Din nou, despre bobina de inducție

Acum câteva zile, m-a

contactat cineva ca să mă
întrebe : care, cred eu, că e cel
mai simplu dar în același timp
și eficient dispozitiv „free
energy”, de tip electric, pe care
l-ar putea construi... Răspunsul
meu a fost : bobina Ruhmkorff.
Deși am mai vorbit despre
această bobină, poate că nu am
fost suficient de clar... Gândesc
că dacă aș fi fost destul de clar, probabil că în locul întrebării „care e cel
mai simplu și eficient ?” ar fi venit vreo întrebare care să-mi ceară să
lămuresc concret, despre construcția și funcționarea bobinei Ruhmkorff.
Deci, pentru început, să spunem răspicat, că bobina Ruhmkorff este
varianta cea mai evoluată a bobinei de inducție. Prima bobină de inducție a
fost construită de un preot, profesor din Irlanda numit Nicholas Callan în
1836 și a stat la baza primelor descoperiri din domeniul electricității,
făcute de Michael Faraday și contemporanii săi.
Bobina Ruhmkorff este o dezvoltare a bobinei de inducție, brevetată în
1851 și realizată în anii următori, în mai multe variante, în atelierul său de
aparate electrice din Paris, de către Heinrich Daniel Ruhmkorff, cetățean
german stabilit în Franța. În 1858, ca urmare a modernizării bobinei de
inducție, la varianta care-i poartă numele, devine primul laureat al
premiului Volta, premiu de 50 000 de franci oferit de Napoleon al III-lea,
cu titlul de „cea mai importantă descoperire a unei aplicații în
electricitate”.
La data respectivă Tesla avea abia doi ani... Ce e important și am mai
spus-o, este că dacă Tesla nu ar fi existat, sau dacă nu ar fi inventat
curentul alternativ sinusoidal, acaparat de cei care au dezvoltat sistemul
energetic actual, dispozitivele de înaltă tensiune ale vremii, adică bobinele
de inducție și mașinile electrostatice, urmându-și fireasca evoluție tehnică,
ar fi dus la electrificarea civilizației noastre, pe cu totul alte principii, care,
 Cătălin Dan Cârnaru Din nou, despre bobina de inducție

după părerea mea, nu ar fi permis înrobirea omenirii față de stăpânii

sistemului energetic actual... Dar asta, e altă discuție...
Pentru început, să lămurim ce e o bobină de inducție... Noi o
cunoaștem, azi, în varianta bobinei de inducție auto, dar aceea este o
variantă minusculă și de putere foarte mică, a bobinei de inducție. Ce e, de
fapt, bobina de inducție ? Este un transformator, sau autotransformator,
ridicător de tensiune, alimentat în curent continuu, care-și produce singur
oscilațiile electrice, cu ajutorul unui contact mobil, antrenat de câmpul
magnetic al propriului miez.
De ce sunt convins că bobina de inducție Ruhmkorff este cel mai
simplu și cel mai puternic dispozitiv „free energy” ?... Pentru că, spre
deosebire de transformatorul de rețea, construit să funcționeze în curent
alternativ, la frecvența fixă a rețelei, bobina de inducție, funcționează la
frecvența de rezonanță electromagnetică a miezului său, cu curent
alternativ rezonant – armonic, și de aceea, e capabilă să producă mai multă
energie decât consumă. Procesul exact prin care se petrece asta, și implicit,
principiul său de funcționare îl voi explica în continuare...
Pentru început, să spunem cum e construită o bobină Ruhmkorff, căci
din structura sa, ne putem da seama și de unde vine eficiența ei deosebită...
O bobină Ruhmkorff tipică este construită dintr-un miez cilindric,
format din fire de sârmă moale de fier, legate într-un pachet... Peste acest
pachet vine înfășurarea primară realizată cu fir gros, de 1 – 2 mm, care
înfășurare, de obicei, este alimentată la tensiunea de șase volți. Doar cele
auto se alimentează la doisprezece volți... Secundarul este realizat din
sârmă foarte subțire de 0,15 – 0,3 mm diametru, în lungime suficient de
mare ca să poată ridica tensiunea la zeci de mii de volți. Subliniem însă că,
între raportul de transformare și tensiunea de ieșire, nu este o corelație de
proporționalitate exactă, la fel ca la orice transformator normal de rețea,
datorită armonicilor apărute în bobinele sale... Tensiunile de ieșire depind
de mărimea bobinei și sunt, la cele mai multe bobine Ruhmkorff, între 50
și 250 kV. S-au construit și bobine Ruhmkorf cu tensiunea de ieșire de un
milion de volți și chiar peste... Dar acelea sunt bobine cu adevărat mari.
Secundarul bobinelor de inducție este dotat, de obicei, cu o pereche de
electrozi reglabili care permit apariția unor scântei de înaltă tensiune între
ei... Tipic, bobinele de inducție, atunci când erau folosite, în urmă cu vreo
o sută și ceva de ani, erau utilizate pentru alimentarea tuburilor luminoase

2
 Cătălin Dan Cârnaru Din nou, despre bobina de inducție

cu gaze sau a tuburilor Roentgen ( cu raze x) care au nevoie de tensiuni

ridicate pentru a putea funcționa.
Primarul bobinei este alimentat, așa cum spuneam, la șase volți, print-
un contact mobil, format dintr-o lamă elastică, care are un capăt fix iar la
capătul mobil, rămas liber are un disc din fier, care se află la câțiva
milimetri în fața miezului bobinei. Starea contactului este „normal închis”,
astfel că la alimentare, bobina primară va primi curent electric, care va
genera un câmp electromagnetic în miez, care câmp, va atrage discul din
capătul lamei elastice, întrerupând circuitul... După întreruperea circuitului
și dispariția câmpului electromagnetic din miez, lama revine la loc
închizând iar circuitul și astfel ciclul se reia în mod automat.
După cum spuneam, eu am convingerea că bobina Ruhmkorff este un
foarte puternic dispozitiv de tip „free energy” care poate genera de circa o
sută de ori mai multă putere reactivă, decât puterea activă consumată din
bateria care o alimentează...
Prima și cea mai simplă modalitate de a verifica asta, este o
comparație simplă între curentul electric consumat din baterie și cel de la
ieșire, pornind de la însăși structura bobinei... Începem cu bateria... Cele
mai comune baterii de 6 V debitează un curent de 5 A... deci o putere
nominală de 30 W... Acum, trecând la înfășurările bobinei... Luând drept
exemplu o bobină Ruhmkorff de dimensiuni mici, care să spunem că ar
scoate un curent electric de 60 kV... ar fi construită cu un primar din sârmă
de 1 mm diametru. La această grosime, bobina primară absoarbe, din
baterie, cam 3 A. Atât e intensitatea suportată de firul având această
grosime... Deci primarul va absorbi din baterie 6 x 3 = 18 W... Hai să fim
grobieni și să ne imaginăm că bateria ar da totă puterea ei adică... 30 W...
Mai mult... se poate, doar în regim de scurt circuit...
Acum să trecem la înfășurarea secundară... Fiind o bobină mică ne
imaginăm că e bobinată cu fir de 0,15 mm diametru. La această grosime
curentul suportat de conductor este de 0,05 A, adică 50 de miliamperi...
Pentru ca secundarul să poată să scoată tensiunea care să facă să apară
scânteia de 60 000 V, care sare peste spațul de câțiva centimetri, dintre
electrozi, e necesar ca conductorul să fie puternic saturat cu electricitate,
deci să producă acea tensiune la maximum intensității suportate... Deci
avem o tensiune de 60 000 V x 0,05 A = 3000 W... Hopa !... Fix, de o sută

3
 Cătălin Dan Cârnaru Din nou, despre bobina de inducție

de ori, mai mare decât puterea bateriei și de 160 de ori mai mare decât
puterea absorbită de primar...
Firește că acesta e un calcul teoretic, care nu ia în considerare
pierderile, deci nici o bobină nu va scoate exact cât iese din asemenea
clacule, ci cu vreo 20 – 30 % mai puțin... Oricum ar fi, tot rămânem la un
coeficient de performanță care tinde spre o sută.
Acum vine întrebarea de un milion de puncte : de unde provine acest
surplus enorm, de energie ?... Păi hai să vedem...
Spuneam că acest transformator special numit bobină de inducție, deși
se alimentează la curentul continuu al unei baterii, lucrează cu curent
alternativ rezonant – armonic... Să reamintim ce-i rezonanța căci e
important... Când ne dăm în leagăn, consumul nostru de energie este
impulsul dat la capătul cursei leagănului, iar restul face natura prin
contribuția sinergică dintre gravitație și inerție. Ei bine, aici e tot secretul :
un consum mic de energie, venită ca un impuls, din baterie, pentru a
determina natura să ne ofere restul ! Deci, hai să vedem cum apare acest
curent alternativ rezonant – armonic...
Apare printr-o combinație sinergică a trei procese electrice diferite
care au loc, unul în contactul mobil, cel de-al doilea în cele două înfășurări
ale bobinei, iar ultimul în miezul acesteia. Să le luăm pe rând...
Cum funcționează un contact electric ?... Toți credem că știm asta : e
pur și simplu contactul fizic dintre două metale prin care circulă curent
electric... Da.. dar hai să facem un mic experiment... Să spunem că avem
un alimentator de curent alternativ, un transformator sau un variac care
furnizează o tensiune de 100 V, ce urmează să alimenteze un bec. Dar nu
avem întrerupător și va trebui să apropiem cele două fire, ( izolate ! ) unul
de altul, cu mâna... Să le apropiem foarte încet, ca să putem să vedem ce se
petrece...
În momentul în care vom pune firele în contact, cu o fracțiune de
secundă înainte de atingerea lor directă, atunci când ele sunt la doar o
zecime de milimetru unul de altul, se va produce o scânteie electrică... De
asemenea, la desfacerea legăturii dintre ele, vom avea iar o scânteie
electrică... dar dacă vom fi atenți, vom observa că scânteia aceasta a fost
mult mai mare... Dacă vom repeta același experiment, dar după ce vom
redresa tensiunea, astfel ca cei o sută de volți să fie curent continuu, vom
observa ceva interesant... La închiderea contactului, scânteia va fi exact ca

4
 Cătălin Dan Cârnaru Din nou, despre bobina de inducție

la curentul alternativ, mică și scurtă dispărând firește, odată cu contactul

efectiv dintre fire...
Dar la deschiderea contactului, vom descoperi că scânteia e mult mai
puternică ca la curent alternativ și mai ales, dacă vom depărta firele foarte
încet, vom observa că scânteia crește, alipită de cele două fire, până ce
acestea se depărtează la circa 1 mm și chiar mai mult... Ce se petrece ?...
Scânteia ionizează aerul atmosferic și între cele două fire apare o
conducție ionică, identică cu conducția atmosferică a fulgerului sau
trăsnetului în timpul furtunilor de vară, conducție, a cărui tensiune crește
pe măsura depărtării celor două fire, prin, cred eu, colectarea de energie
din mediul înconjurător, mai precis din aerul ionizat astfel...
Cât crește ? Păi rezistența de izolație a aerului, dacă este uscat ( pe
timpul verii ) fiind de 3 MV/m, la o distanță de un milimetru revine o
tensiune de 3 kV. Dacă scânteia noastră ajunge la lungimea de 1 mm iar
aerul este foarte uscat, înseamnă că are 3 kV... deci o tensiune de 30 de ori
mai mare decât cei 100 de volți ai circuitului... Doar prin ionizarea aerului
dintre cele două fire !... Asta se petrece în orice contact electric, mai ales
dacă curentul de alimentare, este curent continuu și e un fenomen foarte
puternic dacă consumatorul e unul inductiv, nu rezistiv, cum e becul...
În momentul în care contactul mobil al bobinei Ruhmkorff începe să
vibreze, între cei doi electrozi ai lui, se va vedea o scânteie continuă...
Această scânteie oricât ar fi de mică, va avea o tensiune de zeci de ori
mai mare decât cei șase volți ai bateriei...
Scânteia apărută având o asemenea tensiune, va
induce în bobina primară un impuls mult mai
puternic decât ar fi indus tensiunea de șase volți a
bateriei... Tensiunea aceasta fiind foarte mare, va
fi absorbită în întregime de bobină, care în urma
autoinducției va răspunde cu un singur impuls de
curent la fel de mare, care însumat cu cel din
scânteie va duce în scurt timp la distrugerea contactului mobil prin supra
încălzirea acestuia... Ca să nu se petreacă asta, în paralel cu contactul
mobil, se va monta un condensator mic ( până-n 15 μF), care va avea exact
același rol ca și condensatorul de deparazitare de la motoarele electrice
sincrone, de curent alternativ, adică va proteja contactul de supratensiunea
și temperatura ridicată generate de scânteie.

5
 Cătălin Dan Cârnaru Din nou, despre bobina de inducție

Dar totodată, acest condensator, și prin asta venim la cel de-al doilea
proces de care vorbeam, împreună cu bobina primară, va constitui un
circuit oscilant care va absorbi energia scânteii
treptat prin mai multe oscilații ( care acoperă în
întregime timpul dintre două conducții succesive,
nu doar jumătate așa cum sugerează imaginea pe
care am luat-o de pe pagina Wikipedia dedicată
bobinei de inducție ), la fiecare deschidere a
contactului...
Deci iată cum apare curentul rezonant –
armonic... E rezonant pentru că apare la fiecare deschidere a contactului,
sincron, sau în rezonanță cu acesta, și armonic pentru că după fiecare
deschidere, în pauza dintre conducții, bobina împreună cu condensatorul
va oscila de mai multe ori, creând un curent alternativ armonic, care umple
pauzele de conducție... Acest curent alternativ armonic având o frecvență
mai ridicată decât cea a oscilației mecanice a contactului, va genere, la
rândul lui, prin procesul de autoinducție, caracteristic oricărui inductor, o
putere reactivă mult superioară celei absorbite din baterie...
În plus, față de cele spuse până aici, trebuie să mai adaug că, așa cum
la deschiderea circuitului, în contactul mobil apare, prin scânteie, o
supratensiune, în transformator, în momentul întreruperii alimentării,
stingerea câmpului magnetic din miez, se face cu un impuls magnetic
foarte puternic, care induce în bobină o supratensiune...
Deci bobina generează curent electric alternativ, cu ajutorul
condensatorului, a scânteii din contactul mobil din fața miezului ei și a
oscilațiilor pulsatorii ale câmpului magnetic din miez, totul, ca urmare a
impulsurilor venite de la baterie.
Acum probabil că veți spune : bine, bine, dar ce fac eu cu o putere de
3 kW dacă tensiunea e de 60 000 V ? Iar eu răspund simplu : nimic. Pur și
simplu redimensionezi secundarul ca să scoată un curent de 200 – 250 V la
o intensitate de 5 – 10 A... adică îl bobinezi cu un fir de 1,5 – 2 mm
grosime la o lungime corespunzătoare astfel ca el să scoată tensiunea
necesară și... dacă mai construiești un al doilea secundar de joasă tensiune
pe care să o redresezi și s-o bagi în baterie, ai un sistem „free energy”
independent...
Cu stimă ! Cătălin Dan Cârnaru 13.01.2023