Copilul de la 2 la 4 ani: un Hercule al limbajului

Intre un an si jumatate, perioada propozitiei din doua cuvinte, si patru ani, intervine faza celei mai rapide dezvoltari a limbajului: lateralizarea. Toti membrii familiei joaca un rol in invatarea de catre copil a limbajului, totusi preponderent este cel al mamei. De la 24 la 36 luni, omuletul vostru invata un cuvant pe ora! Imaginati-va! Intrebarile Este perioada binecuvantata a lui "Spune, mama, de ce?", "Ce e aia?", "Cum se cheama asta?"... Intrebarile devin din ce in ce mai frecvente. Intrebarile cu "unde", care ii permit, de altfel, sa recunoasca localizarea lucrurilor si a persoanelor sunt stapanite mai repede (foarte prezente in jocurile de felul, cucu - iata-ma), cele cu "cand" apar mult mai tarziu; copilul nu le simte nevoia in asa mare masura. Dezvoltarea vocabularului se desavarseste si la nivel metalingvistic. Auzim deja copii de doi sau trei ani intreband "De ce girafa se numeste girafa?", "De ce te cheama Nicu?" etc. Greutatea cuvintelor De la doi ani si cateva luni, copilul constata, de asemenea, ca exista cuvinte "de copii" si cuvinte de "oameni mari". El nu mai accepta atunci folosirea cuvantului "de copil" de catre adulti. Dimpotriva, va incanta prin vorbirea lor "de bebelus", datorata simplificarii sunetelor pe care nu reuseste sa le produca corect (ex. roata va fi loata). Atentie, faptul ca nu pot pronunta bine nu inseamna ca nu fac diferenta auditiva. Copilul se va infuria, de altfel, daca veti imita pronuntia lui incorecta si va afirma ca nu asta a spus! Pe de alta parte, copilul descopera lumea cuvintelor "urate", atractia si valoarea sa. Prima tema importanta comuna in limbajul copiilor de toate clasele sociale este cea a carnatului de caca. Atunci cand incepe educatia copilului privind curatenia (mersul la oala) si a sentimentului de rusine (nu ne aratam fundul), tema este mai mult sau mai putin evitata sau facuta tabu in limbajul adultilor; copilul utilizeaza, deci, acest vocabular (pipi, caca, fund, cur, puta...) si incalca cu placere tabu-urile si interdictiile impuse de adulti. Aceste cuvinte "urate" sunt simbolul propriei lui identitati. Acest fapt explica utilizarea lor curenta si placerea de a le folosi intre copii de aceeasi varsta. Ele joaca, de altfel, un rol de socializare, in special la gradinita. De altfel, cuvintele "urate" ofera un camp poetic privilegiat prin faptul ca structura lor fonologica este bazata pe repetitia consoana/vocala. Ele deschid creativitatea infantila si numeroase numaratoare si poezioare sunt modificate, prin folosirea lor. Copii inventeaza, de asemenea, insiruiri de versuri, fara prea mult sens, dar care le permit sa jongleze cu cuvinte "frumoase", dar si cu cuvinte "urate". Interactiuni parinti-copil Incepand de la 18 luni, veti auzi din ce in ce mai des combinatii de cuvinte, aproape propozitii. Ingerasul vostru memoreaza, in fiecare zi, un numar mai mare de informatii. Problema care se pune acum este cea a ordinii cuvintelor! Fiecare din enunturile sale este o ipoteza asupra gramaticii sau sintaxei limbii noastre. Incurajati-l, deci, in incercarile sale, repetati frazele, imbogatindu-le. Cu cat copilul se va simti mai in largul sau si va fi mai mult incurajat de aprobarea taticului sau a mamicii, cu atat va incerca mai mult. Mai mult decat atat, propria voastra vorbire constituie modelul de referinta pe care se bazeaza in construirea enunturilor sale. Veti remarca, de altfel, cat de des auzi vorbind copilul despre el insusi la persoana a doua sau a treia singular. Parintii ii spun copilului "tu", care intelege ca este vorba despre el, el asociaza deci "tu" cu "eu". La fel se intampla cu "el", pe care il asociaza cu "eu", deoarece parintii folosesc acest pronume si verbul la persoana a treia pentru a vorbi intre ei despre copil sau pentru a-i vorbi (Ce face bebe astazi? A dormit bine?).

DIFICULTATILE DE LIMBAJ

Aceasta problema, de care se plang parintii sau educatoarea, poate acoperi realitati foarte diferite si face referire la cauze sau la moduri de interventie foarte diverse. Limbajul este un element esential al comunicarii si se intampla frecvent ca o mare dificultate de limbaj sa mascheze de fapt o dificultate de ordin psihologic si relational. Indiferent de presupuneri, este bine totdeauna sa consultati un specialist, pentru a obtine avizul lui. In cazul in care copilul trebuie sa fie ajutat, va fi nevoie de timp. Or, ceea ce va invata la scoala primara - citit si scris -se bazeaza pe o buna stapanire a limbii vorbite. De asemenea, nu trebuie sa asteptati varsta de cinci ani ca sa acordati atentie unei tulburari de limbaj care nu are de gand sa dispara. Intre trei ani si trei ani si jumatate, copilul incepe sa se serveasca bine de limbajul oral in viata sa cotidiana, iar lucrul acesta vine sa inlocuiasca progresiv actiunea, ca mijloc de cunoastere a lumii inconjuratoare. Vocabularul sau se imbogateste in fiecare zi, iar copilul abandoneaza putin cate putin formularile de tip "bebe", pentru constructii din ce in ce mai complexe, apartinand limbii adulte. Desi nivelurile limbajului sunt foarte diferite, cea mai mare parte a copiilor de aceasta varsta folosesc acum pronumele personal "eu". Copilul repeta des, ca un ecou, ceea ce spun adultii, acesta fiind un mod de a-si imbogati vocabularul cu noi constructii si cuvinte. Exista cateva tipuri de tulburari de vorbire ale copilului: TULBURARILE DE PRONUNTIE La inceput, toti copiii deformeaza cuvintele, dar, in timp, pronuntia se amelioreaza putin cate putin. Unele cuvinte sau sunete insa pot fi defectuos pronuntate inca multi ani. Poate fi vorba de o lipsa de maturitate a sistemului fonator sau de anomalii dentare, dar, in general, nu poate fi relevata nici o cauza fizica. Unii copii nu stiu sa execute miscarile limbii sau ale buzelor, necesare unei bune articulari, dar lucrul acesta poate fi invatat, In alte cazuri, copilul vorbeste "ca un bebelus", chiar daca a depasit aceasta varsta. El vorbeste peltic, de exemplu, sau zice "sa" in loc de "sa", desi, in alte circumstante, poate imita "fasaitul" trenului. Acest mod infantil de a se exprima isi are deseori originea in mediul familial: ultimul copil, pe care va este greu sa-l vedeti crescand, sau un copil mai mare care vorbeste in stil "bebe" ca sa semene cu un copil mic etc. Trebuie notat ca un copil despre care se spune ca vorbeste rau, cu greseli mari de pronuntie, este deseori foarte bine inteles de mama lui, de familie sau de persoana care se ocupa zilnic de el. Si atunci, de ce sunt necesare eforturi de indreptare? Deseori, el nu are nimic de cerut: prajiturile si alintarile devanseaza cererea sa; mama este mereu prezenta - de ce sa se serveasca de cuvinte ca sa cheme sau ca sa ceara ceva? Va vorbi atunci cand limbajul ii va fi necesar pentru a obtine ce vrea... In cea mai mare parte a cazurilor, defectele usoare de pronuntie se vor atenua, apoi vor disparea in anii ce urmeaza. Se vor sterge cu atat mai usor cu cat nu li se va acorda zilnic o atentie excesiva. Copilul are un motiv pentru care vorbeste astfel; cand motivul va disparea, el va vorbi mai bine. Este inutil deci sa-l corectati neincetat. Intrarea la gradinita face adesea mult bine unui copil cu dificultati de vorbire. Gasindu-se intr-un anturaj unde nimeni nu este obisnuit cu limbajul sau si nu are timp sa-l inteleaga, va trebui sa faca eforturi ca sa comunice. De aceea, nu rareori se intampla

sa vedeti ca defectele de pronuntie se amelioreaza rapid. Sunt insa cazuri cand lucrurile nu se rezolva de la sine. Daca educatoarea nu intelege ce spune copilul si daca felul lui de a vorbi devine subiect de batjocura din partea celorlalti copii este mai bine sa nu mai asteptati, si sa consultati un medic. INTARZIEREA VORBIRII Mai frecventa la baieti decat la fete, intarzierea vorbirii nu inseamna o retardare intelectuala. Multi adulti, cu o inteligenta exceptionala, au vorbit foarte tarziu. Poate ca pana atunci n-au avut nimic genial de spus? Ne putem gandi ca, atunci cand au inceput sa vorbeasca, timpul a fost rapid recuperat. La trei ani, copilul nu vorbeste inca. El merge la gradinita si se loveste de colegii lui. Daca nu este prea mult batut la cap si daca nu incercati toata ziua sa-l faceti sa scoata un cuvant, el incepe sa vorbeasca normal la trei ani si jumatate si ajunge din urma pe toata lumea la patru ani sau la patru ani si jumatate. Ca sa fie incitat sa vorbeasca, el trebuie antrenat intr-o discutie: adresandu-va direct lui, punan-du-i intrebari, interesandu-va de el, lasandu-i timp sa se exprime, ii veti oferi tot atatea ocazii de a vorbi. In alte cazuri, progresele efectuate la patru ani sunt reale, dar insuficiente, si atunci trebuie, fara intarziere, sa consultati un specialist. Trebuie sa amintim din nou ca este indispensabil ca un copil sa vorbeasca bine inainte de a intra la scoala, pentru ca dificultatile de scris sa fie minime. Cauzele intarzierii vorbirii sunt variate, si numai psihologul va sti sa le depisteze. In cazurile fiziologice, poate fi vorba de un copil provenind dintr-o familie numeroasa, ai carei membri n-au avut timp sa dialogheze suficient si care-l intrerup de fiecare data cand vrea sa spuna ceva. De asemenea, poate fi un copil iute, foarte activ, care se simte frustrat atunci cand nu ajunge la ceea ce vrea, care doreste sa evite tatonarile oricarei ucenicii si care nu va vorbi decat atunci cand va fi cu adevarat pregatit sa o faca. De asemenea, se observa intarzieri simple ale vorbirii la copiii crescuti intr-un cadru bilingv: le trebuie ceva mai mult timp pentru a se descurca in doua limbi diferite, dar reusesc sa se descurce fara dificultati speciale, daca cele doua limbi sunt sustinute afectiv si cultural, in fine, cu totii stim ca limbajul nu este pus in valoare in acelasi mod, in toate mediile culturale, in medii cu anumite carente, unde se vorbeste putin, copilul isi insuseste obiceiul de a comunica prin alte mijloace decat cuvantul, iar vocabularul sau ramane sarac. Invers, in mediile mai "intelectuale", cuvantul copilului poate fi atat de asteptat, atat de mult valorizat, incat copilul sfarseste prin a se inhiba, de teama ca nu este la inaltimea asteptarilor. Alte cauze sunt mai problematice. O intarziere semnificativa a vorbirii poate dovedi dificultati de definire a personalitatii. Lipsa afectiunii, conditii familiale proaste, o mama depresiva si putin comunicativa, dificultatile de a se integra in anturajul sau familial etc, toate acestea nu sunt rare. Copilul sufera, iar problemele de vorbire sunt modul lui de manifestare. Ar fi inutila reeducarea ortofonica, fara a lua in considerare realitatea tulburarilor relationale. Nu este cazul ca logopedul sa faca psihoterapie, caci astfel confuzia rolurilor poate fi daunatoare pentru copil. In cazul in care copilul prezinta o intarziere a vorbirii sau defecte de pronuntie care va nelinistesc, cel mai bine este sa va adresati unui centru polivalent sau unui psiholog specializat in aceste probleme. El va sti sa puna un diagnostic si sa orienteze familia, in interesul copilului. Deseori, cateva dialoguri cu copilul si parintii sai sunt suficiente pentru a descoperi problema, relevand conflictul interior pe care copilul il traduce prin dificultatile de vorbire.

Limbajul si educarea lui Se cuvine sa atragem atentia celor care au in grija un copil (de la 0 - 6 ani) ca limbajul nu inseamna neaparat a vorbi si a scrie. Exista un limbaj intre copil si adult in momentul in care exista dorinta de a comunica cu altul printr-un semn oarecare. Gestul, privirea, mimica, strigatul, plansetul sunt tot atatea "limbaje" pe care ne straduim sa le intelegem, sa interpretam semnificatia lor, sa le folosim in educarea copilului nostru. Chiar daca ni se pare foarte natural sa putem vorbi, exprimarea verbala parand a fi un proces foarte simplu, in realitate, este foarte complex, implicand functionarea buna si concomitenta a inteligentei, deprinderilor si memoriei. Acestea fiind precizate, trebuie sa reamintim parintilor ca, este foarte important sa-si invete copiii sa vorbeasca corect, inca de la cea mai frageda varsta, oferindu-le un model adecvat de pronuntare a cuvintelor. Copiii nu trebuie imitati in pronuntarea gresita a cuvintelor, ci trebuie invatati sa pronunte cat mai corect (atat cat le permite varsta). Limbajul nu inseamna gandire, afirma Piaget, dar, in lipsa acestuia, gandirea nu se va putea dezvolta intr-un mod optim. Pentru ca limbajul sa fie functional trebuie indeplinite 3 conditii: - sa fie sanatos din punctul de vedere fizic (sa nu prezinte anomalii la nivelul auzului, cavitatii bucale, vazului si la nivel cerebral); - sa existe capacitatea mentala pentru a relationa realitatile; - sa existe dorinta de a se exprima si de a relationa cu ceilalti. In cazul in care una dintre aceste 3 conditii nu este indeplinita, atunci apar tulburari de limbaj. Invatarea limbajului verbal se realizeaza in doua etape: - copilul aude sunetul si vede miscarile buzelor si mimica celui care vorbeste, reusind, In timp, sa asocieze cuvantul cu situatia; - In a doua etapa, copilul poate sa produca sunete, mai intai involuntare, apoi legate de context, reusind sa se faca inteles. Insusirea limbajului are o varsta propice, varsta copilariei mici, 0-3 ani, prelungindu-se uneori pana la 5 ani, ceea ce face ca In cazurile In care limbajul nu s-a dezvoltat pana la aceasta varsta, din diverse motive (deficienta mintala, izolarea copilului, etc.) achizitionarea limbajului sa fie pusa sub semnul intrebarii. Primele sunete (primele tipete) emise de copil sunt rezultatul efortului respirator, ele neavand o valoare comunicativa sau afectiva, dar au o mare importanta psihica deoarece este pentru prima data cand copilul isi aude vocea. Pe de alta parte, s-a observat ca, aceste contractii musculare, provocate de tipat inhiba durerea. Absenta tipatului, imediat dupa nastere, semnalizeaza o anomalie a organismului. Dupa cateva saptamani de viata, tipetele si scancetele sunt modulate in functie de emotii, nevoi si ingrijorari. Incepand de la 2 luni si jumatate, copilul descopera placerea emiterii de sunete, Incepand sa gangureasca. Va emite vocale (a, e, i , o , u, I, a) si consoane pentru placerea de a se auzi. Intre 4-5 luni, copilul va folosi tipatul pentru a protesta la indepartarea mamei. In jurul varstei de 6 luni se instaleaza lalalizarea care consta intr-o autoimitare a propriilor sunete, in repetarea unor silabe. Toate obiectele din jurul copilului precum si actiunile realizate de mama sau de ceilalti membri ai familiei trebuie denumite permanent: "Acum mergem sa strangem jucariile de pe covor. Pun ursuletul la loc, pun masinuta la loc, acum iau mingea". Trebuie formata capacitatea de recunoastere a sunetelor prin jocuri ca: - recunoasterea vocii adultilor (unul dintre parinti il striga, copilul priveste catre cel care l-a strigat); - telefonul fara fir, joc care poate fi jucat dupa ce incepe sa vorbeasca bine: copilului i se

spune la ureche un cuvant, el trebuind sa-i spuna altui copil ce a inteles; - imitarea unor sunete: joc recomandat dupa 9 luni, cand apare imitatia (cu spatele la copil pronuntIm un sunet pe care el il pronunta bine, iar copilul va trebui sa ne imite). In jurul varstei de 9 luni, apare semnificatia verbala, copilul utilizand acum anumite grupuri de vocale si consoane pentru a solicita ceva, de exemplu: ma pentru a o chema pe mama; pa - pa pentru a cere mancare, etc. La aceasta varsta este foarte important sa comunicam permanent cu copilul si sa-i denumim, in mod frecvent, obiectele din jurul lui. Copilul trece acum la faza lingvistica a limbajului, el reusind sa reproduca anumite cuvinte si sa le inteleaga. El va fi ajutat sa inteleaga mai repede ceea ce se vorbeste in jurul sau daca il stimulam prin jocuri, ca in exemplul urmator: - Ii aratam o jucarie pe care o si denumim: ursuletul. Asezam jucaria pe masa si il rugam sa ne-o aduca. Dupa ce a indeplinit corect sarcina, schimbam jucaria si repetam procedura. Cu timpul, asezam pe masa inca o jucarie si apoi din ce in ce mai multe jucarii si il rugam sa ne aduca o jucarie anume din cele expuse. Veti observa ca, dupa un anumit timp, copilul va fi cel care va initia jocul, aducandu-va o jucarie de pe masa, fara ca dumneavostra sa-i solicitati acest lucru. - Rugati-l sa duca un obiect tatalui-fratelui lui: "Du-i masinuta lui tati!" Daca nu reactioneaza, mergeti cu el si duceti masinuta tatalui care trebuie sa se arate Incantat. Veti proceda astfel, pana cand va merge singur sa inmaneze obiectul tatalui. La Intelegere cu tatal, ii veti solicita apoi sa va aduca obiecte pe care acesta i le va da. - Aratati-i harti, pliante cu animale si denumiti fiecare animal in parte, indicandu-l cu degetul, si eventual articuland sunetele pe care acesta le scoate. Dupa un timp cereti-i sa va indice un anumit animal de pe pliant. Procedati la fel si pentru flori, fructe, legume, culori, etc. - I se arata la o papusa ochii, gura si nasul. I se cere apoi sa le arate. Dupa ce realizeaza cu succes ceea ce i s-a cerut, este invatat sa indice componentele fetei la o alta persoana (mama), precum si pe ale sale. De fiecare data cand reuseste sa realizeze ceea ce i-a fost solicitat trebuie laudat, recompensat cu aplauze si cu un zambet. Daca nu reuseste sau nu vrea sa realizeze sarcina, nu trebuie certat ci incurajat prin exemplul personal, sau amanat jocul pentru alta data cand copilul va fi mai receptiv. Asocierea fonemului, intentiei si intelegerii cuvantului caracterizeaza debutul fazei lingvistice. Astfel, catre 10 - 12 luni, incearca cu sau fara succes, sa reproduca anumite cuvinte pronuntate de cei din jurul sau (faza ecolalica). Intre 12-15 luni apar primele cuvinte care, in general, ii exprima starile, dorintele si nevoile, mama, tata, apa, ham, papa, etc. Ordinea utilizarii cuvintelor difera de la un copil la altul, in functie de ceea ce este important pentru fiecare. Anumiti copii spun mai intai mama dar altii pot spune tata, dada, papa, apa, etc. Intre 15 - 17 luni copilul va descoperi forta cuvantului "nu", el il va utiliza foarte frecvent, nu din rasfat, ci pentru a-si dovedi independenta fata de ceilalti din familie. Pana la 18 luni, copilul se exprima utilizand cuvantul-fraza, adica foloseste un singur cuvant pentru a exprima o fraza Intreaga. De exemplu: "Ate" semnificand "Mama, vreau lapte". Pentru a se face inteles utilizeaza si gesturi si intonatii ale vocii. Acum, copilul are un vocabular de cca 20 cuvinte. Este timpul sa i se citeasca carti cu povesti si poezii, cu multe imagini si cu text usor de Inteles, adaptat pentru copiii mici. Dupa 18 luni, va construi primele propozitii simple, formate din 2,3 cuvinte, fara cuvinte de legatura. Acestea au un stil telegrafic: "Mama papa" semnafacand "Mama mi-e foame si vreau sa mananc". Din punctul de vedere al folosirii diverselor categorii de cuvinte, substativele apar primele,

iar verbul, pana la 4 ani, este folosit In special In prezent. In primul an de viata, viteza de achizitie a limbajului este lenta, ea crescand substantial spre sfarsitul celui de-al doilea an de viata. Achizitia limbajului impune copilului eforturi mari, el reusind sa construiasca corect o fraza abia dupa mai multe incercari. Cazurile de intarziere in limbaj sunt adesea explicate prin utilizarea gesturilor in mod eficient pentru copil, acesta fiind inteles de adultii din jurul sau si astfel nemaifiind nevoie sa invete sa vorbeasca. Un retard in limbaj nu inseamna in mod necesar un retard mental, unii copii normali incepand sa vorbeasca dupa 2, 3 ani. Dorothea McCarthz a observat ca evenimentele noi, calatoriile duc la marirea vocabularului copilului mai ales In ceea ce priveste substantivele. In general, copilul merge Inainte de a vorbi, contrariul se observa la fete si la copiii precoce. Odata cu cresterea in varsta, vocabularul copilului se va imbogati, ritmul de asimilare al limbajului fiind foarte mare, astfel ca, la 24 de luni, copilul este capabil, in majoritatea cazurilor, sa formeze propozitii cu cuvinte de legatura. Vocabularul este de cca 50 cuvinte, putand sa ajunga dupa 27 luni la 300 cuvinte. Cu toate acestea, este destul de limitat, copilul folosind anumite cuvinte cu sens generalizat: mama (pentru orice femeie), bebe (orice copil). Copilul incepe sa utilizeze verbul, construind fraze scurte, dar nu mereu corecte gramatical. Vorbeste inca despre el la persoana a III-a. Intre 2 ani - 2 ani si jumatate. Incepe sa foloseasca adjectivele posesive si pronumele personal "eu", copilul Incepand ca fie constient de propria identitate. Apar sunetele mai complexe din punct de vedere al pronuntiei: s, z, j, ci, gi, ge, t, r. Incepe sa respecte locul cuvintelor in fraza, concordanta de timp, acordul de caz, formele de plural si de gen- Ingelege foarte bine ce i se spune. Reuseste sa retina si sa execute doua ordine date in acelati timp, de exemplu: "mergi la bucatarie si adu-mi cartea de pe masa!". Este momentul sa Invete poezii si cantece scurte, simple, haioase, pe care sa le inteleaga si pe care sa le reproduca cu placere. Dupa trei ani copilul poate repeta corect o fraza de 6 silabe si este capabil sa sustina o conversatie scurta. El se exprima de cele mai multe ori In mod coerent, chiar daca exista anumite cuvinte mai dificile pe care nu le poate pronunta. Anumite consoane pot ridica probleme: r, s, z, t, dar, de cele mai multe ori, se corecteaza singur pana la varsta de 5 ani. Nu este indicata corectarea lor la aceasta varsta. Vocabularul este de 800-1000 cuvinte, foloseste pronumele personale. Ii face mare placere sa invete cantece, poezii, sa asculte povesti. Este varsta intrebarilor "de ce?, cine?, cum?", de multe ori punand rabdarea parintilor la incercare. Cu toate acestea, pentru a-l ajuta sa cunoasca lumea in care traieste, parintii trebuie sa fie disponibili si sa-i raspunda intr-un mod cat mai simplu, pentru a fi intelesi de catre copil. La 4 ani este in stare sa construiasca o fraza completa cu 6-8 cuvinte si sa stapaneasca intonatia. Limbajul lui se apropie destul de mult de al adultului, insa procesul de invatare nu este finalizat, copilul mai face din cand In cand greseli gramaticale. Percepe destul de bine spatiul si timpul reusind sa se descurce cu notiuni de genul: astazi, maine, ieri, acolo, aici, sub, pe, etc. Are un vocabular de aproximativ 1500 1700 cuvinte. Dupa 5 ani, copilul vorbeste corect, are notiuni de marime (mai mare, mai mic), de cantitate (mai mult, mai putin) si este pregatit pentru invatarea scris-cititului. In cazul in care copilul mai are dificultati In pronuntarea anumitor sunete, parintii trebuie sa consulte un logoped, pentru ca acestea se vor reflecta si In limbajul scris si vor duce la obtinerea unor rezultate slabe la scoala. In timp, greselile de pronuntie si de scriere se automatizeaza si devin foarte greu de corectat. Trebuie precizat ca, pana la 5 ani, tulburarile de limbaj sunt fiziologice si nu necesita corectare, acestea fiind chiar daunatoare, accentul trebuie pus pe achizitia de cuvinte, pe

imbogatirea vocabularului. Dupa 5 ani, daca tulburarile de pronuntie persista, trebuie orientat catre servicii logopedice. Cei din anturajul copilului cu tulburari de limbaj nu trebuie sa ironizeze copilul, in incercarea de a-l corecta, pentru ca aceasta poate duce la complicatii de natura psihologica, materializate prin refuzul sau frica copilului de a vorbi (balbaiala, mutism electiv). Cele mai frecvente tulburari de limbaj, dupa 5 ani, sunt: - Sigmatismul/parasigmatismul (tulburari de pronuntare a sunetelor s, z, s, j, ce, ci, ge, gi, t) - Rotacism/pararotacism (tulburari de pronuntare a sunetului r). Pozitia corecta de pronuntare este: pentru s, z- cu varful limbii la baza dintilor de jos, pentru s, j- cu varful limbii pe cerul gurii, pentru t, t- pe linia de unire a dintilor superiori cu cei inferiori, pentru ce, ci- pe alveolele dintilor superiori. Sunetul r se pronunta prin vibrarea succesiva a limbii la radacina dintilor de sus. Este foarte important ca parintele sa ofere un model de pronuntare corect, deoarece copilul imita pronuntia adultilor din jur. Sunt sanse foarte mari ca un parinte cu tulburari de limbaj sa aiba un copil cu aceleasi tulburari. In cazul In care copilul face terapie logopedica, pentru realizarea unor progrese vizibile, Intr-un timp cat mai scurt, parintele trebuie sa lucreze zilnic cu copilul, in special in vederea intaririi musculaturii aparatului fonoarticulator. Foarte utile in stimularea dezvoltarii limbajului si in prevenirea tulburarilor de limbaj sunt urmatoarele exercitii motrice, verbale si de respiratie: - rotirea bratelor; - rotirea capului; - deschiderea/inchiderea pumnului; - aplaudatul; - deschiderea/inchiderea gurii; - umflarea obrajilor; - trecerea aerului dintr-un obraz in altul; - ridicarea limbii pe cerul gurii si apoi coborarea ei catre dintii inferiori; - rotirea limbii in gura; - tuguierea si intinderea buzelor in zambet; - vibrarea buzelor; - muscarea buzei superioare/inferioare; - miscarea limbii dintr-un obraz in altul - aburirea unei oglinzi; - suflatul in instrumente muzicale; - inspiratia pe nas / expiratia pe gura si invers; - sustinerea in aer a unui fulg prin suflare; - incurajarea tipetelor si a cantatului. Pentru dezvoltarea vocabularului se vor avea in vedere urmatoarele etape progresive: - Invatarea numelor de obiecte, persoane familiare, partile corpului avand suport concret (ex.: "Acesta este ochiul.", "El este Mihai."); - Invatarea unor nume de obiecte dupa imagini (i se arata imagini cu animale, insecte, pasari, etc. si ii sunt denumite fiecare in parte); - executarea de catre copil a unor comenzi simple (invatarea verbului). Ex.: "Vino!", "Stai!", "Mananca!"; - construirea unei propozitii simple formate din subiect+predicat (ex.: "Andrei pleaca"); - Invatarea adjectivelor (insusiri, culori, forme, dimensiuni, etc.). Ex.: "Mingea este frumoasa / rosie / rotunda / mare."; - Invatarea adverbelor (cantitati, pozitii, etc.). Ex. "Eu am multe / putine bomboane. Du-te acolo!";

- construirea unor propozitii compuse. Ex.: "Eu merg la munte/mare.". Copilul trebuie incurajat continuu sa se exprime, chiar daca ceea ce spune, la inceput, nu are inteles pentru noi sau nu se prezinta intr-o forma gramaticala corecta. In scopul stimularii dezvoltarii limbajului verbal, in special la copiii cu handicap mental dar si la copiii normali, sunt recomandate anumite exercitii motrice si verbale: 1. antrenarea suflului respirator - sustinerea in aer a unui fulg; - cu ajutorul spirometrului; - Incurajarea tipetelor si a cantatului, etc. 2. antrenarea muschilor obrajilor - prin imitatie - umflarea obrajilor - tuguierea buzelor 3. antrenarea muschilor limbii (recomandate in special copiilor cu sindromul Down) - atingerea de dintii de sus/jos, de comisura dreapta/stanga a buzelor, scoaterea limbii. 4. antrenarea muschilor buzelor - prinderea unui obiect cu buzele - tuguierea buzelor, strans - rotunjirea buzelor. Pentru dezvoltarea vocabularului se vor avea In vedere urmatoarele etape progresive: - folosirea de suport concret pentru Invatarea numelor de obiecte (nume de obiecte si persoane familiare, partile corpului) - invatarea unor nume de obiecte dupa imagini - executarea de catre copil a unor comenzi simple (invatarea verbului) - construirea unei propozitii simple formata din subiect + predicat - invatarea adjectivelor (insusiri, culori, forme, dimensiuni, etc.) - invatarea adverbelor (cantitati, pozitii, etc.) - construirea unor propozitii compuse. Copilul trebuie incurajat continuu sa se exprime, chiar daca ceea ce spune, la inceput, nu are inteles pentru noi sau nu se prezinta intr-o forma gramaticala corecta. Actiunea de corectare a limbajului copilului nu trebuie facuta la intamplare, ci planificata cu grija, sub atenta indrumare a logopedului. Exercitii pentru balbaiala: - pentru respiratie diafragmatica - respiratie lenta, profunda in pozitie orizontala (in acelasi timp cu parintele) - respiratie lenta, profunda in pozitie verticala (in acelasi timp cu parintele) - ciclu respirator (5 secunde inspiratie + 8 secunde expiratie) - pauza - ciclu respirator - ridicarea bratelor pe inspiratie - coborarea bratelor pe expiratie - umflarea baloanelor - stingerea lumanarii - 2 pasi inspiratie - 2 pasi expiratie - de fonatie - inspiratie - expiratie + articularea soptita a unei vocale - inspiratie - expiratie + articularea soptita a unei consoane fricative (f, v) - de articulatie - pronuntarea pe silabe a unui text sau poezie + bataie din palme.