Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
București
2017
1
La realizarea prezentului suport de curs au fost folosite, ca surse bibliografice, materialele indicate atât in notele de
subsol, cât și în bibliografia atașată.
Obiectivele cursului (modulului)
Competențe conferite
Structura cursului
Cursul este structurat în mai multe teme, care fac trimitere, cu precădere, la: evoluțiile
de natură istorică și conceptuală înregistrate la nivel Uniunii Europene; cele patru
libertăți de circulație, specifice spațiului Uniunii Europene și dreptul concurențiale al
Uniunii Europene.
Metoda de transmitere a problematicii cursului Dreptul Uniunii Europene se realizează
pe baza cursurilor-prelegere, a comunicării de noi cunoștințe pe baza instruirii
programate, a pregătirii și dezbaterilor referatelor și, nu în ultimul rând, a analizării unor
spețe „clasice” din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Cursul-prelegere are ca obiectiv principal activitatea de predare-învățare, variantele
structural-funcționale ale acestuia fiind impuse de obiectivele instruirii, conținuturile
(cognitive, afectiv-voliționale) prin intermediul cărora se vor atinge obiectivele,
resursele materiale și umane disponibile. Totodată, cursul își propune realizarea mai
multor sarcini didactice, și anume comunicarea de informații noi, sistematizarea și
fixarea acestora.
Pentru înțelegerea și însușirea problematicii prezentate/dezbătute în cadrul cursurilor,
în cadrul tutoratelor, o atenție deosebită este acordată conceperii, elaborării și susținerii
de referate.
Cerințe preliminare
O unitate de învățare poate fi parcursă într-un interval de aproximativ două ore de studiu
individual.
Evaluarea
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele unității de învățare
1.3. Delimitări conceptuale
1.4. Valorile Uniunii Europene
1.5. Obiectivele Uniunii Europene
1.6. Rezumat
1.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
1.8. Bibliografie
2.1. Obiective
2.2. Competențele unității de învățare
2.3. Principiul atribuirii de competențe
2.4. Principiul subsidiarității
2.5. Principiul proporționalității
2.6. Principiul cooperării cu bună credință
2.7. Rezumat
2.8. Test de autoevaluare a cunoștințelor
2.9. Tema de control nr. 1
2.10. Bibliografie
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele unității de învățare
3.3. Competențe exclusive
3.4. Competențe partajate
3.5. Competențe de sprijinire
3.6. Rezumat
3.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
3.8. Bibliografie
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele unității de învățare
4.3. Procedura ordinară
4.4. Procedurile speciale
4.5. Rezumat
4.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
4.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 5. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (I)
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele unității de învățare
5.3. Controlul de legalitate al actelor juridice ale Uniunii Europene
5.4. Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene
5.5. Rezumat
5.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
5.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 6. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (II)
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele unității de învățare
6.3. Contenciosul răspunderii.
Contenciosul funcției publice europene
6.4. Rezumat
6.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
6.6. Bibliografie
Unitatea de învățare 7. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (III)
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele unității de învățare
7.3. Aspecte generale
7.4. Controlul exercitat de Comisia Europeană cu privire la respectarea dreptului UE de către statele
membre
7.5. Rezumat
7.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
7.7. Bibliografie
8.1. Introducere
8.2. Obiectivele unității de învățare
8.3. Aspecte conceptuale
8.4. Hotărârile preliminare
8.5. Rezumat
8.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
8.7. Tema de control nr. 2
8.8. Bibliografie
9.1. Introducere
9.2. Obiectivele unității de învățare
9.3. Clasificarea politicilor Uniunii Europene
9.4. Politica comercială comună
9.5. Rezumat
9.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
9.7. Bibliografie
10.1. Introducere
10.2. Obiectivele unității de învățare
10.3. Aspecte evolutive ale libertății de circulație a mărfurilor
10.4. Noțiunea de marfă în accepțiunea dreptului UE
10.5. Noțiunea de taxă cu efect echivalent taxei vamale
10.6. Rezumat
10.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
10.8 Bibliografie
11.1. Introducere
11.2. Obiectivele unității de învățare
11.3. Istoricul apariției și dezvoltării celor două libertăți de circulație
11.4. Delimitări conceptuale
11.5. Lucrătorii salariați și independenți
11.6. Rezumat
11.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
11.8 Bibliografie
12.1. Introducere
12.2. Obiectivele unității de învățare
12.3. Interferențe ale celor două libertăți
12.4. Particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile
12.5. Rezumat
12.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
12.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 13. Reguli concurențiale adresate statelor membre ale Uniunii Europene
13.1. Introducere
13.2. Obiectivele unității de învățare
13.3. Noțiuni
13.4. Rezumat
13.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
13.6. Bibliografie
Unitatea de învățare 14. Reguli concurențiale adresate întreprinderilor din statele membre ale Uniunii
Europene
14.1. Introducere
14.2. Obiectivele unității de învățare
14.3. Concepte
14.4. Rezumat
14.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
14.6. Bibliografie
Introducere
În această primă unitate de învățare, vom delimita, din perspectivă conceptuală, noțiuni
de bază ale Dreptului Uniunii Europene, cum ar fi: piață comună, piață internă, piață
unică. De asemenea, vom prezenta aspecte referitoare la valorile și obiectivele Uniunii
Europene.
Delimitări conceptuale
a) Piață comună;
b) Piață internă;
c) Piață unică.
Potrivit art. 21 din Tratatul privind UE (TUE), obiectivele Uniunii sunt următoarele:
(a) apărarea valorilor, a intereselor fundamentale, a securității, a independenței și
integrității sale;
(b) consolidarea și sprijinirea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și
a principiilor dreptului internațional;
(c) menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale,
în conformitate cu scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, precum
și cu principiile Actului final de la Helsinki și cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv
cele privind frontierele externe;
(d) promovarea dezvoltării durabile pe plan economic, social și de mediu a țărilor în
curs de dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia;
(e) încurajarea integrării tuturor țărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea
treptată a barierelor în calea comerțului internațional;
(f) participarea la elaborarea unor măsuri internaționale pentru conservarea și
îmbunătățirea calității mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale,
în vederea asigurării unei dezvoltări durabile;
(g) acordarea de asistență populațiilor, țărilor și regiunilor care se confruntă cu
dezastre naturale sau provocate de om;
(h) promovarea unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai
puternică și pe o bună guvernare globală.
Rezumat
Respectarea demnității umane, libertatea, egalitatea, democrația, statul de drept,
respectarea drepturilor omului, inclusiv drepturile aparținând minorităților sunt tot
atâtea valori pe care Uniunea este fondată și pe care statele membre trebuie să le respecte
și să le promoveze.
Obiectivele Uniunii sunt enumerate în art. 3 TUE. Astfel, Uniunea urmărește să
promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale. Totodată, Uniunea oferă
cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în
interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri
adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și
prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen.
Instituirea unei piețe interne rămâne unul dintre obiectivele Uniunii, alături de crearea
unei uniunii economice și monetare a cărei monedă este euro.
Test de autoevaluare a cunoștințelor
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Culegeri de acte normative:
Augustin Fuerea, „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a II-a și a III-
a, Editura C.H.Beck, 2015, 2017 (cota: 341.24L/T81).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
2. Unitatea de învățare 2. Principiile ordinii juridice a UE
Cuprins
2.1. Obiective
2.2. Competențele unității de învățare
2.3. Principiul atribuirii de competențe
2.4.. Principiul subsidiarității
2.5. Principiul proporționalității
2.6. Principiul cooperării cu bună credință
2.7. Rezumat
2.8. Test de autoevaluare a cunoștințelor
2.9. Tema de control nr. 1
2.10. Bibliografie
Introducere
Prezenta unitate de învățare are în vedere principiile care guvernează ordinea juridică a
UE. Cele patru principii avute în vedere sunt: principiul atribuirii de competențe,
principiul subsidiarității, principiul proporționalității, principiul cooperării cu bună
credință. Materia este structurată în sensul înțelegerii noțiunii și a relevanței principiilor
asupra ordinii juridice a Uniunii Europene.
Principiul subsidiarității
Articolul 5 TUE (ex-articolul 5 TCE) precizează că exercitarea acestor competențe
este reglementată de principiile subsidiarității și proporționalității.
Conform Art.5(3) TUE, în temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu
sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care
obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre
nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor
acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.
Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind
aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură
respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în
respectivul protocol.
Principiul proporționalității
Articolul 5 (4) TUE (ex-articolul 5 TCE) reglementează principiul proporționalității.
Astfel, în temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și
formă, nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
Instituțiile Uniunii aplică principiul proporționalității în conformitate cu Protocolul
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
3. Unitatea de învățare 3. Competențele Uniunii Europene
Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele unității de învățare
3.3. Competențe exclusive
3.4. Competențe partajate
3.5. Competențe de sprijinire
3.6. Rezumat
3.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
3.8. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 3-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Obiectul de studiu al acestui capitol îl constituie competențele Uniunii Europene. Cele
trei categorii de competențe prezentate, și anume, exclusive, partajate și de sprijin, sunt
analizate din perspectiva noțiunii (a definiției) și a exemplelor specifice fiecărei
categorii.
Competențe exclusive
Înțelesul noțiunii de competențe exclusive își are temeiul juridic în art. 2 TFUE.
Potrivit acestuia, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii competență exclusivă într-
un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică
obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt
abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii.
În conformitate cu art. 3 TFUE, Competența Uniunii este exclusivă în următoarele
domenii:
ü uniunea vamală;
ü stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;
ü politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;
ü conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind
pescuitul;
ü politica comercială comună.
De asemenea, potrivit aceluiași temei juridic, competența Uniunii este exclusivă în ceea
ce privește încheierea unui acord internațional în cazul în care această încheiere este
prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să
își exercite competența internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere
normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora.
Competențe partajate
Potrivit art. 2 (2) TFUE, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență
partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea și statele membre
pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu.
Statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat
competența. Statele membre își exercită din nou competența în măsura în care Uniunea
a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.
Competența Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie
o competență care nu se referă la domeniile de competență exclusive și în cazul când
Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau
completare a acțiunii statelor membre.
Astfel, competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele
domenii principale, stabilite prin art.4TFUE:
ü piața internă;
ü politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
ü coeziunea economică, socială și teritorială;
ü agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
ü mediul;
ü protecția consumatorului;
ü transporturile;
ü rețelele transeuropene;
ü energia;
ü spațiul de libertate, securitate și justiție;
ü obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele
definite în prezentul tratat.
Potrivit art. 4 (3) TFUE, în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului,
Uniunea dispune de competență pentru a desfășura acțiuni și, în special, pentru definirea
și punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competențe să poată
avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-și exercita propria competență. De
asemenea, în domeniile cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar, Uniunea
dispune de competență pentru a întreprinde acțiuni și pentru a duce o politică comună,
fără ca exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre
de posibilitatea de a-și exercita propria competență.
Competențe de sprijinire
Potrivit art6 TFUE, Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de
coordonare sau completare a acțiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană,
aceste acțiuni au următoarele domenii:
ü protecția și îmbunătățirea sănătății umane;
ü industria;
ü cultura;
ü turismul;
ü educația, formarea profesională, tineretul și sportul;
ü protecția civilă;
ü cooperarea administrativă.
Rezumat
În stabilirea raportului dintre dreptul UE2 și dreptul intern al statelor membre, inclusiv,
din punctul de vedere al priorității, este important de realizat distincția între
competențele ce revin, pe de o parte, Uniunii și, pe de altă parte, statelor membre. În
acest sens, Tratatul de la Lisabona stabilește, în mod clar, repartizarea competențelor
între Uniunea Europeană și statele membre.
2
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona presupune, între altele, inclusiv, declanșarea demersurilor privind
redenumirea și redefinirea ramurilor de drept incidente (trecerea de la ramurile de drept tradiționale, cum este cazul
dreptului comunitar, al dreptului comunitar european, dreptului instituțional comunitar european sau al dreptului
comunitar al afacerilor, la dreptul Uniunii Europene, dreptul instituțional al Uniunii Europene, respectiv dreptul afacerilor
Uniunii Europene). O astfel de evoluție este subliniată, între altele, și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în
Comunicatul de presă nr. 108/09 din 10 decembrie 2009 privind hotărârea în cauza C-345/08 Krzysztof Peśla
c./Justizministerium Mecklenburg-Vorpommern, Comunicat în cadrul căruia, prin mențiunea făcută, face vorbire, pentru
prima dată, despre „interpretarea dreptului Uniunii sau (…) validitatea unui act al Uniunii”.
Sediul materiei îl reprezintă art. 4 și 53 din Tratatul privind Uniunea Europeană, pe de o parte, și în
Titlul I – „Categorii și domenii de competențe ale Uniunii”, art. 2 – 6, din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, pe de altă parte.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
3
Fostul art. 5 TCE.
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
4. Unitatea de învățare 4. Procedurile de adoptare a actelor
juridice ale Uniunii Europene
Cuprins
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele unității de învățare
4.3. Procedura ordinară
4.4. Procedurile speciale
4.5. Rezumat
4.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
4.7. Bibliografie
Introducere
Unitatea de învățare are în vedere prezentarea procedurilor legislative ale Uniunii
Europene. Sunt avute în vedere procedura legislativă ordinară și procedura legislativă
specială. În fiecare caz, sunt identificate temeiul legal, etape și particularități. De
asemenea, sunt precizate și exemple de domenii care cad sub incidența acestora.
Procedura ordinară
În toate cazurile în care tratatele Uniunii Europene4 fac „trimitere la procedura legislativă
ordinară pentru adoptarea unui act”5 se vor aplica prevederile înscrise în art. 294 TFUE.
Astfel, în concordanță cu prevederile alin. (2) al acestui articol, inițiativa legislativă
aparține, în continuare, Comisiei. Astfel, Comisia își păstrează dreptul exclusiv de
inițiativă legislativă, prin prezentarea propunerilor legislative Consiliului și
Parlamentului European. De la această regulă, excepție fac domeniile în care Tratatul nu
4
Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
5
Articolul 294 alin. (1) TFUE.
prevede altfel, în special domeniul privind cooperarea judiciară în materie penală și
cooperarea polițienească. Potrivit art. 293 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, atât timp cât Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia își poate modifica
propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii.
Pe parcursul a 15 alineate, art. 294 TFUE detaliază desfășurarea procedurii ordinare.
Astfel, procedura se caracterizează prin 4 momente distincte, și anume:
- prima lectură;
- a doua lectură;
- concilierea;
- a treia lectură.
Domenii:
- serviciile de interes economic general (art. 14 TFUE);
- inițiativele cetățenești (art. 24 TFUE);
- aplicarea regulilor de concurență politicii agricole comune (art. 42 TFUE);
- legislația în materia politicii agricole comune (art. 43 TFUE );
- excluderea unui stat membru din anumite activități din sfera de aplicare a dispozițiilor
cu privire la dreptul de stabilire (art. 51 alin. (2) TFUE);
- extinderea beneficiului dispozițiilor cu privire la prestările de servicii la resortisanții
unui stat terț stabiliți în Uniune (art. 56 alin. (2) TFUE);
- liberalizarea serviciilor în anumite sectoare determinate (art. 59 par. 1 TFUE);
- imigrarea și lupta împotriva traficului de ființe umane v (art. 79 par. 2 TFUE);
- cooperarea judiciară în materie penală (art. 82 par. 1 și 2 TFUE);
- Eurojust (art. 85 par. 1 alin. (2) TFUE);
- Europol (art. 88 par. 2 alin. (1) TFUE);
- măsurile necesare pentru utilizarea monedei Euro (art. 133 TFUE);
- sănătatea publică (art. 168 par. 4 TFUE);
- fondurile structurale (art. 177 alin. (1) TFUE);
- energia (art. 194 par. 2 TFUE);
- statutul funcționarilor și regimul aplicabil altor agenți ai Uniunii (art. 336 TFUE) ș.a.
Procedurile speciale
Tratatul de la Lisabona reduce procedurile legislative la două. Astfel, alături de
procedura legislativă ordinară, este reglementată și procedura legislativă specială,
procedură prin care, în cazurile prevăzute de tratate, actele juridice ale Uniunii Europene
pot fi adoptate de către Parlamentul European, cu participarea Consiliului sau de către
Consiliu cu participarea Parlamentului European.
Particularități ale acestei proceduri:
- pentru adoptarea unui act, prin această procedură, este necesară realizarea unanimității
în cadrul Consiliului, precum și obținerea unei aprobări din partea Parlamentului. In
acest fel, statele membre dispun de un veritabil drept de veto, în timp ce membrii
Parlamentului European au un rol mai mic, deoarece nu mai dețin aceleași atribuții ca
în cazul procedurii legislative ordinare;
- rolul Comisiei nu este menționat în mod explicit, însă se poate afirma că executivul
Uniunii Europene își vede atribuțiile sporite, în sensul că, urmare a unui act legislativ6,
Comisia poate interveni în cadrul procedurii, modificând „unele elemente neesențiale”
ale actului propus.
Procedura legislativă specială se aplică, îndeosebi, în următoarele materii:
- justiție și afaceri interne:
ü Parchetul european;
ü cooperarea polițienească operațională;
ü măsurile privind pașapoartele;
ü cărțile de identitate;
ü permisele de ședere.
- buget:
ü resursele proprii;
ü cadrul financiar multianual.
- fiscalitatea:
ü deplasările de capital către țările terțe;
ü armonizarea legislațiilor privind impozitele indirecte.
- unele aspecte prevăzute în cadrul anumitor politici comune (de exemplu:
ü măsurile de mediu având natură fiscală;
ü programele de cercetare și dezvoltare tehnologică, atunci când
programul-cadru multianual este adoptat potrivit procedurii legislative ordinare;
ü securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor.
6
„Actele legislative definesc, în mod expres, obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de
competențe. Elementele esențiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare,
obiectul delegării de competențe” (Gyula Fábián, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București,
2009,p. 218).
Rezumat
În prezent, procedurile de adoptare a actelor juridice ale Uniunii Europene sunt
prevăzute în Partea a șasea – „Dispoziții instituționale și financiare”, Titlul I –
„Dispoziții instituționale”, Capitolul 2 – „Actele juridice ale Uniunii, procedurile de
adoptare și alte dispoziții” din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Potrivit
art. 289 alin. (1) TFUE, „procedura legislativă ordinară7 constă în adoptarea, în
comun, de către Parlamentul European și Consiliu a unui regulament, a unei directive
sau a unei decizii, la propunerea Comisiei”. În continuare, alin. (2) precizează faptul
că, „în cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei
directive sau a unei decizii de către Parlamentul European, cu participarea Consiliului
sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedură
legislativă specială8”. Prin urmare, două sunt procedurile legislative prin care sunt
adoptate actele juridice ale Uniunii Europene, și anume: procedura ordinară și
procedurile speciale.
4) În procedura ordinară de adoptare a actelor juridice ale UE, sunt implicate trei
instituții, și anume:
a) Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European;
b) Comisia Europeană Parlamentul European și Consiliul Europei;
c) Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul.
7
Sublinierea noastră.
8
Idem.
5) Comitetul de conciliere, care este convocat în cadrul procedurii ordinare, este
format din:
a) reprezentanți ai Comisiei, Consiliului și Parlamentului European;
b) reprezentanți ai Comisiei și Consiliului;
c) reprezentanți ai Consiliului și Parlamentului European.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Cuprins
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele unității de învățare
5.3. Controlul de legalitate al actelor juridice ale Uniunii Europene
5.4. Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene
5.5. Rezumat
5.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
5.7. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 5-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Prezenta unitate de învățare constituie o introducere în materia controlului judiciar al
actelor UE. Sunt avute în vedere două acțiuni în fața Curții de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE), și anume acțiunea în anulare și acțiunea în carență.
Rezumat
Art. 263 și art. 264 TFUE reglementează acțiunea în anulare în fața Curții de Justiție a
Uniunii Europene. Prin intermediul acestei acțiuni, reclamantul solicită anularea unui
act al unei instituții, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii. Controlul
inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene este realizat pe
calea acțiunii în carență.
2) Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în cadrul acțiunii în anulare:
a) o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc
direct și individual;
b) împotriva actelor normative care nu o privesc direct și care nu presupun
măsuri de executare.
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
6. Unitatea de învățare 6. Controlul judiciar al respectării
ordinii juridice a Uniunii Europene (II)
Cuprins
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele unității de învățare
6.3. Contenciosul răspunderii.
Contenciosul funcției publice europene
6.4. Rezumat
6.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
6.6. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 6-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Unitatea de învățare reprezintă o dezvoltare a materia controlului judiciar, cu trimitere
expresă la contenciosul în cadrul Uniunii Europene.
Rezumat
Competența de a se pronunța în primă instanță asupra litigiilor dintre orice instituție,
organ, oficiu sau agenție, pe de o parte, și agenții acestora, pe de altă parte, pentru care
competența este atribuită Curții de Justiție a Uniunii Europene, ar trebui să fie conferită
Tribunalului.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Introducere
Unitatea de învățare prezentă are ca obiectiv prezentarea rolului Comisiei Europene în
asigurarea aplicării tratatelor și a actelor legislative adoptate de instituții în temeiul
acestora, de către statele membre ale UE. Este descrisă, astfel, într-o manieră sintetică,
implicarea Comisiei în cadrul acțiunii în constatarea neîndepliniri obligațiilor de către
un stat membru.
Aspecte generale
Respectarea obligațiilor care revin statelor membre în temeiul dreptului Uniunii poate
face obiectul unei acțiuni în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Sesizarea Curții
de Justiție este precedată de o procedură prealabilă inițiată de Comisie prin care se dă
statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă
această procedură nu determină statul membru să își îndeplinească obligațiile, poate fi
introdusă la Curtea de Justiție, în temeiul art. 258-260 TFUE, o acțiune privind
încălcarea dreptului Uniunii.9
Rezumat
Respectarea obligațiilor care revin statelor membre poate face obiectul unei acțiuni în
fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Procedura urmează mai multe etape. În cazul
9
http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/.
în care statul în cauză nu se conformează aviz Comisiei, în termenul stabilit de acesta,
poate fi sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Stat este obligat să ia măsurile
pe care le impune executarea hotărârii Curții. Curtea poate impune statului membru
respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita
valorii indicate de Comisie.
3) Instituția care va aprecia, potrivit art. 260 TFUE, dacă statul membru în cauză
a luat măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții este:
a) Comisia;
b) Curtea de Justiție.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Introducere
Cea de-a 8-a unitatea de învățare are în vedere o acțiune în fața Curții de Justiție a
Uniunii Europene, ce stă la temelia colaborării dintre judecătorul național și judecătorul
UE, având ca obiect asigurarea aplicării uniforme a dreptului Uniunii Europene.
Aspecte conceptuale
Curtea de Justiție a Uniunii Europene colaborează cu instanțele judecătorești din statele
membre, care sunt instanțele de drept comun în materia dreptului Uniunii10. Trimiterea
preliminară reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, care
este menit să confere instanțelor statelor membre mijloacele de a asigura o interpretare
și o aplicare uniforme a acestui drept în cadrul Uniunii.11
Rolul Curții în cadrul procedurii preliminare este acela de a oferi o interpretare a
dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea acestuia, iar nu de a aplica
10
http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7031/ro/.
11
CJUE, Recomandări în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2012/C
338/01), pct. 1.
acest drept la situația de fapt care face obiectul procedurii principale. Acest rol revine
instanței naționale12.
Hotărârile preliminare
În conformitate cu art. 267 TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este
competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și la
validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau
agențiile Uniunii.
În conformitate cu dispozițiile articolului 267 TFUE, orice instanță dispune de
prerogativa de a adresa Curții o cerere de decizie preliminară referitoare la interpretarea
unei norme a dreptului Uniunii în cazul în care apreciază că o astfel de decizie îi este
necesară pentru soluționarea litigiului cu care a fost sesizată13.
Potrivit articolului 267 TFUE, orice instanță a unui stat membru, în măsura în care
trebuie să se pronunțe în cadrul unei proceduri menite să conducă la o decizie cu
caracter jurisdicțional, poate, în principiu, să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie
preliminară14.
Astfel, în cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un
stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această
privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe
cu privire la această chestiune.(art. 267 TFUE).
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei
instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern,
această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei
instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de
libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen.
Decizia prin care instanța unui stat membru adresează Curții una sau mai multe întrebări
preliminare poate să îmbrace orice formă admisă de dreptul național în materia
incidentelor procedurale15.
12
CJUE, Recomandări în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2012/C 338/01),
pct. 7.
13
CJUE, Recomandări în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2012/C 338/01),
pct. 11.
14
CJUE, Recomandări în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2012/C 338/01),
pct. 9.
15
CJUE, Recomandări în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2012/C 338/01),
pct. 20.
Rezumat
Trimiterea preliminară reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii
Europene. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu
preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și la validitatea și interpretarea actelor
adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.
3) Decizia prin care instanța unui stat membru adresează Curții una sau mai multe
întrebări preliminare:
a) este redactată într-un format stabilit de Regulamentul de procedură al
Curții de Justiție;
b) poate să îmbrace orice formă admisă de dreptul național în materia
incidentelor procedurale.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
9. Unitatea de învățare 9. Politica comercială comună
Cuprins
9.1. Introducere
9.2. Obiectivele unității de învățare
9.3. Clasificarea politicilor Uniunii Europene
9.4. Politica comercială comună
9.5. Rezumat
9.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
9.7. Bibliografie
Introducere
Cea de-a 9-a unitate de învățare are în vedere aspecte legate de politica comercială
comună a Uniunii Europene, politică ce se desfășoară în cadrul principiilor și al
obiectivelor acțiunii externe a Uniunii.
16
Art. 28 TFUE: „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de
mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect
echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe.
(2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele
membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”.
Art. 29 TFUE: „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări
terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv
taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe
și impuneri”.
Art. 30 TFUE: „Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect
echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
Art. 31 TFUE: „Taxele prevăzute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de către Consiliu, la propunerea
Comisiei”.
Art. 32 TFUE: „În executarea misiunilor care îi sunt încredințate în temeiul prezentului capitol, Comisia are în
vedere:
(a) necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre și țările terțe;
(b) evoluția condițiilor de concurență în cadrul Uniunii, în măsura în care această evoluție are ca efect creșterea
competitivității întreprinderilor;
(c) necesitățile Uniunii de aprovizionare cu materii prime și produse semifinite, veghind în același timp ca între
statele membre să nu fie denaturate condițiile de concurență în ceea ce privește produsele finite;
(d) necesitatea de a evita perturbări grave în viața economică a statelor membre și de a asigura o dezvoltare
rațională a producției și o creștere a consumului în cadrul Uniunii.
Articolul 207 TFUE (ex-articolul 133 TCE): (1) Politica comercială comună se
întemeiază pe principii uniforme, în special în ceea ce privește modificările tarifare,
încheierea de acorduri tarifare și comerciale privind schimburile de mărfuri și servicii
și aspectele comerciale ale proprietății intelectuale, investițiile străine directe,
uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum și măsurile de
protecție comercială, printre care și cele care se adoptă în caz de dumping și de
subvenții. Politica comercială comună se desfășoară în cadrul principiilor și al
obiectivelor acțiunii externe a Uniunii.
(2) Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile care definesc cadrul în care este pusă
în aplicare politica comercială comună.
(3) În cazul în care trebuie negociate și încheiate acorduri cu una sau mai multe țări
terțe ori organizații internaționale, se aplică articolul 21817, sub rezerva dispozițiilor
speciale ale prezentului articol.
17
Art. 218 TFUE: „(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale articolului 207, acordurile dintre Uniune și
țări terțe sau organizații internaționale sunt negociate și încheiate în conformitate cu procedura de mai jos.
(2) Consiliul autorizează începerea negocierilor, adoptă directivele de negociere, autorizează semnarea și încheie
acordurile.
(3) Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, în cazul în care
acordul în cauză privește exclusiv sau în principal politica externă și de securitate comună, prezintă recomandări
Consiliului care adoptă o decizie de autorizare a începerii negocierilor și desemnează, în funcție de domeniul acordului
în cauză, negociatorul sau șeful echipei de negociatori a Uniunii.
(4) Consiliul poate adresa directive negociatorului și poate desemna un comitet special, negocierile trebuind să
fie conduse în consultare cu acest comitet.
(5) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie care autorizează semnarea acordului și, după caz,
de aplicare a sa cu titlu provizoriu înainte de intrarea în vigoare.
(6) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie privind încheierea acordului. Cu excepția cazului
în care acordul se referă exclusiv la politica externă și de securitate comună, Consiliul adoptă decizia privind încheierea
acordului:
(a) după aprobarea Parlamentului European în următoarele cazuri:
i) acorduri de asociere;
ii) acord privind aderarea Uniunii la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale;
iii) acorduri de instituire a unui cadru instituțional specific prin organizarea procedurilor de cooperare;
iv) acorduri care au implicații bugetare importante pentru Uniune;
v) acorduri în domeniile în care se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura legislativă specială în
cazul în care este necesară aprobarea Parlamentului European. În caz de urgență, Parlamentul European și Consiliul pot
conveni un termen pentru aprobare;
(b) după consultarea Parlamentului European, în celelalte cazuri. Parlamentul European emite avizul într-un
termen pe care Consiliul îl poate stabili în funcție de urgența problemei. În absența unui aviz emis în acest termen,
Consiliul poate decide.
(7) Prin derogare de la dispozițiile alineatelor (5), (6) și (9), la încheierea unui acord, Consiliul poate împuternici
negociatorul să aprobe, în numele Uniunii, modificarea acordului, în cazul în care acesta prevede că aceste modificări
trebuie adoptate conform unei proceduri simplificate sau de către un organism creat prin respectivul acord. Consiliul
poate însoți această împuternicire de condiții speciale.
(8) Pe parcursul întregii proceduri, Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. Cu toate acestea, Consiliul
hotărăște în unanimitate în cazul în care acordul se referă la un domeniu pentru care este necesară unanimitatea în vederea
adoptării unui act al Uniunii, precum și în cazul acordurilor de asociere și al acordurilor prevăzute la articolul 212 cu
statele candidate la aderare. Consiliul hotărăște, de asemenea, în unanimitate în ceea ce privește acordul privind aderarea
Uniunii la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; decizia privind
Comisia prezintă recomandări Consiliului, care o autorizează să deschidă negocierile
necesare.
Consiliului și Comisiei le revine răspunderea să asigure compatibilitatea acordurilor
negociate cu politicile și normele interne ale Uniunii.
Aceste negocieri sunt desfășurate de Comisie, în consultare cu un comitet special
desemnat de Consiliu pentru a o asista în această misiune și cu respectarea directivelor
pe care Consiliul i le-ar putea adresa. Comisia raportează periodic comitetului special
și Parlamentului European cu privire la stadiul negocierilor.
(4) Pentru negocierea și încheierea acordurilor prevăzute la alineatul (3), Consiliul
hotărăște cu majoritate calificată.
Pentru negocierea și încheierea unui acord în domeniul comerțului cu servicii și al
aspectelor comerciale ale proprietății intelectuale, precum și în cel al investițiilor
străine directe, Consiliul hotărăște în unanimitate în cazul în care acest acord cuprinde
dispoziții pentru care este necesară unanimitatea pentru adoptarea de norme interne.
Consiliul hotărăște, de asemenea în unanimitate, negocierea și încheierea de acorduri:
(a) în domeniul comerțului cu servicii culturale și audiovizuale, în cazul în care aceste
acorduri riscă să aducă atingere diversității culturale și lingvistice a Uniunii;
(b) în domeniul comerțului cu servicii sociale, de educație și de sănătate, în situația în
care aceste acorduri pot să perturbe în mod grav organizarea acestor servicii la nivel
național și să aducă atingere răspunderii statelor membre pentru prestarea acestor
servicii.
(5) Negocierea și încheierea de acorduri internaționale în domeniul transporturilor
sunt reglementate în partea a treia titlul VI și la articolul 218.
(6) Exercitarea competențelor atribuite prin prezentul articol în domeniul politicii
comerciale comune nu aduce atingere delimitării competențelor între Uniune și statele
membre și nu implică armonizarea dispozițiilor actelor cu putere de lege și ale
normelor administrative ale statelor membre în măsura în care tratatele exclud o astfel
de armonizare.
încheierea acestui acord intră în vigoare după aprobarea sa de către statele membre, în conformitate cu normele lor
constituționale.
(9) Consiliul, la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, adoptă o decizie privind suspendarea aplicării unui acord și de stabilire a pozițiilor care trebuie adoptate în
numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu
efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului.
(10) Parlamentul European este informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii.
(11) Un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia poate obține avizul Curții de Justiție cu
privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispozițiile tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curții, acordul
respectiv poate intra în vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor”.
Rezumat
Temeiul politicii comerciale comune sunt art. 206-207TFUE. Politica comercială
comună se întemeiază, pe principii uniforme, în special în ceea ce privește, modificările
tarifare, încheierea de acorduri tarifare și comerciale privind schimburile de mărfuri și
servicii și aspectele comerciale ale proprietății intelectuale, investițiile străine directe,
uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum și măsurile de
protecție comercială, printre care și cele care se adoptă în caz de dumping și de
subvenții.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Cuprins
10.1. Introducere
10.2. Obiectivele unității de învățare
10.3. Aspecte evolutive ale libertății de circulație a mărfurilor
10.4. Noțiunea de marfă în accepțiunea dreptului UE
10.5. Noțiunea de taxă cu efect echivalent taxei vamale
10.6. Rezumat
10.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
10.8. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 10-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Temeiul juridic al liberei circulații a mărfurilor este constituit din articolele 26 și 28-37
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Libera circulație a mărfurilor
provenite din statele membre și a mărfurilor care provin din țări terțe și se află în liberă
circulație în statele membre constituie unul dintre principiile fundamentale ale tratatului
(articolul 28 din TFUE).
Rezumat
Libera circulație a mărfurilor, prima dintre cele patru libertăți fundamentale ale pieței
interne, este garantată prin eliminarea taxelor vamale și a restricțiilor cantitative, precum
și prin interzicerea măsurilor care au un efect echivalent.
18
CJCE, hotărârea din 14.12.1962, Comisia Comunității Economice Europene împotriva Marelui Ducat al
Luxemburgului și Regatul Belgiei., 2/62.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
11. Unitatea de învățare 11. Libera circulație a persoanelor și a
serviciilor – aspecte generale
Cuprins
11.1. Introducere
11.2. Obiectivele unității de învățare
11.3. Istoricul apariției și dezvoltării celor două libertăți de circulație
11.4. Delimitări conceptuale
11.5. Lucrătorii salariați și independenți
11.6. Rezumat
11.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
11.8. Bibliografie
Introducere
Libera circulație a persoanelor și serviciilor are ca temei legal articolul 3 alineatul (2)
din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 4 alineatul (2) litera (a), articolele 20,
26 (piața internă) și 45-48 (lucrătorii), articolele 26, 49-55 (stabilirea) și 56-62
(serviciile) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Sunt incidente,
de asemenea, un număr semnificativ de acte legislative secundare, precum și
jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Delimitări conceptuale
Libera circulație a lucrătorilor se deosebește de libertatea de stabilire și de prestare a
serviciilor, în conținut și forme de manifestare.
Rezumat
Libera circulație a lucrătorilor este prevăzută la articolul 45 din TFUE și constituie un
drept fundamental al lucrătorilor. Aceasta presupune eliminarea oricărei discriminări
bazate pe cetățenie a lucrătorilor din statele membre în ceea ce privește încadrarea în
muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă și de angajare. Lucrătorii
independenți și persoanele juridice, în sensul articolului 54 din TFUE, pot desfășura o
activitate economică în mod stabil și continuu într-un alt stat membru (libertatea de
stabilire), sau pot oferi și presta temporar servicii într-un alt stat membru, rămânând în
același timp în țara lor de origine (libertatea de a presta servicii).
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Culegeri de acte normative:
Augustin Fuerea, „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a II-a și a III-
a, Editura C.H.Beck, 2015, 2017 (cota: 341.24L/T81).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
12. Unitatea de învățare 12. Libera circulație a capitalurilor și a
plăților – aspecte generale
Cuprins
12.1. Introducere
12.2. Obiectivele unității de învățare
12.3. Interferențe ale celor două libertăți
12.4. Particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile
12.5. Rezumat
12.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
12.7. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 12-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Temeiul juridic al liberei circulații a capitalurilor este format din articolele 63-66 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, completate, în ceea ce privește
sancțiunile, cu articolele 75 și 215 din TFUE.
19 Pentru detalii, a se vedea Cristian Gavalda și Gilbert Parleani, op. cit. 111-117; Augustin Fuerea, op. cit., pag. 153-
158.
Particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile
În hotărârea pronunțată în cauza Luisi și Carbone20, Curtea face distincție între
următoarele două noțiuni: „plăți curente” și „circulația capitalurilor”. Astfel, în opinia
Curții, „plățile curente reprezintă transferuri de valută care constituie o contraprestație
în cadrul unei tranzacții aferente, în timp ce fluxurile de capital sunt operațiuni
financiare care vizează, în principal, plasarea sau investirea sumei în cauză și nu
remunerarea unei prestații”21. Prin urmare, trebuie să se distingă între circulația
capitalurilor, care este o operațiune financiară al cărei obiect esențial este plasarea sau
investirea unei sume de bani și remunerarea unei prestații.
Rezumat
Tratatele nu prevedeau, inițial, liberalizarea totală a circulației capitalurilor; statele
membre erau obligate numai să elimine restricțiile în măsura în care acest lucru era
necesar pentru funcționarea pieței comune. Liberalizarea definitivă a intervenit odată cu
Directiva din 24 iunie 1988, și consacrată ulterior în Tratatul de la Maastricht.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
20
Hotărârea Graziana Luisi și Giuseppe Carbone c./ Ministero del Tesoro, cauzele conexate 286/82 și 26/83,
ECLI:EU:C:1984:35.
21
Ibidem, pct. 21.
22
Hotărârea Graziana Luisi și Giuseppe Carbone c./ Ministero del Tesoro, cauzele conexate 286/82 și 26/83,
ECLI:EU:C:1984:35.
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
13. Unitatea de învățare 13. Reguli concurențiale adresate
statelor membre ale Uniunii Europene
Cuprins
13.1. Introducere
13.2. Obiectivele unității de învățare
13.3. Noțiuni
13.4. Rezumat
13.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
13.6. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 13-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Temeiul juridic al materiei este stabilit prin articolele 101-109 din TFUE, precum și
Protocolul nr. 27 privind piața internă și concurența. Ajutoarele de stat acordate
anumitor întreprinderi sau produse, care conduc la denaturări ale concurenței, sunt
interzise, însă pot fi, în anumite cazuri, autorizate.
Noțiuni
Interzicerea ajutoarelor de stat
TFUE declară incompatibile cu piața internă, “ajutoarele acordate de către state sau prin
intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau care amenință să
denatureze concurența, favorizând unele întreprinderi sau sectoare de producție, în
măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.
Tratatul prevede o serie de excepții considerate compatibile cu piața internă, după cum
urmează:
ü ajutorul de stat cu caracter social acordat consumatorilor individuali, cu condiția
nediscriminării legate de originea produselor în cauză;
ü ajutorul acordat pentru repararea daunelor cauzate de dezastre naturale sau de
situații excepționale;
ü ajutorul acordat zonelor din Germania, după reunificarea acesteia, zone afectate
de divizarea țării.
Rezumat
TFUE declară incompatibile cu piața internă, ajutoarele acordate de către state sau prin
intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau care amenință să
denatureze concurența, favorizând unele întreprinderi sau sectoare de producție.
Tratatul prevede o serie de excepții considerate compatibile cu piața internă.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Culegeri de acte normative:
Augustin Fuerea, „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a II-a și a III-
a, Editura C.H.Beck, 2015, 2017 (cota: 341.24L/T81).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
14. Unitatea de învățare 14. Reguli concurențiale adresate
întreprinderilor din statele membre ale Uniunii Europene
Cuprins
14.1. Introducere
14.2. Obiectivele unității de învățare
14.3. Concepte
14.4. Rezumat
14.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
14.6. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 14-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Alături de normele privind concurența care se adresează statelor membre, TFUE,
prevede și norme care se adresează întreprinderilor. Astfel, este avută în vedere
interzicerea totală a acordurilor care au ca scop restrângerea concurenței (art.101
TFUE), abuzul de poziție dominantă deținută pe piață (art.102 TFUE) și o procedură de
control al concentrărilor economice (Regulamentul (CE) nr.139/2004).
Concepte
Interzicerea înțelegerilor. Potrivit art. 101 alin. (1) TFUE sunt incompatibile cu piața
comună acordurile dintre întreprinderi, deciziile asociațiilor de întreprinderi, practicile
concertate, care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au drept obiect ori
efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune.
Orice astfel de înțelegeri sunt nule.
Interzicerea abuzului de poziție dominantă. Potrivit art. 102 TFUE, „este
incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre
statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei
poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia”.
Rezumat
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede norme în materie de concurență
pe piața internă. Conform acestora, acordurile între întreprinderi ce au ca scop
restrângerea concurenței sunt interzise. Întreprinderilor cu poziție dominantă pe piață le
este interzis să abuzeze de aceasta. Fuziunile și achizițiile cu impact la nivel comunitar
sunt controlate de Comisia Europeană și, în anumite cazuri, pot fi interzise.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
15. 15. Rezolvări ale testelor de autoevaluare
Capitolul 1. 7.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
3 a
Capitolul 2. 8.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
3 b
4 a
5 b
Capitolul 3.7
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
3 b
4 b
5 a
Capitolul 4.6.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
3 a
4 c
5 c
Capitolul 5.6.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
3 a
Capitolul 6.5
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 b
Capitolul 7.6.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
3 a
Capitolul 8.6.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
3 b
Capitolul 9.6.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
Capitolul 10.7.
Întrebare Răspuns corect
1 b
2 a
Capitolul 11.7
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 b
3 a
Capitolul 12.6.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 a
Capitolul 13.5
Întrebare Răspuns corect
1 a
Capitolul 14.5
Întrebare Răspuns corect
1 a
16. 16. BLIOGRAFIE GENERALĂ
a) Cursuri, tratate, monografii
1. Anghel, Ion M., „Dreptul tratatelor”, Editura Lumina Lex, București, 1993;
2. Berlin, Dominique, „Controle communautaires des concentration”, Pedone, Paris, 1992;
3. Betti, „Instituzioni di diritto romano”, I, Padoue, 1947;
4. Boulouis J.; Chevallier R.M., „Grands arréts de la Cour de justice des Communautés
européennes”, 5-e édition, Paris, 1992; 3-e édition, Paris, 1983;
5. Charbit, Nicolas, „Secteur public et droit de la concurrence”, Joly, Paris, 1999;
6. Chérot, Jean-Yves, „Les aides d’état dans les Communautés européennes”, Economia, Apris,
1998;
7. Constantinos Lycourgos, „L’association avec union douanière: un mode des relations entre CEE
et des États tiers”, Ed. Pedone, 1994;
8. Craig, Paul; de Búrca, Gráinne, „EC law. Text, cases and materials”, Oxford, Claredon Press,
1999;
9. Dumitrașcu, Augustina-Mihaela, „Specificitatea dreptului Uniunii Europene”, ediția a II-a,
revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015;
10. Dumitrașcu, Augustina-Mihaela; Popescu, Roxana-Mariana, „Dreptul Uniunii Europene.
Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015;
11. Favret, Jean-Marc, „Droit communautaire du marché interiéur”, Gualino Éditeur, Paris, 2001;
12. Favret, Jean-Marc, „L’essentiel de l’UE et du droit communautaire”, Gualino Editeur, 2000;
13. Favret, Jean-Marc, „Droit et pratique de l’Union Européenne”, Gaulino Éditeur, 2001;
14. Filipescu, Ion. P.; Fuerea, Augustin, „Drept instituțional comunitar european”, ediția a V-a,
Editura Actami, București, 2000;
15. Fuerea, Augustin, „Dreptul comunitar al afacerilor”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, București, 2006;
16. Fuerea, Augustin (coord.), „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, Editura C.H.Beck,
București, 2015;
17. Augustin Fuerea, „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a III-a, Editura C.H.Beck,
2017;
18. Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și Editura Universul
Juridic, București, 2016;
19. Gaillard Emmanuel; Carreau Dominique; Lee William L., „La marché unique européen”, Ed.
Pedone, 1989;
20. Gavalda, Cristian; Parleani, Gilbert, „Droit des affaires de l`Union Européenne”, 3e éditions
Litec, 1999;
21. Grynfogel, Catherine, „Droit communautaire de la cocurrence”, 2e éditions, LGDJ, 2000;
22. Ligneul, Nicolas, „L’élaboration d’un droit international de la concurrence entre les entreprises”,
Bruylanr, Bruxelles, 2001;
23. Malinier Joël, „Droit du marché interiéur européen”, Ed. L.G.D.J., 1995;
24. Miga–Beșteliu, Raluca „Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public”, Editura
All, București, 1998;
25. Muraru, Ioan; Tănăsescu, Simina „Drept constituțional și instituții politice”, ediția a IX-a,
revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2001;
26. Pensovecchio, Cristina, „La cittadinanza europea. I diritti dei cittadinni dell’Unione europea”,
Palerme, 1994;
27. Poillot-Peruzzetto, Sylvanie; Luby, Monique, „Le droit communautaire appliqué à l’entreprise”,
Dalloz, Paris, 1998;
28. Popescu, Roxana-Mariana, „Introducere în dreptul Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic,
București, 2011;
29. Rideau, Joël, “Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes”, 3e édition,
L.G.D.J., Paris, 1999 ;
30. Schappira, J.; Le Tellec, G.; Balisa, J.B., „Droit européen des affaires”, PUF, Paris, 1994;
31. Vogel, Louis et Joseh, „Le droit européen des affaires”, 2e éditions, Dalloz, Paris, 1994;
32. Ținca, Ovidiu, „Drept comunitar material”, Editura Lumina Lex, București, 2003.
Articole
1. Kovar, R; Simon, D., „La citoyenneté européenne”, în Cahieres de droit européen, 1993;
2. Martinez López Muniy, J., „Qué Unión Europea? Una unión de Estados soberanos, pero firme,
estable y eficaz”, în Papeles de la Fundación para el Análisis y los Estudios Sociales, nr. 34, Madrid,
1996;
Legislație relevantă
Libera circulație a mărfurilor:
1. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2603/69 din 20 decembrie 1969 privind stabilirea unui
regim comun aplicabil exporturilor;
2. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2658/87 din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și
statistică și Tariful Vamal Comun;
3. Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 4141/87, care determină condițiile de admitere a produselor
destinate anumitor categorii de aeronave, nave sau platforme de foraj pentru a beneficia de un
regim tarifar favorabil la import în raport cu destinația lor specială;
4. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului
Vamal Comunitar;
5. Regulamentul Consiliului (CEE) Nr.3911/92 din 9 decembrie 1992 privind exportul bunurilor
culturale; Regulamentul Comisiei (CEE) Nr. 752/93 din 30 martie 1993 privind dispozițiile de
aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3911/92 privind exporturile bunurilor
culturale;
6. Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care
au părăsit ilicit teritoriul unui stat membru;
7. Regulamentul nr. 3286/94 al Consiliului, din 22.12.1994, care stabilește procedurile comunitare
în materia politicii comerciale comune, în vederea asigurării exercitării de către Comunitate a
drepturilor care îi sunt conferite prin regulile comerțului internațional, în special cele instituite
sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care abrogă Regulamentul nr. 2641/84,
din 17.19.1984;
8. Regulamentul (CE) nr. 384/96 al consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva
importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor nemembre ale Comunității
Europene, modificat prin Regulamentul nr. 2331/96, și Regulamentul nr. 905/98;
9. Directiva Consiliului 85/374/CEE, din 25 iulie 1985, cu privire la armonizarea dispozițiilor
legale, de reglementare și administrative ale statelor membre în domeniul responsabilității
pentru produsele defectuoase;
10. Regulamentul nr.3842/86 al Consiliului, din 01.19.1986, care fixează măsurile în vederea
interzicerii punerii în liberă practică a mărfurilor contrafăcute, înlocuit de Regulamentul nr.
3295/94 al Consiliului, din 22.12.1994, JOCE, L. 341, 30.12.1994;
11. Directiva Consiliului 92/59/CEE, din 29 iunie 1992, privind siguranța generală a produselor;
12. Directiva Consiliului 84/450/CEE, din 10 septembrie 1984, privind armonizarea dispozițiilor
legale, de reglementare și administrative din statele membre referitoare la publicitatea
înșelătoare;
13. Directiva Consiliului 76/768/CEE din 27 iulie 1976 privind apropierea legislațiilor statelor
membre cu privire la produsele cosmetice ;
14. Directiva Comisiei 70/50/CEE, din 22 decembrie 1969, în temeiul art. 33 alin. (7) privind
eliminarea măsurilor cu efect echivalent cu cel al restricțiilor cantitative la import care nu sunt
acoperite de alte dispoziții adoptate în temeiul Tratatul CEE;
15. Directiva Consiliului 89/662/CEE, din 11 decembrie 1989, privind controlul veterinar în cadrul
schimburilor intracomunitare în vederea realizării pieței interne;
16. Directiva Consiliului 89/662/CEE, din 26 iunie 1990, privind controalele veterinare și
zootehnice care se aplică în comerțul intracomunitar pentru anumite animale și produse în
scopul realizării pieței interne;
17. Prima Directivă a Consiliului 89/104/CEE, din 21 decembrie 1988, de apropiere a legislațiilor
statelor membre privind mărcile;
18. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 40/94, din 20 decembrie 1993, privind marca comunitară;
1. Directiva Consiliului 88/361/CEE din 24 iunie 1988 pentru aplicarea art. 67;
2. A doua Directivă a Consiliului 89/646/CEE din 15 decembrie 1989 privind coordonarea dispozițiilor
legale, de reglementare și administrative referitoare la inițierea și exercitarea activității instituțiilor de
credit și de modificare a Directivei 77/780/CEE;
3. A doua Directivă a Consiliului 88/357/CEE din 22 iunie 1988 de coordonare a dispozițiilor legale, de
reglementare și administrative privind asigurarea directă alta decât asigurarea de viață, de stabilire a
dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii și de modificare
a Directivei 73/239/CEE ;
4. A doua Directivă a Consiliului 90/619/CEE din 8 noiembrie 1990 de coordonare a dispozițiilor legale,
de reglementare și administrative privind asigurarea directă de viață, de stabilire a dispozițiilor
destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii și de modificare a Directivei
79/267/CE
5. Directiva Consiliului 86/566/CEE din 17 noiembrie 1986 care modifică prima Directivă din 11 mai
1960 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din Tratat ;
6. Directiva Consiliului 73/183/CEE din 28 iunie 1973 privind eliminarea restricțiilor la libertatea de
stabilire și la libera prestare de servicii în domeniul activității independente din bănci și alte instituții
financiare ;
7. Prima Directivă 77/780/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1977 privind coordonarea legilor,
reglementărilor și dispozițiilor administrative privind inițierea activității instituțiilor de credit și
exercitarea acesteia;
8. A doua Directivă 89/646/CEE a Consiliului din 15 decembrie 1989 care vizează coordonarea
dispozițiilor legislative și administrative care vizează accesul la activitatea întreprinderilor de credit și
exercitarea sa și care modifică Directiva 77/780/CEE;
9. Directiva Consiliului 83/350/CEE din 13 iunie 1983 privind supravegherea instituțiilor de credit pe
bază consolidată;
10. Directiva Consiliului 86/635/CEE din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile
consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare;
11. A doua Directivă 89/646/CEE a Consiliului din 15 decembrie 1989 care vizează coordonarea
dispozițiilor legislative și administrative care vizează accesul la activitatea întreprinderilor de credit și
exercitarea sa și care modifică Directiva 77/780/CEE;
12. Directiva Parlamentului european și a Consiliului 95/26/CE din 29 iunie 1995 de modificare a
Directivelor 77/780/CEE și 89/646/CEE în domeniul instituțiilor de credit, a Directivelor 73/239/CEE
și 92/49/CEE în domeniul asigurării generale, a Directivelor 79/267/CEE și 92/96/CEE în domeniul
asigurării de viață, a Directivei 93/22/CEE în domeniul societăților de investiții și a Directivei
85/611/CEE în domeniul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în vederea
consolidării supravegherii prudențiale;
13. Directiva Consiliului 92/121/CEE din 21 decembrie 1992 cu privire la supravegherea și controlul
marilor riscuri ale instituțiilor de credit ;
14. Directiva Parlamentului european și a Consiliului 94/19/CE din 30 mai 1994 cu privire la sistemele de
garantare a depozitelor;
15. Prima Directivă a Consiliului 79/267/CEE din 5 martie 1979 cu privire la armonizarea dispozițiilor
legislative și administrative care vizează accesul la activitatea de asigurare directă pe viață și
exercitarea sa;
16. Prima Directivă a Consiliului 79/267/CEE din 5 martie 1979 de coordonare a dispozițiilor legale, de
reglementare și administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă de viață;
17. A doua Directivă a Consiliului 90/619/CEE din 8 noiembrie 1990 cu privire la armonizarea
dispozițiilor legislative referitoare la asigurarea directă de viață, care fixează dispozițiile destinate să
faciliteze libera prestare a serviciilor și care modifică Directiva 79/267/CEE;
18. Directiva Consiliului 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a dispozițiilor legale, de
reglementare și administrative cu privire la asigurarea directă alta decât asigurarea de viață și care
modifică Directivele 73/239/CEE și 88/357/CEE (a treia Directivă “asigurare care nu este pe viață);
19. Directiva Consiliului 92/96/CEE din 10 noiembrie 1992 de coordonare a dispozițiilor legale, de
reglementare și administrative privind asigurarea directă de viață și de modificare a Directivelor
79/267/CEE și 90/619/CEE (a treia directivă privind asigurarea de viață);
20. A doua Directivă a Consiliului 89/646/CEE din 15 decembrie 1989 privind coordonarea dispozițiilor
legale, de reglementare și administrative referitoare la inițierea și exercitarea activității instituțiilor de
credit și de modificare a Directivei 77/780/CEE;
21. Directiva Consiliului 92/96/CEE din 10 noiembrie 1992 de coordonare a dispozițiilor legale, de
reglementare și administrative privind asigurarea directă de viață și de modificare a Directivelor
79/267/CEE și 90/619/CEE (a treia directivă privind asigurarea de viață);
22. Directiva Parlamentului european și a Consiliului 95/26/CE din 29 iunie 1995 de modificare a
Directivelor 77/780/CEE și 89/646/CEE în domeniul instituțiilor de credit, a Directivelor 73/239/CEE
și 92/49/CEE în domeniul asigurării generale, a Directivelor 79/267/CEE și 92/96/CEE în domeniul
asigurării de viață, a Directivei 93/22/CEE în domeniul societăților de investiții și a Directivei
85/611/CEE în domeniul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în vederea
consolidării supravegherii prudențiale
1. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 4064/89 din 21 decembrie 1989 cu privire la controlul
operațiunilor de concentrare între întreprinderi (textul cu rectificări și republicat se găsește în JO L
257/90 P 13 ;
2. Regulamentul nr. 17: Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 și 86 din Tratat, abrogat
prin Regulamentul nr. 1/2003;
3. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 din 16 decembrie 2002 de punere în aplicare a regulilor de
concurență prevăzute în art. 81 și 82 din Tratat (Text cu relevanță pentru SEE) intrat în vigoare la 1
mai 2004;
4. Regulamentul Consiliului nr. 19/65/CEE 2 martie 1965 cu privire la aplicarea articolului 85 par. 3 din
Tratat categoriilor de acorduri și practici concertate.
5. Regulamentul Comisiei nr. 1983/83 din 22 iunie 1983 cu privire la aplicarea articolului 85 par. 3 din
Tratat categoriilor de acorduri de distribuție exclusivă ;
6. Regulamentul Comisiei nr. 1984/83 din 2 iunie 1983 cu privire la aplicarea articolului 85 par. 3 din
Tratat categoriilor de acorduri de cumpărare exclusivă ;
7. Regulamentul Comisiei nr. 1475/95 din 28 iunie 1995 cu privire la aplicarea art. 85 par. 3 categoriilor
de acorduri de distribuție și de service după vânzarea autovehiculelor;
8. Regulamentul Comisiei nr. 4087/88 din 30 noiembrie 1988 cu privire la aplicarea articolului 85 par.
3 din Tratat categoriilor de acorduri de franciză ;
9. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1215/1999 din 10 iunie 1999 de modificare a Regulamentului nr.
19/65/CEE privind aplicarea art. 81, par. 3 din Tratat unor categorii de înțelegeri și de practici
concertate ;
10. Regulamentul Comisiei nr. 2349/84 din 23 iulie 1984 cu privire la aplicarea articolului 85 par. 3 din
Tratat categoriilor de acorduri de licență de brevet ;
11. Regulamentul Comisiei nr. 556/89 din 30 noiembrie 1988 cu privire la aplicarea articolului 85 par. 3
din Tratat categoriilor de acorduri de know-how;
12. Regulamentul Consiliului nr. 2821/71 din 20 decembrie 1971 cu privire la aplicarea articolului 85 par.
3 din Tratat unor categorii, de acorduri, decizii și practici concertate;
13. Regulamentul (CEE) nr. 417/85 din 19 decembrie 1984 de aplicarea a art. 85 par. 3 din Tratat
categoriilor de înțelegeri de specializare;
14. Regulamentul Comisiei nr. 418/85 din 19 decembrie 1984 cu privire la aplicarea articolului 85. par. 3
din Tratat unor categorii de acorduri de cercetare și dezvoltare ;
15. Regulamentul Comisiei nr. 151/93 din 23 decembrie 1992 care modifică Regulamentele (CEE) nr.
417/85, (CEE) nr. 418/85, (CEE) nr. 2349/84 și (CEE) nr. 556/89 cu privire la aplicarea articolului 85
par. 3 din Tratat unor categorii de acorduri de specializare, cercetare și dezvoltare, licență de brevet și
de licență de know-haw ;
16. Regulamentul Comisiei nr. 3932/92 din 21 decembrie 1992 cu privire la aplicarea articolului 85 par.
3 din Tratat unor categorii de acorduri, decizii și practici concertare în domeniul asigurărilor ;
17. Regulamentul Consiliului nr. 1534/91 din 31 mai 1991, privind aplicarea articolului 85 par. 3 din
Tratat unor categorii de acorduri, decizii și practici concertate în domeniul asigurărilor;
18. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 4056/86 din 22 decembrie 1986 de stabilire a regulilor detaliate
de aplicare a dispozițiilor art. 85 și 86 din Tratat transportului maritim;
19. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 479/92 din 25 februarie 1992 de aplicare a art. 85 par. 3 din Tratat
anumitor categorii de înțelegeri, decizii și practici concertate stabilite între companiile maritime de
linie (consorții);
20. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3975/87 din 14 decembrie 1987 de stabilire a procedurii de
aplicare a regulilor concurenței întreprinderilor din sectorul transportului aerian;
21. Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3976/87 din 14 decembrie 1987 de aplicare a art. 85 par. 3 din
Tratat anumitor categorii de înțelegeri și practici concertate în sectorul transporturilor aeriene;
22. Regulamentul nr. 26/62 din 4 aprilie 1964 de aplicare a unor reguli de concurență în domeniul
producției și comerțului cu produse agricole ;
23. Regulamentul Consiliului nr. 4064/89 din 21 decembrie 1989, cu privire la controlul operațiunilor de
concertare între întreprinderi, modificat și republicat integral în JO L 257/90 P 13;
24. Regulamentul Consiliului nr. 1310/97 din 30 iunie 1997 care modifică regulamentul nr. 4064/89
privind controlul operațiunilor de concertare între întreprinderi ;
*
* *
- Tratatul de la Paris de instituire a CECA, intrat în vigoare în anul 1952, ieșit din vigoare în anul 2002;
- Tratatele de la Roma de instituire a CEE și Euratom, intrate în vigoare în anul 1957;
- Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în anul 1993;
- Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în anul 1999;
- Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în anul 2003;
- Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare în anul 2009;
- Tratatul de aderare a Bulgariei și României la UE ;
- Legea nr. 590/2003 privind tratatele;
- Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare a României la UE;
Jurisprudență relevantă
1. CJCE, hotărârea din 12.12.1972, International Fruit Company e.a. / Produktschap voor Groenten en
Fruit, C-21/72;
2. CJCE, hotărârea din 05.02.1963, NV Algemene Transport- en Expeditie Onderneming van Gend &
Loos contre Administration fiscale néerlandaise, C-26/62;
3. CJCE, hotărârea din 10.03.1993, Commission / Luxembourg, C-111/91;
4. CJCE, din 20.02.1979, Rewe / Bundesmonopolverwaltung für Branntwein,(Cassis de Dijon), C-
120/78;
5. CJCE, hotărârea din 18.06.1991, ERT / DEP, C.206/89;
6. CJCE, hotărârea din 26.01.1977, Gesellschaft fur Uberseehandel / Handelskammer Hamburg, C-
49/76;
7. CJCE, hotărârea din 31.03.1971, Comisia / Consiliu, C-22/70;
8. CJCE, hotărârea din 15.12.1976, Donckerwolke e.a. / Procureur de la République e.a., C-41/76;
9. CJCE, hotărârea din 14.12.1962, Commission CEE / Luxembourg et Belgique, C-2/62;
10. CJCE, hotărârea din 11.07.1974, Dassonville, C-8/74;
11. CJCE, hotărârea din 09.05.1985, Commission / France, C-21/84;
12. CJCE, hotărârea din 02.03.1982, BV Diensten Groep / Beele, C-6/81;
13. CJCE, hotărârea din 22.01.1981, Dansk Supermarked, C-58/80;
14. CJCE, hotărârea din 11.07.1985, Cinéthèbeque SA / Fédération des Cinémas Française, C-61/84;
15. CJCE, hotărârea din 27.06.1996, Procédure pénale contre Brandsma, C-293/94;
16. CJCE, hotărârea din 23.11.1989, Torfaen Borough Council / B & Q PLC, C-145/88;
17. CJCE, hotărârea din 26.06.1997, Vereinigte Familiapress Zeitungsverlags- und vertriebs GmbH /
Bauer Verlag, C-368/95;
18. CJCE, hotărârea din 11.05.1989, Procédure pénale contre Wurmser e.a., C-25/88;
19. CJCE, hotărârea din 24.01.1978, Van Tiggele C-82/77;
20. CJCE, hotărârea din 16.05.1989, Buet e.a. / Ministère public, C-382/87;
21. CJCE, hotărârea din 23.11.1989, Torfaen Borough Council / B & Q PLC, C-145/88;
22. CJCE, hotărârea din 21.03.1991, Procédure pénale contre Delattre, C-369/88;
23. CJCE, hotărârea din 25.07.1991, Säger / Dennemeyer, C-76/90;
24. CJCE, hotărârea din 29.11.1993, Procédures pénales contre Keck et Mithouard, C-267/91;
25. CJCE, hotărârea din 04.11.1997, Parfums Christian Dior / Evora, C-337/95;
26. CJCE, hotărârea din 30.05.1991, Karella e.a. / Ypourgio viomichanias, energeias & technologias e.a.,
C-19/90;
27. CJCE, hotărârea din 11.01.1990, Procédure pénale contre Blanguernon, C-38/89;
28. CJCE, hotărârea din 04.12.1974, Yvonne vanDuyn c/ Home Office, C-41/74;
29. CJCE, hotărârea din 26.02.1975, Carmelo Angelo Bonsignore c/ Oberstadtdirektor der Stadt Köln, C-
67/74;
30. CJCE, hotărârea din 21.06.1974, Reyners / État belge, C-2/74 ;
31. CJCE, hotărârea din 03.12.1974, Van Binsbergen / Bedrijfsvereniging voor de Metaalnijverheid, C-
33/74;
32. CJCE, hotărârea din 10.05.1995, Alpine Investments / Minister van Financiën, C-384/93;
33. CJCE, hotărârea din 04.10.1991, Society for the Protection of Unborn Children Ireland / Grogan e.a.,
C-159/90;
34. CJCE, hotărârea din 18.03.1980, Coditel / Ciné Vog Film;
35. CJCE, C-62/79 și CJCE, hotărârea din 05.10.1982, Coditel / Ciné-Vog Films, C-262/81;
36. CJCE, hotărârea din 31.01.1984, Luisi et Carbone / Ministero dello Tesoro, C-286/82 ;
37. CJCE, hotărârea din 28.01.1992, Bachmann / État belge, C-204/90;
38. CJCE, hotărârea din 12.12.1967, Brasserie De Haecht / Wilkin Janssen, C-23/67 ;
39. CJCE, hotărârea din 09.03.1978, Amministrazione delle finanze dello Stato / Simmenthal, C-106/77;
40. CJCE, hotărârea din 13.02.1969, Walt Wilhelm e.a. / Bundeskartellamt, C-14/68;
41. CJCE, hotărârea din 13.07.1961, Mannesmann AG / Haute Autorité, C-19/61;
42. CJCE, hotărârea din 12.07.1984, Hydrotherm, C-170/83;
43. CJCE, hotărârea din 16.12.1975, Suiker Unie e.a. / Commission, C-40/73;
44. CJCE, hotărârea din 30.06.1966, Société Technique Minière / Maschinenbau Ulm, C-56/65 ;
45. CJCE, hotărârea din 13.01.1994, Metro / Cartier, C-376/92;
46. CJCE, hotărârea din 13.02.1979, Hoffmann-La Roche / Commission, C-85/76;
Alte suse
1. www.europa.eu – Site-ul oficial al UE ;
2. www.ier.ro – Site-ul Institutului european din România;
3. www.mae.ro – Site-ul Ministerului afacerilor externe;
4. www.auswaertiges-amt.de - Site-ul Ministerului Federal German al Afacerilor Externe;
5. www.europarl.eu – Site-ul Parlamentului european(Ferri, Enrico, „La citoyenneté européenne –
projet politique pour une Union fédérale” )
6. www.ladocumentationfrancaise.fr
7. www.euractiv.ro
Cuprins