24.05.

2021
Cls. aX-a
“UN SINGUR BOTEZ SPRE IERTAREA PĂCATELOR”

Mântuitorul a legat iertarea păcatelor de credinţă şi de Botez: „Mergeţi în lumea întreagă şi

vestiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza va fi mântuit” (Mc 16, 15-
16). Botezul este primul şi principalul sacrament al iertării păcatelor, pentru că ne uneşte cu
Cristos mort pentru păcatele noastre, înviat pentru îndreptăţirea noastră, ca „să trăim şi noi în
înnoirea vieţii” (Rom 6, 4).
„În clipa când facem prima mărturisire de credinţă primind sfântul Botez care ne
purifică, iertarea pe care o primim este atât de totală şi de deplină, încât nu ne mai
rămâne nimic de şters, nici din păcatul strămoşesc, nici din greşelile săvârşite din voinţă
proprie, şi nu ne mai rămâne nici o pedeapsă de îndurat pentru a le ispăşi. (…) Totuşi,
harul Botezului nu eliberează pe nimeni de toate slăbiciunile firii. Dimpotrivă, avem încă de
luptat cu înclinaţiile poftei, care nu încetează să ne îndemne spre rău”.
În această luptă cu înclinaţia spre rău, cine poate fi „destul de viteaz şi de vigilent ca să evite
orice rană” a păcatului? „Deci, dacă era necesar ca Biserica să aibă puterea de a ierta
păcatele, trebuia şi ca Botezul să nu fie singurul ei mijloc de a folosi aceste chei ale
Împărăţiei cerurilor, pe care le primise de la Isus Cristos; trebuia ca ea să fie capabilă să ierte
păcatele oricărui păcătos care se căieşte, chiar dacă ar fi păcătuit până în ultima clipă a vieţii”.

„Puterea cheilor”
Cristos, după ce a înviat, i-a trimis pe apostoli „să vestească în numele lui pocăinţa spre
iertarea păcatelor la toate neamurile” (Lc 24, 47). Această „slujire a împăcării” (2 Cor 5, 18),
apostolii şi urmaşii lor nu o împlinesc numai vestind oamenilor iertarea lui Dumnezeu
meritată pentru noi de Cristos şi chemându-i la convertire şi la credinţă, ci şi împărtăşindu-le
iertarea păcatelor prin Botez şi împăcându-i cu Dumnezeu şi cu Biserica datorită puterii
cheilor primite de la Cristos:
Biserica a primit cheile Împărăţiei cerurilor ca să se săvârşească în ea iertarea păcatelor prin
sângele lui Cristos şi prin lucrarea Duhului Sfânt. În această Biserică, sufletul, care era mort
prin păcat, îşi recapătă viaţa, pentru a trăi cu Cristos, al cărui har ne-a mântuit.
Nu există nici o greşeală, oricât de gravă, pe care Sfânta Biserică să nu o poată ierta. „Nu
există nimeni, oricât de rău şi de vinovat ar fi, care să nu fie dator să spere cu certitudine
iertarea, cu condiţia ca părerea sa de rău să fie sinceră”. Cristos, care a murit pentru toţi
oamenii, vrea ca în Biserica sa porţile iertării să fie întotdeauna deschise pentru oricine se
întoarce de la păcat. Astfel, prin sacramentul Pocăinței (sau a Spovezii) ni se iartă toate
păcatele săvărșite după Botez.
Domnul vrea ca ucenicii săi să aibă o putere nemăsurată: El vrea ca sărmanii săi slujitori să
împlinească în numele său tot ce făcuse El când era pe pământ.
Preoţii au primit o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor. (…)
Ceea ce săvârşesc preoţii pe pământ Dumnezeu întăreşte în ceruri.
Dacă n-ar exista în Biserică iertarea păcatelor, n-ar exista nici o nădejde, nici o speranţă de
viaţă veşnică şi de eliberare veşnică. Să-i aducem mulţumiri lui Dumnezeu, care i-a făcut
Bisericii sale un asemenea dar!

De reținut:
- Botezul este primul şi principalul sacrament al iertării păcatelor
- Al doilea sacrament asemenea Botezului prin care ni se iartă păcatele este Pocăința
sau Spovada.