Școala Gimnazială Constantin Brâncuși

CHIMIE DE NOTA 10

Profesor coordonator-George Elena Elev-Vrabie Crina Alexia

2023-2024
CUPRINS
1.REFERAT DIN DOMENIUL CHIMIEI
2.ESEU CHIMIC
3.FIȘA BIOGRAFICĂ A UNUI CHIMIST
4.CV-UL UNUI ELEMENT CHIMIC
5.CARTEA DE IDENTITATE A UNUI ELEMENT CHIMIC
6.O SCRISOARE
7. UN AFIȘ PUBLICITAR
8. DESEN LIBER
9. POEZIE SAU COMPUNERE
10, CHIMIE DISTRACTIVĂ
 REFERAT DIN DOMENIUL CHIMIC

In limba greaca veche, cuvântul atom era folosit pentru a descrie cea mai mică parte dintr-o
substanța. Aceasta "particula fundamentală", asa cum este denumit astazi atomul, era
considerata indestructibila; de fapt, cuvantul grecesc atom inseamna indivizibil.
Cunostintele despre marimea si natura atomului s-au imbogatit de-a lungul timpului, insa la
inceputuri oamenii nu puteau decat sa speculeze aceste cunostinte.Odata cu aparitia cercetarii
stiintifice experimentale( in sec. XVI-XVII e.n.), procesul de cunoastere a teoriei atomice a
progresat rapid.
Chimistii au recunoscut atunci ca toate substantele, indiferent de starea de agregare, pot fi
analizate pana la cele mai mici componente elementare. De exemplu, s-a descoperit ca sarea
este compusa din doua elemente distincte, sodiu si clor, care combinate formeaza un compus
chimic. S-a descoperit de asemenea ca aerul este un amestec de azot si oxigen. Apa este
simbolizata de formula H2O, ceea ce inseamna ca fiecarui atom de oxigen ii corespund doi
atomi de hidrogen.
Masa atomica
Determniarea masei unitatii de volum (care este de fapt o marime denumita densitate) pentru
diferite gaze, permite comparatia directa a maselor moleculare ale acestor gaze.Considerand
oxigenul ca etalon cu valoarea de 16 unitati de masa atomica (UMA), atunci se constata ca
heliul are 4.003 UMA, fluorul 19 UMA si sodiul 22.997 UMA.Greutatea atomica este
masurata in unitati de masa atomica (UMA). In procesele care apar intre nucleele atomice,
cum este fisiunea nucleara, masa este transformata in energie.
Sistemul periodic al elementelorLa mijlocul secolului XIX, cativa chimisti considerau ca
similitudinile dintre proprietatile chimice ale mai multor elemente, implicau regularitate care
putea fi demonstrata prin ordonarea elementelor intr-o forma tabelara sau periodica.
Chimistul rus Dimitri Mendeleev a propus o harta a elementelor, numita "tabel periodic", in
care elementele sunt aranjate in randuri si coloane, astfel incat, elementele cu proprietati
chimice asemanatoare sa fie grupate.Potrivit acestui aranjament, fiecare element a primit un
numar (numar atomic) ponind de la 1, pentru hidrogen, pana la 92, pentru uraniu.Deoarece in
acea perioada, nu erau cunoscute toate elementele chimice, au fost lasate spatii necompletate,
fiecare corespunzand unui element necunoscut.Cu ajutorul acestui tabel, cercetarile ulterioare
au dus la descoperirea elementelor lipsa.
Marimea atomului
Curiozitatea privind marimea si greutatea atomului i-a urmarit pe oamenii de stiinta o lunga
perioada in care lipsa instrumentelor si a tehnicilor adecvate i-a impiedicat sa obtina
raspunsuri satisfacatoare. In consecinta, un mare numar de experimente ingenioase au avut ca
scop determinarea marimii si greutatii atomului. Cel mai usor atom, cel de hidrogen are un
diametru de1x10-8 cm si greutatea 1.7x10-24 g. Un atom este atat de mic incat o singura
picatura de apa contine mai mult de un milion de milioane de miliarde de atomi.
Radioactivitatea
Faptul ca un atom nu este cea mai mica particula dintr-o subsatanta, a devenit evident odata
cu descoperirea radioactivitatii. In 1896 fizicianul francez Antoine Henri Becquerel a
descoperit ca unele substante, ca sarurile de uraniu, emana raze penetrante cu origine
necunoscuta. Cu doar un an mai inainte, savantul german Wilhelm Conrad Roentgen
anuntase descoperirea unor raze care puteau penetra straturi de grafit, pe care le denumise
raze X.Savantii francezi Marie Curie si sotul Pierre Curie au contribuit la intelegerea
profunda a substantelor radioactive.
Ca urmare a cercetarilor fizicianului englez Ernest Rutherford si a contemporanilor sai, s-a
dovedit ca uraniul si alte elemente grele ca torul si radiul, emit trei tipuri diferite de radiatii,
numite alfa, beta si gama ( a,ß,?).S-a descoperit ca primele doua tipuri de raze erau formate
din particule de materie incarcate electric si si-au pastrat denumirile initiale. Radiatiile gama
au fost identificate ca unde electromagnetice, similare cu razele X, dar avand lungimi de unda
mai mici.
Cunoasterea naturii emisiilor radioactive le-a permis fizicienilor sa elucideze misterul
atomului.S-a constatat ca, departe de a fi o particula solida de materie, atomul este mai mult o
structura spatiala. In centrul acestei structuri se gaseste o "inima" infima denumita nucleu.
Rutherford a stabilit ca masa atomului este concentrata in acest nucleu. De asemenea, el a
considerat ca satelitii, numiti electroni, se deplaseaza in jurul nucleului, pe traiectorii numite
orbite.
Nucleul este incarcat electronic pozitiv in timp ce fiecare electron este incarcat electric
negativ. Suma sarcinilor electrice ale electronilor este egala cu sarcina electrica a nucleului,
anulandu-se reciproc, si de aceea starea electrica normala a atomului este neutra.
 Eseu
Potasiul (sau kaliu, notat cu simbolul K, din latină kalium, din limba arabă: ‫ الَقْلَيه‬al-qalyah
„cenușă de plante” este elementul chimic cu numărul atomic 19. Are masa atomică de
39,0983 u.a.m.

Acest element chimic a fost izolat prima dată din potasă. Este un metal alcalin de culoare alb-
argintie, maleabil și ductil, care se oxidează ușor în aer. Reacționează violent cu apa,
generând suficientă căldură pentru a aprinde hidrogenul gazos eliberat; poate reacționa și cu
gheața până la temperatura de -100 °C.

În natură este întâlnit numai sub formă de sare ionică, este prezent în concentrație
semnificativă, în stare dizolvată, în apa de mare, de asemenea este întâlnit, sub forma
diverșilor compuși, ca și constituent al unor minerale. Ionul de potasiu, prezent în țesuturile
vegetale și animale, este un oligoelement indispensabil în metabolismul celulelor vii. Cea mai
ridicată concentrație de potasiu o au celulele plantelor, fiind aglomerat în special în fructul
lor.

Concentrația mare de potasiu din plante, asociat cu cantitățile foarte scăzute de sodiu din
acestea, conduce la izolarea potasiului din cenușa de plante, fiind din punct de vedere istoric
factorul care a condus la numele de potasă. Agricultura intensă privează solul de potasiu, iar
fertilizatorii agricoli consumă 93% din producția chimică a potasiului la nivel de economie
globală modernă.

Potasiul și sodiul sunt metale alcaline, care sunt identice din punct de vedere chimic acesta
fiind un motiv pentru care sărurile acestora nu au fost diferențiate istoric. S-a constatat că
sunt elemente chimice diferite doar în momentul când au fost izolate prin electroliză la
începutul secolului 19.

Funcțiile potasiului și ale sodiului în organismele vii sunt diferite. Animalele, în special,
folosesc sodiul și potasiul diferit pentru a genera potențial electric în celulele lor, în special
țesutul nervos. Deficitul de potasiu la animale, inclusiv omul, conduce la numeroase
disfuncții neurologice.

Potasiul nu este răspândit în stare nativă deoarece reacționează violent cu apa. La fel ca și alți
compuși, potasiul are un procentaj de 1,5% din greutatea scoarței terestre și este al șaptelea
element ca răspândire pe planetă. Fiind foarte electropozitiv, potasiul metalic este foarte greu
de obținut din mineralele sale.