(2) Cota redusă de taxă de 5% prevăzută la art. 291 alin. (3) lit.

c) din Codul fiscal se aplică

numai pentru livrarea, astfel cum este definită la art. 270 alin. (1) din Codul fiscal, a locuinţelor
ca parte a politicii sociale, respectiv pentru transferul dreptului de a dispune ca un proprietar de
bunurile prevăzute la art. 291 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal.

(3) În aplicarea art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal:

a) prin locuinţă se înţelege construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu
dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care, la data livrării, satisface cerinţele de locuit ale
unei persoane ori familii;

b) anexele gospodăreşti nu se iau în calculul suprafeţei utile a locuinţei de 120 mp;

c) valoarea-limită de 140.000 euro, echivalent lei, cuprinde valoarea locuinţei, inclusiv valoarea
cotelor indivize din părţile comune ale imobilului şi a anexelor gospodăreşti şi, după caz, a
terenului pe care este construită locuinţa, dar exclude unele drepturi de servitute legate de
locuinţa respectivă. 01/01/2021 - litera a fost modificată prin Lege 248/2020

(4) Suprafaţa utilă a locuinţei prevăzute la art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal trebuie
să fie înscrisă în documentaţia cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în
condiţiile legii.

(5) Persoanele impozabile care livrează locuinţe vor aplica cota de 5%, inclusiv pentru avansurile
aferente acestor livrări, dacă din contractele încheiate rezultă că la momentul livrării vor fi
îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 291 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal. În situaţia în care
avansurile au fost facturate prin aplicarea cotei standard de TVA, la livrarea bunului imobil se
efectuează regularizările prevăzute la art. 291 alin. (6) din Codul fiscal în vederea aplicării cotei
de 5%, dacă toate condiţiile impuse de art. 291 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, astfel cum sunt
detaliate şi de prezentele norme metodologice, sunt îndeplinite la data livrării.

(6) Pentru clădirile prevăzute la art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 1, 2 şi 4 din Codul fiscal,
cumpărătorul va pune la dispoziţia vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere,
autentificată de un notar, din care să rezulte că va utiliza aceste clădiri conform destinaţiei
prevăzute de lege, care se păstrează de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA
de 5%. Declaraţia trebuie prezentată cel mai târziu până la momentul livrării clădirii respective.
Prevederile art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 1, 2 şi 4 din Codul fiscal se aplică şi în cazul livrării de
părţi dintr-o clădire destinate scopurilor respective.
În acelaşi sens al prevalenţei economicului faţă de juridic este şi jurisprudenţa CJUE potrivit
căreia, având în vedere dubla împrejurare că, pe de o parte, din articolul 2 punctul 1 din a şasea
directivă rezultă că fiecare operaţiune trebuie să fie considerată în mod normal ca fiind distinctă
şi independentă şi că, pe de altă parte, operaţiunea constituită dintr-o singură prestaţie pe plan
economic nu trebuie să fie descompusă în mod artificial, pentru a nu altera funcţionalitatea
sistemului TVA-ului, este important să fie identificate mai întâi elementele caracteristice ale
operaţiunii respective, pentru a determina dacă persoana impozabilă îi livrează clientului său
mai multe prestaţii principale distincte sau o prestaţie unică. În această privinţă, Curtea a
considerat că suntem în prezenţa unei prestaţii unice atunci când două sau mai multe elemente
sau acte furnizate clientului de către persoana impozabilă sunt atât de strâns legate între ele
încât formează, în mod obiectiv, o singură prestaţie economică indivizibilă, a cărei
descompunere ar avea un caracter artificial (hotărârea din cauza Aktiebolaget NN, C-111/05 pct.
22 şi 23).

.Ca atare singura raţiune economică şi juridică a cumpărării locului de parcare chiar şi în
maniera în care s-a realizat în fapt este aceea ca acest loc de parcare să fie folosit împreună cu
folosinţa locuinţei,ca o anexă gospodăreascaă a acestuia .În concluzie cumpărarea locului de
parcare nu a reprezentat un scop în sine pentru cumpărători.

Trebuie să se analizeze dacă acele contracte de vânzare-cumpărare apartamente şi contractele de

vânzare-cumpărare pentru locurile de parcare sunt operaţiuni distincte, dacă se poate considera
locul de parcare ca fiind un accesoriu al apartamentului sau chiar o anexă, în sensul Legii nr.
50/1991.

Sentinta nr. 219/2017 din 20-feb-2017, Tribunalul Brasov

https://sintact.ro/#/jurisprudence/530273432/1/sentinta-nr-219-2017-din-20-feb-2017-
tribunalul-brasov-anulare-act-de-control-taxe-si-impozite...?keyword=%26quot;TVA%20de
%205%25%26quot;%20%26quot;locul%20de%20parcare%26quot;&cm=RELATIONS

Pct. 23 alin. (9) din HG nr. 44/2004, stabileşte dă, „În sensul art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul
fiscal, suprafaţa utilă a locuinţei de 120 mp nu include anexele gospodăreşti. Suprafaţa terenului
pe care este construită locuinţa, precum şi suprafaţa utilă a locuinţei, prevăzute la art. 140 alin.
(2^1) lit. c) din Codul fiscal, trebuie să fie înscrise în documentaţia cadastrală anexată la actul de
vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile legii. Valoarea-limită de 380.000 lei prevăzută
la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal cuprinde valoarea locuinţei, inclusiv
valoarea cotelor indivize din părţile comune ale imobilului şi a anexelor
gospodăreşti şi, după caz, a terenului pe care este construită locuinţa , dar exclude
unele drepturi de servitute legate de locuinţa respectivă. În calculul suprafeţei maxime de 250
mp, prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, se cuprind şi suprafeţele anexelor
gospodăreşti, precum şi cotele indivize din orice alte suprafeţe dobândite împreună cu locuinţa,
chiar dacă se află la numere cadastrale diferite.”

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, pârâta a interpretat corect că valoarea limită de
380.000 lei include atât valoarea apartamentului, a terenului pe care este construit, cât şi a
anexelor gospodăreşti care, în speţă, sunt reprezentate de locurile de parcare şi locul de
depozitare, aspect ce rezultă şi din Anexa 2 la Lg. 50/1991.

Anexe gospodăreşti Legea nr. 50/1991

Construcţiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite să adăpostească activităţi specifice,

complementare funcţiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinătatea locuinţei, alcătuiesc
împreună cu aceasta o unitate funcţională distinctă.

În categoria anexelor gospodăreşti, de regulă în mediul rural, sunt cuprinse: bucătării de vară,
grajduri pentru animale mari, pătule, magazii, depozite şi altele asemenea. În mod similar, sunt
asimilabile noţiunii de anexe gospodăreşti şi garajele, serele, piscinele şi altele asemenea.

În ceea ce priveşte TVA colectată suplimentar în sumă de 908.523 lei, urmare a reîncadrării
unor operaţiuni (pentru un număr de 20 de imobile livrate în perioada 2017 - 2019) care au
condus în opinia organului fiscal la depăşirea valorii prag de 450.000 lei, instanţa reţine că
interpretarea dată textelor de lege detaliate anterior de către organul fiscal este excesivă. Aşa
cum chiar organul fiscal a menţionat în întâmpinare, prin citarea practicii CJUE în materie de
TVA, trebuie verificată în cauză respectarea principiului indivizibilităţii prestaţiei economice.

Aplicarea cotei reduse de 5% este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii cumulative, stabilite
prin Codul fiscal, ceea ce înseamnă ca voinţa legiuitorului nu a fost aceea ca pe fondul crizei
economice, toate vânzările de locuinţe să beneficieze de cota redusa de TVA de 5%, ci ca
aplicarea cotei reduse se face doar pentru livrările de locuinţe care respectă toate condiţiile
prevăzute de lege, la data transferului, una dintre aceste condiţii fiind ca valoarea locuinţei să nu
depăşească limita de 450.000 lei.

Instanţa apreciază că, prin raportare la modul de lucru al reclamantei, respectiv din faptul că
dintr-un total de 114 locuinţe, doar cumpărătorii a 20 de locuinţe au solicitat servicii
suplimentare, nu se poate vorbi de o practică a reclamantei de a diviza proiectul de construire a
locuinţelor pentru care a aplicat cota de TVA de 5%.

Apoi, o operaţiune este considerată accesorie operaţiunii principale atunci când ea nu constituie
pentru clientelă un scop în sine, ci mijlocul de a beneficia în cele mai condiţii de operaţiunea
principală.

Or, în cauză, beneficiarii imobilelor pentru care s-au încheiat separat contracte de prestări
servicii puteau folosi respectivele imobile fără îmbunătăţirile aduse prin contractele de prestări
servicii încheiate tot cu societatea reclamantă (după încheierea proceselor verbale de recepţie a
imobilelor) sau, mai mult, puteau încheia respectivele contracte cu alte societăţi de amenajări
interioare. Prin urmare, contractele de prestări servicii nu sunt accesorii
promisiunilor/contractelor de vânzare-cumpărare, ci reprezintă contracte distincte, cu scop
diferit.

Însă acest fapt nu duce automat la stabilirea caracterului accesoriu al respectivelor tranzacţii şi
nici la stabilirea faptului că este vorba de o singură livrare de bunuri ce trebuie tratată unitar din
punct de vedere fiscal în materie de TVA. Operaţiunea de cumpărare a respectivelor
parcele poate constitui un scop în sine pentru beneficiar, chiar dacă terenul se află
în vecinătatea casei de locuit, în condiţiile în care pe respectivul teren se poate
construi un garaj sau amenaja grădină, fiind vorba de suprafeţe cu număr
topografic diferit, cu regim juridic diferit de terenul pe care este amplasată casa de
locuit.

În scopul determinării valorii maxime de 380.000 lei, inclusiv a terenului pe care este construită
este necesar a se avea în vedere că livrarea unei locuinţe se referă, din punct de vedere al taxei la
o operaţiune unică care trebuie privită distinct şi independent de alte operaţiuni de livrare,
indiferent dacă acesta presupune ca, odată cu livrarea locuinţei are sau nu loc, în secundar, şi
livrarea altor elemente componente ale bunului imobil.

Contestatoarea a susţinut faptul că greşeala ce se face de către organele de control este să adune
suprafeţele utile şi construite pentru fiecare apartament, parcare şi boxă.
Astfel, sustinerile reclamantei potrivit cărora, pentru a fi considerate un tot unitar bunul imobil
principal (apartamentele) şi bunurile accesorii (boxe, locuri de parcare), acestea ar depinde în
mod direct unul de altul, neputându-se finaliza vânzarea unui apartament fără boxă şi/sau fără
loc de parcare sau să nu poată fi vândută o boxă sau vândut un loc de parcare fără vânzarea unui
apartament sunt justificate avand in vedere probatoriile administrate in cauza, respectiv,
inscrisurile depuse la dosar ce se coroboreaza cu raportul de expertiza tehnica judiciara în
specialitatea contabilitate, f. 196-203, vol. 2.

Astfel ţinând cont de considerentele menţionate şi procedând la verificarea respectării dreptului

de deducere în lumina principiul neutralităţii T.V.A., instanţa reţine că, potrivit Completării
Raportului de expertiză , reclamantul a vândut cele 40 de apartamente şi terenurile aferente cu
destinaţii de locuri de parcare, în perioada decembrie 2008 - februarie 2011 fără a încasa taxa
pe valoarea adăugată de la cumpărător şi luând în considerare că acesta este o persoană
impozabilă s-a calculat T.V.A. cu cota redusă de 5% conform dispoziţiilor art. 140 alin. 2 ind. 1
lit. c din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 23 alin. 9 şi 10 din Normele metodologice
de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Sentinta nr. 10/2020 din 22-ian-2020, Curtea de Apel Timisoara

https://sintact.ro/#/jurisprudence/534095656/1/sentinta-nr-10-2020-din-22-ian-2020-
curtea-de-apel-timisoara-anulare-act-administrativ-contencios...?keyword=%26quot;TVA
%20de%205%25%26quot;%20%26quot;locul%20de%20parcare%26quot;&cm=RELATIONS

In urma analizei parametrilor celor 8 apartamente vândute (suprafaţa, valoare/preţ,

posibilitatea de a le locui la momentul vânzării), atât concluzia Societăţii, cât şi a echipei de
inspecţie fiscală, este aceea că vânzarea lor individuală ar conduce la aplicarea cotei reduse de
TVA d e 5%, fiind îndeplinite toate condiţiile menţionate la art. 140 para (2^1) lit c) din Codul
Fiscal.

De altfel, inspectorii fiscali nu au adus vreo critică în acest sens, concluzia fiind aceea că toate
condiţiile menţionate mai sus ar fi îndeplinite; singur a critica adusă de inspectorii fiscali este
aceea că, în viziunea acestora, în cazul unui număr de 8 apartamente vândute simultan cu locuri
de parcare/garaje, societatea nu ar fi tratat aceste vânzări în mod unitar, aplicând cota standard
de TVA datorita d epăşirii plafonului valoric de 380.000 lei.
Raportarea la prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în
construcţii, p_____ a concluziona că „garajele, locurile de parcare, magaziile şi depozitele
___________________________ go spodăreşti”, a căror valoare, cumulată cu cea a
locuinţei, ar trebui analizată prin raportare la pragul de valoare de 380.000 lei, este greşită
fundamental din punct de vedere tehnic.

Concluzia intermediară de la punctul 30 din Hotărârea CJUE în Cauza C-349/1996 Card

Protection Plan este aceea că un serviciu trebuie considerat a fi auxiliar unui serviciu principal
dacă acest serviciu auxiliar nu const ituie un scop în sine, ci un mijloc p_____ cumpărător de a
se bucura mai bine de serviciul principal. Translatând aceste considerente pe cazul de faţă, s-ar
putea spune, că achiziţionarea unui garaj/loc de parcare, poate fi considerată a fi auxiliară
achiziţiei unui apartament, dacă achiziţia garajului/locului de parcare nu constituie un scop în
sine. Or, în cazul de faţă, există situaţii, şi nu puţine, când chiar şi un terţ (ex. un chiriaş care
locuieşte în unul din apartamentele respective, sau un locuito r din zonă, sau oricine altcineva
care este interesat) poate să achiziţioneze, distinct, un loc de parcare sau un garaj, urmărind
aşadar un scop în sine din achiziţionarea locului de parcare/garajului .

Nu în ultimu l rând, concluzia CJUE în Cauza C-349/1996 Card Protection Plan face trimitere la
instanţa naţională să stabilească clar divizarea sau nu a operaţiunilor principale şi auxiliare.
Curtea limitându-se în a da nişte principii generale: „Este de competenţa instanţei naţionale să
stabilească, în funcţie de criteriile de mai sus, dacă operaţiuni precum cele în cauză în acţiunea
principală trebuie să fie considerate, în scopul taxei pe valoarea adăugată că cuprinzând două
livrări independente şi anume o livrare de asigurări scutite şi un serviciu de înregistrare de card
impozabil, sau dacă una dintre aceste două livrări este sursa principală, la care celălalt este
auxiliară, astfel încât acesta primeşte acelaşi tratament fiscal că livrarea principală.

Un prim principiu este acela potrivit căruia, „atunci când o operaţiune este constituită dintr-un
fascicul de elemente şi de acte, trebuie luate în considerare toate împrejurările în care se
desfăşoară operaţiunea respectivă, cu scopul de a determina, pe de o parte, dacă ne găsim în
prezenţa a două sau mai multe prestaţii distincte s au a unei prestaţii unice (...)”.

Mai departe CJUE mai emite şi următorul principiu: „fiecare operaţiune trebuie considerată în
mod normal că fiind distinctă şi independentă şi că, pe de altă parte, operaţiunea constituită
dintr-o singură prestaţie pe plan economic nu trebuie să fie descompusă în mod artificial,
p_____ a nu altera funcţionalitatea sistemului TVA-ului”.

deciziei Curţii în cauza Levob Verzekeringen şi OV Bank. CJUE

consideră actualmente că ne aflăm în prezenta unei prestaţii unice atunci când două sau mai
multe elemente sau acte furnizate clientului, privit că un consumator mediu, de către persoana
impozabilă, sunt atât de strâns legate între ele încât formează, în mod obiectiv, o singură
prestaţie economică indivizibilă, a cărei descompunere ar avea caracter artificial.
Sentinta nr. 2514/2019 din 11-nov-2019, Curtea de Apel
Bucuresti
https://sintact.ro/#/jurisprudence/534170115/1/sentinta-nr-2514-2019-din-11-nov-2019-
curtea-de-apel-bucuresti-anulare-act-administrativ...?keyword=%26quot;TVA%20de
%205%25%26quot;%20%26quot;locul%20de%20parcare%26quot;&cm=RELATIONS

Construcţiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite să adăpostească activităţi specifice,

complementare funcţiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinătatea locuinţei, alcătuiesc
împreună cu aceasta o unitate funcţională distinctă.

În categoria anexelor gospodăreşti, de regulă în mediul rural, sunt cuprinse: bucătării de vară,
grajduri pentru animale mari, pătule, magazii, depozite şi altele asemenea. În mod similar, sunt
asimilabile noţiunii de anexe gospodăreşti şi garajele, serele, piscinele şi altele asemenea.”

Prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 140 alin.2 ind. 1 lit. c Cod fiscal cu pct. 23 alin.8
şi alin.9 din Normele metodologice şi cu dispoziţiile anexei 2 la Legea privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, care definesc anexele gospodăreşti, Curtea reţine faptul că se
poate aplica cota de TVA redusă numai în cazul în care terenul pe care este construită locuinţa
nu depăşeşte 250 mp, în calculul acestei suprafeţe maxime fiind cuprinse şi suprafeţele anexelor
gospodăreşti, chiar dacă se află la numere cadastrale diferite.

Or, locul de parcare îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile anexei 2 la Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care definesc anexele
gospodăreşti, având caracter definitiv sau provizoriu, menit să adăpostească activităţi specifice,
complementare funcţiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinătatea locuinţei, alcătuieşte
împreună cu aceasta o unitate funcţională distinctă.

Mai mult, poate fi încadrat şi în teza finală a alin. 2, fiind asimilabil noţiunii de anexă
gospodărească, chiar dacă nu este enumerat expres în enumararea care este doar
exemplificativă, locul de parcare fiind asemenea garajului deoarece noţiunea de construcţie este
una largă, care include orice tip de amenajare menită să adăpostească activităţi specifice,
complementare funcţiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinătatea locuinţei, care
alcătuiesc împreună cu aceasta o unitate funcţională distinctă, potrivit anexei 2 la lege .

Această interpretare a normelor legale naţionale corespunde şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene invocate de părţi în cauză.

Curtea a apreciat de asemenea că, pe de o parte, din articolul 2 din A şasea directivă rezultă că
fiecare operaţiune trebuie să fie considerată în mod normal ca fiind distinctă şi independentă şi
că, pe de altă parte, operaţiunea constituită dintr-o singură prestaţie pe plan economic nu
trebuie să fie descompusă în mod artificial, pentru a nu altera funcţionalitatea sistemului de
TVA. Este necesar să se considere că există o prestaţie unică atunci când două sau mai multe
elemente ori acte furnizate clientului de persoana impozabilă sunt atât de strâns legate între ele
încât formează, în mod obiectiv, o singură prestaţie economică indivizibilă, a cărei
descompunere ar avea un caracter artificial (Hotărârea din 10 martie 2011, Bog şi alţii, C
497/09, C 499/09, C 501/09 şi C 502/09, EU:C:2011:135, punctul 53 şi jurisprudenţa citată,
precum şi Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Baštová, C 432/15, EU:C:2016:855, punctul 70 şi
jurisprudenţa citată).

23 În plus, este vorba despre o prestaţie unică în situaţia în care unul sau mai multe elemente
trebuie considerate ca reprezentând prestaţia principală, în timp ce, invers, alte elemente
trebuie să fie privite ca una sau mai multe prestaţii accesorii care au acelaşi tratament fiscal
precum prestaţia principală. În special, o prestaţie trebuie să fie considerată ca fiind accesorie
unei prestaţii principale atunci când nu constituie pentru clientelă un scop în sine, ci mijlocul de
a beneficia în cele mai bune condiţii de serviciul principal al prestatorului (Hotărârea din 10
martie 2011, Bog şi alţii, C 497/09, C 499/09, C 501/09 şi C 502/09, EU:C:2011:135, punctul 54
şi jurisprudenţa citată, precum şi Hotărârea din 10

noiembrie 2016, Baštová, C 432/15, EU:C:2016:855, punctul 71 şi jurisprudenţa citată).

24 În această privinţă, în ceea ce priveşte problema dacă accesul la un parc acvatic care propune
vizitatorilor nu numai instalaţii care permit practicarea unor activităţi sportive, ci şi alte tipuri
de activităţi de destindere sau de relaxare constituia o prestaţie unică, intrând sub incidenţa
articolului 132 alineatul (1) litera (m) din Directiva 2006/112, Curtea a apreciat că faptul că
parcul acvatic nu propune decât un bilet unic de intrare care conferă dreptul de acces la întregul
complex, fără nicio distincţie în funcţie de tipul de instalaţie utilizată efectiv, de modul şi de
durata utilizării sale pe perioada valabilităţii biletului de intrare, constituie un indiciu important
al existenţei unei prestaţii unice (Hotărârea din 21 februarie 2013, Žamberk, C 18/12,
EU:C:2013:95, punctul 32).

25 În cauza principală, instanţa de trimitere a calificat într-un mod conform jurisprudenţei

amintite la punctele 21-23 din prezenta hotărâre vizita turistică alcătuită din cele două elemente
menţionate la punctul 15 din prezenta hotărâre drept prestaţie unică şi a considerat că vizita
muzeului AFC Ajax constituia un element accesoriu vizitei cu ghid a stadionului în cauză.

26 În ceea ce priveşte problema dacă cele două elemente care compun prestaţia unică
menţionată, dintre care unul este principal, iar celălalt accesoriu, pot fi supuse unor cote de TVA
distincte, care ar fi cele aplicabile elementelor respective dacă ar fi furnizate separat, a interpreta
A şasea directivă în sensul că ar permite o astfel de impozitare ar fi contrar jurisprudenţei citate
la punctele 21-23 din prezenta hotărâre. Astfel, după cum au admis Stadion Amsterdam,
guvernul neerlandez şi Comisia în observaţiile lor scrise, reiese din însăşi calificarea drept
prestaţie unică a unei operaţiuni care conţine mai multe elemente că această operaţiune va fi
supusă unei singure cote de TVA (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 ianuarie 2013, BGŻ
Leasing, C 224/11, EU:C:2013:15, punctul 30 şi jurisprudenţa citată, precum şi Hotărârea din 10
noiembrie 2016, Baštová, C 432/15, EU:C:2016:855, punctul 71 şi jurisprudenţa citată).
Posibilitatea lăsată statelor membre de a supune diferitele elemente care compun o prestaţie
unică diferitor cote de TVA aplicabile elementelor menţionate ar descompune artificial această
prestaţie şi ar risca să altereze funcţionalitatea sistemului de TVA, cu încălcarea jurisprudenţei
menţionate la punctul 22 din prezenta hotărâre.

27 Aceeaşi concluzie este valabilă chiar şi în ipoteza avută în vedere de instanţa de trimitere, în
care este posibil să se identifice preţul care corespunde fiecărui element distinct care compune
prestaţia unică. Astfel, faptul că o asemenea identificare este posibilă sau că părţile sunt de
acord cu privire la aceste preţuri nu este de natură să justifice o excepţie de la principiile care
rezultă din jurisprudenţa citată la punctele 22 şi 23 din prezenta hotărâre.

36 Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că A şasea
directivă trebuie interpretată în sensul că o prestaţie unică , precum cea în discuţie în litigiul
principal, compusă din două elemente distincte, unul fiind principal, iar celălalt accesoriu , care,
dacă ar fi furnizate separat, ar fi supuse unor cote de TVA diferite, trebuie să fie impozitată doar
la cota de TVA aplicabilă acestei prestaţii unice , cotă determinată în funcţie de elementul
principal, chiar dacă preţul fiecărui element care compune preţul total plătit de un consumator
pentru a putea beneficia de această prestaţie poate fi identificat. ”

Aceaste considerente preiau integral şi arată aplicabilitatea, respectiv inaplicabilitatea în cauza

respectivă, similară cauzei de faţă, a jurisprudenţei la care face referire reclamantul prin
acţiunea de faţă.

Curtea a stabilit în cauza de faţă faptul că a existat o prestaţie unică a vânzătorului, realizată prin
fiecare contract de vânzare-cumpărare încheiat în parte , prestaţie care a avut ca obiect un
singur imobil, compus din teren şi construcţie, din care face parte integrantă locul de parcare,
deoarece cele două elemente furnizate clientului de persoana impozabilă – imobilul locuinţă şi
locul de parcare aferent acestuia - sunt atât de strâns legate între ele încât formează, în mod
obiectiv, o singură prestaţie economică indivizibilă, a cărei descompunere ar avea un caracter
artificial, în sensul arătat în paragraful 22 redat anterior şi cu respectarea considerentelor
paragrafului 29 al Hotărârii CJUE din 25.02.1999 pronunţată în cauza 349/96, Card Protection
Plan Ltd, astfel cum rezultă din paragraful 30 din Hotărârea în Cauza C-463/16, Stadion
Amsterdam CV împotriva Staatssecretaris van Financiën, redat de asemenea anterior.

Indiferent dacă cumpărătorul avea opţiunea achiziţionării locuinţei cu sau fără locul de parcare,
acesta a fost vândut de către reclamant împreună cu locuinţa, prin acelaşi act juridic, astfel că
vânzarea locului de parcare este în mod evident accesorie vânzării locuinţei deoarece nu
constituie pentru clientelă un scop în sine, ci mijlocul de a beneficia în cele mai bune condiţii de
serviciul principal, respectiv locuinţa achiziţionată, interpretarea fiind dată de instanţă în
lumina considerentelor CJUE arătate (paragraf 23 din Hotărârea în Cauza C-463/16, Stadion
Amsterdam CV împotriva Staatssecretaris van Financiën).

Locul de parcare vândut odată cu locuinţa nu îşi pierde caracterul accesoriu prin simplul fapt că
poate fi cumpărat şi distinct de locuinţă, el deservind oricum locuinţele în apropierea cărora este
amenajat, fie că este cumpărat, fie că poate fi folosit gratuit ori cu plata unei chirii.

Având în vedere aceste condiţii impuse de lege, precum şi toate considerentele instanţei în
sensul că locul de parcare reprezintă anexă gospodărească în sensul Legii 50/1991, fiind
accesorie locuinţei achiziţionate prin acelaşi contract de vânzare-cumpărare, Curtea va respinge
ce neîntemeiată critica de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la TVA-ul stabilit
suplimentar de organele fiscale pentru vânzările făcute în baza contractelor de vânzare-
cumpărare nr. 319/24.03.2016, 274/17.03.2016; 638/18.03.2016; 583/31.05.2016;
1004/29.07.2016; 1008/15.06.2016; 1167/01.09.2016 - raportul de inspecţie f______ (filele
66-68 vol.1).

Astfel, în mod corect au stabilit organele fiscale faptul că, în ceea ce priveşte aceste vânzări, s-a
depăşit pragul valoric de 450.000 lei, în care trebuie inclus preţul locuinţei şi al tuturor
accesoriilor acesteia, inclusiv preţul locului de parcare achiziţionat de cumpărător odată cu
locuinţa şi prin acelaşi act juridic, toate considerentele arătate de curte cu privire la critica
analizată anterior, ce privea vânzarea imobilelor din Dobroeşti, jud. I____, fiind valabile şi
pentru situaţia acestor apartamente din sectorul 3, Bucureşti.