Sunteți pe pagina 1din 2

Povestea incepe in desertul Sahara, acolo unde, autorul, pilot de avion, aterizeaza fortat din cauza

unor probleme la motor. Dupa o noapte petrecuta in pustiul desertului, autorul se trezeste langa el
cu un omulet imbracat ca un print care ii cere sa-i deseneze o oaie. Surprizele se tin lant in legatura
cu ciudata aparitie. Incet-incet, il descoase pe micul print si ii afla povestea.

Venea de pe asteroidul B-612,  descoperit in anul 1909 de un astronom turc. Pe acest asteroid mic pe
care traia micul print cresteau tot felul de plante, dar el avea grija ca in fiecare zi sa scoata
baobabii, altfel acestia i-ar fi ocupat intregul spatiu de pe asteroid. Tot pe asteroid avea si o floare
pe o ingrijea, precum si trei vulcani din care doi erau activi.

In ziua cand a plecat de pe asteroid, se spune ca s-ar fi folosit de niste pasari calatoare, a udat
floarea si a curat hornurile celor trei vulcani, asa sa fie in siguranta.

Calatoria lui incepe pe o planeta pe care domnea un rege. Acest rege era trist pentru ca nu avea nici
un supus. I-a propus micul print sa-i fie supus, i-a oferit chiar si functii importante, dar acesta le-a
refuzat. Urmatoarea oprire a fost pe o planeta unde traia un om vanitos, adica mandru foc de el.
Acestuia trebuia sa-i faci tot timpul complimente despre felul cum arata. A treia planeta, era planeta
unde traia un om betiv. El bea pentru ca ii era rusine. Rusine ca era un betiv. Pe a patra planeta gasi
un businessman. Acesta socotea toata ziua cate stele a cumparat, cati bani castiga pentru a avea sa
mai cumpere alte stele. Pe urmatoarea planeta descoperi un lampagiu. Planeta era ciudata si ea. Era
mica si nu avea decat un felinar, iar lampagiul trebuia de cate ori se lasa seara sa aprinda felinarul,
iar cand venea dimineata sa-l stinga. A sasea planeta era cea mai mare planeta pe care o vazuse. Aici
locuia un geograf batran care i-a povestit despre planeta Pamant. Urmatoarea oprire a fost pe
Pamant.

Tot acest periplu printre planete si oameni diferiti l-a nedumerit pe micul print spunandu-i autorului
ca pentru el oamenii mari sunt de neinteles, ca se complica foarte mult cand ar putea face lucrurile
sa fie extrem de simple.

Atunci cand a aterizat pe Pamant s-a intalnit cu un sarpe, apoi a vazut muntii cei mari, dupa care a
intalnit o gradini cu cinci mii de trandafiri la fel cu floarea pe care el o lasase acasa. Intalni apoi o
vulpe care ii ceru sa o imblanzeasca si cu care se imprieteni. El ii explica vulpii ca degeaba exista o
gradina cu cinci mii de trandafiri daca nu are cine sa o admire. Pentru el floarea pe care o lasase pe
asteroid era cea mai frumoasa.

Urmatorul cu care se intalni pe Pamant era acarul. Dupa acesta urma intalnirea cu negutatorul.
Povestirea intalnilor micului print fu intrerupta de autor care ii explica ca numai are apa de baut.
Atunci printul il conduse prin desert pana la o fantana. Mare fu mirarea autorului cand descoperi o
fantana in toata puterea cuvantului cu scripete, cu ciutura si cu funie, nu cum sunt in desert, adica
niste gropi cu apa. Scotand apa din fantana micul print ii explica autorului ce melodie frumoasa canta
fantana atunci cand scoti apa din ea.

A doua zi ii spuse ca trebuie sa plece. Se implinise un an de cand aterizase pe Pamant si calatoria lui
se incheia aici. Dar i-a lasat un dar: atunci cand se va uita la stele, acestea vor rade pentru el cu
acelasi ras ca al micului print.

In urmatoarea zi micul print a disparut. Si de atunci de cate ori se uita la stele, autorul auea parca
milioane de clopotei care radeau la el.

Micul print ne-a facut sa vedem importanta lucrurilor marunte si ne-a mai aratat lumea noastra
vazuta cu inima nu cu ochii.
    "Micul print" de Antoine de Saint-Exupery este o capodopera a literaturii universale , destinata atat copiilor cat
si adultilor , avand ca teme principale prietenia , dragostea si frumosul .
                           Povestitorul este inca un copil cand se hotaraste sa deseneze un sarpe boa care inghite un elefant .
Mergand la "cei mari" si intrebandu-i daca le este frica de desenul lui , acestia raspund cu nonsalanta ca nu ar
putea sa le fie frica de o palarie. "Le-am aratat oamenilor mari capodopera mea si i-am intrebat daca desenul acesta
ii sperie ." Baiatul dezamagit , deseneaza un sarpe boa despicat penttru a face mai inteligibil desenul . Atunci
adultii ii spun ca ar fi mai bine sa lase deoparte serpii boa in favoarea altor lucruri mai importante . Povestitorul
alege prin urmare alta meserie decat aceea de pictor : cea de pilot .
                           O defectiune la motor il obliga pe baiatul devenit acum barbat , sa aterizeze fortat in desertul
african , in una din calatoriile sale . In timp ce incearca sa-si repare motorul , este surprins de un baietel fermecator
care ii cere un desen cu o oaie . Povestitorul se straduieste sa afle de la baietel de unde vine si cum a ajuns acolo .
Dar acesta nu da nici un raspuns  . Singura lui dorinta este sa primeasca desenul cu oaia . "Bine , dar ... ce cauti
aici ? Iar el rosti atunci din nou incetisor , cerandu-mi parca un lucru din cale-afara de insemnat : - Te rog ...
deseneaza-mi o oaie !
                           Din cuvintele scapate de copilas , pilotul deduce ca acesta a venit de pe un asteroid de pe care e
plecat pentru a cunoaste lumea . Pe drumul sau a intalnit tot felul de planete miuscule cu un singur locuitor . Prima
era locuita de un rege care sustinea ca este stapan peste tot universul , a doua de un om de afaceri care isi petrecea
tot timpul numarand stelele care dupa spusele lui ii apartineau . Pe a treia planeta isi facea veacul un vanitos , iar
pe a patra un betivan care il cufunda pe micul print intr-o adanca amaraciune . Apoi mai inalni un lamapgiu ,
singurul care ii lasa o impresie mai placuta , iar in cele din urma un geograf , care il indemna sa viziteze pamantul ,
o planeta foarte mare si populata .
                           Toti acesti oameni i se parura baiatului tare neobisnuitit , ei fiind izolati in vanitatile si egoismul
lor si nepasatori la valorile reale . "<< Oamenii mari , de buna seama , sunt nemaipomenit de ciudati >> , isi spuse
el cu neinovatie ."
                           Ajuns pe pamant , incepe sa caute oameni . Vorbeste cu un sarpe , mai incolo cu o floare , dar nu
intalneste nici un om . Dupa un timp da peste o vulpe , cu care se imprieteneste si din vorbele si povetele careia
descopera ca oamenii pot fi singuri chiar si in multime . Intelge ca are o responsabilitate fata de floarea naiva si
increzuta , dar vulnerabila , pe care a lasat-o acasa . Realizeaza ca acea floare este unica , deoarece ea are nevoie
de el si el de ea . "Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit . Tu esti raspunzator de floarea ta ."
                           Povestitorul este nevoit sa-l intrerupa pe baietelul cu par de aur din istorisire , deoarece provizia
de apa era terminata , iar el nu isi reparase avionul . Impreuna incep sa caute o fantana , pe care o gasesc intr-un
tarziu si isi potolesc setea . "Si tot mergand asa , am dat , in revarsatul zorilor , peste fantana ."
                           Prietenia dintre print si aviator ii va lega pentru totdeauna , dar copilul trebuie sa se intoarca acasa
, oricat de grea ar fi despartirea . Stelele insa vor avea o cu totul alta semnificatie pentru pilot din acel moment
incepand , deoarece pe una dintre ele se afla un baietel cu parul auriu si cu un zambet fermecator . "Si mi-e drag sa
ma uit noaptea sa ascult stelele . E ca si cum as asculta cinci sute de milioane de clopotei ... "

S-ar putea să vă placă și