Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NP 114-2013 Ancoraje in Teren
NP 114-2013 Ancoraje in Teren
C T
IE
NORMATIV PRIVIND PROIECTAREA
GEOTEHNICĂ A ANCORAJELOR ÎN TEREN,
O
Indicativ NP 114-2013
PR
CUPRINS
I OBIECT SI DOMENIU DE APLICARE ................................................................ 3
II TERMINOLOGIE ŞI SIMBOLURI........................................................................ 4
II.1 Terminologie ................................................................................................. 4
II.2 Simboluri....................................................................................................... 7
III GENERALITATI ................................................................................................ 10
III.1 Tipuri de ancoraje ....................................................................................... 10
III.2 Cerinţe specifice ......................................................................................... 11
III.3 Cercetarea geotehnică ............................................................................... 11
III.4 Materiale şi produse ................................................................................... 11
IV PRESCRIPŢII GENERALE DE PROIECTARE ................................................. 12
T
IV.1 Prescripţii privind elaborarea proiectului ..................................................... 12
IV.2 Stări limită ................................................................................................... 13
IV.3 Acţiuni şi situaţii de proiectare .................................................................... 14
IV.4 Etape de proiectare .................................................................................... 15
IV.5 Consideraţii privind proiectarea şi execuţia ................................................ 16
C
IV.6 Metode de proiectare şi modele de calcul .................................................. 17
V PROIECTAREA GEOTEHNICĂ ŞI STRUCTURALĂ A ANCORAJELOR ....... 18
V.1 Predimensionarea ancorajelor .................................................................... 18
V.2 Calculul la starea limită ultimă .................................................................... 18
V.2.1 Calculul ancorajului ............................................................................. 18
V.2.2
V.2.3
V.2.4
IE
Valoarea de calcul a încărcării ancorajului .......................................... 18
Valori de calcul ale rezistenţelor la smulgere stabilite pe baza rezultatelor
încercărilor ......................................................................................................... 19
Valori de calcul ale rezistenţelor la smulgere stabilite prin calcul ........ 19
V.2.5 Valori de calcul ale rezistenţelor structurale ........................................ 20
(1) La proiectarea structurală a ancorajului trebuie satisfăcută inegalitatea: ..... 20
V.3 Calculul la starea limită de exploatare ........................................................ 20
O
V.4 Condiţii de verificare în funcţie de relaxarea ancorajului şi deplasarea
elementului ancorat ............................................................................................... 20
V.4.1 Condiţia de verificare la starea limită de exploatare ............................ 20
V.4.2 Condiţia de verificare la starea limită ultimă de deplasare a elementului
ancorat 24
V.4.3 Verificarea siguranţei în exploatare a ancorajelor ............................... 25
VI EXECUŢIA ANCORAJELOR ............................................................................ 25
PR
T
1: Reguli generale” şi SR EN 1997-1/NB „Eurocod 7: Proiectarea geotehnică Partea 1:
Reguli generale. Anexa naţională”.
C
mâloase şi pământuri care conţin materii organice.
II TERMINOLOGIE ŞI SIMBOLURI
T
II.1 Terminologie
C
În cuprinsul prezentului normativ se utilizează următorii termeni, cu definiţiile
aferente:
1. ancoraj în teren – dispozitiv capabil să transmită o forţă de tracţiune
aplicată la un strat cu capacitatea portantă necesară.
2. ancoraj permanent - ancoraj a cărui durată de viaţă este mai mare de doi
3.
IE
ani (ancoraje clasa A sau B).
ancoraj provizoriu - ancoraj a cărui durată de viaţă este mai mică de doi ani
(ancoraj clasa C).
4. ancoraj de clasă A – ancorajul permanent ce se va adopta pentru
construcţii de importanţă I şi II, definite conform CR0.
5. ancoraj de clasă B - ancorajul permanent ce se va adopta pentru cazul
O
construcţiilor de importanţă alta decât I şi II, definite conform CR0.
6. ancoraj de clasă C – ancoraj provizoriu.
7. ancoraj de compresiune - ancoraj la care forţa de întindere din armătură
este transmisă zonei de ancorare prin intermediul unui tub metalic. Armătura
este conectată la capătul îndepărtat al tubului, iar acesta transmite eforturile
PR
T
18. fluid de injectare – material întăritor care transferă încărcarea de la
armătură la teren pe zona de fixare a ancorajului şi care poate umple restul
forajului şi/sau contribui la asigurarea protecţiei anticorozive.
19. forţa de întindere critică de fluaj - forţa de întindere în ancoraj
C
corespunzătoare sfârşitului primei porţiuni lineare a graficului vitezei de fluaj
funcţie de solicitarea aplicată ancorajului.
20. forţa de întindere de referinţă - solicitarea de la care se măsoară
deplasarea capului ancorajului în cadrul unei încercări. În general se adoptă
IE
10% din valoarea forţei maxime de întindere.
21. forţa de întindere la blocare - forţa de întindere transmisă la blocaj imediat
după încheierea unei operaţii de tensionare.
22. forţa de întindere nominală - forţa de întindere stabilită prin proiect.
23. forţa maximă de întindere aplicată - forţa maximă de întindere la care este
supus un ancoraj în timpul încercărilor.
O
24. injectare - procesul prin care, după montarea armăturii, se introduce sub
presiune impusă în gaura de foraj o suspensie de injectare ce va forma
bulbul ancorajului.
25. injectare de probă - Injectare realizată imediat după forare în vederea
determinării pierderilor de suspensie prin pereţii forajului.
PR
T
începutul zonei de ancorare a armăturii.
36. lungime liberă echivalentă – lungimea armăturii între punctul de fixare al
armăturii în presă şi un punct de pe armătură, rezultat dintr-o încercare a
unui ancoraj.
C
37. lungimea zonei de fixare a ancorajului – lungimea proiectată a unui
ancoraj, pe parcursul căreia încărcarea este transmisă terenului înconjurător
prin intermediul corpului injectat.
38. lungimea zonei libere a ancorajului – distanţa dintre capătul proxim al
IE
zonei de fixare a ancorajului şi blocajul acestuia la capul ancorajului.
39. manşon termo-contractil - element tubular care se contractă sub efectul
încălzirii şi serveşte la sigilarea extremităţilor tecii de protecţie.
40. pierdere de tensiune admisibilă – pierderea de tensiune admisibilă,
cumulată, la sfârşitul unui interval de timp.
41. placă de repartiţie (placă de distribuţie) - element, în general metalic,
O
care sigură distribuţia forţelor transmise de armătură la suprafaţa elementului
ancorat.
42. relaxarea limită - relaxarea cumulată maximă admisă pe parcursul unei
perioade de timp precizate.
43. separare - separarea apei din fluidul de injectare.
PR
44. teacă de protecţie - element din plastic sau metalic utilizat în sistemele de
protecţie anticorozivă a armăturii.
45. tensionare - operaţie prin care se aplică armăturii ancorajului o forţă de
întindere.
46. viteză limită de fluaj - deplasarea maximă admisă datorată fluajului, la un
anumit nivel de solicitare.
47. zonă de ancorare a ancorajului – a se vedea definiţia pentru “bulb”.
II.2 Simboluri
Litere latine
T
Def Diametrul efectiv al bulbului format prin injectare
Et modulul de elasticitate (modulul lui Young) al armăturii
fik rezistenţa caracteristică pe suprafaţa laterală a zonei de ancorare
C
(rezistenţa caracteristică la lunecare pe suprafaţa laterală a bulbului)
Frep valoare reprezentativă a unei acţiuni
ft(ε)k - rezistenţa caracteristică la întindere a armăturii, corespunzătoare unei
deformaţii specifice ε
ftk
IC
k
IE
rezistenţa caracteristică la întindere a armăturii
indicele de consistenţă
coeficient de permeabilitate
K0 coeficient al presiunii în stare de repaus a pământului
Ka coeficient al presiunii în stare activă a pământului
O
kl suma pierderilor de tensiune în ancoraj
Kp coeficient al presiunii în stare pasivă a pământului
Lapp lungimea liberă aparentă a armăturii
Le lungimea exterioară armăturii de la punctul de fixare în blocaj şi până la
punctul de fixare în presă
Lfixed lungimea zonei de ancorare a ancorajului
PR
T
rezistenţa caracteristică pe suprafaţa supralărgirilor
Rt;d valoarea de calcul a rezistenţei la smulgere a structurii unui ancoraj
Xd valoarea de calcul a proprietăţii unui material
Xk valoarea caracteristică a proprietăţii unui material
C
Zai lungimea zonei de ancorare în stratul i.
Litere greceşti
α
δ
ξa
IE
înclinarea ancorajului
unghi de frecare la interfaţa structură-teren
coeficient de corelare
γa coeficient parţial pentru rezistenţa la smulgere
γF coeficient parţial pentru o acţiune
O
γM coeficient parţial pentru un parametru al pământului (o proprietate a
materialului), ţinând cont de asemenea de incertitudinile asupra modelului
γR coeficient parţial pentru o rezistenţă
kl(i) pierderi de sarcină în ancorajul „i” datorate tensionării ulterioare a
ancorajelor alăturate
PR
C T
O IE
PR
III GENERALITATI
III.1 Tipuri de ancoraje
T
(2) În funcţie de durata de viaţă ancorajele se clasifică în următoarele două
tipuri:
a) ancoraje provizorii sau temporare a căror durată de viaţă este limitată la maxim
2 ani;
C
b) ancoraje permanente a căror durată de viaţă este mai mare decât 2 ani.
(4) Principalele părţi componente ale unui ancoraj în teren sunt prezentate în
Figura III-1. În figură au fost omise detaliile capului ancorajului şi ale protecţiei
O
anticorozive ale acestuia.
5 6
1 2 34
7
8
PR
9 10
Le
Ltf
Lfree
Ltb
Legenda: Lfixed
1 - Punct de fixare a armaturii in presa la tensionare; 6 - Pamant/roca;
2 - Punct de fixare a armaturii in capul de ancorare 7 - Foraj;
in exploatare; 8 - Manson de protectie impotriva
3 - Placa de distributie; aderentei;
4 - Bloc de transfer al fortelor de intindere; 9 - Armatura;
5 - Element structural; 10 - Corp injectat (bulb).
Figura III-1.
Schiţa unui ancoraj în teren (SR EN 1537)
III.2 Cerinţe specifice
T
(2) Cercetarea geotehnică a terenului, trebuie să fie conformă cu prevederile
Normativului privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii, Indicativ NP 074, şi
să respecte cerinţele impuse de standardul SR EN 1537.
C
Materialele şi produsele utilizate la realizarea ancorajelor vor respecta
prevederile standardului SR EN 1537, paragraful 6.
O IE
PR
IV PRESCRIPŢII GENERALE DE PROIECTARE
T
(2) Structurile ancorate în teren pot fi încadrate astfel în categoriile geotehnice:
C
categorie intră lucrările la care cedarea ar duce la distrugeri minime şi la blocarea
accesului.
T
cauze) care pot influenţa presiunea apei subterane asupra structurii ancorate.
C
IV.2 Stări limită
IV.2.1. În metoda stărilor limită sunt analizate: starea limită ultimă (SLU) şi
IE
starea limită de exploatare (SLE). Acest tip de metodă de calcul are la bază utilizarea
de coeficienţi de siguranţă diferenţiaţi denumiţi factori parţiali pentru încărcări,
proprietăţile materialelor şi rezistenţei. Aplicarea factorilor parţiali de siguranţă are
avantajul de a putea distribui diferit marja de siguranţă pentru diferiţii parametri care
intervin în calcul.
IV.2.2. Starea limită ultimă se defineşte ca fiind acea stare limită care se referă
O
la siguranţa oamenilor şi a structurii.
(1) Starea limită ultimă este atinsă când forţele perturbatoare devin egale sau
depăşesc forţele rezistente. Marja de siguranţă faţă de atingerea SLU este obţinută
prin aplicarea de factori parţiali ai încărcărilor şi ai materialelor.
(2) Forţele perturbatoare sunt mărite prin multiplicarea cu factorii încărcărilor,
obţinând astfel valori de proiectare ale acestor forţe. Forţele rezistente sunt diminuate
prin împărţirea la factorii parţiali de material, obţinând rezistenţele de proiectare. Dacă
PR
rezistenţa de proiectare este egală sau mai mare decât solicitarea de proiectare, se
estimează că există o marjă suficientă de siguranţă faţă de cedarea la starea limită
ultimă.
T
IV.2.5. Starea limită de exploatare se referă la condiţiile care duc la pierderea
utilităţii funcţionale a unui component sau a întregii structuri. Aceasta poate fi
provocată de deformaţiile terenului sau ale structurii.
(1) Starea limită de exploatare este atinsă atunci când deformaţiile apărute în
C
timpul duratei de viaţă a construcţiei depăşesc limitele prevăzute sau dacă exploatarea
normală a structurii este afectată.
(2) Stările limită de exploatare pentru elementele ancorate cu ancoraje sunt
produse, de regulă, de următorii factori:
a) deplasarea elementului ancorat datorată alungirii ancorajului;
IE
b) o săgeată (o deformaţie) a elementului ancorat între punctele de fixare cu
ancoraje;
c) fisurarea elementului ancorat, în special atunci când acesta este
precomprimat.
IV.2.6. Verificarea la stări limită se va face, atunci când este cazul, şi pentru
fazele intermediare de execuţie a ancorajelor precum şi pentru faza de pretensionare.
O
IV.2.7. În cazul în care unele restricţii impun combinarea ancorajelor cu alte
sisteme de sprijinire, de exemplu şpraiţuri, în calcul se vor considera caracteristicile de
deformare specifice acestora.
T
d) efectuarea de studii de arhivă şi pe teren pentru a stabili implicaţiile inginereşti,
economice şi legale ale utilizării ancorajelor în cazul dat;
e) obţinerea avizului Reprezentantului Tehnic al beneficiarului pentru utilizarea
ancorajelor;
f) obţinerea aprobărilor necesare, dacă ancorajele se extind pe proprietăţile
C
învecinate;
g) definirea criteriilor de stabilitate generală pe care sistemul de ancoraje trebuie
să le îndeplinească;
h) stabilirea stărilor limită ultime şi ale exploatării normale la care trebuie verificate
ancorajele, conform paragrafului IV.2;
IV.3;
IE
i) stabilirea acţiunilor corespunzătoare acestor stări limită, conform paragrafului
IV.4.5. Nu se vor utiliza ancoraje din clasa A sau B dacă atmosfera prezintă o
agresivitate puternică, în conformitate cu reglementările tehnice specifice privind
protecţia elementelor din beton armat şi beton precomprimat în medii agresive naturale
şi industriale, aplicabile, în vigoare, sau cu recomandările unui laborator de
specialitate.
T
IV.4.6. Nu este recomandată utilizarea ancorajelor de clasă A în terenuri cu
agresivitate intensă pentru ciment şi/sau armătură.
C
IV.5.1. La proiectarea şi execuţia ancorajelor se vor respecta prevederile
indicate în SR EN 1997-1, paragraful 8.4.
IV.6.1. Metodele prin care se verifică stările limită sunt cele prevăzute la
paragraful 2.1 (4) din SR EN 1997-1, respectiv:
a) prin calcul (conform 2.4 din SR EN 1997-1);
b) pe bază de modele experimentale sau încărcări de probă (conform 2.6
din SR EN 1997-1).
(1) Metodele de proiectare prin calcul sunt descrise în prezentul normativ pentru
fiecare tip de ancoraj în parte, în capitolele respective.
T
complexe, la care comportarea structurii ancorate şi a ancorajului în interacţiune cu
terenul nu poate fi corect modelată prin metodele de calcul curente. Din această
categorie fac parte modelele de laborator (clasice sau centrifugate) sau la scară reală.
Se vor avea în vedere prevederile SR EN 1997-1, paragraful 2.6.
C
IV.6.2. Încărcările de probă care stau la baza proiectării ancorajelor sau a
verificării calculelor acestora trebuie să respecte indicaţiile SR EN 1537. Stabilirea
rezistenţei de calcul pe baza încărcării de probă este descrisă în prezentul normativ.
IV.6.3. Rezultatele calculelor se vor compara ori de câte ori este posibil cu
IE
experienţa comparabilă.
IV.6.8. Dacă pentru o stare limită nu există modele de calcul fiabile, calculul
trebuie realizat pentru o altă stare limită folosind coeficienţi care să asigure că
depăşirea stării limite considerate este suficient de improbabilă. În astfel de cazuri,
proiectarea se poate face şi pe bază de modele experimentale sau încercări.
V PROIECTAREA GEOTEHNICĂ ŞI STRUCTURALĂ A
ANCORAJELOR
V.1 Predimensionarea ancorajelor
T
curent de către ancoraje; în funcţie de natura terenului în care se face
ancorarea, sunt următoarele:
d) 300kN pentru pământuri coezive;
e) 400kN pentru nisipuri fine;
C
f) 800kN pentru pietrişuri.
g) soluţiile adoptate la lucrări similare;
h) sisteme de ancorare folosite curent în ţară.
Pd ≤ Ra;d (V-1)
PR
T
unde: γa – coeficient parţial pentru rezistenţa la smulgere (conform Tabelului A.12
(RO) din Anexa Naţională SR EN 1997-1/NB). La ancorajele pretensionate şi la
verificările stărilor limită pentru structuri (STR) şi teren (GEO), trebuie utilizate
seturile R1 sau R4 ai coeficienţilor parţiali de rezistenţă:
C
a) γa;t - pentru ancoraje provizorii;
b) γa;p - pentru ancoraje permanente.
T
(3) Atunci când se dispune de rezultatele unor încercări de control, valoarea de
calcul a rezistenţei la smulgere, Rt;d, trebuie să ţină seama de tracţiunea de probă
(articolul 9.5 din standardul SR EN 1537).
C
NOTĂ: În anexa A a prezentului normativ este dată cu caracter informativ, o metodă
de calcul a rezistenţei la smulgere a unui ancoraj în funcţie de armătura
acestuia (rezistenţa structurală) sau în funcţie de teren (bulbul de ancorare).
T
următoarei relaţii de calcul:
d t
(
P SLE ≤ A σpk − ξΣk
l
) (V-4)
C
unde:
PdSLE - solicitarea din ancoraj sub efectul încărcărilor totale de exploatare în
grupările fundamentale;
At - aria transversală a armăturii ancorajului;
σpk - efortul unitar de blocare (efortul unitar transmis armăturii de către
IEdispozitivul de tensionare a ancorajului);
kl - suma pierderilor de tensiune în ancoraj;
ξ - coeficient al pierderii de tensiune (a se vedea Tabelul V-1).
i. pentru TBP:
σpk < σpkadm = 0.70 ftk pentru ancorajele de clasă A;
< σpkadm = 0.73 ftk pentru ancorajele de clasă B;
< σpkadm = 0.76 ftk pentru ancorajele de clasă C;
i. pentru TBP:
σpk - kl ≤ 0.50 ftk pentru ancorajele de clasă A;
≤ 0.55 ftk pentru ancorajele de clasă B;
≤ 0.60 ftk pentru ancorajele de clasă C;
ii.pentru bare:
σpk - kl ≤ 0.70 ftk pentru ancorajele de clasă A şi B;
≤ 0.75 ftk pentru ancorajele de clasă C.
unde:
T
ftk - rezistenţa caracteristică la întindere a armăturii.
C
c) lunecările şi deformaţiile ce se produc în blocaje (∆σλ);
d) relaxarea efortului din armătură (∆σr);
e) deformaţiile terenului.
σ po
x
= σ pk − ∆σ b − ∆σ λ (V-5)
elementului ancorat, ancorajele tensionate într-o etapă pot influenţa efortul din
ancorajele alăturate tensionate anterior, fenomen similar celui care apare în cazul
betonului precomprimat (SR EN 1992-1-1).
(1) Deoarece această influenţă este greu de evaluat se vor evita solicitările
excentrice care să conducă la rotiri şi tasări importante în diversele etape de
tensionare a ancorajelor prin modul de alcătuire a elementului ancorat, prin
amplasarea ancorajelor în perimetrul acestuia şi prin ordinea de tensionare.
(2) De asemenea, se va păstra o distanţă suficientă între poziţia ancorajelor
care se tensionează şi cele la care se face injectarea de protecţie. În acest mod,
eventuala influenţă este atenuată prin faptul că se repartizează la întreaga lungime a
zonei libere a armăturii, după cum rezultă din relaţia:
i+1,n
∆i
kl()i = Et (V-6)
L
tf
în care:
kl(i) - pierderea de tensiune în ancorajul i;
∆ii+1,n - deplasarea în dreptul ancorajului i, datorată tensionării ulterioare a
ancorajelor alăturate care se consideră că pot avea un efect relevant asupra
deplasării din dreptul ancorajului i.
T
în intervalul de timp disponibil până la injectarea de protecţie a zonei libere.
(1) Pierderea de tensiune, ∆σdt, datorată deformaţiei în timp a terenului de fundare de
sub talpa elementului ancorat se calculează cu relaţia:
C
∆ ∆
∆σ = 1 + 2 × Et (V-7)
dt L a
tf
unde:
IE
∆1 - deplasarea care se consumă până la injectare;
∆2 - deplasarea după injectare;
a - lungimea de armătură pe care se resimte efectul deplasării egală cu:
= 0.8Ltf, în cazul injectării cu suspensie în interiorul tecii de protecţie;
= Ltf în cazul injectării cu materiale permanent plastice în interiorul tecii de
protecţie;
= Ltf + Ltb, în cazul ancorajelor de compresiune.
O
V.4.1.8. Pentru alte cazuri speciale de protecţie pe zona liberă a armăturii care
pot conduce la valori mai reduse decât cele de mai sus, lungimea de armătură pe care
se resimte efectul deplasării se va adopta pe baza indicaţiilor furnizate de către
proiectantul sistemului de ancoraj sau a rezultatelor încercărilor special efectuate în
acest scop.
PR
T
V.4.2.1. Condiţia de verificare la starea limită ultimă de deplasare a elementului
ancorat (datorată alungirii ancorajului) este ca, sub efectul valorilor limită ale
încărcărilor în grupările fundamentale, alungirea armăturii, pe zona de lungime “a”, să
fie mai mică sau cel mult egală cu cea care rezultă pe direcţia longitudinală a
ancorajului considerat, ţinând seama de deplasarea admisibilă a elementului ancorat.
C
(1) Pentru ancorajele de clasă A şi B verificarea se va face la încărcările
fundamentale şi speciale, iar pentru cele de clasă C numai pentru încărcări
fundamentale. Pentru dimensionare şi/sau verificare se va folosi următoarea relaţie de
calcul:
d
IE
P SLU ≤ A t f
tεk () (V-8)
unde:
PdSLU - solicitarea din ancoraj sub efectul încărcărilor limită în grupările
fundamentale şi speciale;
O
At - aria transversală a armăturii pretensionate a ancorajului;
ft(ε)k - rezistenţa caracteristică la întindere a armăturii, corespunzătoare unei
deformaţii specifice ε, definită prin:
σpk − k
ε= l + ∆ adm (V-9)
Et L
app
PR
în care:
∆adm - deplasarea limită admisă în dreptul ancorajului;
Et - modulul de elasticitate al armăturii pretensionate;
Lapp - lungimea liberă echivalentă, respectiv porţiunea din lungimea liberă a
armăturii pe care se resimte efectul alungirii, şi care se ia egală cu:
= Ltf, pentru ancoraje injectate cu materiale permanent plastice în zona
liberă, în interiorul sau exteriorul tecii de protecţie;
= 3.0 m, pentru ancoraje în roci injectate cu suspensie pe bază de ciment în
zona liberă;
= 0.5Ltf, (dar minim 4.0 m şi maxim 7.0 m) pentru ancoraje amplasate în
pământuri, injectate cu suspensie pe bază de ciment în zona liberă.
V.4.2.2. Rezistenţa caracteristică la întindere a armăturii, ft(ε)k se deduce din
diagrama de calcul (σp – ε) determinată conform SR EN 1992-1-1.
(1) În etapa de determinare a valorii At, pentru (σpk – kl) se vor considera
valorile limită indicate la punctul b) de la V.4.1.4, urmând să se facă o reverificare după
determinarea pierderilor de tensiune kl. La ancorajele de clasă B se poate renunţa la
această reverificare.
T
R
FS = d (V-10)
P0
C
unde:
a) Rd Capacitatea portantă a ancorajului;
b) P0 Forţa de întindere la blocare.
V-2):
IE
proiectare, se recomandă adoptarea următoarelor valori minime pentru FS (Tabelul
securitatea publică
VI EXECUŢIA ANCORAJELOR
La execuţia ancorajelor se vor respecta prevederile SR EN 1537 Execuţia
lucrărilor geotehnice speciale. Ancoraje în teren.
VII ÎNCERCAREA, URMĂRIREA ŞI CONTROLUL
ANCORAJELOR
(1) Dacă este necesară verificarea periodică a ancorajelor trebuie asigurat
accesul facil la capul acestora şi posibilitatea montării şi funcţionării dispozitivelor de
tensionare.
(2) Încercarea, urmărirea şi controlul ancorajelor se va realiza în conformitate cu
prevederile standardului SR EN 1537.
T
Încercările de control ale ancorajelor trebuie să se realizeze în conformitate cu
prevederile indicate în SR EN 1997-1, paragraful 8.7 şi în concordanţă cu standardul
SR EN 1537.
C
VII.2 Încercări de recepţie
de timp adecvate :
a) examinarea vizuală a ancorajelor unde sunt accesibile;
b) verificarea periodică pentru a constata dacă ancorajele sunt încă sub
tensiune;
c) verificări la intervale regulate pentru a stabili orice deplasare a structurii
ancorate astfel ca să se poată concluziona asupra stabilităţii acesteia;
d) verificarea efectului coroziunii.
VII.4 Procese verbale şi alte înregistrări referitoare la lucrările de
ancorare
C T
O IE
PR
ANEXA A
(informativă)
T
Calculul rezistenţei la smulgere a ancorajului în funcţie de
armătura acestuia
C
Rezistenţa la smulgere a ancorajului în funcţie de armătura acestuia poate fi
determinată cu relaţia:
R = ftk A t / γ (A-1)
t; d a
în care:
IE
ftk - rezistenţa caracteristică la întindere a armăturii (conform SR EN 1992-1-1.);
At - aria transversală a armăturii ancorajului;
γa - coeficient parţial de siguranţă, care se va lua conform cu Tabelul A-1.
R = Ns / γ (A-2)
a; d a
unde:
γa - coeficient parţial de siguranţă, egal cu:
= 2.04 pentru ancorajele de clasă A şi B;
= 1.78 pentru ancorajele de clasă C.
Ns - forţa de smulgere determinată prin calcul, pe baza valorilor caracteristice
ale parametrilor terenului. Se determină pe baza relaţiilor următoare în
funcţie de natura terenului de fundare:
(
Ns = πDΣ Z ia fik ) (A-3)
în care:
fik - rezistenţa caracteristică pe suprafaţa laterală a zonei injectate,
egală cu:
T
= 1000 kN/m2 pentru roci din grupa tare,
= 2000kN/m2 pentru roci din grupa foarte tare,
= 3000kN/m2 pentru roci din grupa extra-tare.
D - diametrul forajului;
Zai - lungimea zonei de ancorare în stratul i.
C
pentru pământuri cu coeficientul de permeabilitate k<10-1cm/s:
(
Ns = πD ef Σ Z ia fik ) (A-4)
IE
în care:
Def - diametrul mediu efectiv al bulbului format prin injectare, stabilit cu
relaţia:
0,7 × C
D = 1,8 × [m] (A-5)
ef i
π×Z
O
a
C - cantitatea totală de ciment (în tone), introdusă în zona bulbului la
injectare şi reinjectare;
Def nu se va lua în calcul cu valoare mai mare decât 3D pentru
pământuri necoezive şi respectiv 2.5D pentru cele coezive, unde D
este diametrul iniţial de forare.
PR
(
Ns = πD Σ Zia ×fik
ef
) (A-6)
în care:
Def - diametrul efectiv al bulbului, ţinând cont de cantitatea de ciment
introdusă prin injectare în zona acestuia şi de porozitatea n a
terenului, dar nu mai mare de 0.5 m;
fi = 200 kN/m2.
k
T
ef
( )
Ns = πD Σ Zia ×fik + βRk A
s
(A-7)
în care:
β - coeficient care depinde de modul de realizare a supra-lărgirilor, fiind
C
egal cu 1.1 pentru metoda exploziilor şi 1.0 pentru alte metode;
As - aria suprafeţei supralărgirilor, determinată prin proiecţia pe plane
normale la axa ancorajului.
k
R - rezistenţa caracteristică pe suprafaţa supralărgirilor, conform cu
Tabelul A-3.
IE
NOTĂ: Sumarea Zaixfik se va face numai pentru zona de ancorare în care nu sunt
supralărgiri. În cazul supralărgirilor prin explozie, diametrele vor descreşte spre
zona liberă a ancorajului, iar numărul supralărgilor va fi de maxim 5.
NOTE:
(1) Relaţiile pentru determinarea valorilor NS au un caracter informativ, putând fi
utilizate de către elaboratorii sistemelor de ancorare în faza de pre-
dimensionare a acestora, precum şi de către proiectanţii de structuri ancorate în
faza de studiu preliminar, atunci când gama de sisteme de ancorare
agrementate nu satisface cazul în speţă.
T
(4) Pentru ancorajele de clasă C nu mai este necesară verificarea sub efectul
grupărilor speciale.
La ancorajele de clasă A se sporeşte nivelul de asigurare cu până la 10%,
independent de nivelul de asigurare prevăzut pentru ansamblul structurii.
C
La stabilirea solicitărilor se vor considera ipoteze cât mai apropiate de modul de
lucru al terenului şi al elementului ancorat în momentul cedării.
Pentru dimensionare sau verificare solicitarea PdSLU (încărcarea de calcul
corespunzătoare SLU) nu se va lua mai mică decât 1.25PdSLE chiar dacă ipoteza
limită considerată în calcul conduce la solicitări PdSLU mai reduse. Dacă PdSLU
>1.5PdSLE se vor reanaliza ipotezele limită considerate, precum şi poziţia şi
IE
geometria ancorajelor, şi, dacă în aceste condiţii inegalitatea rămâne valabilă,
atunci se va adopta în calcul valoarea rezultată.
O
PR
ANEXA B
(informativă)
T
I.1.1 Susţineri cu un singur nivel de ancoraje
i) Cazul palplanşelor
C
Diagrama pentru stabilirea solicitărilor din ancoraje este dată în Figura B-1.
Deoarece e posibil să nu se mobilizeze întreaga rezistenţă pasivă, la verificările
corespunzătoare în locul coeficientului Kp se va lua valoarea:
IE
K p′ = K p - (K p - K 0 )
1
3
A
(B-1)
K
S
O
H
Ka
L
Pa
PR
d 1/3(H+d)
Pp
Kp d/3
K`p Ko
F
po=γdKo
p`p=γdK`p
pp=γdKp pa=γ(Η+d)Ka
1 3 φ
P0 = γd tg 45°+ (B-2)
6 2
T
La pământuri coezive, neglijând efectul unghiului de frecare pe planele FLM
rezultă:
φ
Rp = cd2 tg 45°+
C
(B-3)
2
S
IE H
K
Pa1
M L
O
Pa2
d/3
2Rp
45-φ/2
d
Pp
PR
F
γdKp-γ(H+d)Ka γHKa
pp=γdKp pa=γ(Η+d)Ka
1
K a′ = K a + (K 0 -K a )
3
(B-4)
K p′ = K p - (K p -K 0 )
1
3
T
γh1Ko
A
h1
C
S
K
H
IE L
Ko
K``a
d
Kp Ko K`a
O
K`p K``p Ka
F
γdK`p γ(Η+d)K`a
γdK``p γ(Η+d)K``a
PR
1 2
δ = φ... φ (B-5)
2 3
Pentru a ţine cont de rigiditatea peretelui, pentru stările limită ale exploatării
normale coeficienţii împingerii pământului Ka şi Kp se vor lua:
2
K a′′ = K a + (K 0 - K a )
3
(B-6)
K p′′ = K p - (K p -K 0 )
1
2
T
condiţia de echilibru şi de moment nul în dreptul ancorajului.
Solicitarea corespunzătoare încărcărilor limită se stabileşte considerând valorile
de calcul ale caracteristicilor geotehnice ale terenului.
C
I.1.2 Susţineri cu ancoraje la mai multe nivele
0.25H
PR
0.75H
H
0.75H
0.25H
0.65γHKa
γH-4c (0.2...0.4)γH
γHKa
Verificarea se face pe baza ipotezei conform căreia pierderea stabilităţii are loc
prin formarea unei suprafeţe curbe de cedare (aproximată prin planul FD) între axul de
rotaţie al peretelui şi axul vertical care trece prin centrul zonei de ancorare a
ancorajului (Figura B-5).
Rezolvarea porneşte de la echilibrul forţelor care acţionează asupra prismului
AFDC, respectiv:
a) G - greutatea prismului de pământ;
T
b) Pa1 - împingerea activă pe planul DC;
c) Pa - reacţiunea peretelui corespunzătoare împingerii active a volumului FAB;
d) R - reacţiunea pe planul FD;
e) S - solicitarea din ancoraj corespunzătoare situaţiei de echilibru considerate.
C
În acest caz:
π
sin - φ + ν
S = (Pa -Pa1 ) cosδ + ( G +Pa1sinδ - Pa sinδ ) tg ( φ - ν ) 2 (B-7)
π
sin + φ - α - ν
în care:
IE a) ν - unghiul de înclinare al planului FD;
2
α S
Pa1 δ
K
D Pa1 S
PR
G 1/ 2
za 1/2 R
G
δ
Pa Pa
R
ν φ
F
Acolo unde este cazul se va ţine cont de prezenţa apei sau de caracteristicile
diferite ale stratelor.
Suprasarcina la nivelul terenului sau pe elementul ancorat se va considera doar
dacă va conduce la o situaţie mai defavorabilă pentru planul FD, respectiv o înclinare ν
mai mică, sau dacă este permanentă şi existentă înainte de realizarea ancorajelor.
În cazul ancorajelor cu supralărgiri ale bulbului se consideră că planul FD trece
la 1m de punctul de început al supralărgirilor.
T
fie intervine parţial, în funcţie de poziţia ocupată.
A B C3 C2 C1
C
α S1 Pa1 δ
Pa2 Pa3 S3
K1
S2 Pa3 Pa2 S2
D1
R3
H K2 Pa1 S1
G3
δ
IE S3 K3
G3
G2
G1
D3
D2 G2
G1 R1
R2
Pa Pa
R1
φ
d R2
O
F φ
R3
φ
Notă:
1. Referinţele datate au fost luate în considerare la data elaborării reglementării
tehnice.
2. La data utilizării reglementării tehnice se va consulta ultima formă în vigoare a
referinţelor tehnice şi legislative.
T
1. Normativ privind documentaţiile Proiect de reglementare tehnică notificat
geotehnice pentru construcţii, Indicativ
NP 074-2013.
C
2. Normativ privind determinarea valorilor
caracteristice şi de calcul ale regionale şi turismului nr.2690/2010 publicat
parametrilor geotehnici, Indicativ NP în Monitorul Oficial al României Partea I nr.
122-2010. 158 şi 158 bis din 04 martie 2011
3. Normativ privind proiectarea geotehnică aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării,
124-2010.
IE
a lucrărilor de susţinere, Indicativ NP regionale şi turismului nr.2689/2010 publicat
în Monitorul Oficial al României Partea I nr.
158 şi 158 bis din 04 martie 2011
4. Normativ privind cerinţele de proiectare Proiect de reglementare tehnică notificat
şi execuţie a excavaţiilor adânci în zone
urbane, Indicativ NP 120-2013.
5. Normativ privind proiectarea fundaţiilor Proiect de reglementare tehnică notificat
O
de suprafaţă, Indicativ NP 112-2013
6. Normativ privind proiectarea geotehnică aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării,
a fundaţiilor pe piloţi, Indicativ NP 123- regionale şi turismului nr.2691/2010 publicat
2010. în Monitorul Oficial al României Partea I nr.
158 şi 158 bis din 04 martie 2011.
PR
T
5. SR EN 1990:2004/A1:2006 Eurcod. Bazele proiectării structurilor
6. SR EN 1990:2004/NA:2006 Eurocod. Bazele proiectării structurilor. Anexă
Naţională
7. SR EN 1991-1-1:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1:
C
Acţiuni generale. Greutăţi specifice, greutăţi
proprii, încărcări utile pentru clădiri.
8. SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006. Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1:
Acţiuni generale. Greutăţi specifice, greutăţi
proprii, încărcări utile pentru clădiri. Anexa
9.
IE
SR EN 1991-1-6:2005
10. SR EN 1991-1-6:2005/AC:2008
Naţională
Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-6:
Acţiuni generale. Acţiuni pe durata execuţiei.
Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-6:
Acţiuni generale. Acţiuni pe durata execuţiei.
11. SR EN 1991-1-6:2005/NB:2008. Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-6:
Acţiuni generale. Acţiuni pe durata execuţiei.
O
Anexa Naţională
12. SR EN 1992-1-1:2004: Eurocod 2Proiectarea structurilor de beton.
Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri.
13. SR EN 1993-1-10:2006 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea
1-10: Alegerea claselor de calitate a oţelului.
14. SR EN 1993-1-10:2006/AC:2006 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea
PR
T
acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri. Anexa
Naţională.
25. SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremur. Partea 5: Fundaţii,
structuri de susţinere şi aspecte geotehnice.
C
26. SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremur. Partea 5: Fundaţii,
structuri de susţinere şi aspecte geotehnice.
Anexa Naţională.
27. SR EN 10248-1:1996. Palplanşe laminate la cald din oţeluri nealiate.
IE
28. SR EN 10248-2:1996
29. SR EN 10249-1:1996.
Partea 1: Condiţii tehnice de livrare
Palplanşe laminate la cald din oţeluri nealiate.
Partea 2:Toleranţe de formă şi la dimensiuni.
Palplanşe formate la rece din oţeluri nealiate.
Partea 1: Condiţii tehnice de livrare
30. SR EN 10249-2:1996 Palplanşe formate la rece din oţeluri nealiate.
Partea 2: Toleranţe de formă şi la dimensiuni.
O
31. SR EN 12063:2003 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Pereţi din
palplanşe.
32. SR EN 12716:2002 Execuţia lucrărilor geotehnice speciale. Injectarea
cu presiune înaltă a terenurilor (Jet grouting).
33. SR EN 13331-1:2004. Sisteme pentru sprijinirea şanţurilor. Partea 1:
Specificaţii de produs
PR