Iunie

2022

Mituri arhaice și gândire mitică.

Mituri ale lumii moderne.
STUDIU COMPARATIV
VLAD LEGENDI – STUDEN AN I - ID
Introducere

Acest studiu își propune sa facă o scurtă trecere în revistă a existentei miturilor arhaice în din
timpurile străvechi și pana în ziua de azi, și cum aceste mituri arhaice încă sunt prezente în
lumea contemporană și ne afectează, atât la nivel de inconștient, cât și la nivel de conștient.
Există foarte multe cărți despre mituri în diferite culturi însă putem observa repetiția și
prevalenta acelorași mituri sub forme diferite cu eroi sub alte nume însă care parcurg același
drum inițiatic, același drum de formare (bildung) și care vor sa transmită același mesaj în
culturi diferite. Spre deosebire de alte animale, oamenii au avut întotdeauna curiozitatea
originii noastre, ceea ce este un fenomen universal de-a lungul culturilor, în care oamenii au
investigat originea noastră. Natura noastră intrinsecă de a fi curioși și anxioși în același timp
ceea ce ne-a făcut sa investigăm și sa cercetăm originile noastre. Întrebări existențiale despre
naștere, viată, reproducere și moarte sunt cele mai preponderente care au determinat
antropologii sa analizeze miturile și riturile care i-au făcut pe oameni sa se comporte într-un
anumit fel. Miturile adresează aceste întrebări în feluri destul de dificile și poate mai puțin
evidente. Aceste întrebări releva nu numai credințele anumitor culturi dar și faptul ca există
un inconștient colectiv de care Carl Gustav Jung (Segal, 2003) vorbește.

Conceptualizare

Mitul face parte din limbajul simbolic al omului, care este de altfel, un limbaj foarte complex
și versatil. Mitul de-a lungul anilor a deservit oamenilor ca o coloană vertebrală a existenței
acestora, care a putut se le dea un „de ce” oamenilor pentru a putea indura orice „cum”, astfel
încât în jurul miturilor s-au dezvoltat și comportamentul și credențele noastre. Greenbalt
(2017), argumentează ca în pofida geneticii, studiilor evoluționiste și geologiei, oamenii se
țin foarte strâns legați de mituri care sa le justifice existența și implicit comportamentul
acestora. Eliade (1993) spune ca, contrar credinței populare, miturile au fost create de oameni
ca potențiale cauze ale riturilor săvârșite de aceștia. De pildă, în zorii civilizației, oamenii se
văzuseră înconjurați de o sumedenie de ceremonii și operații magice, care au fost duse din
generație în generație, pe care le găseau ciudate și cărora nu le puteau atribuii niciun fel de
explicații. Acestea erau rămășitele gândirii primitive, dar datorita acestora triburile erau unite
și căpătau o identitate de grup. Astfel, generațiile următoare, în loca sa renunțe la aceste
rituri, au creat miturile pentru a atribui o cauză acestor rituri săvârșite de diferite civilizații și
culturi. De-a lungul generațiilor miturile au fost adaptate programului intelectual, compilate
și asimilate cu alte mituri mai recente, din nou pentru nevoia de semnificație și cauzalitate a
riturilor sau obiceiurilor moștenite de la străbuni și săvârșite pana în prezent.
Miturile arhaice și gândirea mitică sunt reflectate la un nivel universal, ceea ce relevă
fascinanta noastră natură, ca indiferent de cultură, avem aceeași matriță spirituală și
psihologică. Acest lucru este cunoscut sub numele de inconștientul colectiv, și ne definește pe
noi pe de-a întregul ca rasa umana în ceea ce privește, memoria, motivația dar și originea
moștenirii noastre și a structurii creierului uman (Britannica, 2020). Nu ne vom axa pe acest
aspect, dar este important de ținut în minte pentru următoarele exemple la care ne vom uita.
Eliade (1993) evidențiază faptul ca diferite civilizații orientale si-au explicat moartea și
diferitele angoase asociate morții prin crearea unor mituri. Mitul diluvian sau legenda
potopului este întâlnita în nenumărate civilizații și culturi pe continentele Africa, Asia,
Europa și cele doua Americi. Iată cum toate aceste civilizații izolate una de cealaltă si-au
reprodus acest mit diluvian pentru a își justifica, după cum cred savanții, o probabila
revărsare maritimă, sau o calamitate maritimă de proporții sau chiar o cumplită spargere de
nori, prin crearea unui mit. Lenormant (Eliade, 1993) spune ca „tradiția potopului este
universală prin excelentă și una care se leagă de istoria umanității primitive”. Iată astfel cum
acest mit este introdus de om și prezentat încă pana în ziua de azi, de pildă în cultura română
sub emblema Arca lui Noe sau potopul biblic. Însă alte civilizații au exact același mit cu eroi
cu nume diferite, de pilda potopul lui Hari-Purana, potopul chaldeean sau potopul
melanezian.
Joseph Campbel (2008) argumentează același lucru, și anume faptul că în culturi diferite
mitologiile au un fir narativ comun în jurul traiectorii devenirii eroului, utilizând comparația
mitologică. Acest erou, chiar daca poartă nume diferite, urmează aceleași stagii.
Klukchohn (1942) ridica însă faptul ca sunt mituri care au tras după sine noi rituri. Vedem
deci o inversare a ordinii cauzalității riturilor. Astfel daca riturile ar fi apărut după mituri, de
unde ar fi putut sa apară aceste mituri? Un exemplu poate consta în slujbele religioase care au
devenit un rit în anumite perioade ale anului și acestea au fost create pe baza unor mituri sau
povestiri religioase. Un altfel de caz poate fi de exemplu în urma unui vis sau unei epifanii a
unei persoane care din acel moment începe un rit în grupul sau de apartenenta. Un motiv
similar poate fi comemorarea unei persoane de semnificație pentru un grup, în urma căruia se
instaurează un nou rit pentru a comemora aceasta persoana. Kluckhohn (1942) continuă prin
a spune visurile sunt atât de puternice pentru oameni încât orice încercare rațională sau
conștientă despre explicația naturii visului nu va avea succes pentru cel care are acest vis.
Visele reprezentând prin urmare o sursa de noi rituri. 
Kluckhohn (1959) demonstrează printr-un scurt studiu ca miturile sunt pretutindeni și adesea
sunt foarte asemănătoare, atât în semnificația lor cât și în creația acestora. El mai arată faptul
ca mereu și oriunde apar teme în jurul vrăjitorului, cum ar fii asocierea cu vrăjitorii a
incestului sau a unei boli care eventual duce la moartea, sau asociere fostelor animale care vin
noaptea și aleargă în jurul focului când vrăjile sunt făcute. Așa cum menționează și Campbell
(2008) există un număr de similarități în ceea ce privește miturile în jurul eroului și cum
gândirea mitica a alterat sau a adaptat aceste mituri după cultura sau perioada respectivă.
Aceștia menționează ca un erou are o naștere specială, are un motiv și primește ajutor de la
animale fermecate, este de obicei separat de timpuriu de unul sau de ambii săi părinți, există
de obicei un antagonist, și eroul va izbândi în lupta binelui asupra răului și va ieșii victorios.
în crearea miturilor sunt și niște tehnici care se regăsesc în multe culturi care ajută la creația
miturilor și implicit influențează gândirea mitica. în primul rând, repetarea pentru a face
structura mitului mai proeminentă, reinterpretarea miturilor împrumutate pentru a se potrivii
cu cultura respectivă, variații foarte multe pe tema centrală și elaborarea miturilor.
Girard (2000) afirmă ca absolut toate miturile au la bază adevărate acte de violenta asupra
unor victime adevărate. Acesta își axează analiza asupra cum anumite personaje devin
victime și spune ca, cu cât o persoana are mai multe trăsăturii de victima cu atât atracția
dezastrului către aceasta va fi iminent. Girard continua spunând ca în general, în mituri
victima este o persoana care vine din alt ținut, este un străin bine-cunoscut, care de obicei este
invitat la un festin după care urmează sa fie linșat. El crede ca victima este condamnată în
avans acestui dezastru și ca nu se poate apăra pe ea însăși și judecata s-ar fi și întâmplat deja,
fără ca victima sa fie conștientă de acest lucru. Este însă o judecata, indiferent de cât de
prejudecată este aceasta. 

Discuție

Așadar putem vedea cum încă din timpuriu gândirea, percepția și comportamentul nostru au
fost afectate de gândirea mitică și ne-au dat un sens în viața noastră. Oamenii încă încearcă să
creeze diferite istorii sau mituri pentru a reuși să păstreze diferite tipuri de rituri și obiceiuri în
viată, pe când alți oameni creează noi rituri bazate pe experiențe, trăiri personale, visuri sau
diferite circumstanțe inedite. Putem observa cum aceasta gândire mitica a populației și
inconștientul nostru colectiv ne unește și ne afectează identitățile atât la nivel individual cât și
la nivel de grup. Carl Jung (Segal, 2003) dă multă însemnătate mitului eroului în
inconștientul nostru care denota faptul că am creat o ruptura la nivel inconștient cu părinții
noștri, cu contactul social și cu noi înșine, cu inconștientul nostru. Segal (2003) menționează
sumar cum Carl Jung voia sa evidențieze cum folosirea miturilor pentru a accesa
inconștientul nostru ne este util ca după ce s-a creat ruptura aceea, să putem reveni în contact
cu lumea reală într-un mod conștient, dar mai conectați într-un mod mai semnificativ și
autentic. Astfel putem observa cum miturile sunt încă de mare relevanta în gândirea
contemporană, ajutând-ne sa ne identificam adevăratele scopuri și motivații interioare și sa ne
înțelegem mai bine pe noi înșine, și ca urmare vom înțelege, și ulterior gestiona și mai bine
lumea exterioară.
Tot în lumea de azi, putem vedea cum aceste trăsături universale ale miturilor, care sunt
evidențiate de Campbell, Kluckhohn, Girard și mai ales Eliade, influențează media
consumata de oamenii din ziua de azi și cum aceasta ulterior ne influențează gândirea
noastră, în secolul XXI. Prin repetarea acelorași teme, provocări, caractere și izbânzi, filmele,
piesele de teatru, clipurile muzicale ne imprima gândirea mitică și cum noi ne însușim aceste
motive răsăritene încă și astăzi sub umbrela vastă a mass-mediei.

Concluzie

In concluzie, nu putem vorbi de un mit al lumii moderne, pentru că această lume modernă
este de fapt una și aceeași cu lumea mitică si mitologică, de la Grecia antică încoace. Timpul
trece dar pietrele rămân, astfel lumea modernă, fiind ea înzestrată cu alte aparențe, alte haine,
alte tehnologii, nu este atât de diferita și la nivelul percepțiilor, cugetărilor si frământărilor
noastre cotidiene. Din contră, asta ne arată că tot aceia suntem de acum o odinioară, sau după
cum Mihai Eminescu (1874) evidențiază în poezia sa, Glossă:

„Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și noua toate
(...)
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă
(...) ”.
Bibliografie

1. Britannica, collective unconscious, Encyclopedia Britannica, 2020,

https://www.britannica.com/science/collective-unconscious.

2. Campbell, Joseph, Eroul cu o mie de fețe, New World Library, 2008, pp. 351-363.

3. Eliade, Mircea, Arta de a Muri, Ed. Moldova, Iași, 1993. 

4. Girard, Rene, Ţapul ispăşitor, Editura Nemira, București, 2000, pp. 33-62. 

5. Greenblat, Stephen, The Rise and Fall of Adam and Eve, W.W. Norton & Company,

New York, 2017.

6. Kluckhohn, Clyde, Myths and Rituals: A General Theory, The Harvard theological

review, vol. 35, no. 1, 1942, pp. 45-79.

7. Kluckhohn, Clyde. Recurrent Themes în Myths and Mythmaking. Daedalus 88, no. 2,

1959, pp. 268–79.

8. Segal, Robert A. 2003. Myth: A very Short Introduction. Oxford: Oxford University

Press.