TEXTUL

Textul este un ansamblu de enunțuri orale sau scrise, care au între ele o legătură de sens și sunt
produse de emițător cu intenția de a comunica. Uneori este denumit și discurs.

Clasificarea textelor după scopul comunicării:

Textul literar/ficțional:
- este rezultatul transfigurării artistice a realității prin ficțiune și sensibilitatea scriitorului,
care construiește un univers particular, imaginat, cu scopul de a-l emoționa pe cititor (scop
estetic);
- are caracter ficțional, subiectiv;
- limbajul artistic, expresiv valorifică sensurile figurate/conotative ale cuvintelor;
Textul nonliterar/nonficțional:
- este rezultatul transformării realității în informație, cu scopul de a-l informa pe cititor sau
de a-l convinge;
- are caracter nonficțional, obiectiv;
- limbajul nonartistic, clar, precis, accesibil, valorifică sensurile proprii/denotative ale
cuvintelor.

Tipare textuale

1.Textul dialogat este construit pe o succesiune de replici între două sau mai multe
personaje/persoane, fiecare replică având legătură cu cea anterioară.

Replicile se semnalează prin folosirea liniei de dialog sau sunt puse între ghilimele. Sunt introduse
prin verbele ,,dicendi’’ (a spune, a întreba, a răspunde etc.), dar și prin verbe indicând gesturi și
mimică. Aceste verbe necesită folosirea unor semne de punctuație specifice (două puncte, virgula,
linia de pauză)

Componenta verbală (prin cuvânt) este însoțită de elemente care exprimă atitudinea vorbitorului:
a)componenta paraverbală (intonație, accent, pauze, marcate în scris prin semne grafice precum:
punctele de suspensie, virgula, semnul întrebării, semnul exclamării, linia de pauză, punctul);
b)componenta nonverbală (gesturi, mimică, priviri, redate în operele epice de vocea naratorului
sau sugerate prin semnele de punctuație, iar în operele dramatice de didascalii).

În textul literar, dialogul este o modalitate de caracterizare a personajelor prin limbaj, atitudine,
comportament, intenții, dar și de exprimare a relației dintre ele.

2.Textul narativ înfățișează o succesiune de întâmplări petrecute într-o ordine temporală.

Elementele definitorii ale textului narativ:

- naratorul, vocea care relatează evenimentele și le organizează într-un discurs;
- acțiunea, totalitatea faptelor,a întâmplărilor, a evenimentelor care determină schimbări și
generează conflicte;
- personajele/persoanele care participă la acțiune;
- timpul și spațiul evenimentelor.
Textele narative pot avea subiect ficțional și scop estetic, când aparțin literaturii, sau pot fi
destinate altor scopuri de comunicare (pentru a informa, a instrui, a convinge etc.) și povestesc
întâmplări petrecute în realitate.

3. Textul descriptiv prezintă trăsături generale sau particulare ale unor obiecte, peisaje, ființe,
fenomene etc.

Descrierea obiectivă oferă informații cu privire la obiecte, persoane, într-o manieră neutră,
conformă cu realitatea, fără implicarea afectivă a emițătorului. Este specifică textelor științifice și
jurnalistice.
Descrierea subiectivă oferă percepții și impresii asupra obiectelor, fenomenelor, persoanelor,
purtând amprenta specifică viziunii emițătorului. Este specifică textelor literare. Descrierea
artistică este un mod de expunere care constă în prezentarea sugestivă a trăsăturilor unor obiecte,
personaje, fenomene dintr-o perspectivă subiectivă.

În raport cu obiectul prezentat, descrierile pot fi:

- tablou – prezintă trăsăturile generale/particulare ale unor aspecte din natură, fenomene,
obiecte, așezări omenești, situații, evenimente;
- portret – prezintă trăsături fizice și morale ale unei persoane sau ale unui personaj.

Rolul descrierii integrate în textul narativ:

- de a prezenta cadrul spațio-temporal al acțiunii;
- de a contura atmosfera în care se desfășoară acțiunea;
- de a crea o pauză în derularea acțiunii, un moment de suspans (pauză descriptivă);
- de a crea impresia de verosimilitate a lumii ficționale;
- de a contura portrete ale personajelor.

4.Textul argumentativ are drept scop argumentarea, susținerea opiniilor și a preferințelor.

Textul literar poate conține structuri argumentative, în care naratorul sau personajele prezintă
argumente pentru a-și susține punctul de vedere, oferind răspunsuri la întrebarea ,,de ce?’’ .

Structura textului argumentativ nonliterar

Ipoteza/teza/premisa este o problemă pusă în discuție. Ipoteza este urmată de poziționarea celui
care argumentează, prin formularea unei opinii.
Conectori: în opinia mea, consider că, din punctul meu de vedere.

Argumentele sunt idei care susțin punctul de vedere. Ele sunt explicate și sunt însoțite de
exemple.
Conectori: în primul rând, în al doilea rând, de asemenea, în plus, pe de altă parte, de exemplu.

Concluzia este un enunț sintetic prin care este întărită ipoteza, prin reluarea în mod nuanțat, a
opiniei celui care argumentează.
Conectori: în concluzie, prin urmare, așadar.

5. Textul explicativ oferă informații cu scopul de a clarifica o problemă.

Textul literar poate conține structuri explicative, în care naratorul sau personajele oferă explicații
necesare înțelegerii acțiunii sau a comportamentului personajelor; aceste secvențe răspund la
întrebarea ,,cum?’’.

Textul explicativ nonliterar se caracterizează prin:

- conținut real, nonficțional;
- limbaj neutru, lipsit de mărci afective;
- cuvinte folosite cu sens propriu;
- folosirea predominantă a verbelor la modul indicativ, timpul prezent.

Exemple de texte explicative nonliterare: definiții, articole de dicționar, scheme etc.

REZUMATUL

Rezumatul este prezentarea succintă, fărădetalii nesemnificative, a unei înșiruiri de întâmplări

reale sau imaginare.
Criterii:
- se formulează ideile principale, fără introducerea detaliilor;
- se marchează paragrafele;
- se prezintă ideile cu propriile cuvinte
- se folosește un ton neutru, obiectiv în prezentare;
- se transformă vorbirea directă în vorbire indirectă;
- se folosește persoana a III-a a formelor verbale și pronominale;
- se folosesc verbe la timpul prezent sau perfect compus;
- se utilizează cuvinte care asigură legătura dintre idei.