BUGETUL UNIUNII EUROPENE

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează, în fiecare an, finanţarea
ansamblului activităţilor şi intervenţiilor Uniunii, reflectând, prin modalitatea de alocare a
resurselor, priorităţile politicilor comunitare şi orientările politice.
Bugetul UE a evoluat de la un nivel iniţial foarte redus, de aproximativ 80 de
milioane de euro, acoperind doar cheltuielile administrative ale Comunităţii Economice
Europene, până la un nivel actual de peste 140 miliarde euro.
Acesta a evoluat de la o programare anuală la cea multianuală (de şapte ani), fiind
generat conceptul de „Perspectivă Financiară Multianuală” sau „Cadrul Financiar
Multianual”. În acest fel, s-a marcat distincţia între bugetele anuale şi modul de înlănţuire
al acestora în perspectivă, pentru a fi atinse în mod real obiectivele politicilor comune ale
Uniunii. Deşi nu a eliminat procedura bugetara anuală, apariţia Perspectivelor Financiare a
redus considerabil confruntarea anuală pentru nivelul cheltuielilor şi a destinaţiilor
acestora, dintre Comisia Europeană şi Statele Membre, limitele generale ale bugetelor
anuale însumate ale următorilor ani, plafonul maxim, rata de creştere, veniturile şi
cheltuielile pe capitole fiind dezbătute odată la şapte ani.

Veniturile bugetului Uniunii Europene în cadrul financiar multianual 2014-

2020

Veniturile bugetului general al UE sunt, în prezent, împărţite în două categorii:

 resurse proprii - cea mai mare parte din veniturile bugetare
 alte venituri - nu depăşesc, de regulă, 3% din total.
Sistemul resurselor proprii ale bugetului UE este constituit din trei piloni:
1. resursele proprii tradiţionale,
2. resursa bazată pe TVA
3. resursa bazată pe venitul naţional brut (“cea de-a patra resursă”).
Alături de aceste trei componente principale, în cadrul resurselor proprii se mai includ şi
mecanismele de corecţie.
1. Resursele proprii tradiţionale reprezintă impozite datorate bugetului Uniunii
care îmbracă forma taxelor vamale asupra unor bunuri importate în Uniunea Europeană.
Acestea se compun din:
 taxe vamale asupra produselor agricole,
 prelevări pe zahăr
 taxe vamale de import.
Prelevările agricole se aplică la importul acestor produse din state terţe, ale căror
preţuri sunt mai mici decât cele din UE. Nivelul preţurilor din UE este stabilit de către
Consiliul European, în urma consultărilor cu Comisia şi Parlamentul European, şi, de
regulă, sunt stabilite la un nivel superior faţă de preţurile practicate la nivel mondial.
Această decizie este argumentată prin faptul că, la nivel mondial, preţurile sunt mai mici
datorită subvenţiilor acordate de majoritatea statelor terţe. Astfel, prelevările agricole au
menirea de a egaliza preţul produselor importate cu cele produse în Uniune pentru a
proteja piaţa agricolă comunitară.
Prelevările pe zahăr sunt prelevări fiscale denumite "sugar levies", care deși nu
poartă oficial această denumire, sunt din punct de vedere al tipologiei de impozit în mod
evident accize. Acestea sunt datorate de producătorii de zahăr şi produse derivate din
zahăr şi sunt de trei tipuri: accize de producţie, de depozitare şi alte accize. Aceste
prelevări fiscale au o destinaţie prestabilită, veniturile obţinute fiind direcţionate către

1
piaţa comunitară a produselor din zahăr. Aceste prelevări fiscale s-au eliminat începând
din anul 2018.
Taxele vamale sunt stabilite asupra produselor importate din state terţe şi au ca
obiectiv, similar prelevărilor agricole, egalizarea preţurilor la produsele importate cu cele
indigene, pentru a proteja piaţa europeană. Taxele vamale practicate de Uniunea
Europeană pot fi taxe vamale contractate, autonome, pentru neutralizarea subvenţiilor sau
antidumping. Taxele vamale contractate sunt rezultate din acorduri între UE şi Organizaţia
Mondială a Comerţului, în timp ce taxele vamale autonome sunt stabilite în mod
independent de către Uniune. Taxele vamale pentru neutralizarea subvenţiilor sunt stabilite
asupra produselor importate a căror preţuri sunt inferioare celor europene datorită
subvențiilor acordate de statele terţe. Taxele vamale antidumping sunt aşezate asupra
produselor importate în cazul cărora se practică preţuri de dumping, uneori chiar sub
costul de producţie.
Statele membre au obligaţia de a colecta şi transfera aceste venituri bugetului
Uniunii Europene, având dreptul de a reţine o cotă de 20% din acestea pentru a acoperi
costurile de colectare. Această cotă se acordă în mod automat, indiferent de costurile
efective de colectare.
Resursele proprii tradiţionale reprezintă, practic, singura resursă proprie a
bugetului UE, deoarece aceste prelevări fiscale sunt rezultatul aplicării tarifului vamal şi a
legislaţiei comunitare privind agricultura, în contextul uniunii vamale. Colectarea acestor
resurse implică nişte costuri semnificative, concentrate în jurul serviciilor vamale ale
statelor membre. Atribuirea resurselor proprii tradiţionale direct statelor membre nu ar fi
eficientă, deoarece colectarea acestora depinde, mai degrabă, de distribuţia geografică a
fluxurilor de importuri decât de consumul final al produselor importate într-un anumit stat
membru.
2. Resursa bazată pe TVA nu reprezintă o prelevare fiscală propriu-zisă, fiind un
procent din TVA-ul colectat în fiecare stat membru. Aceasta reprezintă, practic, o
contribuţie din partea fiecărui stat membru, calculată în funcţie de o bază stabilită în mod
unitar asupra căreia se aplică o cotă uniformă. Baza de calcul se stabileşte pentru fiecare
stat în funcţie de veniturile fiscale colectate din TVA împărţite la o medie ponderată a
cotelor de TVA, în situaţia în care se aplică mai multe cote, baza de calcul neavând voie să
depăşească 50% din venitul naţional brut. În prezent, cota uniformă de impunere se
situează la nivelul de 0,3% pentru toate statele, cu excepţia, Germaniei, Olandei şi Suediei
(0,15%) care beneficiază de aceste cote reduse doar pentru perioada 2014-2020.
Iniţial, resursa bazată pe TVA a fost introdusă pentru a deveni o prelevare fiscală
propriu-zisă, în ipoteza continuării procesului de armonizare a legislaţiilor naţionale
privind taxa pe valoarea adăugată. Însă, persistenţa diferenţelor între legislaţiile naţionale
ale statelor membre nu a permis definirea unei baze impozabile pe deplin armonizate, iar
resursa bazată pe TVA păstrează caracterul de contribuţie din partea statelor membre.
3. Resursa bazată pe venitul naţional brut, denumită şi “cea de-a patra resursă”,
constă în contribuţii directe ale statelor membre din bugetul public naţional al acestora.
Rolul acesteia este de a echilibra bugetul Uniunii Europene, fiind introdusă pentru situaţia
în care veniturile din cele trei resurse nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile.
Astfel, fiecare stat membru are obligaţia de a contribui la bugetul Uniunii cu o cotă
uniformă aplicată asupra venitului naţional brut, definit conform ESA2010. Nivelul cotei
nu este supus unor limitări, însă, totalul resurselor proprii din toate sursele este plafonat la
un nivel maxim de 1,23% din venitul naţional brut al UE. Cuantumul veniturilor aferente
celei de-a patra resurse se stabileşte pornind de la cheltuielile aprobate ale bugetului UE
din care se scad veniturile previzionate din restul surselor. Astfel, statele membre acoperă
acestă diferenţă prin contribuţii directe aplicând o cotă uniformă la venitul naţional brut.

2
De pildă, în anul 2007 cota rezultată a fost de 0,68% şi a generat venituri de 79 miliarde de
euro, reprezentând 69% din totalul resurselor proprii ale bugetului UE.
Întrucât această resursă este corelată cu dimenisunea economiilor statelor membre,
poate fi considerată cea mai echitabilă, deoarece reflectă capacitatea statelor membre de a
contribui la finanţarea bugetului UE. Cu toate acestea, întrucât se bazează pe un agregat
macroeconomic, aceasta reprezintă o contribuţie naţională şi nu asigură o legătură directă
cu cetăţenii Uniunii. De la introducerea acesteia în 1988, importanţa resursei bazată pe
venitul naţional brut a crescut rapid, ajungând în prezent principala sursă de finanţare a
bugetului UE.
Pentru perioada 2014-2020, Danemarca, Olanda și Suedia beneficiază de reduceri
brute ale contribuției lor anuale bazate pe VNB de 130 de milioane EUR, 695 de milioane
EUR și, respectiv, 185 de milioane EUR. Austria beneficiază de reduceri brute ale
contribuției sale anuale bazate pe VNB de 30 de milioane EUR în 2014, 20 de milioane
EUR în 2015 și 10 milioane EUR în 2016. Toate aceste sume se calculează în funcție de
prețurile anului 2011 și se transformă în prețuri curente. Aceste reduceri brute se acordă
după calcularea corecției în favoarea Regatului Unit.

Mecanismele de corecţie
Consiliul European de la Fontainebleau din 1984 a convenit ca orice stat membru a
cărui contribuţie bugetară este excesivă în raport cu prosperitatea sa relativă poate
beneficia de un mecanism de corecţie la momentul potrivit, au fost introduse mai multe
corecţii permanente sau temporare la nivelul veniturilor.
Dintre acestea, cea mai importantă este corecţia în favoarea Marii Britanii,
introdusă cu scopul de a reduce dezechilibrul existent între contribuţiile acestui stat şi
fracţiunea relativ modestă din cheltuielile bugetului UE de care beneficia. Modalitatea
iniţială de calcul a corecţiei se baza pe diferenţa dintre ponderea bazei de calcul pentru
TVA a Marii Britanii în totalul bazei de calcul a TVA şi ponderea cheltuielilor efectuate
din bugetul comunitar în favoarea acesteia. Acest rezultat se înmulţea cu totalul
cheltuielilor bugetare alocate statelor membre şi apoi cu 0,66 pentru a se obţine valoarea
iniţială a corecţiei. Ulterior, au avut loc mai multe modificări în modalitatea de calcul
odată cu introducerea resursei bazate pe VNB, cu plafonarea bazelor de calcul pentru TVA
sau cu creşterea cotei aferente cheltuielilor de colectare pentru resursele proprii
tradiţionale.
Finanţarea acestei corecţii se realizează de către restul statelor membre în funcţie
de ponderea venitului naţional brut al fiecărui stat în venitul naţional brut al Uniunii
Europene. Germania, invocând calitatea de principal contribuabil la bugetul comunitar, a
solicitat o reducere a propriei contribuţii destinate finanţării corecţiei în favoarea Marii
Britanii, şi, încă din 1985, aceasta a fost redusă la două treimi din valoarea rezultată în
urma calculelor. Începând din anul 2002, aceasta a fost limitată la un sfert din valoarea
normală şi a fost extinsă şi pentru Olanda, Austria şi Suedia, ca răspuns la solicitarea
acestor state de a beneficia de un tratament mai favorabil, ţinând cont de contribuţiile
importante efectuate la bugetul comunitar. Ca urmare a acestor reduceri a contribuţiilor,
restul statelor membre au fost puse în situaţia de a finanţa o parte mai mare din corecţia în
favoarea Marii Britanii. Putem aprecia acest aspect ca fiind inechitabil, în special pentru
noile state membre, care trebuie să suporte contribuţii mai mari în raport cu puterea
economică a acestora.

Alături de aceste surse majore de venit, bugetul Uniunii mai este alimentat şi de
alte resurse, precum: prelevări din salariile angajaților UE, dobânzi, venituri din
activitatea unor instituţii UE (din prestarea unor servicii, vânzări de active, chirii) sau

3
surplusurile bugetare din anii precedenţi. Veniturile din aceste surse sunt relativ modeste şi
au un caracter neregulat.

Veniturile bugetului UE în cadrul financiar multianual 2021 – 2027

Sistemul resurselor proprii ale bugetului UE este constituit din patru piloni:
1. taxele vamale,
2. resursa bazată pe TVA
3. resursa bazată pe plastic (The plastic own resource)
4. resursa bazată pe venitul naţional brut.

1. Statele membre vor reține 25% din cuantumul taxelor vamale colectate
2. Cota de 0,3% va fi aplicată tuturor SM.
3. Contribuție națională bazată pe volumul de deșeuri de ambalaje de plastic
nereciclate în valoare de 0,8 euro pe kg de deșeuri de ambalaje de plastic
nereciclat. SM mai sărace beneficiază de un mecanism temporar de ajustare menit
să prevină un nivel excesiv al contribuției din partea acestora.

Cheltuielile bugetului Uniunii Europene

Bugetul UE finanţează un spectru larg de politici şi programe în cadrul Uniunii. În

conformitate cu priorităţile stabilite de statele membre, Comisia realizează programe,
activităţi şi proiecte specifice în domeniu. Acestea includ de la proiecte de sprijinire a
educaţiei pentru mobilitatea studenţilor şi a profesorilor până la proiecte ce vizează
îmbunătăţirea mediului de lucru pentru lucrătorii din UE sau consolidarea controlului la
frontierele externe.
Cheltuielile bugetului UE sunt structurate în şase capitole de cheltuieli, potrivit
perspectivei financiare 2007 - 2013.
1. Creştere durabilă
Acest capitol se împarte în două componente separate, dar interconectate:
a) Competitivitate pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, care cuprinde
cheltuielile de cercetare şi inovare, educaţie şi formare, reţele transeuropene, politică
socială, piaţa internă şi politicile adiacente.
Promovarea competitivităţii reprezintă un obiectiv strategic al Uniunii Europene,
reflectat în strategia Lisabona, care oferă cadrul unui amplu proces de reformă în
parteneriat cu statele membre. Bugetul UE alocat competitivităţii pentru creşterea
economică şi ocuparea forţei de muncă pentru perspectiva financiară 2007 – 2013
însumează 85,6 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 8,8% din totalul
bugetului. Principala destinaţie a acestor fonduri (peste 65%) o constituie cercetarea şi
dezvoltarea, care este concentrată în jurul Programului Cadru 7. Alături acestea sunt
cuprinse şi cheltuielile privind reţelele de transport şi energie, educaţie, prin programele
Marco Polo, Galileo, Lifelong Learning, precum şi Programul Cadru Competitivitate şi
Inovare. Acţiunile întreprinse pentru asigurarea competitivităţii, creşterii durabile şi
ocupării forţei de muncă vizează următoarele domenii: piaţa internă, lupta împotriva
fraudelor şi cooperarea autorităţilor în domeniul fiscal şi vamal.
b) Coeziune pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă cuprinde cheltuielile
aferente politicii de coeziune a Uniunii, menită să consolideze convergenţa statelor
membre şi a regiunilor cel mai puţin dezvoltate, să suplimenteze strategia UE pentru
dezvoltaredurabilă în afara regiunilor mai puţin prospere şi să susţină cooperarea inter-
regională.

4
 Eforturile Uniunii în direcţia coeziunii se concentrează asupra dezvoltării
infrastructurilor şi a asistării regiunilor în formarea forţei de muncă şi a adoptării ultimelor
tehnologii de producţie. Bugetul UE sprijină, de asemenea, facilitarea cooperării
economice şi sociale transregionale şi internaţionale. Acţiunile UE presupun adesea
împărtăşirea de experienţă şi know-how, care se poate dovedi mult mai utilă pentru
regiunilemai puţin prospere.
Astfel, politicii de coeziune îi sunt alocate 347,4 miliarde de euro pentru perioada
2007-2013, ceea ce reprezintă 36% din totalul bugetului UE, fiind distribuite prin
intermediul a trei obiective, şi anume, Convergenţă, Competitivitate regională şi creşterea
capacităţii de ocupare a forţei de muncă şi Cooperare teritorială. Dintre acestea,
principalul obiectiv este cel legat convergenţă, orientat spre stimularea potenţialului de
creştere al statelor membre sau regiunilor mai puţin dezvoltate, reprezentând peste 81%
din cheltuielile pentru coeziune. Instrumentele de finanţare prin care se realizează
implementarea politicii de coeziune sunt Fondul European de Dezvoltare Regională,
Fondul de Coeziune şi Fondul Social European.
2. Conservarea şi gestionarea resurselor naturale
Încă din momentul semnării Tratatului de constituire, Uniunea Europeană a fost
învestită cu importante responsabilităţi în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale,
pescuitului şi a protecţiei mediului. Cheltuielile destinate conservării şi gestionării
resurselor naturale pentru perioada 2007-2013 însumează 416,5 miliarde de euro,
reprezentând 43% din totalul bugetului UE şi sunt concentrate în direcţia implementării
Politicii Agricole Comune. Pe parcursul ultimilor 20 de ani se constată, totuşi, o reducere a
ponderii cheltuielilor privind Politica Agricolă Comună de la peste 70% din totalul
Bugetului UE până la mai puţin de 45% în prezent. Resursele financiare destinate
dezvoltării rurale sunt asigurate, în principal, prin intermediul Fondului European pentru
Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
3. Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie
Acest nou capitol, reprezentând 1% din totalul bugetului UE, dar aflat în continuă
creştere, reflectă importanţa crescătoare acordată domeniilor în care Uniunea are noi
sarcini - justiţie şi afaceri interne, protecţie la frontieră, politica de imigrare şi azil,
sănătate publică şi protecţia consumatorului, cultură, tineret, informare şi dialog cu
cetăţenii. Astfel, lupta împotriva terorismului, a crimei organizate şi a imigraţiei ilegale
este mult mai eficientă atunci când ţările UE fac schimb de informaţii şi acţionează
împreună. UE doreşte o gestionare mai bună a fluxurilor de migraţie în Uniune şi o largă
cooperare în materie penală şi juridică, precum şi societăţi sigure, întemeiate pe respectul
pentru lege.
4. Uniunea Europeană ca partener global
Cheltuielile cuprinse în acest capitol acoperă toate acţiunile externe, inclusiv
instrumentele de preaderare, rezervele pentru ajutoare de urgenţă şi garanţii la
împrumuturi. În cadrul acestor cheltuieli accentul este pus pe susţinerea eforturilor de
aderare a statelor candidate, promovarea stabilităţii, securităţii şi prosperităţii în
vecinătatea Uniunii, promovarea democraţiei şi drepturilor omului pe glob, prevenirea
crizelor şi acordarea de ajutoare umanitare sau asistenţă financiară.
5. Administraţie
Cheltuielile administrative se ridică la 5,8% din totalul bugetului UE, acoperind
cheltuielile cu personalul, inclusiv pensiile, sediile, birourile sau echipamentele, precum şi
diverse misiuni sau conferinţe. În rândul acestora, 47% sunt cheltuielile Comisiei
Europene, 37% ale altor instituţii (Parlamentul European, Consiliul European), iar restul
este destinat pensiilor.
6. Compensări

5
 În conformitate cu acordul politic conform căruia statele membre nu ar trebui să
devină cotizanţi neţi la buget în primii trei ani după aderare, la această rubrică a fost
prevăzută compensarea. Această sumă a fost disponibilă ca transferuri către acestea pentru
a le echilibra încasările şi contribuţiile bugetare. Sumele prevăzute drept compensări
pentru România au însumat 315 milioane euro în 2007, 143 milioane in 2008 şi 145
milioane în 2009. Începând din 2010, România şi Bulgaria nu vor mai beneficia de
compensări, aşa cum cele 10 state care au aderat în 2004 au beneficiat de compensări până
în anul 2006.

Cheltuielile bugetului UE în cadrul financiar multianual 2014-2020

În CFM 2014-2020 cheltuielile sunt împărțite în 6 capitole:

1. Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii.
2. Creștere durabilă: resurse naturale.
3. Securitate și cetățenie.
4. Europa globală.
5. Administrație.
6. Compensații.

1. Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii

a) Competitivitate pentru creștere economică și locuri de muncă: include activități de

cercetare și inovare; educație și formare; rețelele transeuropene în domeniul energiei,
transporturilor și telecomunicațiilor; politica socială; dezvoltarea întreprinderilor etc.
b) coeziunea economică, socială și teritorială: acoperă politică regională care are ca scop
să ajute țările cel mai puțin dezvoltate și regiunile UE pentru a prinde cu restul,
consolidarea competitivității toate regiunile și dezvoltarea cooperării inter-regionale.
Bugetul UE pe 2014 - Total: 142,6 miliarde EUR

2. Creștere durabilă: resurse naturale

include politica agricolă comună, politica comună în domeniul pescuitului, dezvoltarea
rurală și a măsurilor de mediu.

3. Securitate și cetățenie
include justiție și afaceri interne, protecția frontierelor, Politica de imigrare și azil, sănătate
publică, protecția consumatorului, cultură, tineret, informare și dialog cu cetățenii.

6
4. Europa globală
acoperă toate acțiunile externe ("Politica externă") de către UE, cum ar fi asistența pentru
dezvoltare sau ajutor umanitar, cu excepția Fondului european de dezvoltare (FED), care
prevede un ajutor de cooperare pentru dezvoltare cu Africa, Caraibe și Pacific, precum și
țările de peste mări și teritorii. Deoarece nu este finanțat de la bugetul UE, ci din
contribuții directe ale statelor membre ale UE, FED nu se încadrează în CFM.

5. Administrație
acoperă cheltuielile administrative ale tuturor instituțiilor europene, pensiilor și școlilor
europene.

6. Compensații
Plățile temporare destinate Croației, care a aderat la UE în iulie 2013, care sa asigure că
aceasta nu contribuie mai mult la bugetul UE decât beneficiază de cheltuieli ale bugetului
în primul an după aderarea acesteia.