Subiectul I.

Educația nonformală- repere teoretice și delimitări conceptuale

1. Definirea conceptului de „educație complementară”

Cercetătorul V.Volcov, consideră că EC (educația complementară) înglobează totalitatea activităților
cu caracter educativ organizate și desfășurate în instituțiile de invățămînt complementar (instituțiile
extrașcolare). Cercetătoarele ruse Е.Б. Евладова, Л.Г. Логинова, Н.Н. Михайлова, consideră că EC
valorifică activitatea educațională organizata în afara sistemului de învatamânt dar si in interiorul acestuia
(s-ar suprapune cu termenul educație nonformală).
Astfel, educația complementară presupune – organizarea profesională a interacțiuni pedagogice
dintre educabili și cadrele didactice, într-un cadru mai puțin formal (în afara sistemului de învățământ
dar și în interiorul acestuia, baza căreia o constituie libera alegere a sferei de activitate, scopul constând
în satisfacerea intereselor și trebuințelor (stabilirea relațiilor sociale, autorealizare artistică,
autodezvoltare) într-un colectiv de diferite vârste dar cu interese comune.
Pentru a clarifica care sunt activitățile cu caracter educativ specifice Educației complementare, a se
vedea tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 1 Tipuri de activități educative specifice Educației complementare

Activități
Activitatea
Activități extracurriculare (realizate de către cadrele desfășurate în
desfășurată de către
didactice, inclusiv și de către profesorul diriginte) instituții
profesorul diriginte
extrașcolare
(în cadrul școlii) Activități desfășurate în Activități  centre de
cadrul școlii desfășurate în afara creație a
școlii - extrașcolar copiilor și
 Ora de dirigenție; Activități orientate spre  excursii la muzee, adolescenților;
 Adunările cu sprijinirea procesului didactic: în natură;  cluburi
părinții;  concursurile școlare,  vizite la sportive;
 Organizarea de  consultațiile, spectacole și la  școli de
traininguri cu  pregătirea examenelor diverse expoziții; muzică și arte
părinții, în scop  sprijinirea muncii pentru copii;
educativ; independente
 Organizarea  pregătirea olimpiadelor
întâlnirilor cu școlare,
diferite  activitățile de program
personalități. prelungit,
 lectura particulară,
 lecturile recomandate;

Activități pentru sprijinirea

dezvoltării
personalității copiilor
 serbările școlare,
 cluburile elevilor,
 asociațiile elevilor,
 ansamblurile artistice,
 competițiile artistice,
sportive
 2. Particularitățile educației complementare

În opinia cercetătorului autohton V.Volcov, educația complementară are următoarele particularități:

 Realizarea educației complementare pe fundalul determinării libere, benevole. Aceasta presupune,
renunțarea la atitudinile autoritare și trecerea la relațiile de cooperare creativă într-un proces unic de
comunicare activă. Elevul nu mai este antrenat pur și simplu într-o activitate ci se transformă într-un
partener cu inițiativă, capabil să întrețină diverse dialoguri.
 Orientarea profesională, de stimularea ocupației copiilor și adolescenților. Principalul este crearea
mediului motivațional și a probei relevante de educație profesională.

Cercetătoarele Е.Б. Евладова, Л.Г. Логинова, Н.Н. Михайлова, identifică următoarele

caracteristici ale educației complementare:

 Este diversificată, multilaterală, variativă – copii aleg ceea ce este mai aproape de natura lor, ce
corespunde necesităților și intereselor lor de dezvoltare.
 Este creativă – prioritară fiind nu transmiterea de cunoștințe, ci formarea de abilități și
deprinderi, descoperirea tipului de personalitate a copilului, dezvoltarea potențialului creativ al
acestuia.
 Este la alegere și liberă – caracterizată prin alegerea orientărilor, condițiilor, conținutul studiilor,
grupei, pedagogului.
 Este bazată pe succes – participările copilului în alte sfere de activitate se răsfrîng pozitiv asupra
rezultatelor în învățămîntul general.
 Este atotcuprinzătoare după conținutul său – nu este nimic în natură, realitatea socială, relațiile
obștești, care nu ar putea să devină scop și conținut al învățământului complementar. Anume prin
aceasta educația complementară se consideră a fi o modalitate de lărgire a posibilităților de
dezvoltare a personalității.
 Caracterul neobligatoriu, opțional sau facultativ, atât în ceea ce privește participarea, cât și în
ceea ce privește programul și modul de desfășurare;
 implicarea directă și mai activă a celor educați; ei pot decide în mare măsură asupra finalităților,
conținuturilor și mijloacelor de realizare a acțiunii educaționale;
 modalitățile ENF sunt mai flexibile, mai diferențiate și mai particularizate la context, la
așteptările celor educați;
 evaluarea activităților desfășurate în cadrul ENF este facultativă, neformalizată, cu accente
psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale;
 acțiunile incluse în acest parametru vin în întâmpinarea intereselor variate și individuale ale
elevilor;
3. Principiile și funcțiile educației complementare
Cercetătorul român I. Nicola, identifică următoarele funcții ale educației complementare:
1. funcția de petrecere a timpului liber este asigurată prin modalitățile oferite de activitățile
extracurriculare de petrecere a timpului liber în mod educativ, util și formativ;
2. funcția social-integrativă - prin relațiile interpersonale și de grup pe care le oferă, cultivă
solidaritatea și cooperarea între copii / elevi respectiv, grupuri de copii / elevi;
3. funcția formativă, atât pe plan cognitiv și operațional, cât mai ales pe planul interiorizării
valorilor morale, estetice și spirituale;
 4. funcția vocațională, făcând posibilă descoperirea și dezvoltarea aptitudinilor copiilor / elevilor.
De asemenea, I.Nicola consideră că în organizarea și desfășurarea activităților educative specifice
educației complementare trebuie respectate următoarele principii:
1. Principiul accesului tuturor copiilor / elevilor este privit ca un drept al tuturor copiilor / elevilor la
educația extracurriculară. Vorbim aici despre nondiscriminare, egalitate de șanse etc. Toți copiii / elevii
pot participa la activitățile extracurriculare. Nimeni nu dă dreptul cadrului didactic să limiteze sau mai
grav, să împiedice participarea vreunui copil / grup de copii la activitățile extracurriculare.
2. Principiul disponibilității se referă la disponibilitatea cadrelor didactice de a răspunde cerințelor
pertinente ale copiilor / elevilor, particularităților specifice de vârstă ale acestora, specificului
personalității fiecăruia dintre copiii / elevii noștri. A fi disponibil nu reprezintă neapărat a fi la dispoziția,
ci mai degrabă a găsi un echilibru între cerințele / dorințele copiilor, eventual ale părinților acestora și
disponibilitatea fizică și psihică a cadrului didactic.
3. Principiul abordării pedagogice holistice. Copilul / elevul este privit holistic, din punct de vedere
cognitiv, afectiv-motivațional, dar și prin prisma personalității sale (temperament, atitudini, aptitudini,
creativitate, imagine de sine, stimă de sine). El este văzut ca fiind plasat în contextul școlar, familial dar și
social, ca membru al comunității din care face parte.
4. Principiul participării active a copiilor / elevilor. Acest principiu consideră copilul / elevul ca „fiind
subiect al propriului său proces de devenire și de formare a personalității sale” (Nicola, 2000). Profesorul
are rolul de a sprijini elevul pe drumul propriei sale formări.
5. Principiul coerenței se constituie un adevărat cadru de susținere a unei abordări comune în pedagogia
activităților extracurriculare. Se doresc activități coerente teorie - practică, activități de formare și
dezvoltare de cunoștințe, capacități, atitudini, deci competențe și utile pentru viitorul cetățean matur –
„motor” al societății cunoașterii.
6. Principiul diversității și al alegerii este prin dezideratele pe care le vizează unul dintre condițiile
democrației. Activitățile extracurriculare se doresc a răspunde nevoilor de diversitate culturală, etnică,
tematică etc. Cu cât mai diverse sunt proiectate activitățile extracurriculare cu atât mai mult crește
posibilitatea alegerii de către copii / elevi.
7. Principiul securității se referă la respectarea unui drept fundamental al copilului. A respecta siguranța
personală a copilului, a nu-l pune sub nici o formă în pericol sunt elementele principale ale acestui
principiu. Activitățile derulate nu pot și nu au voie să pericliteze integritatea fizică și psihică a copilului /
elevului.
8. Principiul evaluării este un alt principiu important al organizării și derulării activităților
extracurriculare. Evaluarea acestor activități trebuie să fie: participativă, democratică și transparentă.