Model 2 Lucrare de Licenta

FINANŢE - BĂNCI
ANALIZA CAPACITĂȚII DE ONORARE A

SERVICIULUI DATORIEI:
SEGMENTUL POPULAȚIE
Conf. dr. Heteş Roxana
Anul
2019
Analiza capacității de onorare a serviciului datoriei: segmentul populație 2
„ ” 3
FINANŢE - BĂNCI

Conf. dr. Heteş Roxana Hucec Malvina-Bianca
Anul
2019
„
„ ” 5
„ ” 7

Rezumat: Prin lucrarea de față se dorește o prezentare asupra activității de creditare a

segmentului populației, atât din perspectiva instituțiilor de credit, cât și din cea a clientului.
Conceptele abordate fac referire la analiza desfășurată de bancă în vederea acordării de credite
persoanelor fizice, sursele de venit ale populației disponibile în vederea onorării obligațiilor de
plată, nivelurile maxime de îndatorare admise, problematica riscului de nerambursare a
împrumutului, precum și metodele de prevenție împotriva incapacității de plată.
Cuvinte cheie: supra-îndatorarea, averea populației, credite de consum, credite ipotecare, gradul
de îndatorare, risc , activitatea de creditare, societăți bancare, credit scoring.
1. Introducere
Lucrarea de licență cu titlul „Analiza capacității de onorare a serviciului datoriei: segmentul

populație” a fost concepută cu scopul de a evidenția comportamentul pe care consumatorii îl
adoptă în relație cu instituțiile bancare. Motivația alegerii acestei teme a fost accentuată de
procesul de evoluție continuă a activității de creditare în rândul persoanelor fizice, generat de
majorarea veniturilor, dezvoltarea pe plan economic, precum și apariția unor noi modalități de
finanțare. De cele mai multe ori, suma necesară pentru concretizare nevoilor oamenilor nu poate
fi acoperită, de regulă, numai din sursele de venit ale cumpărătorului, fiind un angajament destul
de costisitor. Se impune, astfel, apelarea la un împrumut. Activitatea de creditare este una
dintre cele mai importante activități pe care o desfășoară o bancă. Această problematică a
riscului cu care se confruntă economia actuală este una de natură complexă, într-un context
dinamic și variat al metodelor existente în economia de piață, abordând riscul într-o manieră
conștientă. Orice instituție financiară este conștientă de posibilitatea ca o parte dintre debitori
să nu își onoreze obligațiile aferente, această situație generând pierderi asupra portofoliilor de
credite. Indiferent de gradul de risc asumat de către creditori, acestea pot fi aduse la un nivel cât
mai redus printr-o politică profesională de gestionare și organizare, precum și o analiză complexă
în vederea deciziei de creditare.
Punctul de plecare în vederea conceperii acestei lucrări a fost documentarea cu privire la

nivelurile maxime admise privind gradul de îndatorare al populației pentru a putea face față
obligațiilor actuale. Este recomandat ca acest nivel să nu depășească 20% din sursele de venit nete
ale debitorului. Prima parte a lucrării, dedicată literaturii de specialitate, surprinde, într-o manieră
concisă, analiza aferentă activității de creditare a instituțiilor de credit în rândul persoanelor fizice,
gama de credite pusă la dispoziția acestora, sursele de venit disponibile, corelarea surselor de venit
cu gradul de îndatorare, precum și riscul la care se expun ambele părți. Majorarea veniturilor
obținute de către populație prin ocuparea masivă a locurilor de muncă în demersul economic,
generat de un grad ridicat al productivității forței de muncă și de extinderea caracterului de
previziune și administrare eficientă a consumului de cheltuieli a condus la includerea populației
într-un element important în desfășurarea activității de creditare, în primă instanță în poziția de
debitor. Însă lipsa menținerii unui nivel acceptabil al gradului de îndatorare poate duce la supra-
îndatorarea populației, caracterizată prin incapacitatea de plată a debitorului. Odată cu apariția
dificultății de plată, debitorul nu mai este credibil, obținerea unui împrumut devenind dificilă.
Astfel, incidentele de plată cresc, fapt care conduce la întreruperea plăților. La fel ca și în cazul
insolvabilității, un consumator supra-îndatorat constituie un risc inerent asupra instituției de
credit. Instituțiile financiare vin în întâmpinarea clienților care întâmpină astfel de probleme prin
operațiuni de restructurare sau refinanțare.
Ce-a de-a doua parte aferentă lucrării este destinată studiului de caz, care urmărește o
examinare asupra principalilor factori cu efect decisiv asupra datoriei populației. Am realizat
colectarea datelor din Raportul asupra stabilității financiare întocmit la decembrie 2017 de către
BNR, unde se regăsește, prin intermediul graficelor, evoluția următoarelor elemente: datoria
totală a populației, gradul de îndatorare al populației în funcție de indicatorii agregați, respectiv
tipul creditului și categoria de venit, rata creditelor neperformante la bănci, valoarea creditelor cu
întârzieri la plată, precum și numărul de debitori care au apelat la restructurări sau refinanțări.
2. Literatura de specialitate
Nevoile oamenilor sunt nelimitate și diverse. O parte din aceste nevoi nu pot fi concretizate decât
prin intermediul contractării unui credit. Prin contractarea unui împrumut, debitorul își asumă
obligația de a fi capabil să îl ramburseze la scadență. Acest aspect poartă denumirea de capacitate
de onorare a serviciului datoriei. Totuși, anumite elemente disturbatorii, precum creșterea
gradului de îndatorare, schimbările cu impact negativ la nivelul ratei dobânzii, oscilațiile cursului
de schimb, modificarea în structura prețurilor sau a veniturilor pot afecta această capacitate.
Manolescu G. (2006, p.18) susține că procesul de creditare al persoanelor fizice constituie o
ramură distinctă a activității bancare în zilele noastre, cu toate că în trecut era privită cu
scepticism, în aceeași manieră ca și deținerea unor condiții materiale peste limita de care cineva
poate să dispună. Populația deține, în general, un surplus de resurse de natură financiară, iar
posibilitatea solicitării unui credit este luată în calcul odată cu declanșarea unor evenimente cu
caracter ocazional, cum ar fi achiziționarea unei locuințe sau a unui autovehicul. Aceste tipuri de
credite acordate persoanelor fizice sunt mai puțin rentabile decât cele acordate întreprinderilor, dar
s-au dezvoltat ca o consecință a diminuării piețelor tradiționale.
Creditul bancar reprezintă modalitatea fundamentală privind transferarea surselor lichide

disponibile, ocupând o poziție dominantă asupra asigurării finanțării economiei, precum și a
„ ” 9
determinării situației, organizării și poziției standardului de viață din perspectiva populației. Din
punctul de vedere al lui Slăvescu V.(1932, p.25), „creditul și operațiunea de credit constituie acel
fapt economic prin care se cedează o sumă de bani efectuată la un moment dat din partea unui
subiect economic, în folosința altui subiect economic, cu obligația acestuia din urmă de a restitui
mai târziu, la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani, care se cheamă interes sau
dobândă”. Aspectele generale de bază cu privire la conceptul de credit sunt redate în Figura 1.
Figura 1. Aspecte generale cu privire la conceptul de credit
„Sursa: Socol A. (2005, p.13), Dedu V (1999, p.48)”
Potrivit autorilor Galiceanu I., Stanciu N. și Cristea M. (1997, p.31), împrumuturile acordate
persoanelor fizice se pot clasifica în două mari categorii: împrumuturi pe termen scurt, pentru a
diminua decalajul apărut la nivelul veniturilor și cheltuielilor și împrumuturi pe termen lung, în
vederea susținerii unor investiții. O metodă de clasificare a creditelor pe termen scurt se poate
face prin prisma destinației acestora. Astfel, se poate face distincția între două tipuri de credite:
credite de consum, respectiv credite personale. Creditele de consum se oferă în vederea
achiziționării de mărfuri achitate în rate. Mărfurile achiziționate sunt considerate ca o garanție a
creditului. Creditele personale au, în general, o anumită limită impusă indiferent de câștigurile
clientului sau destinația creditului. Banca acordă un împrumut o sumă care, de regulă, nu
depășește de două sau trei ori valoarea veniturilor medii lunare. Data scadentă este bine precizată,
iar rata dobânzii are o valoare relativ mare. Debitorul poate să utilizeze suma împrumutată în
funcție de propria sa preferință, cu precizarea ca aceasta să fie rambursată la scadență.
Creditele pe termen mediu și lung sunt acele tipuri de credite contractate cu scopul cumpărării
sau renovării de bunuri imobiliare. La fel ca și în situația creditelor acordate pe o perioadă scurtă
de timp, motivele insolvabilității sunt similare, dar cu o posibilitate de apariție mai mare. Protecția
se află sub semnul incertitudinii, deoarece un termen mai îndelungat conduce la un grad mai
ridicat de nesiguranță. Este necesar, așadar, oferirea garanțiilor pe bază de asigurări de viață,
ipoteci, precum și alte forme legale ale garanțiilor. O regulă cu aplicativitate în practică constă în
faptul că ratele lunare ale unui debitor nu trebuie să aibă o pondere mai mare de 25% din
veniturile lunare ale acestuia. Deși este o formă de protecție, se poate ivi situația în care acele
venituri să nu fie nete sau ca debitorul să contracteze, în timp, alte datorii care să conducă la
diminuarea acestor venituri. În fixarea acestui procent trebuie luată în calcul și organizarea
bugetelor de familie, care poate genera tulburări în momentul apariției unui nivel ridicat de
inflație, în special în cazul familiilor care dețin un buget redus. O clasificare a principalelor
tipuri de credite, precum și o prezentare a principalelor caracteristici pe care acestea le dețin
sunt prezentate în mod sintetic în Tabelul 1:
Tabel 1. Principalele tipuri de credite acordate persoanelor fizice

„ ” 11
„Sursa: Dedu V., (2003, p.56), Andronache V., (2006, p.25), Heteș-Gavra I. (2009, p. 198)”
Creditul de consum reprezintă o categorie importantă a acestora, vizând procesul de dezvoltare

atât la nivel economic, cât și din punct de vedere social. Bica I. (2009, p.41) consideră că acesta
participă la stimularea stabilizării dintre cerere și ofertă, precum și punerea în armonie a
legăturii ce se stabilește la nivel de economisire și investiție. De-a lungul timpului au existat
situații de excluziune reciprocă între această metodă de împrumut a populației și dezvoltarea
economică, cele mai frecvente cauze fiind capacitatea populației de a economisi, capacitatea
funcțională redusă a economiei, precum și nivelul redus de dezvoltare a sistemului bancar. În
momentul actual, această categorie de finanțare a cunoscut o extindere și o varietate de forme.
Dezvoltarea canalelor de distribuție, îmbunătățirea metodelor utilizate în procesul de marketing
bancar, adaptarea și extinderea operațiunilor specifice băncilor, separarea surselor materiale,

diminuarea costurilor aferente produselor și serviciilor, precum și îmbunătățirea produselor
bancare electronice nou apărute pe piață, au adus creditul de consum aferent populației spre un
nou itinerariu al evoluției, generat în primă instanță de existența unei game de mărfuri atractive,
create cu scopul de produce nevoi nou apărute, dispensabile, dar pe care populația dorește să le
dobândească.
Acordarea împrumutului în vederea consumului face referire la împrumutul oferit

consumatorilor de bunuri personale. Astfel, în momentul în care un individ achiziționează un
autovehicul în rate periodice și solicită un împrumut de la o instituție bancară, acesta
întrebuințează creditul de consum. Folosirea unui credit în mod anticipat pentru efectuarea de
cumpărături dintr-un magazin sau a unui card de credit constituie o tranzacție de credit de consum.
Trăsăturile aferente riscului și veniturilor generate de creditul de consum se diferențiază de
cele specifice creditului acordat persoanelor juridice, în acest caz, profitul și expunerea la
pierderi la nivelul fiecărui împrumut în parte având valori mai mici. Totuși, profitul rezultat din
totalitatea creditelor de consum poate lua valori relative mari, în condițiile în care serviciile
acestor tipuri de credit sunt puse la dispoziție contra unor costuri scăzute.
Achiziția unei locuințe ilustrează un scop important de natură socială și economică pentru
fiecare dintre noi. Cu toate acestea, suma necesară pentru o astfel de achiziție nu poate fi
acoperită, de regulă, numai din sursele de venit ale cumpărătorului, fiind un angajament destul de
costisitor. Cele mai multe persoane nu dispun de numerarul necesar, impunându-se astfel apelarea
la un împrumut de tip ipotecar, care vine în întâmpinarea acestora prin finanțarea privind
achiziționarea unei locuințe. Ipoteca reprezintă o grevare a imobilului aflat in posesia unei
persoane, pe tot parcursul împrumutului, până în momentul încheierii obligațiilor de plată, cu
scopul garantării creditorului că își va recupera împrumutul acordat. În caz contrar, acesta are
dreptul de a intra în posesia bunului și de a-l vinde pentru a-și recupera suma împrumutată.
Manolescu G. (2006, p.98) evidențiază că averea deținută de către populației poate îmbrăca
două forme: reală, care este alcătuită din active de natură fizică (casa, terenul, autovehiculul, etc.)
și financiară, care are în componență o serie de active financiare. Printre acestea se numără
numerarul și conturile curente, care dețin un procent scăzut, cauza fiind data de modificările la
nivelul procedeelor și instrumentelor de plată și a perfecționării de ordin financiar financiare
privind finanțarea imobiliară. O altă componentă sunt depozitele bancare, care dețin o importanță
majoră cu privire la finanțarea sectorului personal. Aceste depozite dețin un procent de
aproximativ 25-30% din activele financiare. Dedu V. (1999, p.67) definește datoriile financiare
ale persoanelor fizice ca obligații de plată alcătuite din resurse temporar atrase, care necesită a fi
rambursate și la care se adaugă plata dobânzii. Creditele bancare diverse, cu excepția celor
imobiliare ocupă un procent de circa 15-20% din totalul datoriilor de ordin financiar.
Împrumuturile imobiliare au o pondere mai mare de 60% din datorii, iar creditul comercial și
creditul de consum dispun de o pondere relativ redusă în totalul datoriilor.
O deosebită însemnătate este dată de variația în timp a diverselor categorii de active și pasive
financiare. Se impune, așadar, identificarea elementelor declanșatoare ale fondurilor, precum și
„ ” 13
modul de repartiție din sectorul de finanțare personal. Sursele fondurilor se pot împărți după cum
urmează: economisire proprie și împrumuturi angajate. Rata de economisire din sursele de venit
propria se situează între 10-60%, în funcție de mărimea veniturilor, rata inflației, facilitățile
consumului. De asemenea, declinul economic perturbează siguranța consumatorilor, rata de
ocupare a forței de muncă, majorarea datoriilor aceștia fiind mai reticenți cu privire la angajarea
creditelor. În opinia lui Socol A. (2005, p.123), utilizarea fondurilor de către persoanele fizice
este influențată de o serie de elemente, în special de situația economică. Achiziționarea de datorii
angajate de către sectorul public, cumpărarea de titluri de valoare ale firmelor și de stocuri și
active (în special locuințe) formează cele mai frecvente alocări ale fondurilor. Fluxurile aferente
acestor fonduri sunt restrânse prin acțiunea unor factori precum rata șomajului. Astfel, dorința de a
deține o astfel de categorie de active este influențată de presiunile fiscale, precum și de diminuarea
ratelor dobânzii care intră în componența activelor lichide, populația optând pentru schimbarea
deținerii lichidității monetare în depozite bancare.
Din punctul de vedere al autorilor Dardac N. și Barbu T. (2005, p.53), o clasificare a creditelor
acordate, luându-se în considerare respectarea intervalurilor de rambursare precizate în
contractul de credit se poate realiza astfel:
 împrumuturi curente, la care termenele fixate în contract, inclusiv dobânda aferentă, nu au
ajuns încă la scadență sau au fost deja achitate înainte de expirarea datei la care trebuie
onorată obligația;
 împrumuturi cu scadență întârziată cu până la 30 de zile;
 împrumuturi restante, cu depășirea termenului de plată mai mult de 30 de zile.
În funcție de clasificarea anterioară, se poate aprecia calitatea portofoliului de credit în felul

următor:
 credite performante, care se confruntă cu un risc scăzut: reprezintă acea categorie care nu
generează insuficiențe sau evenimente probabile generatoare de pierderi care ar putea conduce
la periclitarea gestionării datoriei într-un mod prevăzut în contract și care se atribuie
creditorilor solvabili;
 credite aflate sub observație: sunt oferite acelor clienți cu rezultate de natură economico-
finaciară pozitive, dar care suportă anumite dificultăți pe o perioadă scurtă de timp cu privire
la plata ratelor scadente, precum și a dobânzilor asociate acestora;
 credite sub standard: reprezintă acele plasamente cu un grad de risc si cu deficiențe vizibile,
care pun în pericol capacitatea de onorare a datoriei, clienții neavând la dispoziție resursele
necesare. Banca poate interveni prin preluarea parțială a pierderilor generate, ca o consecință
a impedimentului redobândirii integrale a valorii împrumutate;
 credite incerte sau cu risc major : sunt acele credite neprotejate sau protejate într-o măsură
nesemnificativă de cuantumul realizabil al garanției lor. Astfel, rambursarea acestora având în
vedere valorile si garanțiile existente este pusă sub semnul îndoielii;
 credite clasificate drept pierderi: sunt caracterizate prin imposibilitatea restituirii acestora.
În vederea obținerii unui împrumut, persoanele fizice trebuie să întrunească în prealabil

următoarele criterii prezentate în Figura 2:
Figura 2. Condiții de eligibilitate pentru clienții persoane fizice
„Sursa: Bica I. (2009, p.36), Roxin L. (1997, p.67)”
Cea mai importantă activitate din cadrul unei bănci o reprezintă activitatea de creditare.
Dezvoltarea economică, atât pe plan local, cât și pe plan național se află în strânsă legătură cu
modul de alocare al fondurilor aflate în gestiunea băncilor. Fiecare etapă fundamentală în
procesul de creditare se diferențiază printr-o structură organizatorică proprie, determinată de
nivelul de implicare al ofițerilor de credit. Totuși, există un proces de ansamblu pentru toate
tipurile de credit. Într-o manieră sintetică, etapele aferente creditării persoanelor fizice sunt redate
în Figura 3:
„ ” 15
Figura 3. Principalele etape parcurse în procesul de acordare a unui credit în relație cu un client
persoană fizică
„ ” 17
„Sursa: Heteș-Gavra R. (2013, p.31), Barbu T. (2005, p.98)”
În vederea obținerii unui împrumut, instituțiile de credit solicită o serie de documente necesare
care constituie dosarul de credit. În componența acestuia, o atribuție fundamentală o constituie
cererea de credit, care pune bazele relației dintre instituția de credit și solicitant. Un alt rol
important este acela al documentelor care fac dovada veniturilor sigure aferente solicitantului,
indiferent de categoria acestora. Adeverința salarială este documentul care confirm atât existența,
cât și valoarea veniturilor salariale. Persoanele care sunt angajate pe un interval de timp limitat pot
beneficia de un împrumut în condițiile în care perioada de creditare să fie mai mica sau cel puțin
egală cu perioada valabilității contractului de muncă. Aceste adeverințe sunt acceptate și în situația
în care angajatorul nu este dispus să își asume responsabilitatea privind oprirea, transferarea
datoriilor în contul băncii, respectiv informarea cu privire la debite în situația de pensionare sau
încetare a activității. Documentul menționat anterior trebuie să ateste că solicitantul este angajat de
o perioadă de minim trei luni. Suplimentar, se va atașa o copie aferentă carnetului sau
contractului individual de muncă, certificate prin semnătură și ștampilă și conforme cu originalul.
Dacă ofițerul de credit consideră că este de folos, poate solicita copie după ultimul fluturaș de
salariu sau stat de plată, procesându-se la fel ca și în cazul anterior. În situația veniturilor
salariale, solicitantul trebuie să atașeze o copie a fișei fiscale, adițional la restul documentelor
necesare.
Pensionarii pot face dovada veniturilor obținute prin intermediul talonului de pensie, respectiv
extrasului de cont. Veniturile cu caracter cert și permanent aferente pensiei de urmaș sunt luate în
considerare doar în cazul în care, suplimentar la documentele menționate anterior, va fi depus un
act care să ateste atât drepturile, cât și condițiile care se au în vederea obținerii acestui tip de
pensii. În cazul persoanelor care obțin pensie alimentară, acestea pot aplica în vederea unui
împrumut cu condițiile menționate ulterior, doar dacă aceste surse de venit vor exista pe toată
perioada de creditare. Persoanele aflate în această situație trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 18
„ ” 19
și 25 de ani. În aceste cazuri nu se solicită documente de natură fiscală. Veniturile aferente

activităților agricole sunt certificare conform unei adeverințe care conține informații privind
starea de ordin material. Dacă se plătește impozit pe venit, se va atașa și o copie a documentului
fiscal. Actul prin care se atestă veniturile obținute din activități independente trebuie să fie unul
legal, conform căruia solicitantul desfășoară activitatea respectivă pe o perioadă de minim șase
luni. Se va solicita și certificatul de înmatriculare la Registrul Comerț, declarația de impunere
finală pentru anul trecut, precum și alte documente pe care banca le solicită. Veniturile din
dividende trebuie să întrunească următoarele condiții: să coincidă cu datele din bilanț, să se facă
dovada extrasului cu privire la decizia luată la Adunarea Generala a Acționarilor privind
modalitatea de distribuire a profitului și a adeverinței eliberate de către societatea la care este
acționar care confirmă valoarea dividendului. Suplimentar, se poate considera necesară și o
declarație care să ateste venitul global aferent. Dacă creditele sunt solicitate pe o perioadă
îndelungată, este necesară garantarea creditelor cu ipoteci sau prin depozite colaterale, respectiv
o declarație din partea clientului prin care se obligă să nu renunțe la acțiunile deținute.
În afară de documentele care fac dovada deținerii unor surse de venit certe, sunt necesare și
copii după actele de identitate ale solicitantului, ale membrilor familiei, precum și al persoanelor
care girează creditul. De asemenea, se va solicita depunerea și unor documente precum: facturi,
chitanțe, certificat de naștere sau de căsătorie, dacă este cazul. Dacă din documentele prezentate se
sesizează faptul că domiciliul clientului nu coincide cu cel al membrilor desemnați, acesta va
proceda la depunerea unui alt document care să ateste că aceștia conviețuiesc împreună.
Documentele care fac dovada destinației împrumutului pot fi considerate diverse facturi, comenzi,
contracte sau hotărâri judecătorești. În documentele menționate trebuie să se precizeze informații
cu privire la vânzător, convenția încheiată privind vânzarea, denumirea și însușirile specifice ale
produselor destinate vânzării, taxele datorate, precum și data scadentă a obligației de plată. În
final, se vor acorda anumite declarații pe propria răspundere cu privire la faptul că în momentul
în care s-a solicitat împrumutul nu există datorii care nu au fost restituite la termen.
Roxin L. (1997, p.103) opinează că orice instituție financiară este conștientă de posibilitatea ca o
parte dintre debitori să nu își onoreze obligațiile aferente, această situație generând pierderi
asupra portofoliilor de credite. Indiferent de gradul de risc asumat de către creditori, acestea pot fi
aduse la un nivel cât mai redus printr-o politică profesională de gestionare și organizare. Din
momentul în care ofițerului de credit i se înmânează cererea de credit, acesta examinează în
detaliu dosarul de credit. În situația în care unele informații lipsesc sau sunt incorecte, se va
proceda la modificarea sau întocmirea unei noi cereri de către client. În caz contrar, se va avea în
vedere o nouă etapă care analizează riscul aferent creditului și incidentul de plată. În țara noastră,
persoanele care nu își plătesc datoriile la timp se află în evidența publică a Centralei
Incidentelor de Plăți (CIP), care se află în vigoare de la 1 decembrie 1996. Aceasta se află în
postura de intermediar care are în gestiune informațiile de ordin bancar cu privire la neachitarea în
timp util a obligațiilor de plată. Aceste informații, cunoscute sub denumirea de incidente de plăți,
sunt păstrate în arhivă pentru o perioadă de cinci ani.
Manolescu G. (2006, p.71) definește Biroul de Credit ca o organizație care oferă suport celor
aflați în baza de date, punând la dispoziție o serie de informații veridice, substanțiale și de
actualitate referitoare la populația care a procedat la contractarea unor credite de la societăți

bancare sau financiare. Punctual, sarcinile care îi revin sunt următoarele: adunarea și prelucrarea
datelor aferente portofoliilor de clienți, oferirea lămuririlor necesare sau efectuarea unor analize
care au în vedere stabilirea gradului de risc, îmbunătățirea poziției creditelor, oferirea protecției,
scăderea riscului de fraudă, identificarea unor variabile uniforme în vederea analizei scoring,
precum și consultanță în domeniul financiar-bancar.
Examinarea cererilor de credit aferente acelor persoane care sunt înscrise cu informații cu
caracter negativ în sistemul de date a Biroului de Credit se realizează prin intermediul unui
algoritm folosit cu scopul de a parametriza riscul aferent creditului, specificat în normele de ordin
intern care fac referire la publicarea și dobândirea unor date referitoare la împrumuturile bancare
de la Biroul de Credit, individual fiecărei instituții de credit. Prin folosirea unui astfel de algoritm
reiese numărul unităților de risc repartizat unei persoane, conform datelor înregistrate în raportul
de consultanță al Biroului de Credit, care realizează o clasificare în funcție de gradul riscului. În
situația în care solicitantul se încadrează în gradul de risc mare, respectiv foarte mare, cererea de
credit va putea fi acceptată doar în condițiile următoare: gradul de risc mare este obținut în cazul
unor incidente care au o perioadă de timp mai mare de 30 de zile, respectiv 60 de zile în cazul
gradului de risc foarte mare. În ambele situații, este necesar să nu existe mai mult de trei incidente
de plată în ultimul an precedent datei corespunzătoare analizei cererii de credit. Aprobarea
creditului se realizează de către Comitetul de Credite de care aparține banca sau a unor alte
unități superioare, după caz. În cazul în care este necesar, se poate proceda la atragerea unor
garanții reale adiționale.
După ce se obține aprobarea, dacă sunt sesizate restanțe accidentale la plată, acestea sunt admise,
procesându-se la analizarea conduitei financiare precedente. Creditele nu sunt aprobate în
situația în care gradul de risc este maxim și nici dacă se dovedește că solicitantul are un
comportament fraudulos. Examinarea se face atât pentru client, cât și pentru giranți sau familia
acestuia. Dacă este cazul, instituția de credit poate recurge și la o solicitare către societățile de
asigurare, pentru a obține informații despre client. De asemenea, o verificare a altor baze de date
puse la dispoziția acesteia, precum și a bazelor de date ale Ministerului Economiei și Finanțelor se
poate dovedi utilă. Dacă se dovedește că solicitantul își poate duce la îndeplinire obligațiile de
plată, următoarea etapă premergătoare acordării creditului o constituie analiza dosarului de
credit.
Elaborarea formularului de tip scoring stabilește bonitatea clientului, cu ajutorul clasificărilor

cât mai precise realizate prin intermediul acesteia, pe bază de punctaj. Prin introducerea acestei
metode s-a avut in vedere îndeplinirea unor obiective particulare, precum: obținerea unui cost de
evaluare cât mai redus, existența unui nivel înalt al calității portofoliilor de credite, alegerea
clienților în funcție de criteriile impuse, tehnologizare procedurii, minimizarea riscului și a erorilor
care se pot produce. Thomas L., Edelman D., Crook B. și Jonathan N. (2002, p. 86) opinează
despre modul în care funcționează acest tip de analiză, astfel: creditorul introduce în sistemul de
lucru computerizat un anumit număr stabilit de variabile, care conțin informații referitoare cu
privire la solicitant, ca de exemplu: veniturile de care acesta dispune, vârsta, profesia, istoricul în
relație cu instituțiile bancare, etc. După introducerea datelor necesare, va fi generat un scor. În
„ ” 21
condițiile în care scorul obținut de către debitor este mai mare decât nivelul minim prestabilit,
împrumutul va putea fi acordat. În caz contrar, solicitarea de credit va fi refuzată.
Totuși, această metodă poate genera și anumite dezavantaje. Deși ierarhizarea fiecărei variabile în
parte este una concisă, în procesul de agregare pot apărea disconcordanțe, deoarece acest fenomen
conduce la o formulare sintetică. Bica I. (2009, p. 101) consideră că operativitatea acestui sistem,
în esența sa, constă în luarea în considerare a factorilor cu precădere semnificativi care conduc la
îmbunătățirea metodei de agregare. Acest sistem, în ansamblul său, poate fi încadrat ca element al
politicii de creditare al băncilor, având la bază raționamente științifice, prin recalcularea la
anumite perioade de timp a datelor, precum si prelucrarea acestora, prin metode particulare, cum
ar fi: regresia multiplă sau analiza discriminatorie multiplă. De menționat este faptul că instituțiile
bancare întocmesc analiză privind, în mod comparativ, pierderile, respectiv câștigurile generate
de fiecare nivel aferent scorului. Prin suprimarea potențialilor debitori care au obținut un punctaj
mai mic decât nivelul minim de referință asistăm, în cazul băncilor, atât la o scădere a profitului ca
urmare a excluziunii clienților buni, cât și la o creștere a profitului, ca o consecință a evitării unei
pierderi care ar putea fi cauzată de un client a cărui solicitare a fost respinsă. Un model al fișei de
tip scoring, având în vedere o analiză amănunțită a criteriilor de precizare privind bonitatea
clienților, este prezentat în Tabelul 2:
Tabel 2. Sistemul Credit Scoring (caracteristici și ponderi)

„Sursa: Coussergues S.(1992, p.131), Thomas L. (2002, p.141)”
În funcție de scorul însumat realizat, clientul va fi integrat în una din următoarele categorii de
risc, așa cum reiese din Tabelul 3:
Tabel 3. Clasificarea clienților în funcție de diferite categorii de risc
,,Sursa: Edelman D. (2002, p.161), Crook B. (2002, p.98), Jonathan N. (2002, p.34)”
Persoanele care obțin un punctaj aferent categoriilor D și E vor fi refuzate în vederea creditării.
Ulterior, documentele anexate la dosar se vor restitui clientului. Dacă punctajul obținut îi situează
în categoriile A,B sau C, acesta constituie un element favorabil în vederea fundamentării deciziei
de creditare. Datele consemnate în documentele prezentate de către persoanele încadrate în una
din categoriile menționate anterior, care fac referire la denumirea și trăsăturile valorilor materiale
oferite drept garanții vor fi supuse unui control faptic de către un evaluator, la solicitarea instituției
de credit. Acesta va elabora un referat cu privire la constatările efectuate. Determinarea valorii
bunurilor se va realiza în conformitate cu prevederile și procedurile de creditare. De asemenea, se
vor aplica pentru fiecare situație particulară cotele aferente riscului, se va alcătui și se va semna
„ ” 23
referatul privind evaluarea. Dacă referatul relevă constatări avantajoase pentru client în vederea
deciziei de aprobare a creditului, banca va verifica dacă valoarea împrumutului se încadrează în
limitele impuse și va întocmi referatul de credit, care va conține concluziile cu privire la analiza
realizată, pe care îl va semna ulterior. În principiu, acesta trebuie să conțină informații relevante
cu privire la elementele care se regăsesc în Tabelul 4:
Tabel 4. Informații care trebuie să se regăsească în referatul de credit
„Sursa: Basno C., Dardac N., Floricel C. (1994, p.74)”
Cauzele insolvabilității pot fi cauze de natură obiectivă, în strânsă legătură cu mediul de

activitate și cauze de natură subiectivă, legate de caracterul solicitantului. În opinia lui Bica I.
(2009, p.197), analiza capacității de rambursare pe baza cauzelor obiective se realizează luând în
calcul factori precum: proveniența veniturilor, valoarea și intervalul de timp dintre acestea,
existența unor alte credite, și caracterul potențialului debitor. Pentru a se proteja în vederea acestor
cauze, banca trebuie să aibă în vedere caracterul periodic al veniturilor, precum și posibilitatea de
rambursare. Corelarea acestor două aspecte are o importanță majoră, deoarece o valoare ridicată a
veniturilor nu coincide în majoritatea cazurilor cu capacitatea de onorare a datoriei. Pentru a
obține veridicitatea informațiilor, instituțiile financiare trebuie să țină cont de istoricul
solicitantului privind credite acordate anterior. Accesul la acest tip de informații nu este
întotdeauna facil, astfel că banca va lua în considerare declarația de încredere acordată de către
client.
Potrivit autorilor Dardac N. și Barbu T. (2005, p.201), valoarea veniturilor, nivelul, precum și
comportamentul de consum al diverselor categorii ale populației, reprezintă, în ansamblu, o
preocupare de natură socială care interferează și cu alte domenii de interes economic sau social.
Elementele de natură economică constituie un rol vital. Din punct de vedere macroeconomic,
acestea înfățișează capacitatea de cumpărare a populației într-o anumită perioadă de timp,
iar pe baza acestora se constituie comportamentul de consum, având o influență directă asupra
cantității și dezvoltării consumului. O analiză a acestor factori are în vedere măsurarea
indicatorilor de ordin sintetic (PIB-ul, venitul național), atât ca mărime relativă, cât și ca mărime
absolută, dezvoltarea sferelor de activitate esențiale, determinate printr-o serie de indicatori
particulari, transformarea structurii veniturilor consumatorilor, precum și a unor elemente precum
împrumuturile, șomajul și rata inflației și exprimă tendința de cumpărare. La nivel
microeconomic, acești factori au în vedere venitul individual, care, prin caracteristicile sale
esențiale cu privire la cantitate, mod de distribuire și de întrebuințare, formează ideea de bază de
ordin material a comportamentului de consum al individului și măsurile care limitează acest
comportament. În această categorie se mai pot încadra: averea personală, caracterizată prin gradul
de deținere al anumitor bunuri, precum și nivelul de întrebuințare a creditului de consum.
Bica I. (2006, p.193) consideră că majorarea veniturilor obținute de către populație prin
ocuparea masivă a locurilor de muncă în demersul economic, generat de un grad ridicat al
productivității forței de muncă și de extinderea caracterului de previziune și administrare eficientă
a consumului de cheltuieli a condus la includerea populației într-un element important în
desfășurarea activității de creditare, în primă instanță în poziția de debitor. În țările cu un
puternic potențial de dezvoltare, contribuția persoanelor fizice în constituirea surselor de creditare
tinde să ajungă la același nivel cu cel al persoanelor juridice. Această orientare de majorare a
resurselor economisite de către populație este caracterizată de evoluarea raporturilor de credite în
țările dezvoltate și expune probleme privind îmbunătățirea fenomenului de antrenare si
întrebuințare a economiilor existente.
Conform autorilor Basne C., Dardac N. și Floricel C. (1994, p. 99), stabilirea unei limite privind
nivelul acceptat al gradului total de îndatorare se realizează luând în calcul o serie de elemente
precum: categoria de risc, întrebuințarea și categoria creditului, termenele stabilite privind
aprobarea creditului, nivelul ratei dobânzii, variațiile acesteia și fluctuațiile cursului de schimb, în
cazul creditelor acordate în monedă străină. Această limită privind gradul total de îndatorare va fi
analizată periodic și va fi adaptată la modificările survenite. O clasificare a principalelor surse de
venit ale populației este relatată în Figura 4.
Figura 4. Principalele surse de venit ale populației

„ ” 25
„Sursa: Codul Fiscal, articolul 61 - Categorii de venituri supuse impozitului pe venit ”
Sursele de venit nete lunare avute în considerare în momentul evaluării nivelului datoriilor se
determină ca diferență între sursele de venit însumate certe și permanente ale creditorului și, în
funcție de situație, ale membrilor familiei acestuia (adaptate în funcție de raportarea la anumiți
coeficienți) și obligațiile de plată aferente altor categorii (pensie alimentară, cheltuieli cu
utilitățile, etc.). Sursele de venit certe cu caracter permanent sunt menționate în acele documente
care confirmă dobândirea acestora. În funcție de fiecare categorie de venit, se vor aplica anumiți
coeficienți de adaptare stabiliți de fiecare societate bancară. Valoarea minimă a coeficienților de
ajustare este reconsiderată periodic, de fiecare dată când acest lucru se impune, cu scopul de a
asigura corectitudinea acestor coeficienți, luând în considerare următoarele aspecte: gradul de
siguranță și caracterul durabil al surselor de venit, evoluția cu privire la indicatorii relevanți asupra
nivelului de risc în situația nerambursării, totalitatea costurilor generate de acordarea creditului,
precum și nivelul unor indicatori specifici instituțiilor de credit care fac referire la procesul de
creditare al persoanelor fizice (calitatea portofoliilor de credite, valoarea împrumuturilor acordate,
etc.).
Bica I. (2006, p.61) consideră că în vederea aprecierii privind bonitatea clienților, societatea
bancară va avea în vedere un nivel al surselor de venit eligibile, care nu trebuie să depășească 20%
din valoarea veniturilor din anul precedent. Această valoare aferentă anului precedent va fi
stabilită conform unei fișe fiscale obținută de către client de la angajator, dacă persoana în cauză
câștigă venituri salariale sau a unui act de natură fiscală de la Administrația financiară, în cazul
altor tipuri de venituri. În situația veniturilor aferente pensiilor se va ia în calcul valoarea pensiei
menționată în talonul de pensie, respectiv în extrasul de cont aferent virării pensiei. Capacitatea
de onorare a datoriei analizată din punct de vedere al segmentului populației care obține
venituri salariale se evaluează în funcție de veniturile nete aferente fiecărei luni și regăsite în
adeverința salarială. Pentru ca acestea să poată fi luate în considerare nu trebuie să depășească, în
mod individual, 20% din nivelul mediu al venitului net lunar din anul precedent, conform fișei
fiscale. Dacă clientul nu poate să facă dovada veniturilor salariale din anul anterior, deoarece nu
are vechimea necesară, analiza se va face prin intermediul surselor de venit eligibile înregistrate în
adeverința de salariu. Pentru a putea fi validate, este necesar ca aceste venituri să nu depășească
20% din venitul mediu net obținut în ultimele trei luni la actualul loc de muncă. Acest lucru
trebuie să fie dovedit printr-un document justificativ în acest sens. În situația în care plafonul este
depășit, majorarea nefiind motivată, se va calcula venitul mediu net lunar obținut în cursul anului.
Cu caracter de excepție, banca va considera venitul net lunar aferent adeverinței salariale, chiar
dacă acesta este mai mare decât venitul mediu net lunar cu cel puțin 20%, în cazul în care
creditorii vor aduce o serie de documente care să justifice aceste modificări salariale, precum și
caracterul continuu al veniturilor.
După ce instituția bancară s-a asigurat că toate condițiile anterioare au fost îndeplinite, în
vederea aprecierii bonității creditorului se va avea în considerare salariul net cert aferent
ultimei luni, care să coincide cu cel înscris pe adeverința de salariu. O excepție de la această regulă
o constituie situația în care salariul aferent oricăror două luni consecutive a fost mărit cu mai mult
de 20%. În acest caz, va fi luat în considerare cel mai mic salariu. Această excepție nu are
aplicabilitate dacă mărirea de salariu se justifică, ci se va avea în vedere venitul mediu net lunar
rezultat din media salariilor nete cu caracter cert aferente ultimelor trei luni. Reflectând asupra
tuturor aspectelor menționate, în maniera în care aspectele cu privire la venituri nu s-au îndeplinit,
ofițerul de credite ii poate oferi clientului o altă opțiune de creditare. Dacă aceasta este acceptată
de către solicitant, acesta va dispune de informațiile necesare cu privire la constituirea noului
dosar de credit.
Roxin L. (1997, p. 76) evidențiază că modul de organizare al activității de creditare al

persoanelor fizice poate fi utilizat ca o unealtă în vederea diminuării supunerii la risc. Astfel,
este de dorit să se practice o gestiune preventivă. O abordare clasică în acest sens presupune o
structurare distinctă a procesului de creditare pe două sectoare: ghișeul, cunoscut și sub
denumirea de front office, căruia îi revine sarcina de a întocmi dosarele de credite și de a face o
selecție a acestora, precum și back office, care este responsabil cu gestionarea evenimentelor
anterioare momentului aprobării creditului, de-a lungul desfășurării relației cu solicitantul. O
modalitate de repartizare a sarcinilor între front-office și back office este prezentată în Figura 5.
Potrivit lui Socol A. (2005, p.93), acele costuri ocazionate de contractarea unui împrumut
înglobează totalitatea cheltuielilor suportate de către client aferente acordării și derulării
creditului. În vederea stabilirii obligațiilor totale care trebuie achitate lunar se va ține cont de cel
mai mare nivel al ratei pe perioada în care se derulează împrumutul. Așadar, în vederea
determinării obligațiilor totale care trebuie plătite lunar, caracteristice acordării și desfășurării
„ ” 27
procesului de creditare, fără a ține cont de regularitatea efectuării tranzacțiilor, trebuie să se țină
cont de anumite aspecte.
Figura 5. Repartizare sarcinilor între front-office și back-office în abordarea clasică
„Sursa: Manolescu G. (2006, p.145), Roxin L. (1997, p.78)”
În privința creditelor aflate în desfășurare, elementele de care se ține cont sunt principalul, rata
dobânzii, precum și alte costuri legate de derularea creditului, dacă acestea există. Este necesar să
se procedeze la achitarea acestora la prima dată scadentă, ulterior momentului în care a avut loc
înregistrarea cererii de credit. Există posibilitatea ca unele din obligațiile de plată specificate să nu
aibă o scadență lunară. În acest caz, suma de plată aferentă fiecărei luni se va calcula raportând
valoarea care trebuie plătită la prima dată scadentă la numărul lunilor din intervalul în care se
efectuează plățile. Pentru creditele atribuite prin card, obligația lunară de plată va fi 2,5% din
suma aferentă limitelor de creditare consimțite. În cazul creditelor solicitate, principalul, dobânda,
precum și comisioanele aferente vor fi achitate în luna întâi aferentă rambursării de credit. O
excepție de la această regulă o constituie creditele cu o dobândă fixă în primele luni, succedate de
o dobândă variabilă în perioada următoare. Principalul și valoarea dobânzii vor fi achitate imediat
după terminarea perioadei aferente dobânzii fixe, iar comisioanele se vor plăti în prima lună
aferentă restituirii creditului.
Conform lui Manolescu G. (2006, p.103), pentru creditele care sunt stabilite finanțării privind
rambursarea anumitor credite în desfășurare aprobate de către societatea bancară, se va proceda
la eliminarea angajamentelor care decurg din contracte de credit care aparțin unor împrumuturi în
derulare și care vor fi rambursate prin finanțare. În situația creditelor de refinanțare în vederea
restituirii unor împrumuturi deja existente, din obligațiile totale de achitat lunar vor fi scăzute
acelea care sunt caracteristice creditelor în desfășurare și care urmează să fie rambursate prin
intermediul unui împrumut, dacă banca de la care clientul a obținut creditul care se află în
desfășurare este de acord să accepte și să primească un ordin de plată condiționat eliberat de către
instituția de credit. Dacă se dorește refinanțare unor credite existente în relație cu alte bănci, vor
fi eliminate din angajamentele totale cele care decurg din împrumuturi existente în prezent și care
vor fi achitate prin refinanțare, în cazul în care această operațiune se efectuează prin transfer
bancar cu caracter obișnuit. În acest caz este necesar ca sucursala bancară să obțină aprobarea
scrisă de la banca unde clientul are un împrumut în desfășurare cu privire la întrebuințarea
exclusivă a sumei transferate pentru achitarea obligației de plată care decurge din împrumut. Dacă
se consideră că este necesară suplimentarea giranților, trebuie ca obligațiile totale de plată aferente
fiecărei luni să fie maxim 50% din sursele de venit nete aferente fiecărei luni și pe baza cărora s-a
determinat gradul îndatorării giranților. La stabilirea obligațiilor de altă natură ce trebuie achitate
nu vor fi adăugate cheltuielile de întreținere și cele aferente utilităților.
În opinia autorilor Dardac N. și Barbu T. (2005, p.74), instituțiile financiare procedează la

solicitarea unor garanții adecvate cu scopul de a se asigura în vederea posibilității în care
creditorul nu si-ar respecta obligațiile de natură financiară. Sursa fundamentală de acoperire a
creditului este constituită pe baza veniturilor obținute de către debitor. Garanțiile reprezintă doar
o formă de protecție în situația unor evenimente neașteptate care ar putea conduce la incapacitatea
de plată. Astfel, în vederea aprobării cererii de credit nu se va ține cont numai de posibilitatea de
valorificare a acestor garanții. Conform lui Socol A. (2005, p.87), garanțiile sunt de două tipuri:
reale și personale. Acestea trebuie să constituie minim 105% din valoarea unui împrumut pentru
investiții imobiliare, respectiv minim 110% din valoarea unui credit de consum. Este necesar ca
garantarea creditelor de consum să se realizeze în exclusivitate cu acele bunuri care constituie
obiectul împrumutului, astfel nivelul garanțiilor aprobate de către instituția de credit trebuie să fie
egal sau mai mare decât valoarea împrumutului. Dacă societățile bancare solicită apelarea la
giranți în vederea aprobării creditului, garanțiile trebuie să aibă o valoare minimă egală cu cea a
contractelor de cauțiune încheiate cu aceștia și care se regăsește în contabilitate.
Dacă creditul a fost garantat cu asigurare de risc financiar, se impune ca echivalentul acestei
garanții să fie același cu suma menționată în polița de asigurare. În cazul unui credit pentru care
au fost elaborate garanții de către fondurile de garantare, suma acestora trebuie să fie echivalentă
cu suma garantată. Atât suma care se asigură, cât și suma care se garantează trebuie să aibă o
valoare egală sau să depășească valoarea creditului. În cazul în care instituțiile menționate
anterior nu vor proceda la garantarea în totalitate a valorii creditului, creditorul va constitui
garanții suplimentare până când valoarea minimă necesară a acestora va fi completată.
Contractele încheiate cu privire la garanțiile reale vor fi legalizate la un birou notarial și vor fi
înscrise la Biroul de cadastru și publicitate imobiliară al Oficiului de cadastru sau la Arhiva
Electronică de Garanții Reale Mobiliare, în funcție de preferință. Contractele de garanții reale
mobiliare și contractele de depozit colateral se pot consemna și în scris, prin semnătura părților
implicate. Bunurile aduse drept garanții vor putea trece în posesia societății bancare doar dacă
se aprobă acest demers efectuat la solicitarea creditorului. Este necesar să nu existe datorii care
nu au fost achitate la scadență, atât în privința creditului corespunzător, cât și în privința altor
credite, dacă acestea există. Dacă este sesizată existența unor astfel de situații, cererea clientului
nu va fi aprobată până la stingerea datoriilor.
„ ” 29
Obligațiile de ordin juridic nu oferă drept de opțiune. Se impune ca cel care are astfel de
obligații să și le onoreze. Însă neglijarea privind achitarea acestora nu se datorează neapărat
eschivării de la plată, ci poate fi generată de insolvabilitate, respectiv de supra-îndatorare. Bica I.
(2009, p.297) definește insolvabilitatea ca și incapacitatea de plată a datoriilor scadente.
Fenomenele care generează această stare sunt numeroase și variate. Acestea pot fi atât de natură
obiectivă (dezastre naturale, efecte negative asupra surselor de venit, diminuarea valorii activelor
achiziționate prin intermediul creditului), cât și de natură subiectivă (administrarea
necorespunzătoare a deținerilor, creșterea nivelului curent al datoriilor, în vederea stingerii
obligațiilor rezultate în trecut). O persoană insolvabilă este aceea care, deși intenționează să își
achite obligațiile scadente, se află în incapacitate de plată. Excedentul de datorii este un fenomen
a cărui apariție este datorată de următoarele cazuri:
 lipsa lichidității activelor deținute, concomitent cu ajungerea datoriilor la scadență;
 activele deținute își diminuează valoarea de piață, fapt care conduce la insuficiența resurselor
necesare achitării obligațiilor de plată;
 sursele de venit ale consumatorului se diminuează sau cunosc un fenomen de fluctuație;
 deși valoarea veniturilor și a activelor rămâne constantă, datoriile cresc într-o măsură alertă,
iar suma acestora nu poate fi acoperită.
Odată cu apariția dificultății de plată, debitorul nu mai este credibil, iar obținerea unui împrumut
devenind dificilă. Astfel, incidentele de plată cresc, fapt care conduce la întreruperea plăților. La
fel ca și în cazul insolvabilității, un consumator supra-îndatorat constituie un risc inerent
asupra instituției de credit. Se poate face o diferențiere clară cu privire la doua tipuri de supra-
îndatorare. Roxin L. (1996, p.123) opinează despre supra-îndatorarea activă, care presupune
contractarea de credite în mod irațional, respectiv de o gestionare ineficientă la nivel financiar.
Supra-îndatorarea pasivă este caracterizată de declanșarea unor evenimente nescontate, precum:
pierderea locului de muncă, probleme de sănătate, cauze familiale, care au dus debitorul în situația
imposibilității de plată. Dacă în cazul supra-îndatorării pasive debitorul nu este responsabil de
această situație, în cazul supra-îndatorării active lucrurile stau diametral opus. Aceasta din urmă
este o consecință a unui comportament irațional si este generată, în general, de următoarele
cauze: încredere în sine, optimism, situații neprevăzute, riscuri și evenimente pe termen lung care
nu au fost avute în vedere, precum și supraaprecierea beneficiilor imediate. Se poate vorbi și
despre supra-îndatorarea provocată în mare măsură de atitudinea iresponsabilă și lipsa prudenței
creditorilor, în dorința de a acorda un împrumut prea mare, deși debitorul prezenta un anumit grad
de risc. Într-o astfel de situație, răspunderea se împarte între cele două părți. O soluție pusă la
dispoziție debitorilor o reprezintă restructurarea datoriei, instituțiile venind în sprijinul acestora
prin oferirea unor modalități de rambursare convenabile.
Dedu V. (1999, p.102) susține că riscul cu privire la incapacitatea de plată este cel mai des
întâlnit și presupune acordarea de credit comercial de către firme care nu sunt autorizate. Activele
aflate în posesia debitorilor constituie drepturi asupra instituțiilor de credit. Astfel, starea lor de
faliment va conduce la pierderi în cazul deponenților sau investitorilor. În această situație, este
necesar ca deponenții să fie despăgubiți. Conform autorilor Basno C., Dardac N. și Floricel C.
(1994, p.231), o altă problemă des întâlnită în activitatea de finanțare o constituie inflația. O
diferență semnificativă a ratei efective a inflației, comparativ cu cea așteptată va conduce fie la
pierderi, fie la câștiguri atât în rândul creditorilor, cât și al populației. O majorare a ratei inflației
va genera beneficia celor care dețin un împrumut cu rată fixă. Într-o manieră generică, inflația
produce un dezechilibru la nivelul economisirii și consumului, determinând o creștere a gradului
de economisire, obiectivul fiind păstrarea în stare intactă a averii dobândite. De asemenea, se iau
în calcul și schimbările cu privire la cererea financiară. Din punct de vedere al populației,
schimbările care au loc la nivelul statutului profesional, lipsa unui loc actual de muncă, starea de
sănătate sau starea civilă constituie elemente generatoare de dificultăți în vederea contractării sau
rambursării, după caz, a unui împrumut. O soluție la această problemă este existența unei
planificări adecvate la nivelul bugetului, care să permit flexibilitatea și adaptarea obligațiilor de
plată, indiferent de condițiile date.
În opinia lui Manolescu G. (2006, p.171), rata variabilă a dobânzii poate genera nesiguranță cu
privire la intrările de lichidități aferente perioadei următoare, în timp ce schimbărilor pozitive
favorabile aferente ratei fixă a dobânzii nu li se acordă o importanță de ordin major. Cu toate
acestea, este posibil ca valoarea de piață aferentă titlurilor de valoare cu rată fixă, precum și a
acțiunilor firmelor să aibă consecințe din cauza schimbării ratei dobânzii, deoarece aceste plăti au
un impact mai mare asupra populației decât asupra firmelor. Persoanele fizice au o influență mai
mică decât întreprinderile cu privire la capacitatea de înlăturare a riscului generat de rata dobânzii.
Această cauză este determinată de faptul că pot proceda la diversificarea portofoliilor și la
distribuirea riscului, însă în cazul persoanelor împrumutate va fi necesar să dovedească că au
posibilitatea financiară de a face fată fluxului de lichidități, în cazul în care rata dobânzii va
înregistra un nivel superior. Înrăutățirea averii populației, ca urmare a apariției unor rate
superioare ale dobânzilor conduc la efecte negative privind siguranța debitorilor, generând astfel
imposibilitatea de rambursare. Creditorii își recapătă dreptul de proprietate asupra imobilelor, le
vând la un preț inferior cu scopul de a redobândi o parte din suma împrumutată, fapt ce conduce la
stagnarea pieței imobiliare, precum și la diminuarea prețurilor imobilelor, factori determinanți ai
unui ciclu defectuos în dezvoltarea economiei.
Potrivit autorilor Dardac N. și Barbu T. (2005, p.102), modificările rapide produse în politica
economică pot să aibă un efect devastator în cazul creditării populației. Acest efect este generat
de degradarea încrederii pe care un consumator o are asupra unei investiții financiare, din cauza
schimbărilor de natură economică. Politica monetară generează efecte negative asupra ratelor
dobânzii, nivelul prețurilor, inflației, ocuparea forței de muncă, starea de faliment a instituțiilor
financiare, având implicații și asupra creditării populației. Lipsa existenței unei oferte de monedă
va conduce la îngrădirea societăților bancare privind acordarea de credite. Variațiile în politica
fiscală pot duce la modificarea influenței impozitelor asupra surselor de venit și plăților aferente
dobânzilor. De asemenea, structura portofoliilor este afectată de acordarea unor facilități de ordin
fiscal. Cheltuielile de natură publică, precum și mărirea sectorului public generează efecte
negative atât din punct de vedere al mediului, economiei, cât și din punct de vedere al
comportamentului populației privind utilitatea cheltuielilor publice. Astfel, orice schimbare de
natură politico-economică poate genera efecte negative asupra surselor de finanțare aferente
persoanelor fizice, precum și al hotărârilor cu privire la solicitarea unui împrumut.
„ ” 31
3. Studiu de caz şi rezultate
Datoria populației se află în creștere de la un an de referință la altul, principalul factor

consitituindu-l majorarea creditării bancare. Prin intermediul acestui studiu de caz se
urmărește o examinare asupra principalilor factori cu efect decisiv asupra datoriei
populației. Am realizat colectarea datelor din Raportul asupra stabilității financiare întocmit la
decembrie 2017 de către BNR, unde se regăsește, prin intermediul graficelor, evoluția
următoarelor elemente: datoria totală a populației, gradul de îndatorare al populației în funcție de
indicatorii agregați, respectiv tipul creditului și categoria de venit, rata creditelor neperformante la
bănci, valoarea creditelor cu întârzieri la plată, precum și numărul de debitori care au apelat la
restructurări sau refinanțări. Astfel, există o relație semnificativă între creșterea economică și
creșterea creditului populației, care sunt direct proporționale, acesta fiind motivul cel mai frecvent
al îndatorării gospodăriilor.
În privința evoluției creditelor de consum contractate de populație în intervalul anilor 2010 -

2017, așa cum reiese din Figura 1, creditele contractate în relație cu instituțiile de credit (IC) s-
au situat pe un trend descrescător, în timp ce credite contractate de la instituțiile financiare
nebancare (IFN) au urmat un trend fluctuant. Astfel:
 în cazul creditelor contractate de la IC:
- în anul 2011, comparativ cu anul 2010, se poate sesiza o scădere cu 2,81%;
- același fenomen se produce și în anul 2012, unde se poate sesiza o diminuare cu 4,4%
comparativ cu anul precedent;
- în următorul an avem, de asemenea, o evoluție descrescătoare, valoarea fiind cu 8,75%
mai mică în comparație cu anul 2012;
- în anul 2014, ponderea creditelor de consum ale instituțiilor de credit scade cu 9,17%
raportată la anul 2015;
- în anul 2015 se înregistrează o scădere cu 4,42% față de anul 2014;
- în anul 2016 se menține același trend descrescător, ponderea creditelor de consum
diminuându-se cu 2,38% față de anul anterior;
- în ultimul an de referință , se înregistrează o scădere nesemnificativă de 0,92% față de anul
2016.
 în cazul creditelor contractate de la IFN:
- în anul 2011 se înregistrează o descreștere cu 11,32% comparativ cu anul precedent,
urmată de o creștere constantă de 4,26% în perioada 2012-2014;
- în anul 2015 se poate observa o scădere cu 7,25%, după care se înregistrează o scădere de
7,25% în anul 2016, respectiv o creștere de 1,6% în 2017.
Cealaltă categorie importantă de credite contractate de populație, creditele ipotecare, au

înregistrat o creștere constantă în rândul celor acordate de către IC, comparativ cu cele acordate
de către IFN, în cazul cărora se poate sesiza o evoluție fluctuantă, fără modificări semnificative
de-a lungul perioadei analizate, astfel:
- în anul 2011 raportat la 2010 , putem observa o creștere cu 11,94%;
- în anul 2012 se înregistrează o creștere de 13,59%, raportându-ne la anul analizat mai sus;
- în anul următor se înregistrează, de asemenea, o creștere de 7,76% comparativ cu anul

2012;
- pentru anul 2014 majorarea este de 6,55% față de anul de referință anterior;
- în anul 2015 se menține același trend crescător, ponderea acestora maximizându-se cu
12,5%;
- anul 2016 surprinde o creștere de 13,62%, acesta fiind anul în care volumul creditelor
ipotecare acordate de IC au atins cea mai mare creștere înregistrată;
- ultimul an analizat este 2017, unde se poate observa un procent al creditelor ipotecare cu
11,44% mai mare fata de 2016.
- în anul 2011 ponderea acestora rămâne constantă cu cea din anul anterior, neintervenind
nicio modificare;
- în anul 2012 se înregistrează o creștere de 20%, aceasta menținându-se până în anul 2014;
- în anul 2015 se poate observa o scădere de 60%, care se menține și pe parcursul anului
2016;
- în ultimul an avem parte de o scădere cu un procent de 20%.
Ca pondere în total credite de consum contractate de populație, cele acordate de către

instituțiile de credit dețin o poziție dominantă comparativ cu cele acordate de către instituțiile
financiare nebancare, cu un procent mediu în intervalul de analiză de 92,15% raportat la un
procent de doar 7,85%. Ar mai fi de menționat faptul că, raportat la anul 2010, în anul 2017
ponderea creditelor contractate de populație în relație cu IFN în total credite contractate de
populație a înregistrat o creștere modică de 4,5%. O analiză similară în ceea ce privește creditele
ipotecare relevă faptul că cele acordate de instituțiile de credit dețin o pondere medie de 99,07%
în totalul creditelor ipotecare, în timp ce creditele ipotecare acordate de către IFN au o pondere
nesemnificativă de 0,93%. Se mai poate observa o creștere cu 1,3% în cazul creditelor ipotecare
acordate de către IC, în timp ce în cazul creditelor ipotecare acordate de către IFN se
înregistrează o scădere de 0,3% în ultimul an, comparativ cu primul an de referință.
Având în vedere o analiză a creditelor contractate din punct de vedere al instituțiilor de

credite, putem afirma că în cazul instituțiilor de credit regăsim o situație diametral opusă. Dacă
creditele de consum prezintă un trend descrescător, creditele ipotecare se află în continuă
creștere. La început acestea aveau o pondere relativ mică in totalul creditelor contractate de la IC,
ajungând, la finalul perioadei analizate să dețină un procent semnificativ mai mare comparativ cu
creditele de consum, care au înregistrat un declin. Anul în care acestea au ajuns la valori
aproximativ egale este anul 2016, după care se poate observa o inversare. Privind comparativ cele
două tipuri de credite acordate de IFN, putem spune că ambele au o evoluție fluctuantă. Privite
însă în ansamblu, creditele de consum înregistrează o creștere (4,56%) față de cele ipotecare, care
înregistrează o scădere semnificativă (0,34%).
Din perspectiva creditelor de consum cesionate, acestea prezinta un trend crescător, astfel: în
anul 2011 se înregistrează o creștere de 76,01% comparativ cu primul an de referință. În anul
2012 putem observa o creștere de 29,39% comparativ cu anul precedent. În anul 2013 se poate
sesiza o creștere de 26,69% comparativ cu anul anterior. În anul 2014, numărul creditelor de
„ ” 33
consum cesionate a crescut cu 28,95% față de anul 2015. În anul 2015 se înregistrează o
maximizare de 2,43% față de anul 2016. În anul 2016 se menține același trend crescător, numărul
creditelor de consum cesionate crescând cu 3,59%. În anul 2017, comparativ cu anul 2016,
înregistrăm o creștere nesemnificativă de 2,73%. Din analiza privind creditele cesionate ipotecare
putem spune că și acestea se situează pe un trend crescător, astfel: în anul 2011, numărul
creditelor cesionate imobiliare a crescut cu 43,75% față de primul an de referință. În anul 2012 se
poate observa o creștere a acestora cu 46,66% față de anul precedent. În anul 2013 nu se
înregistrează nicio modificare. În anul 2014 se înregistrează o creștere cu 43,39%, iar în ultimul an
de referință se înregistrează aceeași valoare ca și în anul precedent. Din punct de vedere
comparativ, volumul creditelor de consum cesionate reflectă o creștere semnificativ mai mare in
totalul credite acordate față de creditele cesionate ipotecar. Ultima categorie de credite analizată
este cea a creditelor scoase în afara bilanțului. Conform figurii, numărul acestora a crescut
semnificativ între anii 2015 și 2016 (38,23%, respective 27,65%), înainte de a scădea la un nivel
inferior în anul 2017 (17,02%).
Concluzionând, se poate observa că datoria totală a populației se află în creștere, unul dintre
motive fiind majorarea creditării bancare, care deține cea mai mare pondere în gradul de
îndatorare al gospodăriilor, pe fondul creșterii creditului populației în același ritm cu creșterea
economică. Creditul IFN avansează în ritm alert. În acest sens, noile măsuri circumspecte
adresate sectorului IFN au în vedere asigurarea premiselor privind o mai bună calitate a
gestionării riscurilor atât din perspectiva IFN, cât și a îndatorării excesive a populației.
Figura 1. Datoria populației în România: valori agregate
- miliarde lei -
„Sursa: Prelucrarea autorului în baza seriilor de date statistice www.bnr.ro”

În ceea ce privește gradul de îndatorare al populației privind comparativ România și Zona

Euro, așa cum este acesta ilustrat în Figura 2, putem observa, în funcție de indicatorii luați în
considerare, o evoluție fluctuantă, alternată de creșteri, iar mai apoi de descreșteri ale datoriei.
Evoluția ponderii datoriilor în total active aferentă intervalului 2007 – 2017 este redată în Figura
2 de unde se poate realiza o analiză comparativă a acestui indicator, având ca puncte de reper
România și Zona Euro, astfel:
 în România:
- ponderea datoriilor în total active a crescut semnificativ între anii 2007-2011 (0,87% -
2008; 1,84% - 2009; 1,11% - 2010; 0,57 - 2011);
- 2011 este anul în care se înregistrează punctul maxim (8,26%), după care se poate observa
o aplatizare în perioada de referință 2012-2017(0,87% - 2012; 0,17% - 2013; 0,12% -
2014; 0,03% - 2015; 0,17% - 2016);
 în Zona Euro:
- se poate sesiza o evoluție fluctuantă de la an la an, astfel: ponderea datoriilor în total active
crește cu 0,77% în anul 2008, respectiv cu 0,14% în anul 2009, fiind urmată de o scădere
cu 0,08% pentru anul de referință 2010, după care se înregistrează o creștere cu 0,23% în
anul 2011, valoare ce rămâne constantă și în anul 2012;
- în perioada 2013-2017 se înregistrează scăderi ale valorilor gradului de îndatorare, astfel:
0,20% - 2013; 0,25% - 2014; 0,24% - 201; 0,26% - 2016, respectiv 0,12% - 2017).
Per total, anul 2017 raportat la anul 2007 indică o creștere de 3,04% în România, în timp ce în
Zona Euro valoarea a rămas aproximativ aceeași. Așadar, dacă la începutul anului 2007 ponderea
datoriilor în total active era de aproximativ 3 ori mai mare în Zona Euro, în trimestrul 2 al anului
2017 România deține un procent mai mare decât jumătate din Zona Euro. Valoarea medie a
indicatorului pentru România este de 6,70%, iar pentru Țările Europene este de 12,08%.
Un alt indicator util în vederea analizării gradului de îndatorare al populației îl reprezintă

ponderea datoriilor în totalul averii nete, care poate fi ilustrat astfel:
 în Romania: evoluția este una oscilantă, înregistrând creșteri de la an la an în perioada 2007 -
2011 (0,96% - 2008; 2,14% - 2009; 1,31% - 2010; 0,74% - 2011), după care putem observa
un trend descrescător în perioada 2012-2016 (1,06% - 2012; 0,19% - 2013; 0,16% - 2014;
0,10% - 2015 , 0,20% - 2014), urmând ca în ultimul an să avem o creștere de 0,08%;
 în Zona Euro, situația se prezintă astfel: în anul 2008 se înregistrează o creștere de 0,98% față
de primul an de referință, urmată de o creștere de 0,18% în anul 2009. Se observă apoi o
scădere de 0,07% pentru anul 2010, respectiv o creștere de 0,30% pentru anul 2011, valoare ce
rămâne constantă și în anul următor (2012). Anii următori au urmat traiectorie descendentă, și
anume: o scădere cu 0,25% pentru anul 2013, cu 0,33% pentru anul 2014, cu 0,32% pentru
anul 2015, cu 0,33% pentru anul 2016, respectiv cu 0,15% pentru 2017.
Per ansamblu, în anul 2017 față de anul 2007 s-a înregistrat o creștere de 3,52% în România, în
timp ce în Zona Euro valoarea a rămas aproximativ aceiași. Așadar, dacă la începutul anului
2007 ponderea datoriilor în total active era aproximativ de 3 ori mai mare în Zona Euro, în
trimestrul 2 al anului 2017 România deține un procent mai mare decât jumătate din Zona Euro.
„ ” 35
Valoarea medie a indicatorului pentru România este de 7,20%, iar pentru principalele țări
europene este de 13,74%.
Un alt indicator luat în considerare este ponderea datoriilor în venitul brut disponibil. Acest
raport se prezintă în felul următor:
 în România: se înregistrează majorări semnificative ale acestui indicator în perioada 2007-
2011 (4,31% - 2008; 1,84% - 2009; 0,76% - 2010; 0,09% - 2011), urmate de o descreștere
bruscă în anul 2013 (18,17%), trend care se menține în permanență în perioada 2012-2017
(0,1% - 2012; 18,17% - 2013; 1,19% - 2014; 0,48% - 2015; 0,57% - 2016 si 0,34% - 2017);
 pentru Zona Euro se înregistrează valori aproape absolute alea acestui indicator, având
parte, la fel ca și în cazul României, de o tendință ascendentă în perioada 2007- 2011 ( 1% -
2008; 2,57% - 2009; 1,35% - 2010; 0,39% - 2011), urmată de o evoluție descendentă în
perioada 2012-2017 (0,49% - 2012; 1,36% - 2013; 1,05% - 2014; 0,78% - 2015; 0,43% -
2016; 0,24% - 2017).
Astfel, în România putem observa o scădere semnificativă a indicatorului comparând primul și

ultimul an de referință (13,85%), în timp ce în Zona Euro putem observa o ușoară creștere de
0,18%. Valoarea medie a indicatorului pentru România este de 27,45%, în timp ce pentru Zona
Euro este de 96,20%. Dacă în primul an de referință ponderea gradului de îndatorare în funcție
de venitul brut disponibil era de aproximativ 3 ori mai mare decât în România, în ultimul an de
referință aceasta a ajuns să fie de aproximativ 5 ori mai mare. Este necesar ca îndatorarea să fie
dezbătută și la nivelul dimensiunii și dezvoltării economice. Se poate sesiza că gradul de
îndatorare raportat la venitul pe care populația îl are la dispoziție sau la averea netă se situează la
un nivel inferior în comparație cu Zona Euro, lucru datorat decalajului dintre dezvoltarea
economică si financiară.
Privind ponderea gradului de îndatorare al populației în produsul intern brut aceasta prezinta
evoluții fluctuante atât în România , cât și în Zona Euro:
 în România: în anul 2007 aceasta ocupă 18,57%, urmând ca în anul 2008 să înregistreze o
creștere de 2,47%. În continuare se păstrează același trend ascendent, crescând cu 1,17% în
2009, respectiv 0,30% în 2010. Din 2011 se înregistrează scăderi ale valorii care se mențin
până în ultimul an de referință. În anul 2011 această valoare scade cu 1%, după care are loc o
diminuare cu 0,91% pentru anul 2012, comparativ cu anul 2011. În continuare, ponderea
datoriilor în produsul intern brut înregistrează o valoare cu 1,44% mai mică pentru anul 2013,
care, la rândul ei scade cu 0,92% pentru anul de referință următor. În anul 2015 se poate
observa o scădere cu 0,14% față de anul 2014, iar în ultimii doi ani de referință (2016 și 2017)
se poate observa o diminuare cu 0,71%, respectiv 0,19%. Comparând primul an cu ultimul an
de referință, observăm o scădere de 1,97%. Valoarea medie a indicatorului este de 19,50%.
 pentru Zona Euro: regăsim un procent net superior comparativ cu țara noastră, fiind
aproximativ de 3 ori mai mare. În anul 2007 ponderea acestor datorii era de 59,19%,
înregistrându-se, până în anul 2012 creșteri de la un an la altul, respectiv: 1,22% pentru anul
2008, 3,52% pentru anul 2009, 0,23% pentru anul 2010, 0,72% pentru anul 2011 și 0,36%
pentru anul 2012. După această perioadă de ascensiune urmează o perioadă de regres, care
este caracterizată prin scăderi ale valorii de la un an la altul, până in ultimul an luat în
considerare, după cum urmează: 1,23% pentru anul 2013, 1,14% pentru anul 2014, 1,4%
pentru anul 2015, 0,53% pentru anul 2016 și, în final, 0,14% pentru anul 2017. Comparând
primul cu ultimul an de referință, nu s-au înregistrat modificări semnificative, ci o creștere de
1,01%. Valoarea medie a indicatorului este de 60,89%.
Se poate observa cu certitudine faptul că gradul de îndatorare raportat la venitul generat în

economie sau la averea netă a populației din România se află la un nivel inferior față de țările
din Zona Euro. Această situație este datorată unui deficit de importanță majoră în dezvoltarea
economică și financiară. Gradul de îndatorare raportat la averea netă este aproximativ 50% din
valoarea aferentă Zonei Euro, în timp ce rata de îndatorare față de PIB este de aproximativ 3,5 ori
mai mică în cazul României. Acest lucru este datorat decalajului dintre România și Zona Euro,
care aparent este mai vizibil în funcție de avuție decât în funcție de producție anuală. În această
situație, populația are o capacitate de îndatorare mult mai mică comparativ cu populația din Zona
Euro.
Figura 2. Gradul de îndatorare a populației: România versus Zona Euro
- procente -

„ ” 37
În Figura 3 este ilustrată o imagine asupra gradului de îndatorare al populației în funcție de

tipul creditului și categoriei de venit salarial net. În cazul persoanelor care se încadrează în
ultimele două categorii de venit există posibilitatea de a rambursa mai repede creditele
contractate decât persoanele care dețin venituri cuprinse între salariul minim si salariul mediu
net, deoarece beneficiază de resursele necesare, astfel:
 pentru persoanele care au venituri cuprinse între salariul minim si salariul mediu net în
economie, creditele de consum deja existente în stoc au crescut cu 2,8 puncte procentuale în 2017
comparativ cu anul de referință anterior; analizând creditele de consun noi acordate de către
instituțiile financiare, acestea au crescut cu 3,5 % în anul 2017 raportat la anul 2016. De aici
putem concluziona faptul că populația care obține venituri care se încadrează între salariul minim
și salariul mediu net în economie optează în continuare pentru contractarea de noi credite, chiar
dacă cele vechi nu au fost rambursate integral;
 în cazul persoanelor care realizează venituri cuprinse între salariul mediu net și două salarii
medii nete, s-a înregistrat o creștere nesemnificativă de la an la an, atât în cazul creditelor deja
contractate (0,2%), cat și in cazul creditelor nou contractate (0,3%);
 de asemenea, și in cazul persoanelor care realizează venituri mai mari decât două salarii medii
nete, creșterea de la un an de referință la altul este una nesemnificativă atât pentru creditele deja
existente în stoc (0,1%), cât și pentru creditele noi (0,3%).
În cazul creditelor ipotecare, putem observa că cea mai mare pondere a serviciului datoriei
bancare o regăsim în cazul persoanelor cu venituri cuprinse între salariul minim si salariul mediu
net, acestea ocupând aproape jumătate din ponderea totală a creditelor ipotecare. În privința
creditelor ipotecare deja existente, situația se prezintă în felul următor : în anul 2016 acestea dețin
o pondere de 48,8%, urmând ca la finele anului 2017 să depășească 50% din totalul creditelor
ipotecare. În cazul creditelor nou contractate, acestea înregistrează o creștere de 2,3%. Această
categorie a populației deține o pondere atât de mare în total, deoarece venitul disponibil nu este
suficient pentru achiziții de natură financiară, fiind astfel nevoită să recurgă la creditare. În cazul
persoanelor cu câștiguri cuprinse între salariul mediu net și două salarii medii nete se poate
sesiza o creștere cu 0,5% a creditelor deja existente în stoc, respectiv o creștere cu 2,5% a
creditelor nou contractate în anul 2017 raportat la anul de referință anterior. Pentru categoria de
populație care se încadrează la venituri mai mari decât două salarii medii nete, situația se prezintă
astfel: în cazul creditelor deja existente în stoc se înregistrează o scădere de 0,5% de la un an la
altul , în timp ce pentru creditele nou acordate se înregistrează o creștere de 0,4% pentru 2017,
comparativ cu 2016.
Există, astfel, o disconcordanță privind gradul de îndatorare în funcție de venit. După cum
putem observa, persoanele cu venituri între nivelul minim si nivelul mediu pe economie prezintă
un grad de îndatorare mai mare decât cele cu venituri peste dublul salariului mediu, mai ales în
cazul creditelor ipotecare (51% comparativ cu 20%). Ținând cont de faptul că 29% din debitori se
încadrează între salariul minim si salariul mediu, ne aflăm la un punct alarmant de îndatorare,
existând astfel o evoluție nefavorabilă. Accesul mult mai facil la finanțare este dat de ratele
scăzute ale dobânzilor si al acordării creditelor în monedă națională, însă creșterea nivelului
prețurilor imobilelor îngreunează această finanțare. Creditele ipotecare prezintă un risc mult mai
mare comparativ cu creditele de consum, luând în considerare sumele mult mai mari acordate, dar
și durata de viață a creditului. Un alt risc îl constituie și influența ratelor dobânzilor.
Figura 3. Ponderea serviciului datoriei în venit pe categorii de credite
CREDITE ÎN STOC:
- procente -
CREDITE NOI:
- procente -
În Figura 4 este prezentată o imagine de ansamblu privind rata împrumuturilor neperformante

din portofoliul bănci, având ca și criteriu tipul de credit. Sunt analizate 4 tipuri de credit, astfel:
 în cazul creditului imobiliar, rata creditelor neperformante a continuat să se reducă în cei trei
ani de referință (de la 6,08% în septembrie 2015 la 5,53% în 2016, ajungând la 3,49% în
2017). Astfel, se înregistrează o scădere de 2,59% în cazul creditelor imobiliare neperformante
în intervalul septembrie 2015 - septembrie 2017.
 creditul de consum garantat cu ipoteci prezintă cea mai mare rată a neperformanței, mult
superioară celorlalte credite, populația evitând cat mai mult posibil să opteze pentru acest tip
de credit. Totuși, această rată se află și ea în scădere de la an la an, diminuându-se cu 2,3% în
septembrie 2015 față de septembrie 2016 și cu 3,53% în perioada septembrie 2016 -
„ ” 39
septembrie 2017. Aceasta a înregistrat o scădere de 5,83% în ultimul an comparativ cu primul

an de referință.
 urmate de acestea, regăsim creditele de consum negarantate cu ipoteci, care în septembrie
2015 înregistrau o rată a neperformantei de 10,43%. Aceasta a înregistrat o scădere de 4,17%
în septembrie 2016, urmată de o diminuare cu 1,07% în septembrie 2017 față de anul
precedent. În perioada septembrie 2015 - septembrie 2017 s-a înregistrat o scădere totală de
5,24% a acestei rate.
 cardurile de credit si overdraft prezintă cea mai mică rata a creditelor neperformante (4,67%),
care a înregistrat o scădere de 2,13% în septembrie 2016 comparativ cu septembrie 2015,
urmată de o creștere nesemnificativă cu 0,21% în septembrie 2017 față de anul anterior.
Putem observa, astfel, că pe primul loc în categoria creditelor neperformante se regăsesc

creditele de consum garantate cu ipotecă, urmate fiind de cele negarantate cu ipotecă, cele
imobiliare și de cardurile de credit și overdraft, acestea din urmă având cea mai mică rată. Această
reducere pozitivă aferentă performanței instituțiilor bancare este rezultatul mobilizării
acestora de a curăța bilanțurile și de a restructura pozitiv situația financiară a populației. Astfel,
numărul debitorilor cu întârzieri de rambursare a scăzut considerabil, iar numărul celor care au
obținut refinanțare s-a majorat. Condițiile macroeconomice sunt și ele o cauză a scăderii acestei
rate.
Figura 4. Situația creditelor neperformante în funcție de tipul creditului
- procente -

Evoluția creditelor care înregistrează restanțe de plată mai mari de 90 de zile, în funcție de
anul de acordare și tipul de credit aferentă intervalului 2004 – 2016 este redată în Figura 5, de
unde se poate observa că atât valoarea creditelor de consum, cât și a celor ipotecare au început să
crească constant, atingând punctul maxim în anul 2008. În perioada imediat următoare are loc o
scădere drastică a valorilor anterioare, urmând ca în intervalul 2010-2016 să asistăm la o evoluție
fluctuantă. Punctual, situația poate fi relatată astfel:
 în cazul creditelor ipotecare:
- în anul 2005 putem observa cu ușurință faptul că valoarea acestora a crescut considerabil
comparativ cu anul 2004 (42,5%);
- în anul 2006, corelat cu anul 2005, se înregistrează o creștere a valorii creditelor imobiliare
restante de 67,38%;
- în anul 2007 putem observa tot o tendință de creștere cu 82,03% față de anul precedent;
- în anul 2008 se menține aceeași tendință de creștere, cu 38,94% mai mult față de anul 2007;
- în anul 2009 se înregistrează o aplatizare semnificativă, valoarea creditelor restante fiind cu
89,94% mai mică față de anul anterior;
- în anul 2010 se poate sesiza o creștere cu un procent de 56,04% comparativ cu anul 2009;
- în anul 2011 se menține același trend descrescător, cu un procent de 17,42% mai mare decât în
anul 2010;
- în anul 2012 valoarea creditelor restante se diminuează cu un procent nesemnificativ de 2,72%
comparativ cu anul precedent;
- în anul 2013 valoarea creditelor restante scade semnificativ cu 31,34% față de anul 2012;
- în anul 2014 valoarea creditelor restante tinde să se înjumătățească, scăzând cu 44,12%;
- în anul 2015 această valoarea tinde să se dubleze, cunoscând o creștere de 49%;
- în ultimul an de referință se revine la valoarea din anul 2014, valoarea acestora scăzând cu
49,64% față de anul de referință 2015.
- comparând primul și ultimul an de referință, valoare creditelor ipotecare restante a crescut cu
un procent semnificativ de 79,69%.
 în cazul creditelor de consum:

- în anul 2005, comparativ cu anul 2004, valoarea creditelor de consum restante a crescut
considerabil (86,25%);
- în anul 2006 se menține același trend crescător, înregistrând o valoare cu 71,40% mai mare
decât în anul 2005;
- anul 2007, în corelație cu anul 2006, prezintă o maximizare a valorii creditelor de consum
restante de 83,55%;
- tendința de creștere se păstrează și în anul 2008, procentul fiind cu 51,87% mai mare decât
în anul precedent;
- în anul 2009 are lor o scădere drastică a valorii creditelor de consum(87,02%) față de anul
anterior;
- în anul 2010 putem observa faptul că această valoare s-a dublat față de anul de referință
2009 (50,68%);
- în anul 2011 se mențin aceeași tendință de creștere cu 12,98% față de anul 2010;
- în anul 2012 se înregistrează o diminuare cu 40,75% comparativ cu anul 2011;
„ ” 41
- în anul 2013 se menține același trend descrescător, scăzând cu 8,79% față de anul
precedent luat in considerare;
- în anul 2014 are loc o creștere cu 16,02% față de anul 2013;
- aceeași tendință de creștere se menține și în 2015, unde putem sesiza o valoare cu 57,30%
mai mare raportată la 2014;
- în ultimul an de referință se înregistrează o ușoară creștere de 4,05% raportată la anul
2015.
- raportându-ne la primul și ultimul an de referință, se poate observa o creștere de 86,25%.
Concluzionând, se poate sesiza, în funcție de anul de acordare, persistența în portofoliu a

creditelor neperformante acordate în perioada 2007-2008, însă valoarea acestora s-a diminuat
în ultimii ani. Creditele acordate în perioada recentă și pentru care a trecut o perioadă optimă de
observare de cel puțin 2 ani nu au generat volume semnificative de neperformanță. Se remarcă
însă o majorare privind creditele de consum acordate în anul 2015, care înregistrează întârziere la
plată care depășesc 90 de zile, acest an marcând momentul de revenire pe un trend ascendent
creșterii economice și a nivelului de îndatorare a populației. Cauzele care ar putea fi luate in calcul
privind întârzierea rambursării creditelor sunt următoarele: deprecierea monedei, rata dobânzii,
precum și veniturile disponibile. O astfel de situație este dată de către debitorii care dețin credite
in franci elvețieni. În cazul acestora, riscul de nerambursare este mult mai mare față de cei care
dețin credite de consum în lei sau credite ipotecare. Debitorii cu credite ipotecare în euro sunt
expuși la un risc aproximativ de 2 ori mai ridicat decât cei care dețin credite în lei. În cazul
creditelor de consum nu se înregistrează modificări semnificative. Creditele „Prima casă”
prezintă un risc mult mai scăzut față de un credit imobiliar standard. Totodată, creșterea
raportului dintre garanție și valoarea împrumutului cu 10 puncte procentuale mărește
probabilitatea de nerambursare cu 11%. În cazul creditelor de consum, probabilitatea de
nerambursare a debitorilor care au contractat și un credit ipotecar este mai redusă cu 75% în
comparație cu deținătorii unui credit de consum în mod exclusiv
Figura 5. Valoarea împrumuturilor care înregistrează restanțe la plată care depășesc 90 de zile
- miliarde lei -

În Figura 6 este redată o imagine de ansamblu cu privire la numărul debitorilor persoane fizice
care au solicitat restructurări sau refinanțări. Analiza este realizată pentru intervalul 2007 -
2017. Băncile au încercat să sprijine debitorii prin aceste măsuri cu scopul diminuării riscului de
nerambursare a creditului. Restructurarea presupune obținerea unor metode de rambursare
convenabile pentru clienți, oferindu-le suport când aceștia întâmpină probleme de natură
financiară în vederea păstrării la un nivel rezonabil soldul creditului și a riscurilor aferente. Astfel,
instituțiile de credit pot oferi următoarele facilități: grație totală sau parțială, prelungirea
scadenței, conversie valutară, etc. Refinanțarea reprezintă acțiunea băncii de a aproba un credit
nou în vederea rambursării creditelor deja contractate și care nu au fost achitate la scadență.
Concret se poate observa faptul că, în cazul operațiunilor de restructurare, numărul acestora a
crescut semnificativ între anii 2008-2013. În anul 2013 a fost atins punctul maxim, ulterior
scăzând la un nivel inferior (2014-2017), astfel:
 în septembrie 2008 numărul de debitori care au apelat la restructurări a crescut cu 71%
comparative cu septembrie 2007;
 în septembrie 2009 continuă perioada de ascensiune a restructurărilor, numărul acestora
crescând cu un procent de 96,78%;
 același trend crescător se menține și în septembrie 2010, numărul acestora crescând cu 72,85%
comparativ cu perioada anterioară analizată;
 o tendință ascendentă se înregistrează și în septembrie 2011, rezultând o creștere cu 28,71%
mai mare comparativ cu anul anterior;
 în septembrie 2012 numărul restructurărilor se maximizează cu 9,60% față de septembrie
2011;
 septembrie 2013 este perioada în care numărul debitorilor care apelează la restructurări atinge
nivelul maxim, crescând cu 4,49% față de anul precedent;
 în septembrie 2014 surprindem o scădere a numărului debitorilor care apelează la restructurări,
acesta înregistrând o scădere cu 5,66% față de septembrie 2013;
 același trend descrescător se menține si în septembrie 2015, când se poate sesiza o scădere cu
30,84% față de anul anterior;
 în septembrie 2016 numărul restructurărilor se menține în continuă scădere, cu 24,77% față de
perioada anterioară analizată;
 în ultimul an de referință acesta a scăzut cu 10,58% față de septembrie 2017.
În cazul refinanțărilor, numărul persoanelor care au apelat la refinanțări a început să crească

constant, atingând punctul maxim în septembrie 2017, după cum urmează:
 în anul 2013 numărul acestora a crescut cu 49,07% în comparație cu septembrie 2012;
 comparativ cu septembrie 2013, în perioada imediat următoare, numărul acestora a cunoscut o
creștere de 57,77%;
 în anul 2015 numărul refinanțărilor solicitate se situează pe același trend ascendent,
înregistrând o creștere de 79,99% comparativ cu perioada ulterioară analizată;
 în septembrie 2016 numărul acestora atinge o valoare de 88,21% mai mare față de septembrie
2015;
„ ” 43
 septembrie 2017 este perioada în care numărul debitorilor care apelează la refinanțări
înregistrează punctul maxim, crescând cu 90,39% față de perioada anterioară de referință.
Având ca si criteriu luat în considerare ponderea numărului debitorilor care solicită

restructurări, respectiv cei care solicită refinanțări, în totalul acestora în perioada de referință
2012-2017, putem observa cu ușurință faptul că refinanțările ocupă un loc dominant, cu un
procent mediu de 67,28%, comparativ cu restructurările, care dețin un procent mediu de 32,7%.
Totodată, putem sesiza că numărul debitorilor care solicită restructurări a scăzut în 2017,
comparativ cu 2010 cu un procent de 90,39%, în timp ce refinanțările au cunoscut o perioadă de
ascensiune, crescând cu 57,66% în anul 2017 față de anul 2012.
Eforturile instituțiilor de credit de a reduce ratele de neperformanță s-au evidențiat și în

relațiile cu debitorii care au întâmpinat dificultăți în rambursarea creditelor. Astfel, băncile au
sprijinit debitorii prin operațiuni de restructurare și refinanțare. Volumul creditelor refinanțate
sau care au suferit restructurări a prezentat un ritm de creștere susținut în ultimii ani, băncile
venind în ajutorul a aproximativ 250 de mii de debitori (septembrie 2017). În perioada
ianuarie-septembrie 2017, băncile au continuat operațiunile de restructurare sau refinanțare,
numărul de debitori care au renegociat contractele fiind în creștere cu 9%.
Figura 6. Numărul debitorilor persoane fizice care au solicitat restructurări sau refinanțări
- mii persoane -
3. Concluzii
Datoriile financiare ale persoanelor fizice se referă la acele obligații de plată alcătuite din resurse
temporar atrase, care necesită a fi rambursate și la care se adaugă plata dobânzii. În cele mai multe
cazuri, populația apelează la un împrumut în vederea facilitării consumului pe parcursul vieții,
procedând la achitarea datoriilor în perioadele în care nivelul veniturilor este mai mare. În cazul
apariției supra-îndatorării în rândul persoanelor fizice, băncile oferă soluții privind rezolvarea
acestor situații concretizate în operațiuni de refinanțare, respectiv restructurare. Datoria
populației, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, a resimțit o majorare semnificativă
de la un an de referință la altul, declanșată într-o măsură semnificativă de majorarea creditării
bancare. Există o corelație directă la nivelul creșterii economice, respectiv creșterii creditului
populației, acestea constituind cele mai frecvente cauze ale îndatorării gospodăriilor.
Prin intermediul acestui studiu de caz am analizat principalii factori care influențează în mod
direct datoria populației, precum și evoluția acestora. În ceea ce privește evoluția creditelor de
consum contractate de populație în intervalul anilor 2010 - 2017, creditele contractate în relație
cu instituțiile de credit (IC) s-au situat pe un trend descrescător, în timp ce creditele contractate
de la instituțiile financiare nebancare (IFN) au urmat un trend fluctuant. Cealaltă categorie
importantă de credite contractate de populație, creditele ipotecare, au înregistrat o creștere
constantă în rândul celor acordate de către IC, comparativ cu cele acordate de către IFN, în
cazul cărora se poate sesiza o evoluție fluctuantă, fără modificări semnificative de-a lungul
perioadei analizate. Ca pondere în total credite de consum contractate de populație, cele
acordate de către instituțiile de credit dețin o poziție dominantă comparativ cu cele acordate de
către instituțiile financiare nebancare. Concluzionând, se poate observa că datoria totală a
populației se află în creștere, unul dintre motive fiind majorarea creditării bancare, care deține
cea mai mare pondere în gradul de îndatorare al gospodăriilor, pe fondul creșterii creditului
populației în același ritm cu creșterea economică.
În ceea ce privește gradul de îndatorare al populației privind comparativ România și Zona

Euro, putem observa, în funcție de indicatorii luați în considerare, o evoluție fluctuantă, alternată
de creșteri, iar mai apoi de descreșteri ale datoriei. Se poate sesiza că gradul de îndatorare
raportat la venitul pe care populația îl are la dispoziție sau la de averea netă aferentă României
este la un nivel scăzut în comparație cu Zona Euro, lucru datorat decalajului dintre dezvoltarea
economică si financiară. Se poate observa cu certitudine faptul că gradul de îndatorare
comparativ cu venitul generat în economie sau cu averea netă a populației din România se află la
un nivel inferior față de țările din Zona Euro. Acest context este datorat unui deficit de importanță
majoră în dezvoltarea economică și financiară. Gradul de îndatorare raportat la averea netă este
aproximativ 50% din valoarea aferentă Zonei Euro, în timp ce rata de îndatorare față de PIB este
de aproximativ 3,5 ori mai mică în cazul României. Acest lucru este datorat decalajului dintre
România și Zona Euro, care aparent este mai vizibil în funcție de avuție decât în funcție de
producție anuală. În această situație, populația are o capacitate de îndatorare mult mai mică
comparativ cu populația din Zona Euro.
Gradul de îndatorare al populației este analizat și în funcție de tipul creditului și categoriei de

venit salarial net. Există, astfel, o disconcordanță privind gradul de îndatorare în funcție de
venit. După cum putem observa, persoanele cu venituri între nivelul minim si nivelul mediu pe
economie prezintă un grad de îndatorare mai mare decât cele cu venituri peste dublul salariului
mediu, mai ales în cazul creditelor ipotecare. Ținând cont de faptul că 29% din debitori se
încadrează între salariul minim si salariul mediu, ne aflăm la un punct alarmant de îndatorare,
existând astfel o evoluție nefavorabilă. Accesul mult mai facil la finanțare este dat de ratele
„ ” 45
scăzute ale dobânzilor si al acordării creditelor în monedă națională, însă creșterea nivelului
prețurilor imobilelor îngreunează această finanțare. Creditele ipotecare prezintă un risc mult mai
mare comparativ cu creditele de consum, luând în considerare sumele mult mai mari acordate, dar
și durata de viață a creditului. Un alt risc îl constituie și influența ratelor dobânzilor.
Gradul de îndatorare este analizat și în funcție de rata creditelor neperformante la bănci, în

funcție de tipul creditului. Putem observa, astfel, că pe primul loc în categoria creditelor
neperformante se regăsesc creditele de consum garantate cu ipotecă, urmate fiind de cele
negarantate cu ipotecă, cele imobiliare și de cardurile de credit și overdraft, acestea cele din urmă
având cea mai mică rată. Această reducere pozitivă aferentă performanței instituțiilor bancare
este rezultatul mobilizării acestora de a curăța bilanțurile și de a restructura pozitiv situația
financiară a populației. Astfel, numărul debitorilor cu întârzieri de rambursare a scăzut
considerabil, iar numărul celor care au obținut refinanțare s-a majorat. Condițiile
macroeconomice sunt și ele o cauză a scăderii acestei rate.
Evoluția creditelor cu restanțe de plată mai mari de 90 de zile după anul de acordare și tipul
de credit evidențiază, în funcție de anul de acordare, persistența în portofoliu a creditelor
neperformante acordate în perioada 2007-2008, însă valoarea acestora s-a diminuat în ultimii
ani. Creditele acordate în perioada recentă și pentru care a trecut o perioadă optimă de observare
de cel puțin 2 ani nu au generat volume semnificative de neperformanță. Se remarcă însă o
majorare a creditelor de consum contractate în anul 2015, care înregistrează întârzieri la plată care
depășesc 90 de zile, acest an marcând momentul de revenire pe un trend ascendent creșterii
economice și a nivelului de îndatorare a populației.
Gradul de îndatorare este raportat și la numărul debitorilor persoane fizice care au solicitat
restructurări sau refinanțări. Analiza este realizată pentru intervalul 2007 - 2017. Băncile au
încercat să sprijine debitorii prin aceste măsuri cu scopul diminuării riscului de nerambursare a
creditului. Putem sesiza că numărul debitorilor care solicită restructurări a scăzut în 2017,
comparativ cu 2010, în timp ce refinanțările au cunoscut o perioadă de ascensiune Putem observa
cu ușurință faptul că refinanțările ocupă un loc dominant, comparativ cu restructurările.
Totodată, putem sesiza că numărul debitorilor care solicită restructurări a scăzut în 2017,
comparativ cu 2010, în timp ce refinanțările au cunoscut o perioadă de ascensiune.
5. Bibliografie:
1. Andronache, V., Spețe și soluții practice între bancă și client, Editura Universitară, 2006;
2. Basno, C., Dardac, N., Floricel, C., Monedă, Credit, Bănci, Aplicații și studii de caz, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1994;
3. Bica, I., Bonitatea clienților și implicațiile ei în procesul creditării, PhD Thesis, 2009;
4. Codul Fiscal, articolul 61, Categorii de venituri supuse impozitului pe venit;
5. Coussergues, S., Gestion de la Banque, Dunod, Paris, 1992;
6. Dardac, N., Barbu, T., Monedă, bănci și politici monetare, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2005;
7. Dedu, V., Gestiune Bancară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999;

8. Galiceanu, I., Stanciu, N., Cristea, M., Gestiune bancară, Editura Didactica Nova,
Craiova, 1997;
9. Heteș-Gavra, I., Operațiunile active ale instituțiilor de credit, Editura Mirton, Timișoara,
2009;
10. Roxin, L., Gestiunea Riscurilor Bancare, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1997;
11. Socol, A., Contabilitatea și gestiunea societăților bancare, Editura Economică, București,
2005;
12. Thomas, L., Edelman, D., Crook, B., Jonathan, N., Credit scoring and its applications,
Society for industrial and Applied Mathematics, 2002;
13. www.bnr.ro

Model 2 Lucrare de Licenta

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Model 2 Lucrare de Licenta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FINANŢE - BĂNCI

ANALIZA CAPACITĂȚII DE ONORARE A

Conf. dr. Heteş Roxana

ANALIZA CAPACITĂȚII DE ONORARE A

Conf. dr. Heteş Roxana Hucec Malvina-Bianca

ANALIZA CAPACITĂȚII DE ONORARE A

Rezumat: Prin lucrarea de față se dorește o prezentare asupra activității de creditare a

Lucrarea de licență cu titlul „Analiza capacității de onorare a serviciului datoriei: segmentul

Punctul de plecare în vederea conceperii acestei lucrări a fost documentarea cu privire la

Creditul bancar reprezintă modalitatea fundamentală privind transferarea surselor lichide

Figura 1. Aspecte generale cu privire la conceptul de credit

„Sursa: Socol A. (2005, p.13), Dedu V (1999, p.48)”

Tabel 1. Principalele tipuri de credite acordate persoanelor fizice

Creditul de consum reprezintă o categorie importantă a acestora, vizând procesul de dezvoltare

bancar, adaptarea și extinderea operațiunilor specifice băncilor, separarea surselor materiale,

Acordarea împrumutului în vederea consumului face referire la împrumutul oferit

În funcție de clasificarea anterioară, se poate aprecia calitatea portofoliului de credit în felul

În vederea obținerii unui împrumut, persoanele fizice trebuie să întrunească în prealabil

Figura 2. Condiții de eligibilitate pentru clienții persoane fizice

„Sursa: Bica I. (2009, p.36), Roxin L. (1997, p.67)”

„Sursa: Heteș-Gavra R. (2013, p.31), Barbu T. (2005, p.98)”

și 25 de ani. În aceste cazuri nu se solicită documente de natură fiscală. Veniturile aferente

actualitate referitoare la populația care a procedat la contractarea unor credite de la societăți

Elaborarea formularului de tip scoring stabilește bonitatea clientului, cu ajutorul clasificărilor

Tabel 2. Sistemul Credit Scoring (caracteristici și ponderi)

„Sursa: Coussergues S.(1992, p.131), Thomas L. (2002, p.141)”

Tabel 3. Clasificarea clienților în funcție de diferite categorii de risc

Tabel 4. Informații care trebuie să se regăsească în referatul de credit

„Sursa: Basno C., Dardac N., Floricel C. (1994, p.74)”

Cauzele insolvabilității pot fi cauze de natură obiectivă, în strânsă legătură cu mediul de

Figura 4. Principalele surse de venit ale populației

„Sursa: Codul Fiscal, articolul 61 - Categorii de venituri supuse impozitului pe venit ”

Roxin L. (1997, p. 76) evidențiază că modul de organizare al activității de creditare al

Figura 5. Repartizare sarcinilor între front-office și back-office în abordarea clasică

„Sursa: Manolescu G. (2006, p.145), Roxin L. (1997, p.78)”

În opinia autorilor Dardac N. și Barbu T. (2005, p.74), instituțiile financiare procedează la

3. Studiu de caz şi rezultate

Datoria populației se află în creștere de la un an de referință la altul, principalul factor

În privința evoluției creditelor de consum contractate de populație în intervalul anilor 2010 -

Cealaltă categorie importantă de credite contractate de populație, creditele ipotecare, au

- în anul următor se înregistrează, de asemenea, o creștere de 7,76% comparativ cu anul

Ca pondere în total credite de consum contractate de populație, cele acordate de către

Având în vedere o analiză a creditelor contractate din punct de vedere al instituțiilor de

Figura 1. Datoria populației în România: valori agregate

„Sursa: Prelucrarea autorului în baza seriilor de date statistice www.bnr.ro”

În ceea ce privește gradul de îndatorare al populației privind comparativ România și Zona

Un alt indicator util în vederea analizării gradului de îndatorare al populației îl reprezintă

Astfel, în România putem observa o scădere semnificativă a indicatorului comparând primul și

Se poate observa cu certitudine faptul că gradul de îndatorare raportat la venitul generat în

Figura 2. Gradul de îndatorare a populației: România versus Zona Euro

„Sursa: Prelucrarea autorului în baza seriilor de date statistice www.bnr.ro”

În Figura 3 este ilustrată o imagine asupra gradului de îndatorare al populației în funcție de

Figura 3. Ponderea serviciului datoriei în venit pe categorii de credite

„Sursa: Prelucrarea autorului în baza seriilor de date statistice www.bnr.ro”

În Figura 4 este prezentată o imagine de ansamblu privind rata împrumuturilor neperformante

septembrie 2017. Aceasta a înregistrat o scădere de 5,83% în ultimul an comparativ cu primul

Putem observa, astfel, că pe primul loc în categoria creditelor neperformante se regăsesc

Figura 4. Situația creditelor neperformante în funcție de tipul creditului

„Sursa: Prelucrarea autorului în baza seriilor de date statistice www.bnr.ro”

 în cazul creditelor de consum:

Concluzionând, se poate sesiza, în funcție de anul de acordare, persistența în portofoliu a

„Sursa: Prelucrarea autorului în baza seriilor de date statistice www.bnr.ro”

În cazul refinanțărilor, numărul persoanelor care au apelat la refinanțări a început să crească

Având ca si criteriu luat în considerare ponderea numărului debitorilor care solicită