Eseu „Eu nu strivesc corola

de minuni a lumii”

Perioada interbelică este în literatura română una dintre cele mai

valoroase etape, sub raport artistic, dar și înnoitor. Societatea română ajunsese
la o dezvoltare și un rafinament care se vor reflecta la nivelul culturii și al
literaturii. Poezia este expresia vie a acestui rafinament.
Modernismul este un curent cultural care însumează totalitatea mișcărilor
ideologice, artistice și literare care se opun tradiționalismului, prin atitudini
anticlasice, antiacademice, antitradiționaliste, impinse uneori până la negativism
radical.
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de
debut “Poemele luminii” (1919), al scriitorului Lucian Blaga, situându-l pe
acesta, încă de la început, într-o poziţie singulară, în peisajul poeziei româneşti
interbelice.
O prima trăsătură modernistă a poeziei este caracterul de artă poetică.
Tema poeziei este raportul dintre eu și univers și atitudinea poetică în fața
marilor taine ale existenței. Viziunea despre lume a eului se confundă cu
viziunea despre poezie. Blaga accentuează ideea acestui raport dintre poet și
lume și dintre poet și creație. Rolul poetului nu este acela de a descifra, ci de a
spori, prin creație, tainele lumii.
A doua trăsătură modernistă se regăsește la nivelul prozodiei moderniste
care reprezintă un element de structură și compoziție. Poezia este structurată sub
forma unui monolog liric construit prin tehnica ingambamentului ce presupune
formularea cu majusculă a unei idei principale și continuarea ei cu litera mică
sub formă unui discurs fluent. Versurile se grupează în trei secvențe lirice, fără
strofe și rime, versurile având măsură inegală. Versul liber presupune existența
unui ritm interior și constituie un element de modernitate.
Tema poeziei este cunoașterea, Blaga considerând creația poetică o formă
de cunoaștere a lumii. Aceasta este dublată de o viziune filosofică a lumii și de
una expresionistă. Viziunea despre lume se construiește în jurul ideii de mister,
un concept fundamental la Blaga. Pentru el există doua modalitati de cunoastere
a tainelor universului: cea luciferica, prin care se mareste misterul si cea
paradiziaca, prin care se descifreaza misterul. Motive literare sunt lumina,
întunericul, taina, flori, ochi, buze, morminte.
Imaginile reprezentative pentru ilustrarea temei sunt date de cele trei
secvențe lirice care sunt și un element de structură și limbaj.
Ideea poetică a cunoașterii luciferice apare în prima secvență. Primul vers
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” exprimă refuzul cunoașterii raționale
prin negația „nu strivesc”. Corola de minuni simbolizează perfecțiunea lumii
prin forma de cerc, care este forma perfectă. Corola cuprinde patru simboluri:
florile, ochii, buzele și mormintele. Florile simbolizează frumusețea și viața.
Ochii sunt simbolul sufletului, al cunoașterii. Buzele au o semnificație dublă:
înseamnă dragoste prin sărut și comunicare prin cuvânt. În ultimul rând,
mormintele simbolizează moartea și eternitatea. Toate acestea reprezintă marile
mistere ale lumii.
În a doua secvență poetică apare antiteza între eu și alții. Această antiteză
se exprimă prin metafora „lumina mea”, „lumina altora”. Pentru eul liric lumina
înseamnă cunoaștere. Lumina altora înseamnă cunoașterea paradisiacă, ce
„sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”. Lumina eului liric însă îmbogățește „a
lumii taină” ca luna. Antiteza este subliniată prin conjuncția dar „Dar eu, eu cu
lumina mea”.
A treia secvență pune în prim-plan antiteza cunoașterii luciferice cu cea
paradisiacă. Poetul revine la ideea ce sugerează potențarea misterului prin
creație, exprimată prin versul „şi tot ce-i neînţeles/se schimbă-n neînţelesuri şi
mai mari”. Aceasta cuprinde concluzia eului liric: singura cale de a cunoaște
tainele universului este iubirea: „Căci eu iubesc și ochi și flori și buze și
morminte.”
Un alt element de structură și compoziție este titlul poeziei. Acesta este o
metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice, exprimând
crezul că datoria poetului este să potențeze misterele universului (corola de
minuni a lumii), nu să le lămurească, să le reducă (nu strivesc), accentul
punându-se pe confesiunea lirică (eu).
În concluzie, arta poetică modernistă ”Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii”, scrisă de poetul interbelic Lucian Blaga, exprimă atitudinea căreia eul
liric îi va rămâne fidel pe tot parcursul său poetic și filozofic , folosind o tehnică
literară din care va germina universul singular al operei sale .