Fişa de lucru 8.4.

Informaţii despre tulburarea obsesiv‑compulsivă –

Fişă pentru pacienţi
Ce este tulburarea obsesiv‑compulsivă?

Persoanele diagnosticate cu tulburarea obsesiv‑compulsivă (TOC) au obsesii, compulsii sau

ambele. „Obsesiile” sunt gânduri, imagini mentale sau impulsuri care induc distres şi care reapar
periodic. „Compulsiile” sunt comportamente pe care persoanele simt că trebuie să le efectueze ca să
reducă nivelul de distres resimţit sau să prevină vreo întâmplare nefericită. Majoritatea persoanelor
cu TOC suferă atât de obsesii, cât şi de compulsii.

Exemple de obsesii întâlnite frecvent:

• Teama de a contacta o boală, cum ar fi SIDA sau cancerul;
• Teama de a atinge otrăvuri, de exemplu pesticide;
• Teama de a nu vătăma sau ucide pe cineva, de obicei o persoană apropiată;
• Teama de a nu uita efectuarea unui comportament, de exemplu, stingerea gazului sau
închiderea uşii;
• Teama de a efectua un comportament imoral, cum ar fi, de exemplu, strigarea obscenităţilor.

Compulsiile sunt adesea denumite şi „ritualuri”. Exemple frecvent întâlnite de compulsii sunt:
• Spălarea sau curăţarea excesivă, de exemplu, pacientul îşi spală mâna de foarte multe ori pe zi;
• Verificarea, de exemplu, pacientul verifică de mai multe ori dacă a stins gazul;
• Repetarea unor acţiuni, de exemplu, stingerea şi aprinderea luminii de 16 ori;
• Adunarea obiectelor, de exemplu, păstrarea unor reviste vechi;
• Aranjarea obiectelor într‑o anumită ordine, de exemplu verificarea aranjării total simetrice a
obiectelor dintr‑o încăpere;

Majoritatea persoanelor cu TOC îşi dau seama că temerile lor nu sunt pe deplin reale. De
asemenea, îşi dau seama că, de fapt, compulsiile lor nu prea au sens. Cu toate acestea, sunt incapabile
să nu le mai efectueze.
TOC este o problemă destul de frecventă. În decursul a 6 luni, aproximativ 4 milioane de
persoane din SUA suferă de simptomatologia TOC. O persoană din 40 va avea la un moment dat în
viaţă TOC.
TOC poate avea consecinţe grave. Persoanele diagnosticate cu TOC îşi pot petrece mai multe
ore pe zi efectuând ritualuri specifice. Astfel, activităţile profesionale şi familiale devin destul de
dificile. De asemenea, multe persoane cu TOC evită anumite locuri sau situaţii de care le este teamă.
Unii ajung să se izoleze în propria locuinţă, pe când alţii ajung să fie ajutaţi de familie în efectuarea
acestor ritualuri.

Care sunt cauzele tulburării obsesiv‑compulsive?

Deocamdată nu sunt cunoscute cauzele exacte ale tulburării obsesiv‑compulsive. Se ştie însă
că moştenirea genetică poate avea o importanţă semnificativă. Membrii de familie ai pacienţilor cu
TOC pot avea şi ei înşişi TOC sau alte tulburări de anxietate. Cu toate acestea, moştenirea genetică
în sine nu explică cauzele TOC. Se pare că procesele de învăţare, precum şi situaţiile stresante, pot
contribui la dezvoltarea şi menţinerea acestei tulburări.

Cum se dezvoltă tulburarea obsesiv‑compulsivă?

Studiile de specialitate au evidenţiat faptul că peste 90% dintre persoanele din populaţia
generală au gânduri similare obsesiilor persoanelor cu TOC. Însă persoanele cu TOC par să fie
mult mai deranjate de existenţa acestor gânduri decât persoanele din populaţia generală. Deseori,
conţinutul gândurilor TOC contravin sistemului de valori al pacientului – de exemplu, o persoană
foarte religioasă se poate teme să nu comită cumva o blasfemie sau o mamă care îşi iubeşte copilul,
să nu îl rănească.

Din Planuri de tratament şi intervenţii pentru depresie şi anxietate, de Robert L. Leahy şi Stephen J. Holland. Drepturi
de autor Robert L. Leahy şi Stephen J. Holland, 2000. Au dreptul de a fotocopia această fişă pentru uz personal doar
cumpărătorii acestui volum (vezi pentru detalii pagina drepturilor de autor).
Fişa de lucru 8.4. Informaţii despre tulburarea obsesiv‑compulsivă –
Fişă pentru pacienţi (pag.2 din 2)

De vreme ce pacienţii cu TOC sunt incomodaţi de aceste gânduri, încearcă să le evite.

Deseori încearcă să îşi impună să nu se mai gândească la obsesiile lor. Însă, cu cât încercaţi să nu
vă gândiţi la ceva neplăcut, cu atât vă veţi gândi mai des la acel lucru. Puteţi să şi încercaţi acest
fenomen paradoxal: Încercaţi să nu vă gândiţi la un elefant roz în următoarele 60 de minute.
Şansele să vă gândiţi la ceea ce nu ar trebui să vă gândiţi – adică la elefantul roz – sunt foarte
mari.
În momentul în care persoanele realizează că nu pot evita aceste gânduri neplăcute,
încearcă să le reducă intensitatea prin alte metode. De exemplu, pot începe să efectueze anumite
comportamente, cum ar fi spălarea mâinilor sau repetarea în gând a unei rugăciuni. De obicei,
aceste comportamente reduc nivelul de anxietate resimţit. Problema este că această reducere
a nivelului de anxietate este temporară. Curând vor simţi nevoia să repete comportamentul
respectiv ca să se simtă din nou mai bine, iar în scurt timp, comportamentul va deveni compulsie.

În ce constă intervenţia cognitiv‑comportamentală a tulburării obsesiv‑compulsive?

Persoanele cu TOC se tem că, în cazul în care vor gândi până la capăt gândurile obsesive
fără să efectueze compulsiile aferente, vor deveni din ce în ce mai anxioase şi nu vor fi în stare să
tolereze acest nivel extrem de ridicat de anxietate. Deseori, se îngrijorează că ar putea înnebuni.
Scopul terapiei cognitiv‑comportamentale este să vă ajute să realizaţi că vă puteţi controla
anxietatea, fără efectuarea comportamentelor compulsive. Veţi însuşi strategii de coping, cum ar
fi tehnicile de relaxare sau stiluri de gândire care vă vor ajuta să vă reduceţi nivelul de anxietate.
De asemenea, veţi învăţa că, în cazul în care vă confruntaţi cu fricile şi temerile dumneavoastră,
în loc să le evitaţi, acestea se vor reduce în intensitate. Deşi pare greu de crezut, este adevărat.
Terapeutul vă va ajuta să vă abordaţi treptat fricile şi temerile până când ajungeţi să reuşiţi să le
confruntaţi singuri, fără să mai efectuaţi comportamentele compulsive.
Pachetele de intervenţie cognitiv‑comportamentală de obicei sunt structurate pe 20 de
şedinţe. În cazul în care suferiţi de simptome mai severe, pachetul de intervenţie ar putea
include mai multe şedinţe.
Studiile de specialitate arată că intervenţiile cognitiv‑comportamentale îmbunătăţesc
simptomatologia TOC în peste 80% dintre pacienţi. Cu toate acestea, simptomatologia nu dispare
total, iar pacienţii ar putea experienţia ocazional activarea gândurilor obsesive şi a nevoii de a
efectua comportamente compulsive. Însă, după terminarea intervenţiei, pacienţii ar putea simţi
că îşi pot controla mai bine acţiunile şi se pot bucura în mai mare măsură de viaţă. Conform
studiilor, majoritatea pacienţilor trataţi cu intervenţie cognitiv‑comportamentală continuă să se
simtă mai bine şi după terminarea intervenţiei.

Este utilă intervenţia medicamentoasă?

Tratamentul medicamentos eficient în tratarea TOC îşi exercită efectul prin mărirea
nivelului de serotonină din creier. Terapeutul sau psihiatrul dumneavoastră vă va recomanda
tratamentul medicamentos potrivit cazului dumneavoastră. Conform studiilor de specialitate,
în peste 56‑60% dintre cazuri, tratamentul medicamentos are efect pozitiv. Însă, după încetarea
tratamentului medicamentos, mulţi pacienţi experienţiază recăderi. Din acest motiv, tratamentul
medicamentos trebuie întotdeauna completat cu intervenţia cognitiv‑comportamentală. La
majoritatea pacienţilor, cel mai pozitiv efect se poate obţine prin combinarea tratamentului
medicamentos cu terapia cognitiv‑comportamentală.

Ce trebuie să faceţi dumneavoastră ca pacient?

Este un fenomen normal să deveniţi anxioşi la începutul intervenţiei şi să aveţi dubii dacă
astfel starea dumneavoastră poate fi ameliorată sau nu. Tot ceea ce se cere de la dumneavoastră
este să încercaţi să vă amelioraţi starea prin acest tip de intervenţie. Terapeutul vă va învăţa
metode noi, prin care puteţi gestiona eficient anxietatea şi vă va ajuta să vă confruntaţi cu
lucrurile de care vă este teamă. Va trebui să exersaţi aceste abilităţi noi şi în răstimpul dintre
şedinţe. Dacă veţi face exerciţiile pe care vi le dă terapeutul şi veţi termina intervenţia, aveţi
şanse foarte mari să vă simţiţi semnificativ mai bine.