LICEUL TEHNOLOGIC “FERDINAND l” RM.

VÂLCEA

ANUL ȘCOLAR: 2022-2023

SSD. TEHNOLOGIE. PERFORMANTE. MONTAJ.

PROIECT REALIZAT PENTRU SUSTINEREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A

COMPETENTELOR PROFESIONALE DE NIVEL 5

Domeniul: INFORMATICA

Calificarea: ANALIST PROGRAMATOR

Profesor coordonator, Absolvent ,

Șendroiu Denisa Bîrsan Ionuț

SESIUNEA:

FEBRUARIE2023

1
 Cuprins

Argument.................................................................................................. 3
Memoria sistemelor de calcul .................................................................. 5
Scurt istoric .............................................................................................. 7
Solid-state drive ....................................................................................... 8
Tehnici .................................................................................................... 15
Configurație ........................................................................................... 18
Comanda Trim ...................................................................................... 20
SSD versus HDD .................................................................................... 22
Bibliografie ............................................................................................. 27

2
 Argument
Trăim în secolul vitezei. Ne trezim în grabă, luăm micul dejun pe fugă, ”alergăm” spre serviciu.
Iar la job suntem presați de task-uri și deadline-urile. Nu mai avem răbdare. Totul trebuie să se
miște repede, să ne deplasăm rapid în timp și spațiu.
Avionul a câștigat tot mai mult teren în detrimetul trenului și al mașinii pentru că vrem să
ajungem repede la destinație. Avionul nu leagă doar continente și țări, dar am început să zburăm
tot mai mult și între orașele din țară. În același stil, SSD-ul (solid-state drive) câștigă tot mai
mult teren pe piața unităților de stocare.
SSD -urile sunt o progresie naturală ce a început odată cu stick-uri de memorie USB. Unitățile de
stocare portabila pe USB au schimbat cu siguranță modul în care datele sunt partajate între
oameni. În prezent, există mult mai puțini oameni care mai inscripționeaza CD-uri și DVD-uri și
se folosesc în general stick-urile USB pentru transferul de date. Această popularitate a survenit
din cauza vitezei, fiabilității și capacităților de stocare mult mai mari.
În timp ce HDD-urile mecanice nu sunt în pericol să devină învechite față de SSD-uri, acestea
sunt tehnologii complementare care funcționează foarte bine împreună. SSD-urile fără piese
mobile oferă acces instantaneu la date și, în cel mai bun caz pentru un HDD rapid de mare
capacitate, adică rate de transfer secvențiale, SSD-urile din generația actuală oferă o viteză de 3
până la 4 ori mai mare.
Când trecem la cel mai rău caz pentru hard disk, adică citirile aleatorii, SSD-urile se află într-o
altă ligă. Din acest motiv, stocarea în masă este gestionată cel mai bine de hard disk-urile
tradiționale, în timp ce programele, datele, tampoanele de lucru (scratch disk), fișierele swap și
sistemele de operare accesate frecvent beneficiază mult de faptul că sunt instalate pe o unitate
SSD.
Dacă sunteți obișnuiți să așteptați un minut-doua sau chiar mai mult după caz, pentru a încărca
sistemul de operare(fie el Windows,MacOS sau Linux), atunci un SSD poate fi de valoare
inestimabilă. Specialitatea SSD-ului constă în accesarea mai multor fișiere simultan. Atunci când
este solicitat un hard disk mecanic pentru a accesa mai multe fișiere simultan, acesta trebuie să
mute fizic capul sau capetele de citire peste platane și să se poziționeze pe pista unde sunt stocate
datele. Procesul de repoziționare a capetelor de multe ori pentru diferite fișiere necesită timp și
această latență combinată cu viteze mai mici de citire face o diferență vizibilă în comparație cu
un SSD.
Trecerea la o unitate SSD face ca sistemul să fie mult mai receptiv la comenzi în comparație cu
un hard disk mecanic. Încărcarea aplicațiilor mari precum Photoshop, Dreamweaver, Outlook
sau jocuri poate dura destul mult timp pe un HDD. În timp ce programul este încărcat apelând la
informația din bibliotecile sale de link-uri dinamice, fișiere de aplicații asociate, acest lucru
întârzie afișarea sa vizuală și completă pe display, pentru ca apoi utilizatorul să-și înceapă
lucrarea.

3
Trecerea de la hard disk-ul clasic cu platane la SSD a însemnat foarte mult pentru mine. În
primul rând, timpul de execuție al proceselor a scăzut semnificativ. Pot să rulez în paralel mai
multe aplicații și totul se petrece aproape instant. Totodată, sunt mai liniștit în privința datelor
stocate. SSD-ul nu are părți mecanice, iar șocurile fizice nu mai reprezintă un risc major în
deteriorarea informațiilor.

4
 Memoria sistemelor de calcul

În cadrul unui sistem de calcul memoria ocupă un loc important reprezentând „depozitul
de informații” (date și program) al acestuia. Există două arhitecturi consacrate în ceea ce privește
organizarea sistemului de memorie: von Neumann și Harvard. În cazul arhitecturii von
Neumann memoria este văzută ca un tot unitar în care se află atât programele cât și datele. În
cazul arhitecturii Harvard memoria este împărțită în două părți distincte, memorie program și
memorie de date.

Un prim exemplu de ierarhizare a memoriei îl constituie împărțirea memoriei pe două niveluri:

memorie principală (memorie cu care UCP lucrează în mod direct) și memorie secundară
(memorie accesibilă prin intermediul unui dispozitiv de control suplimentar).

Apariția celui de al doilea nivel de memorie a fost argumentată de rațiuni economice și practice.
Memoria primară este formată din circuite electrice care nu permit stocarea unor mari cantități de
informații și care nu permit întotdeauna stocarea informațiilor în absența alimentării cu energie
electrică. În schimb, memoria principală oferă un timp de acces foarte mic. Spre deosebire de
aceasta, memoria secundară este formată din dispozitive de stocare magnetice sau magneto-
optice, cu un timp de acces mai ridicat dar cu posibilități de stocare de mari dimensiuni și cu
facilități de păstrare a datelor și în absența alimentării cu energie electrică.

Memoriile care nu sunt capabile să rețină date în absența alimentării cu energie electrică se
numesc volatile, termenul opus fiind de non-volatile.

Funcționarea unui sistem de calcul cu o arhitectură ierarhizată a sistemului de memorie se

bazează pe ideea de păstrare a informațiilor într-un mediu de stocare de mare capacitate
(memorie secundară), cu un timp de acces mare dar cu proprietăți non-volatile. În momentul
utilizării informațiilor de către UCP acestea sunt aduse în memoria principală pentru o accesare
mult mai rapidă. Numai informațiile care sunt utilizate la un moment de timp dat de către UCP

5
sunt prezente în memoria principală, fragmente de program și date. În cazul necesității aducerii
unor noi informații în memoria principală există posibilitatea descărcării altor informații care nu
mai sunt utilizate pentru a face loc acestora (capacitatea memoriei principală este mult mai mică
decât a cea a memoriei secundare).

În sistemele de calcul actuale există și alte niveluri intermediare în sistemul de ierarhizare a

memoriei. Astfel, pentru a accelera și mai mult accesul la informații a UCP se utilizează unul sau
mai multe nivele de memorie cache (nivelul 1 - on-chip cache si nivelul 2 – on-board cache).
Memoria cache este implementată la nivel de UCP sau de sistem prin intermediul unor circuite
de memorie electrice cu timp de acces foarte mic (mult mai mic decât al circuitelor care
formează memoria principală) și care intermediază accesul la informații a UCP. Cu cât timpul de
acces a unui circuit de memorie este mai mic cu atât prețul pe unitate de stocare este mai mare și
de aceea nu se pune problema utilizării unor circuite extrem de rapide la construirea memoriei
principale nefiind rezonabil din punct de vedere economic; aceste circuite pot fi folosite în
schimb la memoria cache, aceasta are dimensiuni mult mai mici decât memoria principală ne-
conținând decât informații necesare imediat UCP-ului.

Registrele de uz general constituie nivelul 0 al memoriei pentru date (incluzând adresele

programului) și registrul instrucțiunii este nivelul 0 al memoriei pentru cod. [1]

Pe lângă nivelul suplimentar de memorie cache, în sistemul de ierarhizare a memoriei mai poate
apare și un nivel de stocare de foarte mare capacitate, extern sistemului de calcul, și care poate fi
privit ca o suplimentare a memoriei secundare dar cu parametri de acces mult inferiori.

Informația care nu este imediat necesară UCP (programe care nu sunt gata de rulare sau subspații
de adresare care nu sunt necesare în faza curentă) este memorata în dispozitive cu mediu
magnetic de stocare, care oferă un mare volum de memorare la costuri unitare mici, dar cu timpi
de acces cu cel puțin trei ordine de mărime mai mari decît cei ai memoriei primare. [1]

În cazul sistemelor embedded memoria nu este ierarhizată din considerente economice și de

complexitate a sistemelor. Singurele diferențieri între unitățile de memorie se fac în ceea ce
privește funcționalitate acestora: memorie program, memorie de date și în ceea ce privește
localizarea acestora: memorie internă (în interiorul microcontroler-ului), memorie externă
(sistem). Toate aceste unități de memorie se află ierarhic la nivel de memorie principală.
Implementarea fizică diferă între memoria program și memoria de date, cele două tipuri de

6
memorie fiind implementate cu circuite electrice de memorie volatilă – circuite de memorie
RAM (memoria de date) și circuite de memorie non-volatile – circuite de memorie ROM
(memoria program). Utilizarea memoriei de tip ROM, în cazul memoriei program, asigură non-
volatilitatea informațiilor în lipsa memoriei secundare.

Scurt istoric
Începutul SSD cu tehnologie RAM și altele similare

Originile SSD-urilor vin din 1950 folosind două tehnologii similare, memoriile
magnetice și CCROS. Aceste unități de memorie auxiliare, așa cum erau numite la momentul
respectiv, au apărut în timpul erei calculatoarelor cu tuburi electronice. Dar odată cu introducerea
unităților de stocare cu tamburi, folosirea lor a fost oprită. Mai târziu, în timpul anilor 1970 și
1980, la primele supercomputere de la IBM, Amdahl și Cray, SSD-urile au fost implementate pe
baza memoriilor cu semiconductori.

În 1978, compania Texas Memory Systems a introdus pe piață un SSD de 16 KB RAM pentru a
fi folosit de către companiile de petrol pentru achiziția de date seismice. În anul următor
compania StorageTek a dezvoltat prima unitate SSD modernă, supranumită „Iceberg”.
Calculatorul Sharp PC-5000, care a fost introdus în 1983, folosea cartușe de stocare de tip solid-
state de 128 KB, care conțineau memorie de tip bubble. În 1984 compania Tall Grass avea o
unitate de backup de 40 MB cu o unitate SSD de 20 MB înglobată. Unitatea de 20 MB putea fi
folosită în locul unui disc dur. În septembrie 1986 compania Santa Clara Systems a introdus
modelul „BatRam”, sistem de stocare în masă de 4 MB, expandabil la 20 MB, folosind module
de memorie de 4 MB. Pachetul includea o baterie reîncărcabilă (acumulator) pentru a conserva
conținutul memoriei cipului chiar și atunci când sistemul nu era alimentat. În 1987 a intrat pe
piața SSD-urilor compania EMC Corporation, cu unități pentru piața minicalculatoarelor. Cu
toate astea, EMC a ieșit din afacere la scurt timp după aceea.

Mod de funcționare și arhitectura

Componenta inițială în SSD-uri a fost memoria volatilă de tip DRAM, dar din 2008 a fost
înlocuită cu memorie nevolatilă de tip NAND.

7
 Solid-state drive

Un solid-state drive (expresie engleză cu traducerea liberă „unitate cu cipuri”; prescurtat

SSD) este un dispozitiv de stocare a datelor care folosește memorii cu semiconductori, construite
pe baza studiilor de fizica stării solide. SSD-urile se deosebesc de unitățile cu discuri dure clasice
care sunt dispozitive electromecanice cu discuri de stocare aflate în mișcare, prin aceea că SSD-
urile folosesc numai microcipuri care rețin datele în memorii nevolatile, fără să aibă părți mobile.
SSD-urile sunt mai rezistente la șocurile mecanice, având timp de acces mai scăzut dar preț pe
megabyte mai mare. Pentru a fi eventual interschimbabile cu HDD-urile, ele folosesc aceleași
interfețe (semnale electrice, conectoare) ca și cele ale discurilor dure, de ex. de tip SATA. Totuși,
interschimbabilitatea cu unitățile HDD nu este o condiție standard de fabricație a SSD-urilor.

O unitate SSD este una dintre componentele de bază a unui computer rapid iar utilizarea
unei unități SSD poate crește performanța procesorului, Un procesor altfel puternic va fi încetinit
atunci când este combinat cu o unitate de hard disk tradițională și lentă (cunoscută și sub numele
de HDD). Procesorul poate efectua miliarde de operații pe secundă, dar de multe ori sistemul
așteaptă ca datele să fie transferate pe unitatea care le stochează. Hard disk-urile tradiționale sunt
lente în comparație cu unitățile SSD, deoarece platourile pe care acestea conțin și stochează date
trebuie să fie rotite de fiecare dată când se citesc informații, iar capetele de citire trebuie
deplasate către sectorul care conține informațiile dorite. Acestea sunt procese consumatoare de
timp, așa că este mai bine să alegeți o unitate SSD pentru o funcționare optimă a sistemului.

Un detaliu foarte important ce trebuie retinut este faptul ca nu exista SSD-uri diferite
pentru PC-uri sau laptop-uri - form factor-urile sunt exact aceleasi in cazul ambelor variante, 2.5
inch si M.2. In cazul SSD-urilor de 2.5 inch, rareori exista probleme de compatibilitate.
Majoritatea PC-urilor au port-uri SATA disponibile pentru conectare si bay-urile necesare libere.

8
Variantele M.2 sunt ceva mai problematice din punct de vedere al compatibilitatii, in special cu
placile de baza de generatie mai veche. Chiar daca este vorba de un PC sau de un laptop, trebuie
verificata disponibilitatea slot-ului M.2 si a tipului de SSD pe care il accepta (SATA sau PCIe).
In cazul placilor de baza din ultimele generatii, probleme de compatibilitate sunt cvasi-
inexistente, toate oferind multiple slot-uri M.2 care accepta atat SSD-uri SATA cat si NVMe
PCIe. Cea mai simpla metoda pentru determinarea compatibilitatii este verificarea specificatiilor
oficiale de pe site-ul producatorului placii de baza sau al laptop-ului.

Caracteristici:

Capacitatea - cu cat este mai mare, cu atat SSD-ul ales este mai performant insa trebuie luat in
considerare si bugetul. Sacrificarea performantei in favoarea capacitatii de stocare nu este cea
mai buna solutie.

Memoria externă este reprezentată de dispozitivele care permit stocarea pe termen lung a
informației în vederea utilizării ulterioare: hard-disku-ul, discheta, CD-ul, DVD-ul, stik-ul etc.
Principalele caracteristici de performanță ale dispozitivelor de stocare a informațiilor sunt: •
capacitatea de stocare – cantitatea de informație care poate fi memorată;

• timpul de acces – se măsoară în milisecunde;

• rata de transfer – cantitatea de informație care se transferă într-o secundă;

• viteza de lucru – influențează direct rata de transfer și timpul de acces. Ținând cont de aceste
caracteristici, dispozitivele de stocare pot fi împărțite în trei categorii: magnetice, optice și
electronice

- Interfata - este de 2 tipuri, SATA si PCIe NVMe (cu variantele aferente, 3.0 si 4.0), diferenta
principala fiind nivelul de performanta oferit. Chiar daca standardele PCIe sunt retro-compatibile
cand vine vorba de SSD-urile M.2, trebuie retinut ca un SSD M.2 PCIe 4.0 instalat intr-un slot
M.2 compatibil PCIe 3.0 va fi limitat de latimea de banda aferenta slot-ului respectiv. In acelasi
timp un SSD M.2 PCIe 3.0 instalat intr-un slot M.2 compatibil PCIe 4.0 nu va oferi performante
mai bune, fiind limitat la performanta lui nomninala.

- Form factor - sunt 2 optiuni principale disponibile, 2.5 inch si M.2. Primele se instaleaza intr-
un bay din carcasa, iar cele din urma direct pe placa de baza, oferind avantajul lipsei de cabluri

9
de conectare necesare (atat alimentarea cat si transferul de data se realizeaza integral prin
intermediul slot-ului M.2), spre deosebire de variantele de 2.5 inch care necesita 2 cabluri
diferite pentru conectare.

- Memoria Flash - este de 3 tipuri: SLC (Single Level Cell), MLC (Multi Level Cell)
si TLC (Triple Level Cell), diferentele principale dintre aceste variante rezumandu-se la
densitatea, fiabilitate si performanta oferita.

- DRAM Cache - prezenta unui chip dedicat pentru stocarea data map-ului reprezinta
un avantaj major, atat pentru performanta oferita pe moment, cat si pentru fiabilitatea dovedita
in timp. Desi aceste variante sunt in general mai scumpe, reprezinta intotdeuna optiuni mai bune
decat cele DRAM-less.

- Mobilitatea - daca se doreste utilizarea in regim de calatorie sau pur si simplu este necesara o
varianta care poate fi mutata foarte simplu de pe un dispozitiv pe altul, care sa ofere un spatiu de
stocare de capacitate mare si totodata un nivel ridicat de performanta, un SSD extern reprezinta
cea mai buna solutie pentru acest gen de scenariu de utilizare.

Solid State Disk (SSD) - 1TB Hikvision 2.5", SATA III, HS-SSD-E100-1024G

SAMSUNG PM1735 Enterprise SSD 1.6 TB internal HHHL card PCIe 4.0 x8 NVMe OEM

10
 Arhitectura si functionare

Componenta inițială în SSD-uri a fost memoria volatilă de tip DRAM, dar din 2008 a fost
înlocuită cu memorie nevolatilă de tip NAND.

Fiecare SSD conține un controler care constă în circuite electronice de legătură între
componentele NAND ale memoriei propriu-zise și calculator. Controlerul este un procesor
încorporat, execută cod (program) la nivelul firmware și este una din cele mai importante
componente ale unui SSD. El execută urmatoarele funcții:

 Detecția erorilor
 Detecția nivelului uzurii
 Realocarea blocurilor de memorie corupte
 Colectarea resturilor
 eventual și criptare

Performanța (viteza de funcționare) a unui SSD variază în funcție de câte chipuri sunt folosite în
dispozitiv. Un singur chip NAND este relativ încet din cauza interfeței I/O asincronă pe 8/16 biți
și are o latență mare la operațiile I/E de bază. Când sunt folosite mai multe chipuri NAND,
latența mare dispare dacă sarcina este distribuită egal între dispozitive.

Memorie de tip flash

Majoritatea producătorilor folosesc memorie flash pentru a crea dispozitive mai compacte și mai
rigide pentru consumatorii de piață. Aceste SSD-uri bazate pe memorie de tip flash nu necesită
baterii (acumulatoare). Au dimensiuni standard de 1,8, 2,5 sau 3,5 țoli. Memoria nevolatilă
permite SSD-urilor să păstreze datele chiar și în cazul unei pene de curent. SSD-urile bazate pe
memorie flash sunt mai încete decât cele bazate pe memorie DRAM și chiar decât HDD-urile

11
tradiționale atunci când lucrează cu fișiere de dimensiuni mari, dar nu au timpi de căutare și nici
alte întârzieri precum la memoriile electromecanice.

Dispozitivele mai ieftine folosesc de obicei memorie flash de tip multi-level cell (MLC - celule
pe mai multe nivele), dar aceasta este mai înceată și mai puțin fiabilă decât tipul single-level
cell (SLC - celule pe un singur nivel).

Memorie de tip DRAM

SSD-urile bazate pe tehnologie DRAM sunt caracterizate de timpi de acces ultrascurți, de ordinul
a 10 milisecunde. SSD-urile DRAM conțin o baterie internă sau un adaptor AC/DC care asigură
reținerea datelor și atunci când curentul este întrerupt. Atunci când curentul este întrerupt, bateria
internă asigură curentul necesar pentru transferul datelor din RAM în memoria de rezervă. Când
curentul revine, datele sunt copiate înapoi în memoria RAM.

Aceste SSD-uri conțin aceleași module DRAM ca și cele de la PC-uri, putând fi ușor înlocuite cu
module mai mari.

SSD-urile pe baza de DRAM sunt folosite de obicei la calculatoare care dispun deja de un număr
maxim de module de memorie RAM.

SSD-urile care nu au memorie DRAM se numesc DRAM-less.

Cache

SSD-urile folosesc de obicei memorie cache de tip DRAM asemenea HDD-urilor. Un

director pentru plasarea blocurilor și a nivelului de uzură este păstrat în timpul funcționării
în cache. De obicei în cache nu sunt păstrate și datele utilizatorului. Compania SandForce nu
foloseste pentru SSD-uri memorie cache de tip DRAM. Ei ating performanțe ridicate și fără
memorie cache. Din această cauză au reușit să creeze SSD-uri de dimensiuni foarte reduse.

Interfețe

Interfețele nu sunt componente specifice ale SSD, dar joacă un rol foarte important. Interfața este
încorporată de obicei în controler. Acestea sunt asemănătoare cu cele folosite pentru HDD-uri:

12
 SATA
 mSATA
 Serial Attached SCSI (SAS) (folosită în general pe servere)
 PCIe
 FCI (aproape în totalitate folosită pe servere)
 USB
 IDE
 SCSI
 M.2
 U.2

Serial ATA (SATA) (pronunțat IPA: /ˈseɪt /, /ˈsæt / or /ˈsɑːt /) este o interfață serială ce
conectează calculatorul la dispozitive de stocare, cum ar fi hard disk, SSD și unități
optice (CD, DVD). Unitățile SATA sunt utilizate de majoritatea calculatoarelor personale și pe
configurații hardware de server. Interfața SATA a fost anunțată în 2000 prin specificațiile de
compatibilitate ale Serial ATA International Organization (SATA-IO).

Serial ATA succede standardul PATA (Parallel ATA), oferind mai multe avantaje față de vechea
interfață: reducerea dimensiunii și a cablurilor, transfer mai rapid și mai eficient al datelor, suport
pentru hot plugging, codificare 8b/10b. Adaptoarele și dispozitivele SATA comunică printr-un
cablu serial de mare viteză și două perechi de conductoare.
SATA utilizează o arhitectură punct-la-punct. Conexiunea fizică dintre un controler și un
dispozitiv de stocare nu este distribuită între alte controale și dispozitive de stocare, ci prin
multiplicatori, ceea ce permite unui singur controler SATA să conducă până la 15 dispozitive de
stocare. Multiplicatorul îndeplinește funcția unui hub, iar controlerul și fiecare dispozitiv de
stocare sunt conectate la hub. Sistemele moderne de PC au controlere SATA incorporate în placa
de bază, de obicei cu două până la opt porturi. Porturile suplimentare pot fi instalate prin
adaptoare gazda SATA, disponibile în interfețe USB, PCI, PCIe.

13
PCle

Pentru ca fluxul să nu mai fie restricționat de interfața SATA, suporturile SSD au apărut sub
formă de carduri sau benzi conectate direct la placa de bază printr-un conector PCI Express (ca
un card suplimentar) având ca nouă limită viteza PCI- Sloturi E, adică 4 Gio / s pentru PCI-3
x4 și 8 Gio / s pentru PCI-4 x4 . Acest lucru permite unor SSD-uri să depășească bara GiB / s, în
timp ce interfața SATA este limitată la 600 Mio / s pentru ultima generație (SATA III) și chiar
300 Mio / s pentru interfața SATA II, care rămâne răspândită pe mașinile mai vechi.

SSD PCI Express sunt de obicei realizate dintr-un controler RAID care interfață două
până la opt module SSD plasate direct pe hartă, oferind astfel o soluție RAID la cheie și mai
compactă decât o placă RAID SATA conectată SSD SATA de 2,5 sau 3,5 inci (8,89 cm ). Cu
toate acestea, acest tip de configurație nu acceptă încă comanda Trim .

Un astfel de card este asamblarea unui card PCIe și a unui card M.2.

Solid State Drive (SSD) Add-in-Card WD Black AN1500 2TB PCIe Gen3 x4 NVMe

14
 Tehnici
Există patru tipuri de memorie flash:

1. SLC NAND ( Single Level Cell ), în care fiecare celulă elementară poate stoca un singur
bit (două niveluri de încărcare);
2. MLC NAND ( Multi Level Cell ), în care celulele pot stoca mai mulți biți (cel mai adesea
2 biți), adică patru niveluri de încărcare, și denumit DLC NAND ( Dual Level Cell ) ;
3. TLC NAND ( Triple Level Cell ), o variantă a MLC care cuprinde 3 biți, adică opt
niveluri de încărcare, numită și MLC „X3” (introdusă în 2009) și care mărește și mai
mult numărul de biți stocați pe celulă;

15
 4. QLC (Quad Level Cell), varianta TLC, este capabilă să stocheze 4 biți pe celulă și
capacitatea de stocare crește cu 33%. QLC acceptă doar aproximativ 1000 de cicluri de
scriere / ștergere, care este redus, dar are și o capacitate de stocare mai mare și un preț
mai mic.

În ceea ce privește performanța fără cache:

SLC (celulă cu un singur nivel / 1 bit) >> MLC (celulă cu mai multe niveluri / 2 biți) >> TLC
(celulă cu trei niveluri / 3 biți) >> QLC (celulă cu patru niveluri / 4 biți)

Stocarea mai multor biți pe celulă face posibilă reducerea considerabilă a costurilor de fabricație,
deoarece densitatea este cel puțin dublată, dar degradează performanța, în special în scris, și
reduce foarte mult durata de viață a celulelor.

Pe 50 de memorii nm, SLC acceptă aproximativ 100.000 de cicluri de scriere / ștergere.

MLC are o durată de viață de ordinul zece ori mai mică, variind de la aproximativ 3000 la 10.000
de cicluri pe celulă, în funcție de model.

TLC este tehnologia cu cea mai scurtă durată de viață, cu aproximativ 1000 de cicluri de scriere
pe celulă.

QLC este tehnologia cu o durată de viață comparabilă cu TLC în ciclurile de scriere (aproximativ
1000 de cicluri de scriere pe celulă). Este potrivit pentru volume mari de stocare statică (de
exemplu, o bibliotecă video sau o discotecă). Într-adevăr, memoria QLC nu se mai bazează pe
tehnologia NAND 2D (1 strat), ci pe tehnologia 3D NAND (32 de straturi succesive), pentru o
capacitate de stocare mai mare. Astfel, a apărut tehnologia NAND 3D . Spre deosebire de 2D
NAND care poate stoca date pe un singur strat, 3D NAND poate stoca date pe 32 de straturi. Prin
urmare, fiecare celulă a MLC crește cu maximum 2 GB, în timp ce fiecare celulă a TLC crește
cu cel puțin 48 GB . O memorie cache care utilizează o parte din QLC în SLC (adică doar un bit
pe celulă) face posibilă efectuarea scrierilor în timp mascat, dacă acestea sunt punctuale.

Multe SSD-uri sunt comercializate cu o garanție a producătorului de 5 până la 10 ani. Acest

lucru nu protejează împotriva pierderii de date, dar garantează că, în caz de eșec (dacă am păstrat
dovada achiziției sau dacă ne-am înregistrat prin Internet), va fi furnizat un nou SSD cu
caracteristici echivalente pe care putem restabili ultima copie de rezervă .

16
Majoritatea SSD-urilor de consum utilizează memorie MLC (în 2017 TLC este cea mai mare
parte majoritară), în timp ce memoria SLC este rezervată SSD -urilor high-end, destinate în
principal utilizării profesionale (companii, servere), ceea ce creează principala problemă a SSD-
ul consumatorului: limita ciclurilor de scriere.

Innodisk, proiectant de SSD-uri pentru aplicații industriale, a patentat tehnologia iSLC, care
promite performanțe mai durabile și mai fiabile decât blițurile convenționale NAND MLC, dar la
un cost mai mic. Există, de asemenea, o variantă de tip MLC, numită eMLC (pentru Enterprise
MLC ), care permite un număr mai mare de cicluri de scriere.

M.2

Cunoscut anterior ca Next Generation Form Factor (NGFF), M.2 este o specificație pentru
cardurile de extensie și conectorii asociați. Standardul este conceput ca o revizuire și

17
îmbunătățire a mSATA, cu factor de forma mică pentru a maximiza utilizarea spațiului in
dispozitive mici, cum ar fi ultrabook sau tablete.

U.2

Specificația U.2 a fost dezvoltată de SSD Form Factor Working Group (SFFWG) și lansată pe 20
decembrie 2011 ca mecanism de furnizare a conexiunilor PCI Express la SSD pentru segmentul
high-end (stații de lucru, server). U.2 utilizează o legatură PCIe 3.0 × 4 care oferă o bandă de 32
Gbit/s în fiecare direcție. Dispozitivele U.2 pot fi conectate la un port M.2 cu ajutorul unui
adaptor.

Configurație

M.2 (M point two) este o specificație pentru conectarea cardurilor interne de extensie SSD. M.2 a
fost conceput ca un succesor al interfeței mSATA și introdus pentru prima dată de către Intel în
2012, sub denumirea NGFF (Next Generation Form Factor). Cu dimensiuni mai mici și mai
flexibile combinate cu funcții avansate, modulele M.2 ies în evidență datorită designului compact
în special în dispozitive mobile, cum ar fi laptop, notebook, ultrabook, tablete dar și într-un
desktop PC.

Interfața M.2 este mai flexibilă, deoarece poate transmite semnalele SATA prin intermediul
interfeței M.2, dar, de asemenea, USB și PCIe. Prin această funcție extinsă sunt posibile
aplicații Wi-Fi, Bluetooth, GPS sau carduri NFC. Noua generație de laptop-uri poate să
găzduiască până la 4 sloturi M.2. (un card Wi-Fi, un card GPS și 2 SSD). Unitățile M.2 pot fi
conectate direct la conectorul corespunzător de pe placa de bază, fie instalate într-un slot PCI
Express printr-un adaptor.

Un modul de memorie în format M.2 a fost produs de Intel cu noua tehnologie 3D XPoint sub
nume de marcă Optane cu capacități de 16 GB și 32 GB.[1]

Unele dintre cele mai rapide SSD folosesc interfața NVM Express. Un SSD M.2 poate fi bazat
pe SATA, pe PCIe cu suport NVMe, sau pe PCIe fără suport NVMe. Un SSD M.2 cu suport

18
NVMe oferă o lățime
țime de bandă
bandă de până la cinci ori mai mare decât modelele SATA, aducând o
performanțăă mai bună în sarcini cheie precum transferuri de fi
fișiere,
șiere, editare video sau foto,
transcodare, compresie și decompresie[2]

Samsung produce o varietate de SSD M.2 disponibile în diferite capacități.

capacită Alți furnizori
includ Toshiba, Kingston, Plextor,
Plextor Team Group, ADATA și Crucial.

Factorul de formă

Definește lățimea și lungimea în milimetri a modulului M.2. De exemplu, M.2-2260

M.2 înseamnă că
țime de 22 mm și o lungime de 60 mm. Cele mai lungi module au o lungime de
modulul are o lățime
110 milimetri. În prezent, cele mai comune SSD M.2 au o lățime
lățime de 22 mm și o lungime de 42,
60 sau 80 mm. Specificația formă M.2 a fost definită de consorțiul
ția factorului de formă consor PCI-SIG.

Conectori M.2 de tip B, M și B + M

folosiți în prezent și fiecare

Sunt 3 tipuri de conectori care depind de numărul de pini (Keys) folosiți
deține o literăă pentru identificare. Forma conectorilor M.2 diferă în funcție de interfața portului
funcție
M.2. Conform aplicațiilor anumite puncte ale benzii
țiilor posibile, modulul M.2 are caneluri la anumite
conectoare și reprezintăă tipul conectorului. Cele mai utilizate tipuri de conectori M.2
sunt B, M și B + M'.

 Conectorul de tip B:: are canelura în partea dreaptă a cardului (partea stângă a controlerului
gazdă), cu șase pini în dreapta ție acceptă
dreapt decalajului. Această configurație accept conexiuni PCIe x2
de 10Gbit/s.

19
 Conectorul de tip M: utilizează un decalaj în partea stângă a cardului (partea dreaptă a
controlerului gazdă), cu cinci pini la stânga decalajului. Această configurație acceptă
conexiuni PCIe x4, (U.2/U.3) de 20Gbit/s.
 Conectorul de tip B + M: folosește ambele tipuri de mai sus, cu cinci pini pe partea stângă a
cardului și șase pe dreapta. Cardurile B + M maximizează performanțele pe ambele sloturi

U.2 (U point two), cunoscut anterior ca SFF-8639, [1], este un standard de interfață pentru
conectarea unui dispozitiv SSD la un computer. Acoperă conectorul fizic, caracteristicile
electrice și protocoalele de comunicare. Specificația U.2 a fost dezvoltată de SSD Form Factor
Working Group (SFFWG) și lansată pe 20 decembrie 2011 ca mecanism de furnizare a
conexiunilor PCI Express la SSD pentru segmentul high-end (stații de lucru, server). În iunie
2015, SFFWG a anunțat schimbarea denumirii în U.2.
Membrii fondatori ai grupului de lucru SSD Form Factor care au dezvoltat specificația
conectorului U.2 includ Dell, EMC, Fujitsu, IBM, Intel.

 Acceptă hot-swap (schimbare la cald).

 Este asemănător cu conectorul SAS și SATA Express, dar utilizează până la patru benzi PCI
Express (PCIe x4) printr-o utilizare diferită a pinilor disponibili și două porturi SATA.
 Dispozitivele U.2 pot fi conectate la un port M.2 cu ajutorul unui adaptor.
 SSD U.2 sunt proiectate pentru a se conecta la sloturi de 2,5 și 3,5 inch și permit o capacitate
de stocare maximă mai mare decât SSD M.2, ca urmare a dimensiunii fizice mai mari.
 Factorul de formă U.2 este mai favorabil pentru disiparea căldurii comparativ cu SSD M.2 și
permite temperaturi de funcționare mai mari fără a deteriora componentele de acționare[2]

Comanda Trim
Comanda Trim, disponibilă pe cele mai recente modele SSD, permite sistemelor de operare
moderne să prevină degradarea performanței în timp și plenitudinea fiecărei partiții. Este
acceptat de următoarele sisteme de operare:

20
 GNU / Linux din kernel 2.6.33 și derivat Android 4.3;
 Microsoft Windows din Windows 7 ;
 macOS de la versiunea 10.6.6 (inițial numai pe SSD-urile furnizate de Apple, apoi pe toate
SSD-urile montate intern sau conectate în Thunderbolt, dar nu și pentru SSD-
urile USB externe );
 FreeBSD de la versiunile 8.1 și 9.2 pentru UFS, 9.2 și 10.0 pentru ZFS . Suport RAID
software li se adaugă în 10.0. Sistemele de operare derivate moștenesc de la
acesta: FreeNAS 9.1.0, PC-BSD 10.0, NAS4Free 9.3.0.2;
 NetBSD 6 pentru FFS ;
 DragonFly 4.1;
 AIX și HP-UX cu JFS2 în 2012;
 OpenSolaris construiește 146 cu ZFS și un derivat Oracle Solaris 11;
 Illumos cu ZFS, implementare în curs în 2014.

Această comandă are ca scop notificarea controlerului SSD atunci când un fișier este șters, care
poate apoi șterge celulele de memorie flash utilizate anterior, în fundal, în perioadele cu cerere
redusă, pentru a optimiza scrierile ulterioare. Care pot fi apoi efectuate fără a fi nevoie să
efectuați ștergerea prealabilă impusă de tehnologia de memorie flash.

Această tehnică face posibilă și creșterea duratei de viață a SSD-urilor, prin rotirea celulelor
utilizate pentru fiecare scriere - cu condiția să fie lăsat suficient spațiu liber pe suport. Într-
adevăr, cu cât spațiul de stocare disponibil este mai limitat, cu atât se vor face frecvent mai multe
scrieri la aceleași celule, reducând astfel eficiența acestei tehnici.

Producătorul Kingston a dezvoltat o tehnică alternativă pentru a beneficia de avantajele comenzii

Trim chiar și cu sisteme de operare care nu sunt optimizate pentru manipularea mediilor SSD și,
prin urmare, nu acceptă această comandă. Această tehnică numită „ Garbage Collector ” (în
franceză, garbage collector ) funcționează la nivelul firmware - ului SSD-ului, independent
de sistemul de operare .

21
 SSD versus HDD

Hard disk-ul clasic, adică HDD (Hard Drive Disc) și SSD-ul alternativ (Solid State Disc)
diferă în primul rând prin structura și funcționalitatea lor. HDD-urile sunt medii de stocare
magnetice. Asta înseamnă că constau din mai multe discuri magnetice și un cap de citire/scriere.

SSD-urile, pe de altă parte, nu au părți mobile. Acestea constau din așa-numita memorie flash și
se bazează pe o metodă de stocare pur electronică. Acest lucru face ca SSD-urile să fie mai
robuste din punct de vedere mecanic decât HDD-urile. Mai presus de toate, SSD-urile sunt, de
asemenea, semnificativ mai rapide decât HDD-urile din cauza lipsei componentelor mecanice.

Unitățile moderne (HDD-uri și SSD-uri) nu funcționează cu fișiere, ci cu blocuri de date.

Un fișier poate consta din unul sau mai multe blocuri de date. Sistemul de fișiere știe care blocuri
formează împreună un fișier.

22
 Acces secvenţial

Cu acces secvenţial, blocurile de date sunt citite sau scrise unul după altul într-o zonă de
memorie. Acesta este mai ales cazul fișierelor mari, de exemplu când se creează o copie de
rezervă a sistemului pe un server sau un NAS.

 Acces aleatoriu

Accesul aleatoriu are loc atunci când blocuri de date sunt citite sau scrise în orice ordine din
diferite zone de memorie. Un exemplu de acces aleatoriu este solicitarea de fișiere diferite, destul
de mici, pe un server.

Caracteristica IOPS este unul dintre cei mai importanți indicatori de performanță pentru
multe scenarii de aplicații critice pentru afaceri. IOPS înseamnă operațiuni de intrare/ieșire pe
secundă și astfel descrie operațiunile de intrare și ieșire ale unui purtător de date care pot fi
efectuate pe secundă. O solicitare de citire sau scriere = un IOPS.

Este important să luați în considerare întotdeauna valoarea IOPS împreună cu latența, deoarece
latența determină capacitatea de răspuns a operațiunilor I/O. Latența descrie perioada de timp de
la începutul unei solicitări până la primirea datelor sau a mesajului de scriere.

Un exemplu concret: dacă un sistem realizează 25.000 IOPS, dar are o latență de 25 ms, atunci
acest lucru duce la performanță slabă a aplicației.

În timp ce specificația de megabiți pe secundă (Mb/s), adică rata de transfer de date, este
deosebit de importantă pentru accesul secvențial, specificația IOPS este relevantă pentru accesul
aleator.

Privind rata de transfer de date (în Mb/s), HDD-urile oferă o performanță medie solidă pentru
multe aplicații cu acces secvenţial. Cu toate acestea, dacă are loc în principal acces aleatoriu,
HDD-urile oferă o performanță destul de slabă. Motivul pentru aceasta este componentele
mecanice ale unui HDD. Deoarece fiecare proces de căutare a capului de hard disk costă timp,
ceea ce face ca accesul aleatoriu să fie în special ineficient și, în general, sunt posibile mai puține
accesări de citire/scriere pe secundă (IOPS).

23
 Întrucât nu există componente mecanice instalate în SSD-uri, acestea nu sunt supuse acestor
restricții și, prin urmare, oferă un randament mare de date, precum și o valoare IOPS ridicată.

Aproximativ vorbind, se poate spune că transferul de date al memoriei este deosebit de relevant
pentru utilizatorii casnici și în sectorul IMM-urilor, în timp ce performanța IOPS este relevantă
în sectorul enterprise. Cu cât un sistem servește mai mulți utilizatori, cu atât specificația IOPS
devine mai importantă în comparație cu rata de transfer de date. Desigur, aici există și excepții și,
pe lângă numărul de utilizatori, există și alți factori de influență.

Alllegerea unitatii SSd se face tinand cont de scopul pentru care este utilizata. De exemplu
pentru servere Synology oferă, de asemenea, HDD-uri și SSD-uri pentru a se potrivi cu serverul
dvs. NAS. HDD-urile SATA, HDD-urile SAS și SSD-urile SATA ale Synology sunt o soluție
optimă, în special pentru utilizatorii de afaceri, deoarece oferă:

 Efort minim de întreținere datorită actualizărilor automate de firmware împreună cu actualizările

software-ului serverului.

 Compatibilitate și performanță de cea mai bună calitate, deoarece sunt optimizate și proiectate
special pentru serverele Synology NAS.

 Totul dintr-o singură sursă, adică utilizatorii au o persoană de contact centrală în caz de urgență
atât pentru NAS, cât și pentru HDD/SSD.

Solid-State Drive (SSD) SAMSUNG 980, 1TB, PCI

Express x4, M.2, MZ-V8V1T0BW

24
 Comparația este greu de realizat deoarece testele de tip benchmark pentru HDD-urile tradiționale iau
în considerare aspecte ca latența la rotire și timpii de căutare, în timp ce SSD-urile nu prezintă aceste
probleme. În schimb SSD-urile au probleme la scriere și citire mixtă, iar performanța acestora scade în timp.

25
26
 Bibliografie
1. https://ro.frwiki.wiki/wiki/SSD
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Solid-state_drive
3. http://info.tm.edu.ro:8080/~silca/clasa%20a%20V-
a/TIC/Lectii/L6%20Memoria%20externa.pdf

27