Sunteți pe pagina 1din 3

comori.

org

„Căutaţi Faţa Mea”

J. A. Trench
„Căutaţi Faţa Mea” J. A. Trench

„Căutaţi Faţa Mea”


Psalmul 27:1-8; Apocalipsa 22:4, 5; Ioan17:24.

Ce binecuvântare că Domnul Însuşi a devenit Lumina noastră! În Vechiul Testament El este rareori
prezentat astfel. N-am fi putut purta acest adevăr dacă nu ar fi fost însoţit de descoperirea dragostea Lui;
de aceea, este prezentat ca Lumină mai ales în Noul Testament. Cel care a devenit Lumina noastră, dând
la iveală toată ruina noastră, a devenit de asemenea şi Mântuirea noastră. Pentru că aceste lucruri sunt
adevărate, putem spune cu încredere „De cine să mă tem?” Prin orice încercare ar trece inimile noastre,
avem răspunsul aici; El este „Tăria vieţii noastre”, aşa că putem fi neînfricaţi în faţa necazului. Avem
îndrăzneală şi încredere.

Aceasta m-a îndreptat spre Psalmul 27 – „Un lucru am cerut de la Domnul, pe acesta îl voi căuta”. O
inimă neîmpărţită iese în evidenţă aici. „Un lucru”; care este acest lucru? „Să locuiesc în casa Domnului
toate zilele vieţii mele”: nu doar când voi ajunge în cer. Prezenţa Lui a devenit locul preasfânt pentru
inimile noastre. Avem acces nelimitat la El. Nu mai există vreo perdea de despărţire. Putem să locuim
deja în duh acolo, „să privim frumuseţea Domnului” . El nu fusese încă descoperit când au fost scrise
aceste cuvinte; încă nu luase un chip de Rob. Pe faţa Lui, odată desfigurată mai mult decât a oricărui om
(Isaia 52:14), străluceşte acum gloria lui Dumnezeu. Noi Îl cunoaştem. Dar psalmistul nu avea în faţă
vreo înfăţişare vizibilă când a scris aceste cuvinte. Dar ştim că a scris acestea privind către viitor. Cândva
nu vedeam în El nicio frumuseţe care să ne facă să-L dorim; dar acum El este Cel dintâi dintre zece mii,
Cel plin de farmec. Cât de mult prezenţa Lui este un loc de odihnă pentru inimile noastre, unde putem
să-I admirăm frumuseţea şi să întrebăm despre El , aflând mereu tot mai mult cum gândeşte El?

„Pe acesta îl voi căuta” . Dorim acest lucru, poate îl cerem dimineaţa în rugăciune, dar curând îl uităm.
Nu reuşim să căutăm cu energia credinţei ce am dorit de la Domnul.

Şi privim acum la versetul 5: „În ziua cea rea, El mă va ascunde în coliba Sa, mă va păstra ascuns în taina
cortului Său”. Atât de des avem nevoie de necaz ca să ne întoarcem din nou inimile către Domnul! Dar
nu necazul l-a îndemnat pe psalmist să Îl caute pe Domnul. L-a căutat pe Domnul pentru El Însuşi, şi
când necazul a venit asupra lui, l-a găsit deja în adăpostul colibei Domnului, în apropierea strânsă a
părtăşiei cu El.

Mă gândesc mai ales la cei tineri. Ce încurajare să vedem că Dumnezeu vine în întâmpinarea dorinţei
noastre de a-L căuta! „Căutaţi faţa mea”, ne spune El. Lui Îi face plăcere să-L căutăm. Ce bucurie pentru
sufletul care ştie ce înseamnă să aibă această ţintă, să fie în prezenţa Domnului, admirându-I frumuseţea.
El satisface sufletul însetat. El crează în noi dorinţe pe care mai apoi să le împlinească. Şi, după ce a fost
satisfăcut, sufletul doreşte şi mai mult, şi mai adânc din El. Ce binecuvântare să cunoşti aceste năzuinţe
create în mod divin! Astfel dă El creştere pentru sufletele noastre.

Apocalipsa 22 ne conduce la împlinirea deplină a acestor dorinţe divine. În Apocalipsa 21 este vorba
despre gloria manifestată a Adunării, Mireasa Lui, în Împărăţie, unde vom fi părtaşi gloriei Sale. Dar
apoi continuă astfel – „Ei vor vedea faţa Lui”. Nu mai este vorba despre vreo arătare a gloriei, ci despre
cercul intim al iubirii divine. Într-acolo ne aţinteşte El privirile.

În Ioan 17:22 şi 23, El vorbeşte despre gloria arătată: „Le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu”. Toată
acea glorie va fi descoperită când lumea va vedea cu uimire că avem aceeaşi glorie cu a lui Hristos. Dar
inima Lui doreşte încă altceva: „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt

© www.comori.org 2
„Căutaţi Faţa Mea” J. A. Trench

Eu, ca să privească gloria Mea” . Această glorie nu este arătată public. Este mai presus decât ce poate fi
manifestat. Este locul în care ne aduce El ca să satisfacă dorinţele inimii Lui Însuşi; şi acolo vor fi
satisfăcute şi cele mai adânci năzuinţe ale noastre.
Cuvântul Său pentru noi acum este „Căutaţi faţa Mea” ; acolo, în prezenţa Feţei Sale, ne va aduce El în
eternitate. O, de am dori şi de am căuta şi noi neabătuţi doar aceasta – să locuim în casa Domnului,
privind gloria Lui!

© www.comori.org 3

S-ar putea să vă placă și