Tema: LEGEA TA ESTE ÎN ADÂNCUL INIMII MELE

Atenție: la sfârșit reamintește să ceară mereu un har lui Dumnezeu și de asemenea căi prin care Cuvântul
lui Dumnezeu să locuiască continuu în viața noastră.

Am vorbit despre:
- darul chemării și despre dezlipirea de bogățiile noastre pentru a-l urma cu mai multă libertate
pe Isus
- despre importanța și necesitatea de a ne conforma voinței lui Dumnezeu, așa cum a făcut-o
Isus, Sf. Fc. Maria, sf. Francisc și toți sfinții.
În meditația din această după amiază o să mă opresc asuprea ultimului verset din Antifona propusă
pentru profesiunea călugărească, Ps. 39,9.
După cum vedeți și imaginea pe care o vedeți este sugestivă: este vorba de o stampă religioasă din
sec XVIII și care reproduce ceea ce se poate întâmpla în inima unui creștin atunci când Isus, Cuvântul veșnic
este primit. Aici, după cum vedeți, Cuvântul lui Dumnezeu reprezentat prin Biblie se identifică perfect cu
persoana lui Cristos.
Înainte de toate aș dori să spun căteva cuvine legate de cuvântul biblic LEGE. Talmudul (invățătura
care s-a format de-alungul anilor), stabilește că Torah contiene 613 Mitzvot delle quali 248 sono ‫מצות עשה‬
(mitzvot aseh, porunci pozitive: să faci...) e 365 sono ‫( מצות לא תעשה‬mitzvot lo taaseh, porunci negative: să
nu faci...). Aceste 613 norme sunt aplicarea practică a celor 10 porunci ale lui Moise.

Găsim de multe ori acest cuvânt, mai ales în psalmi: Ps 1 de astăzi: Fericit omul care nu umblă după
sfatul celor nelegiuiţi, nu zăboveşte pe calea păcătoşilor şi nu se aşază în adunarea celor care batjocoresc,
2 dar îşi [găseşte] plăcerea în legea Domnului; Fericiţi sunt cei integri pe cale, care umblă în legea
Domnului. 2 Fericiţi sunt cei care păzesc mărturiile lui şi-l caută din toată inima. 3 Ei n-au săvârşit
fărădelege şi umblă pe căile sale. 4 Tu ai dat orânduirile tale, ca să fie păzite cu grijă. 5 O, de-ar fi căile
mele statornice în a păzi hotărârile tale! 6 Atunci nu mă voi ruşina dacă voi fi privit toate poruncile tale.
7 Te voi lăuda cu inimă cinstită, învăţând judecăţile tale drepte.
Legea sau Cuvântul lui Dumnezeu este exprimat prin Legea cea nouă a Evangheliei. Și referitor la
acest Cuvânt, îmi place să amintesc, încă de la început că în viața sf. Francisc Cuvântul Domnului a avut o
importanță deosebită: omul Francisc a îmbrățișat în totalitate Evanghelia, ne dăm seama că avea o
cunoștință a Sfintelor Scripturi tocmai pentru frecvența cu care le găsim în scrierile sale (248 citazioni
dall’AT e 426 dal NT, di cui 268 dai Vangeli)
Sfântul Francisc a avut Cuvântul lui Dumnezeu ca singura sa referință pentru a se orienta în noua sa
viață. Și i-a invitat pe toți să se reflecte în Evanghelie. Dorea astfel ca, cuvintele Evangheliei să fie norma de
viață pentru toți creștinii, bărbați și femei, tineri și bătrâni, familii și comunități. De fapt, când unii mireni,
bărbați și femei căsătoriți, care trăiau în lume, l-au rugat să-l urmeze, adică să trăiască așa cum a făcut el, el
i-a răspuns că acest lucru este posibil; a fost de ajuns ca și ei să urmeze școala Evangheliei.
În Scrisoarea către toţi credincioşii, scrie: „Eu, fratele Francisc, cel mai mic slujitor al tău, vă implor, în
dragostea care este de la Dumnezeu şi cu dorinţa de a vă săruta picioarele, ca aceste cuvinte şi celelalte
ale Domnului nostru Isus Cristos, cu smerenie și dragoste să le primiți, să le puneți în practică. Iar cei
care nu știu să citească să ceară ca cineva să le citească des, si să le învețe pe de rost, punându-le in
practica pana la capăt, pentru ca sunt duh si viată. Și toți cei și cei care cu bunătate […] se străduiesc
până la sfârșit, să fie binecuvântați de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin". (FF 206, (2Lf 1-3;
34-35).

Se poate spune că el se pune în fața Cuvântului la fel cum se pune în fața Euharistiei și că slujește
Cuvântul la fel cum slujește Euharistia. În centrul acestei înțelegeri se află o singură motivație: Sfântul
Francisc are un concepție sacramentală al Cuvântului lui Dumnezeu.Ca și în Euharistie, în Cuvânt se află
prezența vie a lui Cristos. În prima Scrisoare către custozi poruncește ca Sfânta Scriptură să fie venerată ca
Trup al lui Cristos: Vă rog, - scrie Francisc - ca, atunci când vi se va părea convenabil și de folos, să rugați
cu smerenie pe clericii ca să cinstească preasfântul trup şi sângele al Domnului nostru Isus Cristos şi
Cuvintele din evanghelie care consacră trupul lui Cristos (1Lcus 2). Acest pasaj dezvăluie și uniunea
spirituală profundă dintre Cuvântul lui Dumnezeu și Euharistie, pe care Sf. Francisc a simțit-o întotdeauna.

Am putea să ne întrebăm cum de în viața noastră se pierde această fervoare a Cuvântului lui
Dumnezeu. Sf. Francisc, am văzut, a avut o venerație specială a Cuvântului...
Încercând să răspundem la aceste întrebări, aș recurge la experiența puternică pe care au avut-o
discipolii, de a-l vedea pe Mântuitorul făcând minuni, vorbind mulțimii, întâlnindu-l după înviere... Adică,
la începutul vocației noastre ar putea să fie o trăire puternică, un entuziasm în a-l urma pe Domnul, însă,
ajungem să constatăm că în viața noastră, există și momente dificile, de oboseală, descurajare ș.a.m.d.
Să ne gândim ceea ce au putut trăi apostolii ascultându-l pe Isus de aproape și văzând minunile pe care le
făcea. Azi dimineață evanghelia ne spunea că Isus a explicat mai bine Evanghelia celor doisprezece... Să ne
gândim, însă ce s-a întâmplat după ce Isus a fost arestat: apostolii, după ce s-au închis în casă, unii au reluat
activitatea lor dinainte. La ce s-a gândit Petru. Ei bine, s-au terminat toate aclamațiile din partea poporului,
s-au terminat focurile de artificii, a sosit cred timpul să reluăm munca de dinainte. Și găsim scris la sfârșitul
evangheliei după sf. Ioan, cum Petru, adresându-se celorlalți discipoli, a spus: In 21,1-3: Erau împreună
Símon Petru şi Tóma, cel numit Geamănul, Natanaél din Cána Galileii, [fiii] lui Zebedéu şi alţi doi dintre
discipolii lui. 3 Símon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine”. Au ieşit
şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic.
La începutul Faptelor Apostolilor, începând cu cap 2, îl găsim pe Petru în fața mulțimii predicând fără nicio
problemă, dar ca să ajungă aici, pentru a ajunge la o schimbare totală a vieții lor, a fost nevoie de Rusalii, de
coborârea Duhului Sf!
În ziua Rusaliilor, când evreii celebrau darul Legii primite pe muntele Sinai, discipolii lui Isus primesc darul
Duhului Sf.
Un sf. Părinte din Orient, Severiano din Gabala, ne ajută să vedem această interpretare a Rusaliilor
ca un patrimoniu comun al întregii biserici: „În ziua Rusaliilor – scrie – a fost dată legea (veche); era
necesar de aceea ca în ziua în care a fost dată legea veche, în aceeași zi să fie dată și harul Duhului
Sfânt” (Severiano din Gabala, în Catehezele despre Fap Ap).
Duhul Sfânt coboară asupra apostolilor tocmai în sărbătoarea Rusaliilor (a evreilor) pentru a indica
că Duhul Sf. este legea nouă, legea spirituală care sigilează noua și veșnica alianță și care consacră
poporul regal și preoțesc care este Biserica. Este de fapt împlinirea profeților din VT a lui Ezechiel și
Ieremia, Ier 31,33:
Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu casa lui Israél după zilele acelea – oracolul Domnului:
voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi
poporul meu. Nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său şi nimeni, pe fratele său, zicând:
„Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare –
oracolul Domnului. Căci eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte.
Nu scrise pe piatră, dar pe inimi; nu o lege exterioară, dar una interioară. În ce constă această lege
interioară ne spune profetul Ezechiel, Ez 36, 26-27:
Vă voi da o inimă nouă și un duh nou voi pune în voi; voi îndepărta inima de piatră din trupul vostru
și vă voi da o inimă de carne. Duhul meu îl voi pune în voi și vă voi face să umblați după hotărârile
mele, să păziți și să împliniți judecățile mele
Nu s-ar înțelege ceea ce spune sf. Paul în cap 8 din scrisoarea sa către Romani, dacă nu am ține
cont de ceea ce era înainte, de legea veche (cele zece porunci și toate preceptele și normele care derivă
de aici). El începe cu aceste cuvinte în cap 8,2: căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de
legea păcatului şi a morţii. Tot discursul din cap 8 despre Duhul Sf. este o cateheze tipologică (tupos și
antitipos, umbra și realitatea), cu referire la imaginea Duhului Sf. din VT.
În VT se vorbește despre Duhul Sfânt ca fiind suflarea lui Dumnezeu care a creat și care dă viață, care
se așează asupra unor persoane, dăndu-le forță extraordinară pentru a guverna, pentru a profeți.
Abia mai târziu cu profetul Ieremia și cu profetul Ezechiel, se trece de la prospectiva exterioară
și publică a acțiunii Duhului Sfânt la o prospectivă interioară și personală, în cui Duhul Sfânt e
fundamentul unei reînnoiri, care acționează în inima, și care îl va ajuta în împlinirea Legii lui Dumnezeu,
devenind principiul unei legi noi și a vieții noi. Textul cel mai explicit este cel citat mai sus: Vă voi da
o inimă nouă și un duh nou voi pune în voi. Discursul sf. Paul despre Duhul sf. se încadrează în această
prospectivă interioară. Sucul cuvintelor sale este acesta: Dumnezeu a scris legea sa în inimile cu Duhul
Sfânt; această lege nouă este iubirea pe care El a revărsat-o în inimile noastre, în ziua botezului,
prin intermediul Duhului Sf. (Rm 5,5). Acesta ne ajută să modelăm viața noastră în lumina Duhului
și să dăm ascultare Evangheliei. (ceea ce s-a întâmplat și în viața sf. Francisc...)

Să vedem acum noutatea pe care a adus-o Cristos. Sfântul Paul spune că legea veche – adică legea
exterioară, scrisă – oferă doar cunoștința păcatului (Rom 3,20: prin faptele Legii, nu va fi justificat
niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului), nu dă viață ci doar
cunoștința păcatului. Legea antică, fiind o o lege exterioară, nu modifică situația internă a omului, inima
omului care este interiorul său. Legea veche chiar dacă este observată sau nu, e manifestarea externă de
ceva care s-a decis mai întâi în inimă. Tocmai acest lucru s-a realizat cu venirea lui Cristos:
ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, [a fost posibil la
Dumnezeu]: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al
păcatului, iar cât privește păcatul, a condamnat păcatul în trup, pentru ca dreptatea
Legii să se împlinească în noi, cei care umblăm nu după trup, ci după Duh.
Isus a răstignit omul vechi și a distrus trupul păcatului (Rm 6,6: știind bine că omul nostru cel
vechi a fost răstignit împreună [cu el], pentru ca trupul păcatului să fie nimicit, aşa încât să nu mai
fim sclavii păcatului). Isus ne-a dat viața sa, (Duhul Sf. la Rusalii, și pe cruce când și-a dat Duhul) ne-a
introdus în noul raport cu Tatăl său, devenind la rândul nostru fii în forța căreia putem să spunem Abba,
Tată.
Astfel se împlinește și profeția profetului Ezechiel din cap 37,5 se împlinește în Faptele Apostolilor
Așa spune Domnul Dumnezeu către aceste oase: ‹Iată, eu fac să vină în voi un duh și veți
trăi! 6 Voi pune să fie peste voi nervi, voi face să apară carne deasupra voastră, voi întinde
asupra voastră piele și voi pune în voi un duh și veți trăi.... Apoi mi-a zis: „Profețește duhului,
profețește, fiul omului, și spune duhului: așa zice Domnul Dumnezeu: «De la cele patru
vânturi vino, duhule, și suflă peste acești morți ca să trăiască!»

Acele oase, în timpul lui Ezechiel erau tot poporul lui Israel, împrăștiat, în exis, fără speranță... Sf Paul
pornind de la această imagine, vede o împlinire definitivă și universală. Nu doar asupra poporului
Israel, ci asupra întregii omeniri, s-a revărsat suflarea Celui Înviat, ne-a dat viața. Și lucrul acesta este
exprimat foarte bine de scrisoarea către Efeseni, Ef 2,5-7:
pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos
– prin har aţi fost mântuiţi – 6 ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus, 7 ca să
arate în veacurile care vin bogăţia nesfârşită a harului său prin bunătatea faţă de noi în
Cristos Isus.
Sf. Paul făcând aluzie la profeția profetului Ezechiel afirma în scrisoarea sa către Rom 8,11:
Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din
morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi.
Când spunem că Duhul dă viață, trebuie să înțelegem că dă viața lui Cristos, dă viața divină, a Sf. Treimi.
Duhul Sf. este cel care ține „în viața” memoria lui Cristos, a celui care a dat mărturie. Duhul sfânt nu face
lucruri noi (așa cum este referit în Ap 21, 5), ci face noi lucrurile!