Nicholas Rescher – The Ontology of the Possible

Note de lectură 07.12.2018 – Marian Calborean – mc@filos.ro.

I. Observaţii preliminare

 Sunt multe lucruri posibile. Unele care ne aşteaptă în viitor. Şi unele trecute dar
neîndeplinite („nu am mers ieri la film cum puteam”). Altele posibile „din câte ştim” , ele
pot fi reale. Dar unele sunt doar posibile, nu viitoare sau reale. Despre ele vom vorbi.
 E o lungă dicuţie filosofică despre „indivizi nonexistenţi” sau „nonentităţi”. De la Sofistul
lui Platon sunt trei moduri în care există lucrurile: real, intermediar (se poate vorbi despre
ele chiar dacă nu există) şi non-existent (nici nu se poate vorbi sau gândi).

II. Statusul ontologic al posibilităţilor

a) Teorie
 Rescher ia ca esenţial faptul că posibilităţile nu există dar trebuie să fie gândite ca să fie
posibilităţi: propuse ca ipoteză, imaginate, asumate sau ceva de genul. Deci posibilităţile
depind de mental şi asta trebuie argumentat.
 Când spunem ca „X e posibil dar nu şi real” putem înţelege de dicto că un anumit
conţinut propoziţional este posibil sau de re că o anumită stare de lucruri este posibilă.
Dar pe noi ne interesează doar de re, adică pe ce se bazează propoziţiile, ce obiecte reale
corespund cu posibilităţile.
 Dar am spus că X nu e real şi lumea nu are două compartimente: lucruri care există şi
lucruri posibile dar care nu există. Posibilităţile subzistă într-un mod relativ ca obiecte ale
proceselor intelectuale, deci sunt dependente de mental.
 Lucrurile actuale sunt de două feluri 1. Obiecte existente real 2. Gândurile sau imaginile
mentale ale obiectelor de la punctul 1. Posibilităţile nu au decât punctul 2, nu au 1.
 Nu trebuie să confundăm gândul la o posibilitate non-existentă cu posibilitatea non-
existentă dintr-un gând. Primul (gândul) există ca entitate reală. Al doilea este ce sunt
posibilităţile: lucruri non-existente care sunt obiectul gândurilor existente.

1
b) Dependenţa de mental
 Rescher nu susţine că posibilităţile trebuie să fie gândite în fapt de o minte anumită, ci că
ele au statut ontologic doar ca obiecte ale unor gânduri. Paşii argumentului:
o Lumea reală independentă de mental nu conţine posibilităţi sau alte non-existenţe;
o Posibilităţile nu există nici într-o lume a ideilor platonică separată;
o Prin urmare posibilităţile nu au un domeniu ontologic al lor. Ele „există” doar
când sunt concepute, presupuse, gândite şamd.
 Analiza conceptuală ne indică că posibilităţile nu există decât în urma proceselor minţii,
nu separat. De exemplu ştim că există obiecte reale pentru că e absurd a spune „Această
piatră nu va mai exista dacă nu se uită nimeni la ea”, dar nu e absurd a spune „Această
piatră posibilă la care mă gândesc nu mai există dacă nu se gândeşte nimeni la ea”
 Obiecţie 1: O ghindă are posibilitatea să devină stejar. Cum poate dezvoltarea posibilă a
unui copac să depindă de minte? Răspuns: ghinda e reală, dar ce poate face ea (aspectul
modal) nu este ceva strict real, care să existe.
 Întrebare: Deci dacă n-ar exista oameni, n-ar fi posibilităţi neactuale? Răspuns: Da, dar
nu trebuie să înţelegem că lumea devine diferită o dată ce apar minţile în ea, ci doar că
am explicitat filosofic conceptul de posibilitate.
 Obiecţie 2: Dar nu cumva toate lucrurile pot fi legate de mental, pot fi descrise sau
gândite? Răspuns: Da, dar lucrurile reale au şi baze independente, anume realitatea lumii
externe, pe care posibilităţile nu le au, ele „există” doar pe baza minţii.

c) Conceptibilitate

 Obiecţie 3: Dacă posibilităţile sunt cele conceptibile, nu cele concepute efectiv de o

minte, nu este „conceptibil” o noţiune modală, deci teoria este circulară, explicând
modalităţile prin ele însele? Răspuns:Sunt două niveluri diferite: posibilităţile sunt
explicate ca obiecte ale unor procese care iau loc în minţi, deci sunt limitate de acele
procese. În special obiectivitatea posibilităţilor este explicată de faptul că procesele minţii
iau în considerare limbajul care limitează ce stă ca obiect al gândurilor şi ce nu stă. Cum
zicea Aristotel, actualitatea este anterioară posibilităţii:
o Posibilitatea proceselor mentale este primară, posibilităţile substanţiale secundare;
o Procesele intelectuale sunt cele care descriu lucruri şi construiesc descrieri;

2
 o Posibilităţile intelectuale sunt în mare măsură lingvistice
o Posibilităţile nonexistente depind de mental şi de funcţionarea lui
 Întrebare: Avem dreptul să trecem de la posibilităţi nonexistente la a spune că există şi
entităţi inexistente? Răspuns: Rescher a vorbit doar de posibilităţi ca obiecte ale unor
procese intelectuale, nu despre entităţi nonexistente: A spune că o altă pisică putea fi pe
masă este pentru Rescher a vorbi despre o stare de lucruri, nu despre o pisică posibilă.

III. Fundamentele lingvistice ale posibilităţii

 Quine a criticat ideea că pot exista obiecte non-existente. În special a spus că nu pot
exista criterii de individuare prin care să ştim dacă „posibilul bărbat înalt din uşă” este
acelaşi cu „posibilul bărbat gras din uşă”. Dar el greşeşte, problema individuării nu ridică
mari probleme logice:
o Descrierea unui obiect posibil se dă printr-o descripţie definită. Sunt atâtea
obiecte posibile câte pot fi descrise distinct, probabil un infinit;
o Două obiecte posibile sunt identice când au descripţii echivalente;
o Singura diferenţă faţă de obiectele reale este că nu există ostensiune (indicare cu
degetul).
 Dar este adevărat cu ideea obiectelor non-existente parazitează ideea de bază a
posibilităţilor nonactuale ca stări de lucruri care sunt doar posibile, despre care a vorbit
Rescher. Adică primare sunt posibilităţile discutate ca stări de fapt, nu obiectele posibile.
 În plus, obiectele posibile pot complica teoria pentru că se ridică întrebarea dacă sunt
complet individuate, în sensul ca pentru orice predicat F, F sau non-F să fie adevărat
despre ele. Ele sunt de fapt inerent incomplete, nu se ştiu despre ele mai multe lucruri
decât cele din descrierea cu care au fost introduse, spre deosebire de obiectele reale.
 Este clar că limbajul joacă un rol esenţial: odată ce avem suficiente cuvinte (verbe,
adjective şamd) pentru a descrie acest pix, avem suficiente şi pentru a descrie
nonexistenţi: un alt pix similar dar mai lung. Orice limbaj depăşeşte graniţele realităţii.
 Aşadar nu există posibilităţi neactuale, există doar minţi şi capacităţile lor lingvistice şi
de altă natură, ele generează posibilităţile care „există” doar în acest sens secundar şi
dependent, în urma unor construcţii intelectuale.
3