Sunteți pe pagina 1din 3

Tabăra Mobilizatorilor de Resurse

TEMA: Schimbarea continuă cu mine!


PARTENERI: Oastea Domnului Cluj / Asociația „Preot Iosif Trifa” (implementează activitățile
și taberei)
Asociația Dorcas Aid România (asigură susținere organizatorică)
PERIOADA: 17-22 iulie 2023
PREȚ: 300 lei/participant (asigurăm reducerea costului pentru cei care o solicită)
LOCAȚIE: sat Săliștea Veche, jud Cluj (15 km de Cluj-Napoca);
Despre ce este vorba?
Tabăra își propune să adune pe cei care deja se implică în Mobilizarea de Resurse sau – pur și
simplu – doresc să relizeze o schimbare în bine la nivelul propriei persoane și a comunității în
care trăiesc.
Ne propunem să învățăm ce sunt resursele locale și cum se mobilizează – atât cele
personale/duhovnicești, cât și cele comunitare.
Vom face exerciții practice și vom trăi experiențe memorabile, împreună.
Ne dorim însă – cel mai mult – să experimentăm prezența lui Dumnezeu între noi și să încheiem
tabăra – cât mai mulți – concepând un proiect practic de mobilizare a resurselor spre care avem
acces, pe care să-l implementăm până la finalul anului 2023.

De ce o astfel de tabără?
În calitate de creștini, suntem chemați de Dumnezeu să ne schimbăm pe noi înșine și lumea din
jurul nostru.
Misiunea noastră este să facem ca precum este în cer, să fie și pe pământ.
Domnul Iisus a început acest amplu proces de schimbare – cerând celor de lângă El (menționăm
doar câteva exemple ilustrative) pești și pâine – pentru a le înmulți, o corabie – de unde să
vorbească mulțimilor și chiar un măgăruș – pe care să încalece, pentru ultimul Său drum spre
Cruce.
Schimbarea continuă cu mine – adică cu fiecare dintre noi, care dorim să ne asumăm (atât cât
putem) ampla Mobilizare Mondială de Resurse, începută de Domnul Iisus.
Prin urmare, ne dorim să învățăm cum mobilizăm resurse pe care Dumnezeu le-a pus în noi sau
între noi (pentru a avea răbdare unii cu alții, a fi perseverenți în ceea ce facem și a deveni tot
mai asemenea Lui – adică sfinți), dar și cum să mobilizăm resursele din comunitățile noastre
(gândind/implementând proiecte eficiente, construind parteneriate și făcând cunoscută
misiunea noastră).

1
„Oastea Domnului”, încă de la începuturile sale (precum se vede în articolul de mai jos), a
mobilizat resurse – volunari, bani ș.a.m.d. – spre slava Domnului și pentru binele altora. Noi
continuăm ceea ce au făcut Înaintașii noștri.
În final, dorim ca – văzând faptele noastre
bune – lumea din jur să-L slăvească pe
Dumnezeu!

Ce scop ne propunem?
Învățăm împreună cum se mobilizează resurse
– personale și comunitare – devenind noi înșine
schimbarea pe care dorim să o vedem în lume.

Ce obiective dorim să atingem?


1. Învățăm cum să mobilizăm resurse
personale, pentru a trăi în acord cu voia lui
Dumnezeu – în relație cu El, cu noi înșine și cu
cei din jur.
2. Învățăm cum să construim relații între noi și
experimentăm practic ceea ce învățăm în
relație cu alți participanții la tabără.
3. Învățăm cum să mobilizăm resursele
comunităților din care provenim, spre binele
celor vulnerabili.

Ce dorim să facem, la final?


Toți cei doritori, vom încheia tabăra dezvoltând (succint) un proiect practic de mobilizare de
resurse.
Poate fi un proiect de mobilizare a resurselor personale (duhovnicești și emoționale) – de ex.
demararea unui grup de suport pentru copii defavorizați dintr-o instituție de ocrotire (cărora să
le vorbim despre Dumnezeu); organizarea unui eveniment prin care să promovăm „Oastea
Domnului” ș.a.m.d.
Participanții vor fi încurajați însă să dezvolte și un proiect de mobilizare a altor resurse din
comunitatea lor (ex. facem curățenie la un vârstnic în dificultate, ajutăm de Sărbători o familie
nevoiașă etc).
Cei care nu vor avea nicio altă idee personală, vor fi provocați să se implice în Campania „Găleata
Albastră 2023” (implementată de As. „Preot Iosif Trifa” și Dorcas Aid Romania), pentru a ajuta la
umplerea a 400 de găleți cu alimente și la distribuirea acestora către tot atâtea persoane vulnerabile
– mobilizând prieteni / colegi de clasă / părinți / cunoscuți / apropiați.

Pe cine așteptăm la tabără?


Tabăra se adresează adolescenților și tinerilor (+14 ani), care frecventează o comunitate a
„Oastei Domnului” (din diferite zone geografice) – ori cunoscuți/prieteni ai acestora, doritori
să se implice în proiecte de mobilizare de resurse.

2
Vor fi bineveniți și membri ai Oastei Domnului Cluj-Florești (și nu numai) care – datorită
serviciului – nu reușesc să ajungă decât la programul de după-masa (miercuri, joi și vineri,
începând cu orele 16.59). Tot pentru aceștia – și pentru alții interesați – sesiunile de dimineața
vor fi înregistrate video și postate pe YouTube (Oastea Domnului Cluj).

Cine ne propunem să participe?


40 de adolescenți și tineri participă la întreagul program de tabără;
20 de persoane participă doar la programul de după-masa;

Cum se va desfșura programul taberei?


Tabăra începe marți după-masa (17.07.23) și se încheie sâmbătă (22.07.23) la amiază.
Pe parcursul a 3 zile complete (miercuri, joi și vineri) vom desfășura (dimineața) 3 sesiuni
duhovnicești (vorbind despre cum mobilizăm resurse pentru a manifesta: 1. Răbdare; 2.
Perseverență și 3. Sfințenie), iar (după-masa) alte 3 sesiuni de formare (vorbind despre cum
mobilizăm resurse prin: 1. Managementul de proiect 2. Parteneriate; 3. Promovare).
În perioadele dintre sesiuni (de dimineață/după-masa) vom facilita relațiile dintre participanți,
prin activități sportive, de cunoaștere / timp liber / etc. Vom include în program și o drumeție.

În ce condiții se va desfășura tabăra?


Toate activitățile se defășoară pe două proprietăți cu o suprafață totală de aprox. 9.000 mp,
situate în satul Săliștea Veche (jud. Cluj).
Activitățile în plen se vor desfășura într-un cort pentru evenimente (250 mp).
Se asigură 2 toalete racordate la rețelele de utilități și 6 dușuri (cu apă caldă).
Cazarea se va efectua în 7 corturi profesionale, cu o capacitate de 7 persoane/cort, care asigură
confort locativ și termic.
Activitățile sportive se vor desfășura pe una dintre cele două proprietăți, care va fi amenajată
în acest scop.
Drumeții și activități recreative se vor desfășura în zona pitorească a satului Săliștea Veche.

Pentru mai multe detalii:


Mihai Coste – coordonator tabără
(tel. 0741549379; E-mail: m.coste@romania.dorcas.org; www.dorcas.ro)
Înscrierile se fac la Dana Coste (tel. 0763626725), aplicându-se regula: Primul venit, primul
servit până la epuizarea locurilor. Este neovie să vă înscrieți atât cei care participați la toată
tabără, cât și cei care puteți/doriți să participați doar după-masa.
Slăvit să fie Domnul!

S-ar putea să vă placă și