Tema de control

Particularitati ale subiectului pasiv si ale elementului

material in cazul infractiunilor contra autoritatii (art.
257-261 C. penal)

An de studiu: III
 1. Ultrajul (art. 257)

Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este funcţionarul care
exercită autoritatea de stat şi faţă de care se comite fapta. Pot fi subiecţi pasivi secundari ai
infracţiunii de ultraj: deputatul, senatorul, un membru al Guvernului, al Curţii de Conturi,
poliţistul, primarul, prefectul, judecătorul, procurorul, agentul fiscal, inspectorul
sanitarveterinar1 , jandarmul, poliţistul comunitar, etc. Pluralitatea subiectului pasiv secundar va
atrage întotdeauna, existenţa unui concurs de infracţiuni.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiuni alternative, fiecare dintre ele fiind
suficientă pentru existenţa infracţiunii. Astfel, elementul material poate consta în acţiuni de:
ameninţare nemijlocită sau prin mijloace de comunicare directă: telefon, telegramă, SMS, e-mail;
lovire sau alte violenţe, - vătămare corporală, - lovire sau vătămare cauzatoare de moarte şi
respectiv, - omor, aşa cum au fost analizate cu ocazia studierii incriminărilor respective. Fiind o
infracţiune complexă, ultrajul va absorbi în conţinutul său ameninţarea, lovirile sau alte violenţe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte şi respectiv, omorul.
Cerinţa esenţială a elementului material pentru toate variantele de incriminare constă în
aceea că acţiunea trebuie să fie îndreptată contra unui funcţionar public care se află în exerciţiul
funcţiunii sau pentru acte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.
Nu prezintă importanţă dacă funcţionarul îşi exercita atribuţiile la sediul instituţiei sau în
altă parte, în misiune şi chiar în afara programului de serviciu. Pentru a se afla sub protecţia
incriminării din art. 257, funcţionarul trebuie să fi acţionat însă în conformitate cu atribuţiile de
serviciu şi nu abuziv. În caz contrar, fapta va fi încadrată potrivit art. 206, 193, 194, 195, 188,
189 din C. penal, iar funcţionarul public nu mai beneficiază de protecţia instituită prin art. 257,
fapta încadrându-se în dispoziţiile anterior menţionate. Urmarea imediată constă în crearea unei
stări de pericol pentru autoritatea cu care a fost investit funcţionarul. Secundar poate exista o
atingere adusă integrităţii corporale, sănătăţii sau chiar vieţii funcţionarului.
2. Uzurparea de calităţi oficiale (art. 258)
Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana fizică sau
juridică, prejudiciată prin actele îndeplinite de făptuitor.
Latura obiectivă. Elementul material constă în două acţiuni conjugate care trebuie
realizate cumulativ: folosirea unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat (adică
invocarea, pretinderea ei) şi îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate. Cerinţa esenţială a
legii constă în împrejurarea că folosirea calităţii oficiale trebuie să se facă fără drept, adică fără
titlu legitim, abuziv, nejustificat sau după ce titlul legitim a încetat (varianta de specie descrisă în
alin. 2).
Depăşirea de către un funcţionar a competenţei pe care i-o conferă calitatea respectivă
nu constituie uzurpare de calităţi oficiale, ci infracţiunea de uzurpare a funcţiei (art. 300 din
C.penal). Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru autoritate, dar se pot produce şi
anumite consecinţe păgubitoare pentru subiectul pasiv secundar.
3. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259)
Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este unitatea sau instituţia
care avea înscrisul în păstrare.
Latura obiectivă. Elementul material al formei tip prevăzute la alin. 1 constă în una din
cele două acţiuni alternative: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Înţelesul termenilor este
acela analizat cu ocazia abordării incriminărilor din art. 228 (furtul) şi art. 253 (distrugerea) din
C.penal.
Cerinţa esenţială pentru elementul material este ca acţiunea să privească înscrisuri aflate
în păstrarea sau deţinerea organelor prevăzute la art. 176 sau 175 alin. 2 din Codul penal, adică
autorităţi publice, instituţii publice sau persoane juridice care administrează bunuri proprietate
publică ori entităţi care exercită servicii de interes public şi pentru care autorităţile publice
exercită controlul sau supravegherea activităţii. Nu are importanţă unde anume se afla depozitat
înscrisul şi nu interesează dacă aparţinea sau nu acelei unităţi, fiind suficient că se afla în
păstrarea ori deţinerea ei.
4. Ruperea de sigilii (art. 260)
Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este unitatea care a aplicat
sigiliul. Latura obiectivă.
Elementul material al infracţiunii constă în vreuna din următoarele acţiuni: înlăturarea
(scoaterea sigiliului din poziţia pe care o avea, astfel încât nu-şi poate realiza scopul în care a fost
aplicat); distrugerea (adică nimicirea, desfiinţarea, sfărâmarea lui).
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca sigiliul să fi fost legal aplicat de
organele de stat competente, după procedura prevăzută în lege. Un sigiliu aplicat abuziv sau
nelegal nu poate fi ocrotit prin această normă de incriminare. În practica judiciară s-a decis că
furtul mărfurilor din vagoanele SNCFR prin ruperea sigiliilor aplicate de autorităţile vamale se
află în concurs cu infracţiunea de rupere de sigilii. Tot în jurisprudenţă s-a mai decis că furtul de
curent electric comis prin înlăturarea sigiliului aplicat pe contorul electric este un furt săvârşit
prin efracţie, fără a se reţine în concurs infracţiunea de rupere de sigilii, deoarece sigiliul aplicat
pe contorul electric nu are rolul de a asigura conservarea sau identificarea bunului, ci pe acela de
a închide caseta cu firele electrice.
5. Sustragerea de sub sechestru (art. 261)
Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este organul de stat care a
instituit sechestrul Latura obiectivă.
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de sustragere, aşa cum este definită
în art. 228 alin. 1. Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca acţiunea de sustragere să
aibă loc asupra unui bun care este sechestrat în mod legal, iar făptuitorul să cunoască această
împrejurare. Ori de câte ori se comite infracţiunea de furt asupra unui bun legal sechestrat, se va
reţine un concurs de infracţiuni între art. 228 (furt) şi art. 261 (sustragere de sub sechestru) din
Codul penal.
 Bibliografie

1. Legea nr. 286/2009.

2. E. Botian, Drept penal – Partea speciala.