Consideraţii generale: cadrul internaţional de luptă

împotriva corupţiei (1)

• Corupţia poate fi considerată ca un fenomen al societăţii şi, în

acest sens, putem vorbi de corupţia sistemului juridic, a
economiei, a serviciilor publice şi a lumii politice.

• De-a lungul timpului nu a putut fi dată o definiţie asupra acestui

fenomen unanim agreată de toate ţările care luptă împotriva
corupţiei la nivel naţional, dar şi la nivel internaţional.
Consideraţii generale: cadrul internaţional de luptă
împotriva corupţiei (2)

În Convenţiei Naţiunilor Unite, în articolul 1, este prevăzută următoarea

definiţie: "Fiecare stat semnatar se obligă să sancţioneze următoarele
acte cu pedepse proprii sistemului naţional:
a)Fapta săvârşită de orice persoană fizică, în nume propriu ori în
numele altei persoane, de a oferi, promite ori a da bani, cadouri ori alte
avantaje unui funcţionar public ori în beneficiul acestuia, cu titlu de
remuneraţie, în scopul de a îndeplini sau de a nu îndeplini un act
privitor la îndatoririle sale de serviciu, cu ocazia încheierii unei tranzacţii
comerciale internaţionale;
b) Fapta unui funcţionar public care, direct sau indirect, pretinde ori
primeşte bani, cadouri ori alte avantaje, cu titlu de remuneraţie pentru a
îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu
cu ocazia încheierii unei tranzacţii comerciale internaţionale".
Consideraţii generale: cadrul internaţional de luptă
împotriva corupţiei (3)

• În Recomandarea din 27 mai 1994 privind corupţia în cadrul

tranzacţiilor comerciale internaţionale, Consiliul OECD a adoptat
următoarea definiţie: "Corupţia poate consta în fapta de a oferi ori
de a acorda, direct sau indirect, un avantaj nedatorat, în bani sau în
obiecte, unui funcţionar public străin ori în folosul acestuia, pentru a-
şi încălca atribuţiile de serviciu, în scopul de a obţine ori de a
conserva o piaţă".

• Aceeaşi Recomandare pretinde că: "În anumite ţări noţiunea de

corupţie cuprinde şi acordarea de avantaje în favoarea membrilor
legislativului, a unui candidat la acest for ori a unui funcţionar oficial
şi reprezentant al partidelor politice".
Consideraţii generale: cadrul internaţional de luptă
împotriva corupţiei (4)

"Grupul Multidisciplinar privind corupţia" (GMC) al

Consiliului Europei:

"Fenomenul de corupţie constă în primirea de comisioane

şi alte avantaje de către persoane investite cu funcţii
publice sau private, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile ce le
revin din calitatea lor de funcţionar public, cu scopul de a
obţine avantaje necuvenite indiferent de natura lor, pentru
ei sau pentru alţii".
 Documentele emise de O.N.U., cu un impact
deosebit în combaterea corupţiei

1. Codul de conduită pentru responsabilii cu aplicarea legilor (17

decembrie 1979).
2. Declaraţia O.N.U. împotriva corupţiei şi a mitei în tranzacţiile
comerciale internaţionale (16 decembrie 1996).
3. Declaraţia O.N.U. privind criminalitatea şi securitatea publică (12
decembrie 1996).
4. Declaraţia de la Viena privind justiţia şi criminalitatea: întâlnirea
privind provocările secolului XXI (4 decembrie 2000).
5. Convenţia O.N.U. împotriva crimei organizate transfrontaliere (15
noiembrie 2000).
6. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (9 decembrie 2003).
 Convenții internaționale

• Convenţia OECD privind combaterea mituirii funcţionarilor

publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale

• Convenția Uniunii Africane privind prevenirea și combaterea

corupției

• Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția

• Convenția civilă a Consiliului Europei privind corupția

• Convenția inter-americană împotriva corupției

• Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei

 Convenţia OECD privind combaterea mituirii funcţionarilor
publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale

• Adoptată: 21 noiembrie 1997

• State care au semnat: 41
• Intrarea în vigoare: 15 februarie 1999
• Domenii vizate: Corupția în sectorul
public, funcționari publici străini
• Nivelul de obligație: Dispoziții
obligatorii.
 Delimitări conceptuale (1)

• Convenţie = 1. Înțelegere, acord între două sau mai

multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite
probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract;
denumire dată unor tratate internaționale.
 Delimitări conceptuale (2)
• OCDE = Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
(OCDE) este o organizație internațională care are la bază principiile
democrației reprezentative și a economiei de piață libere.
• Organizaţia îşi are originile în anul 1948, sub numele de
Organisation for European Economic Co-operation (O.E.E.C.),
pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru
reconstrucţia Europei după cel de-al doilea Război Mondial. Mai
târziu, calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara
Europei, iar în anul 1961 s-a reformat luând numele de Organisation
for Economic Co-operation and Development (O.E.C.D.).
• Organizația pentru Cooperare Economică Europeană, și are în
momentul de față 33 de state membre, dintre care 30 sunt
clasificate ca fiind țări cu venituri mari.
 Convenţia OECD privind combaterea mituirii funcţionarilor
publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (1)

• Convenția are ca obiect reducerea corupţiei în ţările

aflate în curs de dezvoltare prin încurajarea sancţionării
mitei în tranzacţiile comerciale internaţionale efectuate
de companiile care sunt bazate în ţări membre ale
Convenţiei şi crearea în acest mod a unui teren de joc
egal în mediul de afaceri internaţional
• este singurul instrument internaţional anticorupţie care
se axează pe cei de dau mită, nu pe cei ce iau.
• Ţările care au semnat această convenţie se obligă să
adopte legislaţii care să incrimineze actul de a mitui un
funcţionar public străin.
 Convenţia OECD privind combaterea mituirii funcţionarilor
publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (2)

• Responsabile cu implementarea legilor şi regulilor în

conformitate cu convenţia şi cu punerea în execuţie a
acestora sunt statele membre, OCDE neavând
autoritatea de a implementa convenţia, ci doar de a
monitoriza implementarea acesteia de către ţările
semnatare.
 Etapele monitorizării:

Prima etapă constă într -o examinare a legislaţiei menită să

implementeze convenţia în ţările membre cu scopul de a
evalua dacă aceste legi sunt sau nu adecvate ţelului lor.

A doua etapă constă în evaluarea eficacităţii şi efectivităţii

cu care această legislaţie este aplicată.
 Convenția Uniunii Africane privind prevenirea și
compaterea corupției

• Data adoptării: 11 iulie 2003

• State care au semnat: 48
• Data intrării în vigoare: 4 august 2006
• Coverage
Domenii: Corupția din sectorul public și sectorul privat
• Măsuri: prevenție, incriminare, cooperare regională și asistență
juridică, recuperarea activelor
Nivelul de obligație: Dispoziții obligatorii
 Obiectivele Convenției
1. Promovarea şi întărirea dezvoltării în Africa de către fiecare Stat
Participant, a mecanismelor cerute de prevenire, descoperire, pedepsire şi
eradicare a corupţiei şi a infracţiunilor conexe în sectoarele publice şi
private.
2. Promovarea, facilitarea şi regularizarea cooperării dintre Statele
Participante de a asigura eficienţa măsurilor şi acţiunilor de prevenire,
descoperire, pedepsire şi eradicare a corupţiei pe continent.
3. Coordonarea şi armonizarea politicilor şi a legislaţiei între statele
Participante pentru prevenirea, descoperire, pedepsirea şi eradicarea
corupţiei şi a infracţiunilor conexe în Africa.
4. Promovarea dezvoltării socio-economice prin înlăturarea obstacolelor în
calea obţinerii drepturilor economice, sociale şi culturale, la fel ca şi a
drepturilor civile şi politice.
5. Stabilirea condiţiilor necesare pentru a supraveghea transparenţa şi
responsabilitatea managementului afacerilor publice.
Convenţia se aplică următoarelor acte de corupţie şi infracţiuni
conexe (1):

a) solicitarea sau acceptarea, direct sau indirect, de către un oficial public sau
orice altă persoană a oricărui bun sau valoare monetară, sau alte beneficii, ca
de exemplu un cadou, o favoare, promisiune sau avantaj pentru sine sau
pentru altă persoană sau entitate, în schimbul oricărei acţiuni sau misiune în
desfăşurarea atribuţiilor publice;
b) oferirea sau recompensarea, direct sau indirect, a unui oficial public sau
oricărei alte persoane, a oricărui bun sau valoare monetară, sau alte beneficii,
ca de exemplu un cadou, o favoare, promisiune sau avantaj pentru sine sau
pentru altă persoană sau entitate, în schimbul oricărei acţiuni sau omisiune în
desfăşurarea atribuţiilor publice;
c) orice acţiune sau omisiune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a unui oficial
public sau a oricărei alte persoane în scopul obţinerii ilicite de beneficii pentru
sine sau terţi;
Convenţia se aplică următoarelor acte de corupţie şi infracţiuni
conexe (2):

d) sustragerea de către un oficial public sau orice altă persoană, pentru scopuri
care nu sunt prevăzute în atribuţiile de serviciu, pentru beneficiul propriu sau al
unui terţ, a oricărui bun aparţinând statului sau a agenţiilor lui, pe care oficialul îl
gestionează în virtutea poziţiei pe care o ocupă;
e) oferirea, promisiunea, solicitarea sau acceptarea direct sau indirect, a oricăror
avantaje necuvenite, unei persoane care lucrează pentru sectorul privat, pentru a
nu-şi exercita atribuţiile de serviciu în mod corect;
f) oferirea, acordarea, solicitarea sau acceptarea direct sau indirect, sau
promisiunea oricărui avantaj necuvenit unei persoane care afirmă sau confirmă
că este capabilă să exercite orice influenţă nepotrivită asupra unei decizii, a unei
persoane care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public sau privat, la fel ca şi
cererea, primirea ori acceptarea ofertei sau promisiunii unui astfel de avantaj, pe
bază că acea influenţă, dacă sau nu este exercitată duce la rezultatul intenţionat;
g) îmbogăţirea ilicită;
h) folosirea sau tăinuirea oricărui act la care se face referinţă mai sus;
i) participarea ca autor, complice, instigator sau în orice altă manieră în comiterea
oricărui act la care se referă lit. a-h.
 Convențiile Consiliului Europei
În cadrul Programului de acţiune împotriva corupţiei
adoptat de Comitetul de Miniştri al C.E., Grupul
Multidisciplinar privind corupţia (G.M.C.) creat în 1995, a
fost mandatat cu elaborarea unor instrumente juridice
internaţionale, menite să contribuie la creşterea eficienţei
acţiunilor de prevenire şi combatere a corupţiei:

• Convenția penală a Consiliului Europei privind

corupția

• Convenția civilă a Consiliului Europei privind

corupția
 Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția

• Data adoptării: 4 noiembrie 1998

• State semnatare: 50 (44 state membre & 6 state non-membre)
• Intrarea în vigoare: 1 iulie 2002
• Domenii de aplicare: Corupția în sectorul public și în sectorul privat
• Nivelul de obligare: Dispoziții obligatorii, dar posibilitatea unor
rezerve specificate
Convenția penală a Consiliului Europei privind
corupția (1)

• este considerată tratatul cu cel mai larg câmp de aplicare

în domeniul luptei împotriva corupţiei. Ea vizează
armonizarea legislaţiilor naţionale în ceea ce priveşte
incriminarea infracţiunilor de corupţie şi ameliorarea
cooperării internaţionale privind urmărirea acestor
infracţiuni.
• reprezintă un document juridic regional, în care se
prevede incriminarea coordonată a infracţiunilor de
corupţie, o cooperare consolidată în cercetarea unor
asemenea infracţiuni şi un mecanism eficace de urmărire
a aplicării acesteia.
Convenția penală a Consiliului Europei privind
corupția (2)

• prevede ca fiecare stat parte să adopte măsuri legislative

şi alte măsuri necesare pentru a adopta legi împotriva
ascunderii oricărui comision rezultat din infracţiunile
prevăzute de Convenţie.
• conţine prevederi privind dezvoltarea unor structuri
anticorupţie specializate, protecţia persoanelor care
colaborează cu autorităţile care investighează sau
instrumentează astfel de cazuri, adună probe sau
confiscă bunurile rezultate din comiterea infracţiunilor.
• asigură cadrul necesar pentru întărirea cooperării
internaţionale în investigarea şi instrumentarea
infracţiunilor de corupţie.
Convenția penală a Consiliului Europei privind
corupția (3)

• instituie un sistem obligatoriu de control

prin intermediul unei instituţii europene
denumită Grupul de state împotriva
corupţiei (G.R.E.C.O.), pentru asigurarea
punerii în aplicare a dispoziţiilor
convenţiei.
 Convenția penală a Consiliului Europei privind
corupția

În momentul în care, statele ratifică acest instrument juridic, acestea se

obligă să incrimineze, atunci când au fost săvârşite cu intenţie,
următoarele fapte:
- mituirea activă şi pasivă a oficialilor publici, interni sau externi;
- mituirea activă sau pasivă a parlamentarilor naţionali sau străini şi a
membrilor adunărilor parlamentare internaţionale;
- mituirea activă sau pasivă a reprezentaţilor organizaţiilor internaţionale;
- mituirea activă sau pasivă din sectorul privat;
- mituirea activă sau pasivă a judecătorilor naţionali, străini şi
internaţionali şi a reprezentaţilor instanţelor internaţionale;
- spălarea banilor proveniţi din acte de corupţie;
- infracţiuni contabile referitoare la infracţiuni de corupţie;
- traficul de influenţă activ sau pasiv.
 Grupul de state împotriva corupţiei
(G.R.E.C.O.)
• GRECO a fost infiintat în dat de 5 mai 1998 de Consiliul Europei in
vederea monitorizarii nivelului de conformitate a statelor cu
standardele anticoruptie ale organizatiei.
• Obiectivul GRECO este de a imbunatati capacitatea membrilor sai in
lupta impotriva coruptiei si de a monitoriza nivelul de conformitate cu
standardele Consiliului Europei in materie de anticoruptie prin
intermediul unui proces dinamic de evaluari reciproce si al misiunilor
de evaluare. Este un mecanism care sprijina statele in identificarea
deficientelor in politicile nationale anticoruptie, determinand
realizarea reformelor legislative, institutionale si practice necesare.
• G.R.E.C.O. este responsabilă, în particular, pentru monitorizarea
realizării Principiilor de luptă împotriva corupţiei şi a implementării
instrumentelor legale internaţionale adoptate în derularea
Programului de Acţiune împotriva Corupţiei (P.A.C.).
 Stuctura GRECO
G.R.E.C.O. are structura unui comitet format din
reprezentanţi ai statelor membre, fiind deschis participării şi
altor state care au contribuit la lucrările Grupului
multidisciplinar asupra corupţiei (S.U.A., Canada, Japonia,
Mexic, Belarus, Georgia şi Bosnia-Herţegovina). Grupul
efectuează evaluări anuale, în urma cărora elaborează
rapoarte confidenţiale pe baza cărora G.R.E.C.O. poate
face recomandări statelor membre în scopul ameliorării
legislaţiei şi practicii naţionale de combatere a corupţiei.
 Activitatea GRECO
În urma reuniunii din perioada 4-8 decembrie 2017, GRECO solicita sefului
delegatiei din Romania sa prezinte pana la 15 ianuarie 2018 informatii pentru
pregatirea unui raport ad-hoc privind modificarile legislative privind justitia afate
in prezent in dezbaterea Parlamentului, raport care sa fie analizat la reuniunea
GRECO din martie 2018.

GRECO precizeaza ca este pentru prima data cand utilizeaza articolul 34 din
Regulamentul sau, introdus recent pentru a permite o "procedura ad-hoc in
circumstante exceptionale". Aceasta regula poate fi aplicata atunci cand o
reforma institutionala, o initiativa legislativa sau o modificare procedurala poate
duce la "incalcarea grava" de catre un stat membru al Consiliului Europei a
unui standard anticoruptie.
 Convenția civilă a Consiliului Europei privind corupția

• Data adoptării: 4 noiembrie 1999

• State semnatare: 42 , incuzând și un stat non-membru(Belarus).
• Intrarea în vigoare: 1 noiemrie 2003
• Domenii de aplicare: corupția din sectorul public și sectorul
privat
Măsuri: Drepturile civile pentru persoanele rănite, despăgubiri
pentru daune provocate de corupție; invaliditatea contractelor
corupte (nulă și neavenită); protecția avertizorilor
Nivelul de obligativitate: Dispoziții obligatorii. Nici o dispoziție a
Convenției nu poate fi rezervată.
 Convenția civilă a Consiliului Europei privind
corupția (1)

• a fost elaborată de Grupul de State Împotriva Corupţiei

(G.R.E.C.O.), ca urmare a mandatului primit de acesta
din partea Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului
Europei.
• este importantă prin faptul că aceasta conţine o definiţie
a corupţiei şi prevede obligaţia Statelor părţi de a
prevedea în dreptul lor intern mijloace eficiente în
favoarea persoanelor care au suferit o pagubă rezultând
dintr-un act de corupţie, pentru a obţine reparaţia
integrală a prejudiciului – indiferent de natura acestuia –
patrimonială sau nepatrimonială – inclusiv reparaţii
pentru câştigul nerealizat.
 Convenția civilă a Consiliului Europei privind
corupția (2)

• Convenţia cere fiecărui stat parte să prevadă, în

legislaţia internă, dreptul de a începe o acţiune civilă
reparatorie în cazurile de corupţie.
• Pagubele nu sunt standardizate, arbitrare, acestea
determinându-se în funcţie de nivelul pierderilor
înregistrate şi cuprind pagubele efective, câştigul
nerealizat şi daunele morale.
• Părţile ale căror legi interne prevăd şi alte categorii de
pagube suferite ce pot fi solicitate de victimele
infracţiunilor, cu caracter sancţionator, nu sunt
împiedicate să urmărească aceste pagube.
 Convenția civilă a Consiliului Europei privind
corupția (3)

• Convenţia prevede, de asemenea, obligaţia statelor părţi

de a prevedea în dreptul lor intern responsabilitatea
statului pentru actele de corupţie săvârşite de funcţionarii
săi, precum şi măsuri de protecţie a salariaţilor care
denunţă actele de corupţie.
• O altă dimensiune importantă a Convenţiei civile asupra
corupţiei este constituită din prevederile referitoare la
cooperarea internaţională a statelor părţi în procedurile
civile în cauzele de corupţie, mai ales în ce priveşte
notificarea actelor, obţinerea de probe în străinătate,
recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti
emise în străinătate.
 Convenția Inter-Americană
împotriva corupției
• Data adoptării: 29 martie1996
• State semnatare: 34
• State care au ratificat: 33 (Barbados nu a ratificat)
• Intrarea în vigoare: 6 martie 1997
• Domenii:
Domenii vizate: corupția în sectorul public, cererea și oferta
Măsuri vizate: prevenție, măsuri de asistență și cooperare
regională, precum și dispoziții privind recuperarea activelor
Nivelul de obligație: Dispoziții obligatorii și discreționare
 Definiții
• „Funcţie publică” înseamnă orice activitate, permanentă sau
temporară, plătită sau neplătită, desfăşurată de o persoană în
numele Statului sau în serviciul Statului sau a instituţiilor sale, la
orice nivel ierarhic.
• „Oficial public”, „oficial guvernamental” sau „funcţionar public”
înseamnă orice oficial sau angajat al statului sau a agenţiilor sale,
incluzându-i pe aceia care au fost selectaţi, numiţi sau aleşi să
desfăşoare activităţi sau funcţii în numele Statului sau în serviciul
Statului, la orice nivel ierarhic.
• „Bunuri” înseamnă bunuri de orice fel, fie fixe sau mobile, tangibile
sau intangibile şi orice document sau instrument legal care să
demonstreze legătura cu proprietarul sau alte drepturi care au
legătură cu astfel de bunuri.
 Obiectivele Convenției
• să promoveze şi să întărească în fiecare din Statele
semnatare, a mecanismelor specifice de prevenire,
descoperire, pedepsire şi eradicare a corupţiei.

• să promoveze, să faciliteze şi să adapteze cooperarea

între Statele participante, să asigure eficienţa măsurilor
şi acţiunilor de prevenire, descoperire, pedepsire şi
eradicare a corupţiei în îndeplinirea funcţiilor publice şi a
actelor de corupţie care au legătură cu aceste funcţii
publice.
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției
(1)

Textul Convenţiei împotriva corupţiei a fost

negociat pe parcursul a şapte sesiuni ale
Comitetului ad-hoc, între 21 ianuarie 2001 şi 1
octombrie 2003, şi a fost adoptat de Adunarea
Generală prin Rezoluţia nr. 58/4 din 31 octombrie
2003.
 Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției
(2)

• Data adoptării: 31 octombrie 2003

• State care au semnat: 140
• Data intrării în vigoare: 14 decembrie 2005
• Domenii de interes:Corupția din sectorul public și sectorul privat
• Nivelul de obligație: dispoziții obligatorii și discreționare
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției
(3)

• România a semnat Convenția la data de 9 decembrie

2003
• România a ratifict Convenția prin Legea nr. 365/15
septembrie 2004
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției
(4)

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, este un

document universal valabil în toate statele care l-au ratificat
fără vreo condiţie derogatorie, iar coroborarea acesteia cu
legislaţia internă, proprie fiecărui stat, face ca lupta împotriva
corupţiei să capete substanţă, iar succesele nu ar trebui să
se lase aşteptate.
 Structura Convenției ONU (1)

8 capitole, 71 articole

• I Dispoziții generale

• II Măsuri preventive

• III Incriminarea și aplicarea legii

• IV Cooperare internațională

• V Recuperarea activelor

• VI Asistență tehnică și schimb de informații

• VII Mecanisme de implementare

• VIII Dispoziții finale

 Structura Convenției ONU (2)

• II Măsuri preventive

Dintre toate Convențiile anticorupție existente, Conventia ONU

dispune de cele mai ample dispoziții privind modalitățile, mijloacele
și standardele pentru măsurile preventive din sectorul public și
privat. Măsurile variază de la angajamente instituționale, cum ar fi
instituirea unui organism specific anticorupție, coduri de conduită și
politici care promovează buna guvernanță, statul de drept,
transparența și responsabilitatea.

Cu toate acestea, o deficiență importantă este că cerințele privind

transparența în finanțarea candidaților politici și a partidelor politice
nu sunt obligatorii în cadrul Convenției ONU.
 Structura Convenției ONU (3)

• III Incriminarea și aplicarea legii

Conventia ONU solicită incriminarea unei game largi de infracțiuni și

conține o definiție largă a termenului de funcționar public.
Incriminarea anumitor acte este obligatorie în cadrul Convenției,
care impune, de asemenea, ca statele părți să ia în considerare
stabilirea unor infracțiuni suplimentare.

O inovație a Convenției împotriva corupției este aceea că abordează

nu numai formele fundamentale de corupție, cum ar fi mituirea și
delapidarea fondurilor publice, ci și actele întreprinse în sprijinul
corupției, obstrucționarea justiției, comercializarea influenței și
ascunderea sau spălarea din veniturile provenite din corupție.

Convenția include infracțiuni legate atât de corupția din sectorul

public, cât și de corupția sectorului privat (privat-privat).
 Structura Convenției ONU (4)

• IV Cooperarea internațională

Convenția subliniază că fiecare aspect al eforturilor anticorupție (prevenirea,

investigarea, urmărirea penală a infractorilor, confiscarea și returnarea
bunurilor însușite) necesită o cooperare internațională.
Convenția prevede asistență juridică reciprocă în lipsa dublei incriminări,
atunci când această asistență nu implică măsuri coercitive.
În materie de cooperare internaţională, de fiecare dată când dubla incriminare
este considerată ca o condiţie, aceasta este considerată îndeplinită când
legislaţia statului parte solicitat califică ori desemnează sau nu infracţiunea la
fel ca statul parte solicitant, dacă fapta care constituie infracţiunea pentru care
asistenţa este solicitată este o infracţiune în baza legislaţiei ambelor state.
 Structura Convenției ONU (5)

• V Recuperarea activelor

Articolul 51 prevede returnarea activelor în țările de origine ca

principiu fundamental al prezentei convenții

În caz de delapidare a fondurilor publice, proprietatea confiscată va

fi returnată statului solicitant; în cazul veniturilor provenite din orice
altă infracțiune reglementată de convenție, bunul va fi returnat
furnizând dovada deținerii sau recunoașterea prejudiciului cauzat
unui stat solicitant; în toate celelalte cazuri, s-ar acorda prioritate
returnării proprietății confiscate către statul solicitant, restituirea unor
astfel de bunuri proprietarilor legali anteriori sau compensării
victimelor
 Structura Convenției ONU (6)

• VI Asistență tehnică și schimb de informații

Dispozițiile privind cooperarea tehnică și schimbul de

informații sunt esențiale. Acestea iau în considerare nevoia
de "asistență financiară și materială sporită" pentru țările în
curs de dezvoltare și asistență tehnică acordată țărilor în
curs de dezvoltare și țărilor în tranziție pentru a le ajuta să
pună în aplicare Convenția. Fără această asistență, unele
țări nu vor fi în măsură să pună în aplicare cerințele
Convenției.