Michael Loux – Introduction: Modality and Metaphysics

Note de lectură 15.10.2018 – Marian Calborean – mc@filos.ro.

Notă: L se citeste „necesar” si M „posibil”

1. (I) Istorie

 Anticii şi medievalii considerau obligatorii noţiunile modale pentru logicieni. Metafizica

lui Leibniz identifică necesitatea cu toate lumile posibile;
 După ce Hume a criticat modalităţile (că ar fi fie un fenomen lingvistic, fie datorate unei
confuzii conceptuale), filosofii anglo-saxoni au fost suspicioşi la adresa lor;
 Logica a fost construită extensionalist după modelul Principia Mathematica de Russell &
Whitehead, lăsând puţin loc unor concepte nedefinite extensional.

2. Începuturi şi sisteme

 C.I. Lewis pornind de la lipsa de intuitivitate a condiţionalului material (notă: PIM) a

construit sisteme modale de raţionament, dar ele sunt multiple şi este greu de ales intuitiv
între ele, crescând impresia că logica modală este un domeniu neserios. De exemplu:
 1 Axioma K: L(a->b) -> (La -> Lb) defineşte toate sistemele modale normale.
 2 Axioma T: La -> a (Notă: identica cu a -> Ma) - e acceptată de aproape toate sistemele.
Dă + K sistemul T (Notă: T garantează o relaţie de accesibilitate reflexiva).
 3 Axioma: a -> LMa. Dă + K + T sistemul B - De Brower, e primul sistem testabil cu
intuiţii (Notă: 3 garantează o relaţie de accesibilitate simetrică).
 4 Axioma: La -> LLa (Notă: teoreme S4 sunt şi conversa, şi Ma<->Mma). Dă + K + T
sistemul S4 (Notă: 4 garantează o relaţie de accesibilitate tranzitivă).
 5 Axioma: Ma -> LMa [Nota: teoreme sunt şi conversa, şi La <-> MLa, ceea ce permite
reducerea oricărei iteraţii de L sau M la ultimul), este echivalentă cu 3+4. Dă + K + T
sistemul S5 (3+4 garantează o relaţie de accesibilitate simetrică şi tranzitivă. Fiind şi
reflexivă cf. T, rezultă că accesibilitatea este în S5 o echivalenţă).
 şi altele

1
Se pot discuta individual axiomele pentru a vedea care sisteme par intuitive: toate, niciunul sau
în funcţie de scopul discuţiei (Notă: exemplu: epistemic vs metafizic) dar formule complexe ca
LLLLLMLMa nu sunt intuitive în niciun sens. Fără o semantică nu putem spune ce formule sunt
valide (conservă adevărul). Până la jumătatea sec. XX, logica modală nu a fost respectată.

3. Semantica

 Lipsa ei creează două probleme corelate P1) cum alegem între sisteme. P2) logica modală nu
e o logică similară cu cea clasică care are un model de adevăr extensional şi vorbim la ea de
completitudine şi corectitudine.
 Unii precum Carnap au introdus "state description" (descrieri de stare) pt mulţimi maximal
consistente de enunţuri. Dacă ceva ţine în ele, înseamnă că este necesar (Notă: Carnap va mai
fi discutat în cap. IV ca actualist non-modal).

Kripke dă semantica, introducând în ordine:

a) Structura model <G, K, R> unde G e un obiect cunoscut ca lumea actuală, K e o mulţime de
de obiecte cunoscută ca mulţime de lumi posibile, R e o relaţie intre obiectele din K , cunoscută
ca accesibilitate. R e deja definită odată cu mulţimea de lumi, nu evoluează.

b) Model - o funcţie binară de (litere propozitionale, lumi din K) care rezultă în Adev sau Fals.
Adică, fiecare literă are o valoare dintre Adev sau Fals la fiecare lume.

c) Regulile de evaluare la o lume (Notă: vezi regulile definite în Loux):

 ~a, aVb şamd în modul obişnuit

 Ma ddacă există o lume în K a.î. ea e accesibila din lumea actuală si a e Adev. în ea.
 La ddacă la orice lume din K accesibilă din lumea actuală, a e Adev.

d) Dacă relaţia e reflexivă avem sistemul T, daca e simetrică avem sistemul B, daca e reflexivă
avem sistemul S4, daca e echivalenţă e S5. Loux notează că echivalenţă nu înseamnă că orice
lume vede toate lumile din set deşi această simplificare foarte întâlnită nu are efecte negative în
sistemul formal (notă: vezi noţiunea de clase de echivalenţă).

2
e) Kripke demonstrează şi completitudinea logicilor discutate: tot ce e valid cf regulilor de
evaluare e derivabil in sistemul formal (notă: toate tautologiile sunt teoreme).

f) Kripke face şi o extensie pentru logica modală cuantificată (Notă: vezi regulile definite în
Loux):

 Luăm ca început logica modală propoziţională, toate teoremele LPO1 şi cei doi
cuantificatori.
 Kripke defineşte structura de model cuantificaţional: pereche de structură de model ca mai
sus cu o funcţie care atribuie fiecărei lumi o mulţime de obiecte.
 Le numeşte domenii şi numeşte U uniunea lor - mulţimea tuturor obiectelor posibile.
 Defineşte modelul cuantificaţional ca o funcţie binară de (expresie predicat, lume posibila)
către mulţimi de n-tupli de obiecte: singletonuri pt concepte, pereche de două obiecte pt
relatii – (Notă: acestea sunt extensiunile)
 Regulile de evaluare pleacă de la Fx1...xn unde atribuim obiecte din U variabilelor x1...xn.
Daca n-tuplul variabilelor atribuite aparţine mulţimii atribuite de model expresiei predicat,
atunci e Adev. în model, altfel Fals.
 Kripke demonstrează şi completitudinea sistemelor modale cuantificaţionale.
 În concluzie L e un fel de cuantor universal si M un fel de cuantor existenţial, care este de
fapt o reîntoarcere la concepţia lui Leibniz. Folosirea S5 este justificată în special în
metafizică, unde legităţile par universale, între legităţile logice şi cele fizice.

Două alte discuţii importante la semantică:

 Formula lui Barcan: (Vx)LFx <-> L(Vx)Fx extinde obiectele lumii actuale în toate lumile.
Este contestată pentru acest lucru de unii filosofi.
 Quine a criticat mereu logica modală cuantificată pentru că, spune el, orice asemenea logică
va duce la esenţialism. Pentru că din „Necesar, 9 e mai mare ca 7” şi „9 e numărul
planetelor” vei putea deriva "Necesar, numărul planetelor e mai mare ca 7" care sub anumită
lectură e fals. Dar unor filosofi a ajuns să li se pară avantajos faptul că pot exprima formal
asemenea idei filosofice.

3
4. (II) Ce înseamnă dpv filosofic semantica lumilor posibile

Un formalist ar zice că regulile prin care Kripke introduce semantica lumilor posibile sunt doar
proceduri formale, fără relevanţă reală, un fel de algebră. Loux nu este de acord pentru că scopul
lumilor posibile este să modeleze inferenţa noastră modală, deci intuiţiile contează.

Dar atunci problema este că lumile posibile par exotice şi metafizice. Textul Possible Worlds al
lui Lewis din volum susţine că ele există.

E adevărat că dacă interpretăm ca lumi posibile intuiţia noastră că există moduri în care ar fi
putut sta lucrurile, avem nişte avantaje:

a) Explicarea distincţiei de dicto - de re. Modalitatea de dicto se ataşează conţinuturilor

propoziţionale (purtătorilor de adevăr) şi este cea discutată până acum. Modalitatea de re este
când discutăm cum are un obiect o proprietate. E o diferenţă între: E1) „Este necesar ca lucrul la
care se gândeşte Quine e prim” (probabil falsă) şi E2) „Lucrul la care se gândeşte Quine e în mod
necesar prim” (probabil adevărată). Intuiţia este că acelaşi individ putea avea alte proprietăţi în
alte lumi, vezi textul lui Plantinga din volum.

Există si două analize a de re ca mai multe enunţuri de dicto, deşi mai puţin intuitive:

- „numărul trei este prim” alături de „este necesară propoziţia << trei dacă există este prim>>”

- „numărul trei este prim” şi „există un număr şi o proprietate care sunt identice cu trei respectiv
cu proprietatea de a fi prim, şi numărul respectiv are proprietatea în mod necesar”

b) Contrafactualii. Deşi nu implică o mulţime de lumi posibile, ci discutând despre o lume

posibilă cât mai neschimbată cu excepţia unui fapt faţă de a noastră. „Dacă Nixon nu demisiona,
ar fi fost o criză constituţională” pare să ne angajeze faţă de acea lume fără demisie.

c) Discutarea conceptului de înţeles ca o extindere a ideii de extensiuni, contra filosofilor

referenţialişti (care nu disting sensuri diferite acolo unde extensiunea e aceeaşi). Se poate
propune o cale de mijloc: înţelesul constă în extensiunile posibile (ex: pentru predicate:
mulţimile de obiecte din lumi diferite). Această poziţie se numeşte referenţialism modal.

4
d) Permit definirea conceptelor filosofice de proprietăţi şamd într-un mod corelat cu înţelesul

 concepte individuale = funcţii de la lumi posibile la obiecte individuale

 proprietăţi = funcţii de la lumi posibile la mulţimi de obiecte
 relaţii = funcţii de la lumi posibile la mulţimi de perechi ordonate (Notă: pt relaţii de două
obiecte, n-tupli în rest)
 conţinuturi propoziţionale = funcţii de la lumi posibile la Adev şi Fals

Dincolo de avantajele lumilor posibile, sunt şi două critici principale contra lor: identitatea
transmundană şi obiectele posibile dar neactuale.

5.(III) Problema identităţii transmundane

Ar părea ca un acelaşi om Nixon trebuie să existe în mai multe lumi. Dar sunt trei probleme:

P1) indiscernabilitatea identicilor (a exista intr-o lume e o proprietate diferită de a exista in alta),

P2) modificarea consecutivă de proprietăţi între doi indivizi de-a lungul lumilor poate duce la
indiscernabilitate încrucişată: tot ce avea a să ajungă să aibă b şi invers.

P3) problemă generală: nu avem criterii de a spune dacă ceva există sau nu la alte lumi, nimic nu
e constant şi neafectat de posibilitate, deci cum putem identifica indivizii din altă lume ca fiind
ce sunt?

Dacă cineva ar accepta aceste obiecţii, ar pierde mult din utilitatea lumilor posibile pt ca n-ar mai
putea vorbi de cum ar fi putut fi Nixon.

O soluţie de mijloc ar fi Lewis cu counterpart theory: counterparts sunt în relaţie 1-la-1 din lumi
în lumi şi foarte asemănători fără a fi identici. Dar Kripke răspunde că Nixon regretă despre el
însuşi ca a făcut sau nu a făcut ceva, nu despre counterpartul lui. Tot aşa, Plantinga spune că
proprietatea necesară de re de a fi tu însuţi nu se aplica la counterpart si trebuie citită modal.

5
Criticii teoriei counterpart resping P1) pt că aceeaşi problemă e la enunţurile temporale (ca să
explicăm identitatea în timp fie folosim predicate indexate Pt1, Pt2, fie cuantificatori temporali).
Resping şi P2) pt că presupun existenţa unor heceităţi (heceitatea este o proprietate proprie şi
unică obiectului care se păstrează de-a lungul oricăror schimbări).

Resping P3) pentru că e suficient un criteriu stipulaţional de identificare, lumile nu sunt date să
căutăm în ele obiecte ci sunt presupuse. Exemplul lui Kripke ar fi că fraza "Suppose Plato lived
longer", îi asigura deja identitatea lui Platon în lumea respectivă stipulată de acest contrafactual.

Loux notează într-o notă că şi criticii identităţii transmundane au contra-critici, de exemplu

Lewis ar răspunde în ordine că intr-adevăr identitatea în timp e ea însăşi problematică, că
heceităţile sunt o explicaţie circulară a identităţii de sine (vezi text Chisholm în volum) şi ca
rigiditatea referinţei ar respinge stipulabilitatea a la Kripke.

6. (IV) Problema obiectelor non-actuale

a) Dacă acceptăm că putem înţelege prin lumi posibile expresia „e posibil să existe un obiect
diferit de toate care există”, pare că ne angajăm faţă de obiecte reale care nu există totuşi. Alt
exemplu: „puteau fi mai mulţi câini ca acesta”.

 Contradicţia exactă e (Эx)~(Эx) (x=y). Adică există lucruri care nu există.

 Lewis răspunde: sunt doi cuantori diferiţi de existenţă acolo: Există în sens general Э (pt toate
obiectele din toate lumile posibile) si Există actual Эa. Al doilea va fi definit prin primul:
(Эax) (Fx) înseamnă (Эax) (Fx) a.î. Fx şi x e actual. Şi termenul "actual" e indexical, se referă
la lumea în care folosim cuantorul. Deci Lewis e angajat că toate lumile posibile sunt egal
reale.

b) Posibilismul lui Lewis = toate lumile există, toate posibilităţile sunt actualizate. Din acest
motiv, spune Loux, Lewis respinge identitatea si necesită counterparts pentru obiecte în fiecare
lume, pentru că nu pot fi eu acum în toate lumile simultan.

Posibilismul este atacat ca neinteligibil de unii filosofi: nimic din ce ar spune nu e despre lumea
reală deci nu ar spune nimic. Loux crede ca posibilismul este consistent dar neintuitiv.
6
c) Alţi actualişti (susţin existenţa doar a lumii actuale) găsesc alte soluţii, în special unele
platoniste (că există universali cum ar fi proprietăţile, genurile naturale, pentru care existenţa e
diferită de instanţiere şi cu aceşti universali vor identifica lumile posibile).

Există actualişti modali, care acceptă în plus ca modalităţile nu pot fi reduse la altceva. Dintre ei
sunt actualişti modali de re cei care cred ca lumile posibile corespund cu obiecte:

 Stalnaker cu proprietăţi de tipul "total ways things could have been" (moduri complete în
care puteau sta lucrurile). Doar lumea actuală e o proprietate de acest fel care să fie şi
exemplificată. Aceste proprietăţi deşi par complexe sunt luate ca primare şi alte concepte
care par simple (ex: conţinuturile propoziţionale) vor fi de fapt definite in termenii lor. E mai
puţin explicativ ca Lewis pentru că ia ca ireductibile aceste proprietăţi.
 Plantinga cu stări de lucruri realizabile maximal. Ele nu sunt primare, ci formate din alte
stări de lucruri ce pot fi incluse (nu poţi avea A fara B) sau precluse (nu poţi avea A cu B).
Stările de lucruri realizabile sunt maximale atunci când orice altă stare e fie inclusă fie
preclusă. Deşi are avantajul de a indica o structură pt lumile posibile, asta inseamnă ca tot ce
intră ca entităţi primare în stările de lucruri: proprietăţi, conţinuturi propoziţionale etc, trebuie
luat ca nedefinibil, deci Plantinga e mai putin explicativ. Plantinga se apără zicând că orice
definiţie în termeni de teoria mulţimilor va confunda triunghiularitatea cu trilateralitatea (pt
că sunt instanţiate la fel peste tot), deci e la fel de bine să iei proprietăţile ca primare.

Exista si actualişti modali de dicto: Adams pleacă de la definirea lumilor posibile ca mulţimi
maximale de conţinuturi propoziţionale care conţin orice p sau ~p si conjuncţia acestor conţinuri
este Adev. Ceva va fi necesar dacă este în toate mulţimile maximale, posibil daca e în una şamd.

 O obiecţie este că face necesitatea de dicto primară, pierzand intuiţia lumilor posibile de a
explica chiar necesitatea de dicto.
 Sunt şi două obiecţii de teoria mulţimilor: paradoxul mincinosului (o propoziţie care zice că
ea însăşi e falsă va fi inclusă în mulţimile lui Adams?) şi faptul că definiţia dată a seturilor
ca maximale nu corespune faptului că dacă o mulţime poate conţine submulţimile sale ea nu
va putea fi maximală. Pentru a răspunde la obiecţii Adams poate renunţa la teoria mulţimilor

7
 şi vorbi de "world proposition" (propoziţie globală) pentru a exprima actualismul modal de
dicto, asta va fi mai limitată ca teoria originală.

d) Obiecţii anti -actualism

Dinspre posibilism: pierde înţelegerea propoziţiilor că "puteau fi mai mulţi oameni decât sunt"
care par să vorbească de obiecte neactuale. Sunt mai multe strategii de răspuns, Plantinga spoune
ca exemplul nu vorbeşte de obicte ci de heceităţile lor care sigur există dar nu sunt instanţiate.

Dinspre extensionalism: există două scepticisme corelate: extensionaliştii care pun la îndoială
existenţa proprietăţilor în general şi anti-modaliştii care nu cred că există modalităţi. Ambele
categorii vor respinge şi posibilismul şi actualismul modal.

e) O propunere intermediară nominalistă ar fi să vorbim de lumi posibile ca "descriptii de

stare" (mulţimi de enunţuri în sens verbal care sunt maximale). Loux îl numeşte actualism non-
modal. De exemplu Carnap.

 Problema este că dacă vorbim de enunţuri ca token (enunţurile real pronunţate până acum de
oameni), ele sunt prea puţine faţă de ce ni se par a fi posibilităţile. Dacă le luăm ca types
atunci re-apar problemele de teoria mulţimilor de la Adams şi tipurile de enunţuri par entităţi
abstracte ca proprietăţile lui Stalnaker.
 O obiecţie importantă de la Lewis este că consistenţa acestor enunţuri (luată ca existenţa
unei interpretări care să le facă Adev) nu este posibilitate, pentru că de exemplu este
consistent cerc pătrat intr-o anumită interpretare, dar nu este posibil. Daca în schimb luăm
consistenţa ca fiind acordul cu o mulţime de legităţi, Godel arată că nu există o asemenea
mulţime consistentă şi completă.

f) Conceptualism

 La fel cum nominalismul în cearta universalilor a evoluat în conceptualism în urma

obiecţiilor, şi aici problemele actualismului non-modal conduc la conceptualism

8
 De exemplu Rescher defineşte lumile posibile ca obiecte rezultate din procese intelectuale de
concepere etc (Conceptibilitatea pare o noţiune modală, dar Rescher o asumă ca primară).
 Obiecţie: nu sunt suficiente gânduri reale pentru toate posibilităţile. Se poate invoca
Dumnezeu (probabil asta credea Leibniz) ca fiind cel care gândeşte toate gândurile care sunt
lumile posibile. Dar atunci trebuie să distingem possibilia (toate lucrurile posibile) de
impossibilia (toate lucrurile imposibile dpv al lui Dumnezeu) si pentru a le separa vom spune
că posibilele sunt cele în puterea lui Dumnezeu de a concepe. Acest pas introduce conceptele
modale, căci puterea de a concepe este un concept modal.

g) Combinaţionalism

 Alt actualism non-modal de la Cresswell care spune ca lumile posibile sunt combinaţii de
elemente primare din lume (atomi, sau proprietăţi a la Stalnaker etc).
 Obiecţie: puteau fi mai multe elemente de bază. Răspuns: atunci luăm baza lumii a fi spaţiul
şi scenariile în care fiecare unitate de spaţiu este umplută sau nu de materie. Combinaţiile
matematice ale acestor scenarii vor fi lumile posibile.
 Obiecţia mai profundă, spune Loux, este că nu este nimic necesar în conţinutul lumii actuale
şi chiar lumea ar fi putut fi facută din obiecte de alt fel.

7. (V) Concluzie

a) Actualismul nonmodal poate fi apărat, dar e greşit pentru că lumile posibile nu sunt invenţii
filosofice, ci corespund cu gândirea pre-teoretică despre modurile în care ar fi putut sta lucrurile.

b) Avem aşadar de ales între posibilism şi actualism modal. Dar posibilismul are nevoie de
counterpart theory, pentru că eu aş exista altfel simultan în mai multe lumi acum. Dar obiecţiile
la counterpart theory sunt corecte, intuiţiile noastre cer identitate transmundană.

c) Deci actualismul modal e cel mai probabil. Care dintre ele? Depinde ce e mai primar intuitiv
pentru noi intre de re si de dicto. Date fiind obiecţiile, Loux prefera de re (Stalnaker, Plantinga).