Sunteți pe pagina 1din 102

PARTEA A -II-A

INTRAREA ÎN ERA ECONOMIEI BAZATE PE


CUNOŞTINŢE
Capitolul 1. ECONOMIA BAZATĂ PE
CUNOŞTINŢE

1.1. Cunoştinţele şi evoluţia lor


1.1.1. Revoluţia cunoştinţelor
Pentru mulţi dintre specialiştii în domeniu, prin revoluţia cunoştinţelor se înţelege
schimbarea fundamentală şi transformările proceselor economiei bazată aproape
exclusiv pe resurse fizice la economia bazată predominant pe cunoştinţe [12]. La baza
acestei revoluţii se află rolul determinant pe care cunoştinţele l-au dobândit în ultimele
decenii, creşterea importanţei economice a tehnologiilor, informaţiilor, proceselor
economice, capitalului uman, capabilităţilor şi competenţelor organizaţiei - factori organic
legaţi de cunoaştere.
Din cele mai vechi timpuri, bogăţia şi puterea erau asociate posedării resurselor
fizice. Factorii tradiţionali de producţie - pământul, utilajele, clădirile etc. - erau
predominant de natură fizică. De aceea, necesitatea de a avea cunoştinţe cuprinzătoare şi
aprofundate era limitată, revoluţia industrială din secolele trecute bazându-se
predominant pe puterea aburului, forţa fizică a omului şi capitalul bănesc.
Bogăţia şi puterea în secolul XXI vor decurge cu prioritate din resursele
intelectuale intangibile, din capitalul de cunoştinţe. Revoluţia cunoştinţelor, care
constă în această trecere la economia dominată de cunoştinţe, este un proces deosebit de
cuprinzător şi profund, generând schimbări de esenţă în toate componentele activităţilor
economice, analoage ca intensitate cu cele produse de revoluţia industrială.
Cunoştinţele tind să devină caracteristica principală a numeroase activităţi, mai
mult decât produsele sau serviciile rezultate [13]. Impactul revoluţiei cunoştinţelor
devine vizibil în volatilitatea
pieţei, incertitudinile în ceea ce priveşte direcţionarea activităţilor economice, schimbarea
structurii valorii şi preţurilor produselor, proliferarea produselor-simbol, nesiguranţa
carierelor şi a locurilor de muncă resimţite de oameni etc.
Rezultatul revoluţiei cunoştinţelor îl constituie economia bazată pe cunoştinţe.
Se apreciază că în prima parte a secolului al XXI-lea revoluţia cunoştinţelor se va
intensifica şi, ca rezultat, economia cunoştinţelor se va extinde rapid în zona dezvoltată a
omenirii şi treptat în celelalte.
Revoluţia cunoştinţelor face trecerea de la economia capitalistă la economia bazată
pe cunoştinţe*, proces deosebit de complex, aşa cum rezultă din examinarea elementelor
cuprinse în figura nr. 1, elaborată de specialiştii de la Institutul Coreean de Dezvoltare şi
Ministerul Economiei şi Finanţelor din această ţară [44].

INTRAREA ÎN ERA ECONOMIEI BAZATE PE CUNOŞTINŢE

Figura nr. 1. Trecerea la economia bazată pe cunoştinţe

* Precizăm că nu toţi cei care abordează perspectivele economiei şi societăţii şi schimbările din cadrul lor
optează pentru varianta revoluţiei spre societatea şi, respectiv, economia bazate pe cunoştinţe. Spre exemplu,
o recentă lucrare, mult discutată de unii specialişti pe plan mondial, adepţi mai ales ai ideologiei de stânga
-Debating Empire, editată de Gopal Balakrihnan Verso, 2003, London, New York, p. 165 - propune o altă
viziune asupra societăţii şi economiei, trecerea prin revoluţie la „imperiu", societatea şi economia viitorului,
construită Ia scară planetară, care face abstracţie practic de impactul ultimelor evoluţii economice, ştiinţifice
etc. (deşi adesea menţionează schimbările care se produc).
Autorii acestei scheme subliniază faptul că revoluţionarea tehnologiei informa-
ţionale şi a comunicaţiilor are un rol esenţial în producerea revoluţiei cunoştinţelor.
Noile tehnologii informatice şi de comunicaţii schimbă radical activităţile economice şi
sociale, concomitent cu modalităţile de achiziţionare, creare, diseminare şi folosire a
cunoştinţelor. Noile tehnologii informatice şi de comunicaţii determină modificări substan-
ţiale în organizarea şi în modalităţile în care producătorii de bunuri, furnizorii de servicii şi
guvernele îşi realizează funcţiile. Pe un plan mai larg, proliferarea noilor tehnologii
informaţionale şi de comunicaţii, schimbările în rolul şi funcţiile cunoştinţelor cauzează
modificări profunde în modul în care oamenii muncesc, învaţă, se distrează şi comunică.
Ca un corolar - în plan economic - al transformărilor menţionate, cunoştinţele
devin elementul esenţial al obţinerii unei productivităţi înalte şi al competitivităţii
pentru firme, ramuri economice, economii naţionale şi economia mondială în
ansamblul său.
Potrivit unor specialişti [10], revoluţia economică ce se produce în secolul al XXI-
lea se caracterizează prin complexitate şi comportamente neliniare (în tehnologie,
concurenţă şi pieţe globale din ce în ce mai puternic interconectate), care cer o continuă
inovare pentru a crea „bogăţie" competitivă. Trecerea în ultimele trei decenii de la
economia de tip industrial la noua economie incumbă trei etape (vezi figura nr. 2).

Perioada industrială Învăţarea Perioada revoluţiei


Liniară organizaţională cunoştinţelor
Neliniară
Schimbarea continuă
Îmbunătăţire continuă Managementul Inovarea neliniară
cunoştinţelor

1970-1980 Secolul al XXI-lea


1980-2000
Cunoştinţele devin o
Inovarea de produse ma o marfă Inovarea întregului
şi servicii Inovarea în procesele concept (sistem)
economice economic
Riscurile
superputerilor
copleşitoare

Figura nr. 2. Trecerea la „revoluţia neliniară"

-1970-1980, focalizată pe inovarea în produse şi servicii. Managementul s-a axat


pe îmbunătăţirea activelor de producţie şi a performanţelor acestora ;

- 1980-2000, în care s-a conştientizat valoarea capitalului intelectual şi preocu-


pările manageriale s-au concentrat asupra proceselor, apelându-se tot mai mult la
reengineering. Această evoluţie a fost însoţită de proliferarea şi dezvoltarea
organizaţiilor
care învaţă şi de introducerea infrastructurilor şi practicilor managementului
cunoştinţelor ;
• începutul secolului al XXI-lea, în care se trece la reconceperea întregului sistem
economic printr-un uriaş efort inovaţional, construindu-se intens economia
bazată pe cunoştinţe. i

1.1.2. Cauzele revoluţiei cunoştinţelor


Întotdeauna când se produce un fenomen relevant, este esenţială decelarea,
identificarea şi analiza, cauzelor care îl generează. Această abordare raţională se impune cu
atât mai mult în cazul revoluţiei cunoştinţelor, mutaţie deosebit de amplă şi complexă, cum
puţine au fost în decursul evoluţiei omenirii, cu consecinţe profunde şi multiple asupra
tuturor sferelor de activitate umană, şi nu numai.
În bogata literatură de specialitate consacrată Societăţii şi Economiei Bazate pe
Cunoştinţe, abordarea cauzelor revoluţiei cunoştinţelor este - la nivelul nostru de
informare -numai sporadică şi fragmentară, cel mai adesea rezumându-se la a indica - în
mod expres sau implicit - noile tehnologii informaţionale şi comunicaţionale.
Analizele pe care le-am întreprins ne-au dus la concluzia că revoluţia cunoştinţelor
este generată în principal de trei categorii de cauze (vezi figura nr. 3).

Tehnice şi tehnologice
Manageriale / \ Umane

Figura nr. 3. Tipologia cauzelor care generează revoluţia cunoştinţelor

A. Cauzele de natură tehnică şi tehnologică, ce rezidă în schimbările de esenţă


produse la nivelul anumitor categorii de mijloace de muncă şi de obiecte ale muncii, atât
sub formă de hard (echipamente), cât şi de soft (tehnologii).
Schimbările tehnice şi tehnologice majore care contribuie la generarea revoluţiei
cunoştinţelor se produc în principal în:
a) procesele informaţionale, bazate pe tehnică şi tehnologie informatică, ele
determinând o amplificare şi accelerare fără precedent a culegerii, înregistrării,
transportării, prelucrării şi depozitării informaţiilor şi cunoştinţelor explicite.
Reamintim că procesele informaţionale se regăsesc în toate activităţile în care


Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe

23

omul este implicat, cu pondere mare în cele economice. Deci, schimbările în


procesele informaţionale afectează toate ramurile economiei, întrucât toate
folosesc informaţii şi cunoştinţe, cu tendinţa de amplificare rapidă;
b)procesele de comunicaţii, ce au ca efect creşterea substanţială a capacităţii de a
transmite şi recepta informaţii şi cunoştinţe deosebit de complexe, indiferent de
distanţă, cel mai adesea în timp real, în formă foarte apropiată de comunicaţiile
directe,nemijlocite, între un număr din ce în ce mai mare de persoane. Precizăm
că procesele de telecomunicaţii se utilizează sau se pot utiliza în toate activităţile
economice sau neeconomice, în care emiţătorul şi receptorul de informaţii nu se
găsesc pe acelaşi amplasament şi/sau se manifestă în perioade diferite.

Ca urmare, concomitent cu dezvoltarea amplă şi rapidă a telecomunicaţiilor ca o


ramură de sine stătătoare, se va produce şi o proliferare de mari proporţii a
tehnicilor şi tehnologiilor comunicaţionale în toate celelalte domenii ale
activităţilor umane, în plan economic cele mai afectate fiind industria, cercetarea şi
dezvoltarea, educaţia, învăţarea permanentă ş.a.;
c)procesele la nivelul atomului, prin nanotehnologii, concretizate în diverse
materiale ce creează noi materii prime, materii prime inteligente, mecanisme etc.
cu proprietăţi şi randamente deosebit de performante. Cipurile care au capacitatea
de a înmagazina în câteva fracţiuni de gram cantităţi imense de informaţii
reprezintă o expresie a acestui tip de tehnologie. Specialiştii apreciază că în
numai câţiva ani, ca urmare a nanotehnologiilor, vor apărea noi materii,
mecanisme de dimensiuni minuscule cu caracteristici şi randamente incredibil de
performante. Se pare că ceramica, singură sau prin combinarea cu alte materiale,
va genera, prin nanotehnologie, materiale inteligente de excepţie, cu parametri
revoluţionari. Nanotehnologiile vor produce materiile prime şi mecanismele care
înmagazinează cantităţi foarte reduse de materie, dar vor încorpora o cantitate
imensă de cunoştinţe şi de capacitate de a procesa şi valorifica cunoştinţele.
Nanotehnologiile, care au drept obiect toate tipurile de materiale existente, vor
determina schimbări profunde în cvasitotalitatea proceselor economice în care se
folosesc materii prime şi materiale şi în primul rând în cele din industrie;
d)procesele la nivelul celulelor vii prin biotehnologie, oferindu-se posibilitatea
producerii de schimbări genetice, practic în toate componentele regnului animal
şi vegetal. Ca urmare, randamentele plantelor şi animalelor vor putea fi
amplificate substanţial. Concomitent vor putea fi create nu numai noi soiuri de
plante şi noi rase de animale, dar şi noi plante şi noi animale cu caracteristici şi
capacităţi de producţie şi reproducţie deosebit de performante. Produsele animale
şi vegetale obţinute prin biotehnologii vor încorpora într-o proporţie foarte mare
cunoştinţe, care vor reprezenta elementul determinant în diferenţierea cantitativă
şi calitativă a randamentelor pe unităţi de suprafaţă şi pe cap de animal.
Biotehnologiile vor determina schimbări radicale în primul rând în agricultură,
silvicultură, urmate de industria alimentară, industria farmaceutică, industria
prelucrării lemnului etc. într-o fază ulterioară, dar nu prea îndepărtată,
biotehnologiile vor fi utilizate pentru a ameliora în mod direct caracteristicile
rasei umane. Durata vieţii, potenţialul fiziologic şi intelectual al oamenilor vor fi
amplificate. O consecinţă directă, poate cea mai importantă, va consta în
capacitatea lor net superioară de a genera, asimila, procesa şi transmite
cunoştinţele. Ca urmare, progresele pe toate planurile activităţii umane - inclusiv
cele economice - vor fi substanţiale, viaţa omului, a grupurilor de persoane, a
comunităţilor locale, regionale, naţionale şi internaţionale, modificându-se
profund, în maniere aproape imposibil de anticipat în prezent. Desigur, vor apărea
noi cunoştinţe, tehnici şi tehnologii, ce vor determina schimbări substanţiale,
diferite calitativ şi cantitativ de cele prezentate anterior. Ele vor reprezenta
concomitent consecinţe şi cauze ale revoluţiei cunoştinţelor şi - pe alt plan -
componente ale economiei bazate pe cunoştinţe. Indiferent de natura şi modul
lor de manifestare, ele vor marca o dezvoltare a economiei bazate pe
cunoştinţe, o creştere a productivităţii şi valorii adăugate, la niveluri net
superioare, contribuind la generalizarea şi maturizarea noului tip de economie şi
de societate - bazate pe cunoştinţe.

B. Cauzele de natură umană, care exprimă schimbările de esenţă produse la nivelul


resurselor umane, al forţei de muncă, al muncii prestate, al capacităţii şi modalităţilor de a
genera valoare adăugată. Aceste mutaţii pot fi sintetizate în maniera următoare:
a) Schimbări în nivelul de pregătire şi în cunoştinţele resurselor umane, în
plan cantitativ şi calitativ
În plan cantitativ se constată - îndeosebi în ţările dezvoltate - cuprinderea întregii
populaţii în procesele educaţionale şi - în ultimele decenii - în procesele de învăţare
continuă sau de-a lungul întregii vieţi. În foarte multe ţări a devenit obligatoriu nu numai
învăţământul primar, dar şi cel liceal. În plus, o pondere foarte mare a populaţiei parcurge
şi faza pregătirii superioare la nivel universitar. Ca urmare, resursele umane sunt mult mai
instruite, asimilează un mare volum de informaţii şi cunoştinţe, îşi dezvoltă la un nivel
ridicat capacităţile intelectuale. Volumul de informaţii şi cunoştinţe pe care resursele
umane îl „absorb" şi îl utilizează este net superior celui existent cu câteva decenii în urmă,
şi aceasta la scara întregii populaţii.
În plan calitativ se constată că, în paralel cu creşterea duratei de instruire a
populaţiei, se schimbă în bună măsură şi natura proceselor educaţionale implicate,
învăţământul de toate nivelurile - preşcolar, gimnazial, liceal şi universitar - îşi
diminuează dimensiunea teoretico-descriptivă şi îşi amplifică dimensiunea metodologico-
aplicativă. Se pune un accent mai redus pe memorare şi un accent mult mai mare pe
însuşirea de cunoştinţe cu valoare aplicativă, pe formarea de aptitudini, deprinderi şi
comportamente operaţionale şi utile în activităţile economico-sociale, pe dezvoltarea
personalităţii indivizilor, a creativităţii lor şi a capacităţii de a fi eficace, competitivi, în
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe

25

condiţii de competiţie economică şi socială. Metodele active tind să devină


predominante în toate componentele proceselor educaţionale şi de training.
b)Ansamblul acestor schimbări în procesele educaţionale se reflectă în mod direct
în dobândirea de către întreaga populaţie - fireşte în proporţii diferite - a
unor
apreciabile capacităţi de creare, reţinere, utilizare şi valorificare a
cunoştinţelor. Ca
urmare, capacitatea productivă a resurselor umane, în ansamblul lor, este mult
mai mare
decât cea din perioada precedentă, concomitent cu schimbarea conţinutului său, în
sensul
transformării cunoştinţelor în principalul său combustibil, în condiţionarea de către
acestea
în măsură hotărâtoare a productivităţii şi performanţelor oamenilor.
c)În acest context, disponibilitatea spre inovare a resurselor umane se
amplifică într-un ritm accelerat. Noul tip de pregătire, noile tehnologii,
cerinţele pieţelor actuale generează simultan posibilităţi şi necesităţi de
inovare
nemaiîntâlnite în istoria umană. Inovarea, în toate domeniile - tehnic, comercial,
financiar,
educaţional, instituţional, legislativ, ecologic, social etc. —, devine
cvasipermanentă,
dovedindu-se cu o frecvenţă sporită o condiţie a supravieţuirii şi performanţelor
întreprinderilor. Indivizii şi organizaţiile care posedă la un nivel ridicat
capacitatea de inovare -generând deci servicii şi produse noi - deţin avantajul
competitiv prin care se dovedesc sustenabili şi competitivi pe termen mediu şi lung.
Rezultanta acestor evoluţii o reprezintă transformarea radicală a resurselor
umane şi a capacităţii lor de a produce, de a crea atât în domeniul economic, cât şi în
alte domenii. Natura muncii însăşi este diferită faţă de cea care a dominat timp de milenii,
într-o măsură din ce în ce mai mare munca constând în obţinerea, combinarea, generarea
şi utilizarea de cunoştinţe, diminuându-se substanţial ponderea proceselor de muncă fizică
ce constau în acţionarea nemijlocită asupra anumitor materii prime, materiale etc.
Munca tinde să se bazeze atât cantitativ, cât şi calitativ, predominant pe informaţii şi
cunoştinţe, intelectualizându-se. Munca intelectuală devine în cvasitotalitatea
activităţilor economice predominantă aducându-şi contribuţia decisivă la obţinerea
performanţelor.
C. Cauzele de natură managerială, ce exprimă schimbările produse în procesele
şi relaţiile manageriale, în modul în care acestea combină şi utilizează mijloacele de muncă
şi resursele umane.
Managementul reprezintă un vector de bază al creşterii economice, el fiind direct şi
indirect un generator de substanţă economică, de valoare adăugată. Managementul
generează valoare adăugată, în principal, în următoarele trei moduri:
• potenţarea muncii de execuţie la nivelul fiecărui loc de muncă, reflectată în
sporirea productivităţii datorită asigurării, ca urmare a deciziilor şi acţiunilor
managerilor, de utilaje cu parametri tehnici superiori, a alimentării ritmice cu
materii prime corespunzătoare integral din punct de vedere cantitativ şi calitativ
necesităţilor producţiei, a încadrării pe posturi de persoane care posedă pregătirea şi
experienţa corespunzătoare, a furnizării executanţilor de cunoştinţe şi informaţi
necesare raţionalizării muncii etc. Deci o bună conducere a organizaţiei reuşeşte si
asigure condiţiile tehnice, umane, informaţionale, financiare, organizatorice ş
motivaţionale necesare creşterii productivităţii muncii;
•amplificarea funcţionalităţii globale a firmei, generată de raţionalizarea
ansamblului de conexiuni decizionale, informaţionale şi organizaţionale,
reflectată în creşterea gradului de folosire a capacităţilor de producţie,
dimensionarea judicioasă a stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate,
producţie neterminată şi produse finite, accelerarea vitezei de rotaţie a
mijloacelor circulante etc. Eficienţa rezultă deci din modul de îmbinare a
resurselor şi proceselor de muncă din întreprindere, din raţionalitatea
combinării rezultatelor muncii individuale ale componenţilor săi, din gradul de
utilizare a resurselor de cunoştinţe materiale, financiare şi informaţionale la
nivel de organizaţie;
•integrarea la un nivel superior a activităţilor întreprinderilor, pieţei şi
economiei naţionale, pe bază de criterii economice, ceea ce are ca urmare
economisiri absolute şi relative de muncă vie şi materializată atât la nivelul
organizaţiei, cât şi la nivelul suprasistemelor în care aceasta este integrată.
Concret, eficienţa rezultă din îmbunătăţirea specializării şi cooperării în
producţie, din creşterea raţionalităţii aprovizionării şi vânzării şi din măsura în
care oferta firmei corespunde dimensional şi structural cu mărimea, felul cererii
de pe pieţele interne şi externe pe care vinde etc. Cu cât preferinţele consuma
torilor sunt mai bine cunoscute şi luate în considerare de către managementul
firmei, cu atât competitivitatea şi contribuţia la obţinerea venitului
naţional cresc.
Studiile cunoscutului specialist american Domar,- care, pe baza analizei dezvoltării
SUA pe parcursul a 125 de ani în secolele XIX şi XX, când această ţară a devenit prima
putere economică, militară şi politică a lumii-, sunt edificatoare. Ele au arătat că principala
contribuţie la aceste performanţe au avut-o managementul şi învăţământul, înaintea
tehnicii, capitalului şi pământului, factori consideraţi, îndeobşte, ca vectorii principali ai
dezvoltării economice.
Managementul profesionist conturat în ultimele decenii contribuie la derularea
revoluţiei cunoştinţelor şi la construirea societăţii şi economiei bazate pe cunoştinţe prin
noile sale modalităţi de acţiune*.
• previzională, în sensul anticipării schimbărilor şi proiectării soluţiilor manageriale
care permit organizaţiilor să facă faţă acestor schimbări, să le valorifice potenţialul
de creştere economică;

* Explicarea în detaliu a contribuţiei şi efectelor acestor transformări se prezintă în lucrarea lui O. Nicolescu,
Management comparat, ediţia a I-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pp. 333-393.
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe
____________________________________________________________________________________
27

•metodologico-aplicativă, deciziile şi acţiunile managerilor fundamentându-se


predominant pe sisteme, metode, tehnici etc, care le conferă un important plus de
rigurozitate şi eficacitate;
•inovaţională, prin înnoirea cvasipermanentă a conţinutului şi formelor de
manifestare a proceselor şi relaţiilor de management şi a activităţilor conduse, cu
efecte pozitive şi substanţiale, directe şi indirecte, în funcţionalitatea şi rezultatele
sistemelor conduse (firme, clustere, reţele, judeţe, regiuni, ţări etc.)
•flexibilă, ce se exprimă prin modificări intense şi cvasicontinue ale parametrilor
constructivi şi funcţionali ai managementului firmei, conferind dinamism şi
eficacitate activităţilor şi rezultatelor organizaţiilor;
•motivaţională, deciziile şi acţiunile managerilor luând în considerare la un nivel
ridicat şi în mod permanent, pe baza apelării la concepte, modalităţi şi tehnici
evoluate, a intereselor componenţilor, organizaţiilor şi a celorlalţi stakeholderi, cu
reflectare directă în creşterea potenţialului şi performanţelor sistemelor conduse;
•informatizată, în sensul utilizării pe scară largă şi în mod intens a tehnicii
informatice şi a somărilor pentru conceperea şi operaţionalizarea soluţiilor
manageriale, cu efecte directe şi substanţiale în viteza, raţionalitatea şi eficacitatea
proceselor economice, derulate în cadrul organizaţiilor;
•formativă, manifestată prin luarea în considerare de către personalul managerial,
în exercitarea celor mai importante procese şi relaţii manageriale, a cerinţelor de
ordin formativ, concretizată în adoptarea şi aplicarea de decizii şi comportamente
ce vizează creşterea nivelului de pregătire şi a potenţialului persoanelor, tratate ca
vectori principali ai dezvoltării organizaţiilor;
•participativă, prin implicarea personalului organizaţiilor în mod direct şi/sau
indirect, prin reprezentanţii aleşi sau desemnaţi, apelând la anumite forme, metode
şi tehnici manageriale, în analiza şi soluţionarea unora dintre cele mai complexe şi
importante probleme ale organizaţiilor şi a celor de natură umană, ceea ce asigură
concomitent o utilizare superioară a potenţialului uman şi un plus de eficacitate în
conceperea şi operaţionalizarea proceselor manageriale şi de execuţie;
•sistemică, abordând şi soluţionând problemele cu care se confruntă organizaţiile în
strânsa lor interdependenţă, în condiţiile situării pe primul plan a obiectivelor
fundamentale de realizat, pe baza luării în considerare a principalelor variabile
endogene şi exogene implicate, generând eficienţă multidimensională ridicată;
•internaţională, prin fundamentarea, adoptarea şi aplicarea soluţiilor manageriale,
pe baza folosirii pe scară largă a informaţiilor şi cunoştinţelor privind evoluţiile
comerciale, financiare, fiscale, ştiinţifice etc, ale economiei mondiale sau ale unor
componente ale acestora şi prin apelarea la concepte, metode, tehnici, abordări
manageriale provenind din alte ţări.
Toate modalităţile prezentate, ce manifestă o intensă tendinţă de extindere şi
intensificare pe plan internaţional, reprezintă, de fapt, o valorificare superioară a
cunoştinţelor de management în societate şi economie, cu multiple şi substanţiale efecte
pozitive în toate componentele sistemelor de conducere, reflectate sintetic în obţinerea de
performanţe economico-sociale, dificil de imaginat chiar cu o jumătate de secol în urmă.
Managementul însuşi se transformă radical, devenind un nou tip de management
“managementul bazat pe cunoştinţe”, sau -Knowledge Management-,apărut în anul
1989, în revista “Harward Business Review. Prin noile sale dimensiuni şi modalităţile
de acţiune, managementul bazat pe cunoştinţe asigură o valorificare performantă a
marelui potenţial oferit de noile tehnici şi tehnologii, precum şi a capacităţilor net
superioare pe care le posedă, contribuind la obţinerea unei productivităţi sociale
superioare.
Obiectivele managementului cunoştinţelor într-o firmă, sunt menite a promova
creşterea volumului de cunoştinţe, de a asigura o bună comunicare a acestora în
interiorul ei şi de a asigura conservarea lor.

1.1.3. Definirea cunoştinţelor


Fireşte că la baza revoluţiei cunoştinţelor, a economiei bazate pe cunoştinţe, se afle
cunoştinţele. Le abordăm în continuare, corelativ cu data şi informaţia, concepte cu care se
intersectează. Cunoscutul specialist american Alan Burton Jones [14] consideră că cele trei
concepte - data, informaţia şi cunoştinţele - se află în raporturile ilustrate în figura nr. 4.
Data este definită ca un semnal ce poate fi trimis de la un emiţător la un receptor
-fiinţă umană sau alt destinatar.
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe

29

Informaţia reprezintă o dată inteligibilă pentru receptor, căruia îi aduce un plus de


cunoaştere, perceput de acesta. Despre deosebirile dintre informaţii şi cunoştinţe au scris
mai mulţi autori. Astfel, potrivit lui Thomas Stewart [25], informaţiile se deosebesc de
cunoştinţe ca dimensiune, natură, derulare şi inteligenţă.
•Informaţiile, în opinia sa, sunt mai mici decât cunoştinţele, ele reprezentând
componente ale acestora, în mod similar reperelor sau pieselor care alcătuiesc
un produs sau bucăţilor de ceramică ce formează un mozaic.
•Cunoştinţele conţin întotdeauna „expertiză", elemente care sunt aplicabile,
generatoare de soluţii şi de substanţă economică.
•Manifestarea „expertizei" proprii cunoştinţelor implică o derulare în timp,
conferind acestora un caracter procesual. De regulă, cunoştinţele au o viaţă mai
lungă decât informaţiile, uneori chiar nelimitată.
•Cunoştinţele conferă obiectelor în care sunt încorporate mai multă „inteligenţă",
iar nu rareori le reduce dimensiunile sau le face mai uşoare. Exemplul cu
recentele generaţii de telefoane mobile inteligente este edificator în această
privinţă.
Cu toate aceste delimitări de principiu, Stewart subliniază că, în practică, separarea
informaţiilor de cunoştinţe nu este întotdeauna uşor de realizat, mai ales atunci când sunt
implicate mai multe persoane care interacţionează. Sunt situaţii în care ceea ce pentru o
persoană reprezintă o informaţie, pentru alta, cu o altă capacitate şi/sau un alt rol,
constituie o cunoştinţă.
Ţinând cont de toate aceste elemente, se afirmă că, pentru a fi corectă, delimitarea
informaţiilor de cunoştinţe este adesea necesar să se facă contextual, ţinând cont de
cadrul existenţei şi folosirii lor, de factorii implicaţi şi de finalitatea rezultată. În acest sens,
specialistul Coincross [5], într-o binecunoscută lucrare intitulată „Moartea distanţei: cum
revoluţia comunicaţiilor va schimba vieţile noastre", demonstrează că distanţa joacă un rol
important în generarea şi utilizarea cunoştinţelor şi că „ea nu a murit", aşa cum afirmă nu
puţini informaticieni. Apropierea spaţială a persoanelor favorizează şi amplifică generarea
şi utilizarea performantă a informaţiilor şi cunoştinţelor. Aşa se explică tendinţele moderne
de a construi clustere, reţele, centre de afaceri etc, cu toate progresele telecomunicaţiilor şi
informaţiilor.
Alte abordări diferă în bună măsură de aceasta. Astfel, în viziunea lui Jones [15],
cunoştinţele sunt definite ca stocuri cumulative de informaţii şi abilităţi generate de
utilizarea informaţiilor de către receptor. În opinia noastră, această definiţie trebuie
completată cu două precizări. Atunci când receptorul este o fiinţă umană, cunoştinţele
reflectă procesele de percepere şi judecată derulate în creierul său asupra materiei prime
primite sub formă de informaţie. Cunoştinţele se deosebesc de informaţii şi prin aceea că
depind de capacităţile intelectuale ale receptorului, de competenţa cu care percepe,
înţelege şi utilizează informaţiile primite. Aceeaşi informaţie pentru persoane diferite poate
prezenta valori sensibil inegale ca urmare a deosebirilor majore în capacitatea de receptare şi
utilizare a lor, generând deci cunoştinţe parţial deosebite. Capacitatea intelectuală a unei
persoane şi cunoştinţele pe care le posedă într-un anumit domeniu fac ca anumite date şi
informaţii să se transforme în cunoştinţe deosebit de valoroase sau - în situaţii extreme - să
nu genereze cunoştinţe. Din cele prezentate rezultă că întotdeauna cunoştinţele încorporează
informaţii ce constituie atât input pentru dezvoltarea cunoştinţelor, cât şi forma principală
prin care acestea circulă. Fără a coincide - aşa cum se consideră, de regulă, în abordările
economice clasice - cunoştinţele şi informaţiile sunt intens complementare [32].
O a doua precizare se referă la faptul că, întotdeauna, cunoştinţele se deosebesc de
informaţii prin capacitatea lor de a genera,- prin utilizare-, valoare adăugată. Fireşte,
nu este facil a identifica şi evalua această capacitate, dar ea este întotdeauna prezentă.
Când aceasta lipseşte, practic avem de a face cu informaţii sau date.
Ţinând cont de cele punctate, putem afirma că specifice cunoştinţelor sunt două
dimensiuni - umană şi economică. La nivelul firmei, cunoştinţele se regăsesc la forţa de
muncă (capitalul uman), în cerinţele şi preferinţele clienţilor (capitalul clienţi), în
produsele, procesele, capabilităţile şi sistemele sale (capitalul structural). Ca urmare,
valoarea activelor de cunoştinţe poate să depăşească semnificativ valoarea activelor
tangibile [12]. Evaluările unor firme cum ar fi Microsoft sunt edificatoare în această
privinţă.
La nivel de mapamond, stocul cunoştinţelor creşte mult mai repede ca în trecut. La
această creştere o contribuţie substanţială are amplificarea cantităţii de date şi informaţii
care se produce. Potrivit unor evaluări recente [27], anual se generează la nivel
mondial între 700 şi 2.400 de terabyţi, un terabyte fiind echivalentul a circa un
milion de cărţi obişnuite. Precizăm că această cantitate se referă numai la
documente, fotografii, filme, difuzări prin mass-media şi alte categorii similare de
situaţii informaţionale. Nu se includ informaţiile vehiculate sub formă de servicii de către
jurişti, contabili, medici, consultanţi manageriali etc. Fireşte, nu toată cantitatea de date şi
informaţii prezintă valoare şi/sau utilitate. O mare parte din ea este inutilă, neavând nici o
utilizare. Concomitent cu amplificarea stocului de cunoştinţe, are loc o diminuare a
dependenţelor de resursele clasice, conturându-se treptat primordialitatea cunoştinţelor ca
principal capital al firmei. Spre exemplu, în SUA s-a constatat o diminuare cu 20% a
activelor tangibile pentru a produce vânzări în valoare de un dolar faţă de situaţia existentă
cu un sfert de secol în urmă [25].
În cadrul societăţii, a economiei fiecărei ţări, se produc patru procese majore
referitoare la cunoştinţe:
•dobândirea sau obţinerea de cunoştinţe, care se realizează prin procesele de
învăţare ale oamenilor şi organizaţiilor;
•crearea de cunoştinţe, sub formă de invenţii, inovaţii, proiecte, sisteme
tehnologice, manageriale, economice etc;
• utilizarea de cunoştinţe, prin deciziile şi acţiunile individuale şi de grup, care se
concretizează în final în produse, servicii, cunoştinţe noi sau modernizate ce se
comercializează în condiţii de profitabilitate;
• păstrarea cunoştinţelor, sub multiple forme, cum ar fi baze de date, arhive,
monografii etc.
Deşi aparent ceea ce interesează firmele, componentele principale ale economiei,
este numai utilizarea cunoştinţelor, în realitate, aceasta este condiţionată determinant de
crearea şi dobândirea lor prin învăţare. Actuala revoluţie a cunoştinţelor constă, în fapt,
în condiţionarea obţinerii de performanţe economice, în primul rând de existenţa şi
utilizarea
capitalului de cunoştinţe, fireşte apelând şi la celelalte forme de capital, care sunt şi vor
rămâne întotdeauna necesare în anumite proporţii, în funcţie de natura, dimensiunea şi
structura sistemelor implicate.

1.1.4. Caracteristicile cunoştinţelor


Cunoştinţelor le sunt asociate două concepte majore - stricteţea şi capacitatea
absorbtivă - care exprimă într-o măsură apreciabilă natura lor deosebită.
Stricteţea se referă la posibilitatea şi la capacitatea de a transforma o cunoştinţă
ntr-o informaţie explicită, transferabilă. Sunt persoane şi organizaţii care au această
capacitate la un nivel ridicat şi altele care, deşi posedă cunoştinţe asemănătoare, reuşesc
într-o măsură sensibil mai mică să le formuleze în mesaje transferabile [10]. Din punct de
vedere managerial şi economic, stricteţea este o caracteristică esenţială care-i amplifică
utilitatea şi capacitatea de a genera valoare adăugată. Pe măsura intensificării revoluţiei
cunoştinţelor şi abordărilor umane individuale şi de grup, stricteţea se dezvoltă, cu multiple
efecte pozitive. Intensificarea şi reconceperea proceselor de învăţare individuală şi de grup
contribuie decisiv la amplificarea stricteţei cunoştinţelor. Fireşte, niciodată nu se va ajunge
la stricteţea absolută, întrucât, întotdeauna o parte a cunoştinţelor, cele mai rafinate şi
personalizate, nu vor putea fi formalizate şi transferate integral altor persoane.
Capacitatea absorbtivă desemnează uşurinţa cu care receptorul de cunoştinţe
percepe, înţelege şi reţine cunoştinţele primite [4]. Posedarea unui stoc de cunoştinţe în
domeniul la care se referă o nouă cunoştinţă, sporeşte capacitatea absorbtivă a firmei sau
persoanei respective.
În opinia noastră, principalii factori de care depinde capacitatea absorbtivă a
receptorului de cunoştinţe sunt următorii (vezi figura nr. 5).
a)factori macrosociali, ce reflectă principalele elemente referitoare la economia,
cultura, populaţia etc. unei ţări, cu impact asupra naturii, cantităţii, calităţii,
costului etc. cunoştinţelor existente şi folosite într-o ţară;
b)factori individuali, ce au în vedere, sub diverse forme, caracteristici potenţiale
sau manifeste ale persoanelor implicate în procesele de generare, preluare,
utilizare, stocare, protejare etc. ale cunoştinţelor;
c)factori organizaţionali, ce exprimă parametrii constructivi şi funcţionali, de
diverse naturi, ai fiecărei entităţi, cu influenţă relevantă asupra generării şi
utilizării cunoştinţelor din cadrul lor.
Din parcurgerea factorilor inseraţi în figura nr. 5 rezultă marea lor eterogenitate,
ceea ce explică complexitatea şi dificultatea proceselor de tratare a cunoştinţelor.
Maximul de capacitate absorbtivă se obţine atunci când se manifestă o congruenţă
intensă între cele trei categorii de factori. Fireşte, congruenţa, armonizarea, nu se produce
de la sine, ci depinde în mare măsură de trăsăturile persoanelor implicate şi de manage-
mentul fiecărei organizaţii şi de caracteristicile mediului în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea.
Figura nr. 5. Principalii factori care determină capacitatea absorbtivă a cunoştinţelor într-o organizaţie
În final, o ultimă remarcă importantă: stricteţea cunoştinţelor
şi capacitatea absorbtivă decurg tocmai din specificitatea
cunoştinţelor,din faptul că spre deosebire de informaţii, cunoştinţele
implică finalitate atât de ordin gnoseologic, cât şi -îndeosebi- prag-
matic, de performanţă a individului şi organizaţiei.

1.1.5. Tipologia cunoştinţelor


Analizele efectuate de specialişti au evidenţiat existenţa a numeroase
categorii de cunoştinţe, cu caracteristici parţial eterogene şi cu roluri diferite în
procesele economice, manageriale, educaţionale etc. Astfel, potrivit lui A. B. Jones
[15], cunoştinţele se divid în două categorii, în funcţie de conţinut:
-cunoştinţe despre ceva, esenţiale pentru a percepe şi înţelege un fenomen,
eveniment sau proces;
-cunoştinţe despre cum să se execute ceva sau know-how, indispensabile
pentru a produce şi comercializa profitabil servicii, echipamente etc.
Într-o abordare mai complexă, care încorporează parţial şi elementele prezentate
mai sus, specialiştii de la OCDE [46], delimitează patru categorii de cunoştinţe (vezi
figura nr. 6).
Să ştii ce
(know-what)

Să ştii cine Tipuri de Să ştii de ce


(know-who) cunoştinţe (know-why)

m ■ Să ştii cum
(know-how)

Figura nr. 6. Principalele tipuri de cunoştinţe

Cunoştinţe de tipul „know-what"(a şti ce ). Constituie o acumulare de relatări


despre fapte, fiind posibil adesea să fie divizate în biţi. Acestea sunt cele mai răspândite şi
mai puţin utilizabile, ca atare, în procesele economice propriu-zise, dar ele reprezintă
fundamentul centru celelalte tipuri de cunoştinţe.
Cunoştinţe de tipul „know-why"( a şti de ce) sunt, de fapt, cunoştinţe ştiinţifice
referitoare la legi şi principii ale naturii, pe ele se sprijină dezvoltarea tehnologică şi
înnoirile de produse, servicii şi sisteme. Acestea devin din ce în ce mai numeroase, mai
ales în dome-niile de interfaţă între ştiinţe şi dobândesc adesea un conţinut
multidisciplinar. Cel mai adesea, aceste cunoştinţe sunt rezultatul cercetărilor ştiinţifice
fundamentale.
Cunoştinţe de tipul „know-how" ( a şti cum ), care conferă celor ce le posedă
capabilitatea de a face ceva. Tipic, acestea se dezvoltă şi se păstrează într-o firmă, întrucât
ele contribuie nemijlocit şi substanţial la producerea şi comercializarea produselor şi
serviciilor pe care este profilată. Obţinerea acestui tip de cunoştinţe se află la baza
dezvoltării reţelelor de firme, prin intermediul cărora firmele au acces la know-how-ul
altor firme, combinându-1 cu know-how-ul propriu, dezvoltându-1 şi participând la
procesele de valorificare a lui. La baza genezei acestui tip de cunoştinţe se află cel mai
adesea cercetările de tip aplicativ, perfecţionările şi modernizările de procese, sisteme,
produse etc.
Cunoştinţe de tipul „know-who"( a şti cine). Ele încorporează cunoştinţele
privitoare la cei ce ştiu ce (know-what) şi la cei ce ştiu cum să facă (know-how). Aceste
cunoştinţe implică dezvoltarea de relaţii speciale, prin care se asigură accesul la experţi.
Prin intermediul lor se găsesc mai uşor răspunsuri şi soluţii la problemele generate de rata
rapidă de producere a schimbărilor. Cunoştinţele de tipul „know-who" au în vedere atât
organizaţia, cât şi mediul său. în condiţiile intensificării externalizării activităţilor, aceste
cunoştinţe se referă în tot mai mare măsură la mediul în care funcţionează organizaţia.
Toate aceste tipuri de cunoştinţe sunt implicate în procesele de inovare, prin care se
generează noi cunoştinţe, de variate feluri, care se comercializează direct, ca atare, sau
indirect, prin intermediul noilor produse şi servicii, care se valorifică în cadrul firmelor.
În funcţie de natura şi transferabilitatea lor, cunoştinţele se divid în implicite şi
explicite. Cunoştinţe explicite sunt cele conturate la un nivel apreciabil, fiind uşor de codificat
şi transmis prin mesaje, cu ajutorul tehnicii. Cunoştinţele implicite sau tacite sunt insuficient
conturate şi, ca atare, dificil de codificat şi transmis prin mijloace tehnice. Ele se referă la acele
elemente pe care le înţelegem şi/sau utilizăm, dar care sunt dificil de transmis altora prin
mesaje scrise sau chiar verbale. Ele se regăsesc într-o anumită proporţie la fiecare persoană - şi
organizaţie -, constând în ceea ce se ştie, dar nu se poate comunica, sau se comunică cu foarte
mare greutate altora, fiind deci dificil transferabile. Ambele categorii de cunoştinţe sunt
importante în firmă, ele fiind întotdeauna complementare.
Cunoştinţele tactice şi explicite intră în multiple şi complexe interdependenţe în
cadrul fluxurilor de cunoştinţe care se derulează în cadrul fiecărei organizaţii. Din acest
punct de vedere este deosebit de interesantă abordarea specialiştilor niponi Nanoka şi
Takeuchi [20] asupra fluxurilor de cunoştinţe şi a convergenţei în cadrul lor a celor două
tipuri de cunoştinţe, aşa cum rezultă din figura nr. 7.
CREAREA CUNOŞTINŢELOR EXPLICAREA CUNOŞTINŢELOR

tacit -> tacit tacit —> explicit

TRANSFERAREA CUNOŞTINŢELOR INTERNALIZAREA CUNOŞTINŢELOR

explicit —> explicit explicit —> tacit

Figura nr. 7. Fluxurile de cunoştinţe


Cei doi specialişti realizează o complexă intercorelare a tipurilor şi fluxurilor de
cunoştinţe, împreună cu patru categorii de procese interdependente - socializare,
externalizare, combinare şi internalizare -, elaborând aşa-numita spirală a creării
cunoştinţelor.
O altă clasificare a cunoştinţelor, care integrează şi unele dintre elementele
prezentate anterior, aparţine specialiştilor Mark Clare şi Arthur De Tore [26]. Combi-
nând mai multe criterii, ei au întocmit matricea prezentată în tabelul nr. 1.
Pentru fiecare dintre cele şapte tipuri de cunoştinţe delimitate, în principal, în funcţie de
natură, mod de condiţionare şi de manifestare, se precizează trei caracteristici - conţinut,
structură sau cum sunt organizate şi, ultima, mod de obţinere sau de implicare - cu
exemplificări.

Tipologia cunoştinţelor realizată de Clare şi De Tore Tabelul nr. 1

Nr. Tipul de cunoştinţe Caracteristici în funcţie de: Exemple


crt. Conţinut Structură Mod de obţinere

1. Bazate pe cultură Tacite Tacite Tacite Abordarea


Nordstrom
2. Proprietate intelectuală Explicite Explicite Tacite Patentele
3. Bazate pe procese Explicite Explicite Explicite Abordarea
McDonald
4. Bazate pe oameni Tacite Tacite Tacite Mentoratul
5. Bazate pe media Explicite Tacite Tacite Ghidurile pentru
media
6. Electronic indexate Explicite Explicite Tacite Hipertext
7. Electronic active Explicite Explicite Explicite Sistemele expert

Cunoaşterea tipurilor de cunoştinţe este esenţială pentru înţelegerea complexelor


procese implicate de construcţia economiei bazate pe cunoştinţe şi - cel mai important din
punct de vedere al practicii sociale - pentru generarea, utilizarea şi valorificarea lor în
întreprinderi, în condiţii de performanţă economică ridicată.

1.1.6. Rolurile cunoştinţelor în economia contemporană


Analizele efectuate de numeroşi specialişti au relevat că în economia actuală
cunoştinţele îndeplinesc patru roluri sau funcţii economice esenţiale (vezi figura nr. 8).

Citat după Thomas Stewart, op. cit.


Materie primă

Capital 4 Rolul 2 Factor de producţie


cunoştinţelor

Produs

Figura nr. 8. Rolurile cunoştinţelor în economie

Ca materie primă, cunoştinţele participă într-o mare măsură la obţinerea


produselor moderne. Este evident pentru oricine că fabricarea unui calculator sau a unui
televizor încorporează nu numai metal, plastic şi alte materiale, ci şi numeroase cunoştinţe.
Mai mult chiar, în valoarea acestor produse, cunoştinţele reprezintă ponderea cea mai
mare. De exemplu, în costul unui calculator sofisticat de mii de dolari, costurile efective
ale metalului şi plasticului etc. încorporate şi a energiei utilizate pentru obţinerea lor sunt
de ordinul a zeci de dolari, reprezentând numai câteva procente din costul său total.
Cunoştinţele reprezintă şi un esenţial factor de producţie, întrucât ele participă,
alături de ceilalţi factori clasici de producţie - forţa de muncă şi mijloacele de muncă - la
derularea tuturor fazelor proceselor de producţie, începând cu obţinerea materiilor prime,
continuând cu procesarea lor şi sfârşind cu comercializarea produsului obţinut. Evident, cu
cât o firmă este mai modernă, cu atât ponderea şi rolul cunoştinţelor în calitate de factor de
producţie sunt mai mari.
În opinia noastră, una dintre modalităţile cele mai intense de manifestare a
cunoştinţelor ca factor de producţie o reprezintă firmele-reţea. O firmă-reţea este o
organizaţie alcătuită din câteva persoane care nu posedă spaţii de producţie şi/sau
comercializare, dar care derulează cifre de afaceri substanţiale. Acestea se realizează pe
baza proiectelor furnizate de grupul restrâns de persoane care alcătuiesc firma-reţea,
produsul sau produsele respective, fiind fabricate de alte companii pe baza comenzilor de
componente date acestora, produsele finite sunt asamblate în locul său de altă firmă pe
baza planurilor şi comenzilor acesteia, comercializate prin alte firme etc. Activitatea firmei
reţea se reduce la conceperea de afaceri, furnizarea de proiecte de produse, la
identificarea şi contactarea de fabricanţi de componente, de asamblatori de produse,
de distribuitori etc.
Deci, mijloacele de producţie ale firmei sunt reprezentate în cvasitotalitate -
cu excepţia câtorva birouri şi computere - de cunoştinţele celor câţiva componenţi,
concretizate
Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe________,_____________________________________________37

în volume şi valori apreciabile de produse fabricate şi comercializate prin implicarea


altor întreprinderi care posedă echipamentele, spaţiile de proiectare, personalul necesar
etc.
În sfârşit, cunoştinţele reprezintă şi un produs finit, de sine stătător. Formele
cele mai cunoscute ale acestora sunt soft-urile, proiectele tehnice, brevetele de invenţii,
standardele de calitate, analizele şi studiile de management, marketing etc. De reţinut
că se produce o diversificare a gamei acestor produse, concomitent cu creşterea ponderii lor
în cifrele de afaceri ale firmelor şi în PIB-urile economiilor naţionale.
În paralel, menţionăm şi faptul că numeroase produse fizice tind să încorporeze într-o
măsură sporită cunoştinţe. Produsele de high-tech - calculatoare, aparate de
fotografiat, sateliţi, televizoare, telefoane etc. - sunt alcătuite predominant din
cunoştinţe, ele conferind în fapt utilitate şi valoare acestora.
În valoarea de ansamblu a firmelor moderne, capitalul cunoştinţe tinde să deţină o
pondere din ce în ce mai mare. Deşi intangibile, cunoştinţele personalului din cadrul
firmelor, tehnologiile, know-how-ul comercial, managerial, financiar etc. prezintă valoare,
care, cu o frecvenţă sporită, este exprimată monetar. Cotările la bursă a firmelor de
informatică sau aparatură electronică renumite - Microsoft, Alcatel, Nokia - o
demonstrează din plin. Valorile lor la bursă sunt de câteva ori - la unele de zeci de ori
-mai mari decât valoarea clădirilor, echipamentelor, pământurilor etc. pe care acestea le
posedă. Putem anticipa că într-un viitor nu foarte îndepărtat, la o proporţie apreciabilă
dintre firme, inclusiv din cele clasice, în evaluarea capitalului lor va intra cunoştinţele ca o
componentă distinctă şi adesea substanţială. De altfel, în lumea afacerilor o asemenea
tendinţă este evidentă şi puternică. O expresie a sa este aceea că întreprinzătorii sau
investitorii afirmă adesea că vor să cumpere „afacerea x" şi nu fabrica sau magazinul „x".
Este evident că ei au în vedere pe lângă capitalul tangibil al acestora şi capitalul intangibil.
Din cele prezentate, rezultă cu pregnanţă rolurile multiple şi esenţiale pe care le au
cunoştinţele în economia contemporană, care, practic, nu ar mai putea funcţiona şi supra-
vieţui fără acestea.

1.2. Proprietatea şi capitalul intelectual


1.2.1. Proprietatea intelectuală, fundamentul economic al economiei
bazate pe cunoştinţe
Aşa cum se ştie de către toţi cei interesaţi în domeniul ştiinţelor economice,
fundamentul fiecărui nou tip de economie - sclavagistă, feudalistă, socialistă (comunistă) sau
capitalistă - 1-a constituit un nou tip de proprietate, caracterizată prin conţinut şi relaţii între
oameni, cu o pronunţată specificitate, referitoare la obiectul proprietăţii şi la condiţiile
participării lor la activităţile şi rezultatele economice (şi nu numai), esenţialmente diferite faţă
de precedentul tip de economie. Întotdeauna, natura proprietăţii a determinat configuraţii
specifice sistemului economic general, modalităţi şi proporţii sensibil diferite de participare a
oamenilor la împărţirea rezultatelor activităţii economice, cu multiple consecinţe de esenţă în
toate planurile activităţii umane: economic, social, politic, cultural etc.
Iată de ce este esenţial să examinăm dacă revoluţia cunoştinţelor şi noile funcţii
ale acestora determină schimbări în natura proprietăţii şi dacă acestea reprezintă
elemente radical diferite comparativ cu cele ce definesc natura proprietăţii actualului
sistem economic, de tip capitalist sau postindustrial.
Analizele efectuate de noi au dus, în esenţă, la două concluzii majore:
a)Până în ultimele decenii cunoştinţele nu au format obiectul proprietăţii
decât în mod sporadic. Numai începând cu ultimele două-trei decenii se
constată o proliferare a lor şi apariţia unor forme noi de proprietate asupra
cunoştinţelor, denumită proprietate intelectuală, cu un conţinut specific şi cu un
impact substanţial asupra activităţilor economice.
b)Proprietatea intelectuală are un conţinut sensibil diferit faţă de proprie-
tatea clasică asupra pământurilor, clădirilor, echipamentelor, produselor etc.
care determină alte structuri, mecanisme şi relaţii de producere, utilizare,
posedare, valorificare şi însuşire a valorilor economice.

Principalele trăsături specifice ale proprietăţii intelectuale sunt prezentate


succint în continuare:
1.Proprietatea intelectuală, întrucât are drept conţinut principal cunoştinţele, este
predominant dematerializată, nefiind cel mai adesea tangibilă. Ca urmare,
exercitarea drepturilor de posesiune, decizie, utilizare şi uzufruct - aferente
proprietarilor - se schimbă radical comparativ cu proprietatea asupra bunurilor
materiale tangibile. De asemenea, acest tip de proprietate generează interese şi
motivaţii de grup şi individuale, sensibil diferite faţă de perioadele anterioare, ce se
vor reflecta în noi legităţi şi mecanisme economice şi sociale, în mod direct şi în
cele politice, culturale, tehnologice etc. în mod indirect.
2.Proprietatea intelectuală prezintă un grad pronunţat de personalizare datorită
încorporării adesea, pe lângă cunoştinţe explicite, şi a cunoştinţelor implicite. în
plus, frecvent, în proprietatea intelectuală certificată şi protejată este imposibil de
integrat totalitatea cunoştinţelor generate de persoana sau persoanele implicate în
procesele de creare a respectivei proprietăţi. Această situaţie determină trei
consecinţe principale: relativitatea valorii şi respectiv preţului proprietăţii
intelectuale, deoarece aceleaşi cunoştinţe noi generate şi posedate şi/sau vândute
de o persoană cu competenţă şi un spirit intreprenorial ridicat dobândeşte, sau are
valoare de piaţă mult mai mare decât aceleaşi cunoştinţe generate, posedate şi/sau
vândute de persoane cu competenţă şi spirit intreprenorial inferioare; deţinerea pe
mai departe de avantaj competitiv de către persoanele care au generat proprietatea
intelectuală, ceea ce motivează agenţii economici să-i implice în procesele viitoare
de valorificare a respectivei proprietăţi intelectuale; imprimarea unei anumite
relativităţi determinării valorii proprietăţii intelectuale, care este cu atât mai
pronunţată cu cât în conţinutul său cunoştinţele implicite au o pondere mai mare.
3. Proprietatea intelectuală prezintă adesea fluiditate şi volatilitate ridicate,
datorită naturii cunoştinţelor încorporate şi a dependenţei într-o măsură
apreciabilă a utilităţii şi valorii lor de evoluţiile contextuale din domeniul
implicat, frecvent foarte dinamice şi inedite. Ca urmare, stocarea proprietăţii
intelectuale este dificilă şi adesea riscantă, întrucât în perioade scurte se poate
pierde o parte apreciabilă a valorii de piaţă a respectivei proprietăţi sau chiar în
totalitate, irosindu-se îndelungate şi intense eforturi creative.
4.Aceeaşi proprietate intelectuală poate fi utilizată concomitent şi independent în
două sau mai multe organizaţii. Ea generează valoare adăugată simultan în mai
multe organizaţii, ceea ce nu poate să realizeze nici un element al proprietăţii
tangibile. Ca urmare, proprietarul respectivei proprietăţi intelectuale poate să o
vândă mai multor firme, fireşte în baza unor contracte care să reglementeze în
acest mod comercializarea sa. Prin vânzarea şi utilizarea concomitentă a aceleiaşi
proprietăţi intelectuale mai multor clienţi este posibil ca valoarea comercială,
capacitatea de a produce profit a cunoştinţelor implicate, să se diminueze la nivelul
unei organizaţii sau chiar pe plan mai larg. Proprietatea intelectuală se poate dubla,
tripla etc. (multiplica) din punct de vedere al utilizării şi valorificării sale în
procesele economice, ceea ce determină o creştere substanţială a productivităţii
muncii şi o diminuare a investiţiilor şi costurilor unitare.
5.Proprietatea intelectuală, spre deosebire de proprietatea clasică, nu se uzează fizic
prin utilizarea sa în cadrul proceselor economice. Dimpotrivă, întrucât, prin
utilizarea respectivelor cunoştinţe, acestea se dezvoltă şi se amplifică prin inovare,
generându-se şi integrându-se în cadrul său noi cunoştinţe, care le măresc valoarea
şi valoarea de întrebuinţare. Dispare astfel presiunea uzurii fizice la care sunt
supuse toate proprietăţile şi capitalurile materiale, preponderente în economia de
tip capitalist.
6.Rapiditatea proceselor de inovare, de înnoire a cunoştinţelor, reflectată în ciclul
scurt de viaţă al acestora şi în tendinţa de diminuare a sa, cauzează o viteză mare
de uzură morală a proprietăţii intelectuale. In consecinţă, este necesară valorifi
carea cât mai rapidă a proprietăţii intelectuale pentru a evita devalorizarea sa
înainte de exercitarea de facto a dreptului de uzufruct al proprietarului său. în plus,
contracararea producerii uzurii morale a cunoştinţelor, care reprezintă conţinutul
unei anumite proprietăţi intelectuale, induce un impact stimulativ asupra produ
cerii şi valorificării în continuare de noi cunoştinţe, de noi proprietăţi intelectuale.
7.Proprietatea intelectuală, prin utilizare în procesele economice, poate genera atât
produse clasice, cât şi produse cunoştinţe, a căror valoare este reprezentată în
cvasitotalitate numai de cunoştinţele încorporate şi nu de cheltuieli pentru factori
de producţie materiali (materii prime tangibile, mijloace de muncă etc). Tendinţa
este de amplificare rapidă a generării de către capitalul intelectual de produse
cunoştinţe sau de produse care, chiar dacă iau forma materială, conţin în mare
măsură cunoştinţe, care reprezintă partea principală din structura valorii şi preţului
acestora.
8.Specificul proprietăţii intelectuale face nu rareori dificilă separarea juridică,
economică şi operaţională a dreptului de posesiune al proprietarilor, de
drepturile de decizie, de utilizare şi de uzufruct. Deosebit de importantă este
relaţia dintre drepturile de posesiune şi, respectiv, de utilizare a cunoştinţelor care
reprezintă conţinutul capitalului intelectual. Apar situaţii complicate, dificil de
rezolvat, întrucât dreptul de posesiune al proprietarului asupra cunoştinţelor
respective nu garantează şi exercitarea de facto a celorlalte trei drepturi, inclusiv a
dreptului de utilizare. În plus, prin utilizarea capitalului intelectual, frecvent se
produce, datorită inovării, a generării de noi cunoştinţe, o creştere a performanţelor
şi valorii acestuia.
9.Amplificarea caracterului participativ al generării cunoştinţelor, mai ales în
domeniile de vârf, caracterizate prin complexitate şi dinamism ridicate, generează
dificultăţi majore în stabilirea paternităţii lor şi pe această bază a proprie
tarilor de jure şi în utilizarea şi valorificarea respectivelor cunoştinţe în
cadrul organizaţiei în care au fost produse şi în afara sa. Soluţia din ce în ce
mai frecvent folosită în asemenea situaţii rezidă în brevetarea noilor tehnologii,
produse, programe de calculator etc. pe numele întregului grup implicat nemijlocit
în procesele de generare a lor. În mod analog, amplificarea caracterului participativ
al proceselor de utilizare a cunoştinţelor, în decursul cărora are loc generarea de
noi cunoştinţe şi dezvoltarea celor existente, face dificilă stabilirea drepturilor de
posesiune asupra lor, ca şi a celor de decizie, utilizare şi uzufruct în continuare.
10.Practica demonstrează că există posibilitatea generării concomitente de cunoş
tinţe identice de către persoane sau grupuri de persoane diferite, care
lucrează în mod independent, fără să colaboreze sau chiar fără să ştie de
existenţa celorlalţi. în condiţiile actuale, când are loc o intensificare fără precedent
a activităţii inovative şi - în diferite zone ale mapamondului - specialişti şi grupe
de specialişti se ocupă de aceleaşi probleme şi caută soluţii pentru aceleaşi cereri
ale pieţei de produse sau servicii, exprese sau potenţiale, frecvenţa unor astfel de
cazuri se multiplică, cu tendinţa de creştere. În asemenea situaţii, apare problema
dificilă a stabilirii dreptului de proprietate asupra respectivelor cunoştinţe şi asupra
comercializării lor.
11.Specificitatea cunoştinţelor care formează obiectul proprietăţii intelectuale face
deosebit de dificilă protecţia lor. Apare un nou tip de furt, practicat pe scară largă
în prezent, dar cvasiinexistent în economiile precedente, şi anume furtul valorii
de întrebuinţare a proprietăţii intelectuale. Cu alte cuvinte, deşi proprietarul
deţine proprietatea asupra cunoştinţelor, pe care şi-a înregistrat-o la organismele
abilitate, şi nu o înstrăinează, prin scurgeri de informaţii sau prin „preluarea" pe
baza analizei produselor a cunoştinţelor, alte persoane folosesc aceste proprietăţi
ca şi cum ar fi ale lor, fără să plătească preţul aferent. Este bine cunoscută situaţia
actuală, când China produce anual mărfuri de zeci de miliarde de dolari, folosind
cunoştinţele generate cu mari eforturi şi cheltuieli de concurenţii lor din SUA, UE
sau Japonia, prin copierea produselor respective, fără a plăti drepturile de autor
apitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe

41

cuvenite proprietarilor respectivi, fără a cumpăra licenţe, patente etc. In plus, apare şi
posibilitatea de a fura proprietatea intelectuală fără ca proprietarul să conştientizeze
producerea furtului şi implicit fără a reacţiona, întrucât aparent, dar şi de facto, el
îşi exercită dreptul de proprietar, fără ca acesta să aibă ca subiect cunoştinţele
furate din proprietatea sa intelectuală. Aceste elemente conferă protecţiei
proprietăţii intelectuale o importanţă social-economică majoră şi un conţinut sensibil
diferit faţă de cele ale protecţiei proprietăţii clasice.

12. Valoarea noilor cunoştinţe care formează obiectul proprietăţii intelectuale


creşte prin informarea pieţei şi a potenţialilor clienţi asupra existenţei şi
utilităţii, motivând eforturile şi costurile de difuzare a lor. În acelaşi timp însă, se
amplifică şi dificultatea protejării lor, creşte riscul „furtului" de către alte persoane
sau organizaţii şi a valorificării lor, nerespectând drepturile de posesiune, decizie,
utilizare, uzufruct ale proprietarului legitim asupra respectivelor cunoştinţe.
13.Coexistenţa şi conlucrarea între posesorii proprietăţilor intelectuale şi
posesorii proprietăţilor clasice, cu conţinut tangibil, atunci când sunt diferiţi,
ridică probleme noi, total diferite faţă de practicile anterioare şi care impun
schimbarea radicală a legislaţiei privind proprietatea şi activităţile economice şi
implicit a organizaţiilor şi instituţiilor economice şi/sau cu atribuţii economice. Va
fi necesar să se proiecteze legislaţia de reglementare a protecţiei şi utilizării
proprietăţii intelectuale, mult mai cuprinzătoare şi operaţională decât legile privind
protecţia proprietăţii intelectuale adoptate în majoritatea statelor lumii în ultimul
deceniu. Concomitent, vor trebui proiectate noile instituţii specifice ce nu se pot
rezuma la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), care să asigure
corectitudinea şi operaţionalitatea aplicării legislaţiei privind proprietatea intelec
tuală, concomitent cu stimularea generării şi utilizării eficiente a cunoştinţelor.
Simultan, se impune modificarea întregului mecanism de funcţionare a
economiilor naţionale şi mondiale astfel încât să creeze cadrul şi structurile
favorizante producţiei şi managementului performant ale proprietăţii şi capitalului
intelectual în toate zonele şi tipurile de organizaţie.
14.Dezvoltarea şi preponderenţa proprietăţii intelectuale la nivel macroeconomic se va
reflecta şi în schimbări în sursele dezvoltării şi în structura economică a fiecări
ţări şi a fiecărei zone economice internaţionale. Fenomene economico-sociale gen
Microsoft sau Nokia vor fi mult mai frecvente, fireşte, îndeosebi în mediile
economice naţionale şi internaţionale favorizante producerii, utilizării, comerciali
zării, stocării, protecţiei şi valorificării cunoştinţelor. Concomitent, într-un număr
din ce în ce mai mare de firme clasice, cunoştinţele vor avea un rol esenţial. În
aceste condiţii structurile economice vor dobândi noi configuraţii, mai surprinză
toare decât cele apărute recent în ţările cele mai dezvoltate ale lumii, perfor
manţele economice naţionale şi internaţionale obţinându-se cu consumuri din ce
în ce mai mici de resurse materiale tangibile, dar cu consumuri predominante de
cunoştinţe şi cu focalizarea asupra produselor cunoştinţe. Dinamismul şi
fluiditatea activităţilor şi structurilor economice se vor amplifica treptat,
derularea lor bazându-se pe noi legităţi şi mecanisme.
15. În mod corespunzător şi structura socială a populaţiei se va modifica.
Categoriile sociale a căror activitate are un conţinut predominant intelectual vor fi
majoritare cantitativ şi calitativ în cadrul societăţii. Managerii, specialiştii,
consultanţii, trainerii, indiferent de profesiuni şi posturi, focalizaţi asupra generării,
utilizării şi valorificării cunoştinţelor, vor fi din ce în ce mai numeroşi şi vor
exercita o influenţă determinantă în managementul economiei şi al societăţii.
Gradul de omogenizare economică şi socială a populaţiei se va amplifica, în
condiţiile în care elitelor le vor fi recunoscute capacităţile şi li se va facilita mani-
festarea lor în interesul dezvoltării economice şi sociale. Elitele de profesionişti,
focalizate pe cunoştinţe, se vor impune treptat în toate domeniile şi ramurile de
activitate. Motivaţiile principale ale eforturilor şi performanţelor acestora, ţin în
primul rând de natura proceselor de muncă exercitate, de satisfacţia obţinerii de
succese, de manifestarea într-un mediu stimulativ producerii şi utilizării eficace a
cunoştinţelor. Motivaţiile material-financiare pentru aceste elite, absolut necesare
desigur, nu vor fi primordiale.
Toate aceste schimbări vor necesita câteva zeci de ani, dar ritmul producerii lor va
fi foarte rapid, surprinzând nu puţine persoane şi centre de putere politică, economică sau
socială. Ca orice procese esenţialmente noi, implementarea lor se va face cu tensiuni, cu
poticneli, cu împotriviri chiar, mai ales în acele zone ale globului în care elitele politice şi
economice nu înţeleg sensul evoluţiilor cu caracter obiectiv şi nu optează pentru calea
înţeleaptă a integrării acţiunilor în schimbările aferente construirii economiei şi societăţii
bazate pe cunoştinţe.
Factorul determinant al impunerii noii economii bazate pe cunoştinţe îl va
reprezenta - ca întotdeauna pe parcursul omenirii atunci când s-a trecut la un nou tip
de economie - creşterea productivităţii şi performanţelor economice determinate de
proprietatea intelectuală.

1.2.2. Definirea şi structura capitalului intelectual

În literatura de specialitate se utilizează pe scară largă termenul şi respectiv


conceptul de capital intelectual, în care se regăseşte şi capitalul cunoştinţe, la care ne-am
referit anterior. Având în vedere strânsa conexiune dintre capitalul cunoştinţe şi capitalul
intelectual, precum şi faptul că ultimul este frecvent analizat de specialişti, îl abordănîin
continuare.
În viziunea lui Thomas Stewart [26], capitalul intelectual conţine, pe lângă capitalul
cunoştinţe, şi persoanele, echipamentele şi reţelele în care sunt încorporate şi care partcipă
la procesele de creiare de produse şi servicii, de substanţă economică. În figura nr. 9 sunt
prezentate detaliat componentele capitalulu întelectual delimitate de acest specialist.
Tendinţa este de diminuare a ponderii capitalului fizic în ansamblul elementelor care
participă la obţinerea produselor, serviciilor etc.
De precizat însă, că nu toţi specialiştii subscriu la abordarea prezentată anterior,
care este şi cea mai răspândită. Spre exemplu, consultantul indian C. Srinivasan [22]
afirmă că în cadrul capitalului intelectual al unei firme sunt două componente:
•cunoştinţele de bază ale organizaţiei, ce sunt încorporate în toate activităţile, sistemele
şi procesele din cadrul său; o parte dintre ele sunt înscrise în documente (instrucţiuni,
standarde, metodologii, ghiduri, strategii etc);
•cunoştinţele şi valorile suplimentare individuale ale salariaţilor; se apreciază că circa
42% din capitalul intelectual se află în minţile salariaţilor focalizaţi pe cunoştinţe, de
care economia beneficiază numai într-o măsură relativ redusă.
După cum se poate lesne observa, specialistul indian pune practic semnul egalităţii
între capitalul cunoştinţe şi capitalul intelectual.
Optăm pentru prima definire şi abordare a capitalului intelectual, din
următoarele raţiuni:
•capitalul, în accepţiunea economică, nu înseamnă numai elemente ce au valoare
recunoscută pe piaţă, ci şi pjtrticipare la producerea şi/sau comercializarea de produse,
servicii etc. Ori, cunoştinţele sunt parţial încorporate în anumite echipamente, utilaje,
care servesc desflşurâni__acţivitaţilor economice, fiind dificil, în practică să fie
delimitate şi separate de acestea;
•cunoştinţele cele mai performante sub aspect tehnic şi economic sunt integrate, într-o
măsură crescândă, în echipamente, utilaje - automatizate, computerizate, cibernetizate
etc. - cu rol major în desfăşurarea activităţilor economice;
•separare'a cunoştinţelor de echipamentele sofisticate ce încorporează ample cunoştinţe
şi sunt foarte productive nu prezintă, din punct de vedere pragmatic, interes şi utilitate
semnificative.
1.2.3. Caracteristicile capitalului intelectual
Capitalul intelectual prezintă şase caracteristici majore_’30] pe care se bazează
capacitatea sa impresionantă de a crea valoare adăugată (vezi figura nr. 10)

Potenţarea celorlalte resurse ale economiei şi firmei bazate


pe cunoştinţe

Dependenţa puternică a valorii sale de caracteristicile şi


gradul de motivare a persoanelor implicate în utilizarea sa

Structura sa valorică este sensibil diferită comparativ cu


structura capitalului firmelor actuale
Capitalul
intelectual

Capacitatea ridicată a capitalului intelectual de a se multiplica

Investiţiile în capitalul intelectual generează aproape


întotdeauna ample investiţii complementare

Circuitul capitalului intelectual prezintă o pronunţată


specificitate

Figura nr. 10. Caracteristicile capitalului intelectual

a) Capitalul intelectual poate potenţa celelalte resurse din economie şi firmă,


întrucât cunoştinţele pe care el Ie încorporează pot înlocui în produsele pe
care le realizează, într-o măsură mai mare sau mai mică, o parte dintre
cheltuieli şi/sau dificultatea de a le manipula şi transporta, aferente activelor
fizice şi/sau pot amplifica veniturile generate de folosirea acestor active.
„Energia, oamenii, spaţiile, vehiculele etc, necesare să muţi fizic produsele dintr-
o ţară în alta, devin dintr-o dată o problemă, un punct slab chiar în epoca în care
biţii de informaţii care nu au greutate, mărime sau culoare, se mişcă cu viteza
luminii", afirma Negroponte, directorul Laboratorului Media de la Institutul
Tehnologic din Massachusets. În aceste condiţii, întreprinderile caută modalităţi
de a reduce dependenţa de resursele fizice grele, voluminoase etc. Spre exemplu,
Citigroup, unul din marile holdinguri financiare din lume, înfiinţat acum câţiva
ani, şi-a propus ca în 2010 să aibă un miliard de clienţi care să le utilizeze
cecurile de călătorie. Obiectivul se apreciază că este fezabil, utilizând mijloacele
specifice capitalului intelectual — un anumit soft
Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe 45

pentru web-site-uri, maşini automate de utilizat cecuri de călătorie şi de furnizat


numerar, cârduri inteligente, telefoane mobile etc. în aceste condiţii, clienţii
Citigroup pot să-şi utilizeze cecurile de călătorii şi să obţină şi să folosească numerar
fără a apela - modalitate tradiţională - la o bancă. Pentru a deservi acelaşi număr de
clienţi, Citigroup ar fi avut nevoie, utilizând modalităţile clasice - predominante
absolut până acum câţiva ani - de 250.000 de filiale teritoriale, practic imposibil de
realizat din toate punctele de vedere: financiar, managerial, operaţional etc.
b)Dependenţa puternică a valorii capitalului intelectual şi a capacităţii sale de
a produce valoare adăugată de cunoştinţele, abilităţile de a le utiliza eficace
şi de gradul de motivare a persoanelor implicate în folosirea sa. Deci, spre
deosebire de alte forme de capital - mai puţin capitalul uman - valoarea capita-
lului intelectual are o puternică determinare umană şi managerială. Aceleaşi
cunoştinţe puse în operă în contexte umane şi manageriale diferite vor avea,
practic, altă valoare şi vor genera o altă cantitate de valoare adăugată. Din acest
punct de vedere, capitalul intelectual se aseamănă cu capitalul uman, de care
este, de altfel, foarte strâns legat. în consecinţă, aceste elemente trebuie avute în
vedere cu prioritate în utilizarea capitalului intelectual.
c)Structura valorică a capitalului intelectual, în condiţiile economiei bazate pe
cunoştinţe, este sensibil diferită faţă de structura capitalului clasic din
firmele capitaliste tradiţionale. în cadul său, ponderea predominantă o repre-
zintă cheltuielile cu elementele intangibile, cheltuielile cu elementele tangibile
fiind mici, uneori lipsind chiar. Ca urmare, se modifică şi structura valorii
produselor cunoştinţe. în cadrul său, principalele cheltuieli se referă la
elementele intangibile - l a salarizarea şi trainingul specialiştilor, cercetare-
dezvoltare, managernentul proceselor de tratare a cunoştinţelor, consultanţa
primită din exterior, marketingul cunoştinţelor etc. - elementele tangibile -
cheltuielile cu materiile prime, uzura şi întreţinerea echipamentelor, utilităţile
etc. fiind reduse. Creşterea ponderii cu cheltuielile privind elementele intangibile
şi implicit reducerea celor materiale se produc treptat la cvasitotalitatea
produselor, inclusiv a celor fabricate de industriile tradiţionale. De asemenea, la
aproape toate categoriile de produse, are loc şi o schimbare a structurii
cheltuielilor cu munca_vie pe unitatea de produs sau de serviciu, în__sensu1
diminuării costurilor aferente salariaţilor care utilizează nemijlocit mijloacele de
muncă care produc direct, fizic, produsele respective, concomitent cu creşterea
costurilor cu munca vie aferente salariaţilor bazaţi pe cunoştinţe, managerilor,
consultanţilor, trainerilor etc, şi cu alte elemente_intangibile. Atât la determi-
narea valorii capitalului intelectual, cât şi a produselor obţinute prin utilizarea sa,
apar probleme „delicate" datorate inadecvenţei totale sau parţiale a abordărilor
contabile, financiare şi comerciale utilizate în prezent în aceste scopuri.
d)Capacitatea de multiplicare foarte mare a capitalului intelectual este o altă
caracteristică ce explică de ce devine mai important decât celelalte forme de
capital. Capitalurile fizice şi financiare au o capacitate limitată de a se
multiplica, ce nu poate fi amplificată prea mult. În schimb, capacitatea de
multiplicare a capitalului intelectual - afirmă profesorul Lev Baruch de la
Universitatea din New York – se amplifică continuu, fiind practic nelimitată.
Spre exemplu, un avion poate zbura într-un anumit interval de timp, numai pe o
anumită rută. În schimb, un sistem de rezervare a locurilor în avioane poate fi
acelaşi, folosit în aceeaşi perioadă pentru a face rezervări de sute de mii sau
milioane de persoane care vor să zboare în sute de curse. Practic, singura limită
pentru un astfel de sistem este numărul de persoane existente pe glob, care vor şi
au posibilitatea să zboare.
e) Investiţiile în capitalul intelectual generează aproape întotdeauna investiţii
complementare, generând o masivă alimentare a spiralei investiţiilor şi
creării de valoare adăugată. Spre exemplu, studiile demonstrează că pentru
fiecare dolar sau euro investit în computere, se efectuează investiţii de alţi
nouă dolari sau euro în
econo mic al acestora - pe lângă
active intangibile, cum ar fi cercetare- crearea de noi locuri de muncă
dezvoltare, trainingetc. Efectul - îl reprezintă
creşterea productivităţii muncii - O dovadă în acest sens o reprezintă
amplificarea productivităţii muncii în SUA după 1994, de 2,8%
anual, dublu faţă de perioada precedentelor două decenii. Ori, opîmîle a~nume"rbşi
aşa cum se ştie, după 1990, în SUA s-a investit masiv în informatică,
telecomunicaţii,
training,management, servicii, infirmând opiniile multor

economişti care se îndoiau de efectele economice ale acestor investiţii.


Explicaţiile principale ale efectelor economice substanţiale ale investiţiilor în
capitalul intelectual rezidă în cele patru roluri pe care cunoştinţele, principala sa
componentă, o au şi la care ne-am referit în paragraful 1.5. Din toate cele
prezentate rezultă cu pregnanţă că prin cunoştinţe, prin capitalul intelectual,
companiile dobândesc avantaje competitive care le diferenţiază de concurenţii lor şi
care le pot permitei
te să fie deosebit de competitive pe piaţă.
În final, o ultimă remarcă. Eficienţa capitalului intelectual se evaluează nu numai
financiar, ci şi uman, comercial, procesual şi prospectiv, încercându-se să se surprindă
multitudinea de efecte majore cunatificabile şi necuantificabile pe care le generează la nivel
micro- şi respectiv macroeconomic. Este important, subliniază specialistul Carey Wick [35],
ca evaluarea să se facă nu din punct de vedere contabil, ci dintr-o perspectivă managerială
pornind de la experienţa de succes a companiei EDS, ce utilizează 120.000 de salariaţi în 44
de ţări şi care poate fi extrapolată, fireşte cu adaptări, la nivelul întregii economii.

1.3. Conceptul de economie bazată pe cunoştinţe


1.3.1. Fundamentele economiei bazate pe cunoştinţe
Înainte de definirea şi caracterizarea economiei bazate pe cunoştinţe, considerăm
oportună prezentarea celor trei elemente care - în opinia lui Thomas Stewart [30]
-reprezintă pilonii sau fundamentele economiei bazate pe cunoştinţe, esenţa acestui
nou tip de economie .
a) Cunoştinţele devin conţinutul proceselor de cumpărare, vânzare şi
producţie. Pentru a ilustra această trăsătură, el foloseşte numeroase exemple: suma
cheltuită anual în SUA pentru reclamă este de 73 miliarde $; în preţul pastei de dinţi
cheltuielile de cercetare-dezoltare şi reclamă reprezintă peste 50%; un exemplar din ziarul
New York Times, publicat zilnic, conţine 150.000 de cuvinte, la fel ca o carte groasă etc.
b) Activele cunoştinţe - componentă a capitalului intelectual - au devenit mai
importante decât activele financiare sau tehnico-materiale. Dacă în perioada anterioară
pentru a localiza o companie ne refeream la halele, presele, depozitele sau turbinele sale, -
adică la activele fizice -, în prezent abordarea tinde să se schimbe. Multe categorii de firme -
agenţii de publicitate, firme de consultanţă, întreprinderi de service, centre de designe,
agenţii turistice, firme de informatică etc. deţin foarte puţine active fizice, ele fiind cunoscute
mai ales prin mărcile lor.
Potrivit unor cifre, în SUA, pentru a obţine vânzări de un dolar, se consumă cu 20%
mai puţin capital tehnico-material (active) decât acum_două decenii; la nivelul SUA aceasta
înseamnă o reducere a capitalului necesar realizării PIB-ului cu circa 530 miliarde $ [29].
c) Valorificarea cunoştinţelor, a capitalului intelectual, obţinerea proprietăţii în
cadrul economiei de piaţă necesită o nouă terminologie, noi metode şi tehnici
manageriale, noi tehnologii şi - nu în ultimul rând - noi strategii. Cu alte cuvinte econo-
mia bazaţă pe cunoştinţe reprezintă un nou tip de economie şi ca atare necesită un nou aparat
conceptual pentru a o descrie, explica şi înţelege şi - pe această bază - o nouă abordare. În
plan managerial, al strategiilor, metodelor, tehnicilor etc. la care se referea Stewart, este
nevoie de un nou tip de management. Abordările manageriale ce predomină în present, sunt
bazate - aşa cum sublinia Peter Drucker - pe un model de companie centrat pe resurse fizice,
care a devenit irelevant. În consecinţă, este necesară conturarea unui nou tip de organizaţie -
întreprinderea bazată pe cunoştinţe - şi a unui nou tip de management — managementul bazat
pe cunoştinţe.
Desigur că asupra acestor trei fundamente pot exista anumite reţineri, în special în
ceea ce priveşte capacitatea lor de a sintetiza chintesenţa economiei bazate pe cunoştinţe.
Considerăm însă că ele reuşesc să aducă în prim-plan trăsăturile distinctive, de esenţă, ale
economiei bazate pe cunoştinţe.

1.3.2. Definirea economiei bazate pe cunoştinţe


Opiniile specialiştilor referitoare la definirea economiei bazate pe cunoştinţe sau a
noii economii diferă încă între limite foarte largi.
Spre exemplu, Daniela Archibugi şi Bengt Ake Lundvall, într-o recentă carte [1],
definesc noua economie ca fiind dominată mai mult de influenţele globale şi de viteza,
adesea în timp real, a comunicaţiilor şi informaţiilor, indiferent de distanţă. Ei consideră
că trăsăturile sale de bază sunt globalizarea şi digitalizarea caracterizate prin conferirea de
intangibilitate tranzacţiilor internaţionale, atât comerciale, cât şi de investiţii directe. Noua
economie se concretizează în apariţia de noi companii şi de noi ramuri industriale.
Examinarea acestei definiţii relevă că, de fapt, autorii abordează noua economie aproape
numai din perspectiva informatizării şi internaţionalizării. Ei nu fac distincţia,
esenţială, între informaţii şi cunoştinţe, fără de care „noua economie" nu poate exista.. Deşi
conţine anumite elemente valoroase, în opinia noastră, această definire a noii economii nu
poate satisface, întrucât nu sesizează modificările de esenţă ale fenomenelor economice.
Considerăm că ea reprezintă o interesantă şi utilă definire a „noii economii" doar pentru faza
sa de tranziţie spre economia bazată pe cunoştinţe.
Specialistul Thomas Stewarţ abordează mult mai profund economia bazată pe
cunoştinţe, denumind-o ca atare şi neutilizând termenul de noua economie. Astfel, el
precizează [29] că „economia bazată pe cunoştinţe are în vedere - fiindcă este o economie
-banii, în contextul cumpărării, producerii şi vânzării cunoştinţelor". Economia Bazată
pe Cunoştinţe se fundamentează pe capitalul intelectual, care nu se referă - aşa cum s-a
arătat deja - la boom-ul iraţional acţiunilor companiilor focalizate pe Internet şi nici la
exagerările privind web-urile şi tehnologiile de vârf. Cunoştinţele pe care se bazează noua
economie sunt tot atât de importante pentru firmele cu un nivel tehnic scăzut, organizaţiile
non profit, agenţiile guvernamentale, ca şi pentru firmele focalizate pe tehnica de vârf. în
acest sens este citat fostul preşedinte al Companiei General Electric, legendarul Jack
Welsh, care afirma: „o ideea bună nu se rezumă la o idee din biotehnologie. O idee bună este
să te ocupi de un proces care necesită o durată de şase zile şi să-l reduci la o singură zi. Noi
obţinem creşteri ale productivităţii muncii de 6-7% în cea mai mare parte cu astfel de idei.
Fiecare persoană poate să aibă o asemenea contribuţie".
Definiţia lui Stewart evidenţiază faptul că în economia bazată pe cunoştinţe
elementul economic reflectat în situarea în prim-plan a performanţelor economice rămâne
esenţial. Ceea ce se schimbă este fundamentul obţinerii acestor performanţe economice. O
a doua contribuţie majoră a lui Stewart rezidă în „demitizarea cunoştinţelor", relevând că
acestea nu se rezumă la tehnologiile de vârf, informatică etc. Cunoştinţele sunt considerate
în sensul abordării realizate la începutul acestui capitol, cu accent pe finalitatea lor
economică, pe generarea de valoare adăugată, indiferent de natura lor, de gradul de
sofisticare şi de modernitate ale informaţiilor conţinute.
' Bine cunoscuta organizaţie internaţională OCDE [46] a formulat, prin specialiştii
săi, următoarea definiţie_a economiei bazate pe cunoştinţe: „economia bazată în mod direct pe
producţia, distribuţia_şi utilizarea_cunoştinţelor şi informaţiilor". Această definiţie a fost
preluată rapid în numeroase ţări dezvoltate pentru a prefigura viitorul economic. Fără îndoială,
această definire a economiei bazate pe cunoştinţe prezintă un plus de consistenţă, comparativ
cu precedentele, reuşind într-o formă sintetică să evidenţieze specificitatea conţinutului său.
Pornind de la aceste definiţii, de la elementele pe care le cuprind o bună parte din
conceptele consacrate ale precedentelor tipuri de economie cunoscute de omenire, ne
permitem să formulăm o altă variantă de definire a economiei bazate pe cunoştinţe: în
esenţă, economia bazată pe cunoştinţe se caracterizează prin transformarea
cunoştinţelor în materie primă, capital, produse, factori de producţie esenţiali ai
economiei şi prin procese economice în cadrul cărora generarea, vânzarea,
cumpărarea, învăţarea, stocarea, dezvoltarea, partajarea şi protecţia cunoştinţelor
devin predominante şi condiţionează decisiv obţinerea de profit, asigurarând
totodată sustenabilitatea economiei pe termen lung.
După opinia noastră şi a altor specialişti în domeniu, această variantă de definire a
economiei bazate pe cunoştinţe aduce în plus următoarele elemente:
-Indică rolurile, funcţiile economice pe care le au cunoştinţele în cadrul proceselor
economice, evidenţiind multidimensionalitatea şi caracterul lor.
-Precizează tipurile de transformări, de operaţii, la care sunt supuse cunoştinţele
în cadrul circuitului economic al cărui conţinut principal îl reprezintă şi care
generează valoare adăugată.
-Statuează relaţia de condiţionalitate ce există între obţinerea de performanţă
economică şi asigurarea sustenabilităţii economiei, pe de o parte şi, derularea
ansamblului proceselor de tratare a cunoştinţelor şi de utilizare a capitalului
intelectual, integrând, fireşte, şi celelalte resurse clasice - tehnico-materiale,
umane, financiare şi informaţionale, pe de altă parte.
Relevarea naturii calitativ superioare şi a specificităţii economiei bazate pe cunoş-
tinţe nu semnifică, în nici un fel o abordare unilaterală a sistemului economic. În mod
firesc, sistemul economiei bazate pe cunoştinţe nu se reduce doar la cunoştinţe. Toate
elementele pe care ştiinţele economice le-au statuat drept inputuri ale activităţii economice
se menţin. Ceea ce se modifică este ponderea lor în cadrul circuitelor economice şi, parţial,
natura şi modalitatea lor de manifestare, în condiţiile în care cunoştinţele şi procesele axate
asupra lor au, de regulă, rolul decisiv. Fără nici o îndoială că, întotdeauna, procesele
economice, oricât de mult se vor schimba, vor continua să necesite şi resurse umane,
tehnico-materiale, financiare etc, dar în configuraţii şi mecanisme superioare, rezultat al
acumulărilor şi evoluţiilor din perioadele precedente. Pe măsura construirii economiei
bazate pe cunoştinţe, a extinderiii şi aprofundării analizelor şi studiilor care-i sunt
consacrate, va creşte şi capacitatea noastră de a o înţelege, cunoaşte, proiecta şi modela.
Deosebit de important este faptul că factorii politici din numeroase ţări au receptat
trecerea la noul tip de economie şi se implică prin strategii şi politici în construirea sa. Un
apogeu în această privinţă 1-a reprezentat summitul UE de la Lisabona, unde s-a stabilit
ca obiectiv fundamental pentru ţările care formează această organizaţie construirea
economiei bazate pe cunoştinţe până în anul 2010.

1.3.3. Trăsăturile definitorii ale economiei bazate pe cunoştinţe


Pentru aprofundarea înţelegerii conceptului de economie bazată pe cunoştinţe, este
esenţială cunoaşterea principalelor sale caracteristici pe care le prezentăm succint : (vezi
figura nr. 11 ) .
• Primordialitatea cunoştinţelor în toate sferele activităţii economice, datorită impac-
tului decisiv pe care îl au asupra funcţionalităţii şi performanţelor organizaţiilor. În
procesele de producţie, cunoştinţele_reprezintă adesea un input mai important pentru
obţinerea performanţelor decât pământul, banii sau munca.
Creşterea rapidă a valorii
proprietăţii intelectuale, care
va deveni, treptat, majoritară
în economie

Primordialitatea Concentrarea activităţilor


cunoştinţelor în toate economice asupra cunoştinţelor
componentele economiei şi producerii de bunuri-
cunoştinţe.
Fundamentarea avantajului
competitiv al economiilor, Specificitatea pronunţată a
ramurilor economice şi firmelor, capitalului cunoştinţe
predominant pe diferenţele în Fundamentarea activităţilor
cunoştinţele posedate şi utilizate economice pe resurse intangibile

Predominarea absolută a
Globalizarea anumitor activităţi intelectualizării proceselor de
generatoare de valoare muncă în economie
adăugată Proliferarea echipamentelor şi
produselor simbolice
Proliferarea şi diversificarea Diviziunea muncii la nivel micro-,
formelor de asociere economică mezo-, macro- şi mondosistem
între organizaţii tinde să reflecte distribuirea
cunoştinţelor
Multiplicarea rapidă a salariaţilor
Multiplicarea rapidă a firmelor axaţi pe cunoştinţe, ce vor deveni
mici, care vor predomina relativ majoritari în resursele umane
şi absolut în economie ocupate
Demasificar
ea
Ponderea majoritară, în
creştere, a serviciilor în
ansambi'ji economiei

Dezvoltarea
exporturilor la niveluri
nemaiîntâlnite, în cadrul cărora
cunoştinţele deţin o pondere
apreciabilă

Amplificarea conceperii şi
importanţei tehnologiilor în toate
domeniile de activitate,
tehnologiile şi reţelele
informaţionale devenind
precondiţii ale dezvoltării Dispariţia treptată a producţiei
frontierelor organizaţiilor

Figura nr. 11. Principalele caracteristici ale economiei bazate pe cunoştinţe


Proprietatea intelectuală deţine o pondere apreciabilă în patrimoniile naţionale, în
continuă creştere, iar graniţele dintre proprietatea intelectuală şi proprietatea clasică tind să
se estompeze, ca urmare a schimbării structurii factorilor de producţie. În economia bazată
pe cunoştinţe, aflată la maturitate, proprietatea intelectuală va fi majoritară.
Concentrarea activităţilor economice, nu asupra producerii de bunuri, ci asupra
tratării informaţiilor, acumulării cunoştinţelor şi producerii de bunuri-cunoştinţe.
Cunoştinţele şi bunurile-cunoştinţe tind să devină cele mai căutate şi preţuiţe mărfuri
pentru toţi agenţii economici
Capitalul cunoştinţe, elemental constitutiv principal al capitalului intelectual, este
un capital special, intangibil, fluid, a cărui posesiune în exclusivitate este dificil de
asigurat şi
care, adesea, poate fi preluat şi reutilizat de alte organizaţii fără acordul proprietarului
său.
Fundamentarea activităţilor economice nu în primul rând pe resurse tangibile
(pământ, clădiri, echipamente), ci pe resurse intangibile, reprezentate de cunoştinţe şi
de minţile oamenilor competenţi.
Proliferarea echipamentelor şi produselor simbolice, concomitent cu diminuarea
relativă a produselor fizice; produsele simbolice se bazează pe informaţii, a căror
valoare este independentă de caracteristicile fizice ale acestor bunuri . Cardurile,
comerţul electronic, bankingul electronic, pachetele de programe pentru calculatoare,
proiecte, consultanţă etc, reprezintă categorii de produse simbolice care vor predomina
în economia bazată pe cunoştinţe.
Diviziunea muncii, în cadrul economiei, se bazează tradiţional pe posedarea sau
accesul la anumite resurse materiale, fireşte, cu ajutorul celorlalte categorii de resurse
-financiare, umane etc. în economia bazată pe cunoştinţe, elementul care determină
cel mai intens diviziunea muncii la toate nivelurile de organizare a activităţilor
economice, tinde să fie cunoştinţele, devansând, de regulă, resursele materiale. Fireşte
că cele mai eficace forme de diviziune a muncii se bazează în aceeaşi măsură şi la un
nivel destul de ridicat pe posedarea, concomitentă, de cunoştinţe, resurse materiale,
umane şi financiare adecvate, armonizate calitativ şi cantitativ.
Intelectualizarea crescândă a proceselor de muncă, în general, şi a celor economice
în special. Trebuie să menţionăm totuşi că în unele ţări dezvoltate, munca intelectuală
este majoritară pe ansamblul societăţii. Spre exemplu, în SUA munca intelectuală a
devenit predominantă -la nivelul întregii societăţi - încă din anul 1957, când numărul
managerilor, specialiştilor şi funcţionarilor a depăşit numărul muncitorilor. În prezent,
în SUA, munca intelectuală este majoritară şi la nivelul economiei în ansamblul său. În
condiţiile economiei bazate pe cunoştinţe, procesele de muncă intelectuală în economie
vor predomina absolut, cantitativ şi calitativ. O expresie a acestor transformări o
reprezintă şi dinamica profesiilor din ţările dezvoltate. Spre exemplu, în Franţa, potrivit
unui studiu publicat în revista LvExpress [36], profesiile care în perioada 2000-2010 se

Banii au fost, probabil, prima formă simbolică a unui capital, prin intermediul lor înlocuindu-se schimbul în
natură, pe bază de barter.
vor amplifica cel mai mult sunt formatorii de personal, cu 100 la sută, asistenţii
maternali cu 70 la sută,_cercetătorii cu 68 la sută, specialiştii în comunicaţii cu 47 la
sută, managerii şi specialiştii din întreprinderi cu 40la sută, etc. În acelaşi timp se vor
reduce în proporţii substanţiale muncitorii aferenţi ramurilor clasice, cum ar fi: în
industriile textilă şi încălţăminte cu 54 la sută, în agricultură cu 28 la sută, etc.
Demasificarea producţiei, în sensul eliminării necesităţii de a concentra cantităţi mari
de resurse fizice şi umane într-o organizaţie, pentru a putea genera performanţe econo-
mice viabile. Primii paşi s-au făcut prin sistemele „just in time", prelucrarea industrială
bazată pe integrarea computerelor, extinderea muncii la domiciliul salariaţilor tele-
munca, etc. Concomitent, demasificarea produselor este şi rezultanta „integrării"
cunoştinţelor în produse, ceea ce conduce la diminuarea cantităţii de substanţă
materială încorporată sau chiar la cvasieliminarea acestora, simultan cu amplificarea
parametrilor calitativi.
Dispariţia treptată a frontierelor dintre activităţile din cadrul firmei şi dintre
firme la nivel sectorial, regional, naţional şi internaţional. Organizarea centrată pe
diviziunea muncii şi ierarhie cedează locul organizării fundamentată pe munca în
echipă, interschimbabilitatea sarcinilor şi funcţionalitatea interdepartamentală. Se dimi-
nuează treptat diferenţele şi graniţele dintre domeniile şi sectoarele de activitate, regiuni,
la nivel naţional şi mondial, toate în contextul internaţionalizării şi globalizării
activităţilor.
Generarea, exploatarea şi perfecţionarea tehnologiilor devin activităţi foarte
răspândite şi importante, condiţii de bază pentru supravieţuirea şi performanţele
unei părţi apreciabile a întreprinderilor. Mai mult decât atât, tehnologiile şi reţelele
informaţionale, care sunt centre de creare, distribuire şi utilizarea cunoştinţelor, devin
precondiţii ale dezvoltării economice.
Ponderea majoritară, în continuă creştere a sectorului de servicii, în ansamblul
economiei, în_deţrimentul sectorului de producţie,, în condiţiile în care serviciile
încorporează, în general, un volum superior de cunoştinţe, comparativ cu produsele.
Dezvoltarea şi amplificarea exporturilor, ca urmare a estompării diferenţelor dintre
pieţele naţionale şi eliminarea treptată a barierelor instituţionale, de timp şi spaţiu dintre
ţări. În cadrul exporturilor, o pondere apreciabilă o vor deţine cunoştinţele. Deja în
economia unor state, cum ar fi SUA, valoarea acestora este foarte ridicată. Spre
exemplu, în anul 1997, SUA a încasat din exportul de cunoştinţe, sub formă de
licenţe şi drepturi de autor, peste 37 miliarde $, comparativ cu doar 29 miliarde $ din
industria aviatică.
Multiplicarea rapidă a întreprinderilor mici, concomitent cu reducerea relativă a
firmelor mari, deoarece primele sunt mai suple şi se pot adapta rapid la evoluţiile
contextuale. Flexibilitatea şi dinamismul bine cunoscute, inovativitatea unei părţi a
acestora, reprezintă atuuri esenţiale ale IMM în a se manifesta ca principale promotoare
ale economiei bazate pe cunoştinţe.
Proliferarea şi diversificarea formelor de asociere economică între organizaţii -
alianţe strategice, reţele de firme, clustere, parcuri industriale etc. - pentru a valorifica
pe un plan superior cunoştinţele şi celelalte resurse de care dispun. La baza formelor de
colaborare se află un nou tip de cunoştinţe - integraţive - de mijloace informatice_şi de
comunicaţii moderne.
Globalizarea, tendinţă deosebit de puternică în ultimul deceniu, se va
intensifica,întrucât, beneficiind de tehnologii informaţionale şi de comunicaţii
electronice, care_prin natura lor_operează în timp real şi sunt globale, firmele vor fi în
măsură să-şi sincronizeze lanţurile de aprovizionare şi să organizeze cooperarea
transfrontalieră mult mai eficace. Beneficiind de noul suport tehnologic, activităţile
generatoare de valoare adăugată se vor realiza în acele zone ale globului unde există cele
mai accesibile şi performante cunoştinţe, care generează productivităţi înalte, produse,
servicii şi vânzări cu rentabilităţi ridicate şi sustenabile. Ca urmare, se poate afirma că
globalizarea în noua economie este mai mult decât diviziunea internaţională a muncii, cu
care ne-am obişnuit.
• Fundamentarea avantajului competitiv la nivelul tuturor formelor de organizare
socială - firme, grupuri de firme, clustere, reţele de firme, ramuri economice,
regiuni economice, economii naţionale şi economie mondială - predominant pe
cunoştinţele posedate şi utilizate. Cunoştinţele, ca input, generează o creştere a
calităţii produselor clasice sau o înlocuire a lor, cât şi, adesea, economii de scală.
Reamintim că în economia industrială de tip capitalist avantajul competitiv se
fundamentează, de regulă, pe costuri reduse sau pe calitatea ridicată a produselor.
Explicaţia acestui nou tip de avantaj competitiv rezidă în multiplele şi decisivele roluri
pe care le au cunoştinţele în cadrul noului tip de economie: materie primă de bază,
capital esenţial, forţă de producţie şi, adesea, produs.
Fireşte, aceste trăsături ale economiei bazate pe cunoştinţe nu sunt exhaustive şi
unele dintre ele se percep mai greu din cauza stricteţei şi capacităţii absorbtive aferente
cunoştinţelor sau datorită fazei incipiente de manifestare. În ansamblu, ele oferă o imagine
suficient de clară pentru a sesiza specificitatea economiei bazate pe cunoştinţe şi
diferenţele de esenţă, faţă de conceptele clasice ale economiei, care la noi cel puţin
predomină, în prezent.

1.3.4. Principii şi postulate ale economiei bazate pe cunoştinţe

Cu câţiva ani în urmă, un cunoscut specialist în domeniu, Jerry Useem [33], a


formulat un set de principii şi postulate referitoare la noua economie sau economia
bazată pe cunoştinţe. Acestea reflectă - în mod firesc - trăsăturile sale definitorii,
aducând un plus de cunoaştere şi de sistematizare.

1.3.4.1. Valoarea organizaţiilor este determinată în principal de


valoarea activelor intangibile

Cu alte cuvinte, valoarea este reprezentată în principal de salariaţii bazaţi pe


cunoştinţe, de ideile, cunoştinţele şi informaţiile posedate de aceştia şi de organizaţie, care
devin principalele active ale firmei. Un exemplu elocvent în această privinţă îl constituie
valorile de piaţă ale firmelor Microsoft şi General Motors. Firma Microsoft, cu vânzări
anuale în 2001 de 28 miliarde USD, are o valoare de piaţă de 243 miliarde USD, în timp ce
General Motors, cu vânzări anuale de 183 miliarde, are o valoare de piaţă de 22 miliarde.
De altfel un studiu realizat în 2001 în SUA a relevat că dacă în 1978 valoarea contabilă a
firmelor* din SUA reprezenta 95 la sută din valoarea lor de piaţă, în prezent aceasta
reprezintă doar 25 la sută. În mod firesc însă, şi activele tangibile continuă să aibă
valoarea lor, întrucât nici o economie şi nici o firmă neputând să funcţioneze fără ele.
Concluzionând, se modifică structura activelor firmelor, a însăşi valorilor create, fiind
necesare ambele tipuri de active - tangibile şi intangibile - maximum de valoare
obţinându-se prin combinarea lor în anumite proporţii, ce variază desigur, în funcţie de
domeniul de activitate, dimensiunea firmei, contextul în care acţionează, strategia
organizaţiei etc.

1.3.4.2. Diminuarea substanţială a importanţei şi impactului distanţelor


geografice asupra amplasării şi derulării afacerilor

Tradiţional, amplasarea unei ţări sau a unei firme, distanţele dintre aceasta şi polii şi
fluxurile pieţelor economice constituiau un element determinant în configurarea econo-
miilor naţionale şi a firmelor, în obţinerea performanţei economice de către acestea. În
prezent, conectarea cu clienţii şi furnizorii, indiferent unde sunt plasaţi pe glob, se poate
face adesea instantaneu. Ca urmare, cu excepţia anumitor sectoare (minier, petrolier şi
altele) ponderea strategică a geografiei în activităţile economice a scăzut substanţial, im
tendinţa este de continuare a diminuării sale. Vezi, spre exemplu, ceea ce se întâmplă în
metalurgie, unde un număr apreciabil dintre marile combinate nu sunt amplasate în zona de
extracţie a minereurilor necesare şi/sau cărbunelui utilizat.

1.3.4.3. Perioadele necesare inovării şi penetrării inovaţiei


s-au comprimat considerabil

Viteza de înnoire a cunoştinţelor, produselor, tehnologiilor etc, mai ales în ramurile


de vârf, s-a accelerat foarte mult. Posibilităţile actuale de conexiune cvasiinstantanee
noile informaţii, situaţii etc. fac posibil adesea un răspuns prompt, măresc capacitatea de
inovare şi de adaptare la cerinţele pieţei, tinzând spre derulare în timp real. În consecinţă,
inovaţiile se produc mult mai rapid şi - îndeosebi - se difuzează cu o mare viteză, (acasă
scadă importanţa timpului. Spre exemplu, pentru adoptarea web-ului de 50% din
populaţia globului au fost necesari cinci ani, în timp ce pentru computere a fost nevoie de
30 de ani, pentru electricitate 40 de ani, pentru puterea aburului 100 de ani etc.

Aşa cum se ştie, această categorie economică exprimă valoric activele tangibile ale companiei.
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe

55

1.3.4.4. Oamenii posesori de cunoştinţe devin valoarea cea mai mare a unei
ţări şi/sau organizaţii

Deoarece ideile şi cunoştinţele valoroase au un rol esenţial în dezvoltarea actuală,


oamenii care le generează şi posedă devin o valoare inestimabilă. Reţinerea acestor
persoane în cadrul organizaţiei, utilizând o gamă variată de modalităţi, inclusiv transfor-
marea lor în coproprietari, a devenit o stringentă necesitate. Microsoft a procedat astfel,
oferindu-le acţiuni de miliarde de dolari, cu performanţele bine cunoscute. Toate marile
firme internaţionale de consultanţă juridică, managerială, de marketing, finanţe etc.
procedează astfel. Tendinţa se intensifică rapid pretutindeni, inclusiv în România.

1.3.4.5. Accelerarea dezvoltării şi creşterii economice


prin utilizarea reţelelor de firme (networking)

Realizarea de reţele în cadrul economiei, care integrează agenţi economici de


diverse mărimi, orientaţi în jurul vectorului valorii, este generatoare de rapidă creştere
economică. Prin aceste reţele, viteza fluxurilor tehnice, umane şi economice se amplifică
foarte mult, producând adesea efecte economice „explozive". în ultimul deceniu reţelele
sau networking-ul au proliferat într-un ritm deosebit de rapid în toate ramurile economiei
-comerţ, informatică, industria lemnului, industria alimentară, industria electronică etc. - cu
efecte pozitive substanţiale în planul performanţelor economice.

1.3.4.6. Valoarea produselor creşte exponenţial


cu valoarea segmentului de piaţă ocupat

Tradiţional, cu cât un produs era mai rar, cu atât avea o valoare mai mare. În
prezent proliferează o situaţie contrară, în sensul că, cu cât se amplifică volumul
produselor de un anumit fel, cu cât acestea deţin o pondere mai mare pe piaţă, cu atât
valoarea lor creşte. Exemplul cel mai edificator îl reprezintă telefoanele şi faxurile. Pe
măsură ce acestea s-au înmulţit, utilitatea şi valoarea lor a fost mai mare datorită efectului
de reţea.

1.3.4.7. Importanţa nivelurilor intermediare în economie se amplifică

In economia tradiţională, distribuitorii şi ceilalţi agenţi intermediari erau în perma-


nenţă în nesiguranţă datorită dezvoltării conexiunilor economice, care facilitau legăturile
directe între producători şi consumatori. Specific tranziţiei actuale spre economia bazată pe
cunoştinţe, este apariţia unei categorii de intermediari, denumiţi „infointermediari", ce
contribuie la transformarea datelor în informaţii utile şi chiar în cunoştinţe. Amplificarea
volumului şi complexităţii informaţiilor şi implicit a cunoştinţelor determină creşterea
rapidă a numărului infointermediarilor şi a impactului lor asupra funcţionalităţii şi perfor-
manţelor economiei.
1.3.4.8. Cumpărătorii dobândesc o mare putere,
iar vânzătorii, noi oportunităţi

Posibilitatea cumpărătorilor de a obţine rapid, folosind un soft inteligent, printr-un


simplu „clic", informaţia privitoare la cele mai bune produse, cele mai reduse preţuri, cele
mai bune raporturi preţuri-calitate ale produselor, le conferă acestora o capacitate ridicată
de a alege şi procura rapid produsul şi serviciul dorit. Ei obţin un important ascendent
asupra vânzătorilor, inversând raporturile comerciale tradiţionale. în acelaşi timp, se crează
pentru producători şi vânzători noi oportunităţi, întrucât, posedând informaţii detaliate
asupra situaţiei pieţelor, cunosc foarte bine ce să producă, la ce preţuri să vândă pentru a
deveni profitabile şi care sunt segmentele de piaţă asupra cărora să se axeze.

1.3.4.9. Tranzacţionarea produselor şi serviciilor


devine din ce în ce mai personalizată

Obţinerea rapidă şi ieftină a informaţiilor referitoare la cererile specifice ale


clienţilor se reflectă în fabricarea şi vânzarea de produse conform cerinţelor exprese ale
acestora. Se asigură astfel o personalizare crescândă a ofertei de produse, ceea ce
determină o diminuare substanţială a stocurilor şi timpilor de aşteptare în derularea
proceselor economice. Efectele economice ale acestei mutaţii, deşi dificil de evaluat, sunt,
tară îndoială, imense, ele referindu-se la diminuarea capitalului necesar derulării afacerilor,
atragerea de noi surse de finanţare de la clienţi, creşterea valorii adăugate generate,
îmbunătăţirea raporturilor preţ-calitate etc.

1.3.4.10. Disponibilitatea oricărui produs pretutindeni

In condiţiile accesului rapid la informaţiile privind produsele, prăpastia sau distanţa


mare dintre dorinţa de a cumpăra, şi posibilitatea efectivă de a o face, care se manifestă
adesea, se reduce substanţial, tinzând să ajungă la numeroase produse la zero. Explicaţia
acestei evoluţii rezidă în posibilitatea comandării instantanee prin e-comerţ, „on-line" a
produselor dorite şi livrarea lor rapidă. Situaţia tinde să devină similară cu cea a audierii
unui cântec care-ţi place. Pentru a-1 avea nu mai trebuie să mergi la magazin, având
posibilitatea să-l comanzi şi să-l primeşti imediat prin computer.
Desigur, asupra unora dintre aceste principii şi postulate sunt încă semne de
întrebare, probabil că unele dintre ele nu-şi vor dovedi - parţial sau integral - viabilitatea
în procesul dezvoltării economiei bazate pe cunoştinţe, şi desigur vor fi concepute şi altele
noi. Aceasta nu scade însă din utilitatea lor actuală, ce rezidă în oferirea unui ansamblu
coerent de elemente esenţiale privitoare la funcţionarea economiei şi firmelor bazate
pe cunoştinţe. Ele ne ajută să înţelegem evoluţia şi mecanismele economiei bazate pe
cunoştinţe în această fază incipientă, să sesizăm mutaţiile necesare în plan economic,
cultural, educaţional, juridic, ştiinţific etc.
(p.a.-AnII.CIG-)
1.4. Schimbări structurale în economie
Un nou tip de economie semnifică şi o structură economică diferită faţă de
precedentul tip. Analizele pe care le-am întreprins, combinate cu rezultatele studiilor altor
specialişti, ne-au dus la concluzia că, din punct de vedere structural, economia bazată pe
cunoştinţe se deosebeşte de economia industrială, pe două planuri:
a)al ponderii diferitelor ramuri în cadrul economiei şi al contribuţiei lor la
obţinerea valorii adăugate;
b)al naturii şi formelor de realizare a proceselor economice în cadrul acestor
ramuri.

1.4.1. Mutaţii în structura economică


Trecerea la un nou tip de economie - bazată pe cunoştinţe - se reflectă în
schimbări de esenţă în structura economiilor naţionale.
Examinând comparativ structura economiei bazate pe cunoştinţe cu structura
economiei industriale clasice, pentru a facilita sesizarea mutaţiilor produse şi în curs de
derulare, în figurile nr. 12 şi 13 am prezentat configuraţiile celor două tipuri de economii:

Indus Agricul Comerţ Servicii Construc Transport Comu


trie tură ţii uri nicaţii
Figura nr. 12. Configuraţia structurală a economiei industriale (capitaliste )

Indus Ind. De Vârf


trie

Transp Infor
orturi matică
Activităţi
bancare
Industrie .Teleco
Construcţii munica
ţii
Figura nr. 13. Configuraţia structurală a economiei bazate pe cunoştinţe
Din compararea celor două configuraţii rezultă următoarele diferenţe semnifi-
cative:
a)Economia bazată pe cunoştinţe este mult mai diversificată şi complexă,
cuprinzând un număr dublu de ramuri economice, iar în cadrul majorităţii
acestora conturându-se noi subramuri focalizate pe generarea şi utilizarea
cunoştinţelor.
b)Economia bazată pe cunoştinţe încorporează ramuri noi, inexistente în economia
industrială clasică de acum patru-cinci decenii, cum ar fi: cercetarea-dezvoltarea,
telecomunicaţiile sau informatica. Procesele de muncă realizate în cadrul lor
constau în cea mai mare parte în crearea şi folosirea cunoştinţelor, în condiţiile
obţinerii de substanţiale cantităţi de valoare adăugată.
c)O parte importantă dintre ramurile clasice şi-au schimbat radical conţinutul,
încorporând procese ample de tratare şi valorificare a cunoştinţelor, bazate pe
utilizarea calculatoarelor, a electronicii; în această categorie se includ comerţul
electronic, industriile de vârf (high-tech) ş.a.
d)Domenii de activitate care înainte nu făceau parte din economie, nefiind
considerate ca generatoare de valoare adăugată, s-au transformat, datorită
revoluţiei cunoştinţelor, în ramuri economice; este cazul învăţământului, inclusiv
al învăţării continue şi al cercetării ştiinţifice, care au impact esenţial asupra
funcţionalităţii şi performanţelor economiei bazate pe cunoştinţe.
Economia bazată pe cunoştinţe are o structură pe ramuri sensibil diferită faţă de
economia industrială sau economia capitalistă (clasică), în care ramurile de bază erau
industria şi agricultura, care predominau în mod absolut, ca pondere în totalul populaţiei
ocupate în economie, ca procent în producerea PIB-ului, valorii adăugate, a veniturilor la
bugetul statului etc.
Reliefăm succint caracteristica structurală a economiei bazate pe cunoştinţe:
•serviciile reprezintă principalul sector al economiei, în care munceşte cea mai
mare parte a populaţiei şi unde se produce o parte apreciabilă din valoarea
adăugată nou-creată;
•industria şi agricultura deţin ponderi cantitative sensibil mai reduse, comparativ
cu perioada anterioară, însă în condiţiile în care productivitatea şi producţiile
ating niveluri impresionante. Un exemplu semnificativ îl reprezintă tot SUA, în
a cărei agricultură lucrează mai puţin de 2 la sută din populaţia ţării, dar care
produce imens, asigurând pe lângă satisfacerea consumului intern şi un export
masiv de produse agricole;
•în cadrul industriei creşte ponderea subramurilor industriei de vârf. Deja OCDE
a definit că industriile de vârf sunt acele ramuri în care procentul cercetării-
dezvoltării în cifra de afaceri este de peste 4la sută. Deocamdată,
ponderea acestor ramuri în total PIB-ului este foarte mică chiar şi în SUA, unde
ele contribuie la PIB cu numai circa 3 la sută [32];
•comerţul rămâne o ramură cu o pondere apreciabilă, derulat însă într-o proporţie
ridicată sub formă de e-comerce, care se extinde în ritm rapid;
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe

59

•sectorul bancar se dezvoltă rapid, manifestându-se ca o ramură majoră a


economiei, iar în cadrul său e-bankingul devine treptat preponderent;
•comunicaţiile continuă să se amplifice, atât cantitativ cât şi calitativ, telecomuni
caţiile devenind gradual predominante şi cu substanţiale penetrări în majoritatea
ramurilor economice, începând cu industria, comerţul şi serviciile, al căror
conţinut se modifică substanţial;
•informatica devine o ramură semnificativă a economiei, cu un rol major în
asigurarea funcţionalităţii societăţii şi economiei la nivel de mondo, macro,
mezo- şi microsisteme. Ponderea firmelor şi populaţiei ocupate în această ramură
economică - inexistentă practic acum 50 de ani - creşte rapid, având o poziţie
strategică în fiecare economie naţională şi în economia mondială;
•cercetarea-dezvoltarea, atât de sine stătătoare cât şi integrată în ramurile clasice
ale economiei, se amplifică continuu. Rolul său esenţial, în generarea noilor
cunoştinţe, esenţa economiei bazate pe cunoştinţe, îi va conferi o pondere şi un
impact tot mai mare în structura şi performanţele fiecărei economii naţionale;
•învăţământul, în sens larg, se dezvoltă rapid, pe lângă formele clasice -
învăţământ primar, liceal, vocaţional şi universitar -, extinzându-se în ritm foarte
alert firmele de training. În cadrul tuturor formelor de învăţământ ia amploare e-
learningul (învăţământ bazat pe electronică), element esenţial al realizării
învăţării continue.
Unii specialişti, cum ar fi Dongseok Kim din Coreea de Sud [17], tratează
informatica şi telecomunicaţiile ca un sector economic de sine stătător care are un
rol dual:
a)asigură platformele şi infrastructura pentru procesele de tratare a informaţiilor şi
pentru tranzacţii economice în economia bazată pe cunoştinţe;
b)reprezintă împreună o parte substanţială a economiei bazate pe cunoştinţe, în
care se produce o parte apreciabilă a valorii adăugate, fiind un generator eficient
de bogăţie economică şi bunăstare umană .
Indiferent de modul în care au fost delimitate şi/sau grupate ramurile economice,
este evident că economiei bazate pe cunoştinţe îi sunt specifice o nouă structură şi o nouă
funcţionalitate, determinate de transformarea cunoştinţelor în esenţa şi motorul principal al
dezvoltării şi performanţelor economice. ( p.a. –AnII FB)

1.4.2. Schimbări esenţiale în natura şi formele de realizare a


proceselor economice
Constatăm manifestarea unor mutaţii calitative, de conţinut, în procesele
economice din ramurile economiei, sintetizate în figura nr. 14.

* Pe aceste concepte se fundamentează Planul de dezvoltare al Coreei de Sud, elaborat în 2000, care se
implementează în prezent, având drept obiectiv, fundamental asigurarea unei poziţii de lider Coreei de Sud în
economia globală bazată pe cunoştinţe.
Figura nr. 14. Mutaţii în procesele economice derulate în ramurile economiei

a) Intelectualizarea şi dematerializarea proceselor economice sunt cele mai


importante transformări survenite în toate ramurile economiei. Întrucât asupra conţinutului
acestor procese ne-am referit pe larg în precedentele paragrafe ale acestui capitol, nu mai
considerăm necesar să le explicităm. Precizările noastre se referă la manifestarea intelectuali-
zării şi dematerializării în profilul structural al economiei.
Se constată că, pe măsura construirii economiei de piaţă, intelectualizarea
proceselor economice generează tot mai multe cunoştinţe performante, tot mai multă
valoare adăugată, în paralel cu creşterea operaţionalizării lor în toate ramurile şi
subramurile economice. Fireşte, intelectualizarea şi dematerializarea proceselor economice
variază între limite largi de la o ramură a economiei la alta, cele mai evidente procese
manifestându-se în învăţământ, informatică, comunicaţii, consultanţă şi cele mai puţin
intense, în ramurile şi subramurile clasice ale economiei - industriile extractive,
zootehnie, viticultura etc., - cu toate că şi aici cunoştinţele devin tot mai importante,
condiţionând obţinerea de performanţe economice.
Intelectualizarea şi dematerializarea proceselor economice au drept consecinţă o
atenuare a diferenţelor dintre procesele economice derulate în diferitele ramuri ale
economiei, pe această bază, relaţiile interramuri ale economiei înregistrând un plus de
fluidizare, de rapiditate şi de armonizare, cu multiple efecte benefice în planul generării
şi utilizării mai eficiente, în condiţii de economicitate ridicată a cunoştinţelor.
O altă consecinţă a intelectualizării şi dematerializării proceselor economice rezidă
în apariţia de forme virtuale de economie, în care elementele intangibile, calitative joacă un
rol din ce în ce mai important, cu multiple efecte pozitive.
Schimbările în natura şi conţinutul proceselor economice se reflectă şi în
modificarea structurii investiţiilor şi cheltuielilor în economie, crescând substanţial cele
aferente capitalului intelectual - suportul noilor procese economice. Deja, în ţări foarte
dezvoltate, precum SUA, se produc mutaţii impresionante pe acest plan. Spre exemplu,
cheltuielile de investiţii ale firmelor americane au fost în 1997 de 870 de miliarde $,
din care, aproape jumătate - peste 407 miliarde $ - au fost alocate pentru soft şi
tehnologii informaţionale. La acestea, se adaugă încă 144 de miliarde $ cheltuieli
pentru cercetare-dezvoltare şi circa 58 de miliarde $ pentru trainingul personalului. Ca
urmare, bugetul total pentru investiţiile în capitalul de cunoştinţe a fost cu 20 la sută mai
mare decât pentru bugetul pentru celelalte investiţii [28].
b) Proliferarea rapidă a muncii la domiciliu în cvasitotalitatea ramurilor
conomiei. Această mutaţie este consecinţa mai multor factori, între care:
-intelectualizarea muncii, ceea ce reduce dependenţa persoanelor care muncesc de
utilizarea de mijloace de muncă cu o pronunţată specificitate, care
trebuieinstalate şi să funcţioneze în anumite condiţii. Munca intelectuală
constă, în esenţă, în obţinerea, generarea, prelucrarea, analiza, interpretarea,
stocarea de informaţii şi cunoştinţe, care foarte frecvent pot derula la
domiciliul executantului, dacă este dotat cu un minimum de tehnică şi
tehnologie informaţională;
-difuzarea pe scară largă a informaticii, concomitent cu diminuarea substanţială a
costurilor aferente dobândirii şi utilizării sale, cu dezvoltarea softurilor
prietenoase şi cu creşterea rapidă a persoanelor ce posedă un nivel cel puţin
satisfăcător de cunoştinţe informatice. Faptul că în ţările dezvoltate majoritatea
populaţiei posedă deja calculatoare care sunt conectate la internet constituie o
dovadă elocventă în acest sens;
-extinderea telecomunicaţiilor ce fac posibilă comunicarea în timp real
între persoane aflate la mari distanţe, în condiţii apropiate de cele în care
acestea comunică faţă în faţă. Ca urmare, este posibil ca unii salariaţi să lucreze
acasă în condiţiile în care conlucrează de facto cu alţi salariaţi ai firmei, deşi se
află pe amplasamente diferite.
Concluzia rezultată este una singură: munca la domiciliu se va extinde rapid în
cvasitotalitatea ramurilor economiei. De altfel, celebrul Bill Gates, întemeietorul companiei
Microsoft, anticipează că în anul 2050, peste 50 la sută din populaţie va lucra la domiciliu.
În aceeaşi ordine de idei, menţionăm rezultatele surprinzătoare ale unei anchete
prezentate de cunoscutul profesor britanic Charles Handy [9], care a indicat că, în anul
2000, mai mult de 23 la sută dintre salariaţii din SUA lucrau la domiciliu un număr de ore
pe săptămână şi peste 38 la sută şi-ar fi dorit s-o facă. Rezultă deci că în ţările dezvoltate deja
este prezentă semnificativ această transformare de esenţă, specifică economiei bazată pe
cunoştinţe.
c) Telemunca tinde să reprezinte o parte semnificativă în cadrul proceselor
economice. Apariţia şi extinderea telecomunicaţiilor, la care ne-am referit în alineatul
precedent, are drept consecinţă principală - în planul proceselor economice - dezvoltarea
telemuncii. În esenţă, telemunca constă în derularea unor procese de muncă
intercorelate, la care participă în timp real persoane aflate pe amplasamente diferite,
dar care pot să comunice multiplu (oral, auditiv, electronic etc.) şi să realizeze
împreună anumite lucrări, produse, servicii etc, în condiţii apropiate de activitatea
desfăşurată în cadrul aceleiaşi încăperi.
Telemunca reprezintă avantaje substanţiale: atragerea celor mai calificaţi specialişti pentru
realizarea anumitor obiective; realizarea de procese economice complexe cu participarea
unor specialişti imposibil de reunit în acelaşi loc; obţinerea de economii substanţiale cu
deplasarea de persoane, produse etc; îmbunătăţirea comunicaţiilor interpersonale, interorga-
nizaţii, interramuri etc; creşterea funcţionalităţii firmelor, economiilor naţionale şi
economiei mondiale. Datorită acestor avantaje, telemunca va cunoaşte o rapidă proliferare,
având drept consecinţă principală şi extinderea muncii la domiciliu, mai ales în ramurile
de vârf: cercetare-dezvoltare, învăţământ, informatică, comunicaţii etc.
d)Dezvoltarea în cadrul majorităţii ramurilor economiei a unor importante
segmente bazate pe electronică, care înlocuiesc procesele, formele şi metodele de
muncă
clasice, în condiţiile de performanţe calitative şi economice superioare. E-
comerţul,
e-bankingul, e-learningul sau e-governance sunt numai câteva dintre
expresiile acestei tendinţe care se vor amplifica în viitor, concomitent cu
apariţia unor noi forme e-procese de muncă în toate ramurile economiei. In
fapt, aceasta este una dintre expresiile cele mai noi şi mai spectaculoase ale
manifestării cunoştinţelor ca elemente esenţiale ale activităţii economice.
e)Extinderea îngemănărilor, a integrărilor de activităţi din diversele ramuri
economice, care tradiţional erau separate, funcţionând autonom,
nerezumându-se la
schimbările în rezultatele obţinute (produse, servicii etc). Această mutaţie este
generată în
special de cerinţele obţinerii, utilizării şi valorificării rapide şi superioare a
anumitor
categorii de cunoştinţe. Un exemplu al acestei tendinţe îl reprezintă integrările
dintre
învăţământ, cercetare-dezvoltare şi industrie sub formă de tehnopoluri,
incubatoare de
afaceri, firme universitare etc. Deja, într-o parte apreciabilă dintre universităţile de
vârf din
Uniunea Europeană şi SUA se practică multiple forme de conlucrare învăţământ-
cercetare-
dezvoltare-industrie pe platformele universitare, care obţin performanţe
spectaculoase şi se
extind rapid. Evoluţii asemănătoare se înregistrează şi între învăţământ-
cercetare-
dezvoltare-agricultură, învăţământ-cercetare-dezvoltare-informatică etc. Simbolul
clasic al
acestor îngemănări de activităţi şi al performanţelor pe care le generează este
Silicon
Valley din SUA. Replici ale modelului Silicon Valley se regăsesc în prezent în
numeroase ţări, inclusiv în cele în curs de dezvoltare cum ar fi India, Malaezia,
Brazilia etc.
Mutaţiile enunţate demonstrează fără echivoc schimbări de esenţă în structura
proceselor economice şi în structura economiilor locale, regionale, naţionale şi
internaţionale, fiind expresii concrete ale conturării noii economii, a economiei bazate pe
cunoştinţe.

1.5. Noua structură ocupaţională şi clasa specialiştilor


bazaţi pe cunoştinţe
Concomitent cu schimbările structurale din economie se produc complexe mutaţii
şi în cadrul structurii ocupaţiilor şi a resurselor umane, ele fiind în acelaşi timp cauze şi
-deşi poate să pară paradoxal - consecinţe ale modificărilor de structură economică.
Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe

63

7.5.7. Tipologia şi conţinutul ocupaţiilor în Economia bazată pe


Cunoştinţe
Prin prisma conţinutului şi intensităţii influenţei revoluţiei cunoştinţelor asupra
structurii ocupaţiilor exercitate de resursele umane, se pot delimita patru categorii de
ocupaţii:
a)ocupaţii noi, specifice economiei bazate pe cunoştinţe, care s-au conturat în
ultimele cinci-şase decenii. În această categorie se includ : specialişti în
marketing, informaticieni, cercetători ştiinţifici, analişti, programatori, operatori
de calculatoare, ingineri de sistem, lobişti, designeri de web etc. Această
categorie de ocupaţii se diversifică rapid, iar numărul specialiştilor care le
operaţionalizează se multiplică în progresie geometrică;
b)ocupaţii focalizate pe cunoştinţe, apărute de secole sau chiar milenii, dar care
îşi modifică profund conţinutul. Cu titlu exemplificativ, enumerăm câteva dintre
aceste ocupaţii: învăţător, profesor, doctor, proiectant, manager, statistician etc.
Spre deosebire de perioada anterioară, aceste ocupaţii implică utilizarea unui volum
şi a unei calităţi net superioare de cunoştinţe, în tratarea cărora se apelează adesea
la mijloace tehnice sofisticate: calculatoare, aparatură specializată de testare, de
diagnosticare, de comunicare la distanţă etc. Dacă, prin absurd, ar reînvia doctori
sau profesori eminenţi de acum un secol sau două, aceştia, practic, nu ar mai fi în
măsură să practice aceste profesii datorită înnoirii substanţiale a cunoştinţelor şi ale
mijloacelor tehnice specifice de exercitare a acestor ocupaţii. Numărul şi
importanţa socială a specialiştilor care alcătuiesc aceste categorii socioprofe-
sionale se amplifică în ritm accelerat;
c)ocupaţii clasice al căror conţinut s-a modificat parţial la un nivel apreciabil,
revoluţia cunoştinţelor influenţând mai puţin conţinutul muncii lor şi mai mult
condiţiile de exercitare a acestora. Această categorie include juriştii,
funcţionarii, inginerii, economiştii, fermierii etc. Numărul acestor ocupaţii este
foarte mare şi unele dintre acestea, mai ales atunci când se practică în cadrul
ramurilor de vârf, tind să treacă în categoria precedentă de ocupaţii;
d)ocupaţii clasice, unele foarte vechi, apărute din Antichitate, influenţate într-o
măsură foarte redusă de actuala revoluţie a cunoştinţelor sau aproape deloc.
Dintre aceste ocupaţii enumerăm: cioban, preot, vânzător, chelner, tâmplar, zidar,
frizer, zugrav etc. Influenţa la nivelul acestor ocupaţii se manifestă mai ales sub
raport strict informaţional.
Concomitent se manifestă şi tendinţa ca unele ocupaţii să dispară, datorită
înlocuirii cu alte ocupaţii: fierar, curelar, ceaprazar, etc.
Referitor la structura ocupaţională prezentată, mai considerăm oportune
următoarele sublinieri:
• întotdeauna vor coexista cele patru categorii de ocupaţii, întrucât ele reflectă
elemente ale economiei reale, care, datorită naturii lor, sunt afectate în moduri
şi cu intensităţi diferite de revoluţia cunoştinţelor. Fiecare dintre aceste
categorii de ocupaţii răspunde anumitor categorii de necesităţi care nu vor
dispărea şi a căror satisfacere depinde în proporţii sensibil diferite de evoluţiile
din sfera cunoştinţelor şi a mijloacelor tehnice;
•tendinţa predominantă este de migrare de la clasa D spre clasa A şi, ca urmare,
proporţia ocupaţiilor de categorie A şi B se va amplifica continuu, iar a celor
din categoriile C şi D se vor diminua;
•influenţa cea mai mare şi în continuă creştere asupra funcţionalităţii şi perfor-
manţelor economico-sociale o au reprezentanţii claselor de ocupaţii A şi B;
tendinţa este ca productivitatea şi avantajul strategic al întreprinderilor şi al
economiilor naţionale să reprezinte, într-o proporţie determinantă, contribuţia
primelor două categorii de ocupaţii;
•funcţionarea şi performanţele unei economii se bazează pe toate cele patru
categorii de ocupaţii şi - respectiv - de resurse umane. Fiecare categorie de
ocupaţii şi de resurse umane corespunzătoare acesteia se caracterizează prin:
-necesitatea funcţionării economiei şi societăţii, vieţii normale a
populaţiei;
- o pregătire specială ce trebuie asigurată printr-un mecanism
adecvat ;
-necesită un mediu şi condiţii de muncă specifice;
-doresc, în mod legitim, să i se recunoască utilitatea şi să fie tratată cu
demnitate;
-necesită un tratament special din punct de vedere managerial, prin prisma
caracteristicilor specifice, pentru a i se valorifica potenţialul din punct de
vedere economic şi social.
• maximul de productivitate, de performanţă economico-socială şi de standard de
viaţă se obţine atunci când cele patru categorii de ocupaţii sunt tratate în funcţie
de necesităţile şi posibilităţile specifice, de aspiraţiile îndreptăţite ale
ocupanţilor acestora, când se pune accent pe creativitatea, motivarea şi
armonizarea tuturor persoanelor, subordonate unor strategii de dezvoltare la
nivel macro şi - în perspectivă - de mondosistem, mobilizatoare, coerente şi
stimulative.
Eficienţa şi performanţele de ansamblu ale organizaţiilor, regiunilor,
ramurilor, ţărilor sunt rezultante sinergice ale tuturor categoriilor de ocupaţii şi
de resurse umane.

1.5.2. O nouă clasă socială - specialiştii bazaţi pe cunoştinţe


Revoluţia cunoştinţelor, noua structură ocupaţională şi proliferarea capitalului
intelectual se reflectă în constituirea unei noi clase sociale - specialiştii bazaţi pe
cunoştinţe.
De reţinut că, aşa cum sublinia James Cortada [6], specialiştii bazaţi pe cunoştinţe,
adică persoane a căror activitate a constat în producerea, stocarea, combinarea, utilizarea şi
vânzarea cunoştinţelor, au existat începând cu comuna primitivă (vracii, preoţii, şamanii).
Numărul, varietatea şi importanţa lor au crescut continuu, reflectând amplificarea şi
diversificarea volumului de cunoştinţe, a rolului şi contribuţiei lor economice şi sociale.
Potrivit specialistului Fritz Macktup [18], specialiştii bazaţi pe cunoştinţe au
început să se contureze ca o categorie socială aparte, de sine stătătoare încă din secolul
trecut. Analizele şi calculele sale au relevat că în 1958 în SUA, numai activităţile
centrate pe tratarea informaţiilor consumau peste 29 la sută din PIB şi ocupau 31 la sută
din forţa de muncă.
În prezent, se poate afirma că în ţările dezvoltate s-au constituit puternice clase de
specialişti bazaţi pe cunoştinţe. Munca acestor specialişti prezintă un ansamblu de
caracteristici (vezi figura nr. 15) prin care se deosebesc de celelalte clase şi categorii
sociale, care în esenţă, constau în următoarele:
a)posedă numeroase cunoştinţe, atât explicite, cât şi implicite, ori tacite, al
căror volum se amplifică şi înnoieşte permanent şi substanţial;
b)esenţa muncii lor rezidă în culegerea, asimilarea, crearea, combinarea,
folosirea şi valorificarea cunoştinţelor, ce predomină cantitativ în ansamblul
proceselor de muncă pe care le realizează şi contribuie semnificativ la
îndeplinirea obiectivelor organizaţiilor din care fac parte;

Caracteristici

Focalizare şi dedicare Posedă numeroase cunoştinţe


profesiei

Obţin venituri ridicate şi Munca este focalizată asupra


substanţiale recompense tratării cunoştinţelor
moral-spirituale

Dependenţa puternică a
Prezintă o ridicată performanţelor de capacitatea de
mobilitate profesională, valorificare a cunoştinţelor
organizaţională şi
geografică

Posedă capital intelectual


Satisfacerea intereselor
privitoare la cunoştinţe este
baza motivării lor Practică învăţarea continuă

învăţarea continuă reprezintă o


condiţie a supravieţuirii ca
specialişti

Figura nr. 15. Caracteristicile definitorii ale specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe


c)productivitatea muncii şi performanţele specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe
depind decisiv de capacitatea lor de a asimila, crea şi utiliza cunoştinţele;
d)sunt posesori de capital intelectual, reprezentat în special de cunoştinţele tacite
şi explicite de care dispun, ceea ce le conferă o poziţie-cheie în cadrul
proceselor economice;
e)participă la procese de învăţare continuă pe întreaga perioadă a vieţii, în vederea
preîntâmpinării efectelor uzurii morale a cunoştinţelor, a actualizării şi
îmbogăţirii acestora;
f)învăţarea continuă reprezintă o condiţie a supravieţuirii persoanelor în calitate
de specialişti bazaţi pe cunoştinţe;
g)în sfera intereselor şi necesităţilor care motivează specialiştii bazaţi pe
cunoştinţe, interesele referitoare la obţinerea, posedarea, crearea, asimilarea,
combinarea, folosirea şi dezvoltarea de cunoştinţe sunt deosebit de ample.
Adesea, acestea devansează interesele de natură financiară, materială sau
contextuală, care îndeobşte erau esenţiale pentru cvasitotalitatea populaţiei. Ca
urmare, în întreg comportamentul şi modul de a decide şi acţiona al specialiştilor
bazaţi pe cunoştinţe satisfacerea intereselor şi necesităţilor asociate cunoştinţelor
este adesea determinantă, ceea ce generează decizii şi comportamente
individuale şi sociale sensibil diferite faţă de cele predominante în secolul XX,
în economia industrială. în primele faze ale construirii economiei bazate pe
cunoştinţe - în care se află ţările cele mai dezvoltate - comportamentele
specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe uimesc, şochează, sunt de neînţeles pentru o
bună parte a populaţiei;
h) specialiştii bazaţi pe cunoştinţe prezintă o ridicată mobilitate, care se manifestă
pe multiple planuri:
-organizaţională, schimbând relativ rapid un post cu altul sau o funcţie cu
alta, atât în cadrul aceleiaşi organizaţii, cât şi în diferite organizaţii;
-profesională, în sensul exercitării pe parcursul vieţii a mai multor profesiuni
şi modificării substanţiale a naturii proceselor de muncă exercitate în cadrul
aceleiaşi profesii sau loc de muncă;
-geografică, mutându-se, deplasându-se dintr-o zonă în alta, chiar dintr-o
ţară în alta, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, stabilitatea
domiciliului nereprezentând o determinantă majoră în activitatea şi viaţa
lor.
La baza acestor forme de mobilitate socială a specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe
se află o pronunţată mobilitate intelectuală şi psihologică determinată de
pronunţata receptivitate faţă de nou, de capacitatea creativă ridicată, de
disponibilitatea mare pentru înnoire şi schimbare, de primatul satisfacţiei
muncii desfăşurate şi a rezultatelor obţinute, de capacitatea apreciabilă de a-şi
asuma riscuri şi de a funcţiona în condiţii de incertitudine. Baza acestor
trăsături de caracter, de personalitate, o reprezintă, în mare măsură,
cunoştinţele pe care le posedă şi rolul decisiv pe care obţinerea, crearea şi
utilizarea cunoştinţelor îl au în fundamentarea comportamentelor, deciziilor şi
acţiunilor acestora, atât individuale, cât şi de grup, sociale.
i) Specialiştii bazaţi pe cunoştinţe se focalizează şi se dedică profesiei, nu
posturilor, poziţiilor într-o anumită organizaţie. Profesia, continuu
actualizată şi îmbogăţită în ceea ce priveşte cunoştinţele, reprezintă
vectorul dezvoltării acestora. Ca urmare, specialiştii bazaţi pe cunoştinţe se
axează, conştient şi/sau intuitiv, asupra creşterii profesionalismului, ceilalţi
determinanţi contextuali ai dezvoltării - familiali, organizaţionali şi sociali -
având, de cele mai multe ori, un impact relativ redus asupra acestora;
j) specialiştii bazaţi pe cunoştinţe obţin venituri ridicate sub formă de salarii,
prime, acţiuni la firmele în care lucrează, concomitent cu un tratament moral
special. Veniturile şi celelalte recompense moral-spirituale de care beneficiază
reflectă valoarea economică a cunoştinţelor posedate, a capitalului intelectual
de care dispun.
Din cele prezentate a rezultat cu pregnanţă specificitatea muncii, poziţiei şi
contribuţiei specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe.
Pornind de la analizele prezentate, precum şi de la anumite statistici, putem afirma
că, în ţările cele mai dezvoltate, profesioniştii bazaţi pe cunoştinţe reprezintă o clasă
socială, întrucât:
-le sunt proprii, aşa cum am relevat, caracteristici care-i diferenţiază de ceilalţi
componenţi ai societăţii;
-sunt foarte numeroşi, tinzând să reprezinte cea mai cuprinzătoare clasă a
societăţii.
Această clasă socială, bazată pe cunoştinţe este cea mai importantă în eco-
nomia bazată pe cunoştinţe deoarece:
-posedă o mare parte din capitalul intelectual, pe care se fundamentează
predominant economia bazată pe cunoştinţe. Fără acest capital, celelalte forme
de capital sunt inerte, negeneratoare de substanţă economică;
-îşi asumă şi li se atribuie responsabilităţi majore în activităţile economice la
nivel micro-, mezo-, macro- şi mondosisteme economice;
-specialiştii bazaţi pe cunoştinţe conştientizează rolul determinant pe care îl au
cunoştinţele, capitalul intelectual posedat şi acţionează în vederea recunoaşterii
lui în plan economic, social şi politic;
-o mare parte a componenţilor societăţii, inclusiv cei care nu fac parte din
categoria specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe, percep rolul decisiv al cunoştinţelor
şi specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe în economie şi societate şi înţeleg că este în
interesul general al întregii populaţii ca ei să-şi poată valorifica şi dezvolta
cunoştinţele şi, ca atare, nu se opun asumării de către aceştia de responsabilităţi
majore la toate nivelurile economiei şi societăţii;
- au contribuţia principală la producerea PIB, cu tendinţă de creştere.
Concluzionând, specialiştii bazaţi pe cunoştinţe reprezintă noua clasă
socială progresistă, cea care „trage" după ea întreaga economie şi societate.
Particularitatea sa principală care,- în opinia noastră constituie geneza puterii şi
aportului său de excepţie la
dezvoltarea economiei şi societăţii bazate pe cunoştinţe-, o reprezintă dubla ipostază a
componenţilor săi: de posesori de capital intelectual şi, concomitent, de resursă
umană participantă activ, nemijlocit, la activităţile economice. ( p.a -An III FB-)

1.6. Politici pentru economia bazată pe cunoştinţe


1.6.1. Fundamentele şi caracteristicile mediului economic favorizant
Operaţionalizarea revoluţiei cunoştinţelor şi construirea economiei bazate pe
cunoştinţe sunt procese deosebit de complexe şi dificile. Dat fiind caracterul lor obiectiv,
acestea se produc indiferent de deciziile şi acţiunile unor persoane sau grupuri de persoane,
fie ele lideri politici, economici, sociali sau culturali. Accelerarea şi intensificarea eficace a
mutaţiilor centrate pe cunoştinţe sunt condiţionate însă de asigurarea unui mediu
favorizant. Este în interesul fiecărei ţări, a lumii în ansamblul său, ca noul tip de economie,
mai productivă, mai performantă, capabilă să ofere împlinire umană şi profesională şi un
standard decent de viaţă cvasitotalităţii populaţiei, să fie construit cât mai rapid.
în construirea mediului favorizant economiei bazate pe cunoştinţe trebuie pornit
atât de la esenţa şi conţinutul său, cât şi de la schimbările ce intervin în factorii de
competitivitate.
Ministerul Industriilor din Danemarca [44], pe baza studiilor întreprinse de
specialiştii săi, a întocmit noua piramidă a competitivităţii (vezi figura nr. 16), care
cuprinde şapte factori de productivitate:

/ Condiţii favorabile de mediu şi sociale \

Inovare continuă \

Competenţă tehnologică

Construire de noi pieţe/profil internaţional \

Livrări rapide/încredere în livrări \

Producţie eficienta

Preţ scăzut \

Figura nr. 16. Piramida competitivităţii


La baza piramidei se află factorii tradiţionali ai asigurării competitivităţii, începând
cu costurile reduse şi eficienţa producţiei, care se referă la calitatea produselor şi
eficacitatea costurilor. Aceste elemente au stat la baza asigurării avantajului competitiv
până în deceniul al optulea al secolului trecut. La mijlocul piramidei sunt plasaţi factori de
competitivitate care au generat „campionii economici" în deceniul al nouăsprezecelea.
Aceşti factori se referă la latura comercială - sub aspectul vitezei de reacţie,
credibilităţii, construirii de noi pieţe, în plan naţional şi internaţional - şi la latura
tehnologică, în planul competenţelor. Se apreciază că aceşti factori de competitivitate
există în continuare, ei reprezentând precondiţii pentru ca firmele şi ţările să se menţină pe
piaţă.
Sus-numiţii factori nu mai sunt însă suficienţi pentru transformarea firmelor în
lideri de piaţă. Factorii care condiţionează această performanţă sunt plasaţi în partea
superioară a piramidei - inovarea continuă şi condiţiile de mediu şi sociale - abordaţi în
viziunea stakeholderilor interni şi externi firmei. Pentru a fi competitiv în prezent, este
necesar ca firmele să-şi asume şi să operaţionalizeze responsabilităţi sociale şi ecologice,
nu numai faţă de propriile resurse umane şi proprii stakeholderi, dar şi faţă de comunitatea
locală şi de societate în ansamblul lor.
În acest context, unii specialişti [16] au sintetizat care sunt caracteristicile unui
mediu de afaceri favorizant construirii şi dezvoltării economiei bazate pe cunoştinţe,
prin contrapondere cu mediul predominant în perioada precedentă, care se mai regăseşte
încă în cea mai mare parte dintre ţările lumii, inclusive România.
Caracteristicile mediului de afaceri Tabelul nr. 2

Nr. Caracteristici în:


crt. Perioada anterioară Perioada prezentă

1. Pieţe protejate, monopoluri Globalizare, concurenţă internaţională


2. Focalizarea pe capitalul în active Focalizare pe capitalul reprezentat de resursele umane
tehnico-materiale şi financiare şi cunoştinţe
3. Organizaţii rigide, ierarhice Organizaţii flexibile
4. Economii la scală naţională, fabrici mari Flexibilitate în producţie, economii la scală globală
5. Producţie de masă Personalizare şi localizare
6. Creare de bogăţie, profitul fiind Distribuirea bogăţiei, a responsabilităţii corporative
motivaţia principală
7. Mediu bazat pe rutină Mediu bazat pe inovare
Cele două medii se bazează pe concepţii economice diametral opuse. Dacă în
trecut se considera că, pentru fiecare economie, protecţia propriilor pieţe este esenţială, în
prezent şi cu tendinţa de amplificare în viitor, se apreciază că ingredientul vital al
performanţei îl reprezintă competiţia, condiţionată într-o măsură din ce în ce mai mare de
cunoştinţele şi capitalul intelectual utilizat. Ca urmare, mediul economic sau de afaceri trebuie
să fie flexibil, cu accent pe personalizare şi localizare de produse şi servicii, însă în condiţii de
internaţionalizare şi asumare mai intensă de noi responsabilităţi sociale şi ecologice.
Fireşte, fundamentul construirii unui asemenea mediu îl reprezintă inovarea continuă,
stimulată şi direcţionată prin politici care să determine producerea de noi cunoştinţe în toate
domeniile şi de noi combinaţii şi utilizări de cunoştinţe, capabile să creeze la un nivel superior
valoare adăugată.
BBWW iii" Ulii—— .■.;..,.,■- - Bi ■;. ,•■-'•■- ''
■..'.■"
new"?'
1.6.2. Politici economice inovaţionale
Construirea unor asemenea medii favorizante economiei bazate pe cunoştinţe
trebuie să se fundamenteze concomitent pe două coordonate:
-coordonata naţională, care să asigure luarea în considerare a nivelului de
dezvoltare economică şi a specificului cultural al fiecărei ţări şi a fiecărei regiuni
din cadrul său; prin aceasta se asigură valorificarea adecvată a potenţialului
economic, tehnic, ştiinţific, ecologic, cultural etc. naţional şi integrarea lui eficace,
fără mari dificultăţi, conflicte şi/sau pierderi în economia mondială;
-coordonata internaţională, care să determine luarea în considerare şi implemen
tarea cunoştinţelor noi, a sistemelor şi abordărilor performante pe plan inter
naţional; coordonata internaţională trebuie să se reflecte în dezvoltarea unui mediu
de afaceri deschis spre comerţ, cooperare şi integrare internaţională pe multiple
planuri şi în condiţii de performanţă economică şi socială, atât în propria ţară, cât
şi în plan internaţional.
Un rol decisiv îl au reformele economice cu această destinaţie. Studiile efectuate
de anumiţi specialişti [46] în ţările OCDE şi în special în UE, au evidenţiat că rezultatele
acestor reforme depind de capacitatea de a rezolva cu succes următoarele probleme:
a)abordări flexibile şi diferenţiate ale inovării în tratarea diferitelor sectoare,
inclusiv cel al serviciilor, croindu-le în funcţie de nevoile numărului mare de
firme care se adaptează lent la cerinţele economiei bazate pe cunoştinţe;
b)sprijinirea unei sfere largi de demersuri inovaţionale - în tehnică, organizare,
servicii, marketing etc. - luând în considerare faptul că, frecvent, căile de
realizare a inovării necesită corecţii;
c)focalizarea asupra cooperării dintre firme, ca o modalitate esenţială de
amplificare a învăţării şi de reunire de poli de competenţă;
d)oferirea suportului necesar implementării unor principii superioare de realizare
a învăţării organizaţionale şi de dezvoltare a competenţelor;
e)introducerea de schimbări radicale, de reforme, în instituţiile care intermediază
transferul de cunoştinţe, cum ar fi organizaţiile profilate pe servicii tehnologice,
instituţiile de training etc;
f)promovarea de reţele de cercetare în comun şi de transferuri tehnologice între
universităţi şi sectoarele economice, în special în ramurile cele mai intensive
din punct de vedere al cunoştinţelor;
g)promovarea altor condiţii-cadru importante pentru crearea noilor firme bazate
pe cunoştinţe, cum ar fi capitalul de risc, scheme de finanţare a noilor firme etc.
Rezolvarea acestor probleme necesită noi politici regionale, naţionale şi
internaţionale de promovare a inovaţiilor, sensibil diferite faţă de cele din perioada
anterioară, aşa cum rezultă din elementele încorporate în tabelul nr. 3.
Prezentarea parametrilor noilor politici economice inovaţionale, Tabelul nr. 3
comparativ cu cei specifici economiei industriale

Nr. Parametri ai:


crt. Politicilor economice din societatea Politicilor economice din societatea bazată pe cunoştinţe
industrială

1. Programe cuprinzătoare fundamentate Instituţii intermediare care sunt capabile să satisfacă


pe utilizarea aceloraşi principii, firmele în funcţie de necesităţile lor specifice
indiferent de specificitatea ramurilor şi
2. Subsidii acordate în mod individual Subsidiile nu se alocă direct firmelor, ci instituţiilor care
firmelor cooperează cu acestea
3. Absenţa stimulentelor pentru Suport furnizat instituţiilor care realizează cooperarea între
cooperarea instituţională diferitele sectoare ale economiei (cercetare, învăţământ,
piaţa muncii etc.)
4. Suport pentru inovarea proceselor şi Suport pentru inovarea organizaţiilor, inovarea în servicii
a produselor şi inovarea pieţelor
5. Grad redus de coordonare între ministere Grad ridicat de coordonare între
6. Dialog cu organizaţiile comunităţii de Dialog cu întreprinderile de graniţă, inovative, care aparţin
afaceri şi organizaţiile sindicale care clusterelor, în vederea identificării condiţiilor cadru
reprezintă diferitele ramuri şi sectoare de cruciale pentru dezvoltare
activitate
Noile politici economice inovaţionale sunt aşadar orientate într-o măsură mai mare
asupra proceselor economice, focalizându-se spre firmele inovative, reţelele şi grupurile
de firme, în condiţiile unei coordonări şi cooperări mai strânse şi mai eficace intersectoriale
şi internaţionale.

1.6.3. Învăţarea continuă -proces esenţial de construire a societăţii


şi economiei bazate pe cunoştinţe
Transformarea cunoştinţelor în element esenţial al activităţilor sociale, multiplele
sale funcţii şi roluri economice - materie primă cvasiuniversală, mijloc de muncă esenţial,
capital, cu tendinţa de avea rol predominant în firme şi produs - se reflectă, în mod normal,
în intensificarea şi permanentizarea proceselor de obţinere a lor. Expresia, poate cea mai
concludentă a acestei tendinţe, o reprezintă conturarea în ultimele decenii a învăţării
continue*, permanente, sau pe întreaga perioadă a vieţii, ca o componentă esenţială a
realizării uni mediu favorizant economiei bazate pe cunoştinţe**.
Asupra conţinutului învăţării continue - termenul cel mai frecvent utilizat în
România - nu există încă o definiţie acceptată unanim. Potrivit unui studiu OCDE [41],
prin învăţare continuă se desemnează ansamblul proceselor prin care oamenii învaţă pe
întreg parcursul vieţii, indiferent unde, când şi cum.

“ Expresia englezească „lifelong learning" exprimă foarte sugestiv această continuitate.


“” The Lisbon European Council - an Agenda of Economic and Social Renewal for Europe, Doc/007/,
Bruxelles, 2000.
În opinia multor specialişti, această definire este prea generală şi cuprinzătoare,
nerelevând elementele de noutate, de specificitate conturate în ultimele două decenii. Având
în vedere aceste elemente, adesea se limitează învăţarea continuă numai la procesele
special concepute pentru asimilarea de cunoştinţe, excluzând învăţarea pasivă din
experienţă. Specialiştii de la Centrul European de Dezvoltare a Trainingului şi
Învăţământului Vocaţional [39], într-un studiu consacrat acestui subiect, consideră că
învăţarea continuă cuprinde toate procesele de învăţare, indiferent de natură, conţinut sau
loc de desfăşurare, dar care au drept subiect numai persoanele adulte. Considerăm că
această definire este cea mai adecvată, întrucât învăţarea continuă are drept conţinut
elementele de noutate din ultimele decenii privind continuarea învăţării şi după
finalizarea studiilor în copilărie sau tinereţe.
Obiectul învăţării continue este - potrivit concluziilor dezbaterilor de la Organizaţia
Internaţională, a Muncii [49] - asigurarea menţinerii competenţelor şi abilităţilor
individuale şi îmbunătăţirea lor pe măsură ce conţinutul muncii, tehnologia şi cerinţele
profesionale se schimbă, realizând dezvoltarea individuală şi a carierelor salariaţilor,
determinând creşteri în productivitate şi venituri agregate şi, concomitent, îmbunătăţirea
echităţii sociale.
În opinia profesorului britanic Paul Ryan [21] de la Universitatea din Cambridge,
învăţarea continuă prezintă trei caracteristici sau atribute esenţiale (vezi figura nr. 17):
Universalitatea
învăţării
Inovarea în conţinutul şi / Atribute \ / Primatul învăţării individuale
metodica învăţării esenţiale \

Figura nr. 17. Atributele sau caracteristicile învăţării continue

a) Universalitatea învăţării, care este bidimensională, se referă:


•la toate persoanele, întrucât este o necesitate pentru fiecare individ ce doreşte
să-şi menţină utilitatea şi eficacitatea în cadrul unui sistem social, în condiţiile
actuale ale generării rapide al unui mare volum de cunoştinţe, care se perisează,
se uzează moral, în ritm accelerat şi cu tendinţă de intensificare;
•la toate perioadele vieţii unui individ, întrucât cunoştinţele dobândite iniţial în
perioada formării de bază, în copilărie şi tinereţea timpurie, nu mai sunt
suficiente, trebuind să fie completate continuu cu noi cunoştinţe pe parcursul
vieţii de adult, prin reactualizare şi prin formare în noi domenii. Desigur,
învăţarea variază din multiple puncte de vedere - conţinut, modalităţi, derulare
Capitolul]' Economia bazată pe cunoştinţe

73

în timp, locuri de desfăşurare etc. - pe parcursul diferitelor perioade ale vieţii


individului.
Universalităţii învăţării îi corespunde cultura învăţării permanente, ce se traduce în
noi sisteme de valori, simboluri, comportamente, ritualuri, ceremonii.
b)Primatul învăţării individuale se referă la faptul că implicarea şi realizarea
proceselor de învăţare reprezintă, cu prioritate, o responsabilitate a fiecărei
persoane. De
aceea, se şi consideră că termenul de învăţare, care are în centrul său individul,
este mult
mai adecvat decât termenii educaţie sau training, care sugerează procese
bazate pe
profesori, instructori sau traineri, adică de persoane al căror rol este să transmită
cunoştinţe
altora şi să le dezvolte anumite abilităţi, comportamente etc. Responsabilitatea
individuală
pentru învăţare constă în aceea că fiecare persoană trebuie să-i organizeze propria
învăţare
şi să suporte o parte din costurile implicate, având în vedere că va fi părtaş la
beneficiile
rezultate. Desigur, că suportul sub toate formele - financiar, organizaţional,
informaţional
etc. - al societăţii este necesar. Deci, accentul pe rolul esenţial al individului în
procesele
de învăţare nu înseamnă negarea importanţei organizaţiilor şi a societăţii în
general, în
acest domeniu.
c)Inovarea în conţinutul şi metodica învăţării, care, potrivit lui Ryan, are în
vedere, cu prioritate, trei aspecte:
•vocaţionalizarea învăţării, în sensul focalizării asupra dobândirii de cunoştinţe
care se pot utiliza în organizaţii, generând valoare adăugată. Se pune un accent
tot mai mare pe certificarea dobândirii de seturi de cunoştinţe cu valoare
aplicativă, prin diplome, certificate etc;
•noi tehnologii şi metode de învăţare, domenii în care schimbările au fost
deosebit de spectaculoase în ultimii ani. Ascendenţa metodelor active,
învăţământul interactiv şi la distanţă sunt principalele expresii ale acestor
evoluţii educaţionale. La baza lor se află atât schimbări în filozofia pedagogică,
cât şi în proliferarea telecomunicaţiilor şi computerelor, care au facilitat şi/sau
au făcut posibile respectivele mutaţii;
•organizarea învăţării centrată pe cerinţele pieţei, ce semnifică direcţionarea
şi realizarea proceselor de învăţare în funcţie de volumul şi structura cererii de
pe piaţa forţei de muncă. Ca urmare, se constată o dinamică accentuată a
tematicii, conţinutului, metodelor, mijloacelor, formelor şi locurilor de
desfăşurare a proceselor de învăţare - atât individuale, cât şi de grup, atât
informale, cât şi organizate - în funcţie de eterogenitatea şi intensitatea
cerinţelor pieţei forţei de muncă şi ale persoanelor.
Din cele prezentate rezultă că procesele de învăţare au un caracter dual, fiind de
natură educaţională sau formativă şi, concomitent, economică. Această dualitate se
reflectă în conturarea a patru criterii de evaluare a politicilor şi rezultatelor învăţării
continue. În fapt, acestea sintetizează principalele contribuţii ale învăţării continue la
realizarea mediului favorizant necesar construirii economiei bazate pe cunoştinţe:
-criteriul eficacităţii, care indică în ce măsură valoarea nou-creată ca urmare a
valorificării cunoştinţelor acumulate prin învăţare este mai mare decât costurile
implicate;
-criteriul echităţii, în sensul asigurării de oportunităţi egale de participare la
procesele de învăţare şi - ulterior - de valorificare a cunoştinţelor dobândite,
pentru toţi cetăţenii;
-criteriul dezvoltării personale, potrivit căruia prin participarea la procesele de
învăţare continuă individul îşi poate satisface dorinţele şi necesităţile proprii de
dezvoltare intelectuală şi cultură şi nu numai cele de participant eficace la
procesele economice; acest criteriu răspunde aspiraţiei individuale de a fi
independent şi de a evolua pe anumite coordonate;
-criteriul dezvoltării sociale, în sensul creşterii capacităţii persoanelor de a participa
activ şi eficace la activităţile politico-sociale, la guvernarea democratică şi la asigurarea
stabilităţii politice în localitatea şi regiunea unde trăiesc.
Aceste patru criterii sunt complementare, cu toate că în prezent criteriul eficienţei
tinde,să fie predominant, ceea ce reflectă tocmai specificul cunoştinţelor şi al proceselor
referitoare la cunoştinţele de a crea valoare adăugată în condiţiile trecerii la economia
bazată pe cunoştinţe. în viitor se poate anticipa o intensificare şi o extindere a învăţării
continue, pe fondul creşterii interdependenţei dintre procesele economice şi cele formative,
care se vor potenţa reciproc. învăţarea continuă, prin multiplele sale efecte directe şi
indirecte, se manifestă ca o componentă esenţială atât a mediului favorizant economiei
bazate pe cunoştinţe, cât şi a mecanismelor sale de funcţionare.

1.6.4. Noi politici educaţionale şi de învăţare


Potrivit opiniei majorităţii specialiştilor, intensificarea şi generalizarea învăţării
continue nu se poate rezuma doar la adăugarea de pregătire continuă a adulţilor la
trainingul deja asigurat prin sistemul de învăţământ clasic. Este necesară - se subliniază în
studiul efectuat de specialiştii Organizaţiei Internaţionale a Muncii [37] - o schimbare
fundamentală în politicile şi dezvoltarea privitoare la învăţământ şi educaţie, astfel
încât să se ofere tuturor cetăţenilor oportunitatea de acces la învăţământul continuu şi
aceştia să le utilizeze efectiv. în opinia acestor specialişti este necesară o reformă
profundă a politicilor privind învăţarea continuă, focalizată pe şase coordonate:
a)construirea unui cadru legislativ, politic şi instituţional adecvat pentru realizarea
învăţării continue;
b)mobilizarea resurselor necesare pentru a extinde disponibilitatea oportunităţilor
pentru învăţare continuă;
c)construirea fundamentelor învăţării continue prin concentrarea asupra însuşirii şi
dezvoltării abilităţii de a învăţa. în condiţiile creşterii masive a informaţiilor
disponibile oamenii trebuie să înveţe să acceseze, selecteze, să folosească
informaţiile relevante în raport cu propriile necesităţi şi să le transforme în
cunoştinţe;
d)asigurarea colaborării unei game largi de parteneri şi stakeholderi în conceperea,
derularea şi valorificarea proceselor de învăţare continuă, la nivel de micro-,
mezo-, macro- şi mondosisteme;
e)dezvoltarea de politici şi instituţii care să recunoască şi să ia în considerare toate
formele de învăţare, inclusiv cele informale;
f)conceperea de orientări şi asigurarea de consultanţă pentru derularea învăţării
continue, asistând persoanele în alegerea alternativelor de învăţare şi în valori
ficarea oportunităţilor de pregătire.
Statisticile demonstrează că deja pe plan mondial o parte apreciabilă a salaria-
ţilor sunt implicaţi în programe de training. în medie, la nivelul anului 2000, circa 70 la
sută dintre salariaţi erau incluşi în asemenea programe, aşa cum reiese din figura nr. 18.
Din examinarea acestei figuri rezultă ritmul rapid de creştere a populaţiei şi
salariaţilor ce beneficiază de training, cu circa 10 la sută, în aproape toate zonele globului
într-o perioadă de numai doi ani. O altă concluzie este că pe primele locuri, ca proporţie
a salariaţilor care beneficiază de pregătire, se situează zona Australia - Noua Zeelandă,
urmată de China şi la mică distanţă - de SUA şi Europa. Remarcăm că Europa a înregistrat
cea mai substanţială creştere a pregătirii salariaţilor în perioada 1998-2000. Concluzionând,
la nivel de mapamond, practica de natură educaţională indică o creştere substanţială a
populaţiei adulte care face eforturi fără precedent de a-şi actualiza şi amplifica
cunoştinţele, ca răspuns la necesităţile ample de noi cunoştinţe generate de evoluţiile
economice, sociale, tehnologice şi ştiinţifice.

Figura nr. 18. Procentajul salariaţilor incluşi în programe de traning

'- '.< • ' .' ' . "* . ■■.-. -, /. .:*-",-. -■<


1.7. Strategia Uniunii Europene
de construire a economiei bazate pe cunoştinţe
1.7.1. Fundamentele şi obiectivele strategiei
Manifestarea pregnantă a revoluţiei cunoştinţelor şi multiplele mutaţii produse în
economia mondială au determinat factorii politici, îndeosebi la nivelul ţărilor cele mai
dezvoltate, să abordeze frontal aceste realităţi într-o viziune prospectivă şi pragmatică.
Fără îndoială, că una dintre abordările cele mai cuprinzătoare şi spectaculoase o
reprezintă strategia Uniunii Europene de construire a economiei bazate pe cunoştinţe,
adoptată la summitul de la Lisabona din 2000. Bazată pe o profundă analiză a situaţiei şi
evoluţiilor din Uniunea Europeană comparativ cu cele din SUA, strategia proiectează
elementele principale ale construirii economiei bazate pe cunoştinţe în cadrul său.
Esenţa strategiei constă - după cum se afirmă în documentul prezentat de Comisia
Uniunii Europene la Lisabona [43] - în continuarea şi accelerarea schimbărilor
structurale care se află deja în derulare. Concepţia pe care se bazează această strategie
este prezentată în figura nr. 19. în baza acestei concepţii s-au formulat patru obiective
strategice pentru Uniunea Europeană:
•construirea unei economii bazate pe cunoştinţe inclusivă şi dinamică;
•producerea unei creşteri economice accelerate şi sustenabile;
•revenirea la utilizarea plenară a resurselor umane, reducând şomajul la nivelul
celor mai performante ţări;
•modernizarea sistemelor de protecţie socială.
Obiectivul strategic global, în care se reflectă sintetic cele patru obiective
strategice menţionate, în formularea sa de la Lisabona, este următorul: Uniunea
Europeană să devină până în anul 2010 cea mai competitivă economic din lume,
bazată pe ştiinţă, capabilă de o dezvoltare durabilă şi creatoare de noi locuri de
muncă. Creşterea economică medie anuală va fi de 3% şi ea va conduce la crearea a
20 de milioane de locuri de muncă până în 2010.
În vederea realizării acestor obiective, Uniunea Europeană îşi focalizează eforturile
în două direcţii principale complementare:
-continuarea reformei economice pentru a realiza economia bazată pe cunoştinţe;
-fortificarea modelului social european bazat pe investirea în oameni.
De reţinut că, potrivit Comisiei Europene, operaţionalizarea acestora necesită o
deplină coordonare la nivel european, naţional, regional şi local, respectând principiul
subsidiarităţii.
Figura nr. 19. Elementele esenţiale ale strategiei de construire a economiei
bazate pe cunoştinţe în Uniunea Europeană

1.7.2. Domeniile şi acţiunile prioritare ale construirii economiei


bazate pe cunoştinţe
Reforma economică este focalizată asupra a 11 domenii prioritare, prezentate
sintetic în figura nr. 20.
Figura nr.20. Domenii şi acţiuni prioritare ale construirii economiei bazate pe cunoştinţe

a) Dezvoltarea e-Europei (Europa electronică) are în vedere construirea unei


societăţi informaţionale pentru toţi cetăţenii Europei, după modelul din SUA, care
a generat deja substanţial performanţe economice. Elementele principale avute în
vedere sunt:
•extinderea internetului, inclusiv prin generalizarea folosirii sale în şcoli;
•proliferarea comerţului electronic;
•creşterea numărului de firme tehnologice de vârf nou-înfiinţate;
b) •extinderea telecomunicaţiilor.
Dezvoltarea pieţei interne a Uniunii Europene, îmbunătăţind performanţele
sectoarelor neperformante. Piaţa internă europeană, deşi funcţionează bine, încă nu
stimulează suficient creşterea economică, competitivitatea şi inovarea. Domeniile
principale asupra cărora se prevede să se acţioneze sunt:
Capitolul l • Economia bazată pe cunoştinţe

79

•achiziţiile publice, în special în zonele transfrontaliere;


•costurile tranzacţiilor comerciale, prea mari din cauza birocraţiei care,
potrivit unui studiu OCDE, reprezintă între 3-5% din PIB în ţările Uniunii
Europene, aproape dublu comparativ cu SUA; deosebit de ridicate sunt
costurile cu protecţia proprietăţii intelectuale;
•barierele frontaliere pentru servicii în cadrul Uniunii Europene;
•pieţele energiei şi aviaţiei, care nu sunt finalizate la nivel european.
c) Dezvoltarea serviciilor financiare şi realizarea unei pieţe integrate de capital în
2005. Realizarea unei economii bazate pe cunoştinţe, funcţionale şi performante în
Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei pieţe integrate de capital şi a
unor servicii financiare dinamice care să satisfacă concomitent cerinţele investitorilor,
întreprinzătorilor şi consumatorilor. Principalele direcţii de acţiune sunt:
•amplificarea capitalizării pieţei de capital din Uniunea Europeană, ce
reprezintă ca mărime jumătate din piaţa SUA;
•eliminarea fragmentării pieţei de capital, în Uniunea Europeană existând 33
de burse de valori, comparativ cu două în SUA;
•revederea restricţiilor privind investiţiile permise fondurilor de pensii, ceea
ce ar disponibiliza spre economia Uniunii Europene fonduri de investiţii
imense, în valoare de 5.000 de miliarde de euro.
d) Reconsiderarea intreprenoriatului şi întreprinderilor europene. Europa trebuie să
devină mai intreprenorială şi mai inovativă, ceea ce semnifică firme mici şi mijlocii mai
multe şi mai performante, dintre care unele — o proporţie redusă - vor deveni în ramurile
lor firme mari şi lideri. Două sunt direcţiile strategice de acţiune preconizate:
•construirea unui mediu de afaceri dinamic, stimulativ pentru creare de
firme, creştere economică şi inovare în condiţii de pieţe competitive; pentru
aceasta, sunt absolut necesare elaborarea şi implementarea de politici
privind finanţarea prin capitalul de risc şi inovarea eficace;
•încurajarea spiritului intreprenorial şi a asumării de riscuri prin scheme de
partajare a proprietăţii cu salariaţii, incubatoare de afaceri, încurajarea
femeilor-întreprinzător, eliminarea barierelor culturale privind asumarea
riscului la toate nivelurile economiei etc.
e) Crearea unei autentice zone europene de cercetare ştiinţifică. întrucât cercetarea şi
tehnologiile contribuie cu 28-50% la creşterea economică şi reprezintă principalii
vectori de forţă ai competitivităţii şi ocupării forţei de muncă, ele trebuie să fie
reconsiderate. Aceasta cu atât mai mult cu cât - afirmă Comisia Europeană - în econo
mia bazată pe cunoştinţe - cercetarea ştiinţifică şi tehnologiile vor reprezenta mai mult
ca niciodată motorul progresului economic şi social. De aceea este esenţială crearea
„zonei europene de cercetare ştiinţifică" prin:
•integrarea şi coordonarea superioară, mai eficace, mai atractivă şi mai inova
tivă, a cercetării ştiinţifice la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul ţărilor
componente;
•dezvoltarea unei reţele de centre de excelenţă;
•dezvoltarea comună, la nivelul Uniunii Europene, a infrastructurii cercetării
ştiinţifice pentru domeniile de vârf, începând cu electronica şi informatica;
•folosirea stimulentelor privind taxele, patentele şi capitalul de risc pentru a
dezvolta cercetarea ştiinţifică;
•realizarea unui sistem comun european de referinţe ştiinţifice şi tehnologice
care să servească politicilor publice;
•încurajarea cercetătorilor să fie mai mobili;
•transformarea Europei într-o zonă atractivă pentru cele mai bune creiere din
lume.
f)Reconsiderarea instrumentelor financiare comunitare. Toate instrumentele finan
ciare utilizate la nivelul Uniunii Europene - se statuează în documentele adoptate la
Lisabona - vor fi reconsiderate, astfel încât să-şi aducă contribuţia la construirea eco
nomiei bazate pe cunoştinţe. Acest proces se realizează în strânsă cooperare cu Fondul
European de Investiţii şi cu Banca Europeană de Investiţii, care ele însele îşi remode-
lează politicile şi modalităţile de decizie şi acţiune corespunzător obiectivelor şi
conţinutului strategiei Uniunii Europene pentru 2010.
g)Construirea societăţii şi economiei bazate pe cunoştinţe să se fundamenteze pe
valorile modelului social european. Modelul social european poate să ajute la derularea
tranziţiei spre economia bazată pe cunoştinţe. Problema principală este — potrivit autorilor
strategiei - să se canalizeze imensul potenţial al societăţii şi economiei bazate pe
cunoştinţe pentru a rezolva multiplele probleme sociale cu care se confruntă Uniunea
Europeană. Cheia soluţionării adecvate constă în situarea oamenilor în centrul politicilor
elaborate şi implementate în Europa.
h) Investiţiile cele mai bune pentru realizarea economiei bazate pe cunoştinţe sunt în
educaţie şi în training. Vor trebui regândite toate componentele sistemului educaţional
începând cu grădiniţa şi continuând cu învăţământul primar, secundar şi universitar,
învăţarea continuă trebuie să reprezinte componenta principală a strategiei. Tuturor cetă-
ţenilor Uniunii Europene va trebui să li se ofere pe întreaga durată a vieţii oportunităţi de a
participa activ şi eficace la activităţile societăţii bazate pe cunoştinţe.
i) Creşterea gradului de ocupare a resurselor umane. Acţionarea pe coordonatele
anterioare, generatoare de stabilitate, noi firme şi noi locuri de muncă, va determina
folosirea mai bună a resurselor umane. Pe acest plan, la nivelul UE, se stabilesc şi
obiective cuantificabile referitoare la:
•creşterea gradului de ocupare a populaţiei de la 61% în 2000, la 65% în
2005 şi 70% 2010;
•reducerea şomajului în 2010 la 4%, nivel realizat în 2000 de cele mai
performante ţări din lume;
•amplificarea gradului de utilizare a resurselor de muncă - element cu
pondere decisivă în economia bazată pe cunoştinţe - va avea multiple efecte
pozitive în plan economic, social şi cultural.
j) Evoluarea societăţii şi economiei spre includere (integrare) socială şi nu spre
excludere. Principalii factori de excludere sunt şomajul, abilităţile insuficiente, educaţia
şi trainingul inadecvat, absenţa accesului la cunoştinţe şi inexistenţa oportunităţilor
Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe

81

pentru muncă şi dezvoltare. Societatea bazată pe cunoştinţe oferă cele mai promiţătoare
perspective pentru depăşirea excluziunii sociale, dar pentru aceasta este necesar ca
sistemele de protecţie socială să devină mai active, să ofere stimulente pentru muncă, să
asigure sisteme de pensionare sustenabile pentru populaţia de vârsta a treia şi un mediu
stabil în care tranziţia la economia bazată pe cunoştinţe să se poată derula.
k) Imprimarea unei noi dinamici dialogului social. Partenerii sociali au un rol crucial
în managementul tranziţiei la economia bazată pe cunoştinţe. Contribuţia lor necesită
nu numai datorită schimbărilor radicale în conţinutul proceselor de muncă, dar şi
pentru a asigura înţelegerea comună de către partenerii sociali a tuturor elementelor
implicate de construcţia noii economii, bazată pe înlănţuirea oamenilor, cu ideile,
aspectele financiare şi piaţa.
Din enumerarea domeniilor şi acţiunilor principale de construire a economiei bazate
pe cunoştinţe rezultă principalele sale caracteristici:
•abordarea sistemică, prevederile strategiei referindu-se la ansamblul compo
nentelor societăţii şi economiei Uniunii Europene;
•prioritatea acordată ramurilor şi domeniilor bazate pe tehnologii de vârf;
•situarea educaţiei, trainingului, învăţării continue şi cercetării ştiinţifice în prim-
planul alocării resurselor şi schimbărilor de realizat;
•acordarea unei atenţii deosebite intreprenoriatului şi întreprinderii, celulele
unde se construieşte defacto economia bazată pe cunoştinţe.
în perioada care a trecut de la adoptarea strategiei la Lisabona s-au elaborat,
implementat sau se află în curs de operaţionalizare numeroase politici, planuri şi programe
sectoriale şi pe domenii, care au determinat realizarea unor progrese substanţiale. In
paragraful următor prezentăm o selecţie a acestora, pentru a oferi o imagine mai concretă şi
actualizată a derulării procesului de implementare a strategiei de construire a societăţii şi
economiei bazate de cunoştinţe.
în final, o ultimă remarcă, aparţinând oficialilor de la Uniunea Europeană, ce au
afirmat în mai multe rânduri că se manifestă o anumită întârziere în implementarea
strategiei de la Lisabona. O analiză aprofundată a evoluţiei Uniunii Europene a fost
realizată prin bine cunoscutul Raport Sapir [22], care statua că „în ciuda realizărilor
instituţionale ale Uniunii Europene, performanţele sale economice sunt mixte... Uniunea
Europeană a eşuat în încercarea de a produce o creştere economică satisfăcătoare, în contrast
nu doar cu aşteptările existente, ci şi cu realizările SUA". Mai mult decât atât, Raportul
Sapir a formulat 33 de recomandări, grupate pe şase seturi, incluse în figura nr. 21.
Se aşteaptă ca Uniunea Europeană, în formula sa extinsă şi cu noile organisme mana-
geriale alese şi/sau desemnate în 2004, să relanseze şi intensifice construirea economiei bazate
pe cunoştinţe.
Figura nr. 21. Principalele direcţii de acţiune pe care se focalizează recomandările Raportului Sapir

1.7.3. Planuri, programe şi acţiuni majore de implementare a


strategiei UE de construire a societăţii şi economiei bazate
pe cunoştinţe
Prezentăm selectiv care sunt principalele planuri şi programe ale UE de construire
a economiei bazată pe cunoştinţe, împreună cu principalele acţiuni întreprinse în vederea
implementării lor (tabelul nr. 4).
Tabelul nr. 4
Sinteza prevederilor şi acţiunilor UE de construire a economiei
şi societăţii bazate pe cunoştinţe
Domenii Planuri, programe şi acţiuni majore
Econom/a bazată pe cunoştinţe
Societate • Planul e-Europe 2002 de acces la internet în şcoli • Planul e-Europe 2005, ce
informaţional cuprinde: o nouă strategie de sporire a accesului la Internet, îndeosebi prin
ă conexiuni LAN; e-guvernare; e-sănătate; e-business • Crearea Agenţiei Europene
privind protecţia informaţiilor şi siguranţa reţelei internet • Programul e-lntegrare
(e-incluziune) pentru sporirea participării persoanelor cu handicap la economia
bazată pe cunoştinţe • Noua iniţiativă 2010 a Băncii Europene de Investiţii privind
împrumutul pentru inovaţie, cercetare-dezvoltare, în valoare de 20 mld. euro •
Programul pe zece ani de dezvoltare a sistemului educaţional, utilizând
metoda „benchmarking" în scopul identificării celor mai bune practici de
investiţii în capitalul uman
Domenii Planuri, programe şi acţiuni majore
• Programul e-Learning şi Erasmus-World
"Cercetare-dezvoltare • Programul-cadru 6 de cercetare ce a fost lansat de Comisia Europeană în
februarie 2001 • Planul de măsuri al Comisiei pentru atingerea scopurilor
stabilite de summitul de la Barcelona (B) privind cheltuielile de cercetare-dezvoltare
(3% din PIB) • Programul Galileo de servicii globale de navigaţie. Primul satelit
experimental denumit GSTB (Galileo System Test Bed) pune în acţiune noi
tehnologii, de ultimă oră, dezvoltă noi domenii de creaţie, permite un salt pe piaţa
serviciilor moderne şi facilitează crearea a mii de noi locuri de muncă

Telecomunicaţii • Emiterea unei reglementări a Consiliului UE privind liberalizarea reţelei locale •


Pachet de directive privitor la comunicaţiile electronice şi reglementarea unitară
a telecomunicaţiilor şi reţelei media
Energetică şi • Noile reglementări privind infrastructura energetică şi convenirea condiţiilor de
servicii publice asigurare a livrărilor de energie
Transporturi • Al doilea pachet feroviar, ce prevede deplina liberalizare a transportului de mărfuri şi
pasageri • Programul Spaţiul European Aerian Comun referitor la liberalizarea
Poştă •transporturilor aeriene
Programul (faza a ll-a) deschiderii pieţei serviciilor poştale
Servicii financiare • Planul de acţiune în domeniul serviciilor financiare (Financial Services Action
Plan FSAP), care prevede crearea pieţei unice a serviciilor financiare
înfiinţare de • Carta Europeană a întreprinderilor Mici şi Mijlocii • Programul „Schimb de
întreprinderi cele mai bune practici între statele membre privind înfiinţarea întreprinderilor" •
Al patrulea program multianual pentru întreprinderi 2001 -2005 • Cartea Verde
„Intreprenoriatul în Europa"

Norme • Planul de acţiune privind intreprenoriatul în fiecare ţară, care să faciliteze


administrative pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor • Planul de facilitare şi simplificare a
întreprinderi normelor administrative • Planul de Acţiune privind dreptul societăţilor comerciale
şi guvernare corporativă • Planul de Acţiune al Comisiei privind principalele
reforme şi norme unionale • Reglementarea privind Statutul Societăţii
Europene (consfinţit de summitul de la Stockholm-2001)

Concurenţa şi • Programul „Ajutor mai puţin dar mai bun", care prevede orientarea ajutoarelor
ajutorul de stat publice spre factorii care contribuie la creşterea economică
Ocupare a forţei de • Strategia Europeană a
muncă Angajării • Noua Strategie a
Educaţie • Programul e-
Learning. • Programul
îmbătrânire a • Asigurarea unui nivel corespunzător al
populaţiei pensiilor • Modernizarea sistemelor de pensii
Protecţia mediului

Resurse naturale • Strategia creşterii durabile adoptată la summitul de la Goteborg •


Normele privind limitele ajutoarelor de stat, cu referire la sectorul
Sănătate energetic
• Graficul de aplicare a Planului de Acţiune privind ştiinţa vieţii (Life
Science) şi biotehnologiile
Climă • Proiectul de acţiuni de combatare a schimbărilor
climaterice • Proiectul privind puritatea aerului •
Proiectul de impozitare pentru sectorul energetic
Domenii Planuri, programe şi acţiuni majore
Transporturi • Consiliul cheamă la: - Operationalizarea rapidă a instrumentelor adoptate
după accidentul petrolierului „Erika" - Aplicarea rapidă a a instrumentelor adoptate
după accidentul petrolierului „Prestige" - Respectarea codului privind pavilioanele •
Consolidarea strategiilor regionale privind dezvoltarea durabilă

1.8. Construirea economiei bazate pe cunoştinţe în ţările


din Extremul Orient
Studiile efectuate în comun de specialişti ai celor mai bune şi cunoscute institute
de cercetări din Extremul Orient - Institutul de Cercetări Nomura din Tokio şi Institutul de
Studii pentru Asia de Sud-Est din Singapore - au dus la concluzia că pentru a construi
rapid şi eficace economia bazată pe cunoştinţe, ţările din această regiune este necesar să
acţioneze cu prioritate în cinci direcţii, prezentate în figura nr. 22.

1 Dezvoltarea sectoarelor de tehnologii


informaţionale şi de comunicaţii

2 Adaptarea la cerinţele reţelelor de


producţie internaţionale
Dir< ecţii
c le 1 Fortificarea sistemelor inovaţionale

acţi une Naţionale

4 Modernizarea resurselor umane

5 Restructurarea industriei şi a firmelor

Figura nr. 22. Principalele direcţii de acţiune în vederea construirii economiei bazate pe cunoştinţe

a) Dezvoltarea sectorului de tehnologii informaţionale şi de comunicaţii, ceea ce


implică, printre altele:
•dezvoltarea şi modernizarea sistemului de telecomunicaţii, în special a celor cu

bandă largă, necesar pentru comerţul electronic;


•proliferarea telefoniei fixe şi mobile;
•extinderea internetului;
•eliminarea monopolului statului în comunicaţii şi stimularea competiţiei;
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe
____________________________________________________________________________________
85

•adoptarea unui cadru legislativ de reglementare adecvat pentru comerţul elec


tronic;
•dezvoltarea unui mediu economic favorizant extinderii comerţului electronic.
b) Adaptarea la cerinţele reţelelor internaţionale de producţie prin:
•modernizarea în continuare a infrastructurii fizice (drumuri, porturi, aeroporturi,
echipamente de telecomunicaţii);
•creşterea eficacităţii procedurilor vamale;
•dezvoltarea de infrastructuri de plăţi internaţionale eficace;
•reglementarea „catifelată" a aspectelor financiare ale tranzacţiilor internaţionale;
•realizarea tranzacţiilor comerciale ale economiilor naţionale cu reţelele regio
nale în timp real;
•dezvoltarea de noi clustere pe domenii de vârf bazate pe atragerea marilor firme
internaţionale.
c) Fortificarea sistemelor inovaţionale acţionând pentru:
•tranziţia de la sisteme de cercetare-dezvoltare conduse de guvern, centrate pe
activităţi de dezvoltare şi reţele autohtone, la sisteme conduse privat, centrate
pe diseminări de inovaţii şi cunoştinţe şi pe reţele orientate global, internaţional;
•trecerea de la politici de creştere a ofertei la politici de utilizare eficientă a
resurselor;
•înlocuirea politicilor care răspund cererilor pieţei pe termen scurt cu politici pe
termen lung, ce duc la crearea de noi pieţe şi dezvoltare sustenabilă;
•proliferarea utilizării clusterelor prin politici ştiinţifice, tehnologice şi inova
ţionale;
•crearea unui mediu global (economic, ştiinţific, educaţional, social etc.) care
este favorizant inovării.
d) Modernizarea resurselor umane acţionând cu prioritate în următoarele direcţii:
•adoptarea unui nou model de educaţie şi training focalizat pe calitate, creativi
tate, inovare continuă şi dezvoltare totală a resurselor umane;
•furnizarea cu prioritate a unui număr suficient de specialişti în tehnologiile
informaţionale şi de comunicaţii;
•importarea de salariaţi bazaţi pe cunoştinţe, pentru a rezolva problemele pre
sante, ce stopează dezvoltarea economiei naţionale;
•modificarea politicilor de imigrare privind profesioniştii în ramurile de vârf;
•reformarea profundă a sistemelor educaţionale din ţările Asiei.
e) Restructurarea industrială şi a firmelor prin:
•dezvoltarea sectoarelor de tehnologii informaţionale şi de comunicaţii;
•politici guvernamentale focalizate asupra creşterii eficienţei sectoarelor de
producţie, servicii şi pieţelor de capital;
•promovarea dezvoltării IMM care valorifică externalizarea activităţilor în
cadrul reţelelor de firme;
•încurajarea înfiinţării de noi firme, în special în domeniile software-ului,
internetului, biotehnologiei şi comunicaţiilor mobile;
• promovarea de politici centrate pe dezvoltarea capitalului de risc şi a pieţelor de
capital.
Acţionarea în aceste cinci domenii se recomandă să fie integrată în strategii şi
politici cuprinzătoare, care să aibă în vedere ansamblul elementelor ce determină dezvol-
tarea, funcţionalitatea şi performanţele economiei bazate pe cunoştinţe.

1.9. Trecerea României la economia bazată pe


cunoştinţe, în contextul evoluţiilor din
Uniunea Europeană
1.9.1. Dinamica evoluţiei principalilor indicatori economici în
perioada 1993-2003
Înainte de a puncta poziţia relativă a României în trecerea la economia bazată pe
cunoştinţe, în context european, considerăm necesar să prezentăm succint evoluţia sa,
reflectată în dinamica principalilor indicatori economici (vezi tabelul nr. 5) din ultimul
deceniu. ■
Tabelul nr. 5
Evoluţia principalilor indicatori economici ai României în perioada 1993-2003
Nr. Indicatori 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
crt.
1. Ritmul de 1,5 3,9 7,1 3,9 -6,6 -5,4 ■3,2 1,6 5,3 4,9 4,9
creştere
reală a PIB

2. Indicele 29,5 61,7 27,8 57 51 40,6 51,4 40,7 30,3 17,8 14,1
inflaţiei
3. Rata 10,4 10,9 9,5 6,6 8,8 10,3 11,5 10,5 8,6 8,1 7,6
şomajului
4. Ponderea în 17,9 20,3 21,4 23,0 21,2 18,2 17,7 18,9 20,5 21,1 23,5
PIB a
investiţiilor
în capitalul
fix
5. Ponderea 4,5 1,4 5 7,2 6,7 7,5 3,8 3,7 5,5 3,4 5,6
deficitului
contului
curent în PIB

6. Ponderea 2,6 4,2 4,1 5 3,6 2,8 2,5 3,6 3,1 2,5 2,4
deficitului
bugetului în
PIB
7. Ponderea 12,7 15,1 15,4 20 22,4 24,4 24,6 25,5 30,2 30,2 30,2
datoriei
externe
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe
____________________________________________________________________________________
87_

Din examinarea informaţiilor cuprinse în tabel rezultă, în principal, următoarele


concluzii:
•situaţia economică de ansamblu a cunoscut o evoluţie pozitivă, România înre
gistrând în ultimul deceniu o creştere economică reală, apreciabilă, în condiţiile
menţinerii principalelor echilibre macroeconomice la un nivel satisfăcător;
•evoluţia pozitivă de ansamblu a fost întreruptă de criza economică din 1997-1999
deosebit de profundă;
•inflaţia rămâne cea mai delicată problemă pentru România, fiind una dintre cele
mai ridicate din Europa;
•evoluţia pozitivă a indicatorilor economici s-a accentuat în ultimii trei ani, cu
perspective de menţinere a acestui trend potrivit evoluţiilor din 2004 şi previziu
nilor pentru 2005-2006.

1.9.2. Evaluarea stadiului trecerii României la


economia bazată pe cunoştinţe

O evaluare realistă a stadiului evoluţiei României spre economia bazată pe


cunoştinţe nu se poate realiza decât utilizând abordări comparative internaţionale. Foarte
util pe acest plan este indexul sau tabloul indicatorilor de evaluare stabiliţi pentru
strategia de la Lisabona, structurat pe cinci componente principale:
inovarea şi cercetarea;
liberalizarea şi fluidizarea pieţei;
dezvoltarea intreprenorială şi a întreprinderii;
gradul de ocupare a resurselor umane şi coeziunea socială;
dezvoltarea economică sustenabilă.
în continuare prezentăm rezultatele evaluării efectuate pentru România de un grup
de specialişti români din cadrul Societăţii Române de Economie [7] - prima de acest gen
realizată pentru ţara noastră - deosebit de edificatoare pentru situaţia relativă a României
în construcţia europeană a economiei bazate pe cunoştinţe.
Tabelul nr. 6

Tabloul Lisabona al indicatorilor de evaluare pentru România*

Nr. Unitatea de România Nivelul Maximum în Minimum Ultima poziţie în


crt. măsură evoluţiei" UE'" în UE'" ţările candidate
la UE sau în cele
intrate în 2004"'

1 Inovare şi D
cercetare
1.1 Cheltuieli pentru % în PIB 3,28 D 7,32 Suedia 3,51 Grecia 3,66 Bulgaria
resurse umane
1.2 Total cheltuieli % în PIB 0,38 (0,56) D- 4,27 Suedia 0,64 Spania 0,27 Cipru
pentru C&D
1.2.1 Cheltuieli pentru % în total 65 C 71,88 Suedia 31,54 15,28 Cipru
C&D ale cheltuieli Portugalia
întreprinderilor C&D
1.2.2 Cheltuieli pentru % în total 29 C 60,95 20,99 Suedia 37,08 Slovenia
C&D finanţate de cheltuieli Portugalia
guvern C&D
1.2.3 Cheltuieli pentru % în total 6 C 18,68 Austria 2,47 1,89 Slovacia
C & D acoperite cheltuieli Germania
din fonduri externe C&D

1.3 Nivelul accesului la % în total 4,5 D- 65,5 Olanda 12,2 Grecia 5 Bulgaria
internet locuinţe
1.4 Patente înregistrate Nr./milion 0,7 E 366,5 Suedia 5,4 Portugalia 2,08 Bulgaria
la nivel european"" locuitori
(EPO)

1.5 Patente înregistrate Nr./milion 0,49 E 213,6 Suedia 1,9 Portugalia 0,6 Bulgaria
la nivel mondial"" locuitori
(USPTO)

1.6 Cheltuieli cu % în PIB 1,1 D 4,4 Suedia 1,2 Grecia 1,9 Lituania
informatica şi
tehnica de vârf
1.7 Cheltuieli cu % în PIB 5,3 B 4,4 Portugalia 2,6 Grecia 4,7 Slovenia
informatica şi
comunicaţiile

* Tabel preluat din D. Dăianu şi alţii, op. cit., p. 37.


Evaluarea s-a efectuat pe o scală cu cinci nivele de la A (cel mai bun) la E (cel mai rău). Pentru fiecare
nivel se pot utiliza trei trepte (ex. B-, B, B+). Pentru România, nivelul pe scală s-a stabilit nu în raport cu
obiectivele stabilite la Lisabona, ci raportat nivelului performanţelor curente ale ţărilor membre al Uniunii
Europene şi candidate.
* în aceste coloane se indică nivelul maxim şi, respectiv, minim al indicilor respectivi pentru categoria de
ţări avute în vedere.
* Brevete patentate în concordanţă cu prevederile Organizaţiei Europene de Brevete (EPO). * Brevete
patentate în concordanţă cu prevederile Oficiului de Patente şi Mărci din SUA (USPTO).
Nr. Unitatea de România Nivelul Maximum în Minimum Ultima poziţie în
crt. măsură evoluţiei UE în UE ţările candidate
la UE sau în cele
intrate în 2004

2 Liberalizarea şi D+
fluidizarea pieţei
2.1 Preţul apelurilor Euro, 10 minute 0,27 C- 0,56 Anglia 0,23 0,09 Bulgaria
Finlanda
telefonice locale de apel telefonic

2.2 Preţul energiei Euro/kWh 0,04 D+ 0,082 Italia 0,052 0,045 Estonia
electrice pentru Spania
utilizatorii
industriali
2.3 Preţul gazelor Euro/Gcal 2,29 D 6,80 Suedia 5,26 2,91 Estonia
pentru utilizatorii Danemarca
industriali
3 întreprinderea D+
3.1 Perioada necesară să zile 27 C+ 123 Italia 18 Anglia 11 Letonia
înfiinţezi o
întreprindere
3.2 11,7 69,6 Grecia 1 Anglia 8,3 Bulgaria
Cheltuieli % în venitul pe c
necesare să locuitor
înfiinţezi o
întreprindere
3.3 Valoarea ajutorului de % în PIB 6,3 E 1,58 0,66 Anglia Necunoscut
stat Finlanda
4 Gradul de ocupare a C-
resurselor umane şi
coeziunea socială

4.1 57,6 55,5 Italia 50,6 Bulgaria


Rata totală de % din total c 75,9
ocupare a forţei de populaţie Danemarca
muncă
4.2 învăţarea continuă % populaţiei 1,3 E 34,2 Suedia 3,6 1,4 Bulgaria
* Portugalia
adulte care
urmează
programe de
training
4.3 Inegalitatea în Raportul dintre 4,6 C 6,5 3,1 Danemarca 3,4 Cehia
Portugalia
distribuirea veniturile cele mai
veniturilor înalte ale
populaţiei faţă de
cele mai scăzute

4.4 23,2 9,0 Suedia 4,3 Slovenia


Tineri în vârstă de 18- % din populaţia în c 41,1
24 ani care nu-şi vârstă de 18-24 Portugalia
termină studiile ani
începute
4.5 3,8 5,1 Grecia 0,8 Austria 0,8 Cipru
Rata şomajului pe % din totalul c
termen lung populaţiei active
Nr. Unitatea de România Nivelul Maximum în Minimum Ultima poziţie în
crt. măsură evoluţiei" UE"' în UE'" ţările candidate
la UE sau în cele
intrate în 2004'"

5 Dezvoltarea C-
sustenabilă
5.1 Emisiunile de gaze în % din anul de 92 B 125,0 Grecia 72,0 92,0 Bulgaria şi
atmosferă referinţă (1990)! Luxemburg Cehia
ţinta: 8% până în
2010

5.2 Intensitatea Kg de petrol 1.164 E 263 Finlanda 125 341 Slovenia


consumului echivalent la Danemarca
energetic al 1.000 euro
economiei
5.3 Proporţia energiei % din 28,4 B+ 67,3 Austria 1,6 Belgia 0,8 Ungaria
regenerate în total consumul
consum energetic naţional
global de
energie
Sursa: Tabel preluat din D. Dăianu şi alţii, op. cit., p. 37.

Informaţiile cuprinse în tabel oferă indicii valoroase în ceea ce priveşte stadiul


construirii economiei bazate pe cunoştinţe în România.
Analiza informaţiilor cuprinse în tabel relevă următoarele aspecte semnificative:
a)la aproape jumătate din indicii cuprinşi în tabel (10 din 21), România se
situează pe ultimul loc în Europa, în raport cu toate ţările considerate;
b)la mulţi indicatori România are niveluri de câteva ori mai mici decât nivelurile
minime din Uniunea Europeană;
c)evaluările la cele cinci domenii considerate plasează România în partea
inferioară a performanţelor, aşa cum rezultă din evaluările sintetice prezen
tate în continuare, deşi în ultimii patru ani s-au înregistrat progrese semnifi
cative în cadrul fiecăruia:
•inovarea şi cercetarea; D
•liberalizarea şi fluidizarea pieţii; D+
•dezvoltarea intreprenorială şi a întreprinderii; D
•gradul de ocupare a forţei de muncă şi coeziunea socială;
C-
•dezvoltarea sustenabilă.
1.9.3. Poziţionarea cercetării-dezvoltării din România,
în raport cu cea din Uniunea Europeană
Având în vedere impactul major pe care îl are cercetarea şi dezvoltarea asupra
construirii economiei bazate pe cunoştinţe, în continuare prezentăm câteva elemente
suplimentare privind acest domeniu. Potrivit analizei efectuate de Radu Gheorghiu, Dragoş
Pîslaru şi Geomina Ţurlea [8] pe baza examinării comparative a 12 indicatori în Uniunea
Europeană şi în România, preluaţi dintr-un studiu european [38] (vezi figura nr. 23), au
rezultat următoarele constatări principale:

Cheltuieli TIC 32%

Capital de risc pentru pornirea afacerii ] 11%

Patente USPTO ] 1%

Patente EPO 0%

Patente high-tech la EPO 0%

Cheltuieli de C-D ale firmelor ] 19%

Cheltuieli publice de C-D 44%

Ocupare în serviciile high-tech J 74%

Ocupare în industriile high-tech 13%

învăţământ continuu 13%

Populaţie ocupată cu studii superioare 46%

Absolvenţi în ştiinţă şi tehnologie 43%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%

Figura nr. 23. Poziţia relativă a României faţă de media UE 15

Pentru toţi cei 12 indicatori pentru care există date, cu excepţia unuia, România
prezintă valori care se situează sub jumătatea mediei europene, deoarece pentru unii
indicatori poziţia relativă este 1% sau mai puţin, rata de creştere înregistrată este
irelevantă.
Principalele puncte forte ale României, la nivelul ţărilor candidate, sunt trendul
educaţiei, trendul pentru cercetare-dezvoltare publică, trendul pentru brevete USPTO.
Principalele puncte slabe sunt trendurile cercetare-dezvoltare ale sectorului privat şi
volumul curent al brevetelor înregistrate.
. O imagine mai completă se obţine prin examinarea poziţiei României faţă de ţările
Uniunii Europene şi alte ţări dezvoltate pe plan mondial, în funcţie de indicele agreat de
inovare (vezi figura nr. 24).

Legenda
DK Danemarca NL Olanda BG Bulgaria PL Polonia US SUA
DE Germania AT Austria CY Cipru RO România JP Japonia
ES Spania FI Finlanda CZ Cehia SI Slovenia PT Portugalia
FR Franţa UK Anglia EE Estonia SK Slovacia SE Suedia
IE Irlanda CH Elveţia HU Ungaria TR Turcia
IT Italia IS Islanda LT Lituania BE Belgia
LU Luxemburg NO Norvegia LV Letonia EL Grecia

Figura nr. 24. Poziţia relativă a României, a ţărilor UE şi a altor ţări dezvoltate
în raport cu Indicele Agreat de Inovare

Se observă că România se află în zona ţărilor ale căror dezavantaje faţă de ţările
cele mai dezvoltate - SUA, Japonia, Suedia, Finlanda, Elveţia, Marea Britanie, Danemarca
şi Norvegia - se vor reduce. Cu toate acestea, remarcăm că, alături de Turcia, România
este despărţită de cel mai mare decalaj faţă de aceste ţări. Grupul de specialişti români,
menţionaţi anterior, afirmă că dacă România îşi menţine intensitatea evoluţiilor pozitive din
2003, iar Uniunea Europeană stagnează (ceea ce, fireşte, este nerealist!), atunci ar avea
nevoie de cinci-zece ani pentru a recupera acest decalaj, chiar şi la cei mai dinamici
indicatori din index. Un scenariu mai realist propus de aceştia, care iau în calcul şi durata
curbelor de învăţare necesare asimilării know-how-ului implicat şi o dinamică realistă a
valorilor europene, duce la concluzia unei durate de 20 de ani pentru recuperarea
rămânerii în urmă în plan inovational. în ceea ce priveşte însă performanţele economiei
României în ansamblul său, recuperarea decalajelor presupune perioade mari. Potrivit
estimărilor specialiştilor englezi [8] de la Economist Intelligence Unit, efectuate în 2003,
pentru a realiza venitul pe cap de locuitor al Uniunii Europene, România va avea nevoie
-dacă nu va fi capabilă de politici şi acţiuni raţionale şi hotărâte - de circa 80 de ani.
Pentru a evita o asemenea situaţie, care ar pune sub semnul întrebării însuşi statutul
naţiunii române în Europa şi pe plan mondial, este necesar un management profesionist la
nivel naţional. In acest context se subliniază - şi pe bună dreptate, de către specialiştii
menţionaţi - că realizarea unor rate de creştere foarte ridicate de-a lungul unor perioade
îndelungate este posibilă doar prin politici naţionale raţionale şi coordonate, care să
determine efecte în profunzimea mecanismelor economice, inovaţionale, educaţionale,
culturale şi sociale. Iar în studiul dânşilor sunt prezentate mai multe direcţii majore de avut
în vedere în formularea şi implementarea acestor politici, care se referă îndeosebi la
sistemul de cercetare, campaniile inovative, capitalul financiar şi canalele de finanţare,
inovare, la capitalul uman şi serviciile educaţionale.
Construirea economiei bazate pe cunoştinţe, — atât în România, cât şi în ţările
dezvoltate - reprezintă un proces de o complexitate, dificultate şi rafinament deosebit de
mari, care nu poate fi realizată decât printr-un management profesionist la nivel naţional,
bazat pe armonizarea şi participarea intensă a tuturor forţelor economice, inovaţionale,
educaţionale, sociale şi politice ale ţării, în strânsă corelare cu tendinţele de vârf pe plan
internaţional şi, fireşte, în primul rând, din Europa.

1.10. Elemente pentru strategia României


de construire a economiei bazate pe cunoştinţe
1.10.1. Coordonate şi premise ale abordării construcţiei economiei
bazate pe cunoştinţe în România
Informaţiile încorporate în paragraful anterior demonstrează stringenta necesitate
pentru România de a aborda complexele şi dificilele aspecte asociate construcţiei
economiei bazate pe cunoştinţe într-o optică total schimbată, dacă se doreşte, la modul
operaţional, eliminarea decalajelor ce ne separă de cvasitotalitatea ţărilor europene şi
obţinerea de performanţe adecvate.
In opinia noastră, în fundamentarea acestei optici trebuie avute în vedere două
elemente esenţiale:
a) Abordarea construcţiei economiei bazate pe cunoştinţe în România trebuie să
pornească de la realitatea că, în perioada următoare, se suprapun trei transfor-
mări economice de o complexitate deosebită:
•construirea unei economii de piaţă funcţionale;
•integrarea în Uniunea Europeană;
•construirea economiei bazate de cunoştinţe.
Ca urmare, problemele pe care trebuie să le rezolve România sunt mult mai ample,
;
omplexe şi dificile decât cele cu care se confruntă majoritatea ţărilor din Europa.
b) Existenţa unei şanse unice pentru România o reprezintă derularea revoluţiei
cunoştinţelor care - ca toate revoluţiile care au determinat trecerea de la un sistem
economic la altul - oferă posibilitatea de a recupera decalajele economice şi sociale ce o
despart de ţările dezvoltate într-o perioadă mult mai scurtă, în condiţii normale, această
recuperare ar fi necesitat o perioadă istorică mult mai lungă sau chiar ar fi fost imposibilă.
Fireşte, există însă şi cealaltă posibilitate, de amplificare a decalajelor ce despart România
ca nivel de dezvoltare şi performanţă economică faţă de ţările dezvoltate ce avansează
rapid spre economia bazată pe cunoştinţe. Valorificarea şansei unice pentru România, oferită
de revoluţia cunoştinţelor, depinde în cea mai mare măsură de noi, de cei care conduc politic,
economic şi social această ţară.
România, în proiectarea construcţiei economiei bazate pe cunoştinţe, concomitent
cu finalizarea economiei de piaţă şi cu integrarea în Uniunea Europeană, este necesar să
pornească concomitent de la următoarele patru fundamente:
•stadiul de dezvoltare şi realităţile economiei româneşti, îndeosebi punctele sale
forte şi punctele sale slabe, evaluate şi analizate obiectiv, cu accent pe
identificarea cauzelor care le generează;
•caracteristicile, oportunităţile şi ameninţările potenţiale oferite de revoluţia
cunoştinţelor şi de economia bazată pe cunoştinţe;
•strategia Uniunii Europene de realizare a economiei bazate pe cunoştinţe,
actualizările sale şi problemele cu care se confruntă în implementarea sa;
•abordările şi analizele efectuate în alte ţări care abordează profesionist şi eficace
trecerea la economia bazată pe cunoştinţe, în special cele din Extremul Orient
(Singapore, Coreea de Sud, Hong-Kong etc.) pentru a prelua şi adapta anumite
modalităţi şi metode de acţiune la condiţiile din România.
Conceperea şi implementarea strategiei de construire a economiei bazate pe
cunoştinţe este necesar să se bazeze pe mai multe premise (vezi figura nr. 25), la care ne
referim succint, în continuare:
a)Conceperea şi operaţionalizarea strategiei situând pe primul plan interesul
naţional al României de a elimina decalajul economic şi social care o desparte
cvasitotalitatea ţărilor membre ale Uniunii Europene. Celelalte interese politice,
sectoriale sau regionale trebuie subordonate interesului naţional, pe termen
mediu şi lung fiind toate satisfăcute la un nivel superior de o economie perfor
mantă. Desigur, avem în vedere situarea în prim-plan a interesului naţional de
facto şi nu o abordare declarativă, demagogică.
b)Cuprinderea în sfera de acţiune a strategiei a tuturor ramurilor de activitate şi a
tuturor regiunilor şi judeţelor ţării, întrucât toate sunt componente ale sistemului
economiei naţionale şi influenţează direct şi indirect, cu intensitate mai mare
sau mai mică funcţionalitatea şi performanţele de ansamblu ale economiei şi
societăţii româneşti.
c)Abordarea corelativă a aspectelor economice şi sociale, pornind de la primatul
factorilor economici, de la pronunţata dimensiune socială a activităţilor econo
mice şi de la condiţionarea puternică, deşi adesea nu directă şi explicită, a
performanţelor economice de factorii sociali.
d)Conferirea unor puternice dimensiuni formative şi inovaţionale deciziilor şi
acţiunilor privind funcţionarea şi dezvoltarea activităţilor în toate domeniile,
astfel încât capacitatea acestora de a asimila, genera, difuza, utiliza şi valorifica
cunoştinţele să se amplifice substanţial.
e)Imprimarea unui puternic caracter pragmatic şi eficace opţiunilor strategice şi
acţiunilor de construire a economiei bazate pe cunoştinţe, determinând întotdea
una efectele pozitive concrete pe care le vor genera şi acţionând pentru maximi
zarea lor. Se recomandă luarea în considerare cu prioritate a tuturor categoriilor
de efecte directe şi indirecte, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a determina
o dezvoltare durabilă, substanţială.
f)Promovarea parteneriatului public-privat ca axă de operaţionalizare a majorităţii
elementelor cuprinse în strategie, valorificând atât spiritul intreprenorial propriu
agenţilor economici privaţi, cât şi viziunea socială, resursele apreciabile şi instru
mentele de armonizare care sunt, de regulă, apanajul statului şi organizaţiilor
publice.
g)Fundamentarea elaborării şi implementării strategiei de construire a economiei
bazate pe cunoştinţe pe consultarea şi implicarea de facto, intensă, a partenerilor
sociali. Se asigură astfel o luare în considerare mai echilibrată a intereselor
tuturor categoriilor sociale şi, concomitent, o participare mai intensă a acestora la
implementare, ceea ce se va reflecta pozitiv în calitatea strategiei şi - îndeosebi -
în performanţele pe care le va genera.
h) Armonizarea obiectivelor, opţiunilor strategice şi a celorlalte elemente cuprinse
în strategia României, cu elementele încorporate în strategia Uniunii Europene
de la Lisabona şi cu actualizările ulterioare şi - în general - cu reperele
internaţionale ale trecerii la economia bazată pe cunoştinţe.

Figura nr. 25. Premise ale elaborării şi implementării strategiei de construire a economiei
bazate pe cunoştinţe în România
Premisele menţionate se recomandă să ghideze ansamblul acţiunilor care concură la
elaborarea şi operaţionalizarea strategiei, începând cu cele privind construirea echipei care
o elaborează şi încheind cu organismele care implementează strategia şi evaluează
rezultatele generate.

1.10.2. Repere privind conceperea şi structurarea strategiei


de construire a economiei bazate pe cunoştinţe
Fireşte, România are nevoie de o strategie naţională profesionist elaborată, care
să direcţioneze, accelereze şi eficientizeze construirea economiei bazate pe cunoştinţe în
ţara noastră (vezi figura nr. 26). O asemenea strategie este obligatoriu să cuprindă
următoarele componente:
1)misiunea, în care să se prezinte principalele caracteristici ale economiei şi
societăţii bazate pe cunoştinţe, pe care România îşi propune să le construiască,
fireşte conectate cu evoluţiile internaţionale din Uniunea Europeană şi de pe
întreg mapamondul;
2)obiectivele fundamentale, atât cantitative, cât şi calitative, privitoare la
economia şi societatea românească în ansamblul său. Din rândul acestora nu
trebuie să lipsească obiective cum ar fi: nivelul productivităţii muncii şi
capitalului, indicele de creştere a valorii adăugate, numărul absolvenţilor cu
studii superioare la mia de locuitori în vârstă de 20-29 de ani, numărul
firmelor şi, respectiv, al persoanelor care folosesc internetul la 10.000 de
locuitori, numărul cercetătorilor şi proiectanţilor la 10.000 de locuitori,
numărul de brevete la 10.000 de locuitori, numărul brevetelor la USPTO,
respectiv EPO la 1.000.000 de locuitori, creşterea gradului de ocupare al
resurselor umane ş.a.
Obiectivele Opţiunile Resursele Termenele \
fundamentale strategice \
/

Misiunea Componente Avantajele


1
competitive

Figura nr. 26. Componentele obligatorii ale strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe

3) Opţiunile strategiei, privitoare la principalele direcţii de acţiune pentru


construirea economiei bazate pe cunoştinţe la nivel global şi pentru principalele
ramuri de activitate. Dintre opţiunile strategice nu trebuie să lipsească cele
privind: dezvoltarea pieţei interne a României, armonizând-o treptat cu piaţa
unică europeană, remodelarea sistemului educaţional naţional, dezvoltarea
învăţământului continuu, extinderea utilizării internetului la nivel de persoane şi
organizaţii, utilizarea clusterelor, reţelelor de firme şi centrelor de afaceri pentru
promovarea şi intensificarea cercetării-dezvoltării, generalizarea parteneriatului
public-privat în activităţile inovative, promovarea comerţului electronic,
dezvoltarea telecomunicaţiilor, informatizarea administraţiei centrale şi locale,
crearea de firme noi, cu prioritate în domeniile de vârf, dezvoltarea pieţei de
capital, crearea unui mediu de afaceri stimulativ şi dinamic, conectarea
cercetării-dezvoltării ştiinţifice din România la cercetarea din Uniunea
Europeană, în special prin Programul-cadru F6. Fireşte, fiecare opţiune este
necesar să fie prezentată cât mai complet, răspunzând, prin sferă de cuprindere,
dimensiune, structură, modalităţi de implementare etc, necesităţilor concrete
din anumite zone ale economiei şi societăţii.
4)Resursele care sunt necesare şi ce pot fi atrase, pornind de la obiectivele şi
opţiunile strategice preconizate. Resursele trebuie structurate atât în funcţie de
natura lor - cunoştinţe, umane, tehnico-materiale şi financiare -, cât şi în
funcţie de provenienţa acestora: surse autohtone, din care stat şi private, surse
atrase şi surse împrumutate. Pentru fiecare categorie de resurse trebuie
stabilite mărimea şi modalităţile de obţinere. Fireşte, dimensionarea resurselor
trebuie să fie realistă, în sensul reflectării potenţialului economic naţional în
dezvoltarea sa şi a posibilităţilor reale de amplificare prin atragere de împru
muturi din afara ţării. Dimensionarea resurselor este întotdeauna un proces
iterativ, corelat cu obiectivele şi opţiunile strategice prin care se armonizează
necesităţile şi aşteptările cu posibilităţile de derulare şi finalizare. Construirea
în ritm rapid a economiei bazate pe cunoştinţe este condiţionată de creşterea
rapidă a cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea, care reprezintă în prezent 0,4-
0,5%, la 3% până în 2010, aşa cum şi-au propus ţările Uniunii Europene prin
strategia de la Lisabona (vezi figura nr. 27).
5)Termenele, atât pentru strategie în ansamblul său, cât şi pentru opţiunile
strategice, trebuie precizate ţinând cont de posibilităţile efective existente.
Având în vedere complexitatea şi dificultatea construirii economiei bazate pe
cunoştinţe - care, în cazul României se suprapune cu alte două procese
aproape la fel de dificile şi complexe -, construirea economiei de piaţă şi
integrarea în Uniunea Europeană, considerăm că orizontul strategiei se
recomandă să fie de 10-15 ani.
6)Avantajele competitive statuează elementele prin care economia românească
va rezista concurenţei străine pe piaţa internă şi cu care va concura eficace, pe
pieţele străine. Avantajele competitive trebuie să fie abordate în consonanţă cu
specificul economiei bazate pe cunoştinţe şi să se refere la principalele ramuri
ale economiei României, care pot să-i asigure dezvoltarea sustenabilă în
contextul evoluţiilor internaţionale actuale şi viitoare. în opinia noastră, pot fi
două categorii de avantaje competitive - unele care se referă la specificitatea
economiei bazate pe cunoştinţe şi altele care au în vedere, fireşte într-o nouă
viziune, valorificarea unor atuuri naturale pe care le are România în turism,
agricultură etc. Pe baza strategiei se recomandă să se elaboreze un plan pe o
perioadă mai scurtă de doi-trei ani - ţinând cont şi de calendarul integrării
în Uniunea Europeană - prin care se specifică mai detaliat, într-o manieră
operaţională şi armonizat, acţiunile de implementare în perioada imediat
următoare.

Figura nr. 27. Ponderea cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea în cadrul PIB

Elementele de mai sus constituie numai câteva repere conceptual-metodologice,


care, în opinia noastră, sunt obligatoriu de luat în considerare în elaborarea strategiei.
Precizăm însă că proiectarea strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe
trebuie realizată de o echipă complexă de specialişti care să cumuleze capacităţile,
experienţa şi informaţiile necesare finalizării cu succes a unui demers metodologico-
aplicativ atât de dificil şi complex. Echipa care va realiza o astfel de strategie, alcătuită din
profesionişti - inclusiv din afara României - va purta o responsabilitate uriaşă, întrucât
strategia de construire a economiei bazate pe cunoştinţe va determina în mare măsură
nivelul de dezvoltare economico-socială, standardul de viaţă al populaţiei, viitorul şi
statutul ţării noastre.
O astfel de strategie, în care interesul naţional trebuie să primeze, este necesar
să fie sprijinită de toate forţele politice şi de toţi partenerii sociali.

1.10.3. Priorităţi şi direcţii de acţiune sectoriale


y * t y

Pe baza analizelor proprii şi a celor efectuate de alţi specialişti [7, 8], anumite
priorităţi şi direcţii de acţiune sectoriale, se recomandă să fie integrate în viitoarea strategie
a României de construire a economiei bazate pe cunoştinţe.
A. în domeniul învăţământului sau sistemului educaţional
•amplificarea dimensiunii pragmatice, diminuând conţinutul predominant teoretic
prin care se caracterizează majoritatea disciplinelor la nivelul elementar, liceal şi -
chiar - universitar; o expresie esenţială a pragmatismului o reprezintă dezvoltarea
deprinderilor şi abilităţilor informatice, absolut necesare fiecărui individ în prezent;
•imprimarea unui puternic conţinut creativ, diminuând substanţial metodele şi
abordările pedagogice care pun accentul pe memorarea şi reproducerea de
cunoştinţe;
Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe
____________________________________________________________________________________
99

•cuprinderea în cadrul sistemului educaţional, cel puţin la nivelul învăţământului


gimnazial, a tuturor persoanelor, indiferent de zonă, etnie, putere economică a
familiei etc;
•armonizarea conţinutului şi metodelor educaţionale din învăţământul românesc
cu cele din Uniunea Europeană, fără însă a renunţa la acele practici care ne-au
făcut deosebit de competitivi în domeniile matematicii, fizicii etc, ce reprezintă
avantaje competitive naţionale;
•creşterea numărului de absolvenţi cu studii superioare şi a proporţiei lor în
totalul populaţiei*.
B. în domeniul învăţării continue sau a trainingului pe parcursul întregii vieţi
(care nu se suprapune cu precedentul, deşi sunt foarte strâns legate)
•dezvoltarea învăţământului la distanţă, pentru actualizarea pregătirii adulţilor şi
pentru recalificarea lor, în funcţie de necesităţi;
•proliferarea în toate judeţele ţării a centrelor de training specializate pe anumite
domenii, bazate pe parteneriat public-privat;
•introducerea obligativităţii firmelor de a cheltui un procent din venituri -
minimum 1% pentru început - în vederea pregătirii personalului**;
•asistarea organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale în iniţierea şi
desfăşurarea de programe de pregătire pentru membrii lor şi pentru alte
persoane;
•fundamentarea trainingului continuu pe metode şi tehnici active (cazuri, jocuri,
simulări, jocul rolurilor etc.) care să confere o pronunţată dimensiune aplicativă
şi creativă învăţării;
•introducerea între criteriile principale de evaluare şi punctare la toate licitaţiile
de stat şi publice a trainingului salariaţilor de către firmele participante.
C. în domeniul cercetării-dezvoltării
•desfăşurarea întregii activităţi de cercetare-dezvoltare finanţate de stat pe bază
de proiecte;
•proliferarea ca număr şi creşterea gradului de dotare şi funcţionalitate a
incubatoarelor, parcurilor industriale, clusterelor, reţelelor de firme inovative
etc; oferirea de stimulente economice pentru cele cu performanţe ridicate,
exprimate în număr de brevete înregistrate şi comercializate, produse noi
fabricate şi exportate, tehnologii noi concepute şi comercializate etc;
•dezvoltarea parteneri atei or universitate-industrie, universitate-agricultură, uni-
versitate-construcţii, universitate-transporturi, universitate-comunicaţii, univer-
sitate-informatică;
•stimularea universităţilor în a-şi dezvolta capacitatea de inovare într-o viziune
pragmatică;

în prezent, România are una dintre cele mai scăzute procente ale populaţiei cu studii superioare în totalul
populaţiei, din Europa. O asemenea practică funcţionează de peste un deceniu cu foarte bune rezultate în
Spania.
D. stimularea dezvoltării capitalului de risc în România, capital care, în SUA
şi alte ţări are contribuţii majore la realizarea inovaţi vă a activităţilor;
stimularea înfiinţării firmelor în ramurile de vârf în care România are sau
poate avea avantaj competitiv şi asistarea dezvoltării lor ;
organizarea de programe de training intreprenorial, managerial şi
marketing pentru cercetătorii, proiectanţii, inginerii care realizează activităţi
inovative; deductibilitatea, în anumite proporţii, a cheltuielilor de cercetare-
dezvoltare pe care le efectuează firmele din impozitul pe profit datorat
statului; introducerea, între criteriile principale de evaluare şi punctare la
toate licitaţiile de stat şi publice, a desfăşurării de activităţi inovative
reflectate în brevete, licenţe etc.
În domeniul informaticii:
înfiinţarea de către stat de centre, parcuri industriale şi clustere specializate
E. pe produse de soft, în care să se folosească cât mai mulţi tineri absolvenţi
de facultate foarte buni, care altminteri emigrează;
stimularea înfiinţării de noi firme informatice şi asistarea dezvoltării lor în
primii ani de activitate;
stimularea creării de alianţe strategice, de societăţi mixte etc, între
producătorii de soft şi hard (câţi mai există) din România şi parteneri din
străinătate; introducerea de standarde şi norme informatice corelate cu
abordările internaţionale din domeniu, pentru a facilita asimilarea şi/sau
exportul noilor tehnologii informaţionale, dezvoltarea comerţului electronic,
bankingului electronic etc; organizarea de programe de training
intreprenorial, managerial şi marketing pentru informaticieni.
În cadrul industriilor de vârf
selecţionarea, pe baza unei analize SWOT aprofundate, a acelor subramuri
industriale de vârf în care există un stoc de cunoştinţe valoros şi/sau au şi
alte avantaje strategice competitive;
stimularea înfiinţării de noi firme din subramurile de vârf cu avantaj
competitiv şi asistarea dezvoltării lor în primii ani de activitate;
elaborarea unor programe speciale de promovare şi dezvoltare a
subramurilor de vârf selecţionate, prin intermediul incubatoarelor de
afaceri, clusterelor, reţelelor de firme etc;
organizarea de programe de training intreprenorial, managerial şi marketing
pentru inginerii din profilul ramurilor industriale de vârf cu avantaje
competitive.
F. În continuarea dereglementărilor în domeniul comunicaţiilor şi stimularea
dome concurenţei, astfel încât serviciile de comunicaţii să fie oferite la preţuri cât mai
niul mici şi la un nivel calitativ bun;
teleco stimularea înfiinţării de noi firme specializate pe telecomunicaţii şi asistarea
muni dezvoltării lor în primii ani de activitate;
caţiil
or

Israelul, prin Agenţia de 1MM, are o experienţă deosebit de valoroasă în acest domeniu.
•încurajarea creării de parteneriate şi alianţe strategice între firmele româneşti de
telecomunicaţii şi cele străine;
•introducerea de standarde şi norme aliniate la abordările de vârf în domeniul
telecomunicaţiilor pe plan mondial;
•organizarea de programe de training intreprenorial, managerial şi marketing
pentru specialiştii în domeniul telecomunicaţiilor.
G. În domeniul comerţului electronic
•crearea unui „task force" naţional care să se ocupe în mod sistemic de
ansamblul problemelor implicate de dezvoltarea comerţului electronic în
România;
•elaborarea unei strategii concretizate într-un plan naţional de cinci-şapte ani de
promovare a comerţului electronic, cu obiective, căi de acţiune, resurse,
responsabili şi termene precis definite. Printr-un astfel de program trebuie
asigurate fundamentele legislative, instituţionale, bancare, educaţionale, finan
ciare, comerciale ale participării firmelor din România la comerţul electronic
naţional şi internaţional;
•acordarea de stimulente pentru înfiinţarea de firme de comerţ electronic şi
asistarea lor în primii ani de activitate.
H. În domeniul bankingului electronic
•definitivarea cadrului legislativ necesar utilizării bankingului electronic în toată
complexitatea sa;
•dezvoltarea cu prioritate a elementelor de banking electronic condiţionante
pentru comerţul electronic;
•promovarea prin varii mijloace a extinderii utilizării cârdurilor, plăţilor
electronice şi a celorlalte produse bancare moderne.
Desigur, elementele prezentate sunt departe de a fi exhaustive. Punctarea lor
are mai mult rolul de a oferi repere indicative şi de a stimula căutările, analizele şi
reflecţiile specialiştilor interesaţi în construirea economiei bazate pe cunoştinţe în
România.

Bibliografie
1.Daniele Archibugi, B.A. Lundval, The Globalizing Learning Economy, Oxford University Press, Oxford, 2001,
pp. 21-23
2.Daniele Archibugi, B.A. Lundval, op. cit., pp. 259-261
3.M. Clare, A. De Tore, Knowledge Approach, citat după Th. Stewart, Intelectual Capital, The New Wealth of
Organisation Nicholas Brealz Publishing
4.Cohen, W.M., Levinthal, D., Absorptive Capacity: A New Perspective on Learning and Innovation, in Administrative
Science Quarterty, nr. 1,1990
5.F. Coincross, The Death of Distance: How the Communications Revolution Will Change Our Lives, 2nd edition,
Harvard Business School Press, Boston, 1997
6.J. Cortada, Risc of the Knowledge Workers, Butter-Heineman, Boston, 1998
7.D. Dăianu, Bianca Panca, D. Pâslaru, Geomina Ţurlea, L. Voinea, România o evaluare a îndeplinirii Agendei
Lisabona, Raport al GEA, din cadrul Societăţii Române de Economie, Bucureşti, 2004
8.R. Gheorghiu, D. Pîslaru, Geomina Ţurlea, Competitivitatea pe bază de inovare a economiei româneşti în contextul
Strategiei de la Lisabona, Open Society Institute, CRPE, Bucureşti, 2004
9.G. Hamei, Leading the Revolution, HBS, Boston, 2000
10.C. Handy, The Elephant and the Flea of a Reluctant Capitalist, Harvard Business School, Boston, Massachusetts,
1999
11.Von Hippel, E., Sticky, Information and the Locus of Problem Solving Implication for Innovation, in
Management
Science, nr. 4,1994 (citat după A. B. Jones, op. cit., p. 4)
12.A. B. Jones, Knowledge Capitalism-Business, Work and Learning in the New Economy, Oxford University
Press,
Oxford, 1999
13.A. B. Jones, op. cit., p. 4
14.A. B. Jones, op. cit., p. 6
15.A. B. Jones, op. cit., pp. 12-16
16.K. Kaura, Productivity Paradigm in the e-Age, in APO, Tokio, 2002, pp. 69-72
17.D. Kim, ICI in Korea: Current Situation and Policy Direction, în Towards a Knowledge-base Economy, HRI,
ISEA-S,
Tokio, 2003, p. 45
18.F. Macktup, Motivating and Managing Knowledge Works, în Knowledge Management Review, voi. 5, nr. 1,
2002
19.Masuyamo S., Donna Vandenloring, Towards a Knowledge-Based Economy, nr. 1, Tokio, 2003, pp. 18-28
20.Nanoka, I., Takeuchi, H., The Knowledge Creating Company, Oxford University Press, New York, 1995
21.P. Ryan, Lifelong Learning: Potenţial and Constraint with Special Reference to Policies in the United
Kingdom and
Europe, ILO, Geneva, 2003, pp. 5-25
22.A. Sapir (coord.), An Agenda for a Growing Europe - Making the New Economic System Deliver,
Report of an
Independent High Level Study Group, established on the Innitiative of the President of The European
Commission,
Bruxelles, 2003.
23.C. Srinivasan, Productivity in the e-Age, in APO, Tokio, 2004, p. 75
24.T. A. Stewart, The Wealth of Knowledge - Intelectual Capital and the Twenty-First Century Organisation,
Nicholas
Breadly Publishing House, London, 2002
25.T. A. Stewart, Leading Edge: a New Way to Think about Employees, in Forum Magazin, 13.04.1998
26.T.A. Stewart, Intelectual Capital: The New Wealth of Organisations, Nicholas Brealy Publishing House,
London,
1998, cap. 4-9
27.T. A. Stewart, op. cit, p. 8
28.T. A. Stewart, op. cit, p. 9
29.T.A. Stewart, op. cit, pp. 12-14
30.T. A. Stewart, op. cit, pp 14-18
31.W. Tenfelsbauer, Beyound Codified Knowledge: View of Knowledge Society, SME Summit 2004, Luxemburg
32.Von Tunzelmann G. N., Technology and Industrial Progress: The Foundation of Economic Growth,
Edward Elgar
Publishing Aldershot, 1995
33.J., Useem, Our 10 Principles of the New Economy Slithly Revised, in Business, nr. 5, 2001
34.L. Voina, România, o evaluare a îndeplinirii Agendei Lisabona, Raport al GEA, din cadrul Societăţii
Române de
Economie, Bucureşti, 2004
35.C. Wick, Measuring Intelectual Capital at EDS, in Knowledge Management Review, voi. 4, nr. 5, 2001
36.x x x - L'emploie maillon faible de la reprise, L'Express, 26,04,2004
37.xxx- Lifelong Learning in Asia and the Pacific, ILO Regional Tripartite Meeting in Bangkok, ILO,
Geneva, 2003,
P-12
38.x x x - European Innovation Scoreboard Country Paper 1 for România, 2003, (www.cordis.lu)
39.x x x - Memorandum of Lifelong Learning Consultation Process: A Review of Memberstate and EE
Country
Reports, CEDEFOP, Thesealonike, 2002
40.x x x - Introduction-Knowledge Management and e-Leaming, in Education and Training, nr. 4-5,2001
41.x x x - Economics and Finance of Lifelong learning, OECD, Paris, 2001
42.x x x - Conclusions Concerning Human Resources Training and Development, ILO, 88m Session, Geneva,
2000,
paragraful 5
43.x x x - The Lisbon European Council, An Agend of Economic and Social Renewal for Europe, doc/007/,
Bruxelles,
2000
44.x x x - Erhversredegorelse, Copenhagen, Ministry of Business and Industry, 1998
45.x x x - A New Paradigm for Knowledge-Based Economy: Vision and Strategy for the 21st Century, RDI, Seul,
1998
46.x x x - The Knowledge-Based Economy, OCDE, Paris, 1996
Proiectul „ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE”( EBC)

Obiectivul general al proiectului este acela de a facilita participarea comunităţilor dezavantajate


din punct de vedere al accesului la informaţie la societatea bazată pe cunoaştere, în acord cu
strategia guvernamentală de integrare în Uniunea Europeană.
Proiectul “Economia bazată pe cunoaştere” a fost iniţiat de Guvernul României, prin Ministerul
Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu sprijinul Băncii Mondiale. Proiectul va contribui la
extinderea accesului la tehnologiile moderne informaţionale şi de comunicaţii şi la îmbunătăţirea
cunoştinţelor de utilizare a calculatorului pentru cetăţenii comunităţilor selectate, dezvoltarea şi
promovarea serviciilor de e-government, modernizarea procesului educaţional precum şi la
promovarea comerţului electronic şi adoptarea soluţiilor inovative în mediul de afaceri.
In orizontul de timp 2006-2010, Proiectul „Economia Bazată pe Cunoaştere” va crea un model de
dezvoltare al societăţii informaţionale moderne în România declanşând un proces ireversibil de
schimbare culturală şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii.
Proiectul cuprinde următoarele componente:
Componenta 1. Extinderea accesului la tehnologiile ITC şi îmbunătăţirea cunoştinţelor de
utilizare a calculatorului
1.1 Imbunătăţirea accesului la informaţie prin intermediul RECL
Obiectiv: îmbunătăţirea accesului la mijloacele de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor
(TIC) pentru comunităţile dezavantajate prin intermediul Reţelelor Electronice ale
Comunităţilor Locale (RECL).
Proiectul va dezvolta aproximativ 200 de reţele virtuale locale conectate la Internet de bandă
largă servind ca „centre de cunoaştere”, furnizare de informaţii, servicii şi comunicare către
cetăţeni, administraţia publică locală şi mediul de afaceri. Aceste reţele vor varia din punctul de
vedere al modelului şi scopului tehnologic, în funcţie de nevoile identificate la nivelul fiecărei
comunităţi locale selectate.
1.2 Dezvoltarea resurselor umane ale comunităţilor locale
Obiectiv: Susţinerea de activităţi menite să crească potenţialul pentru acumularea
cunoaşterii prin mijloacele Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC)
Prin această subcomponentă se urmăreşte acumularea unui nivel optim de abilităţi, cunoştinţe şi
competenţe în domeniul TIC, ceea ce va asigura o calitate superioară serviciilor implementate cât
şi sustenabilitatea reţelei. Această subcomponentă va sprijini activităţile de formare pentru
alfabetizare digitală şi implementarea unor proiecte culturale locale menite să susţină dezvoltarea
comunităţilor vizate de proiect.
1.3 Implementarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în şcoli
Obiectiv: Creşterea calităţii procesului educaţional din şcolile gimnaziale, prin integrarea
şi extinderea mijloacelor de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor( TIC) în procesul
didactic şi formarea resurselor umane în domeniul TIC.
Dotarea şcolilor cu mijloace didactice şi echipamente informatice destinate procesului didactic
(calculatoare, softuri educaţionale, echipamente multimedia) ca şi conectarea acestor şcoli la
Internet şi la Reţeaua Electronică a Comunităţilor Locale (RECL), contribuie nemijlocit
la dezvoltarea mediului educaţional şi a condiţiilor de învăţare.
Introducerea TIC în şcoli va contribui totodată la creşterea atractivităţii procesului de învăţare,
diversificarea metodelor şi practicilor didactice şi la deplasarea accentului de la caracterul
informativ la cel formativ. Prin construirea de competenţe specifice, elevii vor avea posibilitatea să
contribuie în mod activ la valoarea adăugată a procesului educaţional şi să îşi dezvolte criterii
personale de selectare şi utilizare a informaţiei.
Componenta 2. Dezvoltarea şi promovarea serviciilor de e-government
2.1 Sistem electronic pentru înregistrarea online a persoanelor fizice autorizate şi a
asociaţiilor familiale
Obiectiv: Inlesnirea unei relaţii de calitate între administraţia locală şi mediul de afaceri prin
reducerea proceselor consumatoare de resurse pentru obţinerea statutului de persoană
fizică autorizată sau asociaţie familială.
Acest efect se va obţine introducând un sistem eficient, on-line, de comunicare între utilizator şi
diferite instituţii implicate în procesul de înregistrare, operare şi arhivare a întreprinzătorilor
particulari locali.
Prin acest sistem se va asigura şi consolidarea unui flux organizat de tranzacţii şi activităţi
gestionat prin implementarea unei aplicaţii locale de management de documente.
2.2 Sistem integrat pentru emiterea documentelor de stare civilă pentru cetăţeni
Obiectiv: Asigurarea deservirii rapide, transparente, corecte şi eficiente a cetăţenilor ce
solicită administraţiilor locale emiterea documentelor de stare civilă.
Conceptul care stă la baza acestui sistem este ghişeul unic de servicii comunitare, aflate în
cadrul primăriilor de comună şi oraş. Sistemul va asigura conexiuni cu baza de date de evidenţă
informatizată a persoanei existentă actualmente la nivel central cu ramificaţii judeţene.
Componenta 3. Promovarea comerţului electronic şi acordarea de asistenţă financiară şi
tehnică pentru adoptarea soluţiilor inovative în IMM-uri
3.1 Crearea portalului pentru promovarea comerţului electronic şi a reţelelor de business
(eStore)
Obiectiv: Promovarea interacţiunii în acelaşi spaţiu virtual a întreprinzătorilor din mediul
de afaceri local
Sistemul va constitui un mediu prielnic de promovare a soluţiilor tip e-commerce şi e-business
care crează o nouă cultură de inter-relaţionare între agenţii economici.
Ponderea dominantă a agenţilor economici din mediul rural şi mic urban este reprezentată de
persoanele fizice autorizate, asociaţii familiale şi microîntreprinderi care au astfel la dispoziţie un
mecanism cu ajutorul căruia îşi pot eficientiza activitatea şi creşte nivelul de competitivitate
economică.
3.2 Acordarea de finanţări nerambursabile întreprinzătorilor locali
Obiectiv: Familiarizarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii cu tehnologii inovative,
de înaltă productivitate, care pot asigura supravieţuirea şi trecerea la un mediu de afaceri
performant.
Acest mecanism oferă sprijin întreprinzătorilor particulari sau consorţiilor în efortul acestora de
adoptare a soluţiilor inovatoare tip e-business cu scopul de a îmbunătăţi competitivitatea acestora
pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Documente oficiale ale Proiectului "Economia bazată pe Cunoaştere"

Procesul de selecţie al comunităţilor incluse în proiectul Economia Bazată pe


Cunoaştere EBC

Lista comunitatilor care au participat la procesul de selectie:

Comune

Orase

Ce comunităţi pot participa la procesul de selecţie?


La procesul de selecţie pot participa comunităţile dezavantajate din punctul de vedere al
accesului la cunoaştere, care se încadrează într-una din următoarele categorii:

• Categoria 1: comune, situate la cel puţin 11 km de cel mai apropiat oraş cu peste 30.000
de locuitori;
• Categoria 2: oraşe mici (cu cel mult 30.000 de locuitori).

Gradul de dezavantajare din punctul de vedere al accesului la cunoaştere va putea fi


autoevaluat de către comunităţile participante pe baza matricei de calificare, cuprinsă în
„Dosarul de Solicitare”. Acesta va fi transmis Primăriilor în urma completării şi
expedierii „Solicitării de participare la procesul de selecţie” până la data de 23 august a.c.
Care sunt beneficiile comunităţilor locale?

Beneficiile oferite prin Proiect sunt:

• Extinderea accesului la tehnologiile moderne informaţionale şi de comunicaţii;


• Formarea de resurse umane locale cu competenţe în domeniul tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiilor;
• Îmbunătăţirea cunoştinţelor de utilizare a calculatorului pentru cetăţenii comunităţilor
selectate;
• Accesul cetăţenilor şi întreprinzătorilor la serviciile de e-government;
• Modernizarea procesului educaţional;
• Dezvoltarea mediului de afaceri local prin promovarea comerţului electronic şi adoptarea
soluţiilor inovatoare.

În acest sens, Proiectul oferă servicii de acces la cunoaştere şi va finanţa infrastructura


necesară.
Serviciile oferite în cadrul Proiectului sunt următoarele:
Servicii de bază:

• Acces la calculator;
• Acces la Internet;
• Servicii de telefonie/fax;
• Multiplicare/copiere;
• Scanare

Servicii specializate şi facilităţi:

• Servicii publice furnizate prin mijloace electronice, sisteme de predare-învăţare asistate de


calculator, servicii de gestionare şi dezvoltare a afacerilor prin mijloace electronice;
• Instruirea şi acordarea de asistenţă pentru dezvoltarea competenţelor resurselor umane
locale;
• Acordarea de finanţări nerambursabile pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii şi
utilizarea tehnologiei în dezvoltarea afacerilor.

Infrastructura constă în minimum 4 noduri dotate cu echipament IT de ultimă generaţie,


conectate la Internet de mare viteză, după cum urmează:
Proiectul va finanţa conectarea echipamentelor la Internet de mare vitezã prin intermediul
unor dispozitive de comunicaţii ce vor include printre altele: switch-uri, routere,
convertoare etc. şi va acoperi costurile abonamentelor Internet, asistenţa tehnică a Reţelei
Electronice a Comunităţilor Locale (RECL), precum şi instruirea managerului RECL şi a
administratorului IT RECL. De asemenea, Proiectul va asigura, în şcolile gimnaziale din
satele aparţinătoare, dotarea cu un calculator.
Cu ce trebuie să participe comunităţile locale?

Prin contribuţia locală comunităţile îşi manifestă determinarea de a stabili un parteneriat durabil şi
activ, constând în următoarele:

1. Asigurarea tuturor spaţiilor destinate Reţelei Electronice a Comunităţilor Locale


RECL:

• o încăpere din sediul Primăriei;


• sediul bibliotecii locale;
• o sală de curs în fiecare din şcolile gimnaziale din satul-centru de comună/oraşul participant
la procesul de selecţie şi din satele aparţinătoare;
• un sediu separat, cu destinaţia „Punct de Acces Public la Informaţie” (PAPI).

Toate spaţiile menţionate mai sus trebuie amenajate conform cerinţelor tehnice ale
Proiectului: prize multiple, sistem de încălzire, grupuri sanitare interioare, sistem de
alarmă, parchet/gresie, geamuri de tip termopan, lambriuri, sistem de ventilaţie, indicator
luminos PAPI.
2. Suportarea cheltuielilor curente aferente procesului de funcţionare şi întreţinere a
spaţiilor (utilităţi, consumabile, asigurări etc.).
3. Asigurarea plăţii drepturilor salariale ale personalului reţelei - managerul RECL şi
administratorul IT RECL. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei,
împreună cu instituţiile abilitate, analizează posibilitatea sprijinirii autorităţilor locale în
această privinţă.
Care sunt etapele procesului de selecţie?
Etapa I: Primăria îşi exprimă interesul de participare prin completarea şi transmiterea
„Solicitării de participare la procesul de selecţie";
Etapa a II-a: Primăria primeşte „Dosarul de Solicitare" de la Unitatea de Management a
Proiectului „Economia Bazată pe Cunoaştere” prin poştă;
Etapa a III-a: Primăria stabileste eligibilitatea comunităţii prin aplicarea matricei de
calificare cuprinsă în „Dosarul de Solicitare";
Etapa a IV-a: Primăria completează „Dosarul de Solicitare" şi îl transmite către Unitatea
de Management a Proiectului „Economia Bazată pe Cunoaştere”. În această etapă,
primăriile ataşează şi o copie a Hotărârii Consiliului Local prin care se aprobă implicarea
comunitãþii în Proiect, în conformitate cu toate condiţiile menţionate în Invitaţia de
Participare;
Etapa a V-a: Dosarele de solicitare se vor evalua în acord cu procedurile Proiectului;
Etapa a VI-a: În urma procesului de evaluare, se va selecta un număr de aproximativ 200
de comunităţi şi o listă de rezervă, pentru cazurile în care se dovedeşte că o parte dintre
cei selectaţi au furnizat date false sau, din anumite motive, contribuţia locală nu se poate
concretiza;
Etapa a VII-a: Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - Unitatea de
Management a Proiectului va transmite tuturor comunităţilor participante rezultatele
finale ale procesului de selecţie.
Vă invităm să vă exprimaţi interesul de participare la procesul de selecţie, completând “Solicitarea
de participare la procesul de selecţie” şi expediind-o la OP 83, CP 9, Bucureşti, până la data de
23 august, data poştei (sosirea la destinaţie).

Pentru informaţii suplimentare puteţi apela numărul de telefon (021) 4 078 078 în zilele
de 14, 15, 16, 17, 18 şi 21 august, între orele 9.00 -16.00.

TEME pentru PROIECTE şi SEMINARII: ANUL II FB şi ANUL III- FB.

1. Sisteme Informaţionale.Concept . Clasificare şi rol. Firma , sistem


cibernetic.
2. Informaţia economică. Definire. Rol. Caracteristici.
3. Revoluţia cunoştinţelor.
4. Proprietatea şi capitalul intelectual.
5. Conceptul de economie bazată pe cunoştinţe.
6. Caracteristicile definitorii ale specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe.
7. Strategia UE de construire a economiei bazate pe cunoştinţe.
8. Stadiul trecerii României la economia bazată pe cunoştinţe, în contextul
evoluţiilor din UE.
9. Elemente ale strategiei Romîniei de construire a economiei bazate pe
cunoştinţe.
10. Firma bazată pe cunoştinţe.
11. Abordări pe plan mondial ale managementului bazat pe cunoştinţe
12. Generatoare de Sisteme Informatice Expert SIE.
13. Tehnologii informatice bancare moderne.
14. Sisteme expert utilizate în asigurări
15. Sisteme informatice în activitatea de executare a creanţelor bugetare.
16. Documentele oficiale ale Proiectului “Economia Bazate pe Cunoaştere”.