Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
108-Omt 1214-2015
108-Omt 1214-2015
Anul 183 (XXVII) — Nr. 903 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Vineri, 4 decembrie 2015
SUMAR
Nr. Pagina
D E C I Z I A Nr. 677
din 20 octombrie 2015
închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o paragrafele 14 și 15, a statuat că „dispozițiile art. 16 alin. (1) din
pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește Legea nr. 187/2012, potrivit cărora măsura suspendării sub
maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului
săvârșită, se reduce la acest maxim. penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a noului
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de Cod penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit
condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a prin hotărârea de condamnare, vizează o categorie aparte de
intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai persoane condamnate, și anume cele care au beneficiat de
pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Este vorba
cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune. de persoane condamnate definitiv, cărora le sunt aplicabile
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii dispozițiile art. 6 din noul Cod penal referitoare la legea penală
numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, mai favorabilă numai dacă pedeapsa pe care o execută
fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. depășește maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce
Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, privește însă modalitatea de executare a pedepsei, și anume
se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. suspendarea sub supraveghere, legiuitorul a preferat, din
(4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea considerente care țin de securitatea raporturilor juridice și de
nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea respectarea principiilor autorității de lucru judecat și al separației
nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, puterilor în stat, ca aceasta să-și producă efectele până la
dacă este mai favorabilă. împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile definitivă de condamnare, ceea ce nu este de natură a aduce
alin. (1)—(4), pedepsele complementare și măsurile de atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. În cazul
siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai condamnărilor cu suspendarea sub supraveghere a executării
execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se pedepsei este firesc ca termenul de încercare să curgă până la
execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. data împlinirii sale, întrucât de aceasta se leagă o multitudine
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul de consecințe juridice. Scurtarea lui, pe motiv că a intervenit o
pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea lege mai favorabilă care prevede un termen mai mic, ar avea
se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. consecințe negative asupra raporturilor juridice create în ceea
(7) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse ce privește părțile civile, care s-ar vedea puse în situația de a nu
definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate mai putea cere revocarea suspendării pentru neexecutarea
până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă obligațiilor civile, întrucât acest termen a fost scurtat sau chiar
sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)—(6).”; constatat ca fiind împlinit. Totodată, suspendarea sub
— Art. 16 din Legea nr. 187/2012: supraveghere prevăzută de noul cod, deși poartă o denumire
„Art. 16. — (1) Măsura suspendării sub supraveghere a identică, nu este similară în conținut cu suspendarea sub
executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se supraveghere prevăzută de Codul penal din 1969. Astfel, chiar
menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, până la dacă termenele de încercare stabilite de noul cod sunt mai
împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de reduse, măsurile și obligațiile sunt altele, noul cod prevăzând
condamnare. inclusiv efectuarea de activități neremunerate în folosul
(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire comunității. Or, reducerea termenului de încercare stabilit prin
la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei hotărârea de condamnare nu s-ar putea face decât corelativ cu
conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera modificarea măsurilor de supraveghere, potrivit noului Cod
obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit penal, ceea ce ar însemna o reindividualizare a pedepsei, având
legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de drept consecință afectarea principiului autorității de lucru
încercare sau supraveghere.” judecat.”
12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că 15. Prin urmare, aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește
dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale respectarea obligațiilor condamnatului, care în actuala
art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile reglementare sunt diferite de cea veche.
și art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii. 16. De asemenea, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014,
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din
constată că, în fapt, prin Sentința penală nr. 332 din 28 mai 7 august 2014, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată
2013, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, autorul excepției a excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din
fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu Codul penal, prilej cu care a statuat că situațiile în care se află
suspendarea condiționată sub supraveghere a executării anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru
pedepsei, fiind totodată obligat ca, pe durata termenului de a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această
încercare, să nu conducă niciun vehicul cu tracțiune mecanică, deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu
obligație menținută și prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 918 obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu
din 23 octombrie 2013 prin care a fost respins ca nefondat jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului,
recursul inculpatului. Cu toate acestea, autorul excepției a conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între
condus un autovehicul, motiv pentru care s-a format Dosarul indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o
2.414/285/2014 al Judecătoriei Rădăuți, în care, prin Sentința justificare obiectivă și rezonabilă.
penală nr. 317 din 17 octombrie 2014, s-a admis sesizarea 17. Astfel, Curtea a apreciat că nu poate fi pus semnul
Serviciului de probațiune Suceava și s-a revocat beneficiul egalității între toate persoanele definitiv condamnate, ceea ce
suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică,
rezultante de 3 ani. Împotriva acestei sentințe condamnatul a deoarece diferența rezidă în aceea că, în cazul unei categorii,
formulat contestație, cadru procesual în care a invocat prezenta sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii
excepție de neconstituționalitate. reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație,
14. Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că prin situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale
Decizia nr. 738 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din
Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 16 februarie 2015, 1969, cât și de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul
4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 903/4.XII.2015
celeilalte categorii sancțiunile aplicate acestora nu depășesc executării pedepsei sub supraveghere. Limitarea dreptului de a
maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi conduce anumite categorii vehicule ca pedeapsă
putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile complementară este o instituție de drept penal diferită de cea
în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul referitoare la individualizarea pedepselor și, prin urmare,
penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal
rațiunea diferită a dispunerii lor justifică tratamentul criticat.
actual.
18. În sfârșit, aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește 19. În concluzie, Curtea constată că excepția de
comparația făcută de autorul excepției între diferite categorii de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal și
persoane după cum acestea au fost condamnate la pedepse art. 16 din Legea nr. 187/2012 este neîntemeiată și urmează a
complementare ori cărora li s-a revocat sau nu suspendarea fi respinsă ca atare.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1—3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Cotos în Dosarul nr. 2.414/285/2014 al
Tribunalului Suceava — Secția penală și constată că dispozițiile art. 6 din Codul penal și art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Suceava — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 octombrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 687
din 20 octombrie 2015
spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de acceptat să dezmembreze terenul în suprafață de 34.121 m.p.,
prevenire și combatere a finanțării terorismului, excepție obținut de acea inculpată prin săvârșirea de infracțiuni, în patru
ridicată de Ilinca Marta într-o cauză în care se fac cercetări loturi cu suprafețe inegale și să transfere loturile rezultate din
pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. dezmembrare către alte persoane, prin acte autentice de
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se vânzare-cumpărare, introducându-le astfel în circuitul civil cu
susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, aparență de legalitate, în scopul ascunderii originii ilicite a
deoarece creează o prezumție de vinovăție în sarcina terenului respectiv. Astfel, autoarea excepției a fost trimisă în
inculpatului prin răsturnarea sarcinii probei, obligându-l pe judecată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani,
acesta să-și dovedească nevinovăția prin fapte negative prevăzută și pedepsită de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea
nedeterminate sau probe care nu pot fi făcute. De asemenea, nr. 656/2002, potrivit căruia constituie infracțiunea de spălare de
este dincolo de orice îndoială faptul că în cazul persoanelor bani „schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin
acuzate de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani acestea din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al
trebuie să își probeze nevinovăția, spre deosebire de ceilalți disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta
inculpați, în sarcina cărora nu operează o asemenea prezumție, persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile
încălcându-se principiul constituțional al egalității în fața legii și să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
dreptul la un proces echitabil. pedepsei”.
6. Totodată, textul criticat nu respectă nici principiul 15. Cât privește criticile formulate de autoarea excepției,
constituțional ce impune legiuitorului să legifereze prin texte Curtea constată că, potrivit textului legal criticat, „cunoașterea
clare și precise pentru a putea fi aplicate. În acest sens face provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus
trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 732 din din circumstanțele faptice obiective”. Or, din simpla analiză a
16 decembrie 2014. textului se poate observa că legiuitorul a incriminat o faptă de
7. Curtea de Apel Craiova — Secția penală și pentru schimbare sau transfer de bunuri, condiționat de cunoașterea
cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate de către autorul operațiunii a împrejurării că acestea provin din
este neîntemeiată. săvârșirea de infracțiuni, sens în care o astfel de cunoaștere
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, poate fi dedusă din circumstanțe faptice obiective. Acest
încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor fapt nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție,
două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului deoarece, în acord cu art. 99 din Codul de procedură penală,
Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra sarcina probei care servește la cunoașterea împrejurărilor care
excepției de neconstituționalitate ridicate. dovedesc că o persoană avea cunoștință de anumite aspecte
9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt referitoare la proveniența bunurilor (cum ar fi în speță, faptul că
constituționale. autoarea cunoștea că terenul provenea din săvârșirea unei
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și infracțiuni) aparține procurorului, suspectul sau inculpatul nefiind
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obligat să-și dovedească nevinovăția.
excepției de neconstituționalitate. Aceasta este sensul dispozițiilor legale criticate, potrivit
cărora cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit
C U R T E A, poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective ce-și
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al găsesc corespondent în probele administrate în condițiile mai
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sus arătate.
concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la 16. În plus, prevederile contestate stabilesc criterii obiective
prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în
următoarele: legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este infracțiune. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor
competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, Omului a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de
precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea accesibilă și de previzibilă, astfel încât să permită cetățeanului
nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o
dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002 pentru măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea. Astfel, în
prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru Hotărârea din 25 august 1998, pronunțată în Cauza Hertel
instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării împotriva Elveției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, reținut că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoțită
nr. 702 din 12 octombrie 2012, cu modificările ulterioare, care au de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit,
următorul conținut: „(4) Cunoașterea provenienței bunurilor sau este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să
scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice știe să se adapteze schimbărilor de situație. Există multe legi
obiective.” care se servesc, prin forța lucrurilor, de formule mai mult sau
13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că mai puțin vagi, a căror interpretare depinde de practică, așa cum
dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale se întâmplă și în cazul judecătorului român. Și în Hotărârea din
art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării legilor, art. 16 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva
alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis
alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) că legea internă pertinentă care înglobează atât dreptul scris,
referitor la prezumția de nevinovăție, precum și prevederile art. 6 cât și pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie
paragraful 2 referitor la prezumția de nevinovăție din Convenția suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. apela, la nevoie, la sfatul unui specialist, să prevadă într-o
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care
constată că, în fapt, autoarea excepției, în calitate de notar pot rezulta dintr-un act determinat. Așa fiind, o lege care atribuie
public, în cursul anului 2011, la solicitarea unei inculpate a o putere de apreciere (cum este, în speță, cazul autorităților
6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 903/4.XII.2015
chemate să aplice legea) nu contravine, în principiu, acestei furnizarea de consultanță fiscală, deoarece aici se întâlnește
exigențe. riscul cel mai ridicat ca serviciile membrilor profesiilor liberale
17. În sfârșit, Curtea mai constată că, potrivit considerentelor (19) juridice să fie folosite ilegal, în scopul spălării produselor
din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a activității infracționale sau în scopul finanțării terorismului.” Așa
Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării fiind, potrivit art. 1 din această ultimă directivă, cunoașterea,
sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării intenția sau motivația, ce trebuie să fie un element al activităților
terorismului, „Directiva 91/308/CEE a inclus notarii și alți membri de spălare de bani, pot fi stabilite pe baza unor stări de fapt
ai profesiilor liberale juridice în domeniul de aplicare a regimului obiective, adică pe baza acelorași circumstanțe faptice obiective
comunitar de combatere a spălării banilor; acest domeniu de criticate de autor în prezenta cauză și care, prin excelență,
aplicare trebuie să rămână neschimbat în prezenta directivă; constituie atributul organelor judiciare, Curtea Constituțională
membrii acestor profesii liberale juridice, definiți de statele nefiind competentă să se pronunțe asupra modului de
membre, se supun dispozițiilor prezentei directive, atunci când interpretare și de aplicare a legii într-o speță dedusă judecății
participă la tranzacții financiare sau comerciale, inclusiv la instanței de drept comun.
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1—3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilinca Marta în Dosarul nr. 558/54/2014 al Curții
de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002 pentru
prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării
terorismului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 octombrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 693
din 20 octombrie 2015
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura 9. Curtea de Apel Craiova — Secția penală și pentru
de citare este legal îndeplinită. cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă este neîntemeiată.
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două
inadmisibilă. Astfel, autorul critică art. 96 alin. (1) din Legea Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului,
nr. 302/2004, întrucât noțiunea de răpire nu este definită în pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de
Codul penal român sau nu se regăsește ca infracțiune specială neconstituționalitate ridicate.
în legislația română. Premisa sa este greșită, deoarece textul
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului,
criticat prevede răpirea sau lipsirea în mod ilegal sau luarea de
Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor
ostatici printre infracțiunile pentru care nu se cere dubla
de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
incriminare. Așadar, este suficient ca ele să fie reglementate ca
atare în statul emitent al mandatului european de arestare, C U R T E A,
nefiind nevoie să se regăsească ca infracțiuni și în legislația
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-
română în măsura în care maximul special prevăzut de lege în
statul emitent depășește 3 ani. În concluzie, solicită respingerea raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate,
excepției ca inadmisibilă, întrucât în ce-l privește pe autor nu raportate la prevederile Constituției, precum și Legea
era necesară definirea răpirii ca atare în legislația română. nr. 47/1992, reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este
C U R T E A, competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea
următoarele: nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
4. Prin Sentința penală nr. 178 din 28 septembrie 2015, 13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
pronunțată în Dosarul nr. 1.137/54/2015, Curtea de Apel dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 302/2004 privind
Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat cooperarea judiciară internațională în materie, republicată în
Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011,
a dispozițiilor art. 96 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, care au următorul
privind cooperarea judiciară internațională în materie conținut:
penală, excepție ridicată de Fănică Bordînc într-o cauză având
„(1) Următoarele infracțiuni, indiferent de denumirea pe care
ca obiect soluționarea cererii de executare a mandatului
o au în legislația statului emitent, dacă sunt sancționate de legea
european de arestare emis de autoritățile judiciare din Belgia.
statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se
susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puțin
deoarece în legislația penală română nu este definită în mod 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei
clar infracțiunea de „răpire” pentru care nu mai este necesară incriminări: []
condiția dublei incriminări. 16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de
6. Or, executarea mandatului european de arestare trebuie ostatici;”.
să aibă loc într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât 14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că
pentru persoana supusă acestei măsuri, cât și pentru organele dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției,
7. În caz contrar s-ar ajunge la posibilitatea limitării într-un a supremației sale și a legilor din România, art. 20 alin. (2)
mod aleatoriu/subiectiv a unuia dintre drepturile fundamentale referitor la prioritatea reglementărilor internaționale, cu excepția
esențiale într-un stat de drept: libertatea individuală. De aceea, cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai
cerințele privind calitatea, precizia și previzibilitatea legii, în favorabile, în cazul în care există neconcordanțe între pactele și
acest context normativ, influențează în mod direct și nemijlocit tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
dreptul persoanei la un proces echitabil, privit ca o garanție în România este parte, și legile interne și dispozițiile art. 21 alin. (3)
acest caz a libertății individuale. Este îndeobște admis, fiind referitor la dreptul la un proces echitabil.
reglementat prin dispozițiile art. 23 din Constituție, că libertatea
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea
individuală nu este absolută, însă limitarea sa trebuie să se facă
constată că dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004
cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3)
reglementează cu privire la Faptele care dau loc la predare. În
din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și
noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura acest sens, în alin. (1) sunt enumerate acele infracțiuni pentru
dreptului fundamental limitat. care predarea nu este subordonată condiției ca faptele care
8. Așadar, standardul constituțional de protecție a libertății motivează emiterea mandatului european de arestare să
individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un constituie infracțiune potrivit legii române. Reglementarea
cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres criticată nu este altceva decât o preluare în legea internă a
cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă exigențelor art. 2 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI din
parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și
cazuri. procedurile de predare între statele membre.
8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 903/4.XII.2015
16. Or, în acord cu art. 4 și art. 7 din Legea nr. 302/2004, sentință cu privire la custodia copilului minor (respectiv
emiterea unui mandat european de arestare pentru faptele sentințele din 13 mai 2011 și 27 iulie 2011, potrivit cărora minorul
enumerate exhaustiv în art. 96 din Legea nr. 302/2004 se duce fusese încredințat mamei), în timpul sau ca urmare a procedurii
la îndeplinire potrivit dreptului procesual intern român, cu de divorț sau a procedurii de separare sau în alte circumstanțe
condiția respectării preeminenței dreptului internațional, stabilite de lege, răpirea sau instigarea altei persoane să
interesând cu precădere cooperarea judiciară internațională în răpească copilul reprezintă infracțiune. În fapt, acuzatul
materie penală. Așa fiind, nu poate fi primită critica potrivit căreia ascunsese copilul mai mult de 5 zile de persoana căreia îi
art. 96 din Legea nr. 302/2004 contravine dreptului la un proces fusese încredințat și îl ținuse ilegal în afara teritoriului belgian, în
echitabil, deoarece măsura arestării preventive dispusă în districtul Bruges și în străinătate (printre altele în România) din
vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene 13 mai 2011 până la 16 ianuarie 2013.
constituie o măsură privativă de libertate temporară, dispusă în
18. Ținând seama de aceste împrejurări, autorul excepției
acord cu art. 23 alin. (2) din Constituția României, care satisface
susține că legislația penală din România nu are definită, ca în
pe deplin exigențele constituționale prevăzute de art. 21, partea
Belgia, infracțiunea de răpire și, din această perspectivă, este
având la îndemână toate garanțiile procesuale specifice unui
mai favorabilă față de tratatele privitoare la drepturile
proces echitabil, sens în care Curtea enumeră dreptul persoanei
fundamentale ale omului la care România este parte. O astfel de
arestate de a fi informată cu privire la conținutul mandatului
critică fundamentată pe art. 20 alin. (2) din Constituție nu poate
european de arestare, de a fi asistată de un apărător ales sau
fi însă primită, pentru că, în concret, ceea ce-l nemulțumește pe
numit din oficiu, de a fi asistată gratuit de un interpret în cazul în
care nu înțelege sau nu vorbește limba română ori dreptul de a autorul excepției este tocmai legislația internă, pe care o
formula contestație împotriva hotărârii referitoare la arestare etc. consideră mai favorabilă în comparație cu reglementările
17. Raportat la situația de fapt, Curtea constată că, potrivit internaționale. În plus, Legea nr. 302/2004 stabilește fără
mandatului european de arestare emis de Biroul Procurorului echivoc în art. 96 alin. (1) că faptele care dau loc la predare nu
Public din Flandra de Vest, secția Bruges, numitul Fănică trebuie să aibă aceeași denumire și în statul emitent. Or,
Bordînc a fost condamnat la 4 ani de detenție și arest imediat infracțiunea de răpire se găsește în art. 205 alin. (2) și art. 210
prin Sentința din 12 martie 2015, emisă de Tribunalul de primă din Codul penal, iar infracțiunea similară de răpire pentru care a
instanță din Flandra de Vest, secția Bruges. O astfel de fost condamnat autorul excepției se regăsește în art. 379 din
pedeapsă a fost stabilită în acord cu art. 100 și 422 &1 al. 1, Codul penal referitor la Nerespectarea măsurilor privind
& al. 1 și &3 din Codul penal, deoarece, deși fusese dată o încredințarea minorului.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1—3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Fănică Bordînc în Dosarul nr. 1.137/54/2015 al
Curții de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 96 alin. (1) pct. 16 din Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 octombrie 2015.
ORDIN
privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ, specializările
și calificările profesionale din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate
în perioada 18 mai—24 iulie 2015, începând cu anul școlar 2015—2016
Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională
în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare
provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de
învățământ preuniversitar,
ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale
pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, cu modificările și completările
ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu
modificările ulterioare,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 6/2015 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile
de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 18 mai—24 iulie 2015,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice,
ANEXĂ
Nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de
stat evaluate în perioada 18 mai—24 iulie 2015, acreditate începând cu anul școlar 2015—2016
Județul Argeș
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Estetica și
igiena
Municipiul Liceal/Nivel 3 (conform Servicii Coafor stilist
Cu frecvență/zi
24/06.07.2015
corpului
Curtea de Argeș, Hotărârii Guvernului
Română
omenesc
Liceul Tehnologic str. Râmnicu nr. 866/2008)
1 —
Auto Vâlcea nr. 41, Nivel 4 (conform. Tehnician
tel./fax: Hotărârii Guvernului electrician
0248/721720 nr. 918/2013) Tehnic Electric
electronist
auto
Liceal/Nivel 3 (conform
Cu frecvență/zi
Municipiul Pitești,
21/06.2015
Română
str. Henri Coandă
Liceul Tehnologic nr. 866/2008) electrician
2 — nr. 4, Tehnic Electric
„Dacia” Nivel 4 (conform electronist
tel./fax:
Hotărârii Guvernului auto
0248/212334
nr. 918/2013)
Județul Bihor
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Liceal/Nivel 3 (conform
Cu frecvență/zi
24/06.07.2015
Maistru
Maghiară
Română/
Fabricarea
Postliceal/Nivel 3 tâmplar
Cu
produselor —
avansat (conform mobilă și
21/06.2015
0239/409734
Hotărârii Guvernului igiena
Cu
Liceal/Nivel 3
Orașul
Cu frecvență/zi
21/15.06.2015
(conform Hotărârii
Valea lui Mihai,
Maghiară
Română/
Guvernului Tehnician în
str. Hunyadi Matyas
3 Colegiul Agricol nr. 1 — nr. 866/2008) Servicii Comerț activități de
nr. 43,
Nivel 4 (conform comerț
tel./fax:
Hotărârii Guvernului
0259/355321
nr. 918/2013)
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 903/4.XII.2015
Județul Brașov
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Adresa unității Domeniul
Nr. Denumirea unității Nivel de învățământ/ Profilul/ Calificarea
de învățământ, pregătirii
crt. de învățământ Nivel de calificare Domeniul profesională
tel./fax, e-mail de bază
Cu frecvență/zi
Română
Tehnician în
Comerț activități de
Liceal/Nivel 3 (conform
20/08.06.2015
comerț
Comuna Feldioara, Hotărârii Guvernului
Liceul str. Octavian Goga nr. 866/2008)
1 — Servicii
„Petru Rareș” nr. 57, Nivel 4 (conform
Cu frecvență/zi
tel.: 0268/265011 Hotărârii Guvernului
Română
nr. 918/2013) Turism și Organizator
alimentație banqueting
Liceal/Nivel 3 conform
Cu frecvență/zi
Hotărârii Guvernului
Română
nr. 866/2008) Tehnician în
Tehnic Mecanică
Nivel 4 (conform transporturi
Hotărârii Guvernului
nr. 918/2013)
Cu frecvență/zi
Română
Tehnician
Mecanică — tehnolog
mecanic
19/03.06.2015
Orașul Victoria,
Colegiul Tehnic
Str. Salcâmilor
2 „Dr. Alexandru — Postliceal/Nivel 3
nr. 2,
Bărbat”
Cu frecvență/zi
tel.: 0268/241032 avansat (conform
Română
Hotărârii Guvernului
Analist
nr. 866/2008) Informatică —
programator
Nivel 5 (conform
Hotărârii Guvernului
nr. 918/2013)
Tehnician
Cu frecvență/zi
laborant Română
Protecția pentru
—
mediului protecția
calității
mediului
Județul Buzău
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Liceal/Nivel 3
(conform Hotărârii
Cu frecvență/zi
19/02.06.2015
Tehnician
Guvernului
Română
mecanic
Comuna Vernești, nr. 866/2008)
1 Liceul Tehnologic — Tehnic Mecanică pentru
tel.: 0238/511370 Nivel 4
întreținere și
(conform Hotărârii
reparații
Guvernului
nr. 918/2013)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 903/4.XII.2015 13
Municipiul București
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Adresa unității Domeniul
Nr. Denumirea unității Nivel de învățământ/ Profilul/ Calificarea
de învățământ, pregătirii
crt. de învățământ Nivel de calificare Domeniul profesională
tel./fax, e-mail de bază
Postliceal/Nivel 3
avansat
Cu frecvență/zi
20/08.06.2015
Română
Școala Postliceală nr. 161—163, Guvernului Sănătate și medical
1 Sanitară — sectorul 2, nr. 866/2008) asistență — balneofizio-
„Carol Davila” tel.: 021/6107068, Nivel 5 pedagogică kinetoterapie
contact@scoalacdavila.ro (conform Hotărârii și recuperare
Guvernului
nr. 918/2013)
Județul Cluj
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Liceal/Nivel 3
(conform Hotărârii
Cu frecvență/zi
22/22.06.2015
Municipiul Huedin,
Guvernului
Română
str. Horea
Liceul Tehnologic nr. 866/2008) Tehnician
1 — nr. 78—80, Tehnic Mecanică
„Vlădeasa” Nivel 4 transporturi
tel./fax:
(conform Hotărârii
0264/351314
Guvernului
nr. 918/2013)
Județul Călărași
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Nivel 3
(conform Hotărârii
Cu frecvență/zi
22/19.06.2015
Comuna Borcea,
Guvernului Resurse
Română
Municipiul Călărași,
Guvernului
Română
str. Prelungirea
Colegiul Tehnic nr. 866/2008) Turism și Tehnician în
2 — București nr. 1, Servicii
„Ștefan Bănulescu” Nivel 4 alimentație gastronomie
tel./fax:
(conform Hotărârii
0242/312308
Guvernului
nr. 918/2013)
14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 903/4.XII.2015
Județul Constanța
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Adresa unității Domeniul
Nr. Denumirea unității Nivel de învățământ/ Profilul/ Calificarea
de învățământ, pregătirii
crt. de învățământ Nivel de calificare Domeniul profesională
tel./fax, e-mail de bază
Cu frecvență/zi
18/25.05.2015
Tehnician în
Kogălniceanu, Hotărârii Guvernului Resurse
Română
Liceul Teoretic prelucrarea
str. Kara Murat nr. 866/2008) naturale și Industria
1 „Mihail — produselor
nr. 37, Nivel 4 (conform protecția alimentară
Kogălniceanu” de origine
tel./fax: Hotărârii Guvernului mediului
animală
0241/258030 nr. 918/2013
Județul Galați
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
frecvență/zi
Construcții, Tehnician în
Română
instalații și construcții și
Cu
lucrări lucrări
publice publice
Română
Industrie Tehnician în
0236/340897 nr. 918/2013 textilă și industria
pielărie textilă
Română
Tehnician
Mecanică proiectant
CAD
Județul Olt
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Liceal/Nivel 3 (conform
21/15.06.2015
Comuna Cilieni,
Hotărârii Guvernului Resurse
Română
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Adresa unității Domeniul
Nr. Denumirea unității Nivel de învățământ/ Profilul/ Calificarea
de învățământ, pregătirii
crt. de învățământ Nivel de calificare Domeniul profesională
tel./fax, e-mail de bază
Cu frecvență/
Tehnician
zi și seral
Română
instalator
Comuna Liceal/Nivel 3 (conform pentru
21/15.06.2015
Cu frecvență/
tel./fax: Hotărârii Guvernului publice Tehnician în
zi și seral
Română
0249/466777 nr. 918/2013) construcții și
lucrări
publice
Cu frecvență/
Tehnician în
zi și seral
Română
Construcții,
construcții și
instalații și
lucrări
Liceal/Nivel 3 (conform lucrări
publice
21/15.06.2015
Municipiul Caracal,
Hotărârii Guvernului
Liceul Tehnologic str. Vasile
nr. 866/2008)
3 „Constantin — Alecsandri nr. 11, Tehnic
Nivel 4 (conform
Filipescu” tel./fax:
Cu frecvență/
Hotărârii Guvernului
zi și seral
0249/511697
Română
nr. 918/2013) Industria Tehnician în
textilă și industria
pielărie textilă
Județul Prahova
Denumirea persoanei
Forma de învățământ
Hotărârea ARACIP
Limba de predare
juridice inițiatoare
de evaluare/data
Liceal/Nivel 3 (conform
Cu frecvență/zi
Hotărârii Guvernului
Română
ORDIN
privind dispunerea radierii din Registrul general al instituțiilor financiare nebancare
a Societății Comerciale GIF LEASING IFN — S.A.
Având în vedere imposibilitatea desfășurării de către Societatea Comercială GIF LEASING IFN — S.A. a activității de
creditare prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările
ulterioare, ca urmare a intrării în faliment,
în baza art. 28 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 93/2009, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,
Articol unic. — Se dispune radierea din Registrul general al registrului comerțului cu nr. J40/9693/2004, cod unic de
instituțiilor financiare nebancare a Societății Comerciale GIF înregistrare 16516246, înscrisă în Registrul general ținut la
LEASING IFN — S.A., cu sediul social în str. Negustori nr. 34, Banca Națională a României, la secțiunea h) „Leasing financiar”,
ap. 2, cam. 4, sectorul 2, București, înregistrată la oficiul cu nr. RG-PJR-41-080057.
„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282,
IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București
&JUYDGY|835948]
și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București
(alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro
Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1,
bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72
Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903/4.XII.2015 conține 16 pagini. Prețul: 3,20 lei ISSN 1453—4495