VALORIFICAREA INTUIŢIEI ÎN PREDAREA MATEMATICII

Prof. Cruţ Bianca

Liceul Tehnologic Economic de Turism, Iaşi

Desfăşurarea procesului de învăţământ trebuie să se conformeze cerinţelor obiective pe care le

exprimă principiile didactice, pentru a se asigura însuşirea conştientă şi temeinică a cunoştinţelor,
pentru formarea priceperilor şi deprinderilor.
Însuşirea conştientă presupune asimilarea cunoştinţelor pe baza înţelegerii depline a
materialului studiat, realizându-se astfel unitatea dintre conţinut şi formă, precum şi dezvoltarea
gândirii şi vorbirii în procesul formării noţiunilor. Intuiţia este considerată drept punct de plecare în
cercetarea realităţii şi stabilirea concluziilor referitoare la esenţa lucrurilor şi fenomenelor.
Importanţa intuiţiei în procesul de învăţare, aşa după cum aceasta reiese din comentariile
anterioare, a determinat apariţia principiului intuiţiei, ca prim principiu al didacticii, ce defineşte
intuiţia ca fiind activitatea conştientă ce se desfăşoară pentru cunoaşterea realităţii obiective, îmbinând
armonic cuvântul cu observarea şi experimentul, mijloacele verbale cu cele intuitive. Principiul intuiţiei
exprimă cerinţa potrivit căreia procesul de predare trebuie să fie astfel organizat încât formarea
reprezentărilor şi noţiunilor să se bazeze pe percepţia directă a obiectelor şi fenomenelor. Conform
acestui principiu, procesul de învăţământ trebuie să pornească de la concret către abstract, de la
cercetarea nemijlocită a realităţii la elaborarea de concluzii cu caracter teoretic juste.
Fundamentarea ştiinţifică a acestui principiu se întemeiază pe explicaţiile furnizate de
psihologia modernă privitoare la cele două sisteme de semnalizare şi interacţiunea dintre ele. Astfel, cel
de-al doilea sistem de semnalizare, care stă la baza gândirii abstracte, nu poate să asigure în mod
independent cunoaşterea, deoarece legăturile acestuia cu lumea obiectivă se realizează numai prin
intermediul primului sistem de semnalizare, adică prin senzaţii, percepţii şi reprezentări, cuvintele fiind
numai „semnale ale semnalelor”. În cazul în care cuvintele îşi pierd legătura cu obiectele şi fenomenele
pe care le desemnează, atunci ele încetează a mai fi semnale ale realităţii, îşi pierd valoarea de
cunoaştere. Cu alte cuvinte, numai dacă elevii posedă un bogat fond de reprezentări se pot forma
noţiuni clare şi precise. Datorită intuiţiei se formează mai repede şi mai clar reprezentările şi noţiunile
despre obiecte, fapte şi fenomene, sunt sesizate mai bine legătura şi dependenţa dintre ele.
Necesitatea intuiţiei se justifică prin structura psihică şi particularităţile de vârstă ale copilului.
Astfel, copilul gândeşte concret, gândirea lui fiind bogată în imagini. Copilul înţelege bine ceea ce este
concret, ceea ce i se demonstrează cu ajutorul obiectelor înconjurătoare, ceea ce pipăie şi vede. De
aceea, procesul de învăţământ trebuie să pornească de la concret pentru a ajunge la abstract, de la
formularea de judecăţi legate de obiectele lumii reale pentru a ajunge la formarea gândirii abstracte.
Utilizarea intuiţiei în procesul de învăţământ asigură claritatea percepţiilor, contribuind într-o măsură
hotărâtoare la stabilirea şi stimularea atenţiei, la însuşirea şi memorarea cunoştinţelor, la formarea unei
gândiri clare şi profunde. Astfel, aplicarea principiului intuiţiei se impune nu numai pentru că prin
utilizarea materialului intuitiv cunoştinţele pot fi explicate şi fixate mai uşor în mintea elevilor, ci mai
ales pentru că orice cunoştinţă bazată pe observaţia directă este mai profundă şi ajută într-o măsură mai
mare la formarea şi dezvoltarea elementelor gândirii logice.
Se impune aici a preciza faptul că intuiţia, singură, nu este suficientă pentru formarea
noţiunilor şi gândirii abstracte. Ea constituie doar un moment al procesului de cunoaştere, un moment
primordial dar insuficient. Este necesară o legătură permanentă între observaţie şi gândire, atât pentru
trecerea de la studiul inferior – intuiţia – la studiul superior – gândirea abstractă – cât şi pentru
îndrumarea observaţiei ce către gândire, în vederea stabilirii unor concluzii, generalizări, legi.
Intuiţia devine, astfel, nu un scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea adevăratului scop:
însuşirea conştientă şi temeinică a matematicii, dezvoltarea gândirii logice. Elevul trebuie să ajungă a
dispune ca pe baza reprezentărilor spaţiale şi ale gândirii să rezolve problemele care i se pun, fără
ajutorul materialului intuitiv.
Consideraţiile anterioare obligă la o corectă dozare a utilizării materialului intuitiv în procesul
de învăţare. Astfel, lipsa materialului intuitiv frânează însuşirea cunoştinţelor, frânează procesul de
formare a reprezentărilor spaţiale. La extrema cealaltă, abuzul de material intuitiv frânează formarea şi
dezvoltarea gândirii matematice, procesul de abstractizare şi generalizare devenind astfel greoi.
Spre exemplu, introducerea noţiunii de fracţie în lipsa materialului intuitiv (care să vizualizeze
fracţionarea unui întreg, gruparea fracţiunilor obţinute, etc) poate genera neajunsuri legate de relaţia
dintre numitor şi numărător, dintre întreg şi fracţie, dintre fracţiile echivalente, etc. Pe de altă parte,
obligarea elevului să realizeze construcţia figurii în cazul unei probleme precum: „Să se determine
măsurile unghiurilor unui patrulater convex ştiind că acestea sunt invers proporţionale cu numerele 0,
(3) ; 0,25; 0,1(6) ; 0,(142857)”, creează nu doar dificultăţi de ordin tehnic/conctructiv cât mai ales, în
timp, crearea unui handicap, realizarea construcţiei la orice problemă ce referinţe geometrice devenind
un fel de „baston” pe care elevul se sprijină şi atunci când nu merge.
Ponderea utilizării materialului intuitiv în studiul matematicii poate fi modelată, cu
aproximaţie, de o funcţie raport:

16−x
i: {1,2 , .. . ,16 } →R , i( x )=
16 al cărei tabel de variaţie

x 1 2 …… 16
intuiţia 15/16 14/16 …… 0
abstractizarea 1/16 2/16 …… 1

Aplicarea justă a principiului intuiţiei asigură în procesul de învăţământ trecerea uşoară şi

treptată de la contemplarea vie la gândirea abstractă. Această trecere se face în trei faze :
 Faza concretă, ce constă în utilizarea obiectelor concrete sau a imaginilor desenate ori
decupate ale acestora;
 Faza semiconcretă, ce constă în utilizarea reprezentărilor obiectelor concrete, a desenelor
convenţionale, a schemelor sau tabelelor;
 Faza abstractă, care constă în abstractizări şi generalizări formulate în cuvinte prin concluzii,
definiţii, reguli.

Bibliografie:
1. Maliţa, M., Marcus, S., „Metode matematice în problematica dezvoltării”, Ed.
Academiei R.S.R., 1982;
2. Drăgănescu, M., Iacob, C., „Matematica în lumea de azi şi de mâine”. Ed. Academiei
R.S.R., 1985;
3. Neculau, A., Cozma, Th., ş. a., „Psihopedagogie”, Ed. Spiru Haret,1995