ESEU- MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

Ioan Slavici face parte din perioada marilor clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion
Creangă și Ion Luca Caragiale. Se afirmă în literatură ca un deschizător de drumuri prin
crearea romanului realist obiectiv „Mara” și prin integrarea elementelor de analiză
psihologică. Acesta înfățișează în scrierile sale conflicte puternice, precum patima banului și
discrepanțele sociale, în lumea satului Transilvănean de la jumătatea secolului XIX.
Nuvela „Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881, în volumul „Novele din popor”,
particulară prin viziunea autorului asupra satului.
Nuvela este o specie a genului epic, cu un fir narativ amplu, cu personaje puține și un
conflict puternic, care evoluează gradat. Moara cu noroc este o nuvelă realistă prin tema de
natura realista: dorința de înavuțire, dar și prin prezenta personajelor tipice, specifice unui
anumit tip uman: Ghiță- cârciumar; Lică- tâlhar. Naratorul este obiectiv, omniscient și
omniprezent, folosind tehnica detaliului în descrierea locurilor în care se desfășoară acțiunea și
a portretelor personajelor, cu un rol observator, analitic. Aceasta este de asemenea o proză
psihologică datorită conflictului puternic, atât exterior, cât și interior. Conflictul exterior, de
natură socială, se desfășoară între Ghiță și Lică, cu bătrâna și autoritățile, dar și cu Ana, iar
conflictul interior, de natură psihologică, este dominat de frământările protagonistului privind
dorința arzătoare a de a se îmbogăți și de a rămâne, în același timp, un om cinstit. Prin tehnica
analizei psihologice ne este prezentată degradarea morală a personajului principal, care ajunge
să se distanțeze de familie din cauza dorinței de înavuțire.
Tema nuvelei are caracter moral, psihologic și social, ilustrând astfel din 3 perspective,
consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire ale personajului Ghiță, căutându-și norocul la
han. Cuvintele bătrânei rostite la începutul nuvelei, drept prevestire: „omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția ci liniștea colibei tale te face fericit”, se regăsesc și în
final, conchizând astfel cercul destinului pentru cei ce au dorit să îl înfrunte: „simțeam eu că nu
are să iasă bine”.
Titlul nuvelei, în sens propriu, face referire la locul în care se petrece acțiunea nuvelei
„moara”. În sens figurat „moara”, reprezintă un simbol pentru dezumanizarea personajului
principal, iar sintagma „cu noroc” este ironică: odată cu mutarea familiei la han, nenorocul este
atras, destinele personajelor se degradează, iar Ana și Ghiță își găsesc sfârșitul.
Nuvela este alcătuită din 17 capitole, cu o acțiune ce se desfășoară cronologic, de-a
lungul unui an calendaristic, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul
Gheorghe până la Paște, anul următor, la Moara cu Noroc și în împrejurimi, într-o zonă
geografică din Ardeal.
 Incipitul nuvelei este reprezentat de vorbele soacrei lui Ghiță, vocea moralizatoare a
autorului: „omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorbă, nu bogăția ci liniștea colibei
tale te face fericit”.
Ghiță, un cizmar de meserie, încearcă să își depășească statutul social. În acest scop,
arendează hanul și cârciuma din locul numit Moara cu noroc, localizat la o răscruce de drumuri.
Se mută împreună cu familia, alături de care muncește pentru a schimba înfățișarea locului.
Lucrurile merg bine, până la apariția lui Lică Sămădăul, personajul demonic, hoț și ucigaș, care
îi impune lui Ghiță să devină complicele său în ilegalități: „Eu voiesc să știu totdeauna cine
umblă pe drum, cine trece pe aici, cine zice și cine ce face și voiesc ca nimeni înafară de mine să
știe.”.
Ghiță, fiind o fire slabă, oscilantă și ușor influențabilă, va fi dominat de intențiile
malefice ale lui Lică: primește 6 porci de la Lică, pe care știa că i-a furat; este împrumutat cu
bani; devine părtaș la furturi și minte la judecată, scăpându-l pe Lică de pedeapsa. Oscilează între
bine și rău, dorindu-și să îl dea pe Sămădău pe mâna jandarmului Pintea, însă nu poate renunța la
beneficiile pe care relația de tovărășie i le oferă: „dar Ghiță nu voia să plece, nu-l lăsa inima să
părăsească locul în care în scurt timp putea să se facă om cu stare”.
Pe măsură ce trece timpul iar banii se înmulțesc, Ghiță este condus de dorința de
îmbogățire și amână să ducă dovezile jandarmului, gândindu-se să fugă pentru a-și salva averea,
dar îi era frică de Lică, aducându-și aminte de imaginea femeii moarte în pădure.
Finalul aduce rezolvarea conflictelor prin moartea eroilor, Ghiță si Ana. Ghiță își ucide
soția, și este, la rândul său, ucis de Răuț, din porunca lui Lică. Lică se sinucide, lovindu-se cu
capul de stejar, nefiind în stare să accepte că urmează să fie prins, din cauza orgoliului. Hanul
este incendiat, focul fiind considerat un simbol al purificării locului.
Încheind povestea circular, ultima imagine a nuvelei este cea cu bătrâna, care se întorsese
acasă cu copiii, și stătea pe o piatră, plângând din cauza sorții nemiloase în fața greșelilor celor
doi: „presimțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat.”.
Personajele principale ilustrează două caractere puternice: Lică și Ghiță. Personajele
secundare au rolul să evidențieze trăsăturile de caracter ale protagonistului, punându-se accent pe
analiza psihologică a lui Ghiță, de-a lungul procesului de îmbogățire. Ioan Slavici este
neîndurător cu cei care se abat de la principiile morale fundamentale, pedepsindu-și
personajele direct proporțional cu greșelile săvârșite.
Ghiță, personajul principal al nuvelei, este prezentat în continuă evoluție. Personajul se
abate de la norma morală, și din această cauză, finalul personajului va fi unul tragic. Deși la
început încearcă să i se opună lui Lică, cinstea ajunge să fie înlocuită de dorința de îmbogățire, și
astfel, ajunge să intre în jocul acestuia. Acesta este momentul în care începe degradarea morală
a personajului, se autodistruge singur, aruncând-o pe Ana, soția lui¸ în brațele Sămădăului.
Devine nesigur, sfâșiat de gânduri contradictorii, fiind o victimă a propriului orgoliu. Ana,
personajul feminin al poveștii, ajunge o victimă a neputinței de a-și apăra valorile morale și
familia. Iar Lică, personajul demonic, marchează nefast destinul tuturor celor cu care intră în
contact, este ager, viclean și plin de răutate, cu un temperament energic și cu o viață
dinamică.
Arta narativă a lui Slavici are baza în amprenta specifică realistă prin care conturează un
univers epic inspirat din realitate, întemeiat pe adevăr. Fără să urmărească obținerea unor
efecte stilistice spectaculoase, Slavici se impune printr-un stil propriu, caracterizat prin
sobrietate, lipsit de podoabe artistice, „sărac, cu repetarea acelorași cuvinte în interiorul
acelorași fraze”, oralitate discretă, ușor populară, cu o frază care urmărește ritmul vorbirii.
Nuvela Moara cu Noroc, de Ioan Slavici este prin tematică și prin tehnicile utilizate,
prin abordarea conflictului interior, dar și prin conturarea unor tipuri umane specifice,
aflate în situații limită, o capodoperă, care se diferențiază în literatură prin circularitatea
compozițională, prin viziunea autorului, dar și prin limbajul autentic utilizat.