel împotriva sentinţei
penale nr.142/16.03.1999 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul
nr.1386/1998.
Susţine apelantul- inculpat A.M.A. că la judecata cauzei ce a format obiectul
dosarului nr.1386/1998 şi la pronunţarea sentinţei penale apelate nu a fost prezent-
fiind plecat în Italia.
În cauză, declaraţia de apel, a fost făcută prin apărător - la data de
31.01.2008 – în termenul legal de 10 zile de la extrădare – 21.01.2008.
Analizând actele şi lucrările dosarului – Curtea constată:
Tribunalul Constanţa prin sentinţa penală nr.142/16.03.1999- pronunţată în
dosarul nr.1386/1998 – în baza art.197 al.2 lit.”a,b” cod penal - cu aplic.art.75
lit.”c” cod penal şi art.13 cod penal, l-a condamnat pe inculpatul A.M.A. – la
pedeapsa de 7 ani închisoare, iar în baza art.209 al.1 cod penal cu aplic.art. 13 cod
penal - la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art.33-34 cod penal – s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus
ca inculpatul A.M.A. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare – în regim de
detenţie.
Apelantul a fost impiedicat să participe la judecata in fond a cauzei şi a
declarat apel in termen deoarece s-a aflat in efectuarea unei pedepse privative de
libertate conform adresei nr. 703/2003 RES eliberată de Procuratura Republicii de
pe langa Tribunalul din Roma.
În considerarea celor mai sus prezentate, Curtea constată că sentinţa penală
nr.142/16.03.1999 – este lovită de nulitate absolută prin prisma dispoziţiilor
art.197 alin.2 cod procedură penală – sens în care, conform dispoziţiilor art.379
alin.2 lit.”b”, cod procedură penală – apelul inculpatului A.M.A. va fi admis,
hotărârea apelată va fi desfiinţată şi cauza se va trimite Tribunalului Constanţa spre
rejudecare pentru a respecta regulile şi garanţiile procesual penale – impuse de
dispoziţiile art.287 şi următ. Cod procedură penală.
Curtea dispune suspendarea executării pedepsei.

42. Căi ordinare de atac. Apel. Judecata. Condamnare după achitare.

Obligativitatea audierii inculpatului. Proces echitabil.

Cod procedură penală, art. 378,

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, art.6

Dacă în primă instanţă, inculpatul a fost achitat cu aplicarea unei

sancţiuni administrative, în apelul procurorului, instanţa de apel are obligaţia de

102
a asculta inculpatul pentru asigurarea exigenţelor unui proces corect şi
echitabil.

Decizia penală nr. 170/P/10.04.2008

(dosar penal nr. 284/118/2008)

Prin rechizitoriul nr.1868/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Mangalia, inculpatul L.D.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii
de “fals în înscrisuri sub semnătură privată” prev. de art.290 cod penal prin aceea
că în anul 2005, a falsificat trei contracte de închiriere a unor camere din Căminul
CMZ aparţinând SC „S.N.” Mangalia SA, contracte pe care le-a folosit apoi în
scopul producerii de consecinţe juridice.
Prin sentinţa penală nr.359/P/23.10.2007, Judecătoria Mangalia a hotărât
achitarea inculpatului L.D.C., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de
procedură penală raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1) din Codul de procedură penală,
pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) din Codul penal,
aplicându-I, în temeiul art. 181 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 91 lit. c) din
Codul penal, sancţiunea amenzii cu caracter administrativ de 1.000 de lei.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanţă a concluzionat că
inculpatul cu vinovăţie a falsificat cele trei contracte de închiriere, dar raportând
fapta la atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotite de lege, la datele ce
caracterizează persoana inculpatului, aceasta nu prezintă pericolul social al unei
infracţiuni.
Reanalizând probele administrate de organul de urmărire penală şi de
Judecătoria Mangalia, Tribunalul Constanţa, a considerat că fapta inculpatului de a
falsifica trei contracte de închiriere, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii prev. de art.290 cod penal şi, prezintă pericolul social al acestei
infracţiuni şi, prin decizia penală nr.93 din 20 februarie 2008, în baza art.379 pct.2
lit.a cod procedură penală, a admis apelul declarat de Parchet şi l-a condamnat pe
inculpatul L.D.C. la amendă penală.
Impotriva hotărârii, inculpatul L.D.C. a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
Verificând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma
motivelor de recurs şi din oficiu, curtea a constatat următoarele:
În cauză, inculpatul L.D.C. a fost achitat prin hotărârea instanţei de fond,
conform art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 lit.b 1) cod procedură penală, pentru
infracţiunea prev. de art.290 cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria
Mangalia.
Deşi inculpatul a fost prezent cu ocazia judecării apelului, nu a fost audiat de
instanţă, dar a fost condamnat la amendă penală pentru comiterea infracţiunii prev.
de art.290 cod penal.
Conform art.378 alin.11 cod procedură penală, cu ocazia judecării apelului,
instanţa era obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit
dispoziţiilor cuprinse în partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta

103
nu a fost audiat de instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a
pronunţat împotriva acestuia o hotărâre de condamnare.
Pentru asigurarea exigenţelor unui proces corect şi echitabil, având în vedere
că prima instanţă pronunţase o soluţie de achitare a inculpatului, iar parchetul
solicitase în apel condamnarea acestuia, Tribunalul Constanţa era dator să
procedeze la ascultarea acestuia.
Prin mai multe hotărâri (cauzele Constantinescu împotriva României,
Dalban împotriva României, Dănilă împotriva României, Tierce împotriva San
Marino), Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit necesitatea audierii
inculpatului, arătându-se că în noţiunea de proces echitabil prev. art.6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, intră şi obligaţia de apreciere directă
a mărturiilor personale ale inculpatului, prin audierea lui integrală de către instanţa
de apel.
În cauză, inculpatul L.D.C. a fost privat de un proces echitabil şi de
posibilitatea de a-şi susţine apărarea în faţa instanţei de apel. Instanţa de apel a
pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului la apărare, ceea ce atrage incidenţa
art.38515 pct.2 lit.c) cod procedură penală rap. la art.3859 pct.10 cod procedură
penală.
Prin urmare, cauza s-a trimis Tribunalului Constanţa pentru rejudecarea
apelului cu respectarea prev. art.38515 alin.11 cod procedură penală.

43. Căi extraordinare de atac. Contestaţia in anulare. Cazuri.

Inadmisibilitate.

Cod procedură penală, art.386

Contestaţia in anulare împotriva unei decizii prin care s-a respins o altă
contestaţie în anulare, întemeiată pe cazurile prevăzute în art. 386 lit. « a-c »
Cod procedură penală, este inadmisibilă.

Decizia penală nr.68/P/ 2008

(dosar nr. 2086/36/2007)

La data de 28 iunie 2007, pe rolul Curţii de Apel Constanţa s-a înregistrat

contestaţia în anulare formulată de contestatorii R.M., R.A., R.M. împotriva
deciziei penale nr.47/MP din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa (dosar penal
nr. 923/36/2007).
În contestaţia in anulare, se arată că la data când s-a soluţionat cauza şi s-a
pronunţat decizia, judecata a avut loc cu lipsă de procedură cu, partea vătămată, iar
contestatorul R.M. a fost bolnav şi a fost in imposibilitate de a anunţa instanţa de
judecată.
Verificând probele dosarului nr.923/36/2007 al Curţii de Apel Constanţa, se
constată că decizia penală nr.47/MP din 15 iunie 2007 s-a pronunţat în sensul
respingerii contestatiei formulata de contestatorii R.M., R.A., R.M. împotriva

104
deciziei penale nr.19/MP din 27 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, temeiul
juridic fiind prevederile art. 386 lit. « a » cod procedura penală.
Întrucât decizia penală nr.47/MP/2007, este definitivă, contestaţia împotriva
unei decizii prin care s-a respins contestaţia în anulare, întemeiată pe cazurile
prevăzute în art. 386 lit. « a-c » Cod procedură penală, este inadmisibilă.

44. Căi extraordinare de atac. Contestaţia in anulare. Cazuri.

Cod procedură penală, art.386

Prin decizia penală nr.548/P pronunţată la data de 28.11.2007, în dosarul

penal nr.3538/118/2006, Curtea de Apel Constanţa a admis, în baza art.385 15 pct.2
lit.”d” cod procedură penală cu referire la art.3859 pct.14 cod procedură penală,
recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
CONSTANŢA, a casat sentinţa şi decizia instantei de apel şi a majorat pedeapsa
aplicata inculpatului B.L.
Împotriva deciziei penale nr.584/P/ din 28.1.2007 a Curţii de Apel
Constanţa, condamnatul B.L. a formulat contestaţie în anulare, temeiul fiind
prevederile din art.386 al.1 lit.”a” Cod procedură penală.
Prin motivul contestaţiei, se arată, cu ocazia judecării recursului, procedura
de citare cu contestatorul nu a fost indeplinita deoarece, acesta locuind în oraşul
Năvodari, Strada M. nr.6 A şi nu în Năvodari, Strada C.; mai mult, acesta a mai
fost citat prin afişare la Consiliul Local Constanţa, deşi trebuia citat la Consiliul
Local Năvodari, locul săvârşirii faptei.
Verificând probele din dosarul penal nr.3538/118/2006, în care s-a pronunţat
decizia penală nr.584/P/28.11.2007, se constată că s-au încălcat prevederile din
art.177 al.4 Cod procedură penală, în sensul că la judecarea recursului, inculpatul a
fost citat în mod greşit prin afişare la Consiliul Local Constanţa în loc de Consiliul
Local Năvodari, locul unde a fost săvârşită fapta.
Pentru aceste considerente, în baza art.391 al.2 raportat la art.386 lit.”a” Cod
procedură penală, contestaţia în anulare s-a admis, fixând termen de judecată cu
citarea tuturor părţilor.
Încheierea penală nr.41/P/2008
(dosar nr. 2794/36/2007)

45. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare. Cazuri.

Cod procedură penală, art. 386 lit. ”a”, art. 177

Când contestatorul a fost citat de către instanţa de recurs la adresele

indicate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, precum şi prin
afişare conform art. 177 Cod procedură penală, procedura de citare este legală
şi, ca atare, nu există cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. ”a”
Cod procedură penală.

105
 Decizia penală nr. 191/P/15.04.2008
(dosar penal nr. 106/36/2008)

Prin sentinţa penală nr.610/P/17.04.2006 pronunţată de Judecătoria

Medgidia în dosarul penal nr.256/256/2006, au fost condamnaţi inculpaţii T.M. şi
S.V. la pedeapse cu închisoarea fiecare pentru comiterea mai multor infracţiuni.
Prin decizia penală nr.429 din data de 31.10.2007, pronunţată în dosarul
penal nr.256/25672006, Tribunalul Constanţa a luat act, în baza art. 369 Cod
procedură penală, de retragerea apelului declarat de inculpatul T.M. împotriva
sentinţei penale nr. 610/P/17.04.2007 pronunţată de Judecătoria Medgidia şi, a
respins, în baza art.369 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală, ca nefondat apelul
declarat de inculpatul S.V. împotriva aceleaşi sentinţe penale.
Prin decizia penală nr.21/P din data de 17 ianuarie 2008, pronunţată în
dosarul penal nr.256/256/2006, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat, în
baza art.38515 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală, recursul formulat de inculpatul
S.V.
La data de 21 ianuarie 2008, condamnatul S.V. a formulat contestaţie în
anulare, în baza art.386 lit.”a” Cod procedură penală, împotriva deciziei penale
nr.21/P/din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa.
Contestatorul a invocat că procedura de citare a fost nelegală la data când s-a
soluţionat recursul de către Curte, fiind făcută prin afişare la Consiliul local, dată la
care el era în Spania.
În baza art.177 alin.1) Cod procedură penală, “învinuitul sau inculpatul se
citează la adresa unde locuieşte iar, dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa
locului de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează”.
În baza art.177 alin.2) Cod procedură penală, „dacă printr-o declaraţie dată
în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi
citat, el este citat la locul indicat”.
În baza art.177 alin.3) Cod procedură penală "în caz de schimbare a adresei
arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă
numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată”.
În cauză, contestatorul nu a făcut acest lucru.
Când a soluţionat recursul, instanţa a considerat procedura legal îndeplinită
în sensul că acesta a fost citat la adresa indicată în declaraţiile de la urmărirea
penală, respectiv în satul Buceag, comuna Ostrov, judeţul Constanţa, cât şi prin
afişare la Consiliul local al locul săvârşirii faptei.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare este nefondată, fiind
respinsă.

46. Executarea hotărârilor penale. Contestaţie la executare. Cazuri. Art.

19 din Legea nr. 682/2002.

Cod procedură penală, art.461

Legea nr. 682/2002, art. 2 şi art. 19

106
 Calitatea de martor în sensul Legii nr. 682/2002 conduce la reducerea la
jumătate a limitelor prevăzute de lege pentru infracţiunea supusă judecăţii, nu şi
a pedepselor aplicate prin hotărâri definitive.

Decizia penală nr.214/P/29.04.2008

(dosar penal nr. 11709/118/2007)

Prin sentinţa penală nr.148 din data de 18 martie 2008, pronunţată în dosarul
penal nr. 11709/118/2007, Tribunalul Constanţa a respins, în baza art.461 alin.(1)
lit.d) cod procedură penală, ca nefondată contestaţia la executare formulată de
condamnatul contestator L.O.C. – deţinut în Penitenciarul Poarta Albă,
jud.Constanţa, privind pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sent. pen.
nr.787/09.12.2004 a aceleeaşi instanţe, modificată prin dec. pen. nr.
301/P/30.11.2005 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă definitivă prin
dec.pen.nr.3571/05.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Condamnat prin sentinţa penală nr.787/09.12.2004 a Tribunalului Constanţa,
modificată prin decizia penală nr.301/P/30.11.2005 a Curţii de Apel Constanţa,
rămasă definitivă prin decizia penală nr.3571/05.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.174 - 175 lit.i) cod
penal şi art.279 al.3 cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit. a) cod penal,
contestatorul L.O.C. a dobândit calitatea de martor în sensul Legii nr.682/2006,
art.2 lit.a) pct.1 şi 2, la data de 14.03.2007, când i s-a şi recunoscut această calitate,
dar după condamnarea sa la pedeapsa de 10 ani închisoare, hotărârea de
condamnare rămânând definitivă la data de 05.06.2006 ,,astfel că nu are vocaţie de
a beneficia de dispoziţiile legii mai sus menţionate”; împrejurarea că a fost ascultat
în calitate de martor la datele de 29.03.2006 şi respectiv de 31.10.2006 în dosarul
nr.83/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia
Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei nu i-a conferit în mod
automat şi calitatea de martor cu o calitate specială.
Pe de altă parte, intenţia legiuitorului în redactarea textului de la art.19 a
fost în sensul de a încuraja oferirea de informaţii organelor judiciare de către
persoane cercetate în legătură cu infracţiuni grave, privind comiterea aceleiaşi
infracţiuni de către alte persoane sau a unor alte infracţiuni care au legătură cu
infracţiunea pentru care sunt cercetaţi.Ori între infracţiunile pentru care L.O.C. a
fost cercetat şi condamnat respectiv de “omor calificat” şi “nerespectarea regimului
armelor şi muniţiilor” fapte comise la 11/12.08.2002 şi infracţiunile de corupţie,
aflate în cercetarea DNA şi în care a avut calitatea de martor nu există nicio
legătură, astfel că petentul nu poate avea vocaţie la beneficiul acordat de textul
art.19 din Legea nr.682/2002.
Reţinerea aplicabilităţii prevederilor art.19 din Legea nr.686/2002 se face
numai în legătură cu infracţiunile comise de inculpat şi nicidecum privind alte
fapte.
Împotriva hotărârii, condamnatul contestator L.O.C.a declarat recurs,
criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

107
 Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale recurate, din probele
dosarului Curtea a constatat următoarele:
La data de 17 decembrie 2007, în baza art.461 pct.1 lit.”d” Cod procedură
penală, recurentul a formulat contestaţie la executare, solicitând micşorarea
pedepsei de 10 ani închisoare, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3571 din
05.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât ar beneficia de prevederile
din art.19 din Legea nr.682/2002, dând informaţii şi date cu caracter determinant în
aflarea adevărului cu privire la un una dintre infracţiunile de trafic de influenţă
pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
În temeiul art.461 al.1 lit.”d” Cod procedură penală, în calea contestaţiei la
executare poate fi invocată orice cauză de micşorare a pedepsei, cu condiţia ca
aceasta să se ivească în cursul executării pedepsei. Aplicarea prevederilor din art.
19 din Legea nr.682/2002 „potrivit cărora persoana care au calitatea de martor în
sensul acestei legi şi care a comis o infracţiune gravă, iar înainte sau în timpul
urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază
de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege” nu poate fi
invocată pe calea contestaţiei la executare, neîndeplinindu-se condiţiile niciunuia
dintre cazurile prevăzute de art.461 al.1 Cod procedură penală. Prevederile din
art.19 din Legea nr.682/2002 pot fi invocate numai cu ocazia soluţionării pe fond a
cauzei pentru a se aprecia dacă în raport cu denunţul formulat s-au putut descoperi
şi trage la răspundere penală persoanele care au săvârşit infracţiunile grave arătate
de către denunţător, iar nu în calea contestaţiei la executare, după ce denunţătorul a
fost condamnat printr-o hotărâre definitivă şi se află în executarea pedepsei.
Pe calea contestaţiei la executare se poate constata numai cauza sau
incidentul care conduce la stingerea sau micşorarea pedepsei, neputându-se
modifica hotărârea definitivă, prin pronunţarea unei alte soluţii.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515 pct.1 lit.”b” Cod procedură
penală, recursul formulat de contestator este nefondat şi a fost respins.

47. Lipsa cercetării judecătoreşti.

Cod procedură penală, art. 287-289

Deliberând asupra chestiunilor de fapt şi de drept, numai în baza probelor

strânse în faza de urmărire penală, fără audierea inculpatului, a celorlalte părţi
în procesul penal, a martorilor, pentru a verifica legalitatea obţinerii lor, s-a
constatat că judecata în fond a avut loc în lipsa unei cercetări judecătoreşti, prin
încălcarea dispoziţiilor art. 287-289 Cod procedură penală.

Decizia penală nr. 385/P/11.09.2008

(dosar penal nr. 2970/256/2007)

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că prin sentinţa

penală nr. 2035/P/05.12.2007 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal

108
nr. 2970/256/2007, în baza art. 11 lit. a raportat la art. 10 lit. c cod penal, a fost
achitat inculpatul B.D., născut la 16.05.1987 în Arad, cetăţean român, studii 3
clase, fără ocupaţie, necăsătorit, domiciliat în comuna Scorţaru Nou, sat Pitulaţi,
judeţul Brăila, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de
art. 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit. g şi i cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut existenţa faptei
şi că aceasta rezultă fără dubii din procesul verbal de constatare la faţa locului şi
dovada de restituire a bunurilor către partea vătămată.
Astfel, potrivit aprecierii instanţei, faţă de relaţia de rudenie dintre martorul
P.G. şi suspectul minor cercetat P.M., există o foarte mare probabilitate ca
martorul să declare neadevărat pentru a-şi proteja fiul. Prin urmare declaraţia
acestuia, şi care nu s-a coroborat cu alte probe, a fost înlăturată.
Între declaraţiile celor doi făptuitori cercetaţi iniţial s-a constatat o
contradicţie majoră, respectiv cei doi se învinuiesc reciproc. Raţionând logic există
trei alternative, la fel de probabile toate, fie să fi săvârşit fapta unul dintre
făptuitorii cercetaţi, fie au săvârşit fapta împreună, fie nu este nici unul vinovat de
săvârşirea a faptei. Pentru niciuna dintre variante nu există vreo dovadă.
Prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de minorul
P.M. pe baza declaraţiei tatălui acestuia, şi pe baza aceleaşi declaraţii,şi singura
dovadă, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.D.
Cum din probele administrate a apreciat că nu rezultă cu certitudine faptul că
inculpatul este autorul faptei, a dispus achitarea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria
Medgidia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivare s-a arătat că, în mod greşit, a fost achitat inculpatul B.D., pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat, pentru care a fost trimis în judecată.
S-a susţinut ca fiind credibilă depoziţia martorului P.G., mai presus de orice
dubiu, considerând că dacă ar fi vrut să-şi protejeze fiul, P.M., nu ar fi anunţat
imediat organele de cercetare penală, despre piesa de aluminiu găsită de fiul său şi
nu ar fi predat-o acestora.
S-a mai arătat că instanţa ar fi trebuit să înlăture apărarea inculpatului,
întrucât nu s-ar corobora cu alte probe iar schimbarea în atitudinea procesuală şi
contradicţiile în declaraţii, ar conduce la aceeaşi concluzie.
Sub aspectul celui de-al doilea motiv de apel, s-a arătat că nu există în
minută şi în dispozitivul hotărârii nicio menţiune în ceea ce priveşte rezolvarea
laturii civile a cauzei.
Prin decizia penală nr.228 din 30 aprilie 2008 pronunţată în dosarul penal
nr.2970/256/2007, Tribunalul Constanţa a dispus:
În baza art.379 pct.2 lit.a c.pr.pen, s-a admis ca fondat apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinţei penale
nr.2035/P/5.12.2007 a Judecătoriei Medgidia.
S-a desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând, în baza art.346 al.3 c.pr.penală,
s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. ”F.I.”
S.R.L.Medgidia.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

109
 Împotriva deciziei penale nr.228 din 30 aprilie 2008 pronunţată de
Tribunalul Constanţa şi a sentinţei penale nr. 2035/P din 5 decembrie 2007
pronunţată de Judecătoria Medgidia a declarat recurs, scris şi motivat, Parchetul de
pe lângă Tribunalul Constanţa, criticând-o pentru greşita achitare a inculpatului
B.D. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin1 – 209
alin.1 lit.g,i cod penal.
În susţinerea orală a recursului, parchetul critică soluţia recurată pentru
nelegalitate şi netemeinicie, invocând lipsa cercetării judecătoreşti, întrucât,
probele administrate în fază de urmărire penală, nu au fost verificate de instanţă în
mod nemijlocit.
Se cere, admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei penale
pronunţate în cauză şi, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor penale recurate, în raport de
criticile aduse şi din oficiu, curtea constată că recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Constanţa este fondat pentru considerentele ce urmează a fi
expuse:
Probele strânse în cursul urmăririi penale şi invocate în rechizitoriu, trebuie
verificate de instanţa de judecată, în condiţiile prev. de art.289 – art.290 cod
pr.penală, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi contradictoriu.
Numai după verificarea acestor probe, inclusiv cu privire la legalitatea
obţinerii lor, cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii, contradictorialităţii,
publicităţii şi după administrarea din oficiu s-au la cererea părţilor a oricăror altor
probe necesare aflării adevărului, instanţa poate reţine motivat, care din probe
exprimă adevărul şi, pe această bază, să pronunţe soluţia ca unicul rezultat impus
de probe.
În cauză, prima instanţă nu a ascultat pe inculpatul B.D. şi nici nu a ascultat
şi verificat nemijlocit martorii invocaţi în rechizitoriu, ca suport al trimiterii în
judecată a inculpatului, încălcând disp.art.287 şi art.289 cod pr.penală – ceea ce
echivalează cu lipsa cercetării judecătoreşti.
O atare situaţie, impune casarea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi
cea de apel şi trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru efectuarea cercetării
judecătoreşti în condiţiile legii.
Faţă de cele ce preced, curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.c cod pr.penală, va
admite, ca fondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa,
va casa sentinţa penală nr. 2035/P din 5 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria
Medgidia şi decizia penală nr. 228 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul
Constanţa, urmând a trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Medgidia.

48. Motivarea hotărârii. Contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Cod procedură penală, art. 3859 alin. (1) pct. 9

Deşi în considerente se concluzionează că plângerea este tardiv formulată,

instanţa a respins, conform dispozitivului, plângerea ca nefondată, fiind incident
cazul de casare prevăzut de art. 3859, alin. (1) pct. 9 Cod procedură penală.
110
 Decizia penală nr. 237/P/08.05.2008
(dosar penal nr. 1183/118/2008)

Prin sentinţa penală nr.124 din data de 7 martie 2008, pronunţată în dosarul
penal nr.1183/118/2008, Tribunalul Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art.2781
pct.8 lit.a Cod procedură penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de
petentul N.T. – domiciliat în Constanţa, împotriva rezoluţiei nr. 1183/P/2007 din
10.01.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarea
situaţie de fapt:
În anul 2005 persoana vătămată N.T. s-a adresat agentului de poliţie R.B.E.
de la Postul de Poliţie L. sesizându-i că D.C., administratorul S.C. C. SRL, nu-i
achita arenda cuvenită, fapt pentru care a fost îndrumată să formuleze o plângere
penală la care să ataşeze documente în susţinerea aspectelor semnalate, respectiv:
contracte de arendă, alte înscrisuri doveditoare.
Persoana vătămată nu a formulat plângere penală, însă în anul 2006 s-a
adresat din nou Postului de Poliţie L., al cărui şef este numit făptuitorul M.I.,
solicitând în mod special să discute cu agentul de poliţie R.B.E., pe considerentul
că l-a mai ajutat şi altă dată să rezolve problema cu arenda, dând un telefon lui
C.D. care astfel a efectuat plata, potrivit dispoziţiei de plată emisă de S.C. C. SRL
la data de 09.12.2005.
Întrucât persoana vătămată i-a solicitat făptuitorului să-i rezolve situaţia
arendei şi pe anul 2006, în aceeaşi modalitate, acesta i-a precizat să formuleze o
plângere penală pentru efectuarea cercetărilor corespunzătoare, însă persoana
vătămată a refuzat, motivând că va soluţiona litigiul pe cale amiabilă, întrucât
arenda urma să o primească în toamna anului 2006, iar în caz contrar va formula
plângere penală.
Astfel, la data de 19.04.2007, persoana vătămată N.T. a formulat plângere
penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva făptuitorului C.D.
sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.213, art.215, art.290, art.291
Cod penal şi alte infracţiuni şi a făptuitorului D.V. sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor prevăzute de art.215 şi art.323 Cod penal.
Întrucât prin plângerea penală formulată persoana vătămată a solicitat
efectuarea de cercetări penale şi faţă de primarul comunei L., dosarul a fost trimis
prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la Biroul de Poliţie Rurală
Constanţa în vederea continuării cercetărilor penale, astfel că făptuitorul nu a mai
efectuat nici un act de cercetare penală în cauză.
Din cercetările penale efectuate în cauză, a rezultat că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infracţiunii de abuz in serviciu prevăzute de art. 246
Cod penal, nefiind îndeplinite condiţiile laturii obiective ale infracţiunii, astfel că
prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr.1183/P/2008 din
10.01.2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.I.
Prin rezoluţia nr.169/II/2/2008 din 11.02.2008 a prim procurorului
Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a respins plângerea formulată de
petentul N.T., întrucât din analiza probelor administrate a rezultat că fapta sesizata
de petentul N.T. nu exista, iar ca urmare a precizărilor formulate de petent in
111
februarie 2008 la primul procuror acesta a constatat ca plângerea împotriva soluţiei
s-a depus de către petent după împlinirea termenului de 20 zile prevăzut de
dispoziţiile legale pentru constatarea soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale,
respectiv al 6 februarie 2008 fiind tardiv introdusa.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul N.T.,
criticând sentinţa pentru nelegala respingere a plângerii sale, formulată potrivit
art.2781 Cod procedură penală.
Verificând hotărârea recurată, potrivit art.38514 alin.1 Cod procedură penală
şi art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat,
pentru următoarele motive:
1. Hotărârea recurată cuprinde contradicţii în cadrul considerentelor şi între
considerente şi dispozitiv.
Astfel, motivele expuse se referă la formularea tardivă a plângerii către
primul procuror, potrivit art.277-278 Cod procedură penală, iar concluzia trasă este
aceea a caracterului tardiv al plângerii depusă la instanţă, potrivit art.278 1 Cod
procedură penală.
Deşi se concluzionează că plângerea este tardiv formulată, nemaiputând fi
examinată pe fond, dispozitivul hotărârii constă în respingerea ca nefondată a
plângerii.
Aceste aspecte fac incident în cauză cazul de casare prevăzut de art.3859
alin.1 pct.9 Cod procedură penală.
2. În mod greşit s-a rezolvat problema formulării în termen a plângerii.
Din examinarea art.2781 alin.1 şi alin.2 Cod procedură penală, constatăm că
termenul de sesizare a instanţei prin formularea unei plângeri este raportat doar la
momentul investirii primului-procuror cu soluţionarea unei plângeri potrivit
art.275-278 Cod procedură penală, nu şi la momentul emiterii rezoluţiei sau
ordonanţei de netrimitere atacate.
Ca atare, chiar dacă plângerea adresată primului procuror a fost tardiv
formulată, aceasta nu afectează dreptul petentului de a sesiza instanţa cu o plângere
întemeiată pe dispoziţiile art.2781 Cod procedură penală, în termenul de 20 de zile
prevăzut de art.2781 alin.1 Cod procedură penală sau în cel prevăzut de art.278 1
alin.2 Cod procedură penală.
În prezenta cauză, petentul a formulat plângere la prima instanţă la data de
15.02.2008 (conform ştampilei de expediere de pe plic), în termenul de 20 de zile
prevăzut de art.2781 alin.1 Cod procedură penală, rezoluţia primului procuror fiind
emisă la 11.02.2008.
Ca atare, neexaminarea fondului plângerii de către instanţa de fond prin
aprecierea ca tardivă a plângerii a condus la incidenţa art.385 9 alin.1 pct.10 Cod
procedură penală.
Pentru aceste considerente, făcând aplicarea art.38515 pct.2 lit.c Cod procedură
penală, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată cu trimitere spre
rejudecare de către prima instanţă.

112
 49. Plângere impotriva actelor de urmărire penală. Plângerea in faţa
judecătorului impotriva rezolutiei procurorului de netrimitere in judecată.
Termenul de introducere a plângerii când prim-procurorul parchetului sau,
după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori
procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut
în art.277.

Cod procedură penală, art.2781 alin.(2)

Constituţia României, art.16
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertatilor fundamentale, art.6,
Protocolul nr.1 adiţional, art.1 (1)

Incălcarea termenului de 20 zile la care se referă art.2781 alin.(2) Cod

procedură penală nu atrage de plano constatarea tardivităţii plângerii, având in
vedere că nu este un termen de decădere.

Decizia penală nr.94/P/2008

(dosar nr. 8705/118/2007)

Prin sentinţa penală nr.532/21 decembrie 2007, Tribunalul Constanţa, Secţia

Penală, a respins, în baza art.2781 alin.8 lit.”a” Cod procedură penală, plângerea
formulată de petenta S.C.M. R. S.A Constanţa, prin reprezentant D.C., ca tardivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut
următoarele:
Petenta S.C.M. „R” S.A. a formulat plângere împotriva rezoluţiei
nr.1234/P/2005 din 30 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa,
prin care s-a dispus în temeiul art.10 lit.”b” Cod procedură penală, neînceperea
urmărirea penală faţă de făptuitoarea M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor
prevăzute de art.215 alin.1,3,5 Cod penal, art.2151 al.1 Cod penal, art.289 Cod
penal, art.246 Cod penal şi art.35 alin.1 din Legea 22/1969 întrucât faptele nu sunt
prevăzute de legea penală.
Tribunalul examinând actele şi lucrările dosarului a constatat că plângerea
este tardivă raportându-se la data când petenta a formulat plângere la procurorul
ierarhic superior celui care a pronunţat rezoluţia contestată.
Petenta a formulat plângerea la procurorul ierarhic superior la data de
04.05.2007, plângere care nu a fost soluţionată în termenul de 20 zile prevăzut de
art.277 Cod procedură penală.
Coroborând prevederile art.2781 al.1 şi 2 Cod procedură penală, instanţa de
fond a stabilit că şi în situaţia în care procurorul ierarhic superior în soluţionarea
plângerii în termen, petentul are obligaţia de a se adresa instanţei în termenul de 20
zile de la data când procurorul ierarhic superior trebuia să soluţioneze plângerea sa.
În speţă, plângerea trebuia adresată instanţei până la data de 14.06.2007
inclusiv.
Prin nerespectarea acestui termen, petenta este decăzută din dreptul de a se
mai adresa instanţei. Se invocă prevederile art.185 Cod procedură penală.

113
 În susţinerea acestei soluţii instanţa invocă jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta S.C.M.”R” S.A. pentru
rejudecarea fondului.
Verificând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului, Curtea în opinie
majoritară, constată:
Petenta S.C.M.”R” S.A., a formulat plângere împotriva rezoluţiei
nr.219/II/2/2007 a Procurorului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pronunţată la
data de 20.08.2007.
Plângerea este întemeiată pe dispoziţiile art.2781 Cod procedură penală.
Această rezoluţie este de fapt a Prim Procurorului de pe lângă Tribunalul
Constanţa, prin care s-a respins plângerea petentei împotriva rezoluţiei
nr.1234/P/2005 din 30 martie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Constanţa.
În susţinerea plângerii se solicită şi desfiinţarea rezoluţiei
nr.1234/30/03/2007.
Tribunalul Constanţa a apreciat că plângerea formulată împotriva acestei
rezoluţii este tardivă, având în vedere prevederile art.278 1 al.1 şi 2 Cod procedură
penală coroborate cu prevederile art.277 Cod procedură penală şi art.185 Cod
procedură penală.
S-a concluzionat că termenul de 20 zile stabilit prin textele de lege mai sus
menţionate este un termen de decădere.
Curtea apreciază că termenul de 20 zile la care se referă art.278 1 al.2 Cod
procedură penală nu este unul procedural, astfel cum a fost definit de art.185 Cod
procedură penală şi prin urmare, nici nu produce consecinţele prevăzute de acest
articol.
Acest termen este un termen legal prevăzut în favoarea părţii care a formulat
plângerea la procurorul ierarhic superior şi care are dreptul la rezolvarea cazului
său într-un termen rezonabil (stabilit de legiuitor de 20 zile).
După expirarea acestui termen, partea poate promova plângere la instanţă în
temeiul art.2781 al.1 Cod procedură penală, iar nu în sensul că neexercitarea
acestui drept în termen de 20 zile de la data când trebuia soluţionată plângerea, ar
atrage decăderea, cu consecinţa respingerii plângerii ca tardivă.
Legiuitorul a prevăzut în art.278 alin.31 Cod procedură penală (modificată
adusă prin Legea 356/2006) obligaţia procesuală de a comunica rezoluţiile sau
ordonanţele persoanei care a făcut plângerea. Prevăzând această obligaţie pentru
procuror este evident că termenul de promovarea plângerii întemeiate pe
dispoziţiile art.2781 Cod procedură penală, curge de la data comunicării, iar nu de
la data expirării termenului de 40 zile de la depunerea plângerii la procurorul
ierarhic superior. Apreciem că astfel se dă eficienţă scopului pentru care a fost
prevăzută procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în
judecată. Astfel dreptul părţii la acces efectiv în faţa unei instanţe independente şi
imparţiale capătă conţinut.
De asemenea, dacă s-ar aprecia că pentru procuror termenul de 20 zile
pentru soluţionarea plângerii este un termen de recomandare, iar pentru parte un
termen de decădere s-ar impune obligaţii disproporţionate.
114
 CEDO a decis în jurisprudenţa sa că efectivitatea dreptului la acces la un
tribunal impune ca exerciţiul acestuia să nu fie afectat de existenţa unor obstacole
sau impedimente de drept sau de fapt, ce ar fi de natură să-i pună în discuţie însăşi
efectivitatea. În considerarea celor mai sus prezentate, curtea consideră că
plângerea formulată de petenta S.C.M.”R” S.A., împotriva rezoluţiei
nr.1234/P/2005 din 30 martie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Constanţa, nu este tardivă.
Întrucât Tribunalul Constanţa nu a analizat-o, nu a exercitat controlul
jurisdicţional, sentinţa penală 532/21 decembrie 2007 a Tribunalului Constanţa a
fost casată şi dosarul a fost trimis acestei instanţe pentru rejudecare.

50. Recurs. Hotărâri supuse recursului. Inadmisibilitate.

Cod procedură penală, art.3851

Deciziile pronunţate de tribunale ca instanţe de recurs nu sunt supuse
unui alt recurs la curtea de apel.

Decizia penală nr.38/P/2008

(dosar nr. 2874/36/2007)

Prin sentinţa penală nr.927 pronunţată la data de 23 august 2007 în dosarul

penal cu nr.unic 3993/327/2007, Judecătoria Tulcea a respins plângerea formulată
de petenta I.S. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 22.06.2007
în dosarul cu nr.1182/P/2007 al Parchetului ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că nu există nici
o probă din care să rezulte că intimatele V.L. şi P.I. au sustras bunurile din posesia
petentei şi în plus nu există dovezi că aceste bunuri s-ar fi aflat în patrimoniul lui
I.S.
Prin decizia penală nr.197 pronunţată la data de 16 noiembrie 2007 în
dosarul penal cu nr.unic3993/327/2007, Tribunalul Tulcea a respins recursul
declarat de petenta I.S., ca nefondat.
Împotriva deciziei Tribunalului Tulcea, petenta I.S. a declarat recurs,
criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Potrivit art.2781 pct.10 Cod procedură penală, singura cale de atac ordinară
este recursul, pe care petenta l-a folosit, fiind respins prin decizia penală
nr.197/2007 a Tribunalului Tulcea.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515 pct.1 lit.”a” Cod procedură
penală, recursul este inadmisibil.

51. Rejudecarea celor judecaţi în lipsă, în caz de extrădare.

Competenţă. Hotărârea de condamnare pronunţată de o instanţă militară.

Cod procedură penală, art. 5221, art. 405 - art. 408

115
 Atât art. 5221 alin. 1 Cod procedură penală, cât şi art. 405 Cod procedură
penală, prevăd că rejudecarea cauzei se face de către instanţa care a judecat în
prima instanţă, potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă
instanţă.
Ca atare, potrivit art. 5221 Cod procedură penală, întotdeauna competentă
să rejudece o cauză privind persoana extrădată la solicitarea autorităţilor
statului român este instanţa care a judecat în prima instanţă, respectiv
Tribunalul Militar Bucureşti.

Decizia penală nr. 182/P/14.04.2008

(dosar penal nr. 8816/212/2007)

Prin sentinţa penală nr.1678 din 7.12.2007 pronunţată în dosarul penal

nr.8816/212/2007, Judecătoria Constanţa a respins, în baza art.5221 Cod procedură
penală, cererea de rejudecare după extrădare formulată de către condamnatul G.A.,
cu privire la sentinţa penală nr. 91/2003 a Tribunalului Militar Bucureşti, rămasă
definitivă prin decizia penală nr.211/2003 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut:
Prin sentinţa penală nr.91/2003 pronunţata în dosarul penal nr.159/2002 al
Tribunalului Militar Bucureşti inculpatul G.A. a fost condamnat la pedeapsa
rezultantă de 7 ani închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni concurente.
S-a precizat că inculpatul a fost prezent în cursul judecăţii la prima instanţa
la termenele de judecată din 19.09.200, 21.10.2002 (când a fost şi audiat),
16.01.2003 (data la care au fost audiaţi mai mulţi martori) şi 13.02.2003 (data la
care au fost audiaţi mai mulţi martori).
Împotriva soluţiei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel şi apoi
recurs avocatul inculpatului, căile de atac fiind soluţionate pe fond de instanţe.
Împotriva deciziei pronunţată în recurs de Curtea Militară de Apel inculpatul
a declarat contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă de către Curtea
Militară de Apel prin decizia penală nr.28/21.06.2007.
La data de 18.04.2007, condamnatul G.A. a fost arestat şi extrădat din
Spania; în aceeaşi zi condamnatul a fost depus în arestul Direcţiei de Cercetări
Penale a IGPR .
Petiţionarul condamnat a solicitat instanţei militare rejudecarea invocând
dispoziţiile art. 5221 Cod procedură penală, care statuează că „în cazul în care se
cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi
rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea
condamnatului.”
La data de 6.06.2007, cererea de rejudecare după extrădare formulata de
către condamnatul G.A. a fost înaintată Judecătoriei Constanţa de către Tribunalul
Militar Bucureşti.
Investit iniţial cu soluţionarea cererii, prin sentinţa nr.30/16.05.2007,
Tribunalul Militar Bucureşti, a declinat competenta în favoarea Judecătoriei
Constanţa (instanţa de la locul săvârşirii infracţiunii şi de la domiciliul
făptuitorului conform art.30 Cod procedură penală) apreciind ca raportat la noile

116
modificări legislative instanţele militare nu mai sunt competente să judece
infracţiuni săvârşite de militari care nu au legătura cu atribuţiile de serviciu.
În susţinerea cererii petentul a arătat că prin sentinţa penală nr.91/2003 a
Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 7 ani
închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni concurente. Întrucât în cursul
soluţionării cauzei de fond el a părăsit ţara pentru a se angaja în străinătate, a fost
în imposibilitate de a participa la finalizarea procesului şi exercitarea căilor de
atac.
Instanţa a apreciat că interpretarea corectă din punct de vedere gramatical şi
sistematic a sintagmei „judecate şi condamnate în lipsă”, pentru a fi respectată
voinţa legiuitorului, nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv
pe inculpaţii condamnaţi ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată
până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la toate termenele de judecată şi
pronunţarea în primă instanţă, cât şi la judecata în apel şi recurs, în măsura în care
au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).
După cum s-a arătat deja din verificarea dosarului nr.159/2002 al
Tribunalului Militar Bucureşti, inculpatul G.A. a fost prezent la 4 termene de
judecată, fiind audiat de instanţă şi fiind audiaţi în prezenţa lui mai mulţi martori,
iar avocatul său a exercitat căile de atac prevăzute de lege împotriva soluţiei primei
instanţe, care au fost soluţionate pe fond. În aceste împrejurări, instanţa apreciază
că situaţia petiţionarului-condamnat excede câmpului de aplicare a dispoziţiilor art.
5221 Cod procedură penală, întrucât acesta a fost prezent personal la judecata în
primă instanţă .
Instanţa a apreciat că dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat în
cauză prin audierea şi prezenţa sa nemijlocită în faza de judecată în primă instanţă
şi, în permanenţă, prin apărători aleşi, pe parcursul întregii proceduri penale până
la definitivarea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel condamnatul G.A. şi a
solicitat desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecarea cauzei de instanţa competentă
fie Tribunalul Militar Bucureşti, care a judecat cauza în primă instanţă, fie
Judecătoria Medgidia ca instanţă civilă în raport de domiciliul stabil al
condamnatului care este comuna Poarta Albă judeţul Constanţa, fie Tribunalul
Constanţa deoarece rechizitoriul a fost întocmit de Parchetul Militar Constanţa.
În subsidiar, petentul a solicitat, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei
penale şi rejudecarea pe fond a cauzei fiind îndeplinite dispoziţiile art.522/1 cod
procedură penală, deoarece acesta a fost judecat în lipsă, fiind plecat în Spania şi
chiar dacă avocatul ales a exercitat căile de atac nu a avut calitatea de reprezentant
a acestuia, inculpatul sau tatăl său nu au semnat împuternicirea avocaţială a
acestuia.
Prin decizia penală nr.85 din 13 februarie 2008, Tribunalul Constanţa a
respins, în baza art.379 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, ca nefondat apelul
declarat de condamnatul G.A., împotriva sentinţei penale nr. 1678/7.12.2007,
pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. 8816/212/2007.
Împotriva sentinţei penale nr.1678 din data de 7.12.2007, pronunţată de
Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr.8816/212/2007 şi deciziei penale nr.85
din data de 13.02.2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal
117
nr.8816/212/2007, petentul condamnat a declarat recurs, solicitând să se constate
că în cauză competenţa materială revine instanţelor civile, iar pe fond, să se caseze
hotărârile instanţelor de fond şi de apel cu consecinţa rejudecării în fond a cauzei,
întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.5221 Cod procedură penală.
Curtea verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor penale recurate în
raport de criticile aduse şi din oficiu constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.91/2003 pronunţată în dosarul penal nr.159/2002
Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul G.A. – militar în termen
la Brigada de Pompieri Dobrogea – la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare
pentru comiterea mai multor infracţiuni concurente, hotărâre rămasă definitivă prin
soluţionarea pe fond a apelului şi respectiv recursului declarat de inculpat.
Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei pronunţată în recurs, a
fost respinsă de Curtea Militară de Apel ca inadmisibilă prin decizia penală
nr.28/21.06.2007.
După extrădarea din Spania, în aprilie 2007, condamnatului G.A. a solicitat
rejudecarea cauzei.
Rejudecarea în caz de extrădare, este reglementată în art.522 1 Cod procedură
penală, potrivit căruia în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi
condamnate în lipsă, cauza va fi judecată de către instanţa care a judecată în primă
instanţă, la cererea condamnatului.
Conform art.5221 alin.1 Cod procedură penală, dacă instanţa care a judecat
în prima instanţă consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru trecerea la o nouă
judecată a cauzei, aceasta este competentă să judece conform alin.2 din acelaşi
articol – adică potrivit disp.art.405-408 Cod procedură penală, referitoare la
procedura de rejudecare în materia revizuirii după admiterea în principiu.
Ori, atât textul art.5221 alin.1 Cod procedură penală cât şi textul art.405 Cod
procedură penală, prevăd că rejudecarea cauzei se face de către instanţa care a
judecat în prima instanţă, potrivit regulilor de procedură privind judecata în prima
instanţă.
Ca atare, potrivit art.5221 Cod procedură penală, întotdeauna competentă să
rejudece o cauză privind persoana extrădată la solicitarea autorităţilor statului
român este instanţa care a judecat în prima instanţă, respectiv Tribunalul Militar
Bucureşti.
Pentru considerentele prezentate, Curtea, cu opinie majoritară în baza art.385 15
pct.2 lit.”c” Cod procedură penală, art.385 9 pct.2 Cod procedură penală, a admis
recursul declarat de condamnat, a casat hotărârile recurate şi a dispus rejudecarea
de către instanţa competentă, potrivit art.5221 Cod procedură penală, respectiv
Tribunalul Militar Bucureşti.
Opinie separată
Critica referitoare la necompetenţa instanţei civile este nefondată deoarece,
pe de o parte, la data judecării cauzei în prima instanţă, se încălcau dispoziţiile art.
6 paragraful I, din Convenţie, prin judecarea unui civil de către instanţe militare,
iar pe de altă parte, în prezent, potrivit şi recomandărilor Curţii Constituţionale,
nici legea naţională nu mai permite instanţelor militare soluţionarea cauzelor de
acest gen.

118