Romanul realist

 Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mari dimensiuni, cu o

actiune desfasurata pe mai mult planuri narative, cu personaje numeroase si o
intriga complicata.
 Trasaturi :
- este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni ample ;
- personajele sunt numeroase si diferite ca importanta (principale,
secundare, episodice) si complexitate ;
- intriga este elaborata si dezvolta conflicte (exterior si interior) ;
- actiunea se desfasoara pe mai multe planuri narative ;
- incearca sa surprinda viata in toata complexitatea ei (sociala, culturala,
economica, politica, mentalitara, etc.)
- cunoaste o multitudine de forme.

 Date despre autor si opera:

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885,Târlișua, Austro-Ungaria – d. 1
septembrie 1944, Valea Mare, Priboieni, Argeș, România) a fost un prozator și dramaturg român,
membru titular al Academiei Române. Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în
anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea
Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă
perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 -
iulie 1920. 

„Ion” de Liviu Rebreanu

 ~ Tema si viziunea despre lume ~

Romanul Ion semnat de Liviu Rebreanu a fost publicat in anul 1920 (titlul initial fiind Zestrea), si a
devenit o opera reprezentativa pentru perioada interbelica. Avand la baza nuvele Rusinea si Rafuialaromanul
reprezinta „epopeea taranului roman” (P.Constantinescu), „grandioasa fresca a lumii de tara” prin care autorul
„a ridicat drama personala, a lui Ion al Glanetasului,la inaltimea unei drame simbolice” (Perpessicius). Perioada
interbelica se defineste prin dezvoltarea accelerata a societatii si a culturii. Forta auctoriala, deschiderile
multiple ale textului literar vor propune in aceasta peroada o schimbare de paradigma cultural-artistica. Au
aparut creatii artistice reprezentative prin originalitatea si puterea lor de observatie, purtand pecetea unor
talente autentice. A aparut si o scoala critica pe masura capabila sa surprinda fenomenul literar in toata
complexitatea lui.
Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune desfasurata pe
mai mult planuri narative, cu personaje numeroase si o intriga complicata.

Titlul romanului este o referire la personajul eponim, in timp ce subtitlurile celor 2 volume au
structura metaforica, sugerand alegerile pe care le are de fapt Ion: „Glasul pamantului”, respectiv „Glasul
iubirii”. Nici strctura nu e intamplatoare, cele 13 capitole avamd titlul-sinteza ( Streangul, Copilul), incadrandu-
se simetric intre capitolele intitulate „Inceputul”si „Sfarsitul”.

Tema operei o constituie lupta si patima taranului pentru pamant, intr-o societate in care singura
masura a valorii imului sunt intinderile de pamant si zestrea. Tema centrala este dublata de tema iubirii, si in
jurul lor graviteaza tema destinului (mesager fiind oloaga Savista), tema nationala (satul ardelenesc sub
stapanire austro-ungara) si cea a familiei (relatia dintre soti si dintre parinti si copii).

O primă secvență semnificativă este aceea a horei, cititorul intră în contact cu majoritatea
personajelor, precum şi cu tensiunile şi relaţiile care animă viaţa din Pripas de la începutul secolului al XIX-lea.
Adunându-le la hora satului,naratorul omniscient are ocazia să reliefeze mai întâi stratificarea tradiţională a
societăţii ţărăneşti.Locul de desfăşurare a jocului popular – ograda Todosiei, văduva lui Maxim Oprea – este
descries prin tehnica detaliului semnificativ, iar naratorul se focalizează asupra comportamentului lui
Alexandru Glanetaşu, a lui Vasile Baciu şi a Savistei. Pasiunea, forţa şi impulsivitatea lui Ion reies din cearta
acestuia cu George şi din dansul ameţitor alături de Florica. Dar dorinţa de pământ îl determină pe Ion să se
întâlnească cu Ana în dosul şurii, iar momentul când Vasile Baciu află de retragerea celor doi , declanşează
conflictul dintre el şi Ion, ţăranul „bocotan” considerându-l pe acesta un „sărăntoc, tâharşihoţ”; sunt vorbe ce
determină şi trăirea violentă a personajului în faţa celor cu pământ şi a lipsei sale de forţă, datorate de
inexistenţa pământului pe numele său. La desfăşurarea dansului privesc un scurt timp şi Herdelea, soţialui,
Măria, fiul lor Titu, de 23 ani, si cele două fiice”, de vârsta măritişului, Laura şi Ghighi. După dans, la cârciuma
lui Avrum,sub un pretext oarecare, Ion îl bate crunt pe George, ştiind că acesta îl pârâse tatălui Anei. De
asemenea, această horă poate fi considerstă o horă a soartei( Nicolae Manolescu).Dar hora poate fi
interpretată, în plan simbolistic, şi ca un joc al destinului cu atât mai mult cu cât în satul transilvănean al vremii
hora a reprezentat un bun prilej pentru întemeierea viitoarelor familii. Jocul energic al dansatorilor
evidenţiază bucuria şi vitalitatea tinerilor aflaţi la începutul traseului lor existenţial. Alegerea lui Ion de a
parasi, împreună cu Ana, hora poate sugerea intenţia celor doi de a forţa limitele unui destin prestabilit. Nu în
cele din urmă, tema erosului este prefigurată tot de la scena horei. Ion alege să o joace pe Ana, fata urâtă, dar
boagata, deşi o iubeşte pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.
O altă secvență semnificativă pentru tema romanului este nunta lui Ion cu Ana.Nunta ţărănească este
prezentată în manieră tradițională, după tipicul nunţilor ţărăneşti: ospăţul ține trei zile: “Ospăţul era la socrul
mic”, sunt prezenţi călăreţii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul miresei:”Pe la miezul nopţii urma să
joace pe bani mireasa”.De la planul exterior, naratorul sondează în continuare conştiinţa celor doi miri,
recurgând la tehnica modernă a stilului indirect liber. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul
Anuţă, impulsivitatea, nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început; viclenia planului băiatului
este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana.
Aceasta devine din ce în ce mai conştientă că Ion nu o iubeşte, încolţindu-i în minte tot mai accentuat ideea
morţii. De asemenea, Ion conştientizează parcă pentru prima dată că, odată cu pământurile lui Vasile Baciu,
trebuie să o ia de nevastăpe Ana care „aşa împopoţonata cum era acum îi părea şi mai urâtă”.

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere din care naratorul relatează faptele

petrecute de-a lungul unei opere epice. Naratorul, instanță fictivă în cadrul unei opere literare epice,
joacă rolul unui purtător de cuvânt al autorului. Prin comentarii la adresa faptelor relatate sau prin lipsa
lor, acesta, își dezvăluie poziția față de cele petrecute. În romanul „Ion”, perspectiva narativă este
obiectivă, iar întâmplările sunt relatate la persoana a treia. Naratorul este omniscient și omniprezent,
expunând în mod obiectiv cele observate. Astfel, acesta are acces deplin la toate unghiurile din care se
interpretează faptele, precum și modul de evoluție a personajelor și evenimentelor, întrucât cunoaște
toate compartimentele vieții acestora. Atitudinea naratorului profilează focalizarea zero, întărindu-se
astfel caracterul obiectiv al operei.

Conflictul central al acestui roman realist este determinat de lupta pentru pamant in satul
traditional, ardelenesc in mod special. Drama lui Ion, taran sarac, este de a nu putea semnifica nimic in
ordinea sociala si umana a lumii, din cauza lipsei averii. Calitatile personale nu sunt luate in calculul
acestei ierarhii, de aceea personajul este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si
pamanturile Anei. Principalul conflict exterior, social se manifesta intre Ion al Glanetasului si Vasile
Baciu, adversarii care isi disputa pretentiile la posesiunea pamantului, Ana fiind doar pretextul neglijabil
al confruntarii.

Adevarata dimensiune a dramei personajuli principal o da conflictul interior, precizat in structura

romanului prin titlul celor doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii . Cele doua voci rezoneaza in
sufletul lui Ion cand succesiv, cand simultan, pana la explozia lor asurzitoare in situatia-limita. O retea
complexa de conflicte secundare completeaza tabloul complicatelor relatii umane: invatatorul Herdelea-
preotul Belciug, Ion- George, Ion- Simion Butunoiu etc.

Romanul se incepe cu descrierea satului Pripas. Se vorbeste despre viața si tendințele lui Ion al
Glanetasului care era un taran harnic dar cu o foame de avere ai avutie nemaipomenita. El era condus
de inimă ce lupta intre glasul iubirii si glasul pamintului. Ion o iubea pe Florica (o frumoasă domnisoara
din sat dar fara avere) , dar ii fugeau ochii si dupa Ana Baciu (fata uritica dar care avea ca zestre mult
pamint). Ion avea ca prieten pe familia Herdelea si tinea ură pe Parintele Belciug. Pe tot parcursul
romanului Ion se prezinta ca personaj complex. Reuseste sa o duca de nas pe Ana si concep un copil,
astfel a fost nevoit Vasile Baciu (tatal Anei care era bogat) sa o dea de soție lui Ion. Bucuria cea mare a
lui Ion era ca in sfirsit el va avea pamint. Certurile erau la ordinea zilei intre Vasile Baciu si Ion. Vasile
Baciu nu dorea sa ii dea tot pamintul si o tinea morțiș sa nui dea tot pamintul. Ion o alunga pe Ana ca sa
se razbune pe Vasile Baciu ca nu vrea sa ii dea tot amintul, astfel Vasile o bate pe Ana fara mila fiind
insarcinata. Dupa ceva vreme Ana a nascut copilul si i-a pus numele Petrica. Ana vedea cum Ion o iubea
pe Florica si, cum ii fugeau ochii dupa dinsa la fiecare cumetrie si joc in sat. Ion incepe sa se duca pe la
Florica care era maritata cu George Bulbuc. Fiind obosita de asa casnicie si simtinduse injosita dee Ion,
Ana nu mai vede nici o solutie si se spinzura. Dupa un timp din cauza malnutritiei moare si copilasul
Petrică. Ion continua fara nici o rusine sa o viziteze pe Florica pina cind, intro seara George s-a razgindit
sa mai mearga la padure la taiat lemn si se intoarce acasa si ii prinde pe cei doi. George il ia la bataie pe
Ion si il loveste cu sapa in cap, astfel Ion cade mort in apa din moara de linga casa. Romanul se incheie cu
descrierea satului.
Ion este personajul principal al romanului, la începutul textului el fiind prezentat ca un tânăr
harnic, perseverent, stăpânit încă de mic de iubirea pentru pământ. Pe parcursul celor două părți ale
romanului este surprinsă evoluția lui Ion și oscilația acestuia între „glasul pământului” și „glasul iubirii”,
goana după avere fiind cea care pune stăpânire pe personaj. Celelalte personaje sunt :Vasile Baciu,
Zenobia Pop, Alexandru Pop, Zaharia Herdelea, Părintele Belciug, Titu Herdelea, George Bulbuc , Ana,
Florica, Aurel Ungureanu, Roza Lang, Laura, Maria, Avrum, Aizic, Filipoiu, George Pintea, Toma Bulbuc,
Ilie Onu, Petre Ispas, Virginia Gherman, Ghighi, Nicolae Zăgreanu, Savista, Dumitru Moarcăș, Florea
Tancu, Briceag, Găvan, Holbea, Simion Butunoiu, Simion Lungu, Toader Burlacu, Ștefan Ilina, Cosma
Ciocănaș, Macedon Cercetașu, Trifon Tătaru, Todosia, Ștefan Hotnog.
Pe mine ma impresionat, faptul cum Ion si-a construit bine planul, pentru a pune mana pe
averea dorita dar totodata si pe fata pe care o iubea cu adevarat.
In concluzie, Liviu Rebreanu porneste de la scene semnificative din existenta sa reusind sa
creeze un personaj care „traieste in preistoria moralei, intr-un paradis foarte crud, el e asa zicand bruta
ingenua”.

~ Caracterizarea personajului Ion ~

Romanul Ion semnat de Liviu Rebreanu a fost publicat in anul 1920 (titlul initial fiind Zestrea), si a
devenit o opera reprezentativa pentru perioada interbelica. Avand la baza nuvele Rusinea si Rafuialaromanul
reprezinta „epopeea taranului roman” (P.Constantinescu), „grandioasa fresca a lumii de tara” prin care autorul
„a ridicat drama personala, a lui Ion al Glanetasului,la inaltimea unei drame simbolice” (Perpessicius). Perioada
interbelica se defineste prin dezvoltarea accelerata a societatii si a culturii. Forta auctoriala, deschiderile
multiple ale textului literar vor propune in aceasta peroada o schimbare de paradigma cultural-artistica. Au
aparut creatii artistice reprezentative prin originalitatea si puterea lor de observatie, purtand pecetea unor
talente autentice. A aparut si o scoala critica pe masura capabila sa surprinda fenomenul literar in toata
complexitatea lui.

Ion este personajul principal al romanului, la începutul textului el fiind prezentat ca un tânăr harnic,
perseverent, stăpânit încă de mic de iubirea pentru pământ. Pe parcursul celor două părți ale romanului este
surprinsă evoluția lui Ion și oscilația acestuia între „glasul pământului” și „glasul iubirii”, goana după avere fiind
cea care pune stăpânire pe personaj.

Titlul romanului este o referire la personajul eponim, in timp ce subtitlurile celor 2 volume au
structura metaforica, sugerand alegerile pe care le are de fapt Ion: „Glasul pamantului”, respectiv „Glasul
iubirii”. Nici strctura nu e intamplatoare, cele 13 capitole avamd titlul-sinteza ( Streangul, Copilul), incadrandu-
se simetric intre capitolele intitulate „Inceputul”si „Sfarsitul”.

Tema operei o constituie lupta si patima taranului pentru pamant, intr-o societate in care singura
masura a valorii imului sunt intinderile de pamant si zestrea. Tema centrala este dublata de tema iubirii, si in
jurul lor graviteaza tema destinului (mesager fiind oloaga Savista), tema nationala (satul ardelenesc sub
stapanire austro-ungara) si cea a familiei (relatia dintre soti si dintre parinti si copii).

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere din care naratorul relatează faptele

petrecute de-a lungul unei opere epice. Naratorul, instanță fictivă în cadrul unei opere literare epice,
joacă rolul unui purtător de cuvânt al autorului. Prin comentarii la adresa faptelor relatate sau prin lipsa
lor, acesta, își dezvăluie poziția față de cele petrecute. În romanul „Ion”, perspectiva narativă este
obiectivă, iar întâmplările sunt relatate la persoana a treia. Naratorul este omniscient și omniprezent,
expunând în mod obiectiv cele observate. Astfel, acesta are acces deplin la toate unghiurile din care se
interpretează faptele, precum și modul de evoluție a personajelor și evenimentelor, întrucât cunoaște
toate compartimentele vieții acestora. Atitudinea naratorului profilează focalizarea zero, întărindu-se
astfel caracterul obiectiv al operei.

Romanul se incepe cu descrierea satului Pripas. Se vorbeste despre viața si tendințele lui Ion al
Glanetasului care era un taran harnic dar cu o foame de avere ai avutie nemaipomenita. Ion o iubea pe
Florica (o frumoasă domnisoara din sat dar fara avere) , dar ii fugeau ochii si dupa Ana Baciu (fata uritica
dar care avea ca zestre mult pamint). Reuseste sa o duca de nas pe Ana si concep un copil, astfel a fost
nevoit Vasile Baciu (tatal Anei care era bogat) sa o dea de soție lui Ion. Bucuria cea mare a lui Ion era ca
in sfirsit el va avea pamint. Ana vedea cum Ion o iubea pe Florica si, cum ii fugeau ochii dupa dinsa la
fiecare cumetrie si joc in sat. Ion incepe sa se duca pe la Florica care era maritata cu George Bulbuc.
Fiind obosita de asa casnicie si simtinduse injosita dee Ion, Ana nu mai vede nici o solutie si se spinzura.
Ion continua fara nici o rusine sa o viziteze pe Florica pina cind, intro seara George s-a razgindit sa mai
mearga la padure la taiat lemn si se intoarce acasa si ii prinde pe cei doi. George il ia la bataie pe Ion si il
loveste cu sapa in cap, astfel Ion cade mort in apa din moara de linga casa.

O primă secvență semnificativă este aceea a horei, cititorul intră în contact cu majoritatea
personajelor, precum şi cu tensiunile şi relaţiile care animă viaţa din Pripas de la începutul secolului al XIX-lea.
Adunându-le la hora satului,naratorul omniscient are ocazia să reliefeze mai întâi stratificarea tradiţională a
societăţii ţărăneşti.Locul de desfăşurare a jocului popular – ograda Todosiei, văduva lui Maxim Oprea – este
descries prin tehnica detaliului semnificativ, iar naratorul se focalizează asupra comportamentului lui
Alexandru Glanetaşu, a lui Vasile Baciu şi a Savistei. Pasiunea, forţa şi impulsivitatea lui Ion reies din cearta
acestuia cu George şi din dansul ameţitor alături de Florica. Dar dorinţa de pământ îl determină pe Ion să se
întâlnească cu Ana în dosul şurii, iar momentul când Vasile Baciu află de retragerea celor doi , declanşează
conflictul dintre el şi Ion, ţăranul „bocotan” considerându-l pe acesta un „sărăntoc, tâharşihoţ”; sunt vorbe ce
determină şi trăirea violentă a personajului în faţa celor cu pământ şi a lipsei sale de forţă, datorate de
inexistenţa pământului pe numele său. La desfăşurarea dansului privesc un scurt timp şi Herdelea, soţialui,
Măria, fiul lor Titu, de 23 ani, si cele două fiice”, de vârsta măritişului, Laura şi Ghighi. După dans, la cârciuma
lui Avrum,sub un pretext oarecare, Ion îl bate crunt pe George, ştiind că acesta îl pârâse tatălui Anei. De
asemenea, această horă poate fi considerstă o horă a soartei( Nicolae Manolescu).Dar hora poate fi
interpretată, în plan simbolistic, şi ca un joc al destinului cu atât mai mult cu cât în satul transilvănean al vremii
hora a reprezentat un bun prilej pentru întemeierea viitoarelor familii. Jocul energic al dansatorilor
evidenţiază bucuria şi vitalitatea tinerilor aflaţi la începutul traseului lor existenţial. Alegerea lui Ion de a
parasi, împreună cu Ana, hora poate sugerea intenţia celor doi de a forţa limitele unui destin prestabilit. Nu în
cele din urmă, tema erosului este prefigurată tot de la scena horei. Ion alege să o joace pe Ana, fata urâtă, dar
boagata, deşi o iubeşte pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.
O altă secvență semnificativă pentru tema romanului este nunta lui Ion cu Ana.Nunta ţărănească este
prezentată în manieră tradițională, după tipicul nunţilor ţărăneşti: ospăţul ține trei zile: “Ospăţul era la socrul
mic”, sunt prezenţi călăreţii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul miresei:”Pe la miezul nopţii urma să
joace pe bani mireasa”.De la planul exterior, naratorul sondează în continuare conştiinţa celor doi miri,
recurgând la tehnica modernă a stilului indirect liber. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul
Anuţă, impulsivitatea, nepăsarea şi răceala iau locul falsei afecţiuni de la început; viclenia planului băiatului
este dublată de inteligenţa cu care îi condiţionează pământurile lui Vasile Baciu în schimbul căsătoriei cu Ana.
Aceasta devine din ce în ce mai conştientă că Ion nu o iubeşte, încolţindu-i în minte tot mai accentuat ideea
morţii. De asemenea, Ion conştientizează parcă pentru prima dată că, odată cu pământurile lui Vasile Baciu,
trebuie să o ia de nevastăpe Ana care „aşa împopoţonata cum era acum îi părea şi mai urâtă”.

Modalităţile de caracterizare sunt multiple. Ion este caracterizat direct, atât de către narator: “iute şi
harnic, ca mă-sa”; “ munca îi era dragă, oricât ar fi fost de grea, ca o râvnă ispititoare”, cât şi de alte personaje,
în diferite momente ale acţiunii: “Ion e băiat cumsecade; e muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ “( Maria
Herdelea); “ eşti un stricat şi-un bătăuş şi-un om de nimic…te ţii mai deştept ca toţi, dar umbli numai după
blestemăţii ”( preotul Belciug). Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti prin  monologul interior:
“ Mă moleşesc ca o babă năroadă… Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului pentru nişte vorbe…”

Caracterizarea indirectă reiese din numele, faptele, limbajul, gesturile și vestimentația personajului. În
acest sens, limbajul personajului aparține registrului popular, dar este diferit în funcție de interlocutor și
situație. El este politicos cu învățătorul și preotul, ironic cu Vasile Baciu și furios cu tatăl său, Alexandru
Glanetașu. Numele și vestimentația reflectă indirect condiția socială modestă de țăran. Faptele completează
portretul moral al personajului, care este viclean pentru că își duce la capăt planul de seducere a Anei Baciu,
sugerat de Titu Herdelea, fiul învățătorului. Ca soț și tată, Ion este iresponsabil. Neglijându-și familia, el
determină sinuciderea Anei și moartea copilului nou-născut, Petrișor. Faptele îi trădează dorințele: la început,
era tandru cu Ana și o strângea la piept cu multă gingășie pentru ca, după ce o ia de nevastă, să o privească cu
indiferență sau să o bată cu sânge rece. Stând în spatele șurei cu Ana, pentru a o curta, în duminica cu care
debutează acțiunea romanului, Ion se gândea la ochii Floricăi, ,,albaștri ca cerul de primăvară”, semn că nu era
atras de fata lui Vasile Baciu. Personajul are o relație specială cu pământul, pe care îl sărută ca pe o iubită și
pentru care este capabil să renunțe la prima sa iubire, Florica: ,,încet, cucernic, fără să-și dea seama, se lăsă în
genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud”. În fața imensității pământului, Ion se
consideră ,,mic și slab, cât un vierme”, iar atunci când îl muncește este învăluit de o ,,mândrie de stăpân”.
Critica literară a receptat în mod diferit acest personaj, George Călinescu considerându-l o ,,brută, căreia
șiretenia îi ține loc de deșteptăciune”, iar Eugen Lovinescu, văzându-l ca ,,expresia instinctului de stăpânire a
pământului, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită”. Personajul literar Ion este un produs al unei societăți
în care femeia este considerată calea de a obține mai ușor o zestre. Vasile Baciu, preotul Belciug, Alexandru
Pop Glanetașu, la rândul lor, și-au luat neveste cu zestre și nu au fost condamnați. Greșeala lui Ion a constat în
faptul că nu a știut să renunțe la vechea lui patimă pentru Florica, uitând parcă de faptul că nu poate obține
pământurile lui Baciu, fără a fi nevoit să o aibă și pe Ana. Sfârșitul personajului Ion Pop Glanetașu este unul
tragic și moralizator, fiind o pedeapsă pentru că s-a lăsat dominat de patimi.

Pe mine ma impresionat, faptul cum Ion si-a construit bine planul, pentru a pune mana pe
averea dorita dar totodata si pe fata pe care o iubea cu adevarat.
In concluzie, Liviu Rebreanu porneste de la scene semnificative din existenta sa reusind sa
creeze un personaj care „traieste in preistoria moralei, intr-un paradis foarte crud, el e asa zicand bruta
ingenua”.